Precum sutele de milioane de alți oameni care Îl urmează pe Domnul Isus Hristos, noi respectăm legile și poruncile Bibliei, ne bucurăm de harul abundent al Domnului Isus Hristos, ne adunăm împreună, ne rugăm, dăm slavă și servim în numele Domnului Isus Hristos – și toate acestea le facem sub protecția și grija Domnului. Deseori suntem slabi și deseori suntem și puternici. Credem că toate acțiunile noastre sunt în conformitate cu învățăturile Domnului. Se înțelege de la sine, atunci, că noi credem, de asemenea, despre noi înșine că suntem pe calea de a face voia Tatălui din ceruri. Tânjim după întoarcerea Domnului Isus, după coborârea Lui glorioasă, după sfârșitul vieții noastre pe pământ, după apariția Împărăției și după tot, așa cum a fost prezis în Cartea Apocalipsei: Domnul sosește, aduce dezastru și răsplătește binele și îi pedepsește pe cei răi și îi înalță pe toți aceia care Îl urmează și care se bucură de întoarcerea Sa, pentru a-L întâlni în văzduh. De câte ori ne gândim la aceasta, nu putem decât să fim copleșiți de emoție, bucuroși că ne-am născut în zilele de pe urmă și că avem marele noroc de a fi martori ai venirii Domnului. Deși am suferit persecuție, am obținut în schimb o „glorie excepțională și eternă”. Ce binecuvântare! Toată această dorință și acest har trimis de Domnul ne face, constant, atenți la rugăciune și mai sârguincioși când ne adunăm împreună. Poate următorul an, poate mâine și poate într-un interval de timp mai scurt decât își poate imagina omul, Domnul va coborî deodată, apărând într-un grup de oameni care L-au așteptat cu multă nerăbdare. Ne repezim să ajungem unul în fața celuilalt, niciunul dispus să rămână în urmă, de dragul de a fi în primul grup care va privi apariția Domnului, de a fi printre aceia care sunt răpiți. Am dat totul, nepăsători față de cost, pentru venirea acestei zile; unii renunțând la slujbe, unii abandonându-și familiile, unii renunțând la căsătorie, iar unii donându-și chiar toate economiile. Ce acte de devotament lipsite de egoism! O astfel de sinceritate și loialitate sigur îi depășește chiar și pe sfinții din epocile trecute! Așa cum Domnul trimite harul asupra oricui binevoiește și arată milă față de oricine binevoiește, actele noastre de devotament și de sacrificiu, credem noi, au fost demult văzute de ochii Săi. Astfel, rugăciunile noastre din inimă au ajuns, de asemenea, la urechile Lui și avem încredere că Domnul ne va oferi răsplată pentru dăruirea noastră. În plus, Dumnezeu fusese darnic cu noi înainte de a crea lumea și nimeni nu ne poate lua binecuvântările și promisiunile pe care ni le-a dat. Noi, cu toții, ne facem planuri de viitor și, cum era de așteptat, am făcut din dăruirea și sacrificiul nostru monezi de schimb sau capital pentru răpirea noastră, ca să-L întâlnim pe Domnul în văzduh. Ba mai mult, fără cea mai mică ezitare, ne-am plasat pe tronul viitorului, pentru a fi în fruntea tuturor neamurilor și popoarelor sau pentru a domni ca regi. Toate acestea le considerăm ca pe un dat, ca pe ceva care este de așteptat.

Îi disprețuim pe toți cei care sunt împotriva Domnului Isus; toată finalitatea lor va fi anihilarea. Cine le-a spus să nu creadă că Domnul Isus este Mântuitorul? Desigur, există momente când Îl imităm pe Domnul Isus, fiind plini de compasiune față de oamenii lumii, căci ei nu înțeleg și este drept să fim toleranți și iertători față de ei. Tot ceea ce facem este conform cuvintelor din Biblie, căci tot ceea ce nu se conformează cu Biblia este heterodoxie și erezie. O credință de acest fel este adânc înrădăcinată în mintea fiecăruia dintre noi. Domnul nostru este în Biblie și, dacă noi nu ne îndepărtăm de Biblie, nu ne vom îndepărta de Domnul; dacă respectăm acest principiu, vom câștiga mântuirea. Ne îmboldim unul pe celălalt, fiecare susținându-l pe celălalt și, de fiecare dată când ne adunăm, sperăm că tot ceea ce spunem și facem este în conformitate cu voia Domnului și va fi acceptat de Domnul. În ciuda ostilității severe a mediului nostru, inimile noastre sunt pline de încântare. Când ne gândim la binecuvântările care sunt atât de la îndemână, există ceva ce nu putem lăsa deoparte? Există ceva de care ezităm să ne despărțim? Toate acestea se înțeleg de la sine și toate acestea se află sub privirea atentă a lui Dumnezeu. Noi, o mână de sărmani care au fost ridicați din grămada de bălegar, suntem exact la fel ca toți adepții obișnuiți ai Domnului Isus, visând să fim răpiți, binecuvântați și să conducem toate neamurile. Corupția noastră a fost dezvăluită în ochii lui Dumnezeu, iar dorințele și lăcomia noastră au fost condamnate în ochii lui Dumnezeu. Totuși, toate acestea se întâmplă într-un mod atât de firesc și atât de logic, încât niciunul dintre noi nu se întreabă dacă dorințele noastre sunt corecte, cu atât mai puțin vreunul dintre noi se îndoiește de acuratețea a tot ceea ce credem. Cine poate ști voia lui Dumnezeu? Nu știm să căutăm exact pe ce fel de cale merge omul sau să explorăm și cu atât mai puțin suntem interesați să cercetăm. Căci nouă nu ne pasă decât dacă putem fi răpiți, dacă putem fi binecuvântați, dacă există un loc pentru noi în Împărăția Cerurilor și dacă vom avea o parte din apa râului vieții și din fructul copacului vieții. Nu credem oare noi în Domnul și nu suntem oare urmași ai Domnului de dragul obținerii acestor lucruri? Păcatele noastre au fost iertate, ne-am căit, am băut din paharul amar de vin și ne-am luat crucea în spate. Cine poate spune că Domnul nu va accepta prețul pe care l-am plătit? Cine poate spune că nu am pregătit destul ulei? Nu dorim să fim acele fecioare nechibzuite sau una dintre acelea care sunt părăsite. În plus, ne rugăm constant, cerându-I Domnului să ne ferească de-a fi înșelați de Hristoși falși, căci se spune în Biblie: „Atunci, de vă va zice cineva «Iată, aici e Hristos, sau acolo!», să nu credeți. Că se vor scula Hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni ca să amăgească, de se va putea, și pe cei aleși” (Matei 24:23-24). Noi am memorat cu toții aceste versete ale Bibliei; le cunoaștem pe de rost și le considerăm o comoară prețioasă ca viața și o scrisoare de credit care decide dacă putem fi mântuiți sau răpiți…

Timp de mii de ani, cei vii au murit, luându-și dorințele și visele cu ei, dar nimeni nu știe cu adevărat dacă s-au dus în Împărăția Cerurilor. Cei morți se întorc, uitând toate poveștile care s-au întâmplat odată și încă urmează învățăturile și căile înaintașilor. Și în acest fel, pe măsură ce anii trec și zilele se scurg, nimeni nu știe dacă Domnul Isus, Dumnezeul nostru, acceptă cu adevărat tot ceea ce facem noi. Tot ce putem să facem este să așteptăm cu nerăbdare să avem un rezultat și să speculăm despre tot ce se va întâmpla. Totuși, Dumnezeu Și-a păstrat tăcerea pe toată perioada, nearătându-ni-Se niciodată, nevorbindu-ne niciodată. Și astfel, urmând Biblia și în conformitate cu semnele, emitem judecăți în mod intenționat despre voia și firea lui Dumnezeu. Ne-am obișnuit cu tăcerea lui Dumnezeu; ne-am obișnuit cu măsurarea binelui și a răului din purtarea noastră, prin intermediul propriului mod de gândire; ne-am obișnuit să ne bazăm pe cunoașterea noastră, pe noțiunile și principiilor noastre etice, în locul cerințelor avute de Dumnezeu pentru noi; ne-am obișnuit să ne bucurăm de harul lui Dumnezeu; ne-am obișnuit ca Dumnezeu să ne ofere ajutor de câte ori avem nevoie; ne-am obișnuit să întindem mâinile către Dumnezeu pentru toate lucrurile și să Îi dăm ordine lui Dumnezeu; ne-am obișnuit, de asemenea, să ne conformăm regulamentelor, să nu dăm atenție modului în care Duhul Sfânt ne conduce, ba mai mult, ne-am obișnuit cu zile în care suntem propriul nostru stăpân. Credem într-un astfel de Dumnezeu, pe care nu L-am întâlnit niciodată față în față. Întrebări despre cum e firea Sa, ce are El și ce este, cum este înfățișarea Sa, dacă Îl vom recunoaște sau nu când sosește și așa mai departe – niciuna dintre acestea nu are importanță. Ceea ce este important este că El este în inimile noastre, că noi toți Îl așteptăm și că e suficient că suntem capabili să ne imaginăm că El este așa sau așa. Ne apreciem credința și ne prețuim spiritualitatea. Privim toate lucrurile ca fiind bălegar și le călcăm în picioare. Pentru că noi suntem credincioșii Domnului glorios, indiferent cât de lungă și grea este călătoria, indiferent ce greutăți și pericole se vor abate asupra noastră, nimic nu ne poate opri pașii în timp ce îl urmăm pe Domnul. „Râul apei vieții, scânteind ca și cristalul. El ieșea din tronul lui Dumnezeu și al Mielului […]. Pe fiecare mal al râului se afla pomul vieții, care făcea roade de douăsprezece ori, dându-și rodul o dată în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic blestemat acolo. Tronul lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în cetate, iar robii Lui I se vor închina. Îi vor vedea fața, iar Numele Lui va fi pe frunțile lor. Nu va mai fi noapte, nu vor mai avea nevoie de lumina lămpii și nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Ei vor domni în vecii vecilor” (Apocalipsa 22:1-5). De fiecare dată când cântăm aceste cuvinte, inimile noastre sunt pline de bucurie și satisfacție nemărginită, iar lacrimi ne curg din ochi. Mulțumiri fie Domnului pentru că ne-a ales, mulțumiri fie Domnului pentru harul Său. El ne-a dat rod însutit în această viață și El ne-a dat viață eternă în lumea care va să vină. Dacă El ne-ar cere acum să murim, noi am face-o fără cea mai mică plângere. O, Doamne! Te rugăm, vino curând! Având în vedere cu câtă disperare tânjim după Tine și că ne-am lepădat de toate pentru Tine, nu mai întârzia niciun minut, nicio secundă.

Dumnezeu e tăcut și nu ni S-a arătat niciodată, totuși, lucrarea Sa nu a încetat niciodată. El supraveghează întregul pământ și poruncește tuturor lucrurilor și Se uită la toate cuvintele și faptele omului. Își desfășoară gestionarea în etape chibzuite și conform planului Său, în tăcere și fără efecte dramatice, totuși, pașii Săi se apropie, unul câte unul, tot mai mult de omenire, iar scaunul Său de judecător este așezat în univers cu viteza fulgerului, după care tronul Său coboară imediat printre noi. Ce scenă măreață este aceea, ce tablou grandios și solemn! Precum un porumbel și precum un leu care rage, Duhul vine printre noi. El este înțelepciune, El este dreptate și măreție, El vine pe ascuns printre noi, exercitând autoritate și plin de iubire și milă. Nimeni nu este conștient de sosirea Sa, nimeni nu întâmpină cu bucurie sosirea Sa, ba mai mult, nimeni nu știe tot ceea ce urmează să facă El. Viața omului continuă ca înainte, inima sa cu nimic nu diferită, iar zilele se scurg ca de obicei. Dumnezeu trăiește printre noi, un om ca alți oameni, ca unul dintre cei mai neimportanți adepți și un credincios obișnuit. El are propriile îndeletniciri, propriile Sale scopuri; ba mai mult, El are divinitatea pe care nu o au oamenii obișnuiți. Nimeni nu a observat existența divinității Sale și nimeni nu a perceput diferența dintre esența Sa și cea a omului. Trăim împreună cu El, fără limite și fără frică, căci în ochii noștri, El nu este decât un credincios neimportant. El ne urmărește fiecare mișcare și toate gândurile și ideile noastre sunt dezvăluite înaintea Lui. Nimeni nu se interesează de existența Sa, nimeni nu își imaginează nimic despre funcția Sa, ba mai mult, nimeni nu are nici cea mai vagă bănuială despre identitatea Lui. Tot ceea ce facem este să ne continuăm îndeletnicirile, ca și cum El nu are nimic de-a face cu noi…

Întâmplător, Duhul Sfânt exprimă un pasaj de cuvinte „prin” El și, chiar dacă pare foarte neașteptat, recunoaștem, totuși, că aceasta este o cuvântare care vine de la Dumnezeu și o acceptăm cu dragă inimă de la Dumnezeu. Aceasta este deoarece, indiferent cine exprimă aceste cuvinte, atât timp cât ele vin de la Duhul Sfânt, ar trebui să le acceptăm și nu le putem nega. Următoarea vorbire ar putea veni prin mine sau prin tine sau prin altcineva. Oricine e, harul lui Dumnezeu este în toate. Totuși, indiferent cine este, nu putem să ne închinăm acestei persoane, căci orice ar fi, această persoană nu are cum să fie Dumnezeu, nici nu vom alege în niciun fel o persoană obișnuită precum aceasta să ne fie Dumnezeu. Dumnezeul nostru este măreț și onorabil; cum ar putea să stea în locul Său o persoană atât de neimportantă? Mai mult decât atât, noi așteptăm ca Dumnezeu să vină și să ne ducă înapoi în Împărăția Cerurilor, așadar, cum ar putea cineva atât de neimportant să fie capabil de o sarcină atât de importantă și de dificilă? Dacă Domnul vine din nou, trebuie să fie pe un nor alb, astfel încât să-L vadă toate mulțimile. Ce glorios va fi acest lucru! Cum e posibil ca El să se poată ascunde pe furiș într-un grup de oameni obișnuiți?

Și totuși, este această persoană obișnuită, ascunsă în mijlocul oameni, cea care face noua lucrare de a ne mântui. El nu ne oferă nicio explicație, nici nu ne spune de ce a venit, ci doar face lucrarea pe care intenționează El să o facă în etape chibzuite și conform planului Său. Cuvintele și cuvântările Sale devin tot mai frecvente. De la consolare, predici, reamintire și avertizare, până la reproșuri și disciplinare; de la un ton care este blând și domol, până la cuvinte care sunt aprige și mărețe – toate conferă omului milă și îi inspiră îngrijorare. Tot ceea ce El spune își găsește ecou în secretele ascunse profund în interiorul nostru; cuvintele Sale ne înțeapă inimile, ne înțeapă duhurile și ne lasă copleșiți de o rușine insuportabilă, de-abia știind unde să ne ascundem. Începem să ne întrebăm dacă Dumnezeul din inima acestei persoane ne iubește cu adevărat și ce anume pune la cale. Poate că putem fi răpiți doar după îndurarea acestor suferințe? În mințile noastre calculăm… referitor la destinația ce va veni și referitor la viitoarea noastră soartă. Totuși, ca înainte, niciunul dintre noi nu crede că Dumnezeu S-a întrupat deja, ca să lucreze în mijlocul nostru. Chiar dacă El ne-a însoțit atât de mult timp, chiar dacă El a rostit deja atât de multe cuvinte față în față cu noi, tot nu dorim să acceptăm un om atât de obișnuit ca Dumnezeul viitorului nostru și cu atât mai puțin suntem dispuși să încredințăm viitorul și soarta noastră acestei persoane atât de neimportante. De la El ne bucurăm de o sursă infinită de apă vie și prin El trăim față în față cu Dumnezeu. Dar suntem recunoscători doar pentru harul Domnului Isus din ceruri și nu am ținut niciodată cont de sentimentele acestei persoane obișnuite, care este umplută de divinitate. Totuși, ca înainte, El Își face lucrarea ascuns în trup, cu smerenie, exprimând ce are în adâncul inimii, parcă insensibilă la refuzul omenirii față de El, parcă veșnic iertând infantilitatea și ignoranța omului și veșnic îngăduitor cu atitudinea lipsită de evlavie a omului față de El.

Fără ca noi să știm, acest om nesemnificativ ne-a condus dintr-o etapă în alta a lucrării lui Dumnezeu. Trecem prin nenumărate încercări, suportăm nenumărate mustrări și suntem testați prin moarte. Învățăm despre firea dreaptă și măreață a lui Dumnezeu, ne bucurăm, de asemenea, de iubirea și mila Lui, ajungem să apreciem marea putere și înțelepciune a lui Dumnezeu, suntem martori ai frumuseții lui Dumnezeu și privim dorința fierbinte a lui Dumnezeu de a mântui omul. După cum spun cuvintele acestei persoane obișnuite, ajungem să cunoaștem firea și esența lui Dumnezeu, să înțelegem voia lui Dumnezeu, să cunoaștem natura și esența omului și vedem calea spre mântuire și desăvârșire. Cuvintele Sale ne fac să „murim” și ne fac să „renaștem”; cuvintele Sale ne consolează, totuși, ne lasă copleșiți de vină și de un sentiment de datorie; cuvintele Sale ne aduc bucurie și pace, dar și durere nesfârșită. Uneori, suntem precum mieii la tăiere în mâinile Sale; uneori, suntem precum lumina ochilor Lui și ne bucurăm de iubirea Sa blândă; uneori, suntem precum dușmanul Său și, sub privirea Lui, suntem transformați în cenușă de mânia Sa. Suntem rasa umană mântuită de El, suntem viermii din ochii Lui și suntem mieii pierduți pe care, zi și noapte, El își pune în gând să îi găsească. El este milos față de noi, El ne disprețuiește, El ne înalță, El ne consolează și ne îndeamnă, El ne îndrumă, El ne luminează, El ne mustră și ne disciplinează și El chiar ne și blestemă. Zi și noapte, nu încetează să Se îngrijoreze pentru noi și ne protejează și are grijă de noi zi și noapte, nepărăsindu-ne niciodată, ci Își varsă sângele inimii Sale de dragul nostru și plătește orice preț pentru noi. Printre cuvântările acestui trup mic și obișnuit, noi ne-am bucurat de întregimea lui Dumnezeu și am privit destinația pe care Dumnezeu ne-a acordat-o. În ciuda acestui lucru, mândria încă stârnește probleme în inimile noastre și tot nu suntem dispuși să acceptăm în mod activ o persoană ca aceasta drept Dumnezeul nostru. Deși El ne-a dat atât de multă mană, atât de multe de care să ne bucurăm, niciuna dintre acestea nu poate lua locul Domnului în inimile noastre. Onorăm identitatea specială a acestei persoane și statutul doar cu mare reticență. Atât timp cât El nu deschide gura ca să ne ceară să recunoaștem că El este Dumnezeu, noi nu vom lua asupra noastră să Îl recunoaștem drept Dumnezeul care va sosi curând și care, totuși, a lucrat atât de mult timp în mijlocul nostru.

Dumnezeu Își continuă cuvântările, utilizând diverse metode și perspective pentru a ne povățui ce ar trebui să facem și, totodată, dând glas inimii Sale. Cuvintele Sale au puterea vieții, ne arată calea pe care ar trebui să mergem și ne permit să înțelegem care este adevărul. Începem să fim atrași de cuvintele Sale, începem să ne concentrăm pe tonul și maniera Sa de a vorbi și, în mod involuntar, începem să ne interesăm de cele mai lăuntrice sentimente ale acestei persoane neînsemnate. El Își varsă sângele inimii Sale în numele nostru, Își pierde somnul și apetitul de dragul nostru, plânge pentru noi, oftează pentru noi, ne poartă bolile în locul nostru, suferă umilință de dragul destinației și mântuirii noastre, iar împietrirea și răzvrătirea noastră varsă lacrimi și sânge din inima Sa. Acest fel de a fi și a avea nu aparține unei persoane obișnuite, nici nu poate fi avut sau obținut de nicio ființă umană coruptă. El arată îngăduința și răbdarea pe care nicio persoană obișnuită nu le are, iar iubirea Sa nu este ceva cu care este înzestrată orice ființă creată. Nimeni în afară de El nu poate ști toate gândurile noastre, sau nu poate avea o înțelegere atât de clară și deplină a naturii și esenței noastre, sau nu poate judeca răzvrătirea și corupția omenirii, sau vorbi și lucra asupra noastră astfel, în numele lui Dumnezeu din ceruri. Nimeni în afară de El nu e înzestrat cu autoritatea, înțelepciunea și demnitatea lui Dumnezeu; firea lui Dumnezeu și ce are Dumnezeu și ce este El sunt dezvăluite, în întregime, în El. Nimeni în afară de El nu ne poate arăta calea și nu ne poate aduce lumină. Nimeni în afară de El nu poate dezvălui tainele pe care Dumnezeu nu le-a divulgat de la creație până astăzi. Nimeni în afară de El nu ne poate mântui de robia Satanei și de firea noastră coruptă. El Îl reprezintă pe Dumnezeu. El exprimă cea mai tainică inimă a lui Dumnezeu, îndemnurile lui Dumnezeu și cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu către toată omenirea. El a început o epocă nouă, o eră nouă și a inaugurat un pământ nou și cer nou, o lucrare nouă și El ne-a adus speranță, punând capăt vieții neclare pe care o duceam, și a permis întregii noastre ființe să vadă, cu deplină claritate, calea spre mântuire. El a cucerit întreaga noastră ființă și ne-a câștigat inimile. Din acel moment înainte, mințile noastre au devenit conștiente, iar duhurile noastre par să fie reînviate: această persoană obișnuită, nesemnificativă, care trăiește printre noi și care a fost demult respinsă de noi – nu este acesta Domnul Isus, care este mereu în gândurile noastre, fie că suntem treji, fie că visăm, și după care tânjim zi și noapte? Este El! Chiar este El! El este Dumnezeul nostru! El este adevărul, calea și viața! El ne-a îngăduit să trăim din nou și să vedem lumina și ne-a oprit inimile noastre de la rătăcire. Ne-am întors în casa lui Dumnezeu, ne-am întors înaintea tronului Său, suntem față în față cu El, am fost martori ai înfățișării Sale și am văzut drumul care ne așteaptă. În acest moment, inimile noastre sunt complet cucerite de El; nu ne mai îndoim de cine este El, nu ne mai opunem lucrării Sale și cuvântului Său și cădem, prosternați, înaintea Lui. Nu ne dorim nimic mai mult decât să călcăm pe urmele lui Dumnezeu pentru tot restul vieții noastre și să fim desăvârșiți de El și să Îi răsplătim harul și să-I răsplătim iubirea pentru noi și să ne supunem aranjamentelor și orchestrărilor Sale, să cooperăm cu lucrarea Lui și să facem tot ce putem pentru a finaliza ceea ce El ne încredințează.

Să fim cuceriți de Dumnezeu este precum un concurs de arte marțiale.

Fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu ne lovește în unul din punctele noastre letale, lăsându-ne răniți și copleșiți de groază. El expune noțiunile, închipuirile și firea noastră coruptă. De la tot ceea ce spunem și facem și până la fiecare dintre gândurile și ideile noastre, natura și esența noastră sunt dezvăluite în cuvintele Sale, aducându-ne într-o stare de frică și tremurând, fără să avem unde să ne ascundem rușinea. Pe rând, El ne spune nouă despre toate acțiunile noastre, scopurile și intențiile noastre, chiar și despre firea coruptă pe care noi înșine nu am descoperit-o niciodată, făcându-ne să simțim că suntem expuși în toată imperfecțiunea noastră infamă și, chiar mai mult, complet cuceriți. El ne judecă pentru că I ne opunem, ne mustră pentru că-L hulim și condamnăm și ne face să simțim că, în ochii Lui, nu avem nicio trăsătură salvatoare, că suntem Satana în viață. Speranțele noastre sunt năruite; nu mai îndrăznim să emitem nicio pretenție nerezonabilă față de El sau să avem vreo intenție cu El și chiar și visele noastre dispar peste noapte. Acesta este un fapt pe care nimeni dintre noi nu și-l poate imagina și pe care niciunul dintre noi nu îl poate accepta. Preț de un moment, ne pierdem echilibrul intern și nu știm cum să continuăm pe drumul care ne așteaptă, nici cum să continuăm în credințele noastre. Pare că a noastră credință a revenit la zero și că nu L-am întâlnit niciodată pe Domnul Isus sau că nu am ajuns să Îl cunoaștem. Totul din fața ochilor noștri ne umple de nedumerire și ne face să oscilăm indeciși. Suntem consternați, suntem dezamăgiți și, adânc în inimile noastre, există furie și rușine de nestăvilit. Încercăm să ne descărcăm, să găsim o cale de scăpare, ba mai mult, să continuăm să Îl așteptăm pe Mântuitorul nostru Isus și să Îi putem spune ce avem pe suflet. Deși există momente când părem în exterior să fim pe picior de egalitate, nici încrezuți, nici umili, în inimile noastre suntem afectați de un sentiment de pierdere pe care nu l-am mai simțit niciodată. Deși uneori putem părea neobișnuit de calmi pe dinafară, mințile noastre sunt învolburate de chin, ca o mare furtunoasă. Judecata și mustrarea Lui ne-au dezbrăcat de speranțele și visele noastre, punând capăt dorințelor noastre extravagante și făcându-ne refractari în a crede că El este Mântuitorul și că e capabil să ne mântuiască. Judecata și mustrarea Lui au deschis un abis între noi și El, unul atât de adânc încât nimeni nu este dispus să îl treacă. Judecata și mustrarea Lui sunt prima dată când am suferit un astfel de mare regres, o astfel de mare umilință în viețile noastre. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut cu adevărat să apreciem onoarea și intoleranța lui Dumnezeu față de ofensa omului, comparativ cu care suntem extrem de josnici, extrem de impuri. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut să realizăm pentru prima dată cât de aroganți și pompoși suntem și cum omul nu va fi niciodată egalul lui Dumnezeu sau la același nivel cu Dumnezeu. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut să tânjim să nu mai trăim cu o astfel de fire coruptă, să ne eliberăm de această natură și esență pe cât de curând posibil și să încetăm să mai fim josnici și detestabili pentru El. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut fericiți să ne supunem cuvintelor Sale, fără să ne mai răzvrătim împotriva orchestrărilor și aranjamentelor Lui. Judecata și mustrarea Lui ne-au dat încă o dată dorința de a supraviețui și ne-au făcut fericiți să-L acceptăm drept Mântuitorul nostru… Am ieșit din lucrarea de cucerire, din iad, din valea umbrei morții… Dumnezeu Atotputernicul ne-a câștigat, pe acest grup de oameni! El a triumfat asupra Satanei și Și-a învins mulțimile de dușmani!

Suntem doar un grup obișnuit de oameni stăpâniți de o fire satanică stricată, cei predestinați de Dumnezeu din vechime și cei în nevoie pe care Dumnezeu i-a ridicat din grămada de bălegar. Cândva, L-am respins și condamnat pe Dumnezeu, dar acum am fost cuceriți de El. De la Dumnezeu, am primit viață și calea vieții veșnice. Indiferent unde putem fi pe pământ, orice persecuții și nenorociri suportăm, nu putem fi despărțiți de mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic. Căci El este Creatorul nostru și singura noastră răscumpărare!

Iubirea lui Dumnezeu avansează precum apa unui izvor și îți este dată ție, și mie, și celorlalți și tuturor celor care chiar caută adevărul și așteaptă apariția lui Dumnezeu.

Exact cum soarele și luna răsar pe rând, lucrarea lui Dumnezeu nu încetează niciodată și este îndeplinită asupra ta, asupra mea, asupra celorlalți și asupra tuturor celor care calcă pe urmele lui Dumnezeu și Îi acceptă judecata și mustrarea.

23 martie 2010

din „Cuvântul Se arată în trup”