Ce înseamnă să urmărești adevărul (15) Partea Întâi

În prezent, dezastrele devin din ce în ce mai grave. Nu doar molima continuă să se răspândească, dar și foametea se abate asupra oamenilor. Războiul a izbucnit în unele zone și în multe țări din lume este haos. Există deja o dezbinare larg răspândită. S-a spus în trecut că „Focurile războiului se învolburează, fumul de tun umple aerul, vremea se încălzește, clima se schimbă, o ciumă se va răspândi” și această predicție se împlinește deja. O ciumă se răspândește, fără să se potolească, iar non-credincioșii trăiesc într-o situație foarte grea. Toate zilele și toți anii sunt mai răi decât cei dinainte, iar ei au căzut deja în dezastru. Cu toții vor să se elibereze de această suferință și să scape de zilele dezastrului. Cu toții speră că guvernul îi va salva și izbăvi de dezastru, dar guvernul este asemenea unui castel de nisip lovit de valuri – neputincios și incapabil să se salveze pe sine, cu atât mai puțin pe altcineva. În orice zi, guvernul se poate prăbuși și poate fi distrus; este inevitabil. Ați văzut cu toții prin ce trec non-credincioșii – ei suferă cu adevărat! Cum este viața voastră în acest moment? Nu sunteți într-o situație mult mai bună decât ei? (Ba da.) Cum este situația voastră mai bună? (Încă putem să citim împreună cuvântul lui Dumnezeu și să avem părtășie despre adevăr. Încă putem să ne facem datoria în casa lui Dumnezeu și să căutăm intrarea în viață. Inimile noastre sunt împăcate și lipsite de anxietate. Suntem într-o situație mult mai bună decât non-credincioșii.) Cel puțin, oamenii care cred în Dumnezeu sunt într-o situație mai bună decât non-credincioșii pentru că au ceva pe care să se bazeze. Ei cred în suveranitatea lui Dumnezeu; ei cred că totul este în mâinile lui Dumnezeu și cred în orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Întrucât au încredere și credință adevărată în Dumnezeu, au ceva real pe care să se bazeze și un sentiment de siguranță. Oamenii care cred sincer în Dumnezeu au un sentiment de sprijin real în inima lor, precum și un sentiment de siguranță, pace și bucurie, oricât de periculos sau haotic este mediul exterior mai larg. Prin urmare, indiferent ce situație experimentează, indiferent cum se schimbă mediul exterior, indiferent ce se întâmplă, fie că este vorba de un dezastru, un război sau o molimă, fie că este vorba de un eveniment important sau de o chestiune minoră, o persoană care crede sincer în Dumnezeu se poate devota îndeplinirii datoriei sale în casa lui Dumnezeu, mâncând și bând cuvântul lui Dumnezeu, experimentând lucrarea Sa și căutând să obțină adevărul, deoarece Îl urmează pe Dumnezeu și se ferește de tendințele lumești. Acest aspect rămâne neschimbat. Cel mai important lucru și cel mai important obiectiv pe care trebuie să îl urmărești în credința ta în Dumnezeu nu se poate schimba și acesta este căutarea adevărului, îndeplinirea corectă a datoriei și faptul de a fi o mărturie frumoasă pentru Dumnezeu. Acest lucru nu se poate schimba în niciun caz.

Indiferent cum se schimbă lumea, indiferent cum se luptă și se încaieră forțele Satanei și indiferent cât de haotică devine această societate și această lume, problemele esențiale, cum sunt inducerea în eroare, corupția, robia și controlul omenirii de către Satana rămân neschimbate. Cu alte cuvinte, diferitele erezii și sofisme pe care Satana le insuflă oamenilor și toate gândurile și afirmațiile care se împotrivesc lui Dumnezeu și încalcă legile și regulamentele creării oamenilor și a tuturor lucrurilor de către Dumnezeu rămân neschimbate. Pe de o parte, aceste lucruri satanice nu s-au schimbat. Pe de altă parte, oricum s-ar schimba starea și structura acestei lumi, ereziile și sofismele pe care Satana le-a plantat adânc în inimile oamenilor nu au fost înlăturate. Ereziile și sofismele cu care Satana îi induce în eroare și-i corupe pe oameni nu s-au șters din inimile lor nu pentru că lumea se află într-o stare de haos sau pentru că Satana este acum într-o stare proastă și incapabil să controleze lumea. Nu este cazul. Ereziile și sofismele Satanei încă există în inimile oamenilor și nimeni nu le poate spulbera. Încă de la începutul coruperii omenirii de către Satana, ereziile și sofismele Satanei au fost treptat plantate adânc în inima și mintea fiecărei ființe omenești create. Aceste lucruri rămân complet neschimbate în inimile și mințile oamenilor până în ziua de azi. Chiar și după ce Dumnezeu a lucrat mulți ani și le-a oferit oamenilor o mare parte din adevăr, oamenii încă sunt incapabili să identifice diversele gânduri, păreri și zicale pe care Satana le-a insuflat în ei, cu atât mai puțin să încerce în mod activ să identifice aceste lucruri în absența influenței factorilor de mediu sau să le scoată din inima lor. Nu sunt capabili nici să respingă în mod proactiv diversele gânduri și afirmații pe care Satana le-a insuflat în ei, chiar și cu aprovizionarea și îndrumarea cuvântului lui Dumnezeu. Deși, la început, oamenii au fost corupți în mod pasiv de Satana, pe parcursul coruperii omenirii de către Satana, oamenii au început să trăiască în conformitate cu firea Satanei și au văzut lucrurile potrivit gândurilor și perspectivelor Satanei. Treptat, oamenii au început să colaboreze tot mai activ cu Satana și au devenit tot mai activi în răzvrătirea față de Dumnezeu, îndepărtându-se de El și abandonându-L, până când, în cele din urmă, Satana a pus complet stăpânire pe ei. Când gândurile și opiniile rele și ridicole ale Satanei sunt insuflate pe deplin în oameni, aceștia sunt întemnițați complet de Satana și devin robii lui sau, mai exact, devin o întruchipare a Satanei. Când se întâmplă asta, oamenii trăiesc complet după firea Satanei. Nu doar că trăiesc potrivit filosofiilor și gândurilor Satanei, dar diversele noțiuni și opinii pe care Satana le-a insuflat în ei s-au integrat în natura lor. Ca să fim mai exacți, oamenii nu doar trăiesc după imaginea Satanei, ci trăiesc ca satane, ca diavoli. Când se întâmplă asta, oamenii nu mai sunt corupți, influențați, induși în eroare sau controlați în mod pasiv de Satana, ci, mai degrabă, stau pe deplin de partea Satanei, în opoziție cu Dumnezeu. Când oamenii sunt corupți în această măsură, se poate spune că au devenit un mediu al Satanei și o întruchipare a sa. Pentru ca Dumnezeu să mântuiască o ființă creată care este un mediu pentru Satana și o întruchipare a lui, pe lângă furnizarea adevărului și dezvăluirea diverselor firi corupte și acțiuni de nesupunere ale oamenilor față de Dumnezeu, este mai important să descopere și să disece gândurile, părerile și afirmațiile pe care oamenii le păstrează adânc în inimile lor și care sunt aceleași cu ale Satanei. Oamenii și Satana au aceleași gânduri, păreri și afirmații. Satana trăiește potrivit acestor lucruri și, în același mod, deoarece oamenii au fost profund corupți de Satana, și ei trăiesc în mod firesc potrivit acestor lucruri. Tocmai pentru că oamenii trăiesc potrivit acestor lucruri și sunt influențați, manipulați și controlați de aceste păreri, chiar și după ce înțeleg o parte din adevăr și știu că Dumnezeu este Creatorul, ei tot nu se pot pleca înaintea Sa pe baza credinței lor în Dumnezeu, nu se pot supune pe deplin Lui și nici nu-L pot slăvi cu o inimă onestă. Motivul pentru care oamenii nu pot ajunge să-L slăvească pe Dumnezeu cu o inimă onestă este că, adânc în inimile și mințile lor, ei sunt în continuare stăpâniți și controlați de diferitele gânduri și păreri ale Satanei. Acesta e motivul pentru care, odată ce acceptă lucrarea lui Dumnezeu și sunt cuceriți, chiar dacă sunt capabili să accepte cuvântul lui Dumnezeu drept viață, oamenii sunt în continuare incapabili să renunțe complet la diversele erezii și sofisme ale Satanei; ei tot nu se pot elibera complet de influența întunericului și nu pot să devină cu adevărat supuși față de Dumnezeu sau să-L slăvească. Prin urmare, pentru ca Dumnezeu să mântuiască omenirea, pe de o parte trebuie să exprime adevărul pentru a judeca și curăți firile corupte ale oamenilor; să-i facă să înțeleagă adevărul și să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu și să I se supună; să-i învețe pe oameni cum ar trebui să se comporte și cum pot merge pe calea corectă; și să le spună oamenilor cum ar trebui să practice adevărul, cum își pot îndeplini datoria bine și cum pot intra în adevărurile-realități. Pe de altă parte, trebuie să expună gândurile și opiniile Satanei. El trebuie să expună și să disece diversele erezii și sofisme cu care Satana îi corupe pe oameni, astfel încât oamenii să le poată identifica. Atunci, oamenii pot înlătura aceste lucruri satanice din inimile lor, pot deveni curățiți și pot dobândi mântuirea. Astfel, oamenii vor înțelege ce este adevărul și vor fi în stare, de asemenea, să identifice firea Satanei, natura Satanei și ereziile și sofismele lui. Când oamenii recunosc faptul că Dumnezeu este Creatorul și au credința să-L urmeze pe Dumnezeu, vor fi capabili să vadă urâțenia Satanei în adâncul inimilor lor și să-l respingă cu adevărat pe Satana. Inimile acestor oameni se pot întoarce atunci cu totul la Dumnezeu. Cel puțin, când inima unei persoane începe să se întoarcă la Dumnezeu, dar nu s-a întors încă întru totul, cu alte cuvinte, când inima sa nu este încă stăpânită de adevăr și nu a fost încă dobândită de Dumnezeu, pe parcursul vieții sale, persoana va folosi cuvântul lui Dumnezeu pentru a identifica, diseca și vedea dincolo de toate afirmațiile pe care Satana le insuflă oamenilor și va reuși, în cele din urmă, să-l abandoneze pe Satana. Astfel, locul Satanei în inimile oamenilor va deveni tot mai mic, până când va fi eradicat complet. Va fi înlocuit de cuvântul lui Dumnezeu, de învățăturile pe care Dumnezeu le dă oamenilor, de adevărurile-principii pe care El le oferă și așa mai departe. Această viață de pozitivitate și adevăr va prinde treptat rădăcini în sufletul oamenilor, va ocupa un loc de cinste în inima lor și, ca urmare, Dumnezeu va stăpâni inimile oamenilor. Adică, atunci când sunt identificate și înțelese diversele gânduri, opinii, erezii și sofisme cu care Satana îi corupe pe oameni, astfel încât aceștia să le disprețuiască și să le abandoneze, adevărul va umple treptat inimile oamenilor. El va deveni treptat viața oamenilor și aceștia se vor supune în mod activ de Dumnezeu și-L vor urma. Indiferent cum lucrează și conduce Dumnezeu, oamenii vor fi în stare să accepte în mod activ adevărul și cuvântul lui Dumnezeu și să se supună lucrării Lui. Mai mult, prin această experiență, ei vor tinde în mod activ spre adevăr și vor căpăta o înțelegere a adevărului. Așa dobândesc oamenii credință adevărată în Dumnezeu și, pe măsură ce adevărul devine tot mai clar pentru ei, credința lor va spori neîncetat. Când oamenii au credință adevărată în Dumnezeu, în ei ia naștere și frica de Dumnezeu. Când se tem de Dumnezeu, oamenii au dorința de a-L câștiga pe Dumnezeu în adâncul inimii lor și se supun de bunăvoie stăpânirii Sale. Ei se supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și se supun planurilor pe care le are El pentru destinul lor. Se supun fiecărei zile și tuturor circumstanțelor speciale pe care Dumnezeu le creează pentru ei. Când oamenii au acest tip de râvnă și sete, vor accepta și se vor supune în mod activ și cerințelor pe care le are Dumnezeu de la ei. Când rezultatele acestui lucru devin tot mai clare pentru oameni și tot mai reale, afirmațiile, gândurile și părerile Satanei își vor pierde efectul în inimile oamenilor. Cu alte cuvinte, afirmațiile, gândurile și părerile Satanei vor avea tot mai puțin control și influență asupra oamenilor. După o perioadă de luptă și după o perioadă de cooperare activă și de hotărâre a oamenilor de a se supune lui Dumnezeu, ei vor fi în stare să se elibereze de robia și controlul Satanei. Când ajung în acest punct, oamenii vor fi scăpat de sub puterea Satanei. Ei vor abandona complet afirmațiile, gândurile și părerile pe care le-a folosit Satana pentru a-i induce în eroare, iar credința lor în Dumnezeu va deveni tot mai mare. Desigur, acest efect depinde de cuvântul și de lucrarea lui Dumnezeu și, chiar mai important, de ceea ce urmăresc oamenii și de cooperarea lor. Dacă o persoană ascultă mult adevărul și predicile, dar tot nu conștientizează deloc gândurile și părerile Satanei și nu a ajuns să disprețuiască aceste lucruri și dacă persoana nu vrea să identifice, să discearnă și să abandoneze în mod activ aceste lucruri satanice, având în schimb o abordare pasivă sau ignorându-le, atunci diversele gânduri și opinii ale Satanei vor fi în continuare profund înrădăcinate în acea persoană. În viața cotidiană și pe calea întregii sale vieți, aceasta va fi în continuare influențată și controlată involuntar de diferitele gânduri și perspective ale Satanei, iar opiniile sale despre oameni și lucruri, precum și comportamentul și acțiunile sale tot vor proveni de la Satana. Dacă toate acestea provin de la Satana, atunci credința ta în Dumnezeu este doar o recunoaștere a existenței Lui, și nu credință adevărată, iar tu nu vei recunoaște niciodată pe deplin identitatea și esența lui Dumnezeu. Bineînțeles, inima ta nu se va întoarce de bunăvoie spre Dumnezeu, iar tu nu vei fi capabil să-ți întorci inima spre Dumnezeu. Se poate spune că nu ești capabil de nici cea mai mică fărâmă de devotament adevărat față de datoria și obligațiile pe care ți le-a dat Dumnezeu și că nu poți să te temi cu adevărat de Dumnezeu, cu atât mai puțin să fii într-adevăr supus față de El. Care va fi rezultatul evident dacă nu reușești să realizezi aceste lucruri? Nu vei fi mântuit. Oare asta se va întâmpla? (Da.) Asta se va întâmpla. Este clar că gândurile, opiniile și noțiunile cu care Satana îi corupe pe oameni și pe care le sădește adânc în inimile lor sunt lucruri care îi împiedică pe oameni să asculte glasul lui Dumnezeu, să creadă cuvântul Său, să accepte lucrurile pozitive și, în mod sigur, să accepte adevărul și să intre în adevăr. Aceste lucruri sunt diferite, la suprafață, de firile corupte ale ființelor omenești. Totuși, esența acestor lucruri face parte din natura Satanei și acestea sunt lucruri cu care Satana le corupe pe ființele omenești. Privind din exterior, există o distincție clară între acțiunile rele ale Satanei care corup omenirea și prefăcătoria Satanei de a face bine, o distincție greu de discernut de către oamenii obișnuiți. Consecințele inducerii în eroare și coruperii oamenilor de către Satana sunt, însă, extrem de vizibile. Este clar că acest lucru a determinat întregul curent majoritar al societății să nege, să se împotrivească și chiar să fie în opoziție față de Dumnezeu.

Firea satanică din oameni este în întregime un rezultat al inducerii în eroare și coruperii lor de către Satana. Mai mult, diversele erezii, sofisme, filosofii și legi satanice de care se agață oamenii, precum și perspectiva lor asupra vieții și valorilor sunt toate manifestări concrete ale inducerii în eroare și coruperii lor de către Satana. Cu alte cuvinte, după ce i-a indus în eroare pe oameni și i-a făcut să se îndepărteze de Dumnezeu și să-L tăgăduiască, Satana le insuflă pe deplin tot soiul de gânduri, păreri, erezii și sofisme satanice. Mai mult, Satana răspândește în mod public multă propagandă, inclusiv tot soiul de noțiuni, păreri și afirmații care îi instruiesc și îi instigă pe oameni în ceea ce privește modul de a aborda totul, făcându-i să accepte toate acestea în inimile lor. Ca urmare, diferite firi satanice corupte sunt cultivate în sinea lor. Aceasta e metoda pe care o folosește Satana pentru a-i corupe pe oameni. Cu alte cuvinte, când există un gol în adâncul sufletelor oamenilor, când aceștia nu gândesc corect și când sunt niște vase goale, diversele afirmații ale Satanei intră în inimile lor și se stabilesc acolo. De exemplu, când sunt create afirmații precum „Nu a existat niciodată un Mântuitor”, „Cerul, pământul și toate lucrurile sunt create de natură”, „Aș încasa un glonț pentru un prieten”, „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală”, „Bărbații ar trebui să fie masculini” etc., oamenii sunt influențați de ele, fără să-și dea seama. Fără a conștientiza aceste forțe, erezii și sofisme diabolice și fără abilitatea de a le identifica sau puterea de a li se opune, oamenii acceptă tot felul de gânduri și păreri de la Satana. Procesul prin care oamenii acceptă aceste gânduri și păreri satanice este întocmai procesul prin care oamenii sunt induși în eroare, provocați și corupți. De exemplu, dacă ești o femeie care nu cunoaște modul corect în care ar trebui să trăiască o femeie și ce lucruri ar trebui să facă, Satana își va propune ereziile și sofismele, precum „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală, să stea acasă și să nu iasă afară”, „Virtutea unei femei este să fie nepricepută” și așa mai departe. Crezi că aceste zicale par destul de înțelepte și bune, așa că le accepți. Când aceste erezii și sofisme circulă în societate și pe pământ, ca femeie, le vei adopta în mod inconștient și îți vei cere cu strictețe să trăiești conform acestor zicale. Mai întâi, te vei compara cu ele, crezând că, întrucât ești femeie, trebuie să fii virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală, să stai acasă, să fii o femeie neinstruită și cu virtute etc. Pe parcursul acestui proces, vei fi treptat provocată, îndoctrinată și influențată de afirmațiile, gândurile și opiniile care circulă în societate și, în cele din urmă, vei ajunge în punctul de a fi asimilată de ele. Ca să fim mai exacți, după ce ești indusă în eroare de gândurile și opiniile Satanei, vei fi înrobită și controlată de ele și apoi, în adâncul inimii tale, vei avea în mod inconștient cerințe de la tine și îi vei privi pe alții pe baza acestora. Prin urmare, în viața ta de zi cu zi, aceste gânduri și afirmații vor crea gânduri și păreri în adâncul inimii tale și apoi le vei adopta drept criterii și bază pentru conduita și comportamentul tău. Acesta e modul în care diversele gânduri și păreri ale Satanei se transformă treptat în practica obișnuită din societate și din publicul larg. Pe măsură ce această practică devine tot mai răspândită în societate, iar populația pe care o instigă și o asimilează devine tot mai numeroasă, aceasta se transformă într-un fel de forță. Când această forță a fost creată, omenirea este complet întemnițată și controlată de aceste gânduri și păreri sau, cu alte cuvinte, este posedată de ele. Pentru a fi mai exacți, oamenii au fost luați prizonieri de Satana. De exemplu, în lumea Satanei, „bărbații ar trebui să fie masculini, duri și ambițioși”, „bărbații ar trebui să aibă ambiții înalte, visuri și un spirit neîmblânzit”, „bărbații ar trebui să se cultive, să-și pună în ordine familia, să guverneze națiunea și să aducă pace tuturor”, „bărbații ar trebui să învețe să-și exercite puterea, să preia controlul asupra situației și să domine lumea”, „bărbații nu varsă lacrimi cu ușurință” și așa mai departe. Fiecare bărbat este înrobit de aceste cerințe, gânduri și păreri încă de la început. Atât bărbații, cât și femeile sunt înrobiți și constrânși de diversele zicale ale culturii tradiționale. Dacă bărbații nu știu cum ar trebui să se poarte un bărbat sau cum să-și găsească locul în comunitatea, societatea sau țara lor, ei vor accepta în mod inconștient aceste gânduri și păreri atunci când le vor auzi. Se vor obișnui treptat cu ele, până când le vor accepta ca pe criteriile și baza pe care formulează cerințe stricte față de ei înșiși. Mai mult, vor pune aceste gânduri și păreri în practică, vor experimenta în realitate faptul de a fi o astfel de persoană și apoi vor da un exemplu străduindu-se să atingă aceste obiective. De exemplu, bărbații trebuie să aibă ambiții înalte, să facă lucruri mărețe și să aibă o carieră impresionantă. Ei nu ar trebui să aibă relații pline de dragoste, nici să facă din sprijinirea părinților sau din creșterea copiilor lor responsabilitatea sau scopul lor de-o viață. În schimb, trebuie să-și lărgească orizonturile, să-și urmeze aspirațiile, să învețe să controleze situația și chiar să pună mâna pe putere pentru a controla omenirea și femeile. Oamenii au acceptat aceste gânduri și opinii; ei practică și trăiesc pe baza acestora în viețile lor și urmăresc obiectivele implicate de acestea. Mai mult, când aceste gânduri și opinii s-au format și s-au înrădăcinat adânc în inimile oamenilor, ei vor privi umanitatea, societatea și întreaga lume prin prisma acestora. Când se înrădăcinează în inima unui bărbat atât de adânc încât nu pot fi îndepărtate, el va privi oamenii și lucrurile, se va comporta și va acționa pe baza unor gânduri și opinii precum „Bărbații ar trebui să fie masculini și duri” etc. Aceasta e originea și cauza principală a viziunii bărbaților asupra lumii și a vieții. Când bărbații privesc oamenii și lucrurile, se comportă și acționează pe baza acestor gânduri și opinii insuflate de Satana, aceste gânduri și opinii se răspândesc imperceptibil printre oameni și în societate, pătrunzând treptat în adâncul inimii fiecărei persoane – nu doar a bărbaților, ci și a femeilor. Când aceste lucruri pătrund în adâncul inimii fiecărei persoane și au fost insuflate în inimile copiilor mici care abia învață să vorbească, aceste gânduri și opinii devin o practică obișnuită în comunitate și în societate. Această practică se va extinde din ce în ce mai rapid și va deveni tot mai răspândită, până când va fi bine cunoscută de toți oamenii și recunoscută și acceptată pe deplin de ei. Când lucrurile vor progresa la acest stadiu, sociologii, politicienii și șefii de stat sau, mai exact, regii diavoli care îl urmează pe Satana, vor merge mai departe pentru a consolida statutul deținut de aceste gânduri și afirmații în rândul omenirii. Ei vor consemna aceste lucruri și vor răspândi și promova sistematic aceste afirmații pe scară largă, folosind tot felul de dovezi circumstanțiale, condiții favorabile, oameni, evenimente și lucruri, astfel încât aceste afirmații să prolifereze în rândul omenirii și să formeze un climat social și un cod moral fix în societate. Cu acest cod moral, vor controla și înrobi oamenii, moment în care obiectivul Satanei va fi atins. Când Satana își va atinge acest obiectiv, întreaga omenire, incluzând atât bărbații, cât și femeile, va fi fost indusă în eroare, coruptă și posedată de aceste gânduri și păreri. Știți ce consecințe vor exista când omenirea va fi fost indusă în eroare, coruptă și posedată de gândurile și opiniile Satanei? De ce credeți că Satana propune aceste gânduri, afirmații, erezii și sofisme? Motivul este doar de a corupe omenirea? Este doar de a-i înșfăca pe oameni? Cine este ținta tuturor acestor lucruri? (Dumnezeu.) Corect, trebuie să vă fie clar acest lucru. În toate lucrurile rele pe care le face Satana și, mai ales toate lucrurile pe care Satana le face pentru a induce în eroare, tulbura, controla și corupe omenirea, oamenii sunt doar obiecte și unelte care fac servicii. Ei sunt doar vase pe care le folosește Satana pentru a-și exercita toate abilitățile și priceperea. Toate lucrurile pe care le face Satana sunt îndreptate către Dumnezeu, și nu către oameni. El vrea să I se opună lui Dumnezeu și oamenii sunt doar vase sau instrumente pe care le folosește în acest scop. Deci, de ce vrea Satana să lupte împotriva lui Dumnezeu? De ce vrea să corupă astfel omenirea? Pentru că Dumnezeu a creat omenirea și vrea să o mântuiască. De ce nu corupe Satana animalele, plantele sau extratereștrii? Pentru că Dumnezeu nu încearcă să mântuiască animalele, plantele sau extratereștrii sau altă creatură decât oamenii. Dumnezeu încearcă să-i mântuiască pe oamenii pe care i-a creat El pe acest pământ. El încearcă să câștige acest grup de oameni pe pământ. Ce fel de oameni? Un grup de oameni care Îl urmează pe Dumnezeu și sunt credincioși până la moarte, care sunt cu inima și mintea alături de Dumnezeu și care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău. Aceștia sunt oamenii pe care Dumnezeu vrea să-i câștige. Înainte ca Dumnezeu să-Și facă lucrarea pentru a mântui și câștiga acești oameni, Satana încearcă să intervină primul și să-i corupă. Satana spune: „Dumnezeule, vrei să mântuiești omenirea? Atunci eu o voi corupe mai întâi. Când oamenii sunt corupți până în punctul în care sunt complet demonici și nu umani, nu vei fi capabil să-i mântuiești. Nu vei avea succes și vei eșua în cele din urmă.” Acesta e scopul Satanei. Haideți să revenim la întrebarea pe care am adresat-o mai devreme. Când Satana corupe firea oamenilor și propune diverse erezii și sofisme și tot soiul de gânduri și păreri pentru a induce în eroare, paraliza și controla mintea și inima oamenilor, care este scopul lui? Nu puteți răspunde la această întrebare; nu o înțelegeți. Satana nu îi vizează pe oameni când face toate acestea, chiar dacă oamenii sunt cei pe care îi corupe și controlează. În schimb, toate acestea sunt îndreptate către Dumnezeu. Care este scopul final sau rezultatul coruperii oamenilor de către Satana? Este de a-i pune pe oameni în opoziție față de Dumnezeu. Când oamenii devin antiteza deplină a lui Dumnezeu și inamicul Lui, Satana crede că planul și calculele lui egoiste vor fi avut succes și că va fi venerat și urmat de oameni pe pământ. Prin urmare, când diversele gânduri, afirmații, erezii și sofisme ale Satanei sunt adânc înrădăcinate în inimile oamenilor, ei nu vor mai crede că Dumnezeu există și nu-I vor accepta orchestrările, rânduielile și suveranitatea. Oamenii Îl vor tăgădui întru totul pe Dumnezeu și Îl vor trăda. Satana crede că e suficient să-i corupă pe oameni până în punctul în care Îl pot tăgădui pe Dumnezeu. De ce? Pentru că, în acel punct, oamenii pe care vrea să-i mântuiască Dumnezeu vor fi fost complet și cu desăvârșire luați captivi și posedați de Satana și vor fi devenit complet și cu desăvârșire antiteza lui Dumnezeu. Acesta e scopul Satanei. E adevărat că nu v-ați gândit niciodată la asta până acum? (Da.) Nu înțelegeți. Oamenii cred: „Satana îi corupe pe oameni ca să ne captureze, să ne atragă în capcană, să ne facă rău, să ne lase să murim, să ne trimită în iad și să ne țină departe de mântuirea lui Dumnezeu și de calea corectă în viață. Satana ne face să suferim.” Aceasta este o parte, dar e doar efectul obiectiv declanșat de tot ce face Satana și nu este, de fapt, scopul implicit. Înțelegeți acum care este scopul implicit? Spuneți-Mi, de ce induce în eroare, controlează și înrobește Satana mințile oamenilor? (Tot ce face Satana este îndreptat spre Dumnezeu și scopul implicit este de a-i întoarce pe toți oamenii împotriva lui Dumnezeu.) Ce altceva? (Deoarece Dumnezeu vrea să mântuiască omenirea, Satana vrea să o corupă și să o întoarcă împotriva lui Dumnezeu, astfel încât să fie incapabilă să primească mântuirea Lui. Satana vrea să distrugă planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.) Satana le insuflă oamenilor tot soiul de erezii și sofisme și, când aceste gânduri greșite și păreri, erezii și sofisme sunt adânc înrădăcinate în inimile oamenilor, ele le controlează și le înrobesc mințile. Acest lucru dă naștere unei situații speciale. Ce fel de situație? O situație în care antiteza lui Dumnezeu este complet formată, omenirea a devenit o forță pe deplin ostilă față de Dumnezeu și Satana este fericit. Acesta e obiectivul pe care încearcă să-l atingă Satana. Care este scopul Satanei când face toate acestea? Rezumați-l într-o frază. (Satana le insuflă oamenilor tot felul de erezii și sofisme și, când aceste gânduri greșite și păreri, erezii și sofisme sunt adânc înrădăcinate în inimile oamenilor, se creează o situație în care antiteza lui Dumnezeu este pe deplin formată și ființele omenești au devenit oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu. Ei au devenit inamicii lui Dumnezeu și Satana și-a atins scopul.) Acesta e răspunsul – nu este simplu? (Ba da, este.) Acesta e scopul și rezultatul pe care vrea să-l obțină Satana prin coruperea omenirii.

Credeți că Dumnezeu cunoaște aceste lucruri pe care le face Satana pentru a corupe omenirea? (Da.) Atunci, de ce îi permite Dumnezeu Satanei să facă asta? Folosiți ceea ce înțelegeți despre adevăr pentru a explica acest lucru. Nu există o zicală în această privință? „Înțelepciunea lui Dumnezeu se manifestă pe baza șiretlicurilor Satanei.” Acesta e un exemplu în care zicala se adeverește, nu-i așa? (Da.) De asemenea, expresia „Satana este contrastul și obiectul care face servicii în lucrarea lui Dumnezeu” se aplică aici? (Da.) Ambele zicale sunt relevante și pot fi folosite pentru a explica întrebarea de mai sus. Nu este așa? (Ba da.) Așa este. Dacă cineva pune această întrebare, cum i-ați explica? Dacă doar spuneți vag „Înțelepciunea lui Dumnezeu se manifestă pe baza șiretlicurilor Satanei”, persoana va fi nedumerită și nu va înțelege. Știți cum să explicați mai detaliat? E ușor de explicat, nu-i așa? Dumnezeu îi permite Satanei să facă aceste lucruri care corup omenirea nu pentru că este incapabil să le oprească sau să Se ocupe de ele, ci pentru un motiv. Motivul este că „Înțelepciunea lui Dumnezeu se manifestă pe baza șiretlicurilor Satanei”, așa cum am spus mai devreme. Aceasta nu e doar o zicală sau o teorie, ci e un adevăr incontestabil, care poate fi verificat prin faptul că Dumnezeu poate mântui omul după ce a fost corupt de Satana. Care este scopul Satanei atunci când corupe firile umane și le insuflă oamenilor tot felul de erezii și sofisme pentru a le controla și întemnița mințile? Oare scopul final este de a suprima lucrarea lui Dumnezeu și de a-I face planul de gestionare să dispară? Acesta e șiretlicul Satanei? (Da.) Acesta e șiretlicul Satanei. Ce gândește Dumnezeu când Satana recurge la astfel de șiretlicuri? Ce face Dumnezeu? Ce este în mintea Lui? Cum se manifestă înțelepciunea Lui în toate acestea? Dumnezeu Se folosește de șiretlicul Satanei. Satana are un șiretlic. El spune: „Îi provoc și îi corup pe oameni până când sunt ca mine. Ei devin mici satane care au aceleași gânduri și opinii ca mine, care privesc oamenii și lucrurile, se comportă și acționează potrivit perspectivei mele satanice și care se opun lui Dumnezeu. Vreau să-i iau pe toți oamenii pe care i-a creat Dumnezeu și să-i fac să-mi aparțină mie, Satanei, astfel încât lucrarea lui Dumnezeu în oameni să fie zadarnică și în van. Cu siguranță asta va face să dispară planul de gestionare al lui Dumnezeu.” Este acesta șiretlicul Satanei? (Da.) Atunci ce gândește Dumnezeu? Și ce face El? Dumnezeu spune: „Satană, răspândești erezii și sofisme ca să-i tulburi și să-i induci în eroare pe oameni și faci multe lucruri ca să tulburi și să distrugi lucrarea lui Dumnezeu. Asta doar va insufla câteva erezii și sofisme în oameni, astfel încât să trăiască după ele și să se opună lui Dumnezeu. Atunci Îmi voi baza cuvintele și lucrarea pe corupția omenirii, voi expune ereziile și sofismele pe care le folosești pentru a corupe omenirea, voi judeca diversele firi corupte ale oamenilor și le voi îngădui să identifice diversele gânduri și afirmații pe care le-ai insuflat în ei. În felul acesta, oamenii nu doar vor înțelege adevărul și Îl vor înțelege pe Dumnezeu, ci vor fi și capabili să descopere diversele afirmații, gânduri și opinii ale Satanei și, de asemenea, să vadă dincolo de firea, esența și diversele fapte rele ale Satanei. Folosind înțelegerea adevărului ca temelie a lor, oamenii vor fi în stare să-l identifice și să-l respingă pe Satana mai precis și cu mai multă putere. Pe partea negativă, oamenii nu vor mai fi induși în eroare sau luați prizonieri de Satana și înghițiți de el a doua oară. Pe partea pozitivă, ei vor fi mai capabili să creadă în Dumnezeu, să confirme existența și identitatea Lui și faptul că El domnește suveran peste toate creaturile și lucrurile. După obținerea acestor două lucruri, în ei va apărea o inimă cu frică de Dumnezeu și ei se vor supune cu adevărat lui Dumnezeu. Dumnezeu le va câștiga inimile sau, mai exact, Dumnezeu îi va câștiga pe ei. Când vor ajunge la stadiul acesta, oamenii nu vor mai fi induși în eroare și folosiți de Satana. În schimb, vor fi în stare să-l identifice pe deplin pe Satana, să vadă dincolo de aparența lui și să-l respingă din adâncurile inimilor lor. Ei vor mărturisi că sunt ființele create ale lui Dumnezeu, vor accepta de bunăvoie suveranitatea și orchestrările Creatorului și, astfel, se vor fi întors complet la Dumnezeu.” Acestea sunt rânduiala și planul exacte ale lui Dumnezeu. Desigur, se poate spune și că acestea sunt gândul și ideea pe care Dumnezeu le are în adâncul inimii Sale. Așa gândește Dumnezeu, așa funcționează ideile Sale și așa a rânduit El. Cât timp Satana a indus în eroare și a corupt oamenii, Dumnezeu a rânduit în mod sistematic toate creaturile și lucrurile, avansându-Și planul și gestionarea pas cu pas în mod organizat, continuu, până acum. Omenirea a fost complet coruptă și acaparată de Satana. Cu toate acestea, este un fapt incontestabil că această omenire, care a fost saturată și umplută cu tot soiul de otrăvuri ale Satanei, atunci când este chemată de Dumnezeu și Îi aude glasul, tot poate să vină înaintea lui Dumnezeu, să Îi accepte chemarea și să fie dispusă să-I primească judecata și mustrarea. Chiar dacă Dumnezeu condamnă și blestemă o astfel de omenire fiindcă este din tagma Satanei și este inamicul Său, ea nu-L va părăsi niciodată. Chiar dacă gândurile și părerile oamenilor sunt pline de lucruri care le-au fost insuflate de Satana, făcându-i să privească oamenii și lucrurile, să se comporte și să acționeze într-un mod care este în continuare profund influențat și controlat de gândurile și opiniile Satanei, inimile lor se întorc spre Dumnezeu din ce în ce mai sincer și mai arzător. Nu e acesta un fapt de necontestat? (Ba da.) Mai mult, în viitorul apropiat, după ce Dumnezeu va expune toate faptele rele ale Satanei, această omenire care a fost profund coruptă de Satana va fi capabilă să se lepede complet de Satana, să-i spună „nu” și să-și întoarcă inimile la Dumnezeu. Va fi dispusă să-L urmeze cu statornicie pe Dumnezeu potrivit suveranității, orchestrărilor și rânduielilor Sale. Aceasta e direcția pe care o ia finalizarea cu succes a măreței lucrări a lui Dumnezeu, nu-i așa? (Da, așa este.) În special în urma părtășiei despre ce înseamnă să urmărești adevărul, mai mulți oameni vor avea determinarea de a privi oamenii și lucrurile, de a se comporta și acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Indiferent dacă hotărârea oamenilor este puternică sau slabă ori dacă ei au intrat în această realitate sau nu – orice ar fi, faptul că o astfel de omenire, care a fost profund coruptă de Satana, are dorința și hotărârea de a se lepăda de el, de a privi oamenii și lucrurile, de a se comporta și acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul său, și nu diversele gânduri și păreri pe care i le-a insuflat Satana, este, în sine, un semn că Dumnezeu a câștigat deja. Deci Satana a fost deja umilit, nu-i așa? (Da.) Așadar, zicala că „Înțelepciunea lui Dumnezeu se manifestă pe baza șiretlicurilor Satanei” nu înseamnă doar cuvinte goale, ci este un fapt practic, obiectiv, de necontestat. Tot răul pe care îl face Satana a ajuns în punctul în care el induce în eroare și controlează umanitatea. El crede că a tulburat și a distrus lucrarea lui Dumnezeu și că este imposibil ca Dumnezeu să-Și continue planul de gestionare. Prin urmare, Satana crede că a câștigat. Cu toate acestea, Satana nu poate încetini ritmul planului de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, oricât de nechibzuit devine, nici nu poate zădărnici marele succes al planului de gestionare și victoria lui Dumnezeu asupra Satanei. Acum lucrarea lui Dumnezeu s-a extins în tot universul, iar cuvântul Lui s-a răspândit în milioane de locuințe. Aceasta e dovada marelui succes al lui Dumnezeu.

Dacă vă întreabă cineva din nou: „De ce induce în eroare, controlează și întemnițează Satana mințile oamenilor? De ce-i permite Dumnezeu Satanei să facă asta?”, veți fi capabili să răspundeți la aceste întrebări? Chiar dacă nu puteți explica pe deplin, puteți cel puțin să împărtășiți o parte din înțelegerea voastră. De ce face Satana toate acestea? Care e semnificația faptului că Dumnezeu îi permite să facă toate acestea? Ar trebui să vă gândiți la aceste lucruri și în inima voastră ar trebui să existe un răspuns exact. Dumnezeu lucrează pentru mântuirea umanității de șase mii de ani. Unii oameni nu înțeleg și spun: „Dumnezeu lucrează de șase mii de ani? Nu e prea mult timp?” Oricât de mult durează lucrarea lui Dumnezeu, toate acțiunile Sale au cea mai mare însemnătate. Nu doar durata lucrării Sale are însemnătate; rezultatele finale pe care le obține lucrarea Sa sunt și mai însemnate. Dacă Dumnezeu nu ar lucra de șase mii de ani pentru a mântui umanitatea, amorțeala și stupiditatea ar împiedica omenirea să-L cunoască pe Dumnezeu sau să fie pe deplin mântuită de El. Oare oamenii ar fi capabili să-i identifice pe antihriști și să recunoască natura-esența lor, dacă au experimentat inducerea în eroare și tulburarea cauzate de antihriști doar o dată sau de două ori? Oare de trei sau cinci ori ar fi destul? Mă tem că nu. Oamenii trebuie să le experimenteze de multe ori până să vadă în mod amănunțit natura-esența antihriștilor. Doar atunci pot să-i identifice cu adevărat și să se lepede complet de antihriști. Îndeosebi, dacă oamenii sunt expuși prea puțin timp la oprimarea nebunească și la persecuția crudă din partea marelui balaur roșu, nu o vor experimenta în profunzime și o vor uita în scurt timp. Ca urmare, ei nu-l vor urî și nu-l vor respinge cu adevărat pe marele balaur roșu. Persecuția crudă a Satanei trebuie întipărită în inimile oamenilor asemenea unei însemnări cu fierul înroșit, pentru ca ei să-l poată urî din adâncul inimii lor și să-i vadă clar adevărata față. Dacă o persoană a fost persecutată scurt doar o dată sau de două ori, îi va fi greu să-l urască pe Satana și să se răzvrătească împotriva lui. Dacă i se oferă ocazia, îl va vorbi de bine pe Satana și-i va cânta osanale. O persoană trebuie să fie lăsată pe mâna Satanei de multe ori pentru a suferi tortura și cruzimea lui înainte de a putea vedea clar răutatea, urâțenia, josnicia și nerușinarea Satanei și de a-l putea abandona complet. Aceste lucruri trebuie categoric experimentate o perioadă lungă de timp. La fabricarea oțelului, de exemplu, un oțel bun nu poate fi produs dacă stă puțin timp pe foc; oțelul trebuie să fie călit bine pentru a obține cele mai bune rezultate. Cu alte cuvinte, fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu necesită mult timp; fiecare etapă necesită o lungă perioadă de timp. Trebuie să se înfăptuiască astfel; în caz contrar, nu se poate obține un rezultat bun. În adâncul inimii oamenilor și în firea coruptă a omenirii vor exista diferite grade de schimbări din cauza influenței circumstanțelor mai vaste ale fiecărei epoci și fiecare dintre aceste schimbări va avea legătură cu lucrarea pe care Dumnezeu vrea să o înfăptuiască în oameni în fiecare etapă. Motivul pentru care Dumnezeu S-a întrupat din nou în zilele de pe urmă pentru a lucra la o scară atât de largă și a vorbi atât de mult este faptul că, în această ultimă fază, firea, gândurile și opiniile corupte ale omenirii, precum și mediul și contextul mai vast al societății, toate acestea corespund contextului lucrării pe care Dumnezeu dorește să o facă în zilele de pe urmă. Tendințele, obiceiurile, tiparele sau situațiile din societate, situația politică sau chiar puterea politică a națiunilor satanice sunt factori ai mediului mai vast. Într-o perioadă în care acești factori se află în fundal, peisajul interior și firea coruptă a oamenilor, adică starea lăuntrică a întregii umanități este exact ceea ce are nevoie Dumnezeu pentru lucrarea Sa. Aceasta este cea mai adecvată perioadă pentru ca Dumnezeu să-Și desfășoare judecata și mustrarea pentru a-Și dezvălui măreția, dreptatea, mila și bunătatea iubitoare. Când toți acești factori își ating maturitatea și sunt pe deplin pregătiți, Dumnezeu Își începe lucrarea. Aceasta e lucrarea pe care Dumnezeu vrea să o înfăptuiască sub influența contextului mai vast. Este suficient să înțelegeți asta. Unii oameni de calibru bun vor înțelege, în timp ce alții care nu sunt experimentați s-ar putea să nu înțeleagă. Îndeosebi, cei care nu pot înțelege situația politică și esența tendințelor din societate și care nu sunt destul de maturi în gândirea lor se mulțumesc doar cu mici experiențe spirituale și cu mărturii neînsemnate și s-ar putea să nu înțeleagă prea multe despre contextul politic și social mai vast implicat în lucrarea lui Dumnezeu. Nu contează cât de mult puteți înțelege aceste lucruri; ele vor deveni clare pe măsură ce experimentați încet mai multe dintre ele, deoarece au legătură cu planul de gestionare al lui Dumnezeu și cu lucrarea lui Dumnezeu, ceea ce este o viziune măreață. Nu vom avea mai multă părtășie despre acest subiect întrucât nu sunteți pregătiți să-l aprofundați mai mult.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger