Cele 5 profeții din Biblie privind întoarcerea Domnului Iisus s-au îndeplinit

mai 25, 2020

Suntem acum la sfârșitul zilelor de pe urmă și există mulți frați și surori care cred sincer în Domnul, așteaptă întoarcerea Lui și sigur se gândesc la această chestiune: în capitolul 22, versetul 12 din Apocalipsă, Domnul Isus a profețit: „Iată, Eu vin curând”. Domnul ne-a promis că Se va întoarce în zilele de pe urmă, așadar, S-a întors? Această întrebare este foarte importantă pentru noi, creștinii, deci de unde știm, mai exact, dacă Domnul S-a întors cu adevărat sau nu? De fapt, Domnul Isus ne-a spus deja prin profeții biblice și, atât timp cât punem lucrurile cap la cap și medităm asupra lor cu seriozitate, vom afla răspunsul.

1. Apariția războiului, foametei și cutremurelor

În capitolul 24, versetele 6-8 din Matei, se spune: „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. Vedeţi să nu vă neliniştiţi, căci aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Va fi foamete, vor fi (molime şi) cutremure în diverse locuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii.” Dezastrele care s-au petrecut peste tot în lume în ultimii ani sunt din ce în ce mai grave și, spre oroarea omului, cutremurele, inundațiile, seceta, incendiile, foametea și epidemiile au loc frecvent și peste tot; lumea e într-o stare turbulentă și schimbătoare, iar războiul, actele de violență, conflictele regionale și atacurile teroriste sunt tot mai frecvente și continuă să escaladeze. De exemplu, în aprilie 2015, 16 state din S.U.A. au descoperit că au gripă aviară, iar experții au arătat că aceasta este cea mai gravă epidemie de gripă aviară din ultimii 30 de ani. Pe 25 aprilie 2015, cutremurul cu magnitudinea de 8,1 grade pe scara Richter care a avut loc în centrul Nepalului s-a soldat cu aproximativ 9.000 de morți și 22.000 de răniți. A fost cea mai mare calamitate ce a lovit Nepalul în decursul a mai mult de 80 de ani. Din noiembrie 2015 până în iulie 2016, în Paris, Bruxelles și apoi Nisa, au avut loc mai multe atacuri teroriste ce au dus la moartea a cel puțin 200 de oameni, numărul răniților depășind 700. În aprilie 2016, India a trecut prin cea mai mare secetă din ultimii 40 de ani, ceea ce a făcut ca mai mult de 300 milioane de oameni să se zbată pentru a găsi suficientă apă potabilă. Între 4 și 6 februarie 2017, din cauza zăpezii abundente, o serie de avalanșe au avut loc de-a lungul graniței Afganistanului și Pakistanului, iar acest lucru a dus la moartea a mai mult de 100 de oameni și a afectat aproximativ 2.617 familii, totalul celor afectați ajungând la 15.702 de persoane. În zorii zilei de 1 aprilie 2017, inundațiile și alunecările de teren cauzate de ploile abundente au lovit orașul Mocoa din Columbia, omorând cel puțin 316 oameni și rănind 332, 103 oameni fiind dați dispăruți. Acesta a fost cel de-al treilea dezastru provocat de vreme din istoria Columbiei și e considerat cel mai mare dezastru ce a lovit vreodată Mocoa. Tocmai frecvența acestor dezastre servește ca avertisment din partea lui Dumnezeu pentru omenire și, din ele, putem vedea că această profeție biblică s-a îndeplinit demult și că Domnul a venit din nou.

2. Restaurarea Israelului

În capitolul 24, versetele 32 și 33 din Matei, se spune: „Învăţaţi de la smochin pilda lui: când mlădiţa lui devine deja fragedă şi încep să apară frunzele, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când vedeţi toate aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, este chiar la uşi.” După cum știm cu toții, despre smochinul ce își întinde frunzele se vorbește în legătură cu restaurarea Israelului. Israelul a fost restaurat pe data de 14 mai 1948. Aceste Scripturi ne spun că, atunci când Israelul va fi restaurat, Fiul Omului va fi la ușă. Au trecut 70 de ani de când Israelul a fost restaurat; cu 70 de ani în urmă, Domnul a fost la ușă, așadar, nu S-a întors demult? Este foarte clar că și această profeție a întoarcerii Domnului s-a îndeplinit.

3. Evanghelia va fi propovăduită în fiecare colț al lumii

În Matei, capitolul 24, versetul 14, se spune: „Această Evanghelie a Împărăţiei va fi vestită întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.” „Această Evanghelie […] va fi propovăduită în toată lumea” înseamnă că, atunci când toată lumea va auzi Evanghelia Domnului Isus, Hristos va veni. (Nu se referă la momentul în care fiecare persoană în parte a auzit Evanghelia sau în care fiecare persoană în parte crede în Hristos). După ce Domnul Isus a fost răstignit și Și-a săvârșit lucrarea de răscumpărare, Duhul Sfânt a început să îi îndrume pe discipoli și apostoli să fie martori pentru Domnul Isus. De atunci, Evanghelia Domnului a fost treptat răspândită prin tot felul de mijloace, precum radioul, Internetul, cărțile, pliantele evanghelice sau evanghelismul credincioșilor. Creștinismul s-a statornicit peste tot în lume și multe țări își aleg creștinismul ca religie națională. Și creștinii s-au răspândit demult peste tot în lume, și sunt chiar mulți cei care acceptă Evanghelia Domnului Isus în China, care e condusă de un partid politic ateist; Evanghelia răscumpărării a Domnului Isus s-a răspândit de mult timp până la capătul lumii. Dragi frați și surori, gândiți-vă la asta pentru un moment: ce națiune, ce regiune a acestei lumi nu a auzit niciodată Evanghelia Domnului Isus?

4. Păcatul va exista din plin, iar dragostea credincioșilor va deveni rece

Se spune în Matei capitolul 24, versetul 12: „Şi din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mulţi se va răci.” Samavolnicia sporește în lumea religiei și este acum fără lucrarea Duhului Sfânt sau prezența lui Dumnezeu. Deși unii par să aibă o credință înflăcărată, încă mai merg pe calea lumească. Râvna bogăției este răspândită printre credincioși, unii vând tot felul de bunuri în bisericile lor, unii se apucă de afaceri, iar alții conduc fabrici și se ocupă cu făcutul banilor. Nu se gândesc să lucreze pentru Domnul și trăiesc prinși în mrejele încurcăturilor lumești. Când pastorii și prezbiterii predică, ei se concentrează doar asupra explicării cunoștințelor biblice și teoriilor teologice, în loc să predice cuvintele Domnului; nu sunt martori pentru Domnul și nici nu-L preamăresc, și nu-i conduc pe credincioși spre a căuta să înțeleagă voia Domnului. Prin urmare, ajung să-i conducă pe cei ce-i ascultă spre cunoașterea biblică, iar turma lor devine din ce în ce mai îndepărtată de Dumnezeu; unii pastori și prezbiteri se iau la întrecere între ei și se angajează în dispute de gelozie, atât de mult încât chiar formează clici, se separă în diferite facțiuni și găști, fură ofrande, se dedau relațiilor sexuale nepotrivite, iar inima lor nu se teme câtuși de puțin de Dumnezeu. Aceste acțiuni samavolnice se petrec tot mai des azi în lumea religiei, iar bisericile devin tot mai pustiite. Aceste lucruri ne fac să ne gândim inevitabil la sfârșitul Epocii Legii, când templul până atunci plin de gloria lui Iahve părea dezolat, preoții făceau sacrificii mici, iar templul se transforma într-o piață. Este vreo diferență între bisericile de astăzi și templul de la finele Epocii Legii? De aici, putem vedea că această profeție biblică s-a împlinit întru totul și că Domnul S-a întors.

5. Apariția falșilor hristoși și a falșilor profeți

În capitolul 13, versetul 6 din Marcu, se spune că, atunci când discipolii L-au întrebat pe Domnul Isus care vor fi semnele celei de-a doua veniri a Lui din zilele de pe urmă, Domnul Isus a zis: „Căci mulți vor veni în numele Meu, spunând «Eu sunt Hristos», și pe mulți îi vor înșela.” Și în Matei, capitolul 24, versetul 24, e consemnat: „Că se vor scula hristoşi mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni ca să amăgească, de se va putea, și pe cei aleși.

Domnul Isus a profețit că, atunci când Se va întoarce în zilele de pe urmă, vor apărea hristoși falși și profeți falși. În ultimii ani, hristoșii falși și profeții falși au apărut unii după alții în multe țări din jurul lumii. Își spun Hristos și nu numai că încearcă să se prezinte în mod fals cu acest nume, ci și încearcă să imite semnele și minunile Domnului Isus, vindecându-i pe bolnavi, alungând demonii etc. Din ivirea atâtor hristoși falși, putem vedea că această profeție legată de întoarcerea Domnului Isus s-a împlinit, deoarece atunci când apar hristoși falși, adevăratul Hristos a venit deja. În acest moment, ar trebui și mai mult să preluăm inițiativa și să căutăm apariția și lucrarea lui Dumnezeu. Poate unii frați și unele surori vor spune: „Acum au apărut atât de mulți profeți și hristoși falși. Dacă preluăm inițiativa și căutăm și cercetăm, ce vom face dacă vom fi înșelați?” Dar dacă nu căutăm și nu cercetăm apariția și lucrarea lui Dumnezeu pentru că ne este frică să nu fim înșelați, nu vom ști că Domnul S-a întors și oare așa nu vom avea mai multe șanse să fim abandonați? Nu am înceta oare să mai mâncăm de frică să nu ne înecăm și nu vom pierde mult pentru a salva puțin? Din asta, putem vedea că este nesăbuit să adoptăm o atitudine de genul nu văd, nu aud și nu ating nimic, față de toți cei ce predică întoarcerea Domnului, de frică să nu fim înșelați. Dacă vrem să întâmpinăm întoarcerea Domnului, este crucial să putem face diferența dintre hristoșii falși și adevăratul Hristos. Doar în acest fel putem să-L întâmpinăm pe Domnul și să nu fim înșelați. Așadar, care sunt caracteristicile unui Hristos fals? Domnul Isus a spus: „Că se vor scula hristoşi mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni ca să amăgească.” Din cuvintele Domnului, putem vedea că principalele caracteristici ale unui Hristos fals sunt: ei pot să facă doar unele minuni și semne simple și să predice erezii ce par adevărate, dar care sunt de fapt false, cu scopul de a-i înșela pe oameni; sunt complet incapabili să exprime vreun adevăr pentru a rezolva problema omenirii care păcătuiește și se confesează și nu pot salva omenirea de propria corupție. Lucrul acesta se întâmplă deoarece esența hristoșilor falși este cea a spiritelor extrem de rele și pentru că ei sunt complet lipsiți de adevăr; doar Hristos e adevărul, calea și viața; doar Hristos poate să exprime adevărul, să ne arate calea și să ne ofere viață. Toți cei ce nu pot exprima adevărul ca să se îngrijească de noi și care pot doar să arate d semne simple și minuni sunt hristoși falși – acesta este principiul fundamental al modului prin care facem diferența dintre hristoșii falși și adevăratul Hristos. Având cuvintele Domnului ca bază, nu trebuie să ne facem griji că vom fi înșelați. Pentru a vedea în mod precis cum putem face diferența dintre adevăratul Hristos și hristoșii falși, vă rog să vizionați acest videoclip minunat, Cum să facem diferența dintre adevăratul Hristos și hristoșii falși.

Din faptele de mai sus, putem vedea că toate profețiile legate de întoarcerea Domnului Isus s-au îndeplinit – Domnul S-a întors. Mulți oameni, totuși, vor întreba cu siguranță: „Dacă Domnul S-a întors, de ce nu L-am întâmpinat încă?” Te-ai gândit vreodată că ar putea fi ceva greșit cu modul în care practicăm întâmpinarea întoarcerii Domnului Isus? Când vine vorba de întoarcerea Domnului Isus, mulți oameni fac din păzirea împotriva unui Hristos fals o prioritate. Se agață de propriile concepții și închipuiri și cred că toți care mărturisesc întoarcerea Domnului sunt falși, și nu sunt atenție la cum să fie o fecioară înțeleaptă și să audă vocea Domnului. Unii oameni se concentrează să urmărească și să aștepte susținând numele Domnului Isus și respectându-I calea. Însă acest lucru este doar o așteptare pasivă, iar ei nu iau niciodată inițiativa și nu merg mai departe să caute și să cerceteze, și nu sunt atenți să audă glasul Domnului. Cum putem să-L întâmpinăm pe Domnul dacă practicăm în acest fel? Domnul Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează(Ioan 10:27). „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!(Luca 11:9). „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia Cerurilor! […] Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!(Matei 5:3, 8) Domnul este credincios și, atât timp cât avem o inimă care caută, cercetăm proactiv apariția Domnului și lucrarea din zilele de pe urmă, ascultăm cu adevărat vocea Domnului și vedem dacă această cale exprimă vreun adevăr și dacă poate să ne ofere sau nu viață, atunci Domnul ne va călăuzi cu siguranță să Îi recunoaștem cea de-a doua venire.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Știți ce este pocăința?

de Xiaoyu, USA În anul 2020, virusul COVID-19 a străbătut globul, cufundând lumea într-o stare panică. De asemenea, șocant a fost și...