Ce înseamnă să urmărești adevărul (4) Partea a treia

Printre cerințele pe care Dumnezeu le-a propus cu privire la comportamentul omului, se numără și cerința aceasta: „să-și onoreze părinții”. De obicei, oamenii nu au gânduri sau noțiuni despre celelalte cerințe, așadar, care sunt gândurile voastre despre cerința „să-și onoreze părinții”? Există o contradicție între părerile voastre și acest adevăr-principiu rostit de Dumnezeu? Dacă puteți vedea acest lucru clar, este bine. Aceia care nu înțeleg adevărul, care știu doar să respecte regulile și să trâmbițeze cuvinte și doctrine sunt lipsiți de discernământ; când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nutresc întotdeauna noțiuni umane, cred mereu că există unele contradicții și nu pot să vadă clar cuvintele Sale. Pe de altă parte, cei care înțeleg adevărul nu găsesc nicio contradicție în cuvintele lui Dumnezeu și cred că acestea sunt incredibil de clare, deoarece ei au înțelegere spirituală și sunt capabili să priceapă adevărul. Uneori, nu puteți să vedeți clar cuvintele lui Dumnezeu și nu puteți să puneți nicio întrebare – dacă nu puneți nicio întrebare, pare că nu aveți probleme, dar, în realitate, aveți multe probleme și multe dificultăți, doar că nu sunteți conștienți de acest lucru. Aceasta arată că statura voastră este prea mică. Mai întâi, haideți să analizăm cerința lui Dumnezeu, care spune că oamenii trebuie să-și onoreze părinții – este această cerință corectă sau greșită? Ar trebui sau nu să o respecte oamenii? (Ar trebui să o respecte.) Acest lucru este sigur și nu poate fi negat; nu este nevoie să ezitați sau să meditați la acest lucru, această cerință este corectă. Ce este corect în ceea ce o privește? De ce a propus Dumnezeu această cerință? La ce se referă „onorarea părinților” despre care vorbește Dumnezeu? Știți? Nu știți. De ce nu știți niciodată? Atât timp cât ceva implică adevărul, nu-l știți și, totuși, puteți vorbi la nesfârșit despre cuvinte și doctrine – care este problema aici? Atunci, cum practicați aceste cuvinte ale lui Dumnezeu? Asta nu implică adevărul? (Ba da.) Când vezi că există o sintagmă din cuvintele lui Dumnezeu care spune: „Trebuie să-ți onorezi părinții”, te gândești: „Dumnezeu îmi cere să-mi onorez părinții, așa că va trebui să-i onorez, atunci”, și începi să faci asta. Faci tot ce îți cer părinții – când părinții tăi sunt bolnavi, îi servești la pat, turnându-le ceva de băut, gătindu-le ceva bun de mâncat și, de sărbători, le cumperi drept cadouri lucruri care le plac. Când vezi că sunt obosiți, le frecționezi umerii și le masezi spatele și, ori de câte ori au o problemă, poți să te gândești la o soluție pentru a o rezolva. Datorită tuturor acestor lucruri, părinții tăi sunt foarte mulțumiți de tine. Tu îți onorezi părinții, practici conform cuvintelor lui Dumnezeu și trăiești umanitatea normală, așa că te simți statornic în inima ta și te gândești: „Uite, părinții mei spun că m-am schimbat de când am început să cred în Dumnezeu. Ei spun că sunt în stare să-i onorez acum și că sunt mai rațional. Sunt cu adevărat mulțumiți și consideră că a crede în Dumnezeu este grozav, pentru că nu numai că fiii și fiicele care cred în Dumnezeu își onorează părinții, dar și merg pe calea cea dreaptă în viață și trăiesc asemănarea umană – sunt mult mai buni decât non-credincioșii. După ce am ajuns să cred în Dumnezeu, am început să practic potrivit cuvintelor Sale și să acționez conform cerințelor Lui, iar părinții mei sunt cu adevărat fericiți să vadă această schimbare în mine. Sunt foarte mândru de mine. Îi aduc slavă lui Dumnezeu – Dumnezeu sigur este mulțumit de mine și va spune că sunt o persoană care își onorează părinții și are o decență sfântă.” Într-o zi, biserica aranjează ca tu să mergi în altă parte pentru a răspândi Evanghelia și este posibil să nu te poți întoarce acasă mult timp. Ești de acord să mergi, simțind că nu poți lăsa deoparte însărcinarea dată de Dumnezeu și crezând că trebuie să îți onorezi părinții acasă și să și susții însărcinarea dată de Dumnezeu în afara casei tale. Dar când discuți problema cu părinții tăi, aceștia se înfurie și spun: „Copil neascultător! Ne-am străduit atât de mult să te creștem, iar acum ești gata să pleci. Când nu vei mai fi acasă, cine va avea grijă de un cuplu bătrân ca noi? Dacă ne îmbolnăvim sau dacă va avea loc vreun fel de dezastru, cine ne va duce la spital?” Ei nu sunt de acord cu plecarea ta, iar tu te îngrijorezi: „Dumnezeu ne spune să ne onorăm părinții, dar părinții mei nu vor să mă lase să plec și să-mi fac datoria. Dacă îi ascult, trebuie să las deoparte însărcinarea dată de Dumnezeu, iar lui Dumnezeu nu Îi va plăcea asta. Dar dacă ascult de Dumnezeu și merg să îmi fac datoria, părinții mei vor fi nefericiți. Ce ar trebui să fac?” Cugeți și tot cugeți: „De vreme ce Dumnezeu a propus cerința ca oamenii să-și onoreze mai întâi părinții, voi susține această cerință. Nu este nevoie să plec și să-mi fac datoria.” Îți lași deoparte datoria și alegi să îți onorezi părinții acasă, dar, în inima ta, nu ești împăcat. Simți că, deși ți-ai onorat părinții, nu ți-ai îndeplinit datoria și crezi că L-ai dezamăgit pe Dumnezeu. Cum poate fi rezolvată această problemă? Ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul, până când, într-o zi, vei înțelege adevărul și îți vei da seama că a-ți face datoria este cel mai important lucru. Apoi, vei putea în mod firesc să pleci de acasă și să îți faci datoria. Unii oameni spun: „Dumnezeu vrea să-mi fac datoria și, de asemenea, vrea să-mi onorez părinții. Nu există aici o contradicție și un conflict? Cum ar trebui să practic?” „Onorarea părinților” este o cerință pe care Dumnezeu a propus-o cu privire la comportamentul omului, dar nu este cerința Lui să renunți la tot pentru a-L urma și a îndeplini însărcinarea dată de El? Nu înseamnă și mai mult ceea ce cere Dumnezeu? Nu reprezintă și mai mult practicarea adevărului? (Ba da.) Ce ar trebui să faci dacă aceste două cerințe se contrazic? Unii oameni spun: „Așadar, trebuie să-mi onorez părinții, să duc la îndeplinire însărcinarea dată de Dumnezeu, să respect cuvintele Sale și să practic adevărul – ei bine, este ușor. Voi rezolva totul acasă, voi pregăti toate cele necesare traiului pentru părinții mei, voi angaja o asistentă și apoi voi pleca să-mi îndeplinesc datoria. Mă voi asigura că mă voi întoarce acasă o dată pe săptămână, voi verifica dacă părinții mei sunt bine și apoi voi pleca; dacă este în neregulă ceva, pur și simplu voi rămâne două zile. Nu pot să fiu mereu departe de ei și să nu mă mai întorc niciodată și nu pot să stau acasă pentru totdeauna și să nu ies niciodată să-mi fac datoria. Nu este aceasta cea mai bună variantă?” Ce părere aveți despre această soluție? (Nu va funcționa.) Este o închipuire; nu este realistă. Așadar, atunci când întâmpinați acest tip de situație, cum anume ar trebui să acționați în conformitate cu adevărul? (Este imposibil să împaci și capra și varza când vine vorba de loialitate și evlavie filială – trebuie să-mi pun datoria pe primul loc.) Dumnezeu le-a spus oamenilor să-și onoreze părinții mai întâi, iar după aceea, Dumnezeu a propus cerințe mai înalte pentru oameni cu privire la faptul că trebuie să practice adevărul, să-și îndeplinească îndatoririle și să urmeze calea lui Dumnezeu – pe care dintre acestea ar trebui să le respecți? (Pe cele mai înalte.) Este corect să practici în conformitate cu cerințele mai înalte? Poate adevărul să fie împărțit în adevăruri superioare și inferioare, sau în adevăruri mai vechi și mai noi? (Nu.) Așadar, atunci când practicați adevărul, conform căror lucruri ar trebui să practicați? Ce înseamnă să practici adevărul? (Înseamnă să gestionezi problemele conform principiilor.) Gestionarea problemelor conform principiilor este cel mai important lucru. Practicarea adevărului înseamnă practicarea cuvintelor lui Dumnezeu în diferite momente, locuri, medii și contexte; nu este vorba despre aplicarea cu încăpățânare a regulilor, ci despre susținerea adevărurilor-principii. Asta înseamnă să practici adevărul. Așadar, pur și simplu nu există niciun conflict între practicarea cuvintelor lui Dumnezeu și respectarea cerințelor propuse de El. Pentru a fi mai concret, nu există absolut niciun conflict între a-ți onora părinții și a duce la îndeplinire însărcinarea și datoria pe care ți le-a dat Dumnezeu. Care dintre acestea sunt cuvintele și cerințele actuale ale lui Dumnezeu? Ar trebui să vă gândiți mai întâi la această întrebare. Dumnezeu cere lucruri diferite de la diferiți oameni; El are cerințe distincte pentru ei. Aceia care slujesc drept conducători și lucrători au fost chemați de Dumnezeu, așa că trebuie să renunțe și nu pot să rămână cu părinții lor, onorându-i. Ar trebui să accepte însărcinarea dată de Dumnezeu și să renunțe la tot pentru a-L urma. Acesta este un tip de situație. Adepții de rând nu au fost chemați de Dumnezeu, așa că pot să rămână cu părinții lor și să-i onoreze. Nu există recompense pentru asta, iar ei nu vor obține nicio binecuvântare pentru că fac acest lucru, dar dacă nu dau dovadă de evlavie filială, atunci le lipsește umanitatea. De fapt, să-și onoreze părinții este doar un fel de responsabilitate și nu corespunde cu practicarea adevărului. Să te supui lui Dumnezeu, să accepți însărcinarea dată de El, care este o manifestare a supunerii față de Dumnezeu, înseamnă să practici adevărul, iar cei care renunță la orice pentru a-și îndeplini îndatoririle sunt adepții Lui. În concluzie, cea mai importantă sarcină care se află în fața voastră este să vă îndepliniți bine datoria. Aceasta este practicarea adevărului și este o manifestare a supunerii față de Dumnezeu. Așadar, care este adevărul pe care oamenii ar trebui să-l practice în primul rând acum? (Să-și îndeplinească datoria.) Așa este, a-ți îndeplini datoria cu loialitate înseamnă a practica adevărul. Dacă o persoană nu își îndeplinește sincer datoria, atunci doar muncesc.

Despre ce problemă tocmai discutam? (Dumnezeu le-a cerut mai întâi oamenilor să-și onoreze părinții, apoi a propus cerințe mai înalte, cum ar fi să practice adevărul, să-și îndeplinească îndatoririle și să urmeze calea lui Dumnezeu, deci pe care dintre acestea ar trebui să le respecte oamenii mai întâi?) Tocmai ați zis că oamenii ar trebui să practice potrivit cerințelor mai înalte. La nivel teoretic, această afirmație este corectă – de ce spun că este corectă la nivel teoretic? Asta înseamnă că, dacă ar fi să aplicați reguli și formule pentru această chestiune, atunci răspunsul acesta ar fi corect. Dar când oamenii se confruntă cu viața reală, această afirmație este adesea impracticabilă și greu de îndeplinit. Așadar, cum ar trebui să se răspundă la această întrebare? În primul rând, trebuie să analizezi situația și mediul de viață cu care te confrunți și contextul în care te afli. Dacă, pe baza mediului tău de viață și a contextului în care te afli, onorarea părinților tăi nu intră în conflict cu îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu și a îndatoririlor tale – sau, cu alte cuvinte, dacă onorarea părinților tăi nu afectează îndeplinirea cu loialitate a datoriei tale – atunci le poți practica pe amândouă în același timp. Nu este nevoie să te separi la exterior de părinții tăi și nu ești nevoit să renunți la ei sau să-i respingi la exterior. În ce situație se aplică acest lucru? (Când onorarea părinților de către o persoană nu intră în conflict cu îndeplinirea datoriei sale.) Corect. Cu alte cuvinte, dacă părinții tăi nu încearcă să-ți împiedice credința în Dumnezeu și, de asemenea, dacă sunt credincioși și te sprijină și încurajează cu adevărat să-ți îndeplinești datoria cu loialitate și să duci la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu, atunci relația ta cu părinții tăi nu este o relație trupească între rude, în sensul obișnuit al cuvântului, ci este o relație între frații și surorile bisericii. În acest caz, în afară de a interacționa cu ei ca frați și surori ai bisericii, trebuie să-ți îndeplinești și câteva dintre responsabilitățile filiale față de ei. Trebuie să dai dovadă de puțin mai multă grijă. Atât timp cât nu afectează îndeplinirea datoriei tale, adică atât timp cât inima ta nu este constrânsă de ei, poți să-ți suni părinții ca să-i întrebi ce mai fac și să