Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Firea lui Dumnezeu și ceea ce El are și este | Fragmentul 235
octombrie 1, 2020
Eu sunt unicul Dumnezeu Însuși și, în plus, Eu sunt singura persoană a lui Dumnezeu. Cu atât mai mult, Eu, întregimea trupului, sunt manifestarea completă a lui Dumnezeu. Oricine îndrăznește să nu Mă venereze, oricine îndrăznește să arate împotrivire în priviri, oricine îndrăznește să spună cuvinte de sfidare împotriva Mea va muri cu siguranță de blestemele și mânia Mea (va fi blestemat din cauza mâniei Mele). În plus, oricine îndrăznește să nu fie loial sau filial față de Mine și oricine îndrăznește să încerce să Mă înșele va muri negreșit din cauza urii Mele. Dreptatea, măreția și judecata Mea vor dăinui în vecii vecilor. La început, am fost iubitor și milostiv, dar aceasta nu este firea divinității Mele complete; dreptatea, maiestatea și judecata sunt doar cuprinse în firea Mea, întregul Dumnezeu Însuși. În timpul Epocii Harului, am fost iubitor și milostiv. Datorită lucrării pe care trebuia să o închei, aveam bunătate iubitoare și milă; dar după aceea nu a mai fost nevoie de asemenea lucruri (și de atunci, nu au mai existat vreodată). Totul este dreptate, măreție și judecată și aceasta este firea completă a umanității Mele normale combinate cu divinitatea Mea completă.
Cei care nu Mă cunosc vor pieri în Adânc, iar cei care sunt siguri în privința Mea vor trăi pentru totdeauna, pentru a fi îngrijiți și protejați în dragostea Mea. În clipa în care Eu rostesc un singur cuvânt, tremură întregul univers și pământul de la un capăt la altul. Cine poate să-Mi audă cuvintele și să nu tremure de teamă? Cine poate să nu debordeze de venerație pentru Mine? Cine poate să nu-Mi cunoască dreptatea și măreția din faptele Mele! Și cine nu-Mi poate vedea puterea și înțelepciunea din faptele Mele! Oricine nu este atent va muri cu siguranță. Asta pentru că aceia care nu sunt atenți sunt aceia care Mi se împotrivesc și care nu Mă cunosc; ei sunt arhanghelul și sunt cei mai nesăbuiți. Cercetați-vă: oricine este nesăbuit, neprihănit de sine, îngâmfat și arogant este, cu siguranță, un obiect al urii Mele și e sortit pieirii!
Pronunț acum decretele administrative ale Împărăției Mele: toate lucrurile sunt înăuntrul judecății Mele, toate sunt în dreptatea Mea, toate sunt înăuntrul măreției Mele, iar Eu Îmi practic dreptatea către toți. Cei care spun că ei cred în Mine, dar care în adâncul sufletului Mă contrazic sau ale căror inimi M-au abandonat, vor fi dați afară – dar toate la vremea potrivită. Oamenii care vorbesc sarcastic despre Mine, dar într-un mod pe care ceilalți nu-l observă, vor muri imediat (vor pieri în spirit, în trup și în suflet). Cei care îi asupresc pe îndrăgiții mei sau le întorc spatele vor fi judecați imediat de mânia Mea. Asta înseamnă că oamenii care sunt geloși pe cei pe care Eu îi iubesc și care Mă consideră nedrept vor fi predați spre judecată celor pe care Eu îi îndrăgesc. Toți cei care se comportă bine, sunt simpli și cinstiți (inclusiv cei cărora le lipsește înțelepciunea) și care Mă tratează cu sinceritate de neclintit vor rămâne cu toții în Împărăția Mea. Cei care nu au fost instruiți – adică acei oameni cinstiți cărora le lipsesc înțelepciunea și înțelegerea – vor avea putere în Împărăția Mea. Cu toate acestea, și ei au trecut prin tratare și frângere. Faptul că nu au fost supuși instruirii nu este absolut. Mai degrabă, prin aceste lucruri le voi arăta tuturor atotputernicia și înțelepciunea Mea. Îi voi da afară pe cei care încă se mai îndoiesc de Mine; nu-l vreau pe nici unul dintre ei (îi detest pe oamenii care încă se mai îndoiesc de Mine într-un astfel de moment). Prin intermediul faptelor pe care le fac în întregul univers, voi arăta oamenilor cinstiți minunăția acțiunilor Mele, făcând imediat ca înțelepciunea, înțelegerea și discernământul lor să sporească. Totodată, voi face ca oamenii înșelători să fie distruși într-o clipă ca urmare a faptelor Mele minunate. Toți fiii întâi născuți care au fost primii ce Mi-au acceptat numele (adică acei oameni cinstiți, sfinți și neîntinați) vor fi primii care vor dobândi intrarea în Împărăție și vor cârmui peste toate națiunile și toate popoarele alături de Mine, domnind ca și regi în Împărăție și judecând toate națiunile și toate popoarele (acest lucru se referă la toți fiii întâi născuți din Împărăție și nimeni altcineva). Cei din rândul tuturor națiunilor și popoarelor care au fost judecați și s-au căit vor intra în Împărăția Mea și vor deveni poporul Meu, pe când cei care sunt încăpățânați și care nu regretă nimic vor fi aruncați în Adânc (pentru a pieri pe veci). Judecata din Împărăție va fi cea din urmă și va fi curățirea temeinică a lumii de către Mine. Atunci nu va mai exista nicio nedreptate, nicio durere, nicio lacrimă, niciun oftat și, chiar mai mult, nu va mai exista o lume. Totul va fi o manifestare a lui Hristos și totul va fi Împărăția lui Hristos. Ce glorie! Ce glorie!
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 79
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!
Alte tipuri de videoclipuri