Este credința în Biblie același lucru cu credința în Dumnezeu?

martie 12, 2022

de Danchun, Statele Unite

Dumnezeu Atotputernic spune: „Timp de mulți ani, modul tradițional de a crede al oamenilor (cel al creștinismului, una dintre cele trei religii majore ale lumii) a fost citirea Bibliei; îndepărtarea de Biblie nu este credință în Domnul, îndepărtarea de Biblie este o heterodoxie și o erezie și, chiar și atunci când oamenii citesc alte cărți, respectivele cărți trebuie să se întemeieze pe explicația Bibliei. Cu alte cuvinte, dacă ai credință în Domnul, atunci trebuie să citești Biblia, iar în afara Bibliei trebuie să nu te închini niciunei cărți care nu pleacă de la Biblie. Dacă o faci, atunci Îl trădezi pe Dumnezeu. Din momentul în care a existat Biblia, credința oamenilor în Domnul a fost credința în Biblie. În loc să spunem că oamenii cred în Domnul, este mai bine să spunem că ei cred în Biblie; în loc să spunem că ei au început să citească Biblia, este mai bine să spunem că ei au început să creadă în Biblie; și, în loc să spunem că ei s-au întors la Domnul, ar fi mai bine să spunem că ei s-au întors la Biblie. Astfel, oamenii venerează Biblia ca și cum ar fi Dumnezeu, ca și cum ar fi ceea ce le dă viață, iar pierderea ei ar fi același lucru cu pierderea vieții. Oamenii văd Biblia ca fiind la fel de importantă ca Dumnezeu, ba chiar există unii care o văd ca fiind mai importantă ca Dumnezeu. Dacă oamenii sunt lipsiți de lucrarea Duhului Sfânt, dacă nu-L pot simți pe Dumnezeu, ei pot trăi în continuare, dar de îndată ce pierd Biblia ori pierd celebrele capitole și pilde din Biblie, este ca și cum și-ar fi pierdut viața. […] Biblia a devenit un idol în mințile oamenilor, a devenit un puzzle în creierele lor și ei sunt pur și simplu incapabili să creadă că Dumnezeu poate lucra în afara Bibliei, incapabili să creadă că o persoană L-ar putea găsi pe Dumnezeu în afara Bibliei, și cu atât mai puțin capabili să creadă că Dumnezeu ar putea să Se distanțeze de Biblie în timpul lucrării finale și să înceapă din nou. Acest lucru este de neconceput pentru oameni; n-o pot crede, nici nu și-o pot imagina. Biblia a devenit un mare obstacol în acceptarea de către oameni a noii lucrări a lui Dumnezeu și o dificultate pentru extinderea acestei noi lucrări de către Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (1)”). Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic expun felul greșit în care credeam înainte în Domnul. Înainte, când îmi practicam religia, consideram că a crede în Biblie înseamnă a crede în Dumnezeu. Ba chiar credeam că Biblia e superioară lui Dumnezeu. Mă agățam de versetele biblice, mai ales de cele clasice. Nu încercam cu adevărat să aud glasul lui Dumnezeu, mai ales în privința întâmpinării Domnului. Am auzit pe cineva mărturisind că Domnul Isus S-a întors drept Dumnezeu Atotputernic, exprimând adevăruri ca să facă lucrarea de judecată din zilele de pe urmă, dar nu am cercetat acest lucru. Aproape că am ratat șasa de a-L întâmpina pe Domnul. Incredibila îndrumare a lui Dumnezeu mi-a permis să-L întâmpin pe Domnul și să accept lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă.

În 2001, am fost botezată și L-am acceptat oficial pe Domnul Isus, iar apoi am început să slujesc cu vrednicie în biserică. Însă, curând am aflat că pastorul refolosea aceleași predici și că nu existau lucruri noi de predicat. De asemenea, delapida fondurile bisericii. Colegii se întreceau tot timpul pentru statut. Am fost dezamăgită de toate acestea și m-am retras din slujba mea în biserică. Pe parcursul anilor următori, am continuat să mă rog și să citesc Biblia, dar mereu am simțit un gol spiritual. Am început să caut o cale mai bună, sperând să găsesc o biserică sau un îndrumător spiritual care să aibă lucrarea Duhului Sfânt și să-mi poată alina pustiirea spirituală.

În 2018, am întâlnit-o pe sora Li pe internet. Mi-a spus că cerceta Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, că Domnul Isus S-a întors drept Dumnezeu Atotputernic și că ar trebui să cercetez și eu acest lucru. Am rămas surprinsă, gândindu-mă: „Pastorul și prezbiterii spun mereu că Biblia este adevăratul canon creștin, ea are autoritate absolută, credința noastră se bazează pe aceasta și orice altceva este o erezie. Calea Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic depășește Biblia, așa că, oricât de grozav sună, nu-i putem asculta, citi sau chiar contacta pe cei de acolo.” Am refuzat-o respectuos pe sora Li. Însă, după aceea, m-am simțit puțin tulburată și m-am gândit: „Întoarcerea Domnului este un lucru important. Oare voia Domnului este ca eu să refuz orbește cercetarea acestui lucru? Domnul Isus a spus: «Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!» (Matei 5:3). Când am auzit că Domnul S-a întors, ar fi trebuit să cercetez asta cu mintea deschisă.” Însă, când m-am gândit la cuvintele pastorului, nu am îndrăzit s-o fac. În noaptea aceea, m-am zvârcolit în pat, neputând să dorm. Simțeam că sunt într-o mare dilemă și nu știam ce să fac. Simțindu-mă pierdută, m-am rugat Domnului, cerându-I să mă îndrume ca să fac alegerea corectă. Pe parcursul zilelor ce au urmat, am găsit mai multe informații pe internet despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Am ezitat atunci când am văzut niște comentarii negative. M-am întrebat: „Să cercetez asta?” Însă apoi mi-am amintit cât de importantă este întoarcerea Domnului. Nu puteam doar să-i ascult orbește pe alții și să urmez mulțimea. Chiar trebuia să cercetez acest lucru. Am căutat site-ul și videoclipurile bisericii. Apoi am găsit un videoclip al unui imn numit: „Împărăția lui Hristos e un cămin călduros.” Am fost atrasă imediat de căldura lui. Am explorat restul site-ului și am găsit tot felul de videoclipuri grozave și de filme făcute de Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, inclusiv lucrări corale, videoclipuri muzicale, filme evanghelice, recitări ale cuvintelor lui Dumnezeu, imnuri și filme cu mărturii ale experiențelor. Toate erau foarte dinamice și practice. Chiar m-au emoționat. Am început să le vizionez pe rând.

Urmărind mai mult de o duzină în acea săptămână. Am constatat că părtășia din ele era foarte practică și luminatoare. Arăta de ce lumea religioasă e pustie și lipsită de lucrarea Duhului Sfânt și ne arăta limpede cum ar trebui să-L întâmpinăm pe Domnul. De asemenea, videoclipurile explicau pe cine binecuvântează Dumnezeu și pe cine pedepsește. Multe dintre dilemele și întrebările dificile pe care le avusesem de ani la rândul au fost clarificate. Simțeam că filmele bisericii erau pur și simplu foarte utile și edificatoare. Asta chiar m-a pus pe gânduri. Biserica lui Dumnezeu Atotputernic nu părea eretică! Dacă ar fi fost într-adevăr rea, cum ar fi putut ei face aceste filme care sunt atât de luminatoare și edificatoare? Toate confesiunile pretind că sunt credința adevărată, că aparțin Domnului Isus Hristos, dar niciuna dintre ele n-a făcut vreodată atâtea filme care sunt mărturii pentru Dumnezeu. M-am gândit și la pastorul și prezbiterii care spun că mulți credincioși adevărați din multe alte confesiuni L-au acceptat pe Dumnezeu Atotputernic și că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic se găsea acum peste tot în lume. Asta mi-a amintit de ceea ce a spus Gamaliel: „Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, i se va pune capăt, dar dacă este de la Dumnezeu nu-i veţi putea opri pe aceşti oameni! Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!” (Faptele Apostolilor 5:38-39). Ceea ce vine de la Dumnezeu trebuie să prospere și părea foarte posibil ca Biserica lui Dumnezeu Atotputernic să fie cu adevărat de la Dumnezeu. Dar încă aveam atât de multe întrebări: „Această carte, «Cuvântul Se arată în trup», este menționată în toate filmele lor. De ce nu citesc membrii bisericii lor și Biblia? Nu înseamnă asta că se leapădă de Biblie? Pastorul și prezbiterii repetau mereu că Biblia este canonul creștinismului, că are autoritate absolută, că cel mai important lucru este s-o urmăm și că orice altceva este o erezie.” M-am tot gândit la asta, dar oricât aș fi chibzuit, tot nu puteam să deslușesc acest lucru. Chiar atunci, mi-au venit în minte aceste cuvinte de la Domnul Isus: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!(Matei 7:7). Mi-am spus: „Întrucât oamenii spun că Domnul Isus S-a întors, oricâte îndoieli aș avea, dacă există chiar și cea mai mică șansă să fie adevărat, trebuie să urmăresc acea fărâmă de speranță. Nu-mi pot rata șansa de a-L întâmpina pe Domnul.”

Odată, pe când mă uitam pe site-ul Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, am văzut un clip din filmul „Dincolo de Biblie”, iar subiectul „Lucrează Dumnezeu conform Bibliei?” mi-a atras atenția imediat. Pur și simplu abia așteptam – am început să urmăresc filmul și am văzut-o pe sora Wang, o evanghelistă, întrebându-l pe un pastor: „Tocmai ai spus că Dumnezeu nu Se poate îndepărta de Biblie pentru a-Și face lucrarea de mântuire, că tot ce este în afara Bibliei e o erezie. Care a fost, cu adevărat, prima: Biblia sau lucrarea lui Dumnezeu?” Când am auzit acea întrebare, mi-am auzit conștiința spunând: „Bineînțeles că lucrarea lui Dumnezeu a fost înaintea Bibliei!” Sora Wang a zis: „La început, Iahve Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile. A potopit lumea, a ars Sodoma și Gomora și așa mai departe. Exista Vechiul Testament atunci când El înfăptuia toate aceste lucruri?” Conștiința mea îmi răspundea: „Nu. Dumnezeu este Începutul. El a creat toate lucrurile înainte ca scrierea să existe, darămite Biblia!” Sora Wang a continuat: „Scripturile nu existau când Dumnezeu Și-a făcut lucrarea. Adică, mai întâi s-a făcut lucrarea lui Dumnezeu și apoi a fost consemnată în Scripturi. Iar când Domnul Isus a venit să lucreze în Epoca Harului, Noul Testament nu exista. După mai bine de trei sute de ani, a fost convocată o conferință cu mulți conducători religioși de pe tot cuprinsul lumii. Aceștia au ales cele patru evanghelii drept consemnările lucrării Domnului Isus și au adăugat, de asemenea, câteva dintre scrisorile apostolilor către biserici și Apocalipsa consemnată de Ioan. Din toate acestea, ei au alcătuit ceea ce noi știm drept Noul Testament. Putem vedea, din procesul creării Bibliei, că mai întâi a fost lucrarea lui Dumnezeu și după aceea a fost scrisă în Biblie. Fără lucrarea lui Dumnezeu, Biblia nici nu ar exista. Adică Dumnezeu nu lucrează pe baza Bibliei și nu este limitat de aceasta. El lucrează conform propriului plan și nevoilor omenirii. Așadar, nu putem restrânge lucrarea lui Dumnezeu strict la ceea ce este în Biblie și nu putem folosi Biblia ca să-I limităm lucrarea. Chiar nu putem pretinde că orice depășește Biblia este o erezie.”

În film, sora Yang a oferit apoi o părtășie și mai utilă: „Domnul Isus nu Și-a făcut lucrarea în conformitate cu Vechiul Testament. El a predicat calea căinței, a vindecat bolnavii, a alungat demoni și chiar a lucrat de Sabat. Nimic din toate astea nu a fost scris în Scripturi la vremea aceea. Ba chiar părea să contrazică legile Vechiului Testament. Toți preoții cei mai de seamă, cărturarii și fariseii L-au condamnat pe Domnul Isus deoarece lucrarea și cuvintele Sale contraziceau atunci Scripturile. Dacă doar spunem că tot ce este în afara Bibliei e o erezie, nu am condamna astfel toată lucrarea făcută de Dumnezeu de-a lungul veacurilor?”

Uluită, am realizat pe neașteptate că era adevărat. Domnul Isus a predicat și a lucrat de Sabat, a vindecat bolnavii și a alungat demoni. Nimic din toate astea nu a fost menționat vreodată în Vechiul Testament. Întrucât lucrarea Sa a mers dincolo de Scripturi, preoții cei mai de seamă, cărturarii și mai ales fariseii au condamnat lucrarea Domnului Isus drept erezie și, în cele din urmă, L-au răstignit. Ei au fost pedepsiți de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu Atotputernic chiar este Domnul Isus întors, iar noi credem că orice este în afara Bibliei este o erezie, nu condamnăm lucrarea lui Dumnezeu? Acest lucru L-ar ofensa pe Dumnezeu! Acest gând chiar m-a speriat destul de mult. Știam că nu mă mai puteam agăța de vechile mele idei. Am continuat vizionarea.

Sora din film a citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. „Nimeni nu cunoaște realitatea Bibliei: că ea nu este nimic mai mult decât o consemnare istorică a lucrării lui Dumnezeu și un testament la cele două etape anterioare ale lucrării lui Dumnezeu și că nu îți oferă nicio înțelegere a scopurilor lucrării Sale. Oricine a citit Biblia știe că ea documentează cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu pe perioada Epocii Legii și a Epocii Harului. Vechiul Testament face cronica istoriei Israelului și a lucrării lui Iahve de la momentul creației și până la sfârșitul Epocii Legii. Noul Testament consemnează lucrarea lui Isus pe pământ, relatată în cele Patru Evanghelii, precum și lucrarea lui Pavel – nu sunt acestea consemnări istorice?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (4)”). „Biblia este o carte istorică, iar dacă ai fi mâncat și băut Vechiul Testament în timpul Epocii Harului – dacă ai fi practicat ceea ce se cerea în epoca Vechiului Testament, aflându-te în Epoca Harului – Isus te-ar fi respins și condamnat; dacă ai fi aplicat Vechiul Testament lucrării lui Isus, ai fi fost un fariseu. Dacă, astăzi, ai pune Vechiul și Noul Testament împreună pentru a le mânca, a le bea și a le practica, Dumnezeu Cel de astăzi te-ar condamna; vei fi rămas în urma lucrării Duhului Sfânt de astăzi! Dacă mănânci și bei Vechiul Testament și Noul Testament, atunci ești în afara curentului Duhului Sfânt! În timpul lui Isus, El i-a îndrumat pe evrei și pe toți cei care L-au urmat potrivit cu lucrarea Duhului Sfânt din El în acel timp. El nu a luat Biblia drept bază pentru ceea ce făcea El, ci a vorbit conform lucrării Lui; El nu a dat atenție celor spuse de Biblie, nici nu a căutat în aceasta o cale pentru a-i îndruma pe cei care-L urmau. Chiar de când Și-a început lucrarea, El a răspândit calea căinței – cuvânt care nu s-a menționat absolut deloc în profețiile Vechiului Testament. Nu numai că El nu a acționat conform Bibliei, ci chiar a deschis o nouă cale și a făcut o lucrare nouă. El nu S-a referit niciodată la Biblie când a ținut predici. În timpul Epocii Legii, nimeni nu reușise vreodată să facă minunile Lui, cele de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a alunga demoni. De asemenea, și lucrarea Lui, învățăturile Lui, autoritatea și puterea cuvintelor Sale au fost și ele dincolo de orice om în Epoca Legii. Isus a făcut pur și simplu această lucrare a Lui mai nouă și, chiar dacă mulți L-au condamnat cu ajutorul Bibliei – ba chiar au folosit Vechiul Testament pentru a-L răstigni – lucrarea Lui a depășit Vechiul Testament; dacă lucrurile nu ar fi stat așa, de ce L-au răstignit oamenii? Oare nu pentru că în Vechiul Testament nu se spunea nimic despre învățăturile Lui și despre capacitatea Lui de a-i vindeca pe bolnavi și de a alunga demoni? Lucrarea Lui a fost făcută întru deschiderea unei căi noi, nu a fost o căutare intenționată a unui pretext de a combate Biblia sau de a face în mod deliberat ca Vechiul Testament să fie inutil. El a venit pur și simplu pentru a-Și împlini lucrarea, pentru a aduce noua lucrare celor care tânjeau după El și Îl căutau. El nu a venit pentru a explica Vechiul Testament sau pentru a-i confirma lucrarea. Lucrarea Lui nu a fost ca să permită Epocii Legii să continue să se dezvolte, fiindcă lucrarea Lui nu a ținut seama de faptul că avea sau nu Biblia ca bază; Isus pur și simplu a venit să facă lucrarea pe care El trebuia s-o facă. Astfel, El nu a explicat profețiile Vechiului Testament, nici nu a lucrat după cuvintele din Epoca Legii Vechiului Testament. El a ignorat ceea ce a spus Vechiul Testament, nu L-a interesat dacă acesta era în acord cu lucrarea Lui sau nu, nici de ceea ce știau alții despre lucrarea Lui sau de felul în care ei o condamnau. El a continuat pur și simplu să facă lucrarea pe care trebuia s-o facă, chiar dacă mulți oameni au folosit prevestirea proorocilor din Vechiul Testament ca să-L condamne. În fața oamenilor, lucrarea Lui părea să nu aibă bază și o mare parte din aceasta nu se conforma deloc cu relatările din Vechiul Testament. Nu a fost greșeala omului? Oare doctrina trebuie aplicată lucrării lui Dumnezeu? Și trebuie lucrarea lui Dumnezeu să corespundă cu prevestirea proorocilor? În definitiv, ce este mai important: Dumnezeu sau Biblia? De ce trebuie Dumnezeu să lucreze conform Bibliei? Oare să fie faptul că Dumnezeu nu are dreptul să depășească Biblia? Oare Dumnezeu nu poate să Se îndepărteze de Biblie și să facă alte lucrări? De ce Isus și discipolii Lui nu au respectat sabatul? Dacă Isus ar fi trebuit să practice având în vedere Sabatul și după poruncile din Vechiul Testament, de ce nu l-a ținut după venirea Lui, ci a spălat picioare, a acoperit capete, a frânt pâine și a băut vin? Oare nu sunt toate acestea absente din poruncile Vechiului Testament? Dacă Isus a cinstit Vechiul Testament, de ce a încălcat El aceste doctrine? Ar trebui să știi ce a fost mai întâi, dacă a fost Dumnezeu sau Biblia!(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (1)”).

Sora Wang a avut următoarea părtășie: „Timp de ani la rând, L-am pus pe Dumnezeu pe picior de egalitate cu Biblia, crezând că lucrarea Sa nu poate depăși Biblia și că orice credință din afara Bibliei nu poate fi numită credință, ci erezie. În realitate, Biblia este doar o consemnare a primelor două etape ale lucrării lui Dumnezeu. Este mărturie a primelor două etape ale lucrării lui Dumnezeu de a îndruma și mântui oamenii, după ce a creat cerul, pământul, toate lucrurile și, de asemenea, omenirea. Ea nu reprezintă întreaga Lui lucrare de mântuire a omenirii. Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte limitate în Biblie. Există câteva indicii despre firea vieții lui Dumnezeu, dar pur și simplu n-o conține pe toată. Dumnezeu nu lucrează conform Bibliei și nici măcar nu o ia drept referință în lucrarea Sa. El n-o folosește pentru a determina calea pe care-Și îndrumă discipolii. Lucrarea Sa avansează mereu. Dumnezeu a început o nouă epocă și înfăptuiește o lucrare nouă. El le arată oamenilor o nouă cale și adevăruri mai însemnate ca să putem câștiga o mai mare mântuire. Așadar, Dumnezeu nu conduce omenirea pe baza vechii Sale lucrări. Adică Dumnezeu nu lucrează pe baza Bibliei. El este atât Domnul Sabatului, cât și al Bibliei. Are tot dreptul să lucreze dincolo de Biblie, să înfăptuiască o lucrare nouă pe baza planului Său și a nevoilor omenirii. Bineînțeles că lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi aceeași de la o epocă la alta. Ipoteza că orice este în afara Bibliei este o erezie pur și simplu nu este deloc validă.”

Când am văzut asta, mi-a fost rușine. Părtășia ei era în conformitate cu faptele. Lucrarea Domnului Isus din Epoca Harului a depășit cu mult Vechiul Testament. Nu ne arată asta că, drept Domnul creației, Dumnezeu este pe deplin capabil să lucreze dincolo de Biblie? De ce nu m-am gândit niciodată la asta până acum? Să spui că „orice lucru din afara Bibliei este o erezie” e fals și nu stă în picioare. Am fost atât de nesăbuită și ignorantă!

Pe măsură ce continuam să mă uit, ceea ce spunea sora chiar mi-a atras atenția. A spus: „Biblia este doar o mărturie, o consemnare a lucrării lui Dumnezeu. Nu conține viață veșnică. Deși acest lucru diferă de ideile tradiționale, este de netăgăduit, așa cum Domnul Isus i-a mustrat pe farisei acum multă vreme, spunând: «Voi cercetați Scripturile deoarece credeți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai acestea sunt cele care depun mărturie despre Mine! Și totuși nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață!» (Ioan 5:39-40). Domnul Isus ne-a spus clar că nu există viață veșnică în Scripturi și că este greșit să încercăm să găsim viața veșnică în ele. Numai Biblia nu este de ajuns pentru a dobândi adevărul și viața. Le putem găsi doar în Însuși Hristos.” Ascultarea acestor lucruri mi-a deschis ochii. Am văzut că Domnul Isus ne-a spus cu multă vreme în urmă că nu există viață veșnică în Biblie. Numai Dumnezeu este adevărul, calea și viața și doar El ne poate oferi viața veșnică. De ce nu mi-am dat seama de acest lucru când am citit asta înainte?

În film, sora a citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Din moment ce există o cale superioară, de ce să studiezi acea cale umilă, perimată? Din moment ce există cuvântări mai noi și o lucrare mai nouă, de ce să trăiești printre relatări despre istorii vechi? De pe urma noilor formulări poți trage foloase, ceea ce dovedește că este vorba de lucrarea cea nouă; vechile relatări nu te pot sătura, nu-ți pot satisface nevoile prezente, ceea ce dovedește că acestea sunt istorie, iar nu lucrarea de aici și acum. Calea cea mai înaltă este cea a lucrării celei mai noi și, împreună cu lucrarea cea nouă, indiferent de cât de înaltă a fost calea trecutului, aceasta este doar istorie la care oamenii privesc înapoi și, indiferent de cât de mare este valoarea sa de referință, aceasta rămâne doar calea cea veche. Chiar dacă este consemnată în «Cartea sfântă», calea cea veche este istorie; chiar dacă nu există nicio relatare despre aceasta în «Cartea sfântă», calea cea nouă este cea de aici și acum. Această cale te poate mântui, te poate transforma, pentru că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (1)”). Apoi a împărtășit următoarele: „În Biblie există doar profeții despre lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, nu și consemnări despre ea, dar chiar este o etapă mai profundă și mai elevată a lucrării, bazată pe nevoile actuale ale omenirii. Târziu în Epoca Legii, toți erau atât de profund corupți și în pericol de a fi uciși în orice clipă. Dumnezeu S-a întrupat personal, a venit pe pământ și a fost răstignit drept jertfă de păcat pentru om. Dumnezeu Și-a înfăptuit lucrarea de răscumpărare pe baza lucrării legii. Chiar dacă acest lucru nu era consemnat în Scripturi, El a lucrat conform nevoilor omenirii și planului Său. El nu a lăsat legea la o parte, ci a îndeplinit-o. Acum, în zilele de pe urmă, Dumnezeu lucrează tot conform planului Său și nevoilor omenirii, pe baza lucrării de răscumpărare a Domnului Isus. El Își face lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu pentru a ne mântui de natura noastră păcătoasă, a ne elibera complet de legăturile păcatului și a ne conduce într-o destinație veșnic frumoasă. Dumnezeu Atotputernic rostește toate adevărurile pentru a curăți și mântui omenirea și revelează toate tainele planului Său de gestionare (planul mântuirii). Nu a spus niciodată aceste cuvinte în Epoca Legii sau a Harului. Acesta este sulul, cele șapte sigilii desfăcute în zilele de pe urmă, adeverind această profeție din Apocalipsa: «Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!» (Apocalipsa 2:7). Și pe aceasta: «Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins și este vrednic să desfacă sulul şi cele șapte sigilii ale lui!» (Apocalipsa 5:5). Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic pentru Epoca Împărăției se găsesc în Biblie: «Cuvântul Se arată în trup». Acestea sunt cuvinte speciale după care trebuie să trăim și sunt calea vieții veșnice oferite de Dumnezeu omului, singura cale spre mântuirea deplină. Dacă refuzăm să acceptăm asta, nu vom fi niciodată hrăniți de apele vii ale lui Dumnezeu și nu vom primi adevărul și viața Sa.”

Ulterior, am auzit într-un alt film mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic „Hristos al zilelor de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este cărarea prin care omul dobândește viața și este singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferite de Hristos al zilelor de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să intri pe porțile Împărăției cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei. Cei care sunt controlați de norme, de slove și sunt încătușați de istorie, nu vor fi niciodată capabili să dobândească viața, nici să câștige calea veșnică a vieții. Asta deoarece tot ceea ce au ei este o apă tulbure de care s-au agățat timp de mii de ani, în loc de apa vieții care se revarsă din tron(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”). În acel film, un frate a avut părtășie: „Dumnezeu Atotputernic, Hristos din zilele de pe urmă, rostește toate adevărurile pentru a mântui omul. Acestea sunt bogate, complete și hrană adevărată de la Dumnezeu. Toate ne deschid ochii și ne luminează. Toate ne arată că Hristos este calea, adevărul și viața și calea spre viața veșnică. Cuvintele lui Dumnezeu din Epoca Împărăției merg mult mai departe decât cuvintele Sale din Epoca Legii și cea a Harului adunate. Mai ales «Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers», din «Cuvântul Se arată în trup», sunt prima instanță în care Dumnezeu vorbește deschis omenirii și prima dată când ființele umane aud cuvintele pe care Domnul creației le spune întregii omeniri. Ele chiar au zdruncinat universul și ne-au deschis ochii tuturor. Epoca Împărăției este vremea în care Dumnezeu Își înfăptuiește lucrarea de judecată și în care Își dezvăluie pe deplin firea dreaptă omului. De asta rostește cuvinte pentru a curăți, judeca și desăvârși omul în această epocă, revarsă dezastre asupra noastră, îi răsplătește pe cei buni, îi pedepsește pe păcătoși și-Și dezvăluie dreptatea. Adevărurile pe care Dumnezeu Atotputernic le rostește pentru a curăți, mântui și desăvârși pe deplin omul sunt calea vieții veșnice pe care El o oferă omenirii în zilele de pe urmă. Ele sunt apele vieții care izvorăsc de la tronul Său.”

În acest punct, mi-am dat seama în sfârșit că în „Cuvântul Se arată în trup” de la Dumnezeu Atotputernic se află calea vieții veșnice pe care Dumnezeu o oferă omenirii în zilele de pe urmă. Pur și simplu trebuia să țin pasul cu noua lucrare a lui Dumnezeu și să-I citesc noile cuvinte pentru a primi hrana apelor Sale vii și mântuirea Lui deplină. Curând după aceea, am luat legătura repede cu Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Am văzut că Dumnezeu Atotputernic chiar dezvăluie toate tainele. Tainele planului de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii), ale întrupării Sale, povestea ascunsă a Bibliei și toate aspectele adevărului sunt dezvăluite. Am învățat mult mai mult acum decât în cei peste zece ani de credință în Dumnezeu! Am acceptat, în sfârșit, lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă.

Mi-am amintit cum am fost îndrumată greșit de pastor și prezbiteri. Crezusem că lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu erau doar în Biblie și că orice altceva era o erezie. I-am auzit pe oamenii din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic mărturisind întoarcerea Domnului Isus, dar nu am cercetat acest lucru. Doar am urmat orbește clerul bisericesc și am respins lucrarea lui Dumnezeu din cauza vechilor mele noțiuni. Eram o credincioasă, dar mă împotrivisem lui Dumnezeu. Cum am putut să fiu atât de oarbă și nesăbuită? Din fericire, îndrumarea lui Dumnezeu mi-a permis să-I aud glasul în Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și în filmele pe care le-au făcut și să renunț cu adevărat la vechile mele noțiuni. Nu mai veneram orbește Biblia. Am aflat că aceasta nu este credință adevărată și că Biblia nu conține viață veșnică. Numai Hristos este adevărul, calea și viața. Numai Hristos din zilele de pe urmă ne poate arăta calea vieții veșnice, iar noi putem dobândi adevărul și viața doar crezând în Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă. Acesta este singurul fel de credință pe care Dumnezeu îl aprobă. Întâmpinarea Domnului a fost în întregime harul și binecuvântarea lui Dumnezeu. Sunt recunoscătoare pentru mila și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Cum L-am întâmpinat pe Domnul

de Su Yang, ChinaCând eram mică, mă dureau atât de tare picioarele, încât nu puteam să umblu, așa că mama m-a adus înaintea Domnului Isus....

Lasă un răspuns