dai dovadă de puțină grijă pentru ei, poți să-i ajuți să rezolve câteva dificultăți și să se ocupe de unele dintre problemele lor de viață și poți chiar să-i ajuți să rezolve unele dintre dificultățile pe care le au în ceea ce privește intrarea lor în viață – poți să faci toate aceste lucruri. Cu alte cuvinte, dacă părinții tăi nu te împiedică să crezi în Dumnezeu, ar trebui să păstrezi această relație cu ei și ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei. Și de ce ar trebui să te arăți îngrijorat pentru ei, să ai grijă de ei și să-i întrebi ce mai fac? Pentru că ești copilul lor și ai această relație cu ei, ai un alt tip de responsabilitate și, din cauza acestei responsabilități, trebuie să te interesezi ceva mai mult de ei și să le oferi un ajutor considerabil. Atât timp cât nu afectează îndeplinirea datoriei tale și atât timp cât părinții tăi nu-ți împiedică sau nu-ți tulbură credința în Dumnezeu și îndeplinirea datoriei tale și nici nu te trag înapoi, atunci este firesc și potrivit să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei și trebuie să faci acest lucru în măsura în care nu ai mustrări de conștiință – acesta este cel mai scăzut standard pe care trebuie să-l îndeplinești. Dacă nu poți să-ți onorezi părinții acasă din cauza impactului și a obstacolelor circumstanțelor tale, atunci nu trebuie să respecți această regulă. Ar trebui să te lași la mila orchestrărilor lui Dumnezeu, să te supui rânduielilor Sale și nu ai nevoie să insiști pe onorarea părinților tăi. Condamnă Dumnezeu asta? Dumnezeu nu condamnă acest lucru; El nu-i obligă pe oameni să facă asta. Despre ce avem părtășie acum? Avem părtășie despre modul în care oamenii ar trebui să practice atunci când onorarea părinților contravine îndeplinirii datoriei lor; avem părtășie despre principii de practică și adevăr. Ai responsabilitatea să-ți onorezi părinții și, dacă împrejurările o permit, poți să îndeplinești această responsabilitate, dar nu ar trebui să fii constrâns de sentimentele tale. De exemplu, dacă unul dintre părinții tăi se îmbolnăvește și trebuie să meargă la spital și nu are cine să-l îngrijească, iar tu ești prea ocupat cu datoria ta pentru a te întoarce acasă, ce ar trebui să faci? În astfel de momente, nu poți fi constrâns de sentimentele tale. Ar trebui să te gândești la asta în rugăciune, să o încredințezi lui Dumnezeu și să o lași la mila orchestrărilor Sale. Acesta este genul de atitudine pe care ar trebui să o ai. Dacă Dumnezeu vrea să pună capăt vieții părintelui tău și să ți-l ia, ar trebui să te supui. Unii oameni spun: „Deși m-am supus, tot mă simt nefericit și plâng de zile întregi pentru asta – nu este un sentiment trupesc?” Acesta nu este un sentiment trupesc, este bunătate umană, înseamnă a avea umanitate, iar Dumnezeu nu o condamnă. Poți să plângi, dar dacă plângi câteva zile și nu ești în stare să dormi sau să mănânci și nu ai chef să-ți faci datoria și chiar îți dorești să te duci acasă și să-ți vizitezi părinții, atunci nu-ți poți face bine datoria și nu ai pus adevărul în practică, iar asta înseamnă că nu-ți îndeplinești responsabilitățile onorându-ți părinții și că trăiești în vâltoarea sentimentelor tale. Dacă-ți onorezi părinții în timp ce trăiești în vâltoarea sentimentelor tale, atunci nu-ți îndeplinești responsabilitățile și nu respecți cuvintele lui Dumnezeu, pentru că ai abandonat însărcinarea dată de El și nu ești o persoană care urmează calea Sa. Când întâlnești acest tip de situație, dacă nu cauzează întârzieri în datoria ta sau nu afectează îndeplinirea loială a datoriei tale, poți face unele lucruri de care ești în stare pentru a da dovadă de evlavie filială față de părinții tăi și poți îndeplini responsabilitățile pe care ești capabil să le îndeplinești. În concluzie, asta este ceea ce ar trebui să facă oamenii și de ce sunt ei capabili în sfera umanității. Dacă te lași prins de sentimentele tale și acest lucru te împiedică în îndeplinirea datoriei tale, atunci asta contravine întru totul intențiilor lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ți-a cerut niciodată să faci asta; El cere doar să-ți îndeplinești responsabilitățile față de părinții tăi, nimic mai mult. Asta înseamnă să ai evlavie filială. Când Dumnezeu vorbește despre „onorarea părinților”, există un context. Trebuie doar să îndeplinești câteva responsabilități care pot fi duse la bun sfârșit în tot felul de condiții, asta-i tot. Cât despre cazul în care părinții tăi se îmbolnăvesc grav sau mor, decizi tu aceste lucruri? Cum sunt viețile lor, când mor, ce boală îi ucide sau cum mor – au aceste lucruri vreo legătură cu tine? (Nu.) Nu au nicio legătură. Unii oameni spun: „Trebuie să-mi îndeplinesc responsabilitățile pentru a-mi putea onora părinții. Trebuie să mă asigur că nu se îmbolnăvesc, mai ales de cancer sau de vreun fel de boală fatală. Trebuie să mă asigur că ei trăiesc până la 100 de ani. Numai atunci îmi voi fi îndeplinit cu adevărat responsabilitățile față de ei.” Oare oamenii aceștia nu sunt absurzi? Acest lucru este clar închipuirea omului și categoric nu este cerința lui Dumnezeu. Nici măcar nu știi dacă tu vei putea trăi până la 100 de ani și, totuși, ceri ca părinții tăi să trăiască până la acea vârstă – este visul unui nesăbuit! Când Dumnezeu vorbește despre „onorarea părinților”, El îți cere doar să-ți îndeplinești responsabilitățile care intră în sfera umanității normale. Atât timp cât nu-ți tratezi rău părinții sau nu faci nimic care să contravină conștiinței și moralității tale, este suficient. Nu este acest lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu? (Ba da.) Desigur, acum tocmai am menționat și cazul în care părinții tăi te împiedică să crezi în Dumnezeu; natura – esența lor este cea a neîncrezătorilor și non-credincioșilor, sau chiar a oamenilor răi și a diavolilor, și nu merg pe aceeași cale ca tine. Cu alte cuvinte, nu sunt deloc același tip de persoană ca tine și, cu toate că ai trăit în același cămin cu ei mulți ani, pur și simplu nu urmăresc aceleași lucruri și nu au același caracter ca tine și, cu siguranță, nu au aceleași preferințe sau aspirații ca tine. Tu crezi în Dumnezeu, dar ei nu cred deloc în El și chiar I se împotrivesc. Ce ar trebui să faci în aceste circumstanțe? (Să-i respingi.) Dumnezeu nu ți-a spus să îi respingi sau să-i blestemi în aceste circumstanțe. Dumnezeu nu a spus asta. Cerința lui Dumnezeu de a-ți „onora părinții” este încă valabilă. Asta înseamnă că, în timp ce locuiești cu părinții tăi, ar trebui să respecți în continuare această cerință de a-i onora. Nu există nicio contradicție în această chestiune, nu-i așa? (Nu există.) Nu există nicio contradicție în asta. Cu alte cuvinte, atunci când chiar reușești să te întorci acasă pentru o vizită, poți să le gătești sau să le faci niște găluști și, dacă este posibil, poți să le cumperi niște produse naturiste și vor fi foarte mulțumiți de tine. Dacă vorbești despre credința ta și ei nu o acceptă sau nu cred, și chiar te abuzează verbal, atunci nu trebuie să le predici Evanghelia. Dacă este posibil să îi vezi, practică în acest fel; dacă nu, așa ar trebui să fie și este orchestrarea lui Dumnezeu, iar tu trebuie să te grăbești să te îndepărtezi de ei și să-i eviți. Care este principiul pentru asta? Dacă părinții tăi nu cred în Dumnezeu și nu împărtășesc un limbaj comun sau preocupări și obiective comune cu tine, nu merg pe aceeași cale ca tine și chiar îți împiedică și-ți persecută credința în Dumnezeu, atunci poți să-i discerni, să le percepi esența și să-i respingi. Desigur, dacă Îl abuzează verbal pe Dumnezeu sau te blestemă, îi poți blestema în inima ta. Așadar, la ce se referă „onorarea părinților” despre care vorbește Dumnezeu? Cum ar trebui să practici acest lucru? Adică, dacă îți poți îndeplini responsabilitățile, atunci îndeplinește-le în mică parte și, dacă nu ai această șansă sau dacă neînțelegerile din interacțiunile tale cu ei au devenit deja prea mari și între voi există un conflict, ajungând deja în punctul în care nu vă mai puteți vedea, atunci ar trebui să te grăbești să te separi de ei. Când Dumnezeu vorbește despre onorarea acestor tipuri de părinți, El vrea să spună că ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile filiale din perspectiva poziției tale de copil al lor și să faci lucrurile pe care s-ar cuveni să le facă un copil. Nu ar trebui să-ți tratezi rău părinții, să te cerți cu ei, să-i lovești, să țipi la ei sau să-i abuzezi și ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei cât poți de bine. Acestea sunt lucruri care ar trebui realizate în sfera umanității; acestea sunt principiile pe care ar trebui să le practicăm în ceea ce privește „onorarea părinților”. Nu sunt ușor de realizat? Nu trebuie să-ți tratezi părinții cu impetuozitate, spunând: „Voi, diavolilor și neîncrezătorilor, Dumnezeu vă blestemă să ajungeți în iazul de foc și pucioasă și în Adânc; El vă va trimite în cel de-al optsprezecelea nivel al iadului!” Așa ceva nu este necesar, nu trebuie să ajungi la această extremă. Dacă împrejurările o permit și dacă situația o impune, poți să-ți îndeplinești responsabilitățile filiale față de părinții tăi. Dacă acest lucru nu este necesar, sau dacă împrejurările nu o permit și nu este posibil, poți să te scutești de această obligație. Tot ce trebuie să faci este să-ți îndeplinești responsabilitățile filiale atunci când te întâlnești cu părinții tăi și interacționezi cu ei. Când ai făcut asta, ți-ai finalizat sarcina. Ce părere aveți despre acest principiu? (Este bun.) Trebuie să existe principii cu privire la modul în care îi tratezi pe toți oamenii, inclusiv pe părinții tăi. Nu poți acționa impetuos și nu-ți poți abuza verbal părinții doar pentru că aceștia îți persecută credința în Dumnezeu. În lume sunt atât de mulți oameni care nu cred în Dumnezeu, sunt atât de mulți non-credincioși și sunt atât de mulți oameni care Îl insultă pe Dumnezeu – ai de gând să-i blestemi pe toți și să țipi la ei? Dacă nu, atunci nu ar trebui să țipi nici la părinții tăi. Dacă țipi la părinții tăi, dar nu și la ceilalți oameni, atunci trăiești în vâltoarea impetuozității și lui Dumnezeu nu-I place asta. Să nu crezi că Dumnezeu va fi mulțumit de tine dacă-ți abuzezi verbal și-ți blestemi părinții fără un motiv întemeiat, spunând că aceștia sunt diavoli, satane vii și lacheii Satanei și îi blestemi să ajungă în iad – pur și simplu nu așa stau lucrurile. Dumnezeu nu te va găsi acceptabil și nici nu va spune că ai umanitate din cauza acestei false manifestări de proactivitate. În schimb, Dumnezeu va spune că acțiunile tale sunt însoțite de emoții și impetuozitate. Lui Dumnezeu nu-I va plăcea să acționezi în acest fel, este prea extrem și nu este în concordanță cu intențiile Sale. Trebuie să existe principii cu privire la modul în care tratezi toți oamenii, inclusiv pe părinții tăi; indiferent dacă ei cred sau nu în Dumnezeu și indiferent dacă sunt sau nu oameni răi, trebuie să-i tratezi cu principii. Dumnezeu i-a spus omului acest principiu: este vorba despre a-i trata corect pe ceilalți – doar că oamenii au un grad suplimentar de responsabilitate față de părinții lor. Tot ce trebuie să faci este să îndeplinești această responsabilitate. Indiferent dacă părinții tăi sunt credincioși sau nu, indiferent dacă își urmăresc sau nu credința, indiferent dacă viziunea lor asupra vieții și umanitatea lor se aliniază sau nu cu ale tale, tu trebuie doar să-ți îndeplinești responsabilitatea față de ei. Nu este nevoie să-i eviți – lasă doar totul să-și urmeze cursul firesc, potrivit orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Dacă ei te împiedică să crezi în Dumnezeu, atunci tot ar trebui să-ți îndeplinești cât mai bine responsabilitățile filiale, astfel încât măcar conștiința ta să nu se simtă îndatorată față de ei. Dacă nu-ți pun piedici și îți susțin credința în Dumnezeu, atunci ar trebui, de asemenea, să practici potrivit principiilor, tratându-i bine atunci când se cuvine să faci acest lucru. În concluzie, indiferent de situație, cerințele lui Dumnezeu față de om nu se schimbă, iar adevărurile-principii pe care oamenii ar trebui să le practice nu se pot schimba. În aceste chestiuni, trebuie pur și simplu să susții principiile și să îndeplinești responsabilitățile pe care ești capabil să le îndeplinești.

