E adevărat că toată lucrarea lui Dumnezeu și toate cuvintele Sale sunt în Biblie?

noiembrie 21, 2021

Mântuitorul Dumnezeu Atotputernic a apărut și lucrează în zilele de pe urmă și a exprimat milioane de cuvinte. Judecă începând de la casa lui Dumnezeu pentru a ne curăți și mântui pe deplin. Cuvântul Se arată în trup, o compilație a cuvintelor Lui, e disponibil pe internet. Nu a zguduit doar lumea religioasă, ci și întreaga lume. Unii iubitori de adevăr care tânjesc după apariția lui Dumnezeu, din toate țările și de toate confesiunile, au citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și au văzut că sunt adevărul și cuvântările Duhului Sfânt. Au auzit vocea lui Dumnezeu, L-au recunoscut pe Dumnezeu Atotputernic drept Domnul Isus întors și-au venit înaintea tronului lui Dumnezeu. Exact cum a spus Domnul Isus: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează(Ioan 10:27). Deși mulți din lumea religioasă recunosc că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, că sunt puternice și autoritare, din moment ce nu sunt consemnate în Biblie, refuză să le accepte. Ei cred că lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu sunt toate în Biblie și că nu pot fi găsite în afara ei. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sunt adevărul, dar fiindcă nu sunt în Biblie, cum ar putea fi lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu? Iar unii, văzând că membrii Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic citesc Cuvântul Se arată în trup în locul Bibliei, condamnă acest lucru, spunând că a se îndepărta de Biblie înseamnă a-L trăda pe Domnul, că e o erezie. Asta îmi amintește de fariseii evrei, care L-au judecat, condamnat și combătut pe Domnul Isus doar pentru că lucrarea și cuvintele Lui transcendeau Scriptura lor, iar El nu S-a numit Mesia. Ba chiar L-au răstignit și au sfârșit pedepsiți și osândiți de Dumnezeu, condamnând poporul Israelului. Este o lecție care dă de gândit! Mulți oameni religioși insistă în prezent că lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu sunt toate în Biblie și nu pot fi găsite în afara ei. Neagă și condamnă lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, agățându-se de această idee greșită. Unii chiar admit fățiș că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, dar tot nu le cercetează și, astfel, își pierd șansa de a-L întâmpina pe Domnul înaintea dezastrelor. Din păcate, au căzut în dezastre. „Lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu sunt toate în Biblie și nu pot fi găsite în afara ei.” Această idee i-a făcut pe mulți să-și piardă șansa de a-l întâmpina pe Domnul, făcând un rău de nedescris. Ce e greșit în legătură cu această idee? Vă voi împărtăși ceea ce știu eu despre asta.

Înainte să aprofundăm această chestiune, să vedem de unde a venit Biblia. E compusă din două părți: Vechiul Testament și Noul Testament. Evreii cred în Iahve și folosesc Scripturile Vechiului Testament, iar creștinii, care cred în Domnul Isus, folosesc Noul Testament. Dar Vechiul și Noul Testament au fost compilate de oameni la câteva secole după ce Dumnezeu Își terminase lucrarea. Biblia nu a căzut din cer și, bineînțeles, n-a scris-o Dumnezeu personal și nu ne-a înmânat-o. A fost compilată prin colaborarea liderilor religioși de la acea vreme. Desigur, au avut luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt – fără îndoială. Din moment ce Biblia a fost compilată de oameni, Vechiul Testament n-ar fi putut să includă conținutul Noului Testament, iar Noul Testament n-ar fi putut să includă lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Și asta pentru că oamenii nu pot vedea în viitor. Versetele și cărțile din care s-a alcătuit Biblia au fost selectate și nu au fost incluse în ea scrierile tuturor prorocilor și apostolilor. Destul de multe au fost omise sau scoase. Dar nu asta e problema. Fiind compilată de oameni, e normal să fie anumite selecții, scoateri și omiteri. Oamenii greșesc în această privință când insistă că toată lucrarea și toate cuvintele lui Dumnezeu sunt în Biblie, de parcă asta e tot ce a spus și făcut El în acele epoci. Ce fel de problemă e asta? Unele cărți ale prorocilor n-au fost incluse în Vechiul Testament și câteva cărți cunoscute de noi, precum cea a lui Enoh și a lui Ezra, nu sunt în Biblie. Putem fi sigur că există și alte cărți ale apostolilor care n-au ajuns în Vechiul Testament. În plus, Domnul Isus a predicat mai bine de 3 ani și trebuie să fi spus multe, dar regăsim foarte puțin din asta în Biblie. Cum a spus apostolul Ioan: „Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă ar fi fost scrise fiecare, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi încăput cărțile scrise” (Ioan 21:25). Consemnările Bibliei despre lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte limitate! Știm fără urmă de îndoială că nici Vechiul, nici Noul Testament nu conține toată lucrarea și toate cuvintele lui Dumnezeu din acea epocă. E un fapt recunoscut de toată lumea. Mulți oameni din lumea religioasă nu înțeleg Biblia sau cum a fost ea compilată. Ei cred că toată lucrarea și toate cuvintele lui Dumnezeu sunt în Biblie, neagă și condamnă absolut tot ce vine din afara ei. Este asta în acord cu datele istorice? Această afirmație nu judecă lucrarea lui Dumnezeu? Nu I se opune Lui? Biblia a fost compilată după producerea faptului și a fost făcută de oameni, așadar, cum ar putea ei să pună dinainte în Biblie următoarea etapă a lucrării lui Dumnezeu? Ar fi imposibil, deoarece oamenii nu pot să prevadă. Cei care au compilat Biblia n-au trăit în zilele Domnului Isus și nu au experimentat lucrarea Lui. Cum ar fi putut pune lucrarea și cuvintele Lui și cărțile apostolilor dinainte, în Vechiul Testament? De asemenea, nu e posibil ca aceia care au compilat Noul Testament să fi pus dinainte lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, de după 2000 de ani. Azi, toată lumea religioasă a văzut lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Unii le-au cercetat și au recunoscut că sunt tot adevărul cuvintele Lui și că au autoritate. Dar din moment ce Biblia nu conține cuvintele și numele Lui și nu pot fi găsite acolo, ei neagă că Dumnezeu Atotputernic e apariția lui Dumnezeu Însuși. Nu fac aceeași greșeală ca fariseii când I s-au împotrivit Domnului Isus și L-au condamnat? Deoarece numele Domnului Isus n-a fost Mesia, iar lucrarea și cuvintele Lui nu s-au potrivit cu Scripturile lor, fariseii au crezut că pot nega că El e Mesia. Azi, oamenii religioși văd că numele lui Dumnezeu Atotputernic n-a fost prorocit în Biblie și că nici cuvintele Lui nu pot fi găsite în ea, așa că neagă și condamnă lucrarea și cuvintele Lui. Comit din nou acel păcat de a-L răstigni pe Dumnezeu. De fapt, deși Biblia nu conține lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de urmă, există prorociri despre noul nume al lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, cum e aceasta din Isaia: „Iar neamurile vor vedea neprihănirea ta și toți împărații slava ta: iar ție ți se va pune un nume nou, care va fi hotărât de gura lui Iahve(Isaia 62:2). Și putem vedea în Apocalipsa: „Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai pleca din el; și voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu, numele cetății Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care coboară din cer de la Dumnezeul Meu, și noul Meu Nume(Apocalipsa 3:12). „Eu sunt Alfa și Omega […], Cel Care este, Care era și Care vine, Cel Atotputernic!(Apocalipsa 1:8). „Aleluia! Pentru că Domnul, Dumnezeul nostru cel Atotputernic împărățește!(Apocalipsa 19:6). Biblia prorocește și că Dumnezeu vorbește și lucrează mai mult în zilele de pe urmă, cum a spus Domnul Isus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi și vă va anunța lucrurile ce urmează să vină(Ioan 16:12-13). E și un avertisment care apare de 7 ori în Apocalipsa: „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!(Apocalipsa Capitole 2, 3). Apocalipsa prorocește și că Dumnezeu va deschide cartea în zilele de pe urmă. În mod clar, se prorocește că El le va vorbi bisericilor în zilele de pe urmă și-i va îndruma pe oameni spre toate adevărurile. Cum ar putea această lucrare și aceste cuvinte din zilele de pe urmă să apară dinainte în Biblie? E imposibil! Cu toate aceste prorociri și fapte evidente, de ce sunt atât de mulți oameni orbi, cu ochii larg deschiși, care judecă și insistă că lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu sunt toate în Biblie și nimic nu poate fi găsit în afara ei? Îndrăznind să-L judece pe Dumnezeu și să I se împotrivească acum c-a apărut și lucrează, acești oameni nu înțeleg lucrarea lui Dumnezeu și, nici pe departe, adevărul. Sunt condamnați și eliminați de Dumnezeu și au căzut deja în dezastre. Asta împlinește versetele biblice: „Proștii mor din lipsă de judecată” (Proverbe 10:21). „Poporul Meu este nimicit din lipsă de cunoștință(Osea 4:6).

Să vedem câteva din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic spune: „Lucrurile care sunt consemnate în Biblie sunt limitate; ele nu pot reprezenta în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Cele Patru Evanghelii au mai puțin de o sută de capitole în total, în care sunt scrise un număr limitat de întâmplări, precum blestemul lui Isus asupra smochinului, cele trei lepădări de Domnul ale lui Petru, apariția lui Isus în fața ucenicilor după răstignirea și învierea Lui, învățături despre post, învățături despre rugăciune, învățături despre divorț, nașterea și genealogia lui Isus, numirea discipolilor de către Isus și așa mai departe. Totuși, omul le prețuiește ca pe niște comori, chiar comparând lucrarea de astăzi cu acestea. Ei chiar cred că toată lucrarea pe care a făcut-o Isus în viața Lui s-a limitat doar la atât, de parcă Dumnezeu ar fi fost în stare să facă doar atât și nimic mai mult. Nu este acest lucru absurd?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (1)”).

În definitiv, ce este mai important: Dumnezeu sau Biblia? De ce trebuie Dumnezeu să lucreze conform Bibliei? Oare să fie faptul că Dumnezeu nu are dreptul să depășească Biblia? Oare Dumnezeu nu poate să Se îndepărteze de Biblie și să facă alte lucrări? De ce Isus și discipolii Lui nu au respectat sabatul? Dacă Isus ar fi trebuit să practice având în vedere Sabatul și după poruncile din Vechiul Testament, de ce nu l-a ținut după venirea Lui, ci a spălat picioare, a acoperit capete, a frânt pâine și a băut vin? Oare nu sunt toate acestea absente din poruncile Vechiului Testament? Dacă Isus a cinstit Vechiul Testament, de ce a încălcat El aceste doctrine? Ar trebui să știi ce a fost mai întâi, dacă a fost Dumnezeu sau Biblia! Dat fiind că era Domnul sabatului, nu putea El să fie și Domnul Bibliei?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (1)”).

Nimeni nu cunoaște realitatea Bibliei: că ea nu este nimic mai mult decât o consemnare istorică a lucrării lui Dumnezeu și un testament la cele două etape anterioare ale lucrării lui Dumnezeu și că nu îți oferă nicio înțelegere a scopurilor lucrării Sale. Oricine a citit Biblia știe că ea documentează cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu pe perioada Epocii Legii și a Epocii Harului. Vechiul Testament face cronica istoriei Israelului și a lucrării lui Iahve de la momentul creației și până la sfârșitul Epocii Legii. Noul Testament consemnează lucrarea lui Isus pe pământ, relatată în cele Patru Evanghelii, precum și lucrarea lui Pavel – nu sunt acestea consemnări istorice? A aduce astăzi în discuție lucrurile din trecut face din ele istorie și, indiferent cât de adevărate sau reale ar putea fi, acestea sunt totuși istorie – iar istoria nu se poate adresa prezentului, căci Dumnezeu nu privește înapoi în istorie! Și astfel, dacă înțelegi numai Biblia și nu înțelegi nimic despre lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o facă astăzi, și dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nu cauți lucrarea Duhului Sfânt, atunci nu înțelegi ce înseamnă să Îl cauți pe Dumnezeu. Dacă citești Biblia pentru a studia istoria Israelului, pentru a cerceta istoria creației de către Dumnezeu a tuturor cerurilor și a pământului, atunci nu crezi în Dumnezeu. Dar astăzi, din moment ce crezi în Dumnezeu și urmărești viața, din moment ce urmărești cunoașterea lui Dumnezeu, iar nu slove și doctrine moarte sau o înțelegere a istoriei, trebuie să cauți voia lui Dumnezeu de astăzi și trebuie să cauți direcția lucrării Duhului Sfânt. Dacă ai fi arheolog, ai putea citi Biblia – dar nu ești, ești unul dintre aceia care cred în Dumnezeu și cel mai bine ar fi să cauți voia de astăzi a lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (4)”).

Dacă vrei să vezi lucrarea din Epoca Legii și să vezi cum au urmat israeliții calea lui Iahve, trebuie să citești Vechiul Testament; dacă vrei să înțelegi lucrarea din Epoca Harului, trebuie să citești Noul Testament. Dar cum vezi lucrarea zilelor de pe urmă? Trebuie să accepți să fii condus de Dumnezeu cel de astăzi și să intri în lucrarea de astăzi, fiindcă aceasta este noua lucrare și nimeni nu a consemnat-o anterior în Biblie. Astăzi, Dumnezeu a devenit trup și a selectat alți oameni aleși, în China. Dumnezeu lucrează în acești oameni, El Își continuă lucrarea pe pământ și Își continuă lucrarea din Epoca Harului. Lucrarea de astăzi este o cale pe care omul nu a umblat niciodată, o cale pe care nimeni nu a văzut-o vreodată. Este o lucrare nefăcută niciodată până acum – este cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu pe pământ. Prin urmare, lucrarea nefăcută niciodată până acum nu este istorie, pentru că prezentul este prezent, și nu a devenit încă trecut. Oamenii nu știu că Dumnezeu a făcut lucrări mai mari și mai noi pe pământ, în afara țării lui Israel, că acestea au depășit deja sfera lucrării din Israel și prezicerile proorocilor, că este vorba de o lucrare nouă și minunată în afara profețiilor, de o lucrare și mai nouă dincolo de Israel, o lucrare pe care oamenii nu pot nici să o perceapă, nici să și-o imagineze. Cum ar fi putut Biblia să conțină relatări explicite despre o astfel de lucrare? Cine ar fi putut să consemneze dinainte fiecare părticică a lucrării de astăzi, fără omisiuni? Cine ar fi putut să consemneze această lucrare mai grandioasă, mai înțeleaptă, care sfidează convențiile din acea carte veche și mucedă? Lucrarea de astăzi nu este istorie, prin urmare, dacă vrei să mergi pe noua cale de astăzi, atunci trebuie să te îndepărtezi de Biblie, trebuie să te plasezi dincolo de cărțile de profeții sau de istorie din Biblie. Numai atunci vei putea merge pe noua cale așa cum se cuvine și numai atunci vei putea intra în noua lume și în noua lucrare. […] Din moment ce există o cale superioară, de ce să studiezi acea cale umilă, perimată? Din moment ce există cuvântări mai noi și o lucrare mai nouă, de ce să trăiești printre relatări despre istorii vechi? Noile cuvântări te pot aproviziona, ceea ce dovedește că este vorba de lucrarea cea nouă; vechile relatări nu te pot sătura, nu-ți pot asigura nevoile prezente, ceea ce dovedește că acestea sunt istorie, iar nu lucrarea de aici și acum. Calea cea mai înaltă este cea a lucrării celei mai noi și, împreună cu lucrarea cea nouă, indiferent de cât de înaltă a fost calea trecutului, aceasta este doar istorie la care oamenii privesc înapoi și, indiferent de cât de mare este valoarea sa de referință, aceasta rămâne doar calea cea veche. Chiar dacă este consemnată în «Cartea sfântă», calea cea veche este istorie; chiar dacă nu există nicio relatare despre aceasta în «Cartea sfântă», calea cea nouă este cea de aici și acum. Această cale te poate mântui, te poate transforma, pentru că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (1)”).

Faptul pe care vreau să îl explic aici este acesta: ceea ce este Dumnezeu și ceea ce are El este pururea inepuizabil și infinit. Dumnezeu este sursa vieții și a tuturor lucrurilor; El nu poate fi înțeles de nicio ființă creată. În cele din urmă, trebuie să continui să le amintesc tuturor: să nu Îl mai limitați vreodată pe Dumnezeu la cărți, cuvinte sau la cuvântările Lui din trecut. Există un singur cuvânt pentru a descrie lucrarea lui Dumnezeu: nouă. Lui nu Îi place să ia căi vechi sau să Își repete lucrarea; mai mult, nu vrea ca oamenii să I se închine limitându-L unei anumite sfere. Aceasta este firea lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Epilog”).

Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic lămuresc totul, nu? Biblia e doar o consemnare a celor două etape ale lucrării lui Dumnezeu din Epoca Legii și Epoca Harului. E o carte istorică și, categoric, nu poate reprezenta toată lucrarea și toate cuvintele Lui. Dumnezeu e Creatorul, sursa vieții umane. A vorbit și a lucrat timp de milenii și e o sursă inepuizabilă de susținere pentru omenire, conducându-ne mereu înainte. Cuvintele lui sunt izvorul apelor vii, care curge mereu. Cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu nu pot fi oprite de nimeni și nimic, nici mărginite de Biblie. El n-a încetat să vorbească tot mai mult, făcând lucrare nouă conform planului Său de gestionare și nevoilor omenirii. Iahve Dumnezeu a promulgat legi pentru a îndruma viața omenirii pe pământ în Epoca Legii, când Biblia nu a existat deloc. Domnul Isus a predicat calea pocăinței în Epoca Harului și-a făcut lucrarea de răscumpărare, transcendând Vechiul Testament. Dumnezeu Atotputernic a venit în zilele de pe urmă și judecă începând de la casa lui Dumnezeu. A deschis cele șapte sigilii și cartea, exprimând toate adevărurile care ne curățesc și ne mântuiesc pe deplin. Aceasta e o etapă nouă, mai elevată a lucrării, făcută pe temelia celei de răscumpărare din Epoca Harului. E o lucrare mai nouă și mai practică și n-ar fi avut cum să apară dinainte în Biblie. Putem să vedem din asta că lucrarea lui Dumnezeu e mereu nouă și niciodată veche, mergând înainte, fără să se repete. Noua lui lucrare transcende ceea ce e în Biblie, dându-i omului o nouă cale și adevăruri și mai înalte. Deci, credința noastră nu se poate baza doar pe Biblie și sigur nu putem spune că toată lucrarea și toate cuvintele lui Dumnezeu sunt în ea. Trebuie să căutăm lucrarea Duhului Sfânt și să nu rămânem în urma lucrării lui Dumnezeu, pentru a obține susținerea și păstorirea cuvintelor Lui actuale. Exact cum spune Apocalipsa: „Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge(Apocalipsa 14:4). Aceștia sunt fecioarele înțelepte care pot lua parte la ospățul nunții Mielului și obține mântuirea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă.

Dumnezeu Atotputernic își face lucrarea de judecată a zilelor de pe urmă de 30 de ani și a exprimat milioane de cuvinte. Cuvântările Lui sunt abundente și nu le lipsește nimic. Ele dezvăluie tainele Bibliei și ale planului de gestionare de 6000 de ani al lui Dumnezeu, precum țelurile Lui în gestionarea omenirii, cum corupe Satana ființele umane, cum mântuiește Dumnezeu omenirea de forțele Satanei, pas cu pas, cum o curățește El și îl face pe om sfânt prin încercări și rafinare, semnificația lucrării Lui de judecată din zilele de pe urmă, tainele întrupărilor și numele Lui, adevărata poveste a Bibliei, finalurile tipurilor de oameni, destinația finală a omenirii și cum se realizează Împărăția lui Hristos pe pământ. De asemenea, Dumnezeu Atotputernic judecă și expune adevărul despre corupția omului și natura lui satanică, anti-Dumnezeu. Ne arată calea de a scăpa de păcat și de a fi pe deplin mântuiți de Dumnezeu, cum ar fi adevărata căință, cum să ne lepădăm de trup și să practicăm adevărul, cum să fim cinstiți, cum să facem voia lui Dumnezeu, cum să ne temem de El și să ne ferim de rău, cum să obținem cunoaștere, supunere și iubire față de Dumnezeu și altele. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sunt mai abundente și mai elevate decât cele ale lui Dumnezeu din Epoca Legii și Epoca Harului și sunt toate adevărurile de care avem nevoie pentru a dobândi mântuirea lui Dumnezeu. Acestea ne deschid ochii și ne împlinesc și ne dau o cale de practică în toate. În cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic găsim toate răspunsurile și soluțiile la întrebările și problemele din credința noastră. Cuvântul Se arată în trup de la Dumnezeu Atotputernic este Biblia Epocii Împărăției și e calea spre viața veșnică dăruită de Dumnezeu omului în zilele de pe urmă. Mâncând, bând și practicând cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, fiind judecați și mustrați de ele și înțelegând câteva adevăruri, aleșii lui Dumnezeu obțin o adevărată înțelegere a lui Dumnezeu. Firile lor corupte sunt curățite și schimbate în diferite măsuri și, în final, ei scapă de robia păcatului și sunt martori pentru înfrângerea Satanei. Ei sunt biruitorii făcuți de Dumnezeu înaintea dezastrelor. Chiar dacă numele, lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic nu sunt consemnate în Biblie, rodul obținut, adevăratele rezultate dobândite de lucrarea și cuvintele Lui împlinesc pe deplin prorocirile Bibliei. Acum sunt pe internet videouri și filme cu mărturiile aleșilor lui Dumnezeu, care mărturisesc lumii apariția și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. Cuvintele Lui sunt ca o lumină măreață, strălucind de la Răsărit la Apus, luminând întreaga lume. Tot mai mulți oameni din toate colțurile lumii, care iubesc adevărul cercetează adevărata cale și se întorc spre Dumnezeu Atotputernic. E un val măreț care străbate lumea, nestăvilit de nicio forță. Exact cum spune Dumnezeu Atotputernic: „Într-o zi, când tot universul se va întoarce la Dumnezeu, centrul lucrării Sale din întregul cosmos va urma cuvântările Lui; altundeva, unii oamenii vor folosi telefonul, alții vor lua avionul, unii se vor îmbarca pe un vapor pe mare, iar alții vor folosi lasere pentru a primi cuvântările lui Dumnezeu. Toți Îl vor adora și, dornici, vor veni cu toții aproape de Dumnezeu și se vor aduna împrejurul Lui și toți se vor închina Lui – și toate acestea vor fi faptele lui Dumnezeu. Țineți minte asta! Dumnezeu sigur nu va mai reîncepe vreodată în altă parte. Dumnezeu va împlini acest fapt: va face ca toți oamenii din univers să vină înaintea Lui și să I se închine Dumnezeului de pe pământ, iar lucrarea Lui din alte locuri va înceta, iar oamenii vor fi forțați să caute adevărata cale. Va fi ca și cu Iosif: toți veneau la el pentru mâncare și i se închinau, pentru că el avea ce să mănânce. Pentru a evita foametea, oamenii vor fi forțați să caute adevărata cale. Întreaga comunitate religioasă va suferi o foamete aspră și numai Dumnezeul zilei de astăzi este izvorul de apă vie, este în posesia izvorului nesecat oferit pentru bucuria omului, iar oamenii vor veni și vor depinde de El. Aceea va fi vremea când faptele lui Dumnezeu vor fi dezvăluite, iar Dumnezeu va dobândi slava; toți oamenii din tot universul se vor închina acestei «ființe umane» neînsemnate. Nu aceasta va fi ziua slavei lui Dumnezeu? […] Atunci când întreaga Împărăție se bucură, va fi ziua slavei lui Dumnezeu și oricine vine la voi și primește vestea bună a lui Dumnezeu va fi binecuvântat de El, iar aceste țări și acești oameni care fac astfel vor fi binecuvântați și îngrijiți de către Dumnezeu. Direcția viitoare va fi următoarea: cei care dobândesc cuvântările din gura lui Dumnezeu vor avea o cale pe care să umble pe pământ și, fie ei oameni de afaceri sau oameni de știință, educatori sau industriași, celor care sunt fără cuvintele lui Dumnezeu le va fi foarte greu să facă până și cel mai mic pas și vor fi forțați să caute adevărata cale. Asta se înțelege prin fraza «Cu adevărul, vei străbate întreaga lume; fără adevăr, nu vei ajunge nicăieri»(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Împărăția Milenară a sosit”). Epoca Împărăției e Epoca Cuvântului. Dumnezeu Își folosește cuvintele ca să ne cucerească, mântuiască și curățească și a alcătuit un grup de biruitori. Aceasta arată pe deplin autoritatea și puterea cuvintelor Lui. Dar lumea religioasă se agață de Biblie, neacceptând judeca și curățirea lui Dumnezeu Atotputernic. Acești oameni sunt blocați în vechea lor viață plină de păcat, spovedanie și iar păcat și au fost deja eliminați prin lucrarea lui Dumnezeu, căzând în dezastre, plângând și scrâșnind din dinți. Încă Îl așteaptă pe Domnul să vină pe un nor și să-i răpească în Împărăție pentru o viață veșnică. Nu sunt dorințe deșarte? Exact cum a spus Domnul Isus: „Voi cercetați Scripturile deoarece credeți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai acestea sunt cele care depun mărturie despre Mine! Și totuși nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață!(Ioan 5:39-40). Cei care se agață de Biblie nu vor obține adevărul, nici viața. Doar cei care cred în Hristos, care-L urmează și I se supun vor obține adevărul și viața. Hristos al zilelor de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic, exprimă acum adevăruri pentru a ne curăți și mântui pe deplin. Dacă vrem adevărul și viața, trebuie să transcendem Biblia și să ținem ritmul cu pașii lui Dumnezeu, să acceptăm judecata și curățirea lui Dumnezeu Atotputernic și să ne supunem lor. Doar așa putem să scăpăm de păcat și să fim pe deplin mântuiți, să fim protejați de Dumnezeu de-a lungul dezastrelor și să intrăm în Împărăția Lui. Cei care nu renunță la Biblie, ci rămân blocați la vechea lucrare a lui Dumnezeu, cei care nu acceptă calea adevărului pe care El ne-o dăruiește în zilele de pe urmă vor rata de tot lucrarea Lui de mântuire deplină a omenirii și nu pot decât să cadă în dezastre și să fie pedepsiți. Exact cum spune Dumnezeu Atotputernic: „Lucrarea lui Dumnezeu nu-i așteaptă niciodată pe cei care nu pot ține pasul cu El, iar firea dreaptă a lui Dumnezeu nu arată milă niciunui om(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”).

Să încheiem cu un alt fragment din cuvintele Lui: „Hristos al zilelor de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este cărarea prin care omul dobândește viața și este singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferite de Hristos al zilelor de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să intri pe porțile Împărăției cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei. Cei care sunt controlați de norme, de slove și sunt încătușați de istorie, nu vor fi niciodată capabili să dobândească viața, nici să câștige calea veșnică a vieții. Asta deoarece tot ceea ce au ei este o apă tulbure de care s-au agățat timp de mii de ani, în loc de apa vieții care se revarsă din tron. Cei cărora nu li se dau provizii din apa vieții vor rămâne pentru eternitate cadavre, jucării ale Satanei și fii ai iadului. Atunci cum pot ei să-L privească pe Dumnezeu? Dacă doar încerci să te agăți de trecut, doar încerci să menții lucrurile așa cum sunt stând nemișcat și nu încerci să schimbi starea de fapt și să renunți la istorie, atunci nu vei fi mereu împotriva lui Dumnezeu? Pașii lucrării lui Dumnezeu sunt uriași și puternici, precum valurile furtunoase și tunetele care bubuie – totuși, tu stai și aștepți pasiv pieirea, agățându-te de nebunia ta, fără să faci nimic. În felul acesta, cum poți fi considerat cineva care urmează pașii Mielului? Cum poți justifica Dumnezeul de care te agăți ca pe un Dumnezeu mereu nou și niciodată vechi? Și cum pot cuvintele din cărțile tale îngălbenite să te poarte către o nouă epocă? Cum pot ele să te conducă pentru a căuta pașii lucrării lui Dumnezeu? Și cum te pot duce ele sus la cer? Ceea ce ții în mâinile tale sunt slove care pot oferi doar o consolare temporară, nu adevăruri care sunt capabile să dea viață. Scripturile pe care le citești pot doar să îți îmbogățească limbajul și nu sunt cuvinte filosofice care te pot ajuta să cunoști viața oamenilor, cu atât mai puțin căile care te pot conduce către desăvârșire. Oare aceste discrepanțe nu îți oferă un motiv de a reflecta? Oare nu te fac să înțelegi tainele conținute în interior? Ești capabil să te oferi cerului pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu pe cont propriu? Fără venirea lui Dumnezeu, te poți ridica în cer să te bucuri de fericirea în familie cu Dumnezeu? Încă mai visezi acum? Îți sugerez atunci să te oprești din visare și să te uiți la cine lucrează acum – uită-te să vezi cine săvârșește acum lucrarea de mântuire a omului în zilele de pe urmă. Dacă nu faci asta, nu vei obține niciodată adevărul și nu vei obține niciodată viața(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”).

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Ce este întruparea?

Cu toții știm că acum 2000 de ani, Dumnezeu a venit în lumea oamenilor întrupat drept Domnul Isus, ca să răscumpere omenirea și a predicat:...