Cei care nu au inimi cu frică de Dumnezeu nu se vor schimba, indiferent de cât timp cred în El. Numai cei care se tem de Dumnezeu pot obține lucrarea Duhului Sfânt și pot păși pe calea mântuirii. Cât este de crucial ca omul să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu! De ce unii oameni nu ajung niciodată să se cunoască pe ei înșiși? Pentru că nu au inimi cu frică de Dumnezeu. De ce unii oameni nu sunt niciodată capabili să obțină lucrarea Duhului Sfânt? Pentru că nu au inimi cu frică de Dumnezeu. Numai cei care au inimi cu frică de Dumnezeu sunt capabili să reflecteze adesea la ei înșiși și să ajungă să se cunoască; le este mereu frică să nu facă erori sau să meargă pe drumul greșit. Când li se întâmplă lucruri care le cer să facă alegeri, ei preferă să jignească omul decât să-L ofenseze pe Dumnezeu și mai degrabă ar suferi persecuții decât să se îndepărteze de Dumnezeu sau să-L trădeze. Iov a fost un om care se temea de Dumnezeu și se ferea de rău și a primit aprobarea lui Dumnezeu.

Așadar, de unde ar trebui să înceapă experiența ta, dacă ai dobândi mântuirea în credința ta în Dumnezeu? Trebuie să începi prin a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu, a dobândi o adevărată cunoaștere despre tine însuți și a te căi cu adevărat – asta înseamnă să pășești pe calea mântuirii. Oamenilor nu le este ușor să se cunoască pe ei înșiși; le este și mai greu să-și cunoască propria fire și esență coruptă, să știe cât de mici și neînsemnați sunt înaintea lui Dumnezeu, înaintea Creatorului. Dacă oamenii nu își pot cunoaște firile corupte sau care este esența lor coruptă, vor ști atunci ce fel de relație au cu Dumnezeu, măsura lor în fața lui Dumnezeu sau dacă El îi place? (Nu vor ști.) Așadar, ce au obținut după toți acești ani de credință în Dumnezeu? Au obținut ei adevărul? Au pășit pe calea mântuirii? Dacă, după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu, ei mănâncă și beau cuvintele Lui, trăiesc o viață bisericească și își realizează datoria, înseamnă asta că au o relație cu Dumnezeu? Ce poate să facă o persoană, ce ar trebui să urmărească, în ce poziție ar trebui să stea și cum ar trebui să-și aleagă calea pentru a avea o relație cu Creatorul? Știți? Nu puteți răspunde. Se pare că vă lipsesc prea multe, ceea ce înseamnă că nu vă concentrați asupra căutării adevărului sau a părtășiei despre adevăr în multe lucruri pe care nu le înțelegeți, așa că viața voastră bisericească este deficitară în detalii, iar rezultatele acestui lucru nu au cum să fie foarte bune. Aveți pe buze termenii și zicalele spirituale care sunt rostite adesea în credința în Dumnezeu, însă nu le luați în serios, nici nu vă întoarceți la propriul duh și nu vă liniștiți inima pentru a cugeta: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le-a spus Dumnezeu? Cum să le aplic în viața mea reală? Cum să fac aceste cuvinte concrete – cum să le transform în realitate? Ce pot să fac pentru ca aceste cuvinte să nu se oprească la doctrină și teorie, ci să devină o parte a vieții mele, să devină direcția în care merg? Cum trebuie să mă comport astfel încât cuvintele lui Dumnezeu să devină o parte a vieții mele?” Dacă puteți cugeta la astfel de lucruri, veți fi capabili să deduceți multe detalii. Dar, în general, nu cugetați niciodată la astfel de lucruri, așa că, pentru majoritatea adevărurilor despre care se vorbește în mod obișnuit, vă opriți la o înțelegere literală. Dacă oamenii se opresc la o înțelegere literală, ce vor putea ceilalți să vadă la ei? Oamenii predică adesea despre teorii spirituale, terminologie spirituală și zicale spirituale, dar, în viețile lor, nu puteți vedea realitatea în care ei pun cuvintele lui Dumnezeu în practică sau au experiența cuvintelor lui Dumnezeu. Astăzi, vă confruntați cu o problemă foarte amplă. Ce problemă este aceasta? Problema este că, întrucât sunteți capabili să predicați puțină doctrină și să înțelegeți anumite zicale spirituale și puteți vorbi puțin despre experiențele voastre de a vă cunoaște pe voi înșivă, credeți că înțelegeți adevărul, că ați atins un anumit nivel în credința voastră în Dumnezeu, că sunteți mai presus decât majoritatea oamenilor, dar, de fapt, nu ați intrat în adevărul-realitate și, fără oameni care să vă susțină și să vă aprovizioneze, fără oameni care să aibă părtășie despre adevăr cu voi și să vă îndrume, ați ajunge într-un punct mort și ați deveni desfrânați. Sunteți incapabili să preluați lucrarea de a fi mărturie pentru Dumnezeu, nu sunteți capabili să duceți la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu și totuși, în sinea voastră, tot aveți o părere bună despre voi, credeți că înțelegeți mai multe decât majoritatea oamenilor – dar, de fapt, vă lipsește statura, nu ați intrat în adevărul-realitate și ați devenit aroganți doar prin faptul că puteți înțelege câteva cuvinte și doctrine. De îndată ce oamenii intră în acest tip de stare, când cred că au dobândit deja adevărul și devin mulțumiți de sine, în ce fel de pericol se află? Dacă va apărea într-adevăr un conducător fals sau un antihrist iscusit la vorbă, veți fi, fără îndoială, induși în eroare și veți începe să-l urmați. Acest lucru este periculos, nu-i așa? Sunteți predispuși să fiți aroganți, neprihăniți de sine și mulțumiți de sine – în acest caz, nu vă veți îndepărta de Dumnezeu? Nu Îl veți trăda pe Dumnezeu și veți merge pe propriul drum? Nu aveți adevărul-realitate și sunteți incapabili să mărturisiți pentru Dumnezeu; nu puteți decât să mărturisiți pentru voi înșivă și să vă făliți, deci nu sunteți în pericol? În plus, dacă sunteți împotmoliți în această circumstanță, ce firi corupte veți dezvălui? În primul rând, veți dezvălui o fire arogantă și neprihănită de sine; acest lucru este de la sine înțeles. De asemenea, oare nu o să vă folosiți de propria poziție pentru a vă impune și nu o să vă mândriți cu vechimea voastră? Nu o să le dați oamenilor lecții de sus? Dacă dezvăluiți aceste firi corupte, nu o să vă deteste Dumnezeu? Dacă cineva este deosebit de arogant și neprihănit de sine și nu se examinează, atunci nu e posibil ca Dumnezeu să-l disprețuiască și să-l respingă? Este chiar foarte posibil. De exemplu: s-ar putea să vă fi îndeplinit îndatoririle de câțiva ani, dar nu a existat niciun progres vizibil cu privire la intrarea voastră în viață, înțelegeți doar câteva doctrine superficiale și nu aveți cunoștințe adevărate despre firea și esența lui Dumnezeu, nici vreun progres major demn de menționat – dacă aceasta este statura voastră astăzi, ce veți fi pasibili să faceți? Ce dezvăluiri de corupție veți exterioriza? (Aroganță și îngâmfare.) Aroganța și îngâmfarea voastră se vor intensifica sau vor rămâne neschimbate? (Se vor intensifica.) De ce se vor intensifica? (Pentru că ne vom crede extrem de calificați.) Și pe ce bază judecă oamenii nivelul propriilor calificări? Pe cât de mulți ani au îndeplinit o anumită datorie, pe câtă experiență au acumulat, nu-i așa? Și, în acest caz, nu veți începe treptat să gândiți prin prisma vechimii? De exemplu, un anumit frate a crezut în Dumnezeu vreme de mulți ani și a îndeplinit o datorie de mult timp, așa că el este cel mai calificat să vorbească; o anumită soră nu este aici de mult timp și, cu toate că are un oarecare calibru, nu are experiență în îndeplinirea acestei datorii și nu crede de multă vreme în Dumnezeu, este, drept urmare, cea mai puțin calificată să vorbească. Persoana cea mai în măsură să vorbească se gândește în sinea ei: „Din moment ce am vechime, asta înseamnă că îndeplinirea datoriei mele se ridică la nivelul standardului, iar căutarea mea a atins apogeul și nu există nimic pentru care ar trebui să mă străduiesc sau în care ar trebui să intru. Mi-am îndeplinit bine această datorie, am terminat mai mult sau mai puțin această lucrare, Dumnezeu ar trebui să fie mulțumit.” Și, în acest fel, începe să devină mulțumită de sine. Indică asta faptul că a intrat în adevărul-realitate? A încetat să facă progrese. Ea încă nu a dobândit adevărul sau viața și, totuși, se consideră extrem de calificată, vorbește prin prisma vechimii și așteaptă răsplata lui Dumnezeu. Nu este aceasta dezvăluirea unei firi arogante? Când oamenii nu sunt „extrem de calificați”, știu să fie precauți, își amintesc să nu facă greșeli; odată ce se cred extrem de calificați, devin aroganți și încep să aibă o părere grozavă despre ei înșiși și sunt predispuși să fie mulțumiți de sine. În astfel de momente, nu sunt ei pasibili să ceară recompense și o coroană de la Dumnezeu, așa cum a făcut Pavel? (Ba da.) Care este relația dintre om și Dumnezeu? Aceasta nu este relația dintre Creator și ființele create. Nu este nimic altceva decât o relație tranzacțională. Și atunci când așa stau lucrurile, oamenii nu au nicio relație cu Dumnezeu și, probabil, Dumnezeu Își va ascunde fața de ei – ceea ce reprezintă un semn periculos.

Unii oameni Îl lasă deoparte pe Dumnezeu, controlându-i ei înșiși pe aleșii Lui, transformând cadrul în care oamenii își fac datoria într-o împărăție independentă a antihriștilor; ei transformă bisericile care Îl slujesc și Îl venerează pe Dumnezeu în organizații religioase. Au intrat acești oameni în adevăr și viață? Îl urmează, Îl slujesc acești oameni pe Dumnezeu sau mărturisesc despre El? Categoric nu. Își fac ei datoria? (Nu.) Așadar, ce fac? Nu sunt ei implicați în operațiunile și afacerile omului? Indiferent cât de bine te implici în operațiunile și afacerile omului, dacă Dumnezeu nu e în inima ta și dacă nu urmărești adevărul, atunci nu înseamnă asta că nu ai nicio relație cu Dumnezeu? Nu e acesta un lucru groaznic? Când cineva crede în Dumnezeu și Îl urmează, lucrul cel mai de temut este să se îndepărteze de cuvintele lui Dumnezeu și de adevăr pentru a se implica în operațiuni și afaceri omenești. A face asta înseamnă a se abate de la calea corectă, urmând propriul drum. Să spunem, de exemplu, că o biserică alege un conducător. Acest conducător știe doar cum să predice cuvintele și doctrinele și se concentrează doar asupra propriului prestigiu și statut. Nu face nicio lucrare practică. Cu toate acestea, îl auziți predicând cuvintele și doctrinele bine și în acord cu adevărul, iar tot ceea ce spune este corect, așa că îl admirați foarte mult și simțiți că e un conducător bun. Îl ascultați si vă supuneți lui în toate lucrurile și, într-un final, îl urmați, ascultând de el complet. Nu sunteți atunci induși în eroare și controlați de un conducător fals? Și nu a devenit acea biserică un grup religios cu un conducător fals în frunte? Membrii unui grup religios cu un conducător fals în frunte pot părea că își îndeplinesc îndatoririle, dar și le îndeplinesc ei cu adevărat? Îl slujesc ei cu adevărat pe Dumnezeu? (Nu.) Dacă acei oameni nu-L slujesc pe Dumnezeu și nu-și îndeplinesc îndatoririle, au ei o relație cu Dumnezeu? O bandă care nu are nicio relație cu Dumnezeu crede în El? Spuneți-Mi, adepții unui conducător fals sau oamenii de sub controlul unui antihrist au lucrarea Duhului Sfânt? Sigur că nu. Și de ce nu au lucrarea Duhului Sfânt? Pentru că s-au abătut de la cuvintele lui Dumnezeu, nu I se supun și nu Îl venerează, ci dau ascultare păstorilor falși și antihriștilor – Dumnezeu îi disprețuiește și îi respinge și nu mai lucrează asupra lor. Ei s-au abătut de la cuvintele lui Dumnezeu, au fost disprețuiți și respinși de El și au pierdut lucrarea Duhului Sfânt. Deci, pot fi ei mântuiți de Dumnezeu? (Nu.) Nu pot, iar asta înseamnă necaz. Prin urmare, oricât de mulți oameni sunt într-o biserică realizându-și îndatoririle, dacă pot fi mântuiți depinde, în mod crucial, de faptul dacă Îl urmează cu adevărat pe Hristos sau o persoană, dacă experimentează cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu și urmăresc adevărul sau se implică în activități religioase, în operațiuni omenești și afaceri omenești. Depinde, în mod crucial, de faptul dacă pot accepta și urmări adevărul și dacă pot căuta adevărul pentru a rezolva probleme atunci când le descoperă. Acestea sunt lucrurile de importanță crucială. Ce anume urmăresc oamenii cu adevărat și pe ce drum umblă, dacă ei chiar acceptă adevărul sau îl abandonează, dacă I se supun lui Dumnezeu sau I se împotrivesc – Dumnezeu scrutează permanent toate aceste lucruri. Fiecare biserică și fiecare individ este observat de Dumnezeu. Oricât de mulți oameni își îndeplinesc datoria sau Îl urmează pe Dumnezeu într-o biserică, în clipa în care se îndepărtează de cuvintele lui Dumnezeu, în clipa în care pierd lucrarea Duhului Sfânt, ei încetează să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și, astfel, ei – și datoria pe care o îndeplinesc – n-au legătură cu lucrarea lui Dumnezeu și nu participă la ea, caz în care această biserică a devenit un grup religios. Spuneți-Mi, care sunt consecințele odată ce o biserică devine un grup religios? Nu ați spune că acești oameni sunt într-un mare pericol? Ei nu caută niciodată adevărul când înfruntă probleme și nu acționează conform adevărurilor-principii, ci sunt supuși rânduielilor și manipulărilor ființelor umane. Ba chiar există mulți care, în timp ce-și îndeplinesc datoria, nu se roagă și nu caută niciodată adevărurile-principii; ei doar îi întreabă pe alții și fac precum spun aceștia, acționând la indiciile celorlalți. Orice le spun alți oameni să facă, ei aceea fac. Ei simt că a se ruga la Dumnezeu în legătură cu problemele lor și a căuta adevărul este un lucru vag și dificil, prin urmare caută o soluție simplă, ușoară. Li se pare că a se baza pe ceilalți și a face ceea ce spun ceilalți este ușor și cel mai rezonabil și astfel, ei fac pur și simplu ceea ce le spun alți oameni, întrebându-i pe ceilalți și făcând toate lucrurile așa cum spun aceștia. Drept urmare, chiar și după ce au crezut timp de mulți ani, atunci când au întâmpinat o problemă, nu au venit nici măcar o singură dată înaintea lui Dumnezeu, rugându-se și căutând dorințele Lui și adevărul, iar apoi dobândind o înțelegere a adevărului și acționând și comportându-se conform intențiilor lui Dumnezeu – nu au avut niciodată o astfel de experiență. Astfel de oameni practică într-adevăr credința în Dumnezeu? Mă întreb: de ce unii oameni, odată ce au intrat într-un grup religios, sunt atât de predispuși să treacă de la a crede în Dumnezeu la a crede într-o persoană, de la a-L urma pe Dumnezeu la a urma o persoană? De ce se schimbă atât de repede? De ce, după ce au crezut în Dumnezeu atâția ani, încă ar asculta și ar urma o persoană în toate lucrurile? Atât de mulți ani de credință și totuși niciodată nu a existat cu adevărat un loc pentru Dumnezeu în inimile lor. Din tot ceea ce fac ei, nimic nu are niciodată ceva de-a face cu Dumnezeu sau cuvintele Sale. Vorbele, acțiunile, viața lor, relațiile cu ceilalți, gestionarea problemelor, chiar și realizarea datoriei lor și slujirea lui Dumnezeu, precum și toate acțiunile și faptele lor, toate comportamentele lor și chiar fiecare gând și idee pe care o exteriorizează – nimic din acestea nu are ceva de-a face cu credința în Dumnezeu sau cuvintele Sale. Este o astfel de persoană un credincios sincer în Dumnezeu? Poate numărul de ani în care cineva a crezut în Dumnezeu să determine statura acelei persoane? Poate să dovedească dacă relația sa cu Dumnezeu este normală? Categoric nu. Ceea ce este crucial pentru a vedea dacă o persoană crede sincer în Dumnezeu este a cerceta dacă poate accepta cuvintele lui Dumnezeu în inima sa și dacă poate să trăiască în mijlocul cuvintelor Lui și să-I experimenteze lucrarea.

Cugetă la asta: dacă, în timp ce crezi în Dumnezeu, doar te implici în ritualuri religioase și respecți unele reglementări; dacă, în timp ce îți realizezi datoria și acționezi, doar faci lucrurile mecanic, fără să te concentrezi asupra adevărurilor-principii; dacă, în timp ce ai părtășie despre adevăr, doar vorbești despre cuvinte și doctrine, dar nu ai cunoaștere practică; dacă, în timp ce răspândești Evanghelia și ești mărturie, cuvintele părtășiei tale sunt superficiale; dacă, pentru a-i aproviziona și sprijini pe oameni, doar rostești cuvinte spirituale și doctrine, poți obține rezultate? Dacă urmărești doar spiritualitatea exterioară atunci când crezi în Dumnezeu, este o astfel de credință precum a ta o experimentare a lucrării lui Dumnezeu? Poți obține adevărul în timp ce îți realizezi datoria în acest fel? E asta credință adevărată în Dumnezeu? (Nu.) Ce este adevărata credință în Dumnezeu, de fapt? Poate că L-ați urmat pe Dumnezeu mulți ani, ați citit multe dintre cuvintele Lui, ați ascultat mai mult decât câteva predici și ați înțeles multe doctrine – și, desigur, unii dintre voi ați intrat parțial în adevărul-realitate, dar ați îndrăzni să spuneți că ați atins deja statura mântuirii? Puteți fi siguri că nu veți fi din nou induși în eroare și luați prizonieri de Satana? Puteți fi siguri că nu veți venera și urma din nou omul? Puteți să vă asigurați că Îl veți urma pe Dumnezeu până la capătul drumului, că nu veți da înapoi sub nicio formă, că nu veți crede doar într-un Dumnezeu ceresc, nedeslușit, așa cum fac oamenii religioși, în loc să-L urmați pe Dumnezeul practic? Poate că Îl urmați pe Dumnezeul întrupat, însă urmăriți voi adevărul? Sunteți capabili să dobândiți adevărată supunere față de Dumnezeu și cunoaștere de Dumnezeu? Nu sunteți încă în pericol de a-L trăda pe Dumnezeu? Ar trebui să chibzuiți la toate aceste lucruri. Astăzi, care dintre mijloacele voastre de credință, puncte de vedere și stări sunt similare sau seamănă cu cele ale credincioșilor din creștinism? În ce anume împărtășiți aceeași stare? Dacă cineva care crede în Dumnezeu aderă la adevăr ca și cum ar fi un set de reglementări, nu tinde credința sa să devină o implicare în ritualul religios? (Ba da.) Respectarea ritualurilor religioase chiar nu este cu nimic diferită de creștinism – cei care fac acest lucru sunt pur și simplu mai avansați și au progresat mai mult în ceea ce privește învățămintele și teoria și sunt puțin mai presus și mai avansați în credința lor. Asta e tot. În cazul în care credința în Dumnezeu se transformă în credință religioasă, într-un studiu de teologie, într-un set de reglementări sau ritualuri, nu s-a transformat atunci în creștinism? Există o diferență între învățăturile noi și cele vechi, dar, dacă tot ce faci este să înțelegi adevărul ca doctrină și nu știi cum să practici adevărul, cu atât mai puțin cum să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu – și dacă, de oricât de mulți ani crezi în Dumnezeu, oricât de multe greutăți înduri, oricât de multe comportamente bune ai, ceea ce ai nu e totuși o înțelegere autentică a adevărului și nu ai dobândit adevărul sau nu ai intrat în adevărul-realitate – atunci modul tău de a crede nu este cel al creștinismului? Nu este aceasta esența creștinismului? (Ba da.) Așadar, care puncte de vedere sau stări din acțiunile voastre sau din realizarea datoriei voastre sunt similare cu cele ale oamenilor din creștinism sau aceleași cu ale lor? (Aderăm la reglementări și ne echipăm cu cuvinte și doctrine.) Aderarea la reglementări, predicarea cuvintelor și doctrinelor, considerarea adevărului drept cuvinte și doctrine – ce altceva? (Ne concentrăm la a lucra, nu la intrarea în viață.) Vă concentrați doar să depuneți efort, nu să câștigați viață sau să intrați în adevărul-realitate – ce altceva? (Ne concentrăm asupra aparenței spiritualității și a comportamentului bun.) Ați spus câte ceva acum, așa că voi rezuma: a urmări aparența unui comportament bun, a încerca din răsputeri să vă învăluiți într-o spoială de spiritualitate și a face lucruri pe care oamenii le consideră corecte în noțiunile și închipuirile lor, lucruri pe care oamenii tind să le susțină – aceasta e o urmărire a unei spiritualități false. O astfel de persoană e un ipocrit care stă cocoțat la pupitrul său pentru a predica cuvintele și doctrinele, care îi instruiește pe ceilalți să facă fapte bune și să fie oameni buni, care se dă drept persoană spirituală. Cu toate acestea, în relațiile cu ceilalți, în gestionarea problemelor și în realizarea datoriei lor, el nu caută niciodată adevărul, ci trăiește după firi satanice. Orice i se întâmplă, merge după propria lor voință, punându-L pe Dumnezeu deoparte. Nu acționează niciodată conform adevărurilor-principii; doar aderă la reglementări. Nu înțelege deloc adevărul și nici nu înțelege intențiile lui Dumnezeu ori standardele cerințelor Sale de la om sau ceea ce va împlini El mântuind omul. Nu cercetează niciodată cu seriozitate aceste detalii ale adevărului și nu se interesează de ele. Tot ceea ce dezvăluie aceste vorbe și comportamente ale omului e de domeniul ipocriziei. După ce am analizat adevăratele stări din inimile unor astfel de oameni, alături de comportamentul lor exterior, putem fi siguri că ei nu au nimic din adevărul-realitate, că sunt într-adevăr farisei ipocriți, că sunt neîncrezători. Dacă o persoană crede în Dumnezeu, dar nu urmărește adevărul, este credința sa autentică? (Nu.) Poate cineva care crede în Dumnezeu de oricât de mulți ani, dar care nu acceptă deloc adevărul, să ajungă să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău? (Nu.) Nu poate realiza asta. Care este, așadar, natura comportamentului acestor oameni? Pe ce fel de cale pot merge? (Pe calea fariseilor.) Cu ce își petrec zilele echipându-se? Nu cu cuvinte și doctrine? Ei își petrec zilele înarmându-se, îmbrăcându-se cu cuvinte și doctrine pentru a semăna mai mult cu fariseii, a părea mai spirituali, mai asemănători oamenilor care Îl slujesc pe Dumnezeu – care este, de fapt, natura tuturor acestor fapte? Închinarea la Dumnezeu? Este o credință sinceră în El? (Nu, nu este.) Așadar, ce fac ei? Îl înșală pe Dumnezeu; ei doar parcurg etapele unui proces. Flutură steagul credinței și săvârșesc rituri religioase, încercând să-L înșele pe Dumnezeu pentru a-și atinge scopul de a fi binecuvântați. Acești oameni nu se închină deloc lui Dumnezeu. În cele din urmă, un astfel de grup de oameni va ajunge precum cei din capele, care, chipurile, Îl slujesc pe Dumnezeu, care, chipurile, cred în El și Îl urmează.