Voi vorbi acum despre motivul pentru care, în ceea ce privește comportamentul omului, Dumnezeu a propus o cerință precum „să-și onoreze părinții”. Toate celelalte cerințe ale lui Dumnezeu sunt reglementări comportamentale care privesc comportamentul individual al fiecărei persoane, așadar, de ce a formulat Dumnezeu un alt tip de cerință în legătură cu evlavia filială? Spuneți-Mi: dacă o persoană nu-și poate onora nici măcar părinții, cum este natura-esența sa? (Rea.) Părinții ei au suferit mult pentru a-i da naștere și a o crește, și cu siguranță nu le-a fost ușor să o educe – și, de fapt, ei nu se așteaptă ca odrasla lor să le aducă o mare fericire sau mulțumire, ci doar speră că, după ce va crește, vor trăi o viață fericită și că nu vor fi nevoiți să-și facă prea multe griji pentru ea. Dar odrasla lor nu se străduiește și nici nu muncește din greu și nu trăiește bine – încă se bazează pe părinții ei să aibă grijă de ea și a devenit o lipitoare, care nu numai că nu-și onorează părinții, dar își și dorește să-și hărțuiască părinții și să-i șantajeze să-i lase proprietatea lor. Dacă e capabilă să dea curs acestui tip de comportament josnic, ce fel de persoană este? (O persoană cu umanitate slabă.) Nu-și îndeplinește niciuna dintre responsabilitățile față de oamenii care i-au dat viață și au crescut-o și nu se simte deloc vinovată pentru asta – dacă o analizați din această perspectivă, are conștiință? (Nu are.) Va lovi și va abuza verbal pe oricine, inclusiv pe părinții ei. Își tratează părinții la fel ca pe oricine altcineva – lovindu-i și abuzându-i verbal, după bunul plac. Atunci când se simte nefericită, își varsă furia asupra părinților ei, spărgând castroane și farfurii și înspăimântându-i. Are rațiune o astfel de persoană? (Nu.) Dacă un om nu are conștiință sau rațiune și este capabil să-și abuzeze nonșalant chiar și părinții, atunci mai este o persoană? (Nu.) Ce este, atunci? (O bestie.) Este o bestie. Este corectă această afirmație? (Da, este.) De fapt, dacă o persoană își îndeplinește unele dintre responsabilitățile față de părinți, dacă acelei persoane îi pasă de ei și îi iubește nespus, acestea nu sunt lucruri pe care oamenii cu umanitate normală ar trebui, în mod firesc, să le facă? (Ba da.) Dacă o persoană ar fi să-și maltrateze și să-și abuzeze părinții, ar putea conștiința ei să accepte acest lucru? Ar putea un om normal să facă așa ceva? Oamenii care au conștiință și rațiune nu ar putea face asta – dacă ar fi să-și mânie părinții, ar fi nefericiți câteva zile. Unii oameni au un temperament iute și s-ar putea să se enerveze pe părinții lor într-un moment de disperare, dar, după aceea, vor avea mustrări de conștiință și, chiar dacă nu își vor cere scuze, nu vor mai face acest lucru. Este ceea ce ar trebui să aibă oamenii cu umanitate normală și este o manifestare a umanității normale. Cei care nu au umanitate își pot abuza părinții în orice fel, fără să simtă nimic, și chiar asta fac. Dacă părinții lor i-au lovit o dată când erau copii, își vor aminti de asta pentru tot restul vieții și, după ce vor crește, își vor dori în continuare să-și bată părinții și să-i lovească, la rândul lor. Majoritatea oamenilor nu vor riposta când părinții îi lovesc în copilărie; unii oameni trecuți de 30 de ani nu vor riposta când îi lovesc părinții și nu vor scoate niciun cuvânt în legătură cu asta, chiar dacă îi doare. Este ceea ce ar trebui să aibă oamenii cu umanitate normală. De ce nu vor rosti niciun cuvânt despre asta? Dacă altcineva i-ar lovi, ar permite să se întâmple asta și ar lăsa acea persoană să-i lovească? (Nu.) Dacă ar fi altcineva, indiferent cine, nu i-ar permite acelei persoane să-i lovească – nu i-ar permite nici măcar să-i abuzeze cu un singur cuvânt. Așadar, de ce nu ripostează sau nu se enervează, indiferent cum i-au lovit părinții lor? De ce tolerează așa ceva? Nu cumva pentru că au conștiință și rațiune în umanitatea lor? Ei se gândesc: „Părinții mei m-au crescut. Chiar dacă nu este corect ca ei să mă lovească, trebuie să suport. În plus, eu am fost cel care i-a înfuriat, așa că merit să fiu lovit. O fac doar pentru că nu i-am ascultat și i-am înfuriat. Merit să fiu lovit! Nu voi mai face asta niciodată.” Nu aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii cu umanitate normală? (Ba da.) Această rațiune a umanității normale este cea care le permite să îndure acest tratament din partea părinților. Aceasta este umanitatea normală. Așadar, au această umanitate oamenii care nu pot să îndure acest tip de tratament, care le răspund părinților cu lovituri? (Nu au.) Așa este, nu o au. Oamenii care nu au conștiința și rațiunea umanității normale sunt chiar capabili să-și lovească și să-și abuzeze verbal părinții, așadar, cum vor fi capabili să-L trateze pe Dumnezeu și pe frații și surorile lor din biserică? Ei sunt capabili să-i trateze astfel pe oamenii care le-au dat viață și i-au crescut, așadar, nu le va păsa chiar și mai puțin de alți oameni care nu le sunt rude de sânge? (Ba da.) Cum Îl vor trata pe Dumnezeu, pe care nu pot să-L vadă sau să-L atingă? Vor putea ei să-L trateze pe Dumnezeu, pe care nu pot să-L vadă, cu rațiune și conștiință? Vor fi ei capabili să se supună tuturor mediilor orchestrate de Dumnezeu? (Nu.) Dacă ar fi ca Dumnezeu să-i emondeze, să-i judece sau să-i mustre, I s-ar împotrivi? (Da.) Gândiți-vă la asta: ce funcție îndeplinesc conștiința și rațiunea unei persoane? Într-o anumită măsură, conștiința și rațiunea unei persoane pot să-i înfrâneze și să-i reglementeze comportamentul – îi permit să aibă atitudinea corectă și să facă alegerile corecte atunci când i se întâmplă ceva și să abordeze tot ceea ce i se întâmplă bazându-se pe conștiința și rațiunea ei. De cele mai multe ori, faptul de a acționa pe baza conștiinței și a rațiunii le va permite oamenilor să evite foarte multe nenorociri. Desigur, oamenii care urmăresc adevărul pot alege să meargă pe calea urmăririi adevărului pe această bază, pătrunzând în adevărul-realitate și supunându-se orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Aceia care nu urmăresc adevărul sunt lipsiți de umanitate și nu au acest tip de conștiință și rațiune – consecințele acestui lucru sunt îngrozitoare. Ei sunt în stare să-I facă orice lui Dumnezeu – exact cum L-au tratat fariseii pe Domnul Isus, ei sunt capabili să-L insulte pe Dumnezeu, să se răzbune pe El, să-L hulească sau chiar să-L acuze și să-L trădeze. Această problemă este foarte gravă – nu înseamnă necazuri? Oamenii cărora le lipsește rațiunea umanității se răzbună adesea pe ceilalți prin impetuozitatea lor; rațiunea umanității nu îi înfrânează, așa că le este ușor să elaboreze unele gânduri și opinii extreme și apoi să adopte un comportament extrem și să acționeze în multe moduri care sunt lipsite de conștiință și rațiune și, în cele din urmă, consecințele acestui lucru scapă complet de sub control. Am terminat mai mult sau mai puțin părtășia despre „onorarea părinților” și practicarea adevărului – până la urmă, totul se reduce la umanitate. De ce a propus Dumnezeu o cerință precum „să-ți onorezi părinții”? Pentru că se referă la comportamentul omului. Într-un fel, Dumnezeu folosește această cerință pentru a reglementa comportamentul omului și, totodată, cu ajutorul ei, pune la încercare și definește umanitatea oamenilor. Dacă o persoană nu-și tratează părinții cu rațiune și conștiință, atunci cu siguranță nu are umanitate. Unii oameni spun: „Ce se întâmplă dacă părinții ei nu au o umanitate bună și nu și-au îndeplinit complet responsabilitățile față de copilul lor – ar trebui, totuși, ca acea persoană să dea dovadă de evlavie filială?” Dacă are conștiință și rațiune, atunci, ca fiică sau fiu, nu își va abuza părinții. Oamenii care își abuzează părinții categoric nu au conștiință și rațiune. Așadar, indiferent de cerința propusă de Dumnezeu, fie că este legată de atitudinea cu care oamenii își tratează părinții sau de umanitatea pe care o trăiesc și o dezvăluie oamenii de obicei, în orice caz, din moment ce Dumnezeu a expus aceste abordări cu privire la comportamentele exterioare, sigur El are propriile motive și obiective pentru a face acest lucru. Deși aceste cerințe comportamentale propuse de Dumnezeu sunt încă oarecum departe de adevăr, ele sunt totuși standarde pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru a reglementa comportamentul omului. Toate sunt semnificative și valabile și astăzi.

Tocmai am avut părtășie despre diversele conexiuni și diferențe dintre criteriile comportamentale pe care le-a propus Dumnezeu pentru om și adevărurile pe care El le cere. În acest moment, nu am terminat mai mult sau mai puțin părtășia despre comportamentele bune care fac parte din lucrurile pe care oamenii, în noțiunile lor, le consideră corecte și bune? După ce ne-am încheiat părtășia privind acest lucru, am discutat despre câteva standarde și zicale propuse de Dumnezeu pentru a reglementa comportamentul omului și ceea ce trăiește omul și am enumerat câteva exemple, cum ar fi: să nu-i lovească sau să nu-i abuzeze verbal pe alții, să-și onoreze părinții, să nu fumeze și să nu bea, să nu fure, să nu profite de alții, să nu depună mărturie mincinoasă, să nu se închine la idoli și așa mai departe. Desigur, acestea sunt doar cele importante și sunt mult mai multe detalii în care nu vom intra. Așadar, în urma părtășiei despre aceste lucruri, ce adevăruri ar fi trebuit să dobândiți? Ce principii ar trebui să puneți în practică? Ce ar trebui să faceți? Trebuie să-i respectați pe bătrâni și să aveți grijă de tineri? Trebuie să fiți persoane curtenitoare? Trebuie să fiți amabili și abordabili? Trebuie femeile să fie blânde și rafinate sau bine educate și raționale? Trebuie bărbații să fie grozavi, ambițioși și împliniți? Nu. Bineînțeles, am avut o părtășie extinsă. Aceste lucruri pe care le susține cultura tradițională sunt în mod clar folosite de Satana pentru a-i induce în eroare pe oameni. Sunt lucruri foarte înșelătoare și care păcălesc oamenii. Ar trebui să vă analizați și să vedeți dacă încă nutriți vreun gând, vreo opinie, vreun comportament sau vreo manifestare de acest fel. Dacă o faceți, atunci ar trebui să vă grăbiți să căutați adevărul pentru a le înlătura, apoi să acceptați adevărul și să trăiți după cuvintele lui Dumnezeu. Astfel, veți putea obține aprobarea lui Dumnezeu. Ar trebui să reflectați la cum era starea voastră lăuntrică atunci când trăiați după cultura tradițională și cum v-ați simțit în adâncul inimii voastre, ce ați câștigat și care a fost rezultatul, apoi să vedeți cum vă simțiți comportându-vă conform standardelor cerute omului de către Dumnezeu, ca de exemplu să vă înfrânați, să aveți decență sfântă, să nu-i loviți sau să nu-i abuzați verbal pe alții și așa mai departe. Vezi care dintre aceste moduri de viață îți permite să trăiești mai ușor, mai liber, mai statornic și mai pașnic și care te ajută să trăiești cu mai multă umanitate și care te face să te simți ca și cum ai trăi sub o mască falsă și-ți face viața foarte falsă și nefericită. Vezi care dintre aceste moduri de viață îți permite să trăiești din ce în ce mai aproape de cerințele lui Dumnezeu și face relația ta cu El din ce în ce mai normală. Când vei experimenta cu adevărat acest lucru, vei ști. Doar practicarea cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului poate să-ți aducă eliberare și libertate și să-ți permită să obții aprobarea lui Dumnezeu. Să zicem că, de exemplu, pentru a-i determina pe alții să spună că îi respecți pe bătrâni și ai grijă de tineri, că respecți regulile și că ești o persoană bună, ori de câte ori întâlnești un frate sau o soră mai în vârstă, îi spui „frate mai mare” sau „soră mai mare”, fără să îndrăznești vreodată să i te adresezi pe nume și simțindu-te prea stânjenit să-i spui pe nume și crezând că a face acest lucru ar fi foarte lipsit de respect. Această noțiune tradițională de a-i respecta pe bătrâni și de a avea grijă de tineri este ascunsă în inima ta, așa că, atunci când vezi o persoană în vârstă, te comporți foarte blând și amabil, și de parcă ai respecta foarte mult regulile și ai fi foarte cultivat, și nu te poți abține să nu te apleci din talie, de la un unghi de 15 grade la unul de 90 de grade. Îi tratezi respectuos pe oamenii mai în vârstă – cu cât este mai bătrână persoana din fața ta, cu atât mai mult pretinzi că ești bine-crescut. Este un lucru bun să fii bine-crescut astfel? Înseamnă să trăiești fără coloană vertebrală și fără demnitate. Când astfel de oameni văd un copilaș, se poartă drăguț și jucăuș, la fel ca un copil. Când îl văd pe unul dintre semenii lor, își îndreaptă spatele și se comportă ca un adult, astfel încât ceilalți să nu îndrăznească să nu-i respecte. Ce fel de persoane sunt? Nu sunt persoane cu multe fețe? Se schimbă foarte repede, nu-i așa? Când văd o persoană în vârstă, îi spun „bunic în vârstă” sau „bunică în vârstă”. Când văd pe cineva puțin mai în vârstă decât ei, îi spun „unchi”, „mătușică”, „frate mai mare” sau „soră mai mare”. Când întâlnesc pe cineva mai tânăr decât ei, îi spun „frățior” sau „surioară”. Ei dau oamenilor diverse titluri și porecle în funcție de vârsta lor și folosesc aceste forme de adresare cu precizie și exactitate. Aceste lucruri s-au înrădăcinat în oasele lor și sunt capabili să le utilizeze cu mare ușurință. Mai ales după ce ajung să creadă în Dumnezeu, sunt și mai convinși că: „Acum sunt credincios în Dumnezeu, trebuie să respect regulile și să fiu cultivat; trebuie să fiu bine educat și rațional. Nu pot să încalc regulile sau să fiu răzvrătit ca acei tineri non-credincioși și cu probleme – oamenilor nu le va plăcea asta. Dacă vreau să mă placă toată lumea, trebuie să-i respect pe bătrâni și să am grijă de tineri.” Așadar, își reglementează comportamentul și mai strict, împărțind oamenii din diferite grupe de vârstă pe diferite niveluri, dându-le tuturor titluri și porecle, apoi punând în mod constant acest lucru în practică în viața lor de zi cu zi, după care gândesc din ce în ce mai mult următoarele: „Uitați-vă la mine, chiar m-am schimbat după ce am ajuns să cred în Dumnezeu. Sunt bine educat, rațional și curtenitor, îi respect pe bătrâni și am grijă de tineri și sunt amabil. Trăiesc într-adevăr asemănarea umană. Știu cum să mă adresez fiecărei persoane pe care o întâlnesc, după titlul potrivit, indiferent de vârsta ei. Nu am avut nevoie ca părinții mei să mă învețe asta și ca oamenii din jurul meu să-mi spună să o fac, pur și simplu am știut cum să o fac.” După ce practică aceste comportamente bune, ei cred că au într-adevăr umanitate, că respectă cu adevărat regulile și că asta sigur Îi place lui Dumnezeu – oare nu se amăgesc singuri și nu-i amăgesc și pe ceilalți? De acum înainte, trebuie să renunțați la aceste lucruri. Înainte, am spus povestea lui Daming și Xiaoming – acea poveste era legată de respectarea bătrânilor și grija față de tineri, nu-i așa? (Așa este.) Când unii oameni văd o persoană în vârstă, cred că a-i spune „frate mai mare” sau „soră mai mare” nu este suficient de elegant și că nu îi va face pe oameni să creadă că sunt suficient de cultivați, așa că îi spun „bunic în vârstă” sau „mătușică în vârstă”. Se pare că i-ai acordat suficient respect și de unde vine respectul tău pentru acel om? Nu ai fața unei persoane care îi respectă pe ceilalți. Ai o privire înfricoșătoare și feroce, obraznică și arogantă și, în acțiunile tale, ești mai arogant decât oricine altcineva. Nu numai că nu cauți adevărurile-principii, dar nici nu te consulți cu nimeni altcineva; îți faci legea singur și nu ai nici cea mai mică fărâmă de umanitate. Te uiți să vezi cine are statut și apoi îi spui „unchi mai în vârstă” sau „mătușică mai în vârstă”, în speranța că vei primi laudele oamenilor pentru asta – este util să te prefaci astfel? Vei avea umanitate și morală dacă te vei preface așa? Dimpotrivă, atunci când alți oameni vor vedea că faci acest lucru, vor fi și mai dezgustați de tine. Când apar probleme care implică interesele casei lui Dumnezeu, ești capabil să trădezi cu adevărat interesele casei Sale. Trăiești doar pentru satisfacția ta și, cu toate că ai acest tip de umanitate, tot te mai adresezi oamenilor cu „mătușică mai în vârstă” – nu este aceasta prefăcătorie? (Ba da, este.) Chiar te pricepi să te prefaci! Spuneți-Mi, nu sunt dezgustători astfel de oameni? (Ba da, sunt.) Asemenea oameni trădează întotdeauna interesele casei lui Dumnezeu – nu le protejează deloc. Ei mușcă mâna care îi hrănește și nu merită să locuiască în casa lui Dumnezeu. Analizează-te și vezi ce gânduri, opinii, atitudini, abordări și moduri de a-i trata pe oameni pe care încă le nutrești sunt lucruri pe care omenirea le recunoaște în mod obișnuit ca fiind comportamente bune, dar care, de fapt, sunt tocmai lucrurile pe care Dumnezeu le detestă. Ar trebui să vă grăbiți să renunțați la aceste lucruri lipsite de valoare și categoric nu trebuie să vă agățați de ele. Unii oameni spun: „Ce e rău în a te comporta așa?” Dacă te comporți așa, voi fi dezgustat de tine și te voi urî; în niciun caz nu trebuie să te comporți așa. Unii spun: „Nu contează dacă ești dezgustat de noi, la urma urmei, nu locuim cu Tine.” Tot nu trebuie să te comporți așa, chiar dacă nu locuim împreună. Mă voi simți dezgustat de tine pentru că nu ești în stare să accepți sau să practici adevărul, ceea ce înseamnă că nu poți fi mântuit. Prin urmare, ar fi mai bine dacă ai abandona acele lucruri cât mai curând posibil. Nu te preface și nu trăi în spatele unei măști false. Cred că occidentalii sunt foarte normali în această privință. De exemplu, în America, trebuie doar să le spui oamenilor pe nume. Nu este nevoie să-i spui, cu stângăcie, „bunic” acestui om și „bunică” acelei persoane și nu trebuie să te îngrijorezi că oamenii te judecă – poți, pur și simplu, să le spui oamenilor pe nume într-un mod demn, iar când oamenii te vor auzi, vor fi foarte fericiți, atât adulții, cât și copiii, și vor crede că ești respectuos. În schimb, dacă le știi numele și tot le spui „domnule” sau „mătușică”, ei nu vor fi mulțumiți și te vor trata cu indiferență, iar asta ți se va părea foarte ciudat. Cultura occidentală este diferită de cultura tradițională chineză. Chinezii au fost îndoctrinați și influențați de cultura tradițională și își doresc întotdeauna să fie la înălțime, să fie cei în vârstă din grup și să-i determine pe ceilalți să-i respecte. Nu este suficient să li se spună „bunic” sau „bunică”, ei vor ca oamenii să adauge „în vârstă” după acest cuvânt și să le zică „bunic în vârstă”, „bunică în vârstă” sau „unchi în vârstă”. Apoi, mai există și „mătușica mare” sau „unchiul cel mare” – dacă nu li se spune „în vârstă”, atunci vor să li se spună „mare”. Nu sunt dezgustători astfel de oameni? Ce fel de fire este aceasta? Nu este jalnică? Este atât de dezgustător! Nu numai că acest tip de oameni sunt incapabili să câștige respectul celorlalți, dar ceilalți îi detestă, îi disprețuiesc, se îndepărtează de ei și îi resping. Așadar, există un motiv pentru care Dumnezeu expune aceste aspecte ale culturii tradiționale și disprețuiește și respinge aceste lucruri. Face asta deoarece ele conțin șiretlicurile și firea Satanei și pot influența metodele și direcția comportamentului unei persoane. Desigur, pot influența și perspectiva din care o persoană privește oamenii și lucrurile și, totodată, îi orbesc pe oameni și le afectează capacitatea de a alege calea cea dreaptă. Așadar, nu ar trebui oamenii să abandoneze aceste lucruri? (Ba da.)

Chinezii au fost foarte profund influențați de cultura tradițională. Desigur, fiecare țară din lume are propria cultură tradițională, iar aceste culturi tradiționale diferă doar în puține privințe. Deși unele dintre zicalele lor sunt diferite de cele ale culturii tradiționale chineze, ele sunt de aceeași natură. Toate aceste zicale există pentru că oamenii au firi corupte și sunt lipsiți de umanitatea normală, așa că folosesc unele comportamente foarte înșelătoare, care la suprafață par a fi bune, care sunt în acord cu noțiunile și închipuirile omului, care sunt ușor de pus în practică, de folosit drept mască de către oameni, astfel încât să pară foarte distinși, nobili și respectabili și astfel încât să pară că au demnitate și integritate. Însă tocmai aceste aspecte ale culturii tradiționale sunt cele care întunecă vederea oamenilor și îi păcălesc și tocmai aceste lucruri îi împiedică pe oameni să trăiască asemănarea umană adevărată. Chiar mai rău, Satana folosește aceste lucruri pentru a corupe umanitatea oamenilor și pentru a-i îndepărta de calea cea dreaptă. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Dumnezeu le spune oamenilor să nu fure, să nu comită adulter și așa mai departe, în timp ce Satana le spune oamenilor că trebuie să fie bine educați și raționali, blânzi și rafinați, curtenitori și tot așa – nu sunt aceste lucruri exact opusul cerințelor pe care le-a propus Dumnezeu? Nu sunt contradicții deliberate ale cerințelor lui Dumnezeu? Satana îi învață pe oameni cum să folosească metodele și comportamentele exterioare și ceea ce trăiesc, pentru a-i păcăli pe ceilalți. Ce îi învață Dumnezeu pe oameni? Că nu ar trebui să apeleze la comportamentele exterioare pentru a dobândi, în mod fals, încrederea altor oameni și că ar trebui, în schimb, să se comporte pe baza cuvintelor Sale și a adevărului. În acest fel, ei vor merita încrederea celorlalți – doar oamenii ca aceștia au umanitate. Nu există o diferență aici? Există o mare diferență. Dumnezeu îți spune cum să te comporți, în timp ce Satana îți spune cum să te prefaci și cum să-i păcălești pe ceilalți – nu este asta o mare diferență? Așadar, înțelegeți acum ce ar trebui să aleagă oamenii, până la urmă? Care din acestea este calea cea dreaptă? (Cuvintele lui Dumnezeu.) Aveți dreptate, cuvintele lui Dumnezeu sunt calea cea dreaptă în viață. Indiferent ce fel de cerință au propus cuvintele lui Dumnezeu cu privire la comportamentul omului, chiar dacă este o regulă, o poruncă sau o lege despre care Dumnezeu i-a vorbit omului, toate sunt, fără îndoială, corecte, iar oamenii trebuie să le respecte. Acest lucru se datorează faptului că întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu vor fi calea cea dreaptă și lucruri pozitive, în timp ce cuvintele Satanei îi păcălesc și-i corup pe oameni, conțin urzelile Satanei și nu sunt calea cea dreaptă, indiferent cât de mult sunt în acord cu gusturile sau noțiunile și închipuirile oamenilor. Înțelegeți asta? (Da.) Cum vă simțiți după ce ați auzit conținutul părtășiei de astăzi? Are legătură cu adevărul? (Da.) Ați înțeles acest aspect al adevărului înainte? (Nu în mod clar.) Acum îl înțelegeți clar? (Mai mult decât înainte.) În concluzie, înțelegerea acestor adevăruri le va fi de folos oamenilor mai târziu. Le va fi utilă, în viitor, pentru a urmări adevărul, pentru a trăi umanitatea și pentru scopul și direcția a ceea ce urmăresc în viață.

26 februarie 2022

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger