de Sharon, Spania

Într-o zi din decembrie 2021, o altă soră mi-a spus că sora Ariana, care fusese transferată de la noi la o altă biserică, a spus că sunt neglijentă în datoria mea și că nu tratez destul de repede problemele apărute în lucrarea mea de evanghelizare, ceea ce a scăzut eficiența și eficacitatea echipei mele. A spus că am comportament de conducător fals. Sora aceea mi-a amintit să reflectez asupra mea. Am fost furioasă și m-am gândit: „În ultima vreme, n-am urmărit totul îndeaproape, dar am avut motive întemeiate. Dacă ai ceva de spus, spune-mi în față. Spunând asta pe la spate, nu încerci să-mi creezi probleme? Ce vor crede frații și surorile despre mine? Din moment ce ai vorbit despre mine așa, nu te voi lăsa să scapi ușor. Și eu îți voi expune greșelile, ca alții să afle că nu e problema mea, ci e doar vina ta.” Așadar, i-am spus acelei surori: „Ariana m-a tratat mereu cu superioritate și mi-a găsit nod în papură. Toată lumea știe că nu e o persoană grozavă. Niciodată n-a lucrat bine cu ceilalți, ci a fost foarte tipicară. Acum mă vizează pe mine, dar eu nu i-am făcut nimic. Poate e din cauză c-am transferat-o la altă biserică și și-a pierdut titlul de conducătoare de echipă, iar acum vrea să se răzbune pe mine pentru asta.” Chiar și după ce am spus asta am simțit în continuare că ceea ce făcuse Ariana era incredibil de stânjenitor pentru mine. M-a expus în fața tuturor acelor oameni. Dacă toți o credeau, ce părere aveau să aibă despre mine? Ar crede că sunt o conducătoare falsă? Și dacă ar fi informați conducătorii superiori, aș putea chiar să-mi pierd poziția. Am fost tot mai preocupată de asta și-am început s-o urăsc pe Ariana. Nu era clar că se lua numai de mine? M-am gândit că, dacă era rea, nu mă putea învinui că sunt nedreaptă; așadar, cât timp eram conducătoare, nu avea să mai fie promovată. Aveam să scot la lumină întreg comportamentul ei, să mă asigur că aveau să capete toți discernământ și s-o dau afară din biserică, dacă aflam că judecă oameni pe la spate. Nu m-am simțit în largul meu cu acest tip de gândire și m-am întrebat dacă era în accord cu voia lui Dumnezeu să o tratez așa. Dumnezeu permisese să se întâmple asta și n-am căutat adevărul, n-am reflectat asupra mea, ci mi-am fixat privirea doar pe ea și am vrut să-i taxez greșelile pentru a o combate, s-o expun și chiar să mă răzbun – eu știam că nu accept adevărul.

În aceea noapte, am chibzuit la asta. În inima mea, tot nu puteam accepta ce a spus Ariana despre mine, dar gândindu-mă cu adevărat la asta, oare eram o conducătoare bună, competentă? Un conducător ar trebui să înțeleagă fiecare aspect al lucrării și să rezolve problemele imediat ce sunt descoperite. Răspundeam de lucrarea de evanghelizare, așadar, când echipa avea probleme, trebuia să îi ofer imediat ajutor și îndrumare practice. Dar eu nu prea făcusem acest lucru. Nu e un conducător fals cel care nu face lucrare practică? Ariana nu se înșela. Nu era o persoană rea. Avea câteva daruri și atuuri și avea rezultate în datoria ei. Dacă n-o lăsam să-și facă datoria sau o dădeam afară din cauza ranchiunei mele, nu doar că-i făceam rău Arianei, ci întrerupeam și lucrarea bisericii. Nu puteam să fac ceva care să-L dezguste pe Dumnezeu. La acel gând, am reușit să renunț puțin la pica pe care i-o purtam. De asemenea, am reflectat la ce fel de lucrare practică nu făceam. Știam că trebuie să încep să fac schimbări acolo unde menționase ea și să comunic cu frații și surorile despre greutățile lor. M-am simțit mai bine după ce-am făcut asta.

