de Wu Yan, China

Spre finele lui iunie 2021, întrucât Partidul Comunist aresta nebunește creștini, casa în care eram găzduită era supravegheată. M-am mutat de acolo imediat, dar era foarte probabil ca polițiștii să mă supravegheze și pe mine, așa că a trebuit să mă ascund acasă pentru a lucra. Pe atunci, eram responsabilă de lucrarea de udare a câtorva grupuri. Volumul meu de lucru creștea, iar câteva lucruri pur și simplu nu puteau fi făcute scriind scrisori, iar asta nu era la fel de eficient cum era comunicarea față-n față. Așadar, conform nevoilor lucrării, liderul a desemnat-o pe sora Wang drept partenera mea.

La început, nu-i cunoștea foarte bine pe frați și pe surori, așa că, înainte de fiecare adunare, luam legătura cu ea și vorbeam despre problemele care trebuiau adresate, ca s-o ajut să fie mai eficientă. Apoi am aflat că o membră a grupului, sora Li, era mereu neglijentă în datoria ei. După mai multe sesiuni de părtășie, ea nu se schimbase, iar asta ne ținea pe loc lucrarea. Pe baza principiilor, trebuia să fie demisă imediat. Așadar, am redactat un document explicând situația și principiile demiterii oamenilor, pe care să-l analizeze sora Wang și i-am spus ce părere aveam despre motivul pentru care sora Li trebuia demisă, ca să poată fi foarte temeinică în părtășia cu ea, astfel încât sora Li să poată reflecta și învăța mai multe despre ea însăși. A doua zi, sora Wang a mers să o demită. Mai târziu, în ziua aceea, mi-a povestit cum a mers, dar nu m-a menționat nici măcar o dată în toată discuția și nici n-a spus că am ajutat-o să obțină discernământ sau să se ocupe de problemă. Am fost puțin dezamăgită. Consideram că nimeni altcineva nu știa ce făceam eu în culise. Mă întrebam dacă ei ar crede că sora Wang a pătruns starea surorii Li imediat, că avea mai mult discernământ decât mine. Când m-am gândit la câte făceam fără ca nimeni să știe, lucruri care au pus-o pe sora Wang într-o lumină favorabilă, a fost cam supărător pentru mine.

Câteva zile mai târziu, într-o discuție despre lucrare cu sora Wang, a venit vorba că un grup se descurca din ce în ce mai rău. Nu puteam vedea cauza problemei, iar ea mi-a spus că s-ar putea să fie o problemă cu liderul de grup. Gândindu-mă la asta și la comportamentul general a acelei conducătoare de grup, am văzut că ea doar își apăra statutul și făcea sarcini care să-i îmbunătățească imaginea, dar nu făcea niciodată lucrare practică, iar asta chiar întârzia lucrurile. Pe baza principiilor, trebuia să fie demisă. Știam că nu puteam rezolva problema personal și că ar fi trebuit să-mi împărtășesc înțelegerea cu sora Wang, ca să poată avea mai bine părtășie cu ceilalți, să-i ajute să câștige discernământ și să aducă imediat alt lider în loc. Însă, când mi-am amintit de demiterea surorii Li, cum căutasem principiile și redactasem documentul și cum avusesem atât de multă părtășie cu sora Wang, dar nimeni nici măcar n-a știut, am simțit că, dacă-mi împărtășeam toate gândurile cu ea de data asta, iar ea o demitea pe acea conducătoare de grup, ceilalți ar fi crezut cu siguranță că doar ea făcuse asta. Ar fi crezut că, după atât de puțin timp în această nouă slujbă, ea a discernut doi oameni care nu erau potriviți și pe care eu nu-i înlăturasem după ce mă aflasem în acea funcție de răspundere atât de mult timp. Ar fi crezut că ea are un discernământ și o înțelegere a adevărului mai bune. Am decis să țin pentru mine câteva dintre părerile mele, ca părtășia surorii Wang să nu fie clară, ceilalți să n-o admire, iar eu să nu fiu văzută într-o lumină atât de nefavorabilă. Pe atunci, m-am simțit puțin vinovată. Dacă părtășia ei nu era clară, iar conducătoarea de grup nu-și înțelegea problema, putea să înțeleagă greșit și să devină negativă, iar asta nu