Cum să urmărești adevărul (12) Partea a doua

Mulți oameni au interese și hobbyuri într-un anumit domeniu. Există, de asemenea, unii oameni care nu au niciun fel de interese sau hobbyuri. Adică, nu au un interes sau o pasiune deosebită în ceea ce privește vreo ocupație sau vreun tip de activitate specializată, sau diverse persoane, evenimente și lucruri cu care oamenii intră frecvent în contact, în lume – sunt doar oameni obișnuiți. De exemplu, dacă cineva îi întreabă dacă sunt pasionați de literatură, dacă de obicei țin un jurnal sau scriu articole, ei spun: „Nu sunt pasionat de asta și nu mă pricep. De îndată ce încep să citesc sau să scriu, mă doare capul.” Dacă li se dau de citit câteva capodopere literare, li se pare copleșitor și sunt complet reticenți în inimile lor. Unii chiar spun: „Să mă holbez la text tot timpul îmi obosește ochii și mă îmbătrânește, așa că nu-mi place literatura.” Dacă îi întrebi dacă le place să danseze, ei spun: „Dansul nu este o treabă serioasă, este ceva ce fac oamenii când sunt inactivi și nu au altceva mai bun de făcut. Nu-mi place să dansez.” Vezi, nu le place și chiar găsesc un motiv pentru asta, spunând că nu este o treabă serioasă. Alții dansează pentru a-L lăuda pe Dumnezeu – ce lucru pozitiv este acesta! A cânta, a dansa, a cânta la harpă și la liră pentru a-L lăuda pe Dumnezeu – acest lucru se face din cele mai vechi timpuri; este ceva ce Dumnezeu aprobă, deci cum poate să nu fie o treabă serioasă? Dar în cazul lor, ei denigrează și vorbesc despre tot ce nu le place ca fiind ceva negativ. Când sunt întrebați: „Nu-ți place să dansezi – atunci îți place să cânți?”, ei răspund: „Ce «cântat»? De îndată ce încep să fac asta, cânt fals. Chiar și mie mi se pare insuportabil să mă aud. Nu-mi place să cânt. Abia acum, în calitate de credincios în Dumnezeu, am început să învăț câteva imnuri din cuvintele lui Dumnezeu și imnuri bazate pe experiență. Înainte să cred în Dumnezeu, nu am cântat niciodată; când cântau alții, nici măcar nu eram dispus să ascult.” „Atunci cum te exprimi când ești binedispus?” „Când sunt binedispus, doar trag un pui de somn.” „Atunci ce faci când întâmpini chestiuni dureroase și ești prost dispus?” „Atunci mănânc niște gustări sau doar trag un pui de somn.” „Nu-ți place să cânți – atunci îți place să asculți muzică?” „Nu sunt interesat de asta și nu înțeleg ce se exprimă prin muzică. Voi toți spuneți că muzica exprimă diversele emoții ale oamenilor, că exprimă gândurile și sentimentele oamenilor, dar eu nu le înțeleg și nu mă pot regăsi în ele. Muzica este artă înaltă – o persoană umilă ca mine nu se poate regăsi în muzică și nu-mi place.” „Îți place mâncarea bună?” „Nici mâncarea bună nu-mi place. Pot mânca orice. M-am născut o persoană nepretențioasă. Pot mânca mămăligă, pot mânca prăjituri, mâncare chinezească sau occidentală – orice. Și dacă mor de foame și nu am ce mânca, pot mânca chiar și mâncare de câini.” Astfel de oameni sunt atât de grosolani. Întreabă-le pe unele femei: „Îți plac produsele cosmetice?” Ele spun: „Nu mă interesează. Arăt așa cum m-am născut – cine vrea să se uite la mine, să se uite, iar cine nu vrea să se uite la mine, să se uite în altă parte!” Întreabă-i pe unii bărbați: „Îți plac electronicele sau lucrurile mecanice, cum ar fi mașinile?” Ei spun: „La ce bun să-ți placă acele lucruri? Îți seacă mintea și îți obosește creierul. Dacă am timp, mai bine trag un pui de somn sau stau la taclale!” Nu le place nimic și nu au niciun fel de interese sau hobbyuri. Fie că este vorba de biologie, tehnologie, de înaltă sau joasă calitate, nu le place nimic. Când sunt întrebați: „Aceste lucruri care implică umanitatea, fie că sunt rafinate sau de interes larg – nu îți place niciunul dintre ele. Atunci îți plac animalele mici, cum ar fi pisicile, câinii și păsările?”, ei răspund: „Îmi plac și mai puțin. Animalele nu pot vorbi cu oamenii – la ce bun să-ți placă?” Unii oameni sunt interesați de câini. Ei vorbesc adesea cu câinii, iar câinii pot chiar să înțeleagă vorbirea umană. Unii oameni nu au niciun hobby și nu sunt interesați de nimic – există mulți astfel de oameni. Unii spun: „Ne naștem cu unele interese și hobbyuri – ele sunt date de Dumnezeu. Mai ales aceia dintre noi care au un punct forte într-un anumit domeniu, cei născuți cu un talent excepțional și remarcabil în acest domeniu – totul este harul lui Dumnezeu, înălțarea lui Dumnezeu, Dumnezeu care ne privește cu simpatie. Mai ales în zilele noastre, a-ți asuma o datorie legată de interesele, hobbyurile sau punctele noastre forte în casa lui Dumnezeu ne face identitatea și valoarea incomparabil de onorabile și extraordinare. Cei care nu au hobbyuri sau puncte forte pot face doar muncă de bază și lucrări care nu necesită competențe tehnice, cum ar fi găzduirea, gătitul, curățenia sau cultivarea legumelor, creșterea porcilor și hrănirea găinilor. Așadar, în ceea ce privește interesele, hobbyurile și punctele forte ale oamenilor, nu se face o distincție între înalt și jos, nobil și josnic? Nu există o diferență ierarhică între ei?” Este corect acest punct de vedere? (Nu.) Vezi, Dumnezeu le-a dat unor oameni puncte forte, le-a rânduit anumite interese și hobbyuri, în timp ce altor oameni, Dumnezeu nu le-a rânduit nimic – nu au niciun punct forte, nu pot cânta sau dansa, nu înțeleg literatura și sunt complet ignoranți în ceea ce privește tot felul de competențe profesionale. Întâmplător, poate exista o familie gazdă care ține doi câini, așa că a pune o astfel de persoană fără puncte forte să îi hrănească ar trebui să fie un lucru potrivit – aceasta este cea mai simplă sarcină. Dar, în afară de hrănirea câinilor, nu-i scoate la plimbare și nu știe cum să-i îngrijească. După ce îi hrănește timp de un an sau doi, nici câinii nu o recunosc ca stăpân și nu sunt apropiați de ea. Spuneți-Mi, ce fel de persoană este aceasta? În comparație cu cei care au interese și hobbyuri sau puncte forte într-un anumit domeniu, nu există o diferență? În mod clar, acestea sunt două tipuri de oameni care au diferențe în condițiile lor înnăscute: un tip trăiește cu un puternic sentiment de superioritate, ducând o viață bogată și plină, în timp ce celălalt tip duce o viață goală, fără niciun sentiment de superioritate. Deci, dacă oamenii sunt diferențiați prin statut și valoare pe baza acestui principiu, este potrivit? (Nu.) Atunci, conform cărui principiu este potrivit să-i deosebim? Spuneți-Mi, există diferențe între oameni? (Da.) În ce constau diferențele? Cum ar trebui să fie deosebiți oamenii? Cel puțin, ar trebui să se vadă dacă iubesc adevărul – deosebindu-le esența, înălțimea și josnicia, noblețea și modestia, și categoria pe baza atitudinii lor față de adevăr. Teoretic, nu se pot deosebi oamenii foarte ușor în acest fel? (Ba da.) Este bun acest mod de a deosebi oamenii? (Da.) Dar nu este puțin prea simplu să-i deosebim în acest fel? Unii oameni nu au niciun punct forte înnăscut și nici nu au interese sau hobbyuri – sunt oameni foarte mediocri, oameni foarte simpli. Cu toate acestea, ei iubesc adevărul, înțeleg adevărul, au experiență și înțelegere a adevărului și, atunci când au părtășie despre adevăr, pot împărtăși înțelegerea lor despre cuvintele lui Dumnezeu; în intrarea în viață, sunt mai buni decât o persoană obișnuită. Ei pot ajuta mulți oameni. Așadar, poți spune că astfel de oameni sunt josnici și fără valoare? (Nu.) Teoretic, esența oamenilor, înălțimea și josnicia lor, noblețea și modestia lor, și categoria lor ar trebui să fie deosebite pe baza atitudinii lor față de adevăr, dar cum anume ar trebui să fie deosebiți? Despre asta vom avea părtășie astăzi.

Cele trei categorii de oameni în funcție de originea lor

Faptul că o persoană are sau nu în mod inerent interese, hobbyuri și puncte forte este predeterminat de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ți le dă, atunci le ai; dacă Dumnezeu nu ți le dă, atunci nu le ai – nu le poți învăța și nici nu le poți dobândi prin imitație. Cu toate acestea, dacă ai un punct forte într-un anumit domeniu și spui: „A-mi face datoria legată de acest punct forte este prea obositor; nu vreau acest punct forte”, chiar dacă nu-l vrei, nu-l poți înlătura și nici alții nu ți-l pot lua. Ceea ce ai, alții nu pot lua; ceea ce nu ai, nu poți înșfăca sau obține luptându-te pentru asta. Toate acestea au legătură cu predeterminarea lui Dumnezeu. Totuși, faptul că Dumnezeu îți dă un anumit interes, un hobby sau un punct forte nu înseamnă că Dumnezeu trebuie să te pună să faci o datorie sau o lucrare legată de interesul, hobbyul sau punctul tău forte. Unii oameni spun: „Din moment ce nu mi se cere să fac o datorie în acest domeniu sau să mă implic într-o lucrare legată de acesta, atunci de ce mi s-a dat un astfel de interes, hobby sau punct forte?” Dumnezeu a dat marii majorități a oamenilor anumite interese și hobbyuri pe baza diferitelor condiții ale fiecărei persoane. Desigur, sunt luate în considerare mai multe lucruri: pe de o parte, este pentru traiul și supraviețuirea oamenilor; pe de altă parte, este pentru a le îmbogăți viața. Uneori, viața unei persoane necesită anumite interese și hobbyuri, fie pentru divertisment și amuzament, fie pentru a se putea implica în unele sarcini adecvate, făcându-și astfel viața umană împlinită. Desigur, indiferent din ce perspectivă este privit, există un motiv în spatele faptului că Dumnezeu dăruiește, iar Dumnezeu are, de asemenea, motivele și temeiurile Sale pentru a nu dărui. S-ar putea ca viața ta umană sau supraviețuirea ta să nu necesite ca Dumnezeu să-ți dea interese, hobbyuri și puncte forte, și să-ți poți menține traiul sau să-ți îmbogățești viața umană și să o faci împlinită prin alte mijloace. Pe scurt, indiferent dacă Dumnezeu le-a dat sau nu oamenilor interese, hobbyuri și puncte forte, aceasta nu este o problemă a oamenilor înșiși. Chiar dacă cineva nu are puncte forte, acesta nu este un defect al umanității sale. Oamenii ar trebui să înțeleagă corect acest lucru și să-l trateze corect. Dacă cineva are anumite interese, hobbyuri și puncte forte, atunci ar trebui să le prețuiască și să le aplice corect; dacă nu le are, nu ar trebui să se plângă. Din perspectiva intereselor, hobbyurilor și punctelor forte, aceasta este situația reală. Cu toate acestea, faptul că cineva are sau nu aceste lucruri nu reflectă valoarea, statutul sau identitatea unei persoane. Deci, ce le spune acest lucru oamenilor? Chiar dacă Dumnezeu ți-a dat interese, hobbyuri și puncte forte rafinate – acestea sunt bunurile tale private, sunt condițiile tale avantajoase – faptul că le ai nu înseamnă că ești mai nobil decât oricine altcineva, că ești mai avantajat sau privilegiat decât oricine altcineva să faci orice. Aceasta deoarece, în ochii lui Dumnezeu, indiferent ce condiții înnăscute are o persoană, ea este un membru al omenirii corupte. Deși condițiile înnăscute nu conțin elemente de corupție, toți oamenii, care au condiții înnăscute, au fost corupți de Satana și trăiesc după firi satanice. Viața-esență pe care o au este firea lor coruptă satanică. Prin urmare, indiferent de cum sunt condițiile tale înnăscute și indiferent dacă ai sau nu interese, hobbyuri și puncte forte, în ochii lui Dumnezeu, din moment ce viața-esență a tuturor oamenilor este aceeași, valoarea ta este egală cu cea a celorlalți. Oamenii ar trebui să vadă clar că, deși au anumite condiții avantajoase sau anumite avantaje, în ceea ce privește esența umană și firile corupte, esența tuturor oamenilor este aceeași și toți oamenii sunt la fel. Ei trebuie să treacă prin mustrarea și judecata lui Dumnezeu și toți sunt cei pe care Dumnezeu dorește să-i mântuiască. În ceea ce privește viața-esență a trupului oamenilor, aceștia sunt la fel. Cu toate acestea, dintr-o altă perspectivă, există unele deosebiri între oameni și trebuie să avem părtășie în detaliu despre aceste deosebiri. Cum ar trebui identificate aceste deosebiri? Ele trebuie examinate din perspectiva originilor oamenilor. La ce se referă „originile”? Se referă la din ce s-a reîncarnat o persoană – se fac deosebiri în funcție de cum a luat ființă și de unde a provenit. În linii mari, această omenire este împărțită în trei categorii. Prima categorie este cea a celor reîncarnați din animale, a doua este cea a celor reîncarnați din diverși diavoli, iar a treia este cea a celor reîncarnați din oameni. Aceste trei categorii îi deosebesc pe oameni la rădăcină. Motivul pentru care îi pot deosebi pe oameni este că originile diferitelor categorii de oameni nu sunt aceleași. Așadar, cum se poate ști cine este reîncarnat din animale, cine este reîncarnat din diavoli și cine este reîncarnat din oameni? Acest lucru trebuie determinat pe baza a ceea ce trăiesc și a caracteristicilor pe care le manifestă. Ați mai auzit vreodată astfel de informații, fie în folclor, fie prin alte canale? (Da.) Deci, acest subiect nu vă este complet necunoscut, nu-i așa? (Nu, nu ne este.) Cei reîncarnați din animale, cei reîncarnați din diavoli, cei reîncarnați din oameni – despre care vreți să auziți mai întâi? (Prima categorie.) Prima categorie este cea a celor reîncarnați din animale. Dacă ajungeți cu adevărat să cunoașteți adevărul despre această chestiune, va avea un impact asupra vieților voastre? Va aduce necazuri sau piedici? (S-ar putea să încep să mă întreb din ce m-am reîncarnat.) În cazul unor oameni, odată ce știu cu adevărat cărei categorii îi aparțin și se potrivesc unei anumite categorii, dacă sunt într-adevăr reîncarnați din oameni, se simt norocoși și destul de bine în legătură cu asta. Dar dacă nu sunt reîncarnați din oameni, nu li s-ar părea supărător? (Ba da.) Ar aduce anumite dificultăți și, de asemenea, o oarecare neliniște, nu-i așa? (Ba da.) Din moment ce poate aduce neliniște și unele dificultăți, este mai bine ca oamenii să știe sau să nu știe? (Simt că ar fi mai bine să știm.) În ce fel ar fi mai bine? (Știind, omul poate înțelege adevărul în această privință și, în plus, va putea să discearnă unii dintre oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul său.) Atunci, haideți să avem părtășie despre asta.

Caracteristicile oamenilor reîncarnați din animale

Haideți să avem mai întâi părtășie despre cei care s-au reîncarnat din animale. Reîncarnarea din animale, după cum sugerează și numele, înseamnă că o astfel de persoană s-a reîncarnat dintr-un animal. Sfera animalelor este destul de largă – în ceea ce privește câte tipuri anume de animale se pot reîncarna în oameni, acest lucru nu intră în sfera părtășiei noastre. Pe scurt, există o categorie de oameni a căror existență anterioară a fost cea a unui animal, ceea ce înseamnă că identitatea lor originală sau categoria creată nu făcea parte din omenirea creată. Categoria lor biologică inițială, de la început, a fost cea a unui animal. Așadar, în ochii lui Dumnezeu, identitatea lor în cadrul tărâmului biologic este cea a unui animal. Cu această reîncarnare, ei au devenit oameni, ceea ce înseamnă că acest animal nu se mai naște din nou printre animale, ci s-a reîncarnat într-un om, născându-se la un anumit moment, într-o anumită familie, obârșie și țară. Un animal reîncarnat într-un om înseamnă că se naște ca om, dar existența sa anterioară nu a fost de om, ci de animal. Înainte, exista pe tărâmul animal, renăscându-se printre animale; acum, în această renaștere, nu se mai află pe tărâmul animal. Identitatea sa s-a schimbat și a devenit un membru al omenirii. Aceasta se numește reîncarnarea animalelor în oameni. Când un animal se reîncarnează într-un om, înfățișarea și instinctele sale sunt, în esență, aceleași cu ale oricărei persoane din cadrul omenirii. Adică, are pe deplin caracteristicile unui om – poate să meargă în picioare, are trăsături faciale și înfățișare umană și are gândire umană, instincte umane și o viață umană normală și, de asemenea, capacitatea unică a omului de a folosi limbajul. Aceasta este ceea ce se numește un animal care se reîncarnează într-un om. Adică, din forma trupului său, din înfățișarea și caracteristicile vieții fizice, tu poți vedea doar trăsături umane; nicio trăsătură de animal nu este vizibilă. Așadar, cum poți să-ți dai seama că s-a reîncarnat dintr-un animal? Asta este ceea ce îi preocupă cel mai mult pe oameni. Desigur, este posibil să se vadă că s-au reîncarnat dintr-un animal. Dacă nu ar exista diferențe între cei reîncarnați din animale și cei reîncarnați din oameni, atunci această categorie de oameni nu ar avea nicio caracteristică evidentă. Tocmai pentru că există diferențe evidente între cei reîncarnați din animale și cei reîncarnați din oameni adevărați, aceste două categorii de oameni pot fi astfel ușor de deosebit, pe baza caracteristicilor lor. Așadar, care sunt caracteristicile oamenilor reîncarnați din animale? Prima caracteristică este că au o înțelegere denaturată. Cea de-a doua caracteristică este că sunt deosebit de amorțiți. Cea de-a treia caracteristică este că sunt deosebit de confuzi. Cea de-a patra caracteristică este că sunt nesăbuiți. Aceste patru caracteristici în sine sunt suficiente pentru a face evidentă diferența dintre o persoană reîncarnată dintr-un animal și un om adevărat.

I. Prima caracteristică: înțelegerea denaturată

Prima caracteristică a oamenilor reîncarnați din animale este că au o înțelegere denaturată. În primul rând, ce implică denaturarea? Implică probleme cu gândurile și punctele lor de vedere; implică, de asemenea, abilitățile lor cognitive de a privi, pricepe și înțelege lucrurile. Oamenii din această categorie nu pot pricepe corect nimic, nici nu pot privi corect nimic. Modul lor de a privi oamenii și lucrurile, precum și conduita personală și acțiunile lor sunt deosebit de absurde, încăpățânate și ridicole – complet incompatibile cu gândirea umanității normale și cu gândurile și punctele de vedere ale umanității normale asupra lucrurilor. Desigur, oamenii cu o înțelegere denaturată sunt departe de a înțelege sau de a ajunge să cunoască adevărul. Adevărul le este complet inaccesibil, cu atât mai puțin înțeleg ei adevărurile-principii. Punctele lor de vedere sunt întru totul denaturate atunci când vine vorba de modul în care tratează orice lucru sau persoană. După ce ai părtășie cu ei, înțeleg la nivel de doctrină, dar cunoașterea lor rămâne la fel de denaturată și după aceea. Când le explici apoi lucrurile mai clar și mai precis, dând exemple, pe moment s-ar putea să înțeleagă, dar mai târziu, când se confruntă cu același gen de lucru, punctul lor de vedere rămâne la fel de denaturat și, indiferent de modul în care are cineva părtășie cu ei, asta nu le corectează punctul de vedere. Mai mult, această stare a lor – acest mod de a pricepe lucrurile – va dăinui pe termen nelimitat, fără schimbare. Părtășia nimănui despre adevăr nu-i poate schimba; chiar dacă am părtășie și țin predici, acest lucru tot nu le poate schimba gândurile și punctele de vedere denaturate și modul denaturat de a pricepe lucrurile. Astfel de oameni sunt foarte problematici. De exemplu, când fac ceva greșit și le spui: „Ceea ce ai făcut a fost incorect, nu se aliniază la principii; conținea impuritate personală”, ei vor zice: „N-am făcut-o intenționat. N-am avut intenția să iasă așa. Din moment ce voi toți sunteți atât de buni, aveți adevărul și știți cum să faceți lucrurile, de ce nu le faceți voi, în loc să mă puneți pe mine? Spuneți că am greșit – nu este doar pentru că nu vă place de mine? Din moment ce voi toți aveți umanitate, iar eu sunt singurul căruia îi lipsește, mă voi duce pur și simplu în iad, iar voi toți puteți merge în rai!” S-ar putea chiar să încerce să se apere și să se justifice cu raționamente și să găsească scuze pentru a scăpa de responsabilitate. Ei refuză să recunoască faptul că au greșit, nu au atitudinea corectă și nu se angajează să se corecteze în viitor și nu spun că înțeleg cum ar trebui să acționeze data viitoare. Nu vor înțelege niciodată în acest fel și nu vor pricepe niciodată problema din perspectiva umanității, într-un mod pur. Există chiar și unii oameni care, atunci când le subliniezi problemele din lucrarea lor și ai părtășie despre adevăr cu ei, spun: „Nu cumva mă desconsideri? Nu este doar pentru că sunt needucat și de la țară? Nu este doar pentru că statutul meu este mic? Nici măcar Dumnezeu nu mă disprețuiește, deci ce drept ai tu să o faci?” Ei nu vor admite niciodată că au greșit și apoi nici nu vor căuta adevărul, nu vor reflecta asupra lor pentru a vedea unde au greșit și nu vor căuta calea corectă de practică pentru a rezolva problema. De ce nu vor face niciodată aceste lucruri? Pentru că nu sunt oameni. Nu au o gândire umană normală și nu pot aborda greșelile care apar așa cum ar face-o un om normal. Nu au atitudinea pe care ar trebui să o aibă un om normal față de greșeli. Ați întâlnit vreodată astfel de oameni? Cel mai bine ar fi să reflectezi și asupra ta, să vezi dacă rațiunea ta este normală sau nu. De exemplu, după ce cineva dă cu mopul pe jos, suprafața este încă destul de umedă. Altcineva, neștiind acest lucru, trece pe acolo și alunecă. Acea persoană se ridică și îi spune celeilalte: „Nu ai uscat podeaua cum trebuie după ce ai dat cu mopul. Ar fi trebuit să pui un semn cu câteva cuvinte pentru a-i avertiza pe oameni! Din fericire, sunt tânăr – dacă eu cad, mă pot ridica. Dar dacă ar fi fost o persoană în vârstă, nu și-ar fi rupt un os? Chiar nu ai fost destul de atent!” Sunt potrivite și normale aceste cuvinte? (Da, sunt normale.) Persoana care a dat cu mopul nu a fost suficient de atentă când a făcut această sarcină, așa că data viitoare ar trebui să fie mai atentă. Întrucât cineva a căzut din cauza asta, este clar că a făcut o greșeală în această privință. A fost o neglijență și nimeni nu a condamnat-o – trebuie doar să o corecteze. Dar această persoană nu e capabilă să ia în considerare sau să abordeze această problemă în mod corect și rațional, din perspectiva unui om sau cu gândirea unui om. În schimb, se întoarce și spune: „N-ai putut să vezi că podeaua era udă? Ești orb? Ai alunecat și ai căzut – ți-o meriți! Nu-ți folosești ochii și asta e vina mea? Când termini de dat cu mopul, bineînțeles că podeaua este udă – de ce ai călcat pe acolo? Nu e ca și cum ți-am zis eu să calci pe acolo. Recunoaște că e ghinionul tău că ai căzut. Nu are nicio legătură cu mine!” Sunt aceste cuvinte raționale? (Nu.) Nu sunt raționale – cum spui asta în limbaj colocvial? Sunt iraționale. Ai dat cu mopul, dar nu ai uscat podeaua, făcând pe cineva să alunece – deși nu este absolut necesar să-ți exprimi vinovăția și scuzele, ar trebui cel puțin să accepți atenționările și observațiile celorlalți cu privire la greșeala ta. Ar trebui să întrebi: „Te-ai rănit? Trebuie să mergi la spital pentru un control sau tratament? Îmi asum întreaga responsabilitate.” Aceasta este atitudinea corectă. Așa ar trebui un om să trateze și să reflecteze în mod rațional din perspectiva umanității asupra unui lucru pe care l-a greșit. Totuși, oamenii reîncarnați din animale nu au umanitate, iar înțelegerea lor e denaturată. Nu vorbesc niciodată în acest fel și nici nu iau în considerare nicio problemă în acest mod. În schimb, sunt intenționat iraționali. Nu au uscat podeaua după ce au dat cu mopul, făcând pe cineva să alunece; data viitoare, atunci, trebuie doar să procedeze altfel, să fie mai atenți și să corecteze greșeala – asta e tot. Problema ar fi rezolvată. Este o chestiune foarte simplă: nimeni nu a spus nimic despre asta și nimeni nu i-a condamnat pentru asta. De asemenea, nu li s-a cerut să-și asume vreo responsabilitate legală. Dar ei refuză să accepte faptele și spun în schimb: „O, deci voi toți sunteți oameni buni, voi sunteți singurii cu umanitate! Eu sigur sunt o persoană rea! Eu le fac rău altora în mod deliberat! Am intenții rele! Voi toți veți merge în rai, iar eu voi merge în iad!” Spuneți-Mi, ar putea o persoană normală să debiteze asemenea aiureli? (Nu.) Doar cei reîncarnați din animale pricep totul și privesc totul dintr-o perspectivă deosebit de extremă, de încăpățânată și de ridicolă. Pentru cea mai mică problemă – ceva complet legitim – pot să debiteze o mulțime de argumente iraționale, false, lăsându-i pe ceilalți nedumeriți dacă să râdă sau să plângă. Dacă sunt emondați, cum se comportă? Se dau peste cap să se justifice și să se apere, explicând de ce au acționat așa cum au făcut-o și cât de mult au suferit pentru asta, argumentând cu tot felul de motive. Când ai părtășie cu ei despre motivul pentru care au fost emondați, despre modul în care, atunci când fac greșeli, ar trebui să le corecteze și cum ar trebui să caute adevărurile-principii și care sunt principiile pentru gestionarea problemei, ei nu vor să asimileze niciun singur cuvânt. În schimb, își stăpânesc furia și mânia, simțindu-se nedreptățiți și umiliți. Pe la spate, chiar se plâng altora, spunând: „Hm! Nu mă gândisem la aceste probleme și nu am intenționat să fac asta. Totuși, mă condamnă și spun că am perturbat și am tulburat – sunt chiar atât de rău? Sunt o persoană rea?” Când vine vorba de adevărurile-principii, ei nu se vor ridica la înălțimea lor și nu le vor înțelege niciodată; înțelegerea lor este întotdeauna deosebit de denaturată și deosebit de ridicolă. Indiferent despre ce adevăruri-principii are cineva părtășie, când ajunge la ei, aceasta se transformă într-o singură frază, un singur mod de a acționa – devine o formalitate, un ritual, o reglementare. Nu este doar o chestiune care ține de priceperea adevărurilor-principii într-un mod unilateral; mai degrabă, înțelegerea acestor oameni este deosebit de ridicolă și de absurdă. Modul în care acest tip de persoană pricepe adevărul pare deosebit de stângaci și de idiot. În ce măsură este idiot? În măsura în care oamenii nici măcar nu simt milă pentru ei, ci, în schimb, simt un dezgust total, neștiind dacă să râdă sau să plângă și rămânând complet fără cuvinte. Lucrurile au fost deja explicate atât de amănunțit, încât este de prisos să mai adăugăm ceva – orice alte cuvinte ar fi doar o prostie. Nu are rost să continuăm să vorbim despre adevărurile-principii cu acești oameni. Indiferent ce gestionează, chiar și cea mai mică problemă din viața de zi cu zi, o fac într-un mod foarte anormal, ridicol și denaturat. Sunt incapabili să privească și să gestioneze problemele în limitele rațiunii umane. Perspectiva lor asupra tuturor lucrurilor este foarte încăpățânată și ridicolă – opiniile pe care le-ar putea exprima despre orice problemă te-ar face să te simți dezgustat o viață întreagă după ce le-ai auzi. Dacă s-ar întâmpla să mănânci în timp ce le auzi, s-ar putea să vomiți pe loc. Spuneți-Mi, cât de denaturați trebuie să fie? Aceasta este una dintre caracteristicile principale ale oamenilor reîncarnați din animale – sunt încăpățânați și ridicoli. Din perspectiva umanității, această încăpățânare și ridiculitate reprezintă, în primul rând, o lipsă a gândirii normale a umanității. Nu sunt capabili să ia în considerare nicio problemă conform gândirii normale a umanității – sunt extremi, predispuși la denaturări și încăpățânați. Indiferent cum ai părtășie despre adevăr, fapte obiective sau situații specifice, ei se agață strâns de raționamentul lor și refuză să renunțe. Ei cred: „Am rațiunea de partea mea și nu ți-am dat nimic ce poți folosi împotriva mea. Mă voi agăța de acest raționament și va deveni adevărul. Nimic din ce spui tu nu va fi de niciun folos!” Aceasta este una dintre caracteristicile oamenilor reîncarnați din animale – înțelegerea lor este denaturată.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger