Vă amintiți despre ce conținut am avut părtășie la ultima noastră adunare? (Dumnezeu a avut mai întâi părtășie despre diferențele dintre ceea ce oamenii consideră drept comportamente bune, prin comparație cu trăirea umanității normale așa cum o cere Dumnezeu, și apoi a avut părtășie despre conduita morală a omului în cultura tradițională și a rezumat douăzeci și una de afirmații despre conduita morală a omului.) La ultima noastră adunare, am avut părtășie despre două subiecte. Mai întâi, am avut părtășie suplimentară pe tema comportamentului bun și apoi am avut puțină părtășie simplă, introductivă, despre caracterul, conduita și virtutea omului, fără a intra în multe detalii. Am avut deja părtășie de mai multe ori despre ce înseamnă să urmărești adevărul și am terminat părtășia privind toate comportamentele bune care au legătură cu urmărirea adevărului și care trebuiau expuse și disecate. Data trecută, am avut părtășie și despre câteva subiecte fundamentale referitoare la conduita morală a omului. În ciuda faptului că nu am dezvăluit și nici nu am analizat detaliat aceste afirmații privind conduita morală, am enumerat destul de multe exemple de afirmații diferite despre conduita morală a omului – douăzeci și una, ca să fiu exact. Aceste douăzeci și unu de exemple sunt, în esență, diversele afirmații pe care cultura tradițională chineză le insuflă oamenilor, care sunt dominate de ideile de bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate. De exemplu, am menționat diverse afirmații despre conduita morală a omului care au legătură cu loialitatea, dreptatea, decența și încrederea, precum și cu modul în care s-ar cuveni să acționeze bărbații, femeile, funcționarii și copiii și așa mai departe. Indiferent dacă aceste douăzeci și una de zicale sunt comprehensive sau atotcuprinzătoare, în orice caz, ele pot să reprezinte, în principiu, esența diverselor cerințe pe care cultura tradițională chineză le propune privind conduita morală a omului, atât din perspectivă ideologică, cât și faptică. După ce am enumerat aceste exemple, ați meditat asupra lor și ați avut părtășie despre ele? (Am avut părtășie un pic despre ele în timpul adunărilor noastre și am constatat că este ușor să confundăm unele dintre aceste afirmații cu adevărul. De exemplu: „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil”, „Aș încasa un glonț pentru un prieten”, precum și: „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, printre altele.) Alte zicale includ: „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”, „Cuvântul unui gentleman este legământul lui”, „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”, „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, „Când bei apă dintr-o fântână, nu ar trebui să uiți niciodată cine a săpat-o” și așa mai departe. Cercetând atent, veți vedea că, în esență, majoritatea oamenilor își bazează comportamentul și evaluările privind propria conduită morală și cea a altora pe aceste afirmații despre conduita morală. Aceste lucruri există, într-o anumită măsură, în inima fiecărei persoane. Un motiv principal pentru aceasta îl reprezintă mediul social în care trăiesc oamenii și educația pe care o primesc de la guvernele lor, un altul se datorează educației pe care o primesc de la familiile lor și tradițiilor transmise de la strămoșii lor. Unele familii își învață copiii să nu își însușească niciodată banii găsiți pe jos, alte familii își învață copiii că trebuie să fie patrioți și că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, pentru că fiecare familie se bazează pe țara sa. Unele familii își învață copiii că: „Omul nu ar trebui să fie niciodată corupt de bogăție, schimbat de sărăcie sau copleșit de forță” și că nu trebuie să-și uite niciodată rădăcinile. Unii părinți folosesc afirmații clare pentru a-și învăța copiii despre conduita morală, în timp ce alții nu-și pot exprima clar ideile privind conduita morală, ci servesc drept model pentru copiii lor și îi învață prin exemple, influențând și educând următoarea generație prin cuvintele și acțiunile lor. Printre aceste cuvinte și acțiuni se pot număra: „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”, „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți”, „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, precum și afirmații care sună mai pretențios, cum ar fi: „Să crești din noroi, nepătat, scăldându-te în valuri limpezi, fără ca totuși să pari extravagant”, și așa mai departe. Temele și esența a ceea ce părinții îi învață pe copiii lor, în general, se încadrează în sfera conduitei morale impuse de cultura tradițională chineză. Primul lucru pe care profesorii îl spun elevilor când ajung la școală