de Zheng Xin, China

Într-o zi din iulie 2023, am auzit că Wang Hao, un frate din biserica noastră, a suferit un accident și a fost grav rănit. A fost trimis în comă la spital. Auzind aceste vești, mi-a stat inima în loc. Acest frate se lepădase de toate și Îl urmase mulți ani pe Dumnezeu. Când a suferit de leucemie severă în timp ce-și făcea datoria, nu L-a învinuit pe Dumnezeu, primid tratament în vreme ce-și făcea datoria cât de bine putea. Cum i se putea întâmpla una ca asta? De ce nu l-a protejat Dumnezeu? Dacă își pierdea viața în acest accident, nu însemna asta că nu va avea o destinație bună? După aceea, m-am gândit mereu la această chestiune. Îmi venea deseori în minte, chiar și când îmi făceam datoria. Am sperat că Dumnezeu îl va proteja pe acest frate și îi va permite să evite moartea, pentru că atunci aș vedea că Dumnezeu oferea har și binecuvântări speciale celor se lepădau de toate și Îl urmau. Câteva zile mai târziu, am auzit că situația lui Wang Hao era tot critică. Era în comă și chiar mormăia în delir. Când am aflat aceste vești, m-am simțit imediat împovărat. Dacă acest frate murea, nu însemna asta că nu se întrezărea o destinație bună pentru el? Atunci nu s-ar fi irosit lepădarea și sacrificarea din partea sa în toți acești ani? Se pare că lepădarea de tot și îndeplinirea datoriei nu garantează o destinație bună. Gândindu-mă la acest lucru, o suferință inexplicabilă s-a ivit în inima mea. Nu puteam să mă abțin să nu mă îngrijorez cu privire la finalul și destinația mea viitoare, gândindu-mă: „Și eu m-am lepădat de familie, am renunțat la carieră și mi-am îndeplinit mulți ani datoria. Dacă sufăr o nenorocire și mor în viitor, nu voi dobândi nicio binecuvântare?” Gândindu-mă până-ntr-acolo, am început să mă simt de parcă aveam o piatră pe inimă; era extrem de greu. Mulți ani la rând, n-am putut să adun niciun pic de energie atunci când îmi făceam datoria. Plănuisem să studiez principii relevante pentru a-mi aborda carențele din lucrare, însă acum nu mai voiam s-o fac. De asemenea, am dat la o parte lucrarea mea de pregătire a personalului de răspândire a Evangheliei și n-am vrut să-mi bat capul cu aceasta. Întrucât nu am rectificat imediat unele abateri, lucrarea de evanghelizare a fost afectată.

În acele zile, oftam și mă simțeam tot timpul abătută. Dezvoltam noțiuni față de Dumnezeu și mă gândeam că, deși trudeam și mă sacrificam, nu era neapărat să obțin un final și o destinație bună. Cu toate că îmi făceam datoria la suprafață, în inima mea exista un zid între mine și Dumnezeu. Când mă rugam, nu aveam nimic să-I spun în gândul meu. Nu după mult timp, am auzit că Wang Hao își revenise foarte repede și avea să fie în curând capabil să vină să-și facă datoria. Primind aceste vești, am fost extrem de fericită. În sfârșit mi s-a luat piatra uriașă de pe inimă, iar dispoziția mea deprimată a dispărut într-o clipă. Văzând felul în care Dumnezeu îl protejase pe acest frate, am avut din nou credință în El. M-am gândit în sinea mea: „Dumnezeu încă oferă har și binecuvântări celor care se sacrifică sincer pentru El. Acest fapt poate fi văzut în cazul lui Wang Hao.” Mi-am redobândit speranța pentru o destinație viitoare bună, am devenit relaxată și veselă și aveam energie atunci când îmi făceam datoria.

Ulterior, am reflectat asupra mea, gândindu-mă: „De ce a fluctuat atât de mult starea mea în acest timp?” Reflectând, m-am gândit la câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu pe care le citisem înainte, așa că le-am căutat ca să le citesc. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când unii oameni văd că o persoană întâmpină dificultăți, se îngrijesc imediat de ei înșiși, punându-se în locul acelei persoane. Ori de câte ori văd pe cineva întâmpinând un fel de chin, boală, necaz sau calamitate, se gândesc imediat la ei înșiși și se întreabă: «Dacă mi s-ar întâmpla asta, ce aș face? Se dovedește că ei, credincioșii, încă pot să întâlnească aceste lucruri și să sufere aceste chinuri. Așadar, ce fel de Dumnezeu este El, exact? Dacă Dumnezeu nu ține cont deloc de sentimentele acelui individ, mă va trata și pe mine la fel? Asta arată că Dumnezeu nu este de încredere. Oricând și oriunde, El creează un mediu neașteptat pentru oameni și îi poate pune în situații jenante în mod constant și în orice circumstanțe.» Se tem că, dacă nu au credință, nu vor obține binecuvântări, dar că, dacă vor continua să creadă, vor înfrunta dezastre. În acest fel, atunci când se roagă înaintea lui Dumnezeu, oamenii spun doar atât: «Dumnezeule, Te implor să mă binecuvântezi!» și nu îndrăznesc să spună: «Dumnezeule, Îți cer să mă testezi, să mă disciplinezi și să faci ce vrei Tu, sunt dispus să accept» – ei nu îndrăznesc să se roage așa. După ce au experimentat câteva obstacole și eșecuri, hotărârea și curajul oamenilor se diminuează, iar ei au o «înțelegere» diferită a firii drepte a lui Dumnezeu, a mustrării, a judecății și a suveranității Sale și, de asemenea, dezvoltă un sentiment de precauție față de Dumnezeu. În acest fel, între oameni și Dumnezeu există un zid, o înstrăinare. Este în regulă ca oamenii să aibă aceste stări? (Nu.) Așadar, tind aceste stări să apară în voi? Se întâmplă să trăiți în aceste stări? (Da.) Cum ar trebui rezolvate astfel de probleme? Este în regulă să nu căutați adevărul? Dacă nu înțelegeți adevărul și nu aveți credință, vă va fi greu să-L urmați pe Dumnezeu până la capăt și veți cădea de fiecare dată când veți întâlni dezastre și calamități, fie ele naturale sau provocate de mâna omului” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”). „Toți cei care ajung să creadă în Dumnezeu sunt gata doar să accepte harul, binecuvântările și făgăduințele Lui și sunt dispuși doar să accepte bunătatea și compasiunea Lui. Totuși, nimeni nu așteaptă și nu se pregătește să accepte mustrarea și judecata lui Dumnezeu, încercările și rafinarea Sa, ori ca El să-i priveze de ceva și nici măcar o singură persoană nu se pregătește să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu, privarea și blestemele din partea Lui. Este normală sau anormală această relație dintre oameni și Dumnezeu? (Este anormală.) De ce spuneți că este anormală? Unde lasă de dorit? Lasă de dorit fiindcă oamenii nu dețin adevărul; pentru că au prea multe noțiuni și închipuiri, Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu în mod constant și nu rezolvă aceste lucruri căutând adevărul – cel mai probabil, asta duce la apariția problemelor. În special, oamenii cred în Dumnezeu doar de dragul de a fi binecuvântați. Vor doar să încheie o înțelegere cu Dumnezeu și să-I ceară ceva, dar nu urmăresc adevărul. Acest lucru este foarte periculos. De îndată ce întâlnesc ceva în dezacord cu noțiunile lor, ei elaborează imediat noțiuni, nemulțumiri și înțelegeri greșite cu privire la Dumnezeu și pot merge chiar atât de departe încât să-L trădeze. Sunt grave consecințele acestui lucru? Pe ce cale merg majoritatea oamenilor în credința lor în Dumnezeu? Deși este posibil să fi ascultat foarte multe predici și să simțiți că ați ajuns să înțelegeți destul de multe adevăruri, realitatea este că încă mergeți pe calea credinței în Dumnezeu doar pentru a vă umple stomacul. Dacă mintea ta este deja pregătită să accepte judecata și mustrarea, încercările și rafinarea, iar tu te-ai pregătit și mental să înduri dezastrele și dacă, indiferent cât de mult te sacrifici pentru Dumnezeu și cât de multe sacrificii faci în îndeplinirea datoriei tale, te-ai confrunta într-adevăr cu încercările lui Iov, iar Dumnezeu te-ar priva de toate bunurile tale, chiar până în punctul în care viața ta ar fi pe cale să se termine, ce ai face atunci? Cum ar trebui să tratezi suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu? Cum ar trebui să te ocupi de datoria ta? Cum ar trebui să te descurci cu ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu? Ai înțelegerea și atitudinea corectă? Este sau nu ușor să răspunzi la aceste întrebări? Acesta este un mare obstacol pus în fața voastră” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”). Dumnezeu vorbea exact despre starea mea. Wang Hao se lepădase de tot și se sacrificase pentru Dumnezeu mulți ani și avea și un simț al poverii în datoria sa, dar atunci când a suferit o nenorocire atât de mare și a fost la un pas de moarte, eu m-am gândit imediat la mine. Și eu mă lepădasem de mine și mă sacrificasem ani de zile și, dacă aș avea aceeași soartă ca Wang Hao pentru credința mea în Dumnezeu, suferind o nenorocire în loc să dobândesc binecuvântări, ce aș face atunci? În inima mea, m-am plâns de Dumnezeu, gândindu-mă: „De ce nu-i răsplătește Dumnezeu pe oamenii care se leapădă de sine și se sacrifică și, în schimb, le aduce, lipsit de inimă, nenorociri?” Pasiunea cu care mă sacrificasem pentru Dumnezeu înainte a dispărut într-o secundă. Nu am vrut să caut adevărul pentru a-mi înlătura abaterile și neajunsurile din datoria mea și nu m-am deranjat cu lucrarea mea de cultivare a oamenilor. În inima mea, m-am opus lui Dumnezeu și L-am antagonizat. M-am plâns de El atunci când Wang Hao a suferit o nenorocire, deoarece încă de când am început să cred în Dumnezeu, am făcut-o pentru a primi binecuvântări și har. Acum, odată ce am văzut că Wang Hao a suferit o nenorocire în loc să primească aceste lucruri după ce s-a lepădat de sine și s-a sacrificat, pe loc nici măcar nu am mai vrut să-mi fac datoria. M-am ferit și m-am păzit de Dumnezeu, opunându-mă Lui și antagonizându-L. Credința mea în Dumnezeu era la fel ca a oamenilor religioși; era pentru a căuta pâinea și a potoli foamea, nu pentru a urmări adevărul, a îndeplini datoria unei ființe create sau a-L mulțumi pe Dumnezeu. Totodată, nu aveam credință adevărată sau supunere față de Dumnezeu și nu puteam să pun de bunăvoie tot ce aveam în mâinile Sale și să-L las să orchestreze și să rânduiască. Faptul că Wang Hao a întâmpinat aceste circumstanțe a dezvăluit intențiile mele de a dobândi binecuvântări și perspectivele greșite din urmărirea mea. Dacă nu rezolvam aceste probleme, dacă sufeream o nenorocire și, într-o zi, aveam de înfruntat moartea, aveam să mă plâng și să fac lucruri care se împotrivesc lui Dumnezeu și Îl ofensează. Dacă făceam acest lucru la un nivel de neiertat, atunci se cuvenea să fiu pedepsită. Gândindu-mă la acest lucru, am fost oarecum speriată. Voiam să caut adevărul și să-mi rezolv cât mai repede posibil problemele.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Crezi că ești diferit, că Dumnezeu îți face o favoare specială și că, dacă El elimină sau abandonează pe cineva, nu vei fi tu acela. Sunt corecte aceste gânduri? (Nu.) De ce nu sunt corecte? (Nu este obiectiv să gândim astfel.) Echivalează aceste cuvinte cu o cunoaștere adevărată față de Dumnezeu? Sau este acest lucru prea subiectiv și speculativ? Sunt cei care au aceste gânduri oameni care urmăresc adevărul? (Nu.) Așadar, se pot supune cu adevărat lui Dumnezeu? (Nu.) Sunt pregătiți să accepte mustrarea, judecata, încercările și rafinarea lui Dumnezeu și chiar blestemele Sale? (Nu.) Ce vor face ei când mustrarea, judecata, încercările și rafinarea din partea lui Dumnezeu chiar se vor abate asupra lor? Vor ajunge să aibă noțiuni sau se vor plânge de Dumnezeu? Pot ei să accepte aceste lucruri de la Dumnezeu și să se supună cu adevărat? (Nu.) Ar fi greu să facă așa ceva, ca să nu spunem mai mult, pentru că ei cred în Dumnezeu doar ca să caute har sau să-și umple stomacul. Ei nu știu că Dumnezeu are și mânie și măreție și că firea Sa nu poate fi ofensată. Dumnezeu tratează pe toată lumea în mod corect, iar când vine vorba de orice ființă creată, firea lui Dumnezeu este compasiune și iubire, dar și măreție și mânie. În interacțiunile lui Dumnezeu cu fiecare persoană, compasiunea, iubirea, măreția și mânia din firea Lui dreaptă sunt neschimbate. Dumnezeu nu va arăta niciodată compasiune și iubire doar pentru unii oameni și măreție și mânie doar pentru alții. Dumnezeu nu va face niciodată asta, pentru că El este un Dumnezeu drept și e corect cu toată lumea. Compasiunea, iubirea, măreția și mânia lui Dumnezeu există pentru orice persoană. El poate oferi har și binecuvântări oamenilor și poate să-i protejeze. Totodată, Dumnezeu poate și să-i judece și să-i mustre pe oameni, să-i blesteme și să le ia tot ce le-a dat. Dumnezeu poate să le dea oamenilor, dar și să le ia totul. Aceasta este firea lui Dumnezeu și asta este ceea ce El trebuie să facă pentru fiecare persoană. Prin urmare, dacă tu gândești: «Sunt prețios în ochii lui Dumnezeu, ca lumina ochilor Săi. Categoric nu poate îndura să mă mustre și să mă judece și categoric nu-L va lăsa inima să-mi ia tot ce mi-a dat, ca să nu fiu supărat și tulburat», oare această gândire nu este greșită? Nu este aceasta o noțiune despre Dumnezeu? (Ba da.) Așadar, înainte să ajungi să înțelegi aceste adevăruri, nu te gândești doar să te bucuri de harul, compasiunea și iubirea lui Dumnezeu? Drept urmare, tot uiți că Dumnezeu are și măreție, și mânie. Deși buzele tale spun că Dumnezeu este drept și poți să-L mulțumești și să-L slăvești atunci când îți arată compasiune și iubire, ori de câte ori Dumnezeu dă dovadă de măreție și mânie în a te mustra și a te judeca, ești foarte supărat. «Măcar de n-ar exista un astfel de Dumnezeu», îți zici în sinea ta. «Măcar de n-ar fi fost Dumnezeu Cel care a făcut asta, de nu m-ar fi vizat pe mine, de n-ar fi fost asta intenția Sa, de-ar fi pățit alții aceste lucruri. Deoarece sunt o persoană bună la inimă, deoarece n-am făcut nimic rău și am plătit un preț mare pentru că am crezut în Dumnezeu mulți ani, El nu ar trebui să fie atât de nemilos. Ar trebui să fiu îndreptățit și calificat să mă bucur de compasiunea și iubirea lui Dumnezeu, precum și de harul și binecuvântările Sale din belșug. Dumnezeu nu mă va judeca sau mustra și nici nu-L lasă inima s-o facă.» Este aceasta doar o dorință și o gândire deșartă și greșită? (Da.) Ce este greșit? E greșit faptul că nu te consideri o ființă creată, un membru al umanității create. Te detașezi în mod greșit de umanitatea creată și te consideri ca aparținând unui grup sau unui tip special de ființă creată, acordându-ți un statut special. Nu înseamnă că ești arogant și neprihănit de sine? Nu este irațional acest lucru? Este aceasta o persoană care se supune cu adevărat lui Dumnezeu? (Nu.) Categoric nu” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”). Am reflectat asupra mea. Noțiunea mea era că Dumnezeu ar trebui să le arate milă și iubire celor care cred cu adevărat în El și sunt dispuși să se lepede de sine și să se sacrifice, că ar trebui să-i recompenseze pe aceștia cu har și binecuvântări. Între timp, când venea vorba de acei oameni răi și antihriști, precum și de neîncrezători și diavoli care se împotriveau lui Dumnezeu și Îl huleau, Dumnezeu ar trebui să-i judece și să-i blesteme cu severitate și să-i pedepsească aspru. Prin urmare, când am auzit că Wang Hao suferise o nenorocire, iar supraviețuirea sa era incertă, inima mea a dezvoltat noțiuni și am crezut că Dumnezeu era nedrept, gândindu-mă: „Wang Hao s-a lepădat de sine și s-a sacrificat mulți ani pentru Dumnezeu, îndeplinește mereu îndatoriri importante în biserică și are simțul poverii; Dumnezeu n-ar trebui să lase o astfel de persoană să sufere o nenorocire.” Eram atât de arogantă și lipsită de rațiune! M-am gândit la Iov, care era perfect în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a permis Satanei să-l chinuie pe Iov, iar acesta a pierdut tot, întregul său corp fiind acoperit de răni. Cu toate acestea, în toiul acestui dezastru și dureri, el și-a păstrat credința și supunerea față de Dumnezeu. A fost ferm în credința sa că tot ceea ce aparține omului vine de la Dumnezeu. Dumnezeu poate să-l recompenseze pe om, dar și să-l priveze de anumite lucruri; lăudat fie numele Său. Deși ceea ce i s-a întâmplat lui Iov era o nenorocire în ochii omului, Dumnezeu a folosit acest dezastru pentru a-i desăvârși credința și supunerea, dezvăluind-Și dreptatea și înțelepciunea. Faptul că Wang Hao a suferit o nenorocire era totodată un test pentru el și familia lui. Când viața i-a fost în pericol, părinții lui au avut încredere că acest dezastru era permis de Dumnezeu și au fost capabili să se supună suveranității și rânduielii Sale fără să se plângă. Mai târziu, când avea mai bine de 20 de zile de când era inconștient după accidentare, s-a trezit în mod miraculos. Am văzut că firea cea dreaptă a lui Dumnezeu nu era așa cum îmi închipuisem, protejându-i încontinuu pe oamenii care credeau cu sinceritate în El și nelăsându-i să sufere niciun dezastru sau durere. Dumnezeu Se folosește de dezastre și încercări pentru a desăvârși credința și supunerea oamenilor față de El. Se folosește de ele și pentru a-i face pe oameni să-I experimenteze și să-I înțeleagă autoritatea și suveranitatea. Acesta este un fel aparte de har și binecuvântare pe care Dumnezeu îl oferă oamenilor. În orice caz, eu am fost oarbă și nu am înțeles lucrarea lui Dumnezeu. Ba chiar I-am cerut lui Dumnezeu să nu-l lase pe Wang Hao să sufere o nenorocire, altminteri aveam să mă plâng că El era nedrept. Eram într-adevăr prea arogantă și ignorantă. Pe baza acestui tip de înțelegere, dacă sufeream un dezastru, aveam să mă plâng de Dumnezeu, să-L judec, să mă împotrivesc Lui și să-I ofensez firea. Mi-am dat seama că problema mea era destul de gravă și că aveam nevoie urgent să caut adevărul pentru a o rezolva.

Mai târziu, în timpul devoțiunilor spirituale, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Antihriștii nu tratează cuvintele lui Dumnezeu cu o atitudine de acceptare și supunere, așadar, bineînțeles că nu pot să trateze cu o atitudine de acceptare a adevărului cerința din cuvintele Sale, aceea ca oamenii să-și îndeplinească datoria de ființe create. […] Și atunci ce îi determină să-și facă datoria? În inima fiecăruia, ar trebui să existe o relatare a acestui lucru și ar trebui să existe câteva povești specifice în cadrul acestei relatări. Așadar, cum arată această relatare în inima unui antihrist? El face calcule foarte fine, exacte, precise și sârguincioase, așa că nu este o relatare confuză. Când decide să-și facă datoria, mai întâi calculează: «Dacă îmi voi face datoria acum, va trebui să renunț la bucuria de a fi alături de familia mea și va trebui să renunț la cariera mea și la perspectivele mele lumești. Dacă abandonez aceste lucruri ca să-mi fac datoria, ce pot să câștig? Cuvintele lui dumnezeu spun că, în această epocă finală, cei care îl pot întâlni pe dumnezeu, care își pot îndeplini datoria în casa lui și care pot rămâne până la sfârșit sunt cei care pot dobândi binecuvântări mărețe. Având în vedere că așa spun cuvintele lui dumnezeu, presupun că el poate să facă acest lucru și să-l realizeze conform acestor cuvinte. De asemenea, dumnezeu le face multe promisiuni acestor oameni care-și pot face datoria și se pot sacrifica pentru el!» Studiind cuvintele lui Dumnezeu, antihriștii interpretează multe promisiuni făcute de Dumnezeu în epoca finală oamenilor care își fac datoria și asta, împreună cu închipuirile lor personale și cu toate noțiunile create de propria analiză și propria scrutare a acestor cuvinte, creează un interes profund și un impuls față de îndeplinirea datoriei lor. Apoi merg să se roage înaintea lui Dumnezeu, unde fac promisiuni și jurăminte solemne, afirmându-și dorința de a se lepăda de toate și de a sacrifica totul pentru Dumnezeu, de a-și dedica această viață Lui și de a renunța la toate bucuriile și perspectivele trupești. Deși se roagă în felul acesta și toate cuvintele lor par corecte, numai ei și Dumnezeu știu ce gândesc în adâncul inimii. Rugăciunile și hotărârile lor par pure, ca și cum fac asta doar pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu, pentru a-și face datoria și a îndeplini intențiile lui Dumnezeu, dar, în adâncul inimii lor, calculează cum pot obține binecuvântări și lucrurile pe care și le doresc prin îndeplinirea datoriei și ce pot să facă pentru a-I arăta lui Dumnezeu tot ce au plătit și pentru a-L impresiona profund cu prețul pe care l-au plătit și cu lucrurile pe care le-au făcut, astfel încât El să-Și amintească ce au făcut și, în cele din urmă, să le ofere perspectivele și binecuvântările pe care le vor. […] Care este intenția antihriștilor când își fac datoria? De a face o înțelegere, de a face un schimb. Se poate spune că acestea sunt condițiile pe care le stabilesc pentru a-și face datoria: «Dacă îmi fac datoria, atunci trebuie să obțin binecuvântări și să am o destinație bună. Trebuie să obțin toate binecuvântările și beneficiile despre care dumnezeu a spus că sunt pregătite pentru omenire. Dacă nu le pot obține, atunci nu voi face această datorie.» Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții, ambiții și dorințe. Se pare că au o oarecare sinceritate și, desigur, pentru cei care sunt credincioși noi și care abia încep să-și facă datoria, se poate numi și entuziasm, dar nu există deloc credință sau loialitate reală în asta; există doar acel grad de entuziasm. Nu se poate numi sinceritate. Judecând după această atitudine pe care antihriștii o au față de datoria lor, aceasta este una complet tranzacțională și plină de dorințele lor de beneficii, precum a câștiga binecuvântări, a intra în Împărăția Cerurilor, a câștiga o cunună și a primi recompense” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”). Dumnezeu a expus faptul că orice ar face antihriștii, ei leagă întotdeauna acel lucru de câștig și binecuvântări și de perspectivele și soarta lor. Aceasta era și starea mea. După ce am început să cred în Dumnezeu, am fost capabilă să mă lepăd de mine și să mă sacrific puțin, deoarece am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu avea să-i mântuiască pe oameni și să îi ducă la o destinație bună. M-am gândit că nu puteam să ratez o ocazie atât de bună, așa că mi-am făcut datoria în mod activ, pregătind fapte bune pentru a dobândi binecuvântări viitoare. Ulterior, soțul meu m-a persecutat și s-a pus în calea credinței mele în Dumnezeu. Când am ales între Dumnezeu și căsnicia și familia mea, am chibzuit: „Dacă aleg familia, deși voi fi capabilă să mă bucur de o viață confortabilă, bucuriile trupești sunt trecătoare. Între timp, oamenii care într-adevăr se sacrifică pentru Dumnezeu pot dobândi binecuvântări și mai mari din partea Sa. Aceste binecuvântări sunt veșnice și, dacă pierd această șansă, nu le voi mai primi.” După ce m-am gândit bine, în final, am ales cu hotărâre să-L urmez pe Dumnezeu și să-mi fac datoria. Mai ales în timpul epidemiei de coronavirus din ultimii câțiva ani, un mare număr de oameni au murit în mijlocul acestei calamități. Cei care nu credeau în Dumnezeu și I se împotriveau puteau fi distruși de marea calamitate în orice moment. Între timp, eu eram ocupată să-mi fac zilnic datoria și, în ciuda amploarei cu care s-a răpândit coronavirusul, nu am fost infectată. Văzând că Dumnezeu mă proteja, am devenit mai energică în a-mi face datoria și, oricât de extenuat îmi era trupul, am perseverat. M-am gândit că făcând doar atât însemna că-I eram loială lui Dumnezeu și că, în viitor, aveam să primesc în mod cert binecuvântările Sale. Totuși, accidentul lui Wang Hao nu mi-a întrunit noțiunile și mi-a dat în vileag intențiile. Credeam că, de vreme ce Wang Hao s-a lepădat de sine și s-a sacrificat pentru Dumnezeu, Dumnezeu n-ar trebui să-l lase să sufere nenorociri. Chiar dacă o făcea, Dumnezeu trebuia să Se asigure că rămânea în afara pericolului, ca să le permită tuturor să vadă că El avea să-i protejeze și să-i binecuvânteze pe cei care se sacrificau cu sinceritate pentru El. În acest fel, aș fi avut garanția că voi primi binecuvântări dacă mă lepădam de mine și mă sacrificam mulți ani. Însă după ce au trecut multe zile și am auzit că Wang Hao era tot în comă, am început să fiu dezamăgită de Dumnezeu. Pe lângă învinuirea lui Dumnezeu, în inima mea, m-am plâns, totodată, că acest lucru nu era corect pentru Wang Hao. Ba chiar am regretat că mă lepădasem de mine și mă sacrificasem și nu voiam să-mi fac datoria. În lepădarea și sacrificarea de sine, nu îndeplineam responsabilitatea și obligația unei ființe create, ci făceam un schimb cu Dumnezeu pentru a dobândi har și binecuvântări. M-am gândit la felul în care Pavel s-a lepădat de sine și s-a sacrificat pentru a câștiga recompense și o cunună. Prin urmare, el a spus în cele din urmă, ca de la sine înțeles: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Acum am văzut că viziunile mele în ceea ce urmăream eu în credința în Dumnezeu au fost aceleași ca ale lui Pavel. Nu credeam ca să urmăresc adevărul, să-mi îndeplinesc datoria sau să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Mai degrabă, mă foloseam de lepădarea de sine și de sacrificarea mea pentru a-I cere lui Dumnezeu binecuvântări. Acest lucru era încărcat de interese și tranzacții. Această manieră de a mă sacrifica nu era sinceră și loială față de Dumnezeu, ci mai degrabă un mod de a-L înșela și de a mă folosi de El. Eram într-adevăr prea vicleană, prea ticăloasă! Acum, calamitatea devenea din ce în ce mai mare. Dacă nu urmăream cum se cuvine adevărul, nu-mi remediam urmăririle greșite și nu-mi înlăturam firea coruptă, aveam pe viitor să mă împotrivesc lui Dumnezeu și să-L trădez atunci când întâmpinam lucruri care nu erau în conformitate cu noțiunile mele și, în cele din urmă, nu aș fi făcut altceva decât să mă pierd în marea nenorocire și să fiu pedepsită.

Mai târziu, m-am gândit deseori: „Cum ar trebui să practic astfel încât să-mi fac datoria de ființă creată?” Într-o zi, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a încurajat. Dumnezeu spune: „Indiferent de datoria pe care o îndeplinește cineva, este cel mai potrivit lucru pe care l-ar putea face, cel mai frumos și mai just lucru în mijlocul omenirii. În calitate de ființe create, se cuvine ca oamenii să-și îndeplinească datoria și abia atunci pot primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care I se supun Creatorului. Acest grup nu urmează tendințele lumești; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator și trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai frumos lucru din omenire și e ceva ce ar trebui să fie răspândit ca o poveste care să fie lăudată de toți oamenii. Orice lucru încredințează Creatorul ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, aceasta este o chestiune care ține atât de fericire, cât și de privilegiu, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai frumos sau demn de comemorare – este ceva pozitiv. […] Ca ființă creată, când cineva vine înaintea Creatorului, se cuvine să își îndeplinească datoria. Acesta este un lucrul foarte potrivit de făcut și acea persoană ar trebui să îndeplinească această responsabilitatea. Datorită faptului că ființele create își îndeplinesc îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii și El a săvârșit o etapă suplimentară a lucrării asupra oamenilor. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-i să câștige adevărul de la El în timp ce își îndeplinește îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile sale corupte și să fie purificată. Astfel, oamenii ajung să împlinească intenția lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea bună în viață și, în cele din urmă, sunt capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul pe care Dumnezeu vrea să determine omenirea să-l obțină în cele din urmă prin îndeplinirea îndatoririlor ei” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”). Gândindu-mă bine la cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit puțină înțelegere cu privire la datoria și responsabilitatea unei ființe create. Într-o eră în care întreaga omenire caută bucuria în urmărirea tendințelor lumești, faptul că am șansa de a auzi glasul lui Dumnezeu, de a accepta udarea și aprovizionarea cuvintelor Sale și de a înțelege multe adevăruri pe care nu le pricepeam înainte reprezintă harul lui Dumnezeu și favorul Său special pentru mine. Este absolut firesc și justificat să-mi fac datoria înaintea Creatorului, la fel cum este pentru copil să-și îndeplinească responsabilitatea înaintea părinților săi. Faptul că-mi pot îndeplini responsabilitatea conform cerințelor lui Dumnezeu este ceva ce El aprobă și reprezintă unul dintre cele mai semnificative lucruri. La fel cum faptul că Noe a construit arca după cerințele lui Dumnezeu a fost ca să țină cont de intenția lui Dumnezeu, ca să finalizeze însărcinarea dată la El și ca să se asigure că lucrarea Lui se poate desfășura lin. Cu toate acestea, am fost prea egoistă și detestabilă. Mi-am lăsat dorința pentru binecuvântări să mi se urce la cap, vrând să fac tranzacții cu Dumnezeu odată ce m-am lepădat de mine și m-am sacrificat puțin și să primesc o destinație bună și recompense din Ceruri la schimb pentru ceea ce făcusem. Acest mod de a mă sacrifica era plin de interese și de a face tranzacții, iar Dumnezeu îl detesta și îl condamna. Dacă aș fi crezut așa până la final, n-aveam să obțin sub nicio formă aprobarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Recunoscând acest lucru, am fost plină de remușcări și mi-am făcut reproșuri. Totodată, mă uram și mă detestam pentru că urmăream astfel de lucruri. Eram doar o ființă creată, iar faptul că mă sacrificam era ceva ce trebuia să fac; era responsabilitatea mea. În ce fel eram calificată să cer binecuvântări și recompense de la Dumnezeu? Din acel moment, am fost dispusă să urmăresc așa cum se cuvine adevărul și să mă axez pe a urmări schimbarea firii în îndeplinirea datoriei mele. Indiferent dacă dobândeam binecuvântări sau sufeream nenorociri, aveam să pun totul în mâinile lui Dumnezeu, să am încredere în orchestrarea și rânduielile Sale și să-mi îndeplinesc datoria conform cerințelor Sale. Acest lucru reprezintă fundamentul și valoarea trăirii. După ce am înțeles asta, n-am mai fost îngrijorată sau stresată de finalul și destinația mea viitoare. Inima mea s-a simțit mult mai ușoară și mult mai eliberată.

Înainte, mă temeam mereu să nu sufăr o calamitate sau încercări și necazuri. Credeam că acestea erau un lucru rău. Acum, am înțeles că dacă o persoană poate să aibă credință adevărată în Dumnezeu și supunere față de El atunci când suferă un dezastru și poate să rămână loială și să depună mărturie înaintea lui Dumnezeu, acest lucru are să o desăvârșească și să-i ofere binecuvântări pe calea dezastrului. Este la fel cum Iov, în mijlocul încercărilor și dezastrelor, și-a păstrat credința și supunerea față de Dumnezeu, primind astfel aprobarea și binecuvântările Sale. Nu numai că lucrurile materiale s-au dublat, dar Dumnezeu S-a și dezvăluit lui Iov, făcându-l pe acesta norocos să-L vadă pe Dumnezeu. La suprafață, părea că Iov suferise o nenorocire atunci, o pierdere nemiloasă dar, de fapt, era Dumnezeu care-l binecuvânta. Pe de altă parte, soția lui Iov era diferită. Când Iov a suferit nenorociri și încercări, i-a spus să-L renege și să-L respingă pe Dumnezeu, ea devenind astfel un semn al umilinței. Din acest lucru, se poate vedea că, în fața unui dezastru, oamenii care cred cu sinceritate în Dumnezeu și urmăresc adevărul sunt desăvârșiți, în vreme ce aceia care nu urmăresc adevărul și vor doar să dobândească binecuvântări sunt dezvăluiți, condamnați și eliminați. Unii oameni sunt controlați de intenții ca să dobândească binecuvântări; la suprafață, ei pot să se lepede de sine și să se sacrifice puțin și să preia o sarcină importantă în casa lui Dumnezeu, însă atunci când sunt arestați și persecutați de Partidul Comunist, iar viața și interesele lor sunt amenințate, Îl reneagă și-L trădează pe Dumnezeu și se transformă în iude, pierzându-și complet șansa la mântuire. Între timp, alți frați și surori îndură și ei arestările și tortura Partidului Comunist și tot își mențin credința și supunerea față de Dumnezeu. Își iau angajamentul de a-și da viața mai degrabă decât să devină iude și să-L trădeze. Astfel de oameni au mărturie și au dobândit binecuvântări prin intermediul dezastrului. După ce am înțeles asta, ori de câte ori îndeplinirea datoriei mele avea legătură cu destinația și perspectivele mele, am fost capabilă să renunț în mod conștient la intenția mea de a dobândi binecuvântări și am vrut doar să-mi îndeplinesc datoria de ființă creată și să mă supun orchestrării și rânduielilor lui Dumnezeu. Faptul că Wang Hao a suferit o nenorocire m-a dezvăluit, dar a reprezentat totodată mântuirea și protecția lui Dumnezeu pentru mine. Mi-a oferit o șansă de a mă înarma cu acest aspect al adevărului în avans, astfel încât să nu fiu pasibilă de a eșua și de a cădea atunci când înfruntam încercări. Am văzut că mântuirea omului de către Dumnezeu era atât de practică. Acum, am o oarecare înțelegere cu privire la intențiile și impuritățile din îndeplinirea datoriei mele în acești ani. Înțeleg totodată că urmărirea și dobândirea adevărului sunt mai valoroase decât harul din abundență. În prezent, pentru mine, cel mai important este să mă axez pe urmărirea adevărului și să-mi schimb firea coruptă în îndeplinirea datoriei mele. Dumnezeu va orchestra dacă, la final, voi dobândi sau nu binecuvântări.