numai că ar fi afectat reflectarea asupra ei înseși, dar i-ar fi putut afecta și datoria mai târziu. De asemenea, astfel de jocuri Îl dezgustau cu siguranță pe Dumnezeu. La gândul acela, mi-am împărtășit înțelegerea cu sora Wang, dar am început să mă simt îndârjită în clipa în care aceasta a plecat să se ocupe de lucruri. De ce nu mă puteam duce eu să mă ocup de lucrarea aceasta? Toți au văzut-o pe sora Wang demițând și discernând oameni, dar cine vedea eforturile mele din spatele tuturor acelor lucruri? N-am fost prea încântată când m-am gândit că tot ce făcusem doar o punea pe sora Wang într-o lumină favorabilă și-i îmbunătățea imaginea în ochii celorlalți. Ba chiar m-am plâns că Dumnezeu mă pusese într-o astfel de situație rea. De ce, dintr-odată, îmi permitea să fiu pusă sub supraveghere? Atunci s-a întâmplat ca niște frați și surori să ne scrie despre problemele lucrării, iar unii au cerut anume ca sora Wang să se ocupe de ele. Asta m-a făcut și mai nefericită. Consideram că toți o vedeau doar pe sora Wang, dar nu-mi vedeau munca din culise. Dacă lucrurile continuau așa, oare n-ar fi spus toți că eram doar un accesoriu inutil? Consideram că, deși sora Wang alerga de colo colo, nici pentru mine nu era ușor, acasă. Nimeni nu putea vedea cât de mult trudesc. Nu eram fericită în legătură cu asta și voiam să mă gândesc la un mod de a schimba lucrurile. Deși nu puteam ieși să-i văd în persoană pe frați și pe surori, puteam scrie scrisori ca să rânduiesc sarcini, dovedind că lucram din greu și că aveam un rol foarte important. Asta mi-ar fi consolidat imaginea în mințile celorlalți. Chiar atunci, am primit scrisori de la câteva grupuri despre niște chestiuni bisericești de rutină care trebuiau organizate. Le-am răspuns cu detalii pentru a le stabili și am scris foarte clar despre venirea surorii Wang, ca toată lumea să știe că eu eram cea care rânduia toate astea, că eu luam deciziile. Într-o zi, am vrut să-i scriu unei surori ca s-o întreb ce face, dar după ce am scris scrisoarea, m-am întrebat dacă ea ar fi știut că eu eram cea care o scrisese. Dacă nu lăsam vreun indiciu, ar fi putut crede că sora Wang era cea care-și făcea griji în privința ei. Nu mergea. Trebuia să mă asigur că sora știa că eu am scris scrisoarea. Însă, dacă spuneam direct asta, ar fi fost prea evident. Apoi, mi-am amintit dintr-odată că, de curând, îi recomandasem un imn acelei surori, așa că o puteam întreba dacă îl învățase și, astfel, ar fi putut ști că eram eu. Cu ideea aceea, am terminat repede scrisoarea și am trimis-o. Din răspuns, am văzut că sora a știut că eu eram cea care a scris-o și am fost foarte fericită. Consideram că încă puteam să mă pun într-o lumină favorabilă, chiar și din culise, și să-i fac pe ceilalți să vadă că aveam realitățile și eram capabilă să rezolv probleme. Așadar, în felul acesta, n-am văzut cu adevărat că mă aflam în starea greșită. Când o sora mi-a spus despre starea ei, acesta a fost un avertisment pentru mine. Mi-a spus, foarte tulburată, că niște documente de studiu, la care muncise din greu, au fost trimise de partenera ei, așa că ea a simțit că aceasta îi furase meritele pentru munca ei și a fost mai puțin entuziasmată în privința datoriei sale. Când am auzit asta, a fost ca un șoc pentru mine. Oare eu nu trăisem exact în aceeași stare în ultimul timp? Nici măcar nu căutam adevărul ca s-o înlătur. Oare Dumnezeu rânduia acea situație ca un avertisment să mă facă să reflectez asupra mea și să aflu ceva despre mine? Așadar, am căutat cuvinte de la Dumnezeu ca să înlătur starea în care mă aflam. Am citit acest pasaj. „Aceasta înseamnă că, atunci când antihriștii acționează, o fac cu intenție. Limbajul lor, acțiunile și chiar cuvintele pe care le aleg sunt toate foarte intenționate. Nu își expun momentan corupția, de statură mică sau de oameni ignoranți și nesăbuiți care spun prostii oriunde merg. Nu este cazul cu astfel de oameni. Când ne uităm la tehnicile lor, la felurile lor de a face lucrurile și la alegerea cuvintelor, putem vedea că antihriștii sunt vicleni și răi. De dragul propriului statut, pentru a-și atinge scopul de a controla oamenii, antihriștii se etalează cu fiecare oportunitate pe care o au, fără a lăsa vreodată să treacă o singură șansă. Credeți că astfel de oameni vor dezvălui aceste comportamente înaintea Mea? (Da.) De ce spuneți că o fac? (Firea și esența lor este de a se etala.) Oare antihriștii se etalează pur și simplu? Care este scopul lor în a se etala? Ei cer statut. Ceea ce vor să spună este: «Nu știi cine sunt eu? Uită-Te la lucrurile pe care le-am făcut, am făcut acest lucru bun și am adus contribuții semnificative casei lui Dumnezeu. Întrucât Tu știi acest lucru, nu ar trebui să-mi dai o lucrare mai importantă? N-ar trebui să mă apreciezi? Nu ar trebui să Te bazezi pe mine în orice ai face?» Nu au un scop aici? Antihriștii vor să-i controleze pe toți, indiferent cine sunt. Care este un alt mod de a descrie controlul? Este să-i manipulezi pe alții și să te joci cu oamenii, să încerci să guvernezi ceea ce fac ei. De exemplu, când frații și surorile laudă un lucru pe motiv că a fost făcut bine, antihriștii spun imediat că ei au făcut-o, pentru ca toată lumea să le mulțumească. Ar face asta o persoană cu adevărat rațională? În niciun caz. Când antihriștii săvârșesc chiar și cea mai mică faptă bună, ei încearcă să aducă acest lucru la cunoștință tuturor, astfel încât toată lumea să-i admire și să-i laude. Asta este ceea ce îi mulțumește” („Ei îi înșală, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni” în Demascarea antihriștilor). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii se dau în spectacol tot timpul. Tot ceea ce spun și fac este ca să câștige admirația celorlalți și doar o încercare ascunsă de a câștiga statut. Ținând cont de cuvintele lui Dumnezeu și reflectând la firea pe care o dezvăluisem, oare nu eram exact ca un antihrist? M-am simțit nedreptățită când sora Wang le-a demis pe acele două surori, fără să mă menționeze deloc. Consideram că eu fusesem cea care le discernuse, dar că toate meritele merseseră, în final, la sora Wang. Fusese singura care-și arătase fața și, oricât de multe făceam, nimeni n-ar fi văzut. Nimeni n-avea să știe dacă eu continuam să fac lucrurile în tăcere, ceea ce era foarte ofensator. Îmi frământam creierii și făceam eforturi imense ca să mă dau în spectacol, astfel încât frații și surorile să mă admire și să am statut în ochii lor. Părea că doar scriam scrisori rânduind lucrarea, dar, de fapt, încercam pe ascuns să le amintesc tuturor de existența mea și că sora Wang lucra doar în numele meu, dar că eu eram responsabilă, în primul rând. Sub pretextul că o ajutam pe o soră cu starea ei, m-am prefăcut că-mi păsa de ea, ca să-i amintesc de existența mea și să-i câștig admirația, fără s-o las să vadă motivele mele demne de dispreț. Aveam o fire foarte vicleană și rea! Realitatea e că, fără revelația și îndrumarea lui Dumnezeu, n-aș fi știut niciodată că acele două surori nu erau potrivite pentru îndatoririle lor. În plus, lucrarea fusese afectată grav până când ele au fost demise. Asta era adevărat mai ales pentru acea conducătoare de grup. Fără ca sora Wang să menționeze acest lucru, nu l-aș fi discernut și aș fi păstrat-o în funcție. Nu-mi făcusem bine lucrarea și nu doar că-mi lipsea orice sentiment de vină, dar ceream, cu nerușinare, merite și foloseam moduri demne de dispreț ca să mă dau în spectacol și să câștig statut, ca să-i fac pe toți să mă admire. Eram incredibil de nerușinată!

Apoi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu atunci când fac lucruri. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta este îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți, vrei să câștigi mereu lauda și admirația celorlalți și totuși nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, atunci mai este Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu Îl mai venerează pe Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația sau statutul tău. Mai întâi trebuie să ții cont de interesele casei lui Dumnezeu și să le consideri prima ta prioritate. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă ai fost sau nu impur în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile, și dacă ai dat totul, precum și dacă ai chibzuit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să iei în considerare aceste lucruri. Gândește-te la ele frecvent și înțelege-le și îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu au atât de multă dreptate! Acceptarea examinării minuțioase a lui Dumnezeu este cheia practicării adevărului și nouă nu ne poate păsa de ce cred oamenii, ci doar de mulțumirea lui Dumnezeu și îndeplinirea datoriei noastre. Citirea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a oferit o cale de practică, așa că, în scrisorile mele ulterioare și în părtășia cu ceilalți, am făcut mereu un efort să am motivele corecte și să accept cercetarea minuțioasă a lui Dumnezeu, în loc să folosesc scrisorile pentru a câștiga admirația celorlalți și un loc în inimile lor. M-am gândit la toate acele scrisori pe care Pavel le-a scris bisericilor. În ele, el nu L-a slăvit pe Domnul Isus, nu a fost martor deloc pentru El și nu a îndemnat credincioșii să urmeze cuvintele Domnului Isus. El s-a înălțat pe el însuși și a fost martor pentru sine, vorbind despre cât de mult lucrase, cât de mult suferise. A spus: „Nu le sunt inferior în nici o privință acelor «apostoli deosebiți»” (2 Corintieni 11:5), și a adus oamenii înaintea lui, pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. Nici scrisorile pe care le scriam eu fraților și surorilor nu Îl slăveau pe Dumnezeu și nu erau martore pentru El, ci, în mod indirect, eu mă dădeam în spectacol. Oare, în esență, nu făceam același lucru ca Pavel? Știam că, dacă nu mă căiam, aveam să ajung să fiu alungată și pedepsită exact ca el. Realizând asta, I-am spus o rugăciune lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt prea preocupată de statutul meu. Nu vreau să fiu controlată de el și să fac ceva care să afecteze lucrarea casei lui Dumnezeu. Chiar dacă ajung sau nu să mă disting din mulțime, vreau doar să-mi îndeplinesc neabătută datoria.”

În zilele care au urmat, mi-am corectat conștient motivele, amintindu-mi adesea că interesele bisericii sunt cele mai importante și că trebuie să-mi fac bine lucrarea. Apoi, într-o zi, am primit o scrisoare de demisie de la fratele Chen, în care spunea că voia să demisioneze fiindcă nu se înțelegea bine cu partenerul său. Știam dinainte câte ceva despre problema lui. În principal, era prea arogant și încăpățânat, așa că nu lucra bine cu ceilalți. Sora Wang avusese deja părtășie cu el de câteva ori, dar el nu se schimbase. Când, deodată, a demisionat în felul acesta, părea că avea să ne fie greu să rezolvăm această problemă. Când am discutat despre problemele lui cu sora Wang, mi-am împărtășit perspectiva și am găsit câteva pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu. Sora Wang a considerat și ea că aceasta era părtășia potrivită. În acel moment, mi-am dat seama că, oricât de folositoare era părtășia mea, de fapt ea era cea care putea vorbi cu el. Cine avea să știe că acesta a fost efortul meu din culise și că am preluat conducerea? Asta m-a făcut să nu mai vreau să am părtășie cu sora Wang, dar, știind că Dumnezeu îmi analiza minuțios toate gândurile și ideile, m-am simțit puțin tulburată. De ce voiam mereu să-mi protejez renumele și statutul? Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să înțeleg consecințele urmăririi statutului. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl caută, dar în esență, țelul pe care îl urmărește este să iasă în evidență, să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a-L asculta sau mulțumi pe Dumnezeu, ci în schimb, este pentru a dobândi prestigiu și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea bisericii, sunt faptele lui un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, este un obstacol; nu le ajută să progreseze. Toți cei care se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc prestigiul și statutul propriu, își desfășoară propria activitate, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face întrerupe, perturbă și împiedică în principal biserica. Care este consecința faptului că urmărește statutul și prestigiul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Dezmembrare, întrerupere și împiedicare. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima și statutul. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist?” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Mereu am crezut că urmărirea renumelui și a statutului afecta doar intrarea în viață a unei persoane și că, atât timp cât nu comitem un rău major, nu vom perturba lucrarea bisericii. Nu înțelegeam de ce Dumnezeu detestă și disprețuiește atât de mult urmărirea renumelui și a statutului. Citirea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a arătat că, dacă urmăresc statutul personal în datoria mea și nu apăr interesele casei lui Dumnezeu, cu siguranță asta va afecta, în cele din urmă, lucrarea bisericii și intrarea în viață a fraților și surorilor. Va obstrucționa și perturba lucrarea bisericii, iar acest lucru este condamnat de Dumnezeu. Când am discutat despre problema fratelui Chen, nu am vrut să mai am părtășie fiindcă nu puteam fi în lumina reflectoarelor. Nu părea un lucru semnificativ, dar chiar era grav. Dacă întârziam părtășia cu fratele Chen despre problemele lui, asta nu ar fi afectat doar intrarea lui în viață, ci și lucrarea de udare a nou-veniților. Fiind răspunzătoare, ar fi trebuit să ajut imediat în problema cuiva care se chinuia în datoria lui, pentru a continua lucrarea bisericii. Mai ales când Partidul Comunist făcea atâtea arestări, sora Wang risca arestarea de fiecare dată când ieșea la întruniri. Dacă nu era pregătită adecvat, n-avea să fie capabilă să rezolve problemele în adunări, ceea ce ar fi însemnat că era posibil să nu fie eficientă în lucrare, în pofida riscului pe care și-l asuma. N-ar fi fost groaznic pentru ea? Nu mă gândeam cum să rezolv problemele cât mai curând sau la siguranța surorii Wang. Era preocupată doar de faptul că ar fi putut să-mi fure lumina reflectoarelor. Eram atât de egoistă și lipsită de umanitate! Eram supraveghetor, dar nu făceam lucrare practică. Ba chiar îmi protejam statutul în detrimentul lucrării casei lui Dumnezeu. Asta însemna că mă împotriveam lui Dumnezeu și eram pe calea unui antihrist. Înainte, fusesem singura responsabilă și făceam tot ce puteam indiferent cât de greu sau obositor era. Însă, din cauza arestărilor Partidului, nu mai puteam ieși – puteam lucra doar din culise. Eram reticentă să-mi fac datoria, vrând mereu să concurez cu sora Wang pentru lumina reflectoarelor. Atunci mi-am dat seama că tot entuziasmul din datoria mea dinainte era doar pentru renume și statut. Acea situație îmi dezvăluia motivele și urmărirea greșită. Totul era mântuirea și iubirea lui Dumnezeu pentru mine.

Ulterior, m-am gândit la câteva cuvinte ale lui Dumnezeu, care mi-au oferit mai multă claritate privind calea de practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Trebuie să atingeți o cooperare armonioasă în scopul lucrării lui Dumnezeu, pentru folosul bisericii și pentru a vă îmboldi frații și surorile. Ar trebui să vă coordonați unul cu altul, corectându-l pe celălalt și ajungând la un rezultat mai bun al lucrării, astfel încât să vă pese de voia lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata cooperare și numai cei care se implică în ea vor câștiga adevărata intrare” („Slujiți așa cum au slujit israeliții” din Cuvântul Se arată în trup). „Ce trebuie să facă omul pentru a-și îndeplini bine datoria? Trebuie să ajungă să o îndeplinească din toată inima și cu toată energia. A-și dedica toată inima și energia înseamnă a-și păstra toate gândurile concentrate la îndeplinirea datoriei și a nu lăsa alte lucruri să le preocupe și apoi să aplice energia avută, să-și exercite întreaga putere și să-și îndrepte asupra datoriei calibrul, talentele, punctele forte și lucrurile pe care le-a înțeles. Dacă înțelegi, accepți și ai o idee bună, trebuie să comunici despre asta cu ceilalți. Asta înseamnă să cooperezi în armonie. Așa îți vei îndeplini bine datoria, așa vei ajunge la îndeplinirea satisfăcătoare a datoriei tale. Dacă îți dorești întotdeauna să cari întreaga povară și să-ți asumi totul singur, expunându-te în locul altora, îți îndeplinești datoria? Ceea ce faci tu se numește autocrație; înseamnă că dai un spectacol. Este un comportament satanic, nu îndeplinirea datoriei. Nimeni, indiferent de atuurile, darurile sau talentele sale speciale, nu poate prelua singur toată lucrarea; oamenii trebuie să învețe să coopereze în armonie dacă vor să facă bine lucrarea bisericii. De aceea, cooperarea armonioasă este un principiu al practicii de îndeplinire a datoriei. Atâta vreme cât îți dedici toată inima, toată energia și toată credința și faci tot posibilul, îți îndeplinești bine datoria” („Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, pentru a ne face bine datoria, trebuie să ținem cont de inima lui Dumnezeu și să cooperăm cu frații și surorile noastre. Trebuie să ne dăm toată silința pentru asta și să ne folosim calitățile ca să compensăm slăbiciunile celorlalți. Așa putem câștiga binecuvântările lui Dumnezeu și obține rezultate bune în lucrarea noastră. Am văzut și că nu conta care dintre noi rezolva problemele în persoană. Atât timp cât stările și greutățile celorlalți puteau fi înlăturate, chiar dacă efortul meu din culise era invizibil, să-mi fac datoria și să-L mulțumesc pe Dumnezeu are să-mi aducă liniște și pace. După aceea, m-am gândit despre ce adevăruri ar trebui să am părtășie pentru fratele Chen și am găsit câteva cuvinte relevante ale lui Dumnezeu, ca sora Wang să le analizeze. Și ea a găsit câteva pasaje care erau foarte tăioase referitor la starea fratelui Chen și la care eu nu mă gândisem. Puse cap la cap, aceste lucruri erau și mai cuprinzătoare. M-am gândit la discursul stângaci al lui Moise și la elocvența lui Aaron, dar ei au îndeplinit împreună însărcinarea de la Dumnezeu, conducându-i pe israeliți afară din Egipt. Nu puteam ieși ca să lucrez, dar puteam să am părtășie clară cu sora Wang despre tot ce vedeam și credeam. Lucrând împreună, aveam o perspectivă mai cuprinzătoare asupra problemelor, așa că le puteam rezolva mai bine. Nu e acest lucru mai benefic pentru lucrarea bisericii? După ce am discutat toate lucrurile, sora Wang a plecat să aibă părtășie cu fratele Chen. În inima mea, mă rugam pentru ei, sperând că Dumnezeu îi îndruma.

Apoi, într-o zi, am primit o scrisoare de la niște frați și surori. Scrisoarea spunea că, prin părtășia surorii Wang, ei fuseseră capabili să corecteze câteva erori și se descurcau mai bine în îndatoririle lor. După ce am citit asta, am fost puțin dezamăgită. Simțeam că eu descoperisem acele erori și probleme, dar ceilalți nu au văzut decât lucrarea surorii Wang. Nimeni nu vedea ce făceam eu în culise. Apoi mi-am dat seama că iar concuram pentru renume și câștig, așa că m-am rugat și m-am lepădat de mine. Ulterior, într-un eseu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a emoționat foarte mult. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „S-ar putea să ai puțină putere, dar dacă ești capabil să lucrezi cu alții și să accepți sugestii adecvate și dacă ai motivațiile potrivite și poți proteja lucrarea casei lui Dumnezeu, atunci ești o persoană potrivită. Uneori, cu o singură propoziție, poți rezolva o problemă și poți aduce beneficii tuturor; uneori, după părtășia ta cu privire la o singură declarație a adevărului, toți au o cale de a practica și sunt capabili să lucreze armonios împreună, și toți se străduiesc pentru un țel comun și împărtășesc aceleași puncte de vedere și opinii, și astfel lucrarea este deosebit de eficientă. Deși poate nimeni nu-și va aminti că ai jucat acest rol și s-ar putea să nu simți că ai depus prea mult efort, Dumnezeu va vedea că ești o persoană care practică adevărul, care acționează conform principiilor. Dumnezeu Își va aminti că ai făcut asta. Acest lucru se numește îndeplinirea cu fidelitate a datoriei” („Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). E adevărat. Deși nimeni nu putea vedea munca mea din culise, eu îmi îndeplineam responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu. Nu conta dacă știau alți oameni. Ceea ce contează e practicarea adevărului și mulțumirea lui Dumnezeu. Ca supraveghetor, era datoria mea și ceea ce ar trebui să fac, ca să vorbesc cu ceilalți când observ erori și probleme. Acesta nu era un lucru pentru care trebuia să-mi asum meritele. Înainte, încercasem mereu să mă dau în spectacol în fața celorlalți, dar acum puteam lucra numai din culise. Aceasta era rânduiala lui Dumnezeu și lucrul de care aveam nevoie. Trebuia să mă supun, să fiu de folos, să mă axez pe practicarea adevărului în datoria mea și să mă străduiesc să-mi fac bine datoria.

După aceea, când observam probleme în lucrarea noastră, luam inițiativa de a contacta-o pe sora Wang. Uneori, când le scriam fraților și surorilor despre probleme, voiam s-o fac cu scopul de a arăta că eu eram cea care scria, dar realizând că mă înalțam și mă dădeam în spectacol pe ascuns, mă rugam și renunțam la motivele mele incorecte. Mă calmam și mă gândeam ce puteam scrie care să-i ajute pe ceilalți și cum îmi puteam îndeplini propriile responsabilități. Acest fel de practică mi-a luminat cu adevărat inima și mi-a dat un sentiment de eliberare. E un mod grozav de a mă purta!