este că ar trebui să fie amabili cu ceilalți și să găsească plăcere în a-i ajuta pe ceilalți, că nu ar trebui să-și însușească banii găsiți pe jos și că ar trebui să-și onoreze profesorii și să-și venereze învățăturile. Când elevii studiază proza chineză veche sau biografiile eroilor din antichitate, ei sunt învățați următoarele: „Aș încasa un glonț pentru un prieten”, „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați”, „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”, „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale.” „Nimeni nu ar trebui să ia obiectele pierdute pe care le găsește pe stradă” și așa mai departe. Toate aceste lucruri derivă din cultura tradițională. Și națiunile susțin și transmit aceste idei. În realitate, educația națională promovează mai mult sau mai puțin aceleași lucruri ca și educația familială – toate se învârt în jurul acestor idei din cultura tradițională. Ideile care derivă din cultura tradițională pătrund, practic, în toate cerințele legate de caracterul, virtutea, comportamentul uman și așa mai departe. Într-o privință, acestea cer ca oamenii să dea dovadă, în exterior, de etichetă și maniere, să acționeze și să se poarte într-un mod pe care ceilalți îl aprobă și să afișeze comportamente și acțiuni bune care să fie văzute de ceilalți, în timp ce ascund aspectele întunecate din adâncul inimii lor. Într-o altă privință, acestea înnobilează atitudinile, comportamentele și acțiunile referitoare la modul în care cineva se comportă, abordează oamenii și gestionează problemele; la modul în care își tratează prietenii și familia; și la modul în care abordează diverse tipuri de oameni și lucruri, la nivelul conduitei morale, obținând astfel laude și respect din partea celorlalți. Cerințele impuse oamenilor de cultura tradițională se învârt, în principal, în jurul acestor lucruri. Fie că este vorba despre ideile pe care oamenii le susțin la o scară socială mai mare sau la o scară mai mică sau despre gândurile privind conduita morală pe care oamenii le promovează și le susțin în cadrul familiilor și cerințele care le sunt prezentate oamenilor în ceea ce privește comportamentul lor, în esență, toate acestea se încadrează în această sferă. Așadar, în rândul oamenilor, fie că este vorba despre cultura tradițională chineză, fie despre culturile tradiționale ale altor țări, inclusiv culturile occidentale, toate aceste idei despre conduita morală constă în lucruri pe care oamenii le pot realiza și gândi; sunt lucruri pe care oamenii le pot realiza pe baza conștiinței și rațiunii lor. Cel puțin, există unii oameni care pot să pună în practică o parte din conduita morală care li se cere. Aceste cerințe sunt limitate doar la caracterul moral, temperamentul și preferințele oamenilor. Dacă nu Mă crezi, te încurajez să analizezi cu atenție și să vezi care dintre aceste cerințe legate de conduita morală a oamenilor fac trimitere la firile lor corupte. Care dintre ele se referă la faptul că oamenii sunt scârbiți de adevăr, nu îl agreează și se împotrivesc lui Dumnezeu în esența lor? Care dintre aceste cereri are vreo legătură cu adevărul? Care dintre aceste cereri se poate ridica la nivelul adevărului? (Niciuna dintre ele.) Indiferent cum analizezi aceste cereri, niciuna dintre ele nu se poate ridica la nivelul adevărului. Niciuna dintre ele nu are nimic de-a face cu adevărul, niciuna dintre ele nu are nici cea mai mică legătură cu acesta. Până acum, cei care cred în Dumnezeu de multă vreme, care au o oarecare experiență și care înțeleg un pic din adevăr, vor avea doar un minim de înțelegere adevărată a acestei chestiuni; dar majoritatea oamenilor încă înțeleg doar doctrine și sunt de acord cu această idee în teorie, în timp ce nu reușesc să atingă nivelul înțelegerii autentice a adevărului. De ce? Din cauza faptului că majoritatea oamenilor ajung să înțeleagă doar că aceste aspecte ale culturii tradiționale nu sunt în acord cu adevărul și nu au legătură cu el, comparând aceste reglementări din cultura tradițională cu cerințele și cuvintele lui Dumnezeu. Verbal, s-ar putea să recunoască întru totul că aceste lucruri nu au nimic de-a face cu adevărul, dar în adâncul inimii lor, aspirațiile lor, ceea ce aprobă, preferă și acceptă cu ușurință sunt, în esență, aceste idei care provin din cultura tradițională a umanității, dintre care unele sunt lucruri pe care țara lor le susține și le promovează. Oamenii le consideră lucruri pozitive sau le tratează ca pe adevăr. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) După cum puteți vedea, aceste aspecte ale culturii tradiționale s-au înrădăcinat adânc în inima omului și nu pot fi eradicate și dezrădăcinate într-un timp scurt.

Deși cele douăzeci și una de cereri privind conduita morală a omului pe care le-am enumerat sunt doar o parte a culturii tradiționale chineze, într-o anumită măsură, ele pot fi reprezentative pentru toate cerințele propuse de cultura tradițională chineză cu privire la conduita morală a omului. Fiecare dintre aceste douăzeci și una de afirmații este considerată de om un lucru pozitiv, nobil și corect, iar oamenii cred că aceste aserțiuni le permit să trăiască demn și că sunt un fel de conduită morală demnă de admirație și stimă. Deocamdată, vom lăsa deoparte zicalele relativ superficiale, cum ar fi să nu-ți însușești banii găsiți pe jos sau să găsești plăcere în a-i ajuta pe ceilalți și, în schimb, să vorbim despre conduita morală pe care omul o prețuiește deosebit de mult și pe care o consideră nobilă. De exemplu, să luăm zicala: „Omul nu ar trebui să fie niciodată corupt de bogăție, schimbat de sărăcie sau copleșit de forță” – cel mai simplu mod de a rezuma sensul acestei afirmații este că omul nu ar trebui să-și uite obârșia. Dacă o persoană are această conduită morală, atunci toată lumea va crede că are o personalitate atât de nobilă și că într-adevăr a „crescut din noroi, nepătată, scăldându-se în valuri limpezi, fără ca totuși să pară extravagantă”. Oamenii respectă foarte mult acest lucru. Faptul că îl respectă foarte mult înseamnă că aprobă și sunt de acord cu acest tip de afirmație. Și, desigur, îi admiră foarte mult pe cei care pot să pună în practică această conduită morală. Sunt mulți oameni care cred în Dumnezeu, dar tot aprobă cu adevărat aceste lucruri promovate de cultura tradițională și sunt dispuși să pună în practică acele comportamente bune. Acești oameni nu înțeleg adevărul: ei consideră că a crede în Dumnezeu înseamnă să fii o persoană bună, să-i ajuți pe ceilalți oameni, să găsești plăcere în a-i ajuta pe ceilalți, să nu înșeli și să nu rănești niciodată alți oameni, să nu urmărești lucruri lumești și să nu jinduiești după bogăție sau plăcere. În inima lor, toți sunt de acord că afirmația: „Omul nu ar trebui să fie niciodată corupt de bogăție, schimbat de sărăcie sau copleșit de forță” este corectă. Unii vor spune: „Dacă, înainte de a ajunge să creadă în Dumnezeu, cineva respectă deja conduita morală potrivit căreia: «Omul nu ar trebui să fie niciodată corupt de bogăție, schimbat de sărăcie sau copleșit de forță», dacă este o persoană minunată, bună, care nu își uită rădăcinile, atunci, după ce se va alătura credinței, va putea repede să obțină bucuria lui Dumnezeu. Unor astfel de oameni le este ușor să intre în Împărăția lui Dumnezeu – ei pot câștiga binecuvântările Lui.” Când mulți oameni îi evaluează și îi privesc pe alții, ei nu le examinează esența pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului; în schimb, îi evaluează și îi privesc în funcție de cerințele culturii tradiționale legate de conduita morală a oamenilor. Din această perspectivă, nu este posibil ca oamenii care nu înțeleg adevărul să-l confunde cu lucruri pe care omul le crede a fi bune și drepte? Nu e posibil să-i vadă pe cei pe care omul îi consideră buni drept cei pe care Dumnezeu îi crede a fi buni? Oamenii vor întotdeauna să-I impună lui Dumnezeu ideile lor – făcând acest lucru, nu comit ei o eroare de principiu? Nu jignește asta firea lui Dumnezeu? (Ba da.) Aceasta este o problemă foarte gravă. Dacă oamenii au într-adevăr rațiune, ar trebui să caute adevărul în chestiuni pe care nu pot să le priceapă, ar trebui să ajungă să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să nu declame cu nepăsare o grămadă de absurdități. În standardele și principiile lui Dumnezeu pentru evaluarea omului, există un rând care spune: „Cei care nu își uită rădăcinile sunt oameni buni și au caracteristicile unei persoane bune?” A spus Dumnezeu vreodată așa ceva? (Nu.) În cererile specifice pe care Dumnezeu le-a înaintat omului, a spus El vreodată: „Dacă ești sărac, nu trebuie să furi. Dacă ești bogat, nu trebuie să fii promiscuu din punct de vedere sexual. Când te confrunți cu intimidări sau amenințări, nu trebuie să te supui niciodată”? Conțin cuvintele lui Dumnezeu astfel de cerințe? (Nu.) Într-adevăr, nu conțin. Este destul de evident că afirmația: „Omul nu ar trebui să fie niciodată corupt de bogăție, schimbat de sărăcie sau copleșit de forță” este rostită de om – nu se conformează cerințelor pe care le are Dumnezeu de la om, este incompatibilă cu adevărul și, în principiu, nu este același lucru cu adevărul. Dumnezeu nu a cerut niciodată ca ființele create să nu-și uite rădăcinile. Ce înseamnă să nu-ți uiți rădăcinile? Îți voi da un exemplu: dacă strămoșii tăi au fost fermieri, trebuie să le prețuiești mereu amintirea. Dacă strămoșii tăi au fost meșteșugari, trebuie să continui practica acelui meșteșug și să o transmiți din generație în generație. Nici măcar după ce începi să crezi în Dumnezeu nu poți să uiți aceste lucruri – nu poți să uiți învățăturile sau meșteșugurile sau orice altceva ți-a fost transmis de strămoșii tăi. Dacă strămoșii tăi au fost cerșetori, atunci trebuie să păstrezi bâtele pe care le foloseau ca să bată câinii. Dacă strămoșii au fost cândva nevoiți să supraviețuiască mâncând nutreț și plante sălbatice, atunci și descendenții lor trebuie să încerce să mănânce nutreț și plante sălbatice – adică să-și amintească durerile trecutului pentru a savura bucuriile prezentului, asta înseamnă să nu-și uite rădăcinile. Orice au făcut strămoșii tăi, trebuie să susții acel lucru. Nu-ți poți uita strămoșii doar pentru că ești bine educat și ai statut. Chinezii sunt foarte atenți la aceste lucruri. În inima lor, se pare că numai aceia care nu-și uită rădăcinile au conștiință și rațiune și că numai astfel de oameni pot să se comporte corect și să trăiască demn. Este corect acest punct de vedere? Se regăsește așa ceva în cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Dumnezeu nu a spus niciodată așa ceva. Deși omul ar putea să respecte foarte mult o sferă a virtuții și să aspire către aceasta, deși poate părea un lucru pozitiv, ceva care poate să reglementeze conduita morală a omului și să îi împiedice pe oameni să meargă pe calea răului și să devină depravați și deși este vehiculat printre oameni și acceptat de toți ca un lucru pozitiv, dacă îl comparați cu spusele lui Dumnezeu și cu adevărul, putem vedea din acest exemplu că aceste aserțiuni și gânduri din cultura tradițională sunt absolut absurde. Veți vedea că pur și simplu nu merită menționate, că nu au nici cea mai mică legătură cu adevărul și că sunt și mai departe de a fi cerințele și intențiile lui Dumnezeu. Pledând în favoarea acestor idei și opinii și propunând diverse afirmații cu privire la conduita morală a omului, oamenii nu fac nimic altceva decât să folosească anumite lucruri care transcend sfera gândirii omului, pentru a da dovadă de originalitate și noutate, pentru a-și etala măreția și corectitudinea și a-i face pe oameni să li se închine. Fie că este vorba de Orient sau de Occident, practic, toți oamenii gândesc la fel. Ideile și punctele de plecare ale cerințelor pe care oamenii le susțin și le propun cu privire la conduita morală a omului și scopurile pe care doresc să le atingă prin acestea sunt, în esență, aceleași. Deși oamenii din Occident nu au idei și puncte de vedere specifice, precum: „Răsplătește răul cu binele” și „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește” pe care oamenii din Orient le scot în evidență, și, deși nu au zicale explicite, precum cele din cultura tradițională chineză, cultura lor tradițională este plină doar de aceste idei. Deși lucrurile despre care am avut părtășie și despre care am vorbit aparțin culturii tradiționale chineze, într-o anumită măsură și în esență, aceste aserțiuni și cerințe privind conduita morală reprezintă ideile dominante ale întregii omeniri corupte.

Astăzi, am avut în primul rând părtășie despre ce fel de influență negativă exercită cultura tradițională asupra oamenilor, prin aserțiunile și cerințele sale legate de conduita morală a omului. După ce înțeleg acest lucru, următorul cel mai important lucru pe care oamenii trebuie să-l înțeleagă este ce condiții are, de fapt, Dumnezeu, Domnul creației, pentru comportamentul moral al omenirii, ce a spus El în mod specific și care sunt cerințele pe care le-a propus. Aceasta este ceea ce omenirea trebuie să ajungă să înțeleagă. Am văzut acum clar cum cultura tradițională nu este câtuși de puțin mărturie pentru cerințele lui Dumnezeu față de om sau pentru cuvintele rostite de El și că oamenii nu au căutat adevărul cu privire la acest subiect. Și astfel, cultura tradițională a fost ceea ce oamenii au învățat mai întâi și ceea ce i-a dominat, a intrat în inimile lor și a ghidat felul în care omenirea a trăit de mii de ani. Acesta este principalul mod în care Satana a corupt omenirea. Recunoscând clar acest fapt, cel mai important lucru pe care oamenii trebuie să-l înțeleagă acum este care sunt cerințele pe care le are Domnul creației de la oamenii creați cu privire la umanitatea și moralitatea lor – sau, cu alte cuvinte, ce standarde există în legătură cu acest aspect al adevărului. În același timp, oamenii trebuie să înțeleagă care dintre următoarele lucruri e adevărul: cerințele propuse de cultura tradițională sau ceea ce Dumnezeu cere omenirii. Trebuie să înțeleagă care dintre ele poate să-i purifice și să-i mântuiască pe oameni și să-i îndrume pe calea cea dreaptă în viață; și care dintre ele este un sofism, care poate să-i îndrume greșit pe oameni, să-i rănească, să-i orienteze pe calea greșită, într-o viață de păcat. Odată ce oamenii au acest discernământ, ei pot recunoaște că cerințele Domnului creației pentru omenire sunt perfect firești și justificate și că ele sunt principiile adevărului pe care oamenii ar trebui să le practice. În ceea ce privește aserțiunile despre conduita morală și standardele de evaluare din cultura tradițională care influențează urmărirea adevărului de către oameni și opiniile lor despre oameni și lucruri și comportamentul și