Dumnezeu a îndurat multe nopți nedormite pentru binele lucrării omenirii. De la mari înălțimi până la cele mai mici adâncimi, El a coborât în iadul viu în care omul trăiește pentru a-și petrece zilele cu acesta, nu S-a plâns niciodată de nedreptatea omului, nu i-a făcut niciodată omului reproșuri pentru neascultarea lui, ci îndură cea mai mare umilință în timp ce El, personal, Își desfășoară lucrarea. Cum ar putea Dumnezeu să aparțină iadului? Cum ar putea să-Și petreacă viața în iad? Dar, de dragul întregii omeniri, pentru ca întreaga omenire să-și poată găsi, mai curând, odihna, El a suferit umilință și nedreptate ca să vină pe pământ, și a intrat personal în „iad” și „Infern”, în bârlogul tigrului, pentru a-l mântui pe om. Cum este omul apt să I se împotrivească lui Dumnezeu? Ce motiv are ca să se plângă de El? Cum poate avea tupeul să privească la Dumnezeu? Dumnezeul Cerului a venit în acest atât de murdar ținut al viciului și niciodată nu a dat frâu liber nemulțumirilor Sale sau nu S-a plâns de om, ci, în schimb, acceptă, în tăcere, ravagiile și asuprirea acestuia. Niciodată nu Și-a luat revanșa la cererile nerezonabile ale omului și nu i-a făcut vreodată cerințe excesive sau nerezonabile; El face doar, fără să se plângă, întreaga lucrare cerută de om: învățarea, luminarea, reproșarea, rafinarea cuvintelor, amintirea, îndemnul, consolarea, judecarea și revelarea. Care dintre pașii Lui nu au fost pentru viața omului? Deși El a înlăturat perspectivele și soarta omului, care dintre pașii realizați de Dumnezeu nu au fost pentru soarta lui? Care dintre ei nu au fost de dragul supraviețuirii omului? Care dintre ei nu au fost pentru a elibera omul de suferința și opresiunea forțelor întunecate care sunt negre ca noaptea? Care din ei nu sunt de dragul omului? Cine poate să înțeleagă inima lui Dumnezeu, care este ca o mamă iubitoare? Cine poate înțelege inima Lui nerăbdătoare? Inima pasională și așteptările Sale înflăcărate au fost răsplătite cu inimi reci, cu ochi duri, indiferenți, cu mustrările repetate și insultele omului, cu remarci tăioase, sarcasm și depreciere, au fost răsplătite cu luarea în derâdere de către om, cu călcarea în picioare și respingerea, cu înțelegerea greșită și cu tânguiala sa, cu înstrăinarea și evitarea, cu nimic altceva decât înșelăciune, atacuri și amărăciune. Cuvintele calde au fost întâmpinate cu expresii sălbatice ale fețelor și cu sfidarea rece a miilor de degete acuzatoare. Dumnezeu nu poate decât să îndure, cu capul plecat, slujind oamenii ca un bou docil. Atâția sori și atâtea luni, de atâtea ori a stat cu fața la stele, a plecat în zori și S-a întors la apus, a aruncat și S-a întors, îndurând agonia de o mie de ori mai mare decât durerea plecării Sale de la Tatăl, suferind atacurile și ruperea omului, precum și tratarea și emondarea lui. Umilința și ascunderea lui Dumnezeu a fost răsplătită cu prejudecățile omului, cu părerile și tratamentele lui nedrepte, iar anonimatul, îngăduința și toleranța I-au fost răsplătite cu privirea lacomă a omului. Acesta încearcă să-L calce în picioare pe Dumnezeu, fără scrupule, până la moarte, și să-L zdrobească la pământ. Atitudinea omului în abordarea lui față de Dumnezeu este una de „inteligență rară”, iar Dumnezeu, care este agresat și disprețuit de om, este zdrobit sub picioarele a zeci de mii de oameni, în timp ce omul se ridică la înălțime, ca și cum ar fi regele castelului, ca și cum ar vrea să preia puterea absolută, să fie în centrul atenției din spatele unui ecran, să-L facă pe Dumnezeu directorul conștiincios și supus regulilor din culise, care nu are voie să riposteze sau să provoace probleme. Dumnezeu trebuie să joace rolul Ultimului Împărat, trebuie să fie o păpușă, lipsit de orice libertate. Faptele omului sunt indescriptibile, deci, cum este apt să ceară una sau alta de la Dumnezeu? Cum este el apt să-I facă Lui sugestii? Cum este apt să ceară ca Dumnezeu să-i compătimească slăbiciunile? Cum este potrivit să primească mila lui Dumnezeu? Cum este potrivit să primească, de nenumărate ori, mărinimia lui Dumnezeu? Cum este el potrivit să primească, în repetate rânduri, iertarea Lui? Unde este conștiința lui? El I-a rupt inima lui Dumnezeu cu mult timp în urmă și, de mult, L-a lăsat cu inima sfărâmată. Dumnezeu a venit printre oameni, atent și vioi, sperând că omul va fi darnic față de El, chiar dacă doar cu puțină căldură. Totuși, inima Lui este puțin mângâiată de om, iar tot ceea ce El a primit sunt atacuri cu bulgări de zăpadă și chinuri; inima omului este prea lacomă, dorința lui este prea mare, omul nu poate fi niciodată săturat, este întotdeauna răutăcios și imprudent, nu-I lasă niciodată lui Dumnezeu vreo libertate sau drept de a vorbi și nu-I lasă nicio opțiune, ci doar să Se supună umilinței și să-i permită omului să-L manipuleze, oricum dorește.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (9)”