de Baixue, Orașul Shenyang

În urma unei cerințe de lucru, am fost transferată să lucrez în alt loc. În acel moment, am fost foarte recunoscătoare față de Dumnezeu. Simțeam că îmi lipseau atât de multe lucruri, totuși, prin susținerea divină a lui Dumnezeu, mi se oferise ocazia să îmi îndeplinesc datoria într-un loc atât de minunat. Am făcut un jurământ față de Dumnezeu în inima mea: voi face tot posibilul să Îl răsplătesc pe Dumnezeu.

Cu toate acestea, după ce am sosit, am descoperit o mulțime de neajunsuri în lucrarea care se desfășura acolo. Prin urmare, mi-am asumat sarcina de a începe să verific fiecare element al lucrării în parte. Pe măsură ce efectuam verificările, mă gândeam: „Cum s-a putut face vreo lucrare în acest fel? Niciuna dintre lucrări nu a fost gestionată corespunzător! Credeam că munca efectuată aici va fi excelentă. Dar nu m-am gândit niciodată că va fi mai rău decât la locul meu de muncă anterior. Acum, că sunt aici, trebuie gestionată cum trebuie, pas cu pas, conform aranjamentelor de lucru. Îi voi conduce pe toți frații și pe toate surorile să pătrundă în viață.” Din acest motiv, m-am întâlnit cu colegii mei, am început să organizez fiecare element al lucrării, comunicând, planificând și făcând aranjamente. În cursul comunicărilor mele, îmi arătam frecvent adevăratele sentimente: „Calitatea lucrării de aici este atât de slabă. Lucrarea mea anterioară nu a fost ca lucrarea voastră de acum. La vechiul meu loc de muncă, noi gestionam întotdeauna lucrările așa și așa, făceam întotdeauna așa și așa. Noi Îl ascultam pe Dumnezeu…” După aceste întruniri, unii dintre colegii mei obișnuiau să spună: „Exact așa este! Nu am făcut nicio lucrare cu adevărat valoroasă. De data aceasta, trebuie să o luăm de la capăt și să ne facem treaba conform cerințelor lui Dumnezeu.” Alții spuneau: „Îți mulțumim pentru informațiile tale deosebite și pentru aranjamentele pe care le-ai făcut astăzi. Altfel, lipsa noastră de atenție față de măsurile de siguranță ar fi prea periculoasă.” Când am auzit aceste cuvinte, am fost foarte fericită. Simțeam că eram cu adevărat mai puternică decât liderul lor anterior. Deși eram mândră de mine, în același timp, nu mă puteam abține, de asemenea, să nu mă simt puțin vinovată: oare se cuvenea, cu adevărat, să vorbesc așa? De ce am spus mereu că fostul meu loc de muncă era mai bun? Dar, pe de altă parte, mă gândeam: ce este rău în a spune asta? Încercam doar să îi învăț cum să își îndeplinească mai bine lucrarea. În acest fel, nu am urmat îndemnul Duhului Sfânt de a mă auto-cerceta. În Biblie, Cartea Proverbelor spune: „Mândria merge înaintea distrugerii şi un duh arogant merge înaintea căderii” (Proverbe 16:18). Tocmai când mă aruncam cu capul înainte în lucrarea mea, având speranțe foarte mari, am simțit că, în inima mea, pierdeam contactul cu Dumnezeu. Nu numai că lucrarea mea nu a prins contur, dar și eficiența lucrării noastre evanghelice a trecut de la avânt la eșec. Mă aflam într-o situație extrem de dureroasă, dar nu eram sigură unde greșisem. Așa că m-am înfățișat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, pentru a cere sincer îndrumare. În acest moment, mi-am amintit un pasaj dintr-o predică: „Pentru a fi un lider care Îi slujește lui Dumnezeu, trebuie să aveți principii. […] orice-ar fi, tot trebuie să-L mărturisiți și să-L înălțați pe Dumnezeu. Spuneți atât cât înțelegeți, mărturisiți-L și preamăriți-L pe Dumnezeu în cea mai mare măsură posibilă și, sub nici o formă, nu vă preamăriți singuri și nu îngăduiți altora să vă venereze. Aceasta este prima regulă de urmat și cea mai importantă” (Părtășia celui de mai sus). Lacrimile mi s-au rostogolit pe obraji. Remușcarea, vina și recunoștința, toate mi-au umplut inima în același timp. Mi-am amintit tot ce le spusesem colegilor și am simțit cu adevărat că nu eram demnă de exaltarea din partea lui Dumnezeu. Biserica a aranjat să vin aici pentru a-mi face datoria, astfel încât să Îl pot slăvi și mărturisi pe Dumnezeu, să îi călăuzesc pe frați și pe surori înaintea lui Dumnezeu și să îi ajut să Îl cunoască. Cu toate acestea, m-am fălit cu nerușinare, m-am slăvit pe mine însămi, m-am mărturisit pe mine însămi și m-am înălțat pe mine însămi. Am făcut aceasta pentru ca ceilalți să mă admire și să mi se închine. Am fost plină de mândrie. M-am mărturisit pe mine și m-am înălțat pe mine însămi în numele iubirii și al mulțumirii lui Dumnezeu. Cum poate merita o astfel de persoană demnă de dispreț să Îl slujească pe Dumnezeu? Cum poate lucrarea unei astfel de persoane să fie binecuvântată de Dumnezeu? Tot ceea ce făceam era să mă lupt pentru faimă și poziție; mergeam pe calea unui antihrist, Îl sfidam pur și simplu pe Dumnezeu și eram cu adevărat detestată de Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă detestam mai mult. Nu mă puteam abține din a mă prosterna plină de remușcare în fața lui Dumnezeu, strigând către El: „O, Dumnezeule! Îți mulțumesc pentru mustrarea și judecata Ta care m-au trezit, permițându-mi să îmi recunosc firea satanică. De asemenea, mi-ai dezvăluit direcția slujirii mele, ajutându-mă să înțeleg că doar dacă Te preamăresc și Te mărturisesc poate slujirea mea să fie după inima Ta. Aceasta este datoria mea, în calitate de făptură, față de Creator. O, Dumnezeule! De acum înainte, jur să îmi cercetez inima și temeiurile înainte de a vorbi sau a acționa, slăvindu-Te și mărturisindu-Te în mod conștient, conducându-i pe frați și pe surori pentru a Te cunoaște și devenind o persoană care deține adevărul și dă dovadă de omenie, pentru a aduce alinare inimii Tale.”