acțiunile lor, dacă ei pot să le discearnă puțin, să vadă dincolo de ele și să admită că sunt absurde în esență și să renunțe la ele din inimă, atunci unele dintre confuziile sau problemele oamenilor privind conduita morală pot fi înlăturate. Oare înlăturarea acestor lucruri nu ar reduce un număr rezonabil de obstacole și dificultăți cu care se confruntă oamenii pe calea urmăririi adevărului? (Ba da.) Atunci când oamenii nu înțeleg adevărul, sunt predispuși să confunde cu adevărul ideile general admise despre conduita morală, să le urmărească și să le respecte ca și cum ar fi adevărul. Acest lucru are un impact foarte mare asupra capacității oamenilor de a înțelege și practica adevărul, precum și asupra rezultatelor pe care le obțin în timp ce urmăresc adevărul ca să ajungă la transformarea firii. E un lucru pe care niciunul dintre voi nu și-ar dori să-l vadă; desigur, este ceva ce nici Dumnezeu nu vrea să vadă. Așadar, în ceea ce privește aceste afirmații, idei și puncte de vedere presupus pozitive despre conduita morală pe care omul le susține, oamenii trebuie mai întâi să le cunoască și să le discearnă clar pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului și să le vadă însăși esența și, astfel, să evalueze și să poziționeze exact aceste lucruri în adâncul inimii lor, după care pot să le dezgroape, încetul cu încetul, să le elimine și să le abandoneze. În viitor, de fiecare dată când oamenii vor vedea acele afirmații presupus pozitive în conflict cu adevărul, ar trebui să aleagă mai întâi adevărul, și nu afirmațiile care sunt considerate pozitive în noțiunile omului, deoarece aceste afirmații presupus pozitive sunt doar opiniile omului și, de fapt, nu sunt în acord cu adevărul. Indiferent din ce perspectivă vorbim, scopul nostru principal în părtășia de astăzi despre aceste subiecte este să înlăturăm diferitele obstacole care apar în procesul de urmărire a adevărului de către oameni, în special incertitudinile care apar în mintea lor cu privire la cuvintele lui Dumnezeu și criteriile adevărului. Aceste incertitudini înseamnă că, atunci când accepți și practici adevărul, nu poți să-ți dai seama care sunt zicalele despre conduita morală pe care le susține omenirea, care sunt cerințele lui Dumnezeu de la omenire și care dintre ele sunt adevăratele principii și criterii. Oamenii nu sunt lămuriți în privința acestor lucruri. De ce? (Pentru că ei nu înțeleg adevărul.) Într-o privință, este pentru că nu înțeleg adevărul. În alta, este pentru că le lipsește discernământul asupra aserțiunilor despre conduita morală făcute de cultura tradițională a umanității și încă nu pot să vadă esența acestora. În cele din urmă, într-o stare de confuzie, vei stabili că acele lucruri pe care le-ai învățat mai întâi și care sunt înrădăcinate în mintea ta sunt corecte; vei stabili că sunt corecte acele lucruri pe care toată lumea le recunoaște în general a fi drepte și corecte. Și apoi vei alege acele lucruri care îți plac, pe care le poți realiza și care sunt în concordanță cu gusturile și noțiunile tale; și vei aborda aceste lucruri, te vei agăța de ele și le vei respecta ca și cum ar fi adevărul. Ca urmare a acestui fapt, comportamentul și conduita oamenilor, precum și tot ceea ce urmăresc, aleg și de care se agață nu va avea nicio legătură cu adevărul – toate vor aparține comportamentelor umane și manifestărilor umane de moralitate care nu se încadrează în sfera adevărului. Oamenii abordează și se agață de aceste aspecte ale culturii tradiționale ca și cum ar fi adevărul, în timp ce împing la o parte și ignoră adevărurile despre cerințele lui Dumnezeu privind comportamentul omului. Indiferent câte dintre comportamentele percepute de om ca fiind bune are o persoană, ea nu va obține niciodată aprobarea lui Dumnezeu. Acesta este cazul oamenilor care irosesc mult efort pentru lucruri din afara sferei adevărului. Mai mult decât atât, tratând drept adevăr aceste lucruri care derivă din om și care nu sunt în acord cu adevărul, oamenii s-au rătăcit deja. Oamenii au învățat mai întâi aceste aspecte ale culturii tradiționale și, astfel, sunt dominați de ele; aceste lucruri dau naștere la tot felul de opinii greșite înlăuntrul lor și provoacă mari dificultăți și tulburări pentru ei atunci când încearcă să înțeleagă și să practice adevărul. Toți oamenii cred că, dacă au comportamente virtuoase, Dumnezeu îi va aproba și că vor fi calificați să primească binecuvântările și făgăduința Lui, dar pot ei să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu atunci când nutresc această viziune și mentalitate? Cât de mare este obstacolul pe care îl reprezintă o asemenea mentalitate pentru purificarea și mântuirea oamenilor? Oare aceste închipuiri și noțiuni nu îi vor determina pe oameni să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu, să se răzvrătească împotriva Lui și să I se împotrivească? Nu acestea vor fi consecințele? (Ba da.) Am exprimat mai mult sau mai puțin semnificația părtășiei despre acest subiect; aceasta este ideea generală.

În continuare, vom diseca și analiza una câte una diferitele zicale din cultura tradițională chineză despre conduita morală și apoi vom ajunge la o concluzie asupra lor. În acest fel, toată lumea va avea o confirmare de bază și un răspuns în ceea ce le privește și toți vor avea, cel puțin, o înțelegere și o opinie relativ exactă cu privire la aceste zicale. Haideți să începem cu prima zicală: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos.” Care ar fi o explicație exactă a acestui proverb? (Dacă ridici ceva de pe jos, nu trebuie să-l iei și să pretinzi că-ți aparține. Se referă la un fel de moralitate bună și obicei social.) Este ușor de realizat? (Este relativ ușor.) Pentru cei mai mulți oameni, este ușor de realizat – dacă iei ceva de jos, atunci, indiferent ce este, nu trebuie să-l păstrezi pentru tine, deoarece aparține altcuiva. Nu meriți să ai acel lucru și ar trebui să îl returnezi proprietarului său de drept. Dacă nu poți să-i găsești proprietarul de drept, ar trebui să-l predai autorităților – în orice caz, nu ar trebui să-l iei pentru tine. Toate acestea respectă ideea de a nu râvni la bunurile altora și de a nu profita de alții. Este o cerință impusă asupra comportamentului moral al omului. Care este scopul impunerii unei astfel de cereri asupra comportamentului moral al oamenilor? Atunci când oamenii au acest tip de conduită morală, ea are un impact bun și pozitiv asupra climatului social. Scopul insuflării unor astfel de idei oamenilor este de a-i împiedica să profite de alții, păstrându-și, astfel, propria conduită morală bună. Dacă fiecare persoană are acest tip de conduită morală bună, climatul social se va îmbunătăți și va ajunge la un nivel unde nimeni nu ia obiectele pierdute pe care le găsește pe stradă și nimeni nu este nevoit să-și încuie ușile noaptea. Cu acest tip de climat social, ordinea publică se va îmbunătăți, iar oamenii pot trăi mai liniștiți. Vor fi mai puține furturi și jafuri, mai puține conflicte și vendete; oamenii care trăiesc în acest tip de societate vor avea un sentiment de siguranță și o bunăstare generală sporită. „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” este o cerere propusă cu privire la conduita morală a oamenilor în mediile sociale și de viață. Scopul acestei cereri este de a proteja climatul social și mediul de viață al oamenilor. Este ușor de realizat acest lucru? Indiferent dacă oamenii pot sau nu să-l realizeze, cei care au propus această idee și cerere privind conduita morală a omului urmăreau să realizeze mediul social și de viață ideal la care oamenii tânjesc. Zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” nu are nicio legătură cu criteriile pentru comportamentul omului – este doar o cerere impusă conduitei morale a oamenilor ori de câte ori aceștia iau ceva de pe jos. Are puțin de-a face cu esența omului. Au trecut deja mii de ani de când omenirea face această cerere cu privire la conduita morală a omului. Desigur, atunci când oamenii respectă această cerere, o țară sau o societate poate experimenta o perioadă în care au loc mai puține infracțiuni și poate să ajungă chiar în punctul în care oamenii nu sunt nevoiți să-și încuie ușile noaptea, în care nimeni nu ia obiectele pierdute pe care le găsește pe stradă și unde majoritatea oamenilor nu își însușesc banii găsiți pe jos. În aceste vremuri, climatul social, ordinea publică și mediul de viață vor fi toate relativ stabile și armonioase, dar acest climat și mediu social poate fi menținut doar temporar, sau pentru o perioadă, sau pentru un timp dat. Adică, oamenii nu pot să atingă sau să respecte acest tip de conduită morală decât în anumite medii sociale. De îndată ce mediul lor de viață se schimbă și vechiul climat social se destramă, este probabil ca morale precum „nu-ți însuși banii găsiți pe jos” să se schimbe, pe lângă transformările mediului social, ale climatului social și ale tendințelor sociale. Priviți cum, după ce marele balaur roșu a ajuns la putere, i-a indus în eroare pe oameni promovând tot felul de zicale pentru a asigura stabilitatea socială. În anii ‘80, a existat chiar și o melodie populară cu următoarele versuri: „Pe marginea drumului, am luat un cent de pe jos și i l-am dat unui ofițer de poliție. Ofițerul a luat centul și a dat din cap. Am spus cu bucurie: «Ne vedem mai târziu, domnule!»” Chiar și micul gest de a preda un cent a fost aparent demn de menționat și cântat – a fost o morală și un comportament social atât de „nobil”! Totuși, chiar așa a fost? Oamenii sunt capabili să predea un cent pe care îl găsesc unui ofițer de poliție, dar ar preda o sută sau o mie de yuani? Este greu de spus. Dacă o persoană ar vedea niște aur, argint sau obiecte prețioase sau ceva și mai valoros, nu și-ar putea controla lăcomia, monstrul ei lăuntric s-ar dezlănțui, iar ea ar fi în stare să-i rănească pe oameni și să le facă rău, să le însceneze altora lucruri și să-i prindă în capcană – ar fi capabilă să fure, în mod activ, banii unei persoane și chiar să ucidă pe cineva. În acel moment, ce ar mai rămâne din buna cultură și morală tradițională a omului? Unde ar fi atunci criteriul moral de a „nu-ți însuși banii găsiți pe jos”? Ce ne arată acest lucru? Indiferent dacă oamenii au sau nu acest spirit și această conduită morală, cererea și zicala aceasta este doar ceva ce oamenii își imaginează, își doresc și ar vrea să poată realiza și atinge. În contexte sociale specifice și în medii potrivite, oamenii care au cât de cât conștiință și rațiune pot practica neînsușirea banilor găsiți pe jos, dar acesta este doar un comportament bun trecător, nu poate deveni criteriul comportamentului sau vieților lor. De îndată ce mediul social și contextul în care trăiesc acești oameni se schimbă, acest principiu și această conduită morală ideală conform noțiunilor omului vor fi foarte departe de oameni. Nu vor putea să le satisfacă dorințele și ambițiile și, desigur, vor putea și mai puțin să le limiteze faptele rele. Este doar un comportament bun trecător și o calitate morală relativ nobilă conform idealurilor omului. Când se ciocnește cu realitatea și cu interesul personal, când intră în conflict cu idealurile oamenilor, acest tip de morală nu poate înfrâna comportamentul oamenilor și nici nu le poate îndruma comportamentul și gândurile. În cele din urmă, oamenii vor decide să i se împotrivească, vor încălca această noțiune tradițională a moralității și își vor alege interesele proprii. Așadar, când vine vorba de morala care spune să „nu-ți însușești banii găsiți pe jos”, oamenii pot preda poliției un cent pe care-l iau de pe jos. Dar dacă găsesc o mie de yuani, zece mii de yuani sau o monedă de aur, vor mai preda aceste bunuri unui ofițer de poliție? Nu vor putea. Când beneficiul luării acelor bani depășește sfera a ceea ce poate realiza moralitatea omului, ei nu vor putea să-i predea poliției. Ei nu vor putea să pună în practică morala zicalei: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos”. Așadar, „să nu-ți însușești banii găsiți pe jos” reprezintă umanitatea-esență a unei persoane? Nu poate deloc să-i reprezinte umanitatea-esență. Este destul de evident că această cerere cu privire la conduita morală a omului nu poate fi folosită ca bază pentru a evalua dacă un om are sau nu umanitate și că nu poate servi drept criteriu pentru comportamentul omului.

Ar fi o modalitate exactă de a evalua moralitatea și caracterul unei persoane să analizăm, mai întâi, dacă își însușește sau nu banii găsiți pe jos? (Nu.) De ce nu? (Oamenii sunt incapabili să respecte cu adevărat această cerință. Dacă găsesc o mică sumă de bani sau un obiect cu o valoare neînsemnată, vor putea să le predea, dar dacă este ceva valoros, va fi mai puțin probabil să facă acest lucru. Dacă este un obiect foarte prețios, va fi și mai puțin probabil să-l predea – s-ar putea chiar să-l păstreze cu orice preț.) Vrei să spui că „nu-ți însuși banii găsiți pe jos” nu poate servi drept criteriu pentru evaluarea umanității oamenilor pentru că aceștia sunt incapabili să realizeze acest lucru. Așadar, dacă oamenii ar putea respecta această cerință, ar conta ea drept criteriu de evaluare a umanității lor? (Nu, nu ar conta.) De ce nu ar conta drept criteriu de evaluare a umanității oamenilor, chiar dacă oamenii ar putea să o respecte? (Abilitatea sau lipsa abilității unui om de a respecta zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” nu reflectă cu adevărat calitatea umanității lui. Nu are nimic de-a face cu cât de bună sau rea este umanitatea lui și nu este un criteriu pentru evaluarea umanității oamenilor.) Acesta este un mod de a înțelege problema. Faptul că o persoană nu-și însușește banii găsiți pe jos are puțin de-a face cu calitatea umanității sale. Așadar, dacă întâlniți un om care este într-adevăr capabil să nu-și însușească banii găsiți pe jos, cum îl veți vedea? Îl puteți considera o persoană care are umanitate, o persoană cinstită și care se supune lui Dumnezeu? Puteți să clasificați neînsușirea banilor găsiți pe jos ca standard pentru faptul de a avea umanitate? Ar trebui să avem părtășie despre această chestiune. Cine va vorbi despre asta? (Abilitatea cuiva de a nu-și însuși banii găsiți pe jos este irelevantă pentru definirea umanității-esențe a acelei persoane. Esența sa este evaluată conform adevărului.) Ce altceva mai puteți spune? (Unii oameni sunt capabili să nu-și însușească banii găsiți pe jos, chiar și atunci când este o sumă mare de bani, sau fac multe alte astfel de fapte bune, dar au propriile scopuri și intenții. Vor să fie răsplătiți pentru acțiunile lor meritorii și să dobândească o reputație bună, așadar comportamentele lor externe bune nu pot determina calitatea umanității lor.) Altceva? (Să presupunem că o persoană este capabilă să nu-și însușească banii găsiți pe jos, dar abordează adevărul cu o atitudine potrivnică, scârbită de adevăr. Dacă o evaluăm pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, nu are umanitate. Așadar, este inexact să folosim acest standard pentru a judeca dacă un om are sau nu umanitate.) Unii dintre voi și-au dat deja seama că folosirea zicalei: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” pentru a evalua dacă un om are sau nu umanitate este greșită – nu sunteți de acord ca aceasta să fie folosită ca standard pentru a evalua dacă o persoană are sau nu umanitate. Acest punct de vedere este corect. Indiferent dacă un om este capabil să nu-și însușească banii găsiți pe jos, acest lucru are puțin de-a face cu principiile comportamentului său și cu calea pe care o alege. De ce spun asta? În primul rând, atunci când o persoană nu-și însușește banii găsiți pe jos, asta reprezintă doar un comportament trecător. Este greu să-ți dai seama dacă a făcut-o pentru că lucrul pe care l-a luat de pe jos nu avea nicio valoare sau pentru că alți oameni o priveau, iar ea și-a dorit să câștige laudele și stima lor. Chiar dacă acțiunea ei a fost neîntinată, este doar un tip de comportament bun și are puțină relevanță pentru ceea ce urmărește și pentru comportamentul ei. Cel mult, se poate spune doar că această persoană are într-o mică măsură un comportament bun și un caracter nobil. Deși acest comportament nu poate fi numit un lucru negativ, nu poate fi clasificat nici drept unul pozitiv, iar o persoană cu siguranță nu poate fi definită ca fiind pozitivă doar pentru că nu-și însușește banii găsiți pe jos. Asta este pentru că nu are nicio legătură cu adevărul și nu are nimic de-a face cu cerințele lui Dumnezeu de la om. Unii spun: „Cum ar putea să nu fie un lucru pozitiv? Cum ar putea un comportament atât de nobil să nu fie considerat pozitiv? Dacă o persoană ar fi imorală și nu ar avea umanitate, ar fi capabilă să nu-și însușească banii găsiți pe jos?” Acesta nu este neapărat un mod exact de a pune problema. Un diavol este în stare să facă unele lucruri bune – așadar, ai spune că nu este un diavol? Unii regi demoni fac una sau două fapte bune pentru a-și face un renume și pentru a-și consolida locul în istorie – așadar, ai spune că sunt oameni buni? Nu poți să stabilești dacă un om are sau nu umanitate, sau dacă e bun sau rău caracterul lui, doar pe baza unui lucru bun sau rău pe care l-a făcut. Ca o evaluare să fie corectă, ar trebui să se bazeze pe comportamentul lui general și pe cunoașterea sau nu de către acesta a ideilor și opiniilor corecte. Dacă o persoană este în stare să returneze proprietarului său de drept un obiect foarte valoros pe care l-a găsit, aceasta arată doar că nu este lacomă și că nu râvnește la bunurile altora. Are acest aspect al bunei conduite morale, dar are vreo legătură cu comportamentul și atitudinea ei față de lucrurile pozitive? (Nu.) Este posibil ca unii oameni să nu fie de acord cu acest lucru și să considere această afirmație ca fiind puțin subiectivă și inexactă. Totuși, luând în considerare acest lucru dintr-o perspectivă diferită, dacă o persoană pierde ceva util, nu își va face multe griji pentru acel obiect? Așadar, indiferent ce obiect găsește o persoană, acela nu îi aparține și, prin urmare, nu ar trebui să îl păstreze. Indiferent dacă este un obiect material sau sunt bani, indiferent dacă este valoros sau fără valoare, nu îi aparține – deci nu este datoria ei să returneze obiectul proprietarului său de drept? Nu asta s-ar cuveni să facă oamenii? Care este valoarea promovării acestui lucru? Nu înseamnă asta să faci mult zgomot pentru nimic? Nu este exagerat să tratezi neînsușirea banilor găsiți pe jos ca pe un fel de calitate morală nobilă și să o ridici într-un context înalt, spiritual? Chiar merită menționat acest comportament bun printre oamenii buni? Există foarte multe comportamente mai bune și mai înalte decât acesta, așa că neînsușirea banilor găsiți pe jos nu merită menționată. Cu toate acestea, dacă ar fi să propagi și să promovezi cu înflăcărare acest comportament bun în rândul cerșetorilor și hoților, ar fi potrivit și ar putea fi de folos. Dacă o țară promovează cu înflăcărare zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos”, aceasta arată că oamenii de acolo sunt deja foarte răi, că țara este invadată de tâlhari și hoți și nu se poate păzi de ei. Așadar, singura ei soluție este promovarea și propagarea acestui tip de comportament pentru a rezolva problema. De fapt, acest comportament a fost dintotdeauna datoria oamenilor. De exemplu, dacă un om găsește cincizeci de yuani pe stradă și îi returnează cu ușurință proprietarului de drept, nu este gestul atât de nesemnificativ încât nici măcar nu merită menționat? Chiar trebuie lăudat? Este necesar să faci din țânțar armăsar și să elogiezi această persoană și chiar să o lauzi pentru conduita ei morală nobilă și onorabilă, doar pentru că a înapoiat banii persoanei care i-a pierdut? Nu este returnarea banilor pierduți proprietarului de drept doar un lucru normal și firesc? Nu este ceva ce s-ar cuveni să facă o persoană care are o rațiune normală? Chiar și un copilaș care nu înțelege morala socială ar fi capabil să facă asta, deci este cu adevărat necesar să facem atâta caz din asta? Este acest comportament într-adevăr demn de a fi ridicat la nivelul moralității omului? După părerea Mea, nu poate fi ridicat la acest nivel și nu este demn de laudă. Este doar un comportament bun trecător și nu are nicio legătură cu a fi cu adevărat o persoană bună, la un nivel fundamental. A nu-ți însuși banii găsiți pe jos este o chestiune foarte neînsemnată. Este ceva ce ar trebui să poată face orice persoană normală și oricine îmbracă pielea umană sau vorbește în limbaj uman. Este ceva ce oamenii pot face dacă se străduiesc, nu au nevoie de un educator sau de un gânditor care să-i învețe să facă asta. Un copil de trei ani este capabil să facă acest lucru și totuși, gânditorii și educatorii l-au tratat ca pe o cerință crucială a conduitei morale a omului și, procedând așa, au făcut mult zgomot pentru nimic. Deși zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” este o afirmație care evaluează conduita morală a omului, nu se ridică, în mod fundamental, la nivelul evaluării existenței umanității sau moralității nobile la o persoană. Prin urmare, este atât inexact, cât și nepotrivit să folosiți zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” pentru a evalua calitatea umanității cuiva.