În acel moment, am crezut că totul trecuse, dar câteva zile mai târziu am aflat să Ariana a vorbit la o adunare cu peste 40 de pesoane despre semnele că aș fi un conducător fals. Când am auzit asta, toată mânia mea a fiert către suprafață și m-am gândit că expunerea mea de către Ariana în fața atâtor oameni chiar mi-a întinat renumele. Cum puteam ține fruntea sus dacă ea continua să facă asta? Aș putea chiar să fiu demisă pentru că sunt o conducătoare falsă. Am vrut să-i arăt cum stau lucrurile, ca să nu creadă că sunt un mielușel blând! Dacă voia să mă expună în fața tuturor și să-mi strice reputația, puteam să aflu cu ce a greșit și să adun probe, apoi să găsesc ocazia de a o îndepărta. Am fost mereu foarte iritată în următoarele zile, gândindu-mă cum să-mi salvez orgoliul și demnitatea, cum să mă răzbun pe ea. I-am spus conducătoarei de la biserica ei actuală că n-are umanitate bună și că-i judecase mereu pe conducători și lucrători, așa că să fie cu ochii pe ea și să o demită fără întârziere, dacă o vede făcându-și de cap. După ce am spus toate astea, m-am simțit cam vinovată și tulburată. M-am gândit: „Ce fac acum? Asta nu e ochi pentru ochi, nu-i critic și-i exclud pe ceilalți? Oare ce lecție vrea Dumnezeu să învăț din asta?” Apoi, am venit în sfârșit în fața lui Dumnezeu, să mă rog și să caut.

În căutarea mea, m-am gândit la cuvintele Lui care îi expun pe antihriștii care-i exclud pe toți cei care-i contrazic. Dumnezeu Atotputernic spune: „Care este principalul obiectiv al unui antihrist atunci când atacă și exclude un disident? Caută să creeze în cadrul bisericii o situație în care nu există voci care să i se opună, în care puterea, statutul de conducere și toate cuvintele sale sunt absolute. Toată lumea trebuie să asculte de el și, chiar dacă are o părere diferită, nu trebuie să și-o exprime, ci trebuie să o lase să i se stingă în inimă. Oricine îndrăznește fățiș să nu fie de acord cu el devine dușmanul antihristului și acesta se va gândi la toate modurile în care îi poate îngreuna situația și abia așteaptă să-l facă să dispară. Acesta este unul dintre modurile în care antihriștii atacă și exclud un disident pentru a-și consolida statutul și pentru a-și proteja puterea. Ei se gândesc: «Este în regulă să ai păreri diferite, dar nu poți să discuți despre ele, în stânga și în dreapta, după cum vrei, și cu atât mai puțin să-mi compromiți puterea și statutul. Dacă ai ceva de spus, poți să mi-o spui în privat. Dacă o spui în fața tuturor și mă faci să-mi pierd reputația, o cauți cu lumânarea și va trebui să am grijă de tine.» Ce fel de fire este asta? Antihriștii nu le permit altora să vorbească liber. Dacă au o părere – indiferent dacă despre antihrist sau despre orice altceva – nu pot să o aducă întâmplător în discuție; trebuie să țină cont de reputația antihristului. Dacă nu o fac, antihristul îi va eticheta drept dușmani și îi va ataca și-i va exclude. Ce fel de natură este asta? Este natura unui antihrist. Și de ce face asta? Nu îi permite bisericii să aibă și alte voci, nu permite existența vreunui disident în cadrul bisericii, nu le permite aleșilor lui Dumnezeu să aibă părtășie în mod deschis despre adevăr și să discearnă oamenii. Cel mai mult se teme să nu fie expus și discernut de oameni; încearcă în mod constant să-și consolideze puterea și statutul pe care le are în inimile oamenilor, despre care el crede că nu trebuie să fie zdruncinate niciodată. Nu ar putea tolera niciodată ceva care îi amenință ori îi afectează mândria, reputația sau statutul și valoarea sa de conducător. Nu este aceasta o manifestare a naturii malițioase a antihriștilor? Nemulțumiți de puterea pe care deja o au, și-o consolidează, și-o asigură și caută dominația veșnică. Nu vor să controleze doar comportamentul altora, ci și inimile lor. Aceste metode pe care le folosesc antihriștii sunt în întregime menite să le protejeze puterea și statutul și sunt în totalitate rezultatul dorinței lor de a păstra puterea. […] Acest fapt este în mod deosebit adevărat când este prezent un disident și antihristul aude că disidentul a spus ceva despre el sau l-a criticat pe la spate. În acest caz, va rezolva problema rapid, chiar dacă asta înseamnă să piardă o noapte de somn și să nu mănânce toată ziua. Cum de poate depune un astfel de efort? Este din cauză că simte că statutul îi este în pericol, că i-a fost contestat. Simte că, dacă nu ia astfel de măsuri, puterea și statutul îi vor fi în pericol – că, odată ce faptele rele și comportamentul scandalos îi sunt expuse, nu doar că nu-și va putea păstra statutul și puterea, ci va fi și îndepărtat sau exclus din biserică. De aceea, este extrem de nerăbdător să se gândească la moduri în care să înăbușe problema și să înlăture toate pericolele ascunse la adresa sa. Acesta este singurul mod în care își poate păstra statutul. Din punctul de vedere al antihriștilor, statutul este suflul vieții. Imediat ce aud că cineva urmează să-i expună sau să-i raporteze, sunt atât de îngroziți, încât sunt distrași, înspăimântați că, de a doua zi, își vor pierde statutul și nu se vor mai bucura niciodată de sentimentul de privilegiu pe care li l-a adus statutul, nici de beneficiile statutului. Se tem că nimeni nu va ține cont de părerea lor și nu-i va mai urma, că nimeni nu le va mai intra în grații și nu le va mai face voia. Dar cel mai intolerabil pentru ei nu este doar că își vor pierde statutul și puterea, ci că s-ar putea să fie chiar îndepărtați sau excluși. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, toate avantajele și sentimentele de privilegiu pe care statutul și puterea li le-au dat, precum și speranța la toate binecuvântările și recompensele dobândite crezând în Dumnezeu, ar fi pierdute într-o clipă. Această perspectivă este cel mai greu de suportat pentru ei” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți”). „Pentru un antihrist, disidentul este o amenințare la adresa statutului și puterii sale. Antihriștii vor face orice pentru a «se ocupa» de oricine le amenință statutul și puterea, indiferent cine ar fi aceștia. Dacă acești oameni chiar nu pot fi îngenuncheați sau recrutați, atunci antihriștii îi vor distruge sau îi vor îndepărta. În cele din urmă, antihriștii își vor atinge scopul de a avea putere absolută și de a-și face singuri legea. Aceasta este una dintre tehnicile pe care antihriștii le folosesc de obicei pentru a-și menține statutul și puterea – atacă și exclud disidenții” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au tulburat și m-au speriat tare. Nu-mi dădusem seama că eram capabilă să critic și să exclud pe cineva pentru renumele și statul meu și că făceam un rău specific unui antihrist. Când am auzit că Ariana le spusese celorlalți că nu fac lucrare practică, nu m-am gândit dacă era adevărat, ci doar că mă viza pe mine și mă judeca pe la spate. M-a rănit în orgoliu, așa că am început s-o detest și să-i port ranchiună, voind chiar s-o critic. Apoi, când am auzit că m-a expus la acea adunare mai mare, am urât-o și mai tare. Am vrut să-mi salvez mândria și poziția, așa că am făcut mare caz de fărădelegile ei din trecut, astfel încât ceilalți să creadă că nu avea umanitate bună și s-o respingă. Ba chiar am încurajat-o pe conducătoarea ei actuală să fie atentă la comportamentul ei, sperând că va găsi o ocazie ca să fie dată afară. Eram pe deplin conștientă că are daruri și atuuri și că se descurcă bine în datoria ei, că trebuie să continue să facă o datorie în biserică. Am știut și că Ariana dezvăluia problemele mele reale, dar asta mi-a atins imaginea și statutul, așa că am început s-o văd ca pe o disidentă, un dușman și o amenințare pentru puterea și poziția mea. Am vrut s-o critic, să mă răzbun. Chiar aveam o natură foarte răutăcioasă! Apoi, m-am gândit la antihriștii care fuseseră excluși din biserică. În clipa în care cineva le amenința statutul, îl criticau, vrând să transforme biserica în împărăția lor, să domnească peste toate. Au sfârșit dați afară pentru că făceau prea mult rău. Comportamentul meu n-a fost diferit de comportamentul acelor antihriști.

Am continuat să reflectez asupra mea. Fusesem credincioasă atâția ani, de ce nu puteam înceta să iau calea unui antihrist și să nu fac astfel de lucruri rele? Apoi, la o adunare, noi am citit: „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu.” A fost un fragment care a atins miezul problemei mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „De vreme ce crezi în Dumnezeu, trebuie să-ți pui credința în toate cuvintele lui Dumnezeu și în toată lucrarea Lui. Cu alte cuvinte, din moment ce crezi în Dumnezeu, trebuie să asculți de El. Dacă nu ești în stare să faci acest lucru, atunci nu contează dacă tu crezi în Dumnezeu sau nu. Dacă ai crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și totuși nu ai ascultat de El niciodată și nu accepți întregimea cuvintelor Lui, și ceri în schimb ca Dumnezeu să ți Se supună ție și să acționeze conform noțiunilor tale, atunci ești cel mai răzvrătit dintre toți și ești un non-credincios. Cum ar putea astfel de oameni să reușească să se supună lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu care nu se conformează noțiunilor omului? Cei mai răzvrătiți dintre toți sunt cei care intenționat Îl sfidează pe Dumnezeu și I se împotrivesc. Ei sunt dușmanii lui Dumnezeu, antihriștii. Ei au mereu o atitudine de ostilitate față de noua lucrare a lui Dumnezeu; nu au niciodată nici cea mai mică înclinație de a se supune și nici nu s-au supus ori s-au smerit vreodată de bunăvoie. Ei se înalță pe sine înaintea altora și nu se supun niciodată nimănui. Înaintea lui Dumnezeu, se consideră cei mai buni la predicarea cuvântului și cei mai pricepuți la a lucra asupra altora. Ei nu renunță niciodată la «averile» din posesia lor, ci le consideră niște moșteniri de familie pentru închinare, pentru a predica altora despre ele și le folosesc pentru a ține prelegeri acelor nesăbuiți care îi idolatrizează. Există într-adevăr un anumit număr de oameni ca aceștia în biserici. Se poate spune că ei sunt «eroi neîmblânziți», care, generație după generație, poposesc în casa lui Dumnezeu. Ei pretind că predicarea cuvântului (doctrinei) este datoria lor supremă. An de an și generație după generație, aceștia își practică, impunând cu tărie, datoria lor «sacră și inviolabilă». Nimeni nu îndrăznește să-i atingă; nici o singură persoană nu îndrăznește să le reproșeze deschis. Ei devin «împărați» în casa lui Dumnezeu, alergând frenetic pe măsură ce îi tiranizează pe ceilalți din epocă în epocă. Această ceată de diavoli caută să se unească și să-Mi distrugă lucrarea; cum pot permite acestor diavoli vii să existe în fața ochilor Mei? Nici măcar cei care sunt ascultători doar pe jumătate nu pot să continue până la capăt, cu atât mai puțin acești tirani fără cea mai neînsemnată urmă de ascultare în inimile lor! Lucrarea lui Dumnezeu nu este câștigată de om cu ușurință. Chiar și folosindu-și toată puterea pe care o au, oameni pot să câștige doar o părticică din ea, permițându-le în cele din urmă să fie desăvârșiți. Ce se întâmplă atunci cu copiii arhanghelului care caută să distrugă lucrarea lui Dumnezeu? Nu au ei oare o speranță și mai mică de a fi câștigați de Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima și am văzut firea Lui dreaptă și măreață. M-au speriat și mai mult aceste cuvinte: „nu se supun niciodată nimănui”, „Nimeni nu îndrăznește să-i atingă” și „Ei devin «împărați» în casa lui Dumnezeu, alergând frenetic pe măsură ce îi tiranizează pe ceilalți din epocă în epocă. Această ceată de diavoli caută să se unească și să-Mi distrugă lucrarea; cum pot permite acestor diavoli vii să existe în fața ochilor Mei?” Când am aflat că Ariana m-a expus ca fiind o conducătoare falsă, am răspuns cu dușmănie, nemulțumire, resentiment și opoziție. De mânie, am criticat cu răutate. Chiar și în calitate de conducătoare de biserică, n-am acceptat adevărul și nu m-am supus deloc. Când cineva mi-a dezvăluit problemele, când mi-a fost rănită mândria, iar poziția, amenințată, am vrut să folosesc orice mijloace să-l frânez și să mă răzbun pe acesta, chiar luându-i dreptul de-a face o datorie și alungându-l din biserică. Am avut o mentalitate malițioasă, aceea că nu-mi voi găsi liniștea până nu-l voi distruge de tot. Devenisem un „rege” în biserică, de care nimeni nu îndrăznea să se atingă. Mă deosebeam în vreun fel de demonii din PCC, de dictatorii aceia? Deviza lor e: „Fie ca aceia care mi se supun să prospere și aceia care mi se împotrivesc să piară.” Pentru a-și păstra domnia și a-și consolida puterea, PCC oprimă, dezrădăcinează și eradichează complet pe oricine nu e de acord cu răul făcut de el ori care îndrăznește să expună acest rău. Asta a făcut la demonstrațiile din Piața Tiananmen, asta face cu minorităților etnice și e chiar mai rău în cazul credincioșilor: ne arestează, ne oprimă și ne persecută. Atâtea vieți inocente au pierit de mâna lor! Fusesem educată și influențată de mică de acei demoni comuniști. Atâtea otrăvuri satanice îmi fuseseră adânc înrădăcinate, de genul: „Doar eu domin”, „Fie ca aceia care mi se supun să prospere și aceia care mi se împotrivesc să piară”, „Dacă ești rău, nu mă învinui că sunt nedrept” și „Ți-o plătesc cu aceeași monedă”. Aceste otrăvuri satanice îmi deveniseră reguli de supraviețuire, făcându-mă tot mai arogantă și răutăcioasă. Trăiam urmând aceste lucruri, deci eram capabilă să fac rău, să-i oprim și să-i rănesc pe ceilalți. M-am gândit și la modul cum Dumnezeu avusese părtășie despre atâtea adevăruri referitoare la deosebirea conducătorilor falși și a antihriștilor. Acum, toată lumea află adevărul și se trezește, astfel că unii oameni expun și raportează conducători falși. Așa se practică adevărul și se protejează lucrarea bisericii – e un lucru pozitiv. Indiferent ce fel de om e cel care mă expune, dacă mă vizează, dacă mi-o spune în față sau nu, atâta timp cât spune adevărul, ar trebui să accept că vine de la Dumnezeu, și să accept cum se cuvine, să mă supun și să învăț o lecție. Asta înseamnă să accepți adevărul și să te supui lui Dumnezeu. Dar eu nu doar c-am refuzat să mă supun, ci am și criticat-o pe cea care m-a expus. Nu era o dispută personală, ci eu respingeam adevărul și mă împotriveam lui Dumnezeu. Realizând asta, m-am detestat și oarecum m-am speriat. Am venit repede înaintea lui Dumnezeu să mă rog: „Dumnezeule, am greșit. Când am fost expusă de Ariana, n-am reflectat asupra mea, nici n-am învățat o lecție, ci am atacat-o verbal. Văd că am într-adevăr o natură răutăcioasă. Dumnezeule, vreau să mă căiesc în fața Ta.”

Am reflectat asupra mea în lumina celor spuse de Ariana despre problemele mele și am început să supraveghez cu adevărat detaliile lucrării. Am descoperit că erau într-adevăr multe probleme. De exemplu, unii frați și surori, care erau noi în lucrarea de răspândire a Evangheliei, nu cunoșteau adevăruri despre viziuni, astfel că nu puteau înlătura noțiunile și dificultățile celor cărora le predicau. Unii nu înțelegeau principiile răspândirii Evangheliei, astfel că erau convertiți oameni nepotriviți. Unii credincioși noi nu înțelegeau deloc adevărul nici după mult timp de la udare, iar unii nu erau interesați de adevăr și renunțau. A fost o mare risipă de resurse pentru noi. Am menționat problemele pe care le văzusem la o adunare și am avut părtășie despre principii pentru a îndrepta lucrurile. Frații și surorile au început să planifice să-și însușească adevăruri despre viziuni, iar când nu înțelegeau sau nu puteau avea părtășie clară, o făceam împreună. La scurt timp, au înțeles mai clar adevărurile despre viziuni, iar echipa a avut mai mult succes. Am realizat că Dumnezeu îi permisese Arianei să mă expună drept conducător fals și să-mi arate că nu făceam lucrare practică, pentru a mă determina să reflectez asupra mea și să-mi fac bine lucrarea. De fapt, Dumnezeu mă proteja.

Mai târziu, m-am gândit la un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu lucrează în fiecare persoană în parte și, indiferent care este metoda Lui, ce fel de oameni, chestiuni și lucruri întrebuințează El în slujirea Lui sau ce fel de ton au cuvintele Lui, El are doar un scop final: să te mântuiască. Și cum te mântuiește? El te schimbă. Deci, cum ai putea să nu suferi puțin? Va trebui să ai de suferit. Această suferință poate implica multe lucruri. La început, oamenii trebuie să sufere când acceptă judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Când cuvintele lui Dumnezeu sunt prea severe și explicite, iar oamenii Îl interpretează greșit pe Dumnezeu – și chiar au noțiuni – și acest lucru poate fi dureros. Uneori, Dumnezeu creează un mediu în jurul oamenilor pentru a le da în vileag corupția, pentru a-i face să reflecteze asupra lor și să se cunoască, iar atunci vor și suferi puțin. Uneori, când sunt emondațiși expuși direct, oamenii trebuie să sufere. Este ca și cum ar suferi o operație – dacă nu există nicio suferință, nu există niciun efect. Dacă, de fiecare dată când ești emondat și de fiecare dată când un mediu te dă în vileag, acest lucru îți deșteaptă sentimentele și îți dă un impuls, atunci, prin acest proces, vei intra în adevărul-realitate și vei avea statură. […] Dacă Dumnezeu rânduiește anumite medii, oameni, chestiuni și lucruri pentru tine sau dacă te emondează; dacă, din asta, înveți niște lecții și ai învățat să vii înaintea lui Dumnezeu, ai învățat să cauți adevărul și, fără să-ți dai seama, ești luminat și iluminat și dobândești adevărul, dacă ai experimentat o schimbare în aceste medii, ai cules recompense și ai făcut progrese, dacă începi să înțelegi un pic voia lui Dumnezeu și încetezi să te plângi, atunci toate acestea vor însemna că ai stat neclintit în toiul încercărilor din aceste medii și că ai făcut față testului. Ca atare, vei fi răzbit acest calvar. Cum îi va privi Dumnezeu pe cei care rezistă testului? Dumnezeu va spune că au o inimă sinceră și că pot să îndure acest tip de suferință și că, în adâncul sufletului, iubesc adevărul și-și doresc să-l dobândească. Dacă Dumnezeu te evaluează astfel, nu ești, atunci, o persoană cu statură? Nu ai atunci viață? Și cum se dobândește această viață? Este oferită de Dumnezeu? Dumnezeu te aprovizionează în diferite feluri și folosește diferiți oameni, lucruri și obiecte pentru a te instrui. E ca și cum Dumnezeu îți dă personal mâncare și băutură, aducând personal diferite alimente în fața ta, ca să mănânci pe îndestulate și să te bucuri; doar atunci poți să crești și să rămâi puternic. Așa trebuie să experimentezi și să înțelegi aceste lucruri; așa te supui tuturor lucrurilor ce vin de la Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din chestiunile și lucrurile din apropiere”).

Prin toate astea, am înțeles că Dumnezeu i-a permis Arianei să-mi expună problemele din datoria mea. Nu mi-a fost ușor să accept, dar mi-a fost foarte benefic pentru intrarea în viață. Faptul că am fost expusă și emondată, în acest fel m-a ajutat să văd în mine tot felul de caracteristici de conducător fals și m-a motivat să caut adevărul și schimbarea. Pe deasupra, mi-am văzut natura arogantă, răutăcioasă și că sunt capabilă să oprim și să exclud pe cineva pentru a-mi apăra renumele și statutul. Asta chiar mi-a oferit o vedere limpede asupra adevărului corupției mele. M-am urât din adâncul inimii și am ajuns să fiu capabilă să urmez adevărul și să alung corupția. A fost harul special al lui Dumnezeu, iubirea și mântuirea Lui pentru mine. Îi sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu!