Există un alt aspect al afirmației morale „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” care trebuie discernut. Dacă sarcina încredințată ție nu consumă prea mult din timpul și energia ta și este pe măsura calibrului tău sau dacă dispui de mediul și condițiile potrivite, atunci, din considerente de conștiință și rațiune umană, poți să faci unele lucruri pentru alții cât de bine poți și să le satisfaci cererile rezonabile și adecvate. Cu toate acestea, dacă sarcina încredințată consumă foarte mult din timpul și energia ta și îți răpește mult din timpul tău, până în punctul în care te face să-ți sacrifici viața, iar responsabilitățile și obligațiile tale în această viață și îndatoririle tale de ființă creată vor fi reduse la nimic și vor fi înlocuite, atunci ce vei face? Ar trebui să refuzi, deoarece nu este responsabilitatea sau obligația ta. Cât despre responsabilitățile și obligațiile din viața unei persoane, în afară de îngrijirea părinților, creșterea copiilor și de îndeplinirea responsabilităților sociale în societate și în cadrul legii, cel mai important lucru este ca energia, timpul și viața unei persoane să fie dedicate îndeplinirii datoriei de ființă creată, mai degrabă decât să i se încredințeze de către oricine altcineva o sarcină care să-i consume timpul și energia. Aceasta deoarece Dumnezeu creează o persoană, îi acordă viață și o aduce pe această lume și nu este treaba ei să facă lucruri și să îndeplinească responsabilități pentru alții. Ce ar trebui să accepte cel mai mult oamenii este încredințarea dată de Dumnezeu. Doar aceasta este una adevărată și acceptarea încredințării date de om înseamnă să nu te ocupi de îndatoririle tale propriu-zise. Nimeni nu este calificat să-ți ceară să-ți dedici loialitatea, energia, timpul sau chiar tinerețea și întreaga viață pentru sarcinile pe care ți le încredințează. Doar Dumnezeu este calificat să le ceară oamenilor să-și facă datoria de ființe create. De ce? Dacă orice sarcină încredințată ție necesită mult din timpul și energia ta, te va împiedica să-ți faci datoria de ființă creată și chiar să urmezi calea corectă în viață. Îți va schimba direcția și scopurile în viață. Acesta nu e un lucru bun, e o nenorocire. Dacă îți consumă mult din timpul și energia ta și chiar îți răpește tinerețea, privându-te de oportunitățile de a dobândi adevărul și viața, atunci orice încredințare de această natură vine de la Satana și nu pur și simplu de la un individ. Aceasta e o altă modalitate de a înțelege chestiunea. Dacă cineva îți încredințează o sarcină care îți consumă și irosește mult din timpul și energia ta și chiar te face să-ți sacrifici tinerețea și toată viața, luându-ți timpul pe care ar trebui să-l petreci făcându-ți datoria de ființă creată, atunci acea persoană nu doar că nu-ți este prieten, dar poate fi chiar considerat dușmanul și adversarul tău. În viața ta, pe lângă îndeplinirea responsabilităților și obligațiilor tale față de părinții și copiii tăi și de familia pe care ți-a dat-o Dumnezeu, tot timpul și energia ta ar trebui dedicate și sacrificate pentru îndeplinirea datoriei tale de ființă creată. Nimeni nu este calificat să-ți ocupe sau să-ți răpească timpul și energia sub pretextul de a-ți încredința să faci orice. Dacă nu urmezi sfatul și accepți încredințarea cuiva, ocupându-ți mult din timp și energie, atunci timpul de care dispui pentru a-ți face datoria de ființă creată va fi redus comparativ, și chiar acaparat și ocupat. Ce înseamnă dacă ești privat de timpul și energia de a-ți face datoria? Înseamnă că oportunitatea ta de a căuta adevărul este redusă. Când oportunitatea de a căuta adevărul e redusă, nu înseamnă și că șansele tale de a fi mântuit sunt mai mici? (Ba da.) Este aceasta o binecuvântare sau un blestem pentru tine? (Un blestem.) Este, fără îndoială, un blestem. Este ca atunci când o fată are un prieten, iar acesta îi spune: „Poți crede în Dumnezeu, dar trebuie să aștepți până când voi avea succes, voi deveni bogat și influent și până când îți voi putea cumpăra o mașină, o casă și un inel cu diamant mare, și atunci mă voi căsători cu tine.” Fata spune: „Atunci, în acești câțiva ani, nu voi crede în Dumnezeu și nu-mi voi îndeplini îndatoririle. Mai întâi voi munci din greu cu tine și voi aștepta să te îmbogățești, să devii director, să-ți împlinești dorințele și apoi îmi voi îndeplini îndatoririle.” Este această fată deșteaptă sau nesăbuită? (Nesăbuită.) E atât de nesăbuită! L-ai ajutat să obțină succesul, să devină bogat și puternic și să aibă faimă și avere, dar cine îți va compensa timpul pe care l-ai pierdut? Nu ți-ai îndeplinit datoria de ființă creată, deci cine va compensa această pierdere, cine o va răsplăti? În acești ani de credință în Dumnezeu, nu ai dobândit adevărul pe care ar fi trebuit să-l dobândești și nu ai câștigat viața pe care ar fi trebuit să o câștigi. Cine va compensa acest adevăr și această viață? Unii oameni cred în Dumnezeu, dar nu urmează adevărul. În schimb, își petrec mai mulți ani din viață îndeplinind o sarcină, o dorință sau o cerere încredințată de alții. În cele din urmă, nu doar că nu câștigă nimic, dar și pierd oportunitatea de a-și face datoria pentru a obține adevărul. Nu primesc aprobarea lui Dumnezeu; pierderea e prea mare și costul e prea ridicat! Nu e atât de nesăbuit să renunțe la credința în Dumnezeu și la îndeplinirea datoriei de ființă creată doar pentru a evita să încalce încrederea altora, pentru a-i lăsa pe oameni să spună lucruri bune despre ei, pentru a fi considerați persoane de înaltă ținută morală, cu reputație bună și demni de încredere și pentru a „Face tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice le-au încredințat alții”? Sunt și cei care încearcă să le aibă pe amândouă, mulțumind oamenii pe de o parte și alocând totodată energie pentru a îndeplini o datorie, făcându-le altora pe plac, dar dorindu-și în același timp să fie plăcuți lui Dumnezeu. Ce se întâmplă în cele din urmă? Poți face pe plac oamenilor, dar datoria ta de ființă creată nu e îndeplinită, nu înțelegi deloc adevărul și pierzi atât de multe! Deși ai făcut tot posibilul să gestionezi cu loialitate lucruri pentru oameni, ai primit laude de la ei, spunând că te ții de cuvânt și ești o persoană cu o conduită morală nobilă, n-ai dobândit adevărul de la Dumnezeu, nici n-ai primit aprobarea sau acceptarea Lui. Aceasta deoarece să faci tot posibilul ca să gestionezi cu loialitate lucruri pentru oameni nu e cerința lui Dumnezeu de la umanitate, nici nu e o sarcină încredințată ție de Dumnezeu. Să faci tot ce-ți stă în putință pentru a gestiona cu loialitate lucruri pentru oameni e o abatere, înseamnă că nu te ocupi de îndatoririle tale propriu-zise și nu are absolut nicio valoare sau semnificație. Nu este deloc o faptă bună, demnă să fie sărbătorită. Ai investit mult din energia și timpul tău pentru alții și, procedând astfel, nu doar că nu ești ținut minte de Dumnezeu, ci ai și pierdut cea mai bună ocazie de a urmări adevărul și timpul prețios pentru a-ți face datoria de ființă creată. Când te răzgândești și vrei să urmărești adevărul și să-ți faci bine îndatoririle, ești deja bătrân, fără energie sau putere fizică și chinuit de boli. Merită? Cum poți să te sacrifici pentru Dumnezeu? Este extenuant să folosești timpul rămas pentru a urmări adevărul și a-ți face datoria de ființă creată. Puterea ta fizică nu poate ține pasul, memoria ta se deteriorează și energia ta nu e bună. Adesea ațipești în timpul întrunirilor și corpul tău are mereu dificultăți și suferințe când încerci să-ți faci îndatoririle. Până atunci, vei regreta. Făcând „tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, ce ai câștigat? Cel mult, poți să-i mituiești pe alții și să primești complimentele lor. Dar la ce sunt bune laudele oamenilor? Pot reprezenta ele aprobarea lui Dumnezeu? Nu o reprezintă câtuși de puțin. În acel caz, acea afirmație de laudă de la o persoană e lipsită de valoare. Merită să înduri o durere atât de mare de dragul de a primi laude în timp ce pierzi oportunitatea de a fi mântuit? Așadar, ce trebuie să înțeleagă acum oamenii? Dacă cineva îți încredințează o sarcină, indiferent despre ce e vorba, atât timp cât nu implică îndeplinirea datoriei tale de ființă creată sau ceva încredințat ție de Dumnezeu, ai dreptul să refuzi, întrucât nu e obligația ta, cu atât mai puțin responsabilitatea ta. Unii oameni ar putea zice: „Dacă refuz, alții vor spune că am principii morale îndoielnice sau că nu sunt un prieten destul de bun sau de loial.” Dacă te îngrijorează acest lucru, atunci n-ai decât să o faci și, după aceea, vezi ce consecințe există. Sunt și oameni care nu au terminat de făcut lucruri pentru alții și nu pot continua să facă lucruri pentru alții deoarece își îndeplinesc îndatoririle. Ei cugetă: „Nu e bine să las această sarcină terminată pe jumătate. Ar trebui să am credibilitate ca persoană. Trebuie să facem lucrurile de la început la sfârșit, nu să începem în forță și să terminăm slab. Dacă sarcinile pe care promit să le fac pentru alții sunt terminate pe jumătate și nu fac restul, nu pot justifica altora acest lucru, este lipsit de integritate!” Dacă ai astfel de gânduri în minte și nu poți renunța la mândria ta, n-ai decât să faci sarcini pentru alții și, când termini, vezi ce ai câștigat și dacă faptul că te ții de cuvânt și ai acest tip de integritate chiar are vreo valoare. Nu înseamnă să întârzii un lucru important? Dacă te poate întârzia din realizarea îndatoririlor tale și îți poate afecta dobândirea adevărului, este echivalent cu a-ți risca viața, nu-i așa? În cazul în care consideri aceste afirmații și cerințe privind conduita morală mai importante decât să-ți faci datoria de ființă creată și să urmărești adevărul, atunci nu te poți elibera din captivitatea și obligația acestor afirmații. Dacă poți să le discerni și să le vezi limpede adevărata esență, dacă decizi să te lepezi de ele și să nu trăiești după aceste lucruri, atunci ai speranța să te eliberezi din captivitatea și obligația acestor afirmații despre conduita morală. De asemenea, ai speranța de a-ți îndeplini datoria de ființă creată și de a dobândi adevărul.

După ce am avut atât de multă părtășie, aveți acum puțin discernământ privind afirmația și standardul de a judeca moralitatea unei persoane din „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”? (Da.) Deci, pentru a rezuma, din câte aspecte ar trebui să discernem dacă această afirmație e corectă sau greșită? Mai întâi, e clar că nu se conformează adevărului sau cuvintelor lui Dumnezeu și nu e un adevăr-principiu pe care ar trebui să-l respecte oamenii. Cum ar trebui să abordezi această chestiune atunci? Indiferent cine îți încredințează o sarcină, ai dreptul de a refuza și a spune: „Nu vreau să te ajut; nu sunt obligat să-ți fiu loial.” Dacă i-ai acceptat încredințarea la acel moment, dar acum că înțelegi chestiunea, nu vrei să ajuți și simți că nu este nicio nevoie sau obligație, atunci problema se termină acolo. E acesta un principiu de practică? (Da.) Poți să spui „nu” și să refuzi. În al doilea rând, ce e greșit în afirmația „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”? Dacă cineva îți încredințează o sarcină simplă, care se realizează convenabil, e doar un lucru normal în interacțiunea și relațiile dintre oameni. Nu se poate spune dacă ești loial sau dacă ai un caracter de înaltă moralitate, nu se poate folosi drept standard pentru a evalua moralitatea unei persoane. Oare a ajuta pe cineva cu o sarcină care necesită un efort foarte mic indică dacă o persoană este morală și are credibilitate? Nu neapărat, deoarece acea persoană poate să fi făcut multe lucruri rele în spatele culiselor. Dacă a săvârșit multe lucruri rele, dar a făcut ceva pentru a-i ajuta pe alții cu un efort foarte mic, se consideră un caracter de înaltă moralitate? (Nu, nu se consideră.) Prin urmare, acest exemplu infirmă afirmația „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”. Nu e corectă și nu poate fi folosită ca standard pentru a evalua conduita morală a unei persoane. Așa se tratează unele lucruri obișnuite. Deci cum ar trebui să tratăm unele chestiuni speciale? Dacă cineva îți încredințează o sarcină importantă, specială, care îți depășește capacitățile și pe care o găsești epuizantă și solicitantă și nu ești în măsură să o realizezi, poți refuza fără să te simți prost. În plus, dacă cineva îți încredințează să faci un lucru nerezonabil, ilegal sau dăunător intereselor altora, chiar nu ar trebui să faci asta pentru persoana respectivă. Deci, când cineva îți încredințează o sarcină, care e principalul lucru pe care trebuie să-l discerni? Pe de o parte, trebuie să discerni dacă sarcina încredințată e responsabilitatea sau obligația ta și dacă ar trebui să o accepți. Pe de altă parte, după ce o accepți, indiferent dacă o faci sau nu și dacă o gestionezi bine sau prost, implică aceasta loialitatea și moralitatea unei persoane? Acesta e punctul central de discernut. Un alt aspect de discernut este natura sarcinii încredințate, dacă e rezonabilă, legală, pozitivă sau negativă. Prin intermediul acestor trei aspecte o discerni. Acum, să cântărim și să rezumăm cele despre care tocmai am avut părtășie și să discutăm despre opiniile și perspectivele voastre. (Referitor la afirmația morală „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, mai întâi, oamenii nu sunt obligați să facă lucruri pentru alții, pot să refuze, e dreptul fiecăruia. În al doilea rând, chiar dacă acceptă o sarcină încredințată de alții, indiferent dacă o fac sau nu și dacă o fac bine sau prost, acest lucru nu implică moralitatea lor și nu poate fi folosit drept standard pentru a evalua caracterul moral al unei persoane. Mai mult, dacă sarcina încredințată cuiva e ilegală și e o infracțiune, chiar nu ar trebui să o îndeplinească. În caz contrar, înseamnă că face rău și va fi pedepsit. Prin aceste aspecte, putem infirma într-adevăr punctul de vedere „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”.) Cel mai important aspect este că această afirmație e greșită. Unde e greșeala? Mai întâi, principiul pe care îl impune pentru tratarea și gestionarea unor astfel de chestiuni e greșit. În plus, folosirea acestei afirmații ca să judeci conduita morală a unei persoane e și ea greșită. Mai mult, utilizarea acestei afirmații pentru a evalua conduita morală a unei persoane, pentru a o obliga și constrânge, a o folosi ca să facă lucruri și pentru a o face să-și aloce timpul, energia și prețul în îndeplinirea unor responsabilități pe care n-ar trebui să le poarte sau nu e dispusă să le poarte este un tip de deturnare și, de asemenea, e greșită. Aceste câteva greșeli sunt suficiente pentru a infirma valoarea și corectitudinea afirmației „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”. Să rezumăm rapid. Mai întâi de toate, afirmația „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” le spune oamenilor cum să se ocupe de sarcinile ce le sunt încredințate. Implică faptul că, atunci când cineva îți încredințează o sarcină, indiferent dacă e rezonabilă sau nu, bună sau rea, pozitivă sau negativă, atât timp cât sarcina îți este încredințată, trebuie să te ții de cuvânt. Ești obligat să îndeplinești sarcina bine și complet pentru a-l mulțumi. Doar acest tip de persoană poate avea credibilitate. Îi determină pe oameni să îndeplinească sarcina fără discernământ, ceea ce este, mai presus de toate, greșit; o greșeală care încalcă principiile. În al doilea rând, standardul de a putea „Face tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” este folosit drept bază pentru a le evalua conduita morală. Oare acest standard de evaluare nu comite o altă greșeală? Dacă fiecare ar face tot posibilul pentru a gestiona cu loialitate sarcini rele sau malefice încredințate lor, nu s-ar întoarce această societate cu susul în jos? În plus, dacă această afirmație e folosită mereu drept standard pentru a evalua conduita morală a oamenilor, va crea în mod natural o atmosferă socială, o opinie publică și o presiune socială pentru a constrânge și îngrădi gândurile oamenilor. Ce consecințe vor decurge de aici? Ținând cont de existența afirmației „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” și de prezența unei astfel de opinii publice în societate, ești supus presiunii publice și ești nevoit să acționezi în acest mod în astfel de situații. Modul în care acționezi nu este voluntar, nu e pe măsura capacităților tale și nu-ți îndeplinește obligațiile. Ești obligat să faci asta și nu e o cerință din adâncul inimii tale, nici o cerință de la umanitatea normală sau pentru a-ți menține relațiile emoționale. E cauzat de presiunea socială, care echivalează cu o deturnare morală. Dacă dai greș în realizarea sarcinilor pe care ai acceptat să le faci pentru alții, părinții, familia, colegii și prietenii tăi te vor critica, spunând: „Ce crezi că faci? După cum spune zicala, «Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții». Din moment ce ai acceptat, de ce nu ai scos-o la capăt? Dacă ai acceptat, ar fi trebuit să o faci bine!” După ce auzi asta, simți că greșești, așa că îndeplinești ascultător sarcina. În timp ce te ocupi de ea, tot nu vrei să o faci; nu ai capacitatea și nu te poți descurca, dar tot trebuie să strângi din dinți și să o faci. În cele din urmă, întreaga ta familie te ajută și necesită mulți bani, energie și suferințe și abia dacă este îndeplinită. Persoana care ți-a încredințat-o este fericită, dar tu ai suferit mult în inima ta și ești epuizat. Chiar dacă o faci cu o inimă neîmpăcată și te simți șovăielnic, nu ai de gând să renunți și, data viitoare când te întâlnești cu acest tip de situație, vei face iarăși același lucru. De ce e așa? Pentru că vrei respect de sine, iubești vanitatea și, în același timp, nu suporți presiunea opiniei publice. Chiar dacă nimeni nu-ți găsește vreo vină, te vei critica pe tine însuți, spunând: „N-am făcut ce am acceptat să fac pentru alții. Ce fac? Chiar mă disprețuiesc. Nu e imoral?” Chiar și tu te deturnezi singur; a fost mintea ta deja întemnițată? (Da.) De fapt, acea sarcină n-are nicio legătură cu tine. Nu câștigi niciun beneficiu și nicio edificare făcând-o. Este complet în regulă dacă nu o faci și doar câțiva indivizi te vor critica. Dar ce importanță are asta? Nu-ți va schimba câtuși de puțin destinul. Indiferent ce-ți cer oamenii, atât timp cât nu se conformează cerințelor lui Dumnezeu, poți refuza. Analizând afirmația „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” pe baza acestor trei aspecte, îi înțelegi esența? (Da.)

Când cineva îți încredințează o sarcină, ce principii ar trebui să urmezi? N-ar trebui să fie principii pentru îndeplinirea ei? Care e baza acesteia în ceea ce privește adevărul? Tocmai am menționat cel mai important aspect, și anume că, în viața cuiva, pe lângă sprijinirea părinților, creșterea copiilor și îndeplinirea responsabilităților sale sociale în cadrul legii, nu există nicio obligație de a accepta încredințarea cuiva sau de a lucra pentru cineva și nu e deloc nevoie să trăiască pentru afacerile sau încredințarea nimănui. Valoarea și semnificația vieții omenești pot fi găsite doar în îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe lângă aceasta, realizarea lucrurilor pentru cineva nu are nicio fărâmă de semnificație; e cu totul o muncă inutilă. Prin urmare, afirmația „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” e ceva impus de oameni altor oameni și nu are vreo legătură cu Dumnezeu. Această afirmație nu este în niciun caz o cerință de la Dumnezeu pentru oameni. Ea izvorăște de la alții care te exploatează, te deturnează moral, te controlează și te constrâng. Nu are nici cea mai mică legătură cu încredințarea lui Dumnezeu sau cu îndeplinirea datoriei tale de ființă creată. Înțelegi? (Da.) În această lume, în întregul univers, ca ființă creată, pe lângă credința față de Dumnezeu și încredințarea dată de El și pe lângă credința față de datoria de ființă umană, nu există nimic și nimeni demn de loialitatea ta. Este clar că a „Face tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” nu este un principiu de conduită. E ceva greșit și care încalcă principiile. Dacă cineva îți încredințează o sarcină, ce ar trebui să faci? Dacă sarcina încredințată e ceva ce necesită doar un efort foarte mic, în care trebuie doar să vorbești sau să realizezi o acțiune mică și ai calibrul necesar, poți ajuta din umanitate și compasiune; nu e ceva considerat greșit. Acesta este un principiu. Însă dacă sarcina încredințată îți va consuma mult timp și energie sau chiar va irosi o parte însemnată din timpul tău, ai dreptul să refuzi. Chiar dacă e vorba de părinții tăi, ai dreptul de a refuza. Nu e nicio nevoie să le fii loial sau să le accepți încredințarea, acesta e dreptul tău. De unde provine acest drept? Îți este acordat de Dumnezeu. Acesta este al doilea principiu. Al treilea principiu este că, dacă cineva îți încredințează o sarcină oarecare, chiar dacă nu consumă mult timp sau energie, dar îți poate tulbura sau afecta îndeplinirea datoriei sau îți poate distruge voința de a-ți îndeplini datoria, precum și credința ta în Dumnezeu, ar trebui, de asemenea, să o refuzi. Dacă cineva îți încredințează ceva ce îți poate afecta căutarea adevărului, îți poate perturba și tulbura voința de a urmări adevărul și ritmul tău în căutarea adevărului și te poate face să renunți la jumătatea drumului, atunci ar trebui cu atât mai mult să refuzi. Ar trebui să refuzi orice îți afectează îndeplinirea datoriei sau urmărirea adevărului. Acesta e dreptul tău; ai dreptul să spui „nu”. Nu e nicio nevoie să-ți investești timpul și energia. Poți refuza toate lucrurile care nu au nicio semnificație, valoare, edificare, niciun ajutor sau beneficiu pentru îndeplinirea datoriei, urmărirea adevărului sau mântuirea ta. Poate fi considerat acesta un principiu? Da, este un principiu. Deci, dacă evaluați potrivit acestor principii, de unde pot veni sarcinile încredințate pe care ar trebui să le accepte oamenii în viața lor? (De la Dumnezeu.) Așa este, pot veni doar de la Dumnezeu. Cuvintele „de la Dumnezeu” sunt relativ deșarte și îndepărtate, deci care ar trebui să fie, de fapt, această încredințare? (Îndeplinirea datoriei noastre.) Așa este, înseamnă să-ți îndeplinești datoria în biserică. Este imposibil ca Dumnezeu să-ți spună personal: „Tu mergi să răspândești Evanghelia”, „Tu mergi să conduci biserica” sau „Tu mergi să îndeplinești o lucrare bazată pe text”. Este imposibil ca Dumnezeu să-ți spună personal, dar El ți-a încredințat datoria prin rânduiala casei lui Dumnezeu. Toate rânduielile casei lui Dumnezeu își au originea în Dumnezeu și vin de la El, prin urmare ai nevoie să-ți spună personal Dumnezeu? Ai experimentat deja toate persoanele, evenimentele și lucrurile suveranității și orchestrării lui Dumnezeu și ai sentimente reale. Ce ai experimentat are legătură cu lucrarea Sa, cu adevărul și cu planul Său de gestionare. Nu înseamnă asta să îndeplinești datoria unei ființe create? Aceasta e din perspectiva acceptării încredințării. Pe de altă parte, pe lângă ceea ce e încredințat de la Dumnezeu, nu mai există niciun alt lucru căruia să-i fie loiali oamenii. Doar Dumnezeu merită o loialitate de nestrămutat; oamenii nu sunt demni. Nimeni, inclusiv strămoșii, părinții sau superiorii tăi, nu este demn. De ce? Adevărul suprem e că este absolut firesc și justificat ca ființele create să fie loiale Creatorului. Ai nevoie să analizezi acest adevăr? Nu, deoarece tot ce are legătură cu oamenii vine de la Dumnezeu, este absolut firesc și justificat ca ființele create să fie loiale Creatorului. Acesta e un adevăr suprem de care oamenii ar trebui să țină mereu cont! Al doilea adevăr pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă e că, fiind fideli lui Dumnezeu, tot ce dobândesc ei de la Dumnezeu este adevărul, viața și calea. Câștigurile lor sunt bogate și abundente, deosebit de îmbelșugate și debordante. Când oamenii dobândesc adevărul, viața și calea, viețile lor devin valoroase. Prin urmare, când ești credincios lui Dumnezeu, timpul tău, energia și costurile care sunt sacrificate vor fi răsplătite pozitiv și tu nu vei avea niciodată regrete. Până acum, unii oameni L-au urmat pe Dumnezeu timp de douăzeci sau treizeci de ani, iar unii L-au urmat de la trei la cinci ani sau timp de zeci ani. Cred că cei mai mulți dintre ei nu au niciun regret și au obținut câștiguri într-o anumită măsură. Pentru cei care iubesc adevărul, cu cât Îl urmează mai mult pe Dumnezeu, cu atât simt că le lipsesc prea multe și că adevărul este prețios. Hotărârea lor de a urmări adevărul crește, iar ei simt că L-au acceptat pe Dumnezeu prea târziu și că, dacă L-ar fi acceptat cu trei până la cinci ani sau cu zece ani mai devreme, cât de mult adevăr ar fi înțeles! Acum unii oameni regretă că L-au acceptat pe Dumnezeu prea târziu, regretând că au crezut în Dumnezeu mai mulți ani fără să urmărească adevărul și că și-au irosit timpul și regretând că au crezut în Dumnezeu mai mulți ani fără să-și facă datoria bine. Pe scurt, indiferent de durata credinței cuiva în Dumnezeu, toți câștigă ceva și simt că urmărirea adevărului e incredibil de importantă. Acesta e al doilea adevăr: și anume că, fiind credincioși lui Dumnezeu, tot ce dobândesc oamenii de la Dumnezeu e adevărul, calea și viața și faptul că pot fi mântuiți, nemaitrăind sub puterea Satanei. Al treilea adevăr este că, dacă oamenii pot să ajungă la loialitatea eternă față de Dumnezeu, care va fi destinația lor finală? (De a fi mântuiți și de a rămâne pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu.) Când oamenii Îl urmează pe Dumnezeu și sunt în cele din urmă mântuiți, destinația pe care o primesc este să nu fie aruncați în pierzanie și distruși, ci să rămână ca ființe umane noi, să fie capabili să trăiască în continuare. Dacă oamenii continuă să trăiască, au speranța de a-L vedea pe Dumnezeu. Ce binecuvântare este aceasta! În chestiunea loialității față de Dumnezeu, este suficient ca oamenii să înțeleagă aceste trei adevăruri? (Da.) Ce beneficii există dacă oamenii îi urmează pe alții și le sunt loiali lor? Dacă ești loial altora, oamenii spun că ai principii morale bune. Ai o reputație bună și câștigi doar acest mic beneficiu. Ai dobândit adevărul și viața? Nu le dobândești deloc. Ce îți poate da orice persoană când îi ești loial? Cel mult, poți beneficia din asocierea cu aceasta în timpul succesului rapid din cariera ei, asta e tot. Care e valoarea acestui lucru? Nu e ceva lipsit de conținut? Lucrurile fără legătură cu adevărul sunt inutile, oricât de mult ai dobândi. Mai mult, dacă urmezi oameni și le ești loial, poate exista o consecință. Poți deveni o victimă, o jertfă. Dacă persoana căreia îi ești loial nu merge pe calea cea dreaptă, ce se va întâmpla dacă o urmezi? Vei merge pe calea cea dreaptă? (Nu.) Dacă o urmezi, nu vei merge nici tu pe calea cea dreaptă; chiar vei fi de acord cu ea să faci rău, vei merge în iad pentru a fi pedepsit și atunci vei fi terminat. Dacă ești loial unei persoane, chiar dacă faci multe fapte bune, nu vei câștiga aprobarea lui Dumnezeu. Dacă ești loial regilor diavolilor, Satanei sau antihriștilor, devii un complice și o slugă a Satanei. Finalul poate fi doar să fii îngropat alături de Satana, să fii o jertfă pentru Satana. Non-credincioșii spun: „A fi apropiat de un rege este la fel de periculos ca a te culca lângă un tigru”. Oricât de loial ai fi regilor diavolilor, până la urmă, odată ce te-au folosit, te vor devora și te vor face o victimă. Viața ta va fi mereu în pericol. Aceasta e soarta celor loiali regilor diavolilor și Satanei. Regii diavolilor și Satana nu te vor îndrepta niciodată spre direcția și scopul corect pentru viața ta și nu te vor îndruma pe calea corectă a vieții. Nu vei câștiga niciodată adevărul sau viața de la ei. Finalitatea loialității tale față de ei este fie de a pieri cu ei și de a fi jertfa lor, fie de a fi prins în capcană, mutilat și devorat de ei; toate acestea sunt rezultatul final de a merge în iad. Acesta e un fapt de necontestat. Așadar, nicio persoană, indiferent cât de faimoasă și distinsă sau cât de importantă este, nu merită loialitatea ta și sacrificarea întregii tale vieți pentru ea. Nu este demnă și nu are puterea de a-ți rândui sau manipula destinul. Este înțelegerea acestui adevăr-principiu suficientă pentru a rezolva probleme precum urmarea oamenilor și loialitatea față de ei? (Da.) Există trei principii care ar trebui respectate când avem de-a face cu sarcinile încredințate de alții și am avut părtășie despre trei principii privind valoarea și însemnătatea loialității oamenilor față de Dumnezeu – înțelegeți clar toate aceste principii? (Da.) Pe scurt, scopul analizării afirmației „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” este de a vă ajuta să-i vedeți clar absurditatea și falsitatea, astfel încât să puteți renunța la ea. Cu toate acestea, nu e suficient să renunțați; trebuie să și înțelegeți și să stăpâniți principiile de practică pe care ar trebui să le aibă oamenii, precum și intențiile lui Dumnezeu în astfel de chestiuni. Referitor la afirmația morală „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, conținutul principal este, practic, acesta. Tocmai am analizat din diferite aspecte și puncte de vedere și apoi am avut părtășie în mod special despre principiile practicii pe care le-a revelat Dumnezeu oamenilor, care sunt intențiile lui Dumnezeu și ce adevăruri ar trebui să înțeleagă ei. După ce înțeleg aceste aspecte, oamenii ar trebui să priceapă în fond cum să discearnă afirmația morală „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”.

Disecarea acestui subiect, „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, este, de fapt, destul de simplă și oamenii pot să o discearnă și să o înțeleagă cu ușurință. Această expresie este și o afirmație avansată de moraliști pentru a-i paraliza pe oameni, pentru a le induce în eroare gândurile și a le tulbura gândirea normală și nu se bazează pe o conștiință umană, rațiune normală sau pe nevoi umane normale. Astfel de idei sunt născocite de așa-ziși gânditori și moraliști, care se dau virtuoși. Sunt nu doar lipsite de bază și sens, dar sunt și imorale. De ce sunt considerate imorale? Pentru că nu izvorăsc din nevoile umanității normale, nu pot fi realizate în sfera calibrului uman și nu sunt o obligație sau o datorie pe care ar trebui să o îndeplinească oamenii. Acei așa-ziși moraliști iau expresia „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” drept standard pentru un comportament pe care îl pretind cu strictețe de la oameni, formând astfel un soi de atmosferă socială și opinie publică. Oamenii sunt apoi oprimați de această opinie publică și sunt forțați să trăiască în acest mod. Astfel, gândurile lor devin imperceptibil încătușate de acest tip de gândire satanică. Odată ce gândurile unei persoane sunt încătușate, în mod evident, acțiunile sale sunt și ele încătușate de această afirmație și de opinia publică. Ce înseamnă că sunt încătușate? Înseamnă că oamenii nu pot alege ce să facă, nu pot urma liber dorințele și cerințele naturii umane și nu pot urma cerințele conștiinței și rațiunii lor de a face ce doresc. În schimb, sunt constrânși și forțați de un gând denaturat, de un tip de teorie ideologică și de opinie socială pe care nu o pot distinge sau de care nu se pot elibera. Oamenii trăiesc inconștient în acest tip de mediu social și de atmosferă și nu se pot elibera. Dacă nu înțeleg adevărul, dacă nu pot înțelege clar deformările și erorile din aceste afirmații și dacă nu pot să-și dea seama de prejudiciile și consecințele cauzate de aceste afirmații care le încătușează gândurile, oamenii nu vor fi niciodată capabili să se elibereze de constrângerile, legăturile și presiunile impuse de cultura tradițională și de opinia socială. Vor fi în stare doar să trăiască bazându-se pe aceste lucruri. Motivul pentru care oamenii trăiesc bazându-se pe aceste lucruri este că nu știu care e calea cea dreaptă, care sunt direcția și scopul comportamentului lor, nici principiile modului în care să se comporte. Sunt în mod natural și pasiv induși în eroare de diversele afirmații morale din cultura tradițională, îndrumați greșit și controlați de aceste teorii greșite. Când oamenii înțeleg adevărul, devine ușor să discearnă și să respingă aceste erezii și sofisme. Nu mai sunt încătușați, deturnați sau exploatați de opinia publică, de atmosfera și mediul din societatea care a fost creată de Satana. Astfel, direcția și scopul vieților lor sunt complet schimbate și ei pot trăi și exista potrivit cerințelor lui Dumnezeu și cuvintelor Sale. Nu mai sunt induși în eroare sau încătușați de diversele teorii satanice și de diversele sofisme ale culturii tradiționale. Când oamenii abandonează complet diversele afirmații din cultura tradițională despre conduita morală, acela e momentul în care se eliberează total de corupția, inducerea în eroare și robia Satanei. Pe această bază, când înțeleg principiile practicii pe care Dumnezeu le cere și le dă oamenilor, scopul lor în viață este profund schimbat și au vieți noi. Când au vieți noi, sunt ființe umane nou-născute și persoane noi. Întrucât gândurile din mințile lor nu mai sunt umplute cu diversele erezii și sofisme pe care li le-a insuflat Satana și, în schimb, adevărul a înlocuit aceste lucruri satanice, urmându-le pe acestea, sub călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, adevărul devine viață înlăuntrul lor, îndrumând și guvernând modul în care aceștia privesc oamenii și lucrurile și se comportă și acționează. Ei merg pe calea cea dreaptă a vieții umane și pot trăi în lumină. Nu este ca și cum ai renaște prin cuvintele lui Dumnezeu? Bine, să încheiem aici părtășia de astăzi.

2 iulie 2022