Acum ați început cu toții să vă concentrați asupra urmăririi adevărului în credința voastră în Dumnezeu, deci pe ce vă întemeiați comportamentul? Pe conștiință, pe linia de bază pentru conduita umană și pe moralitate. Cât de departe sunt aceste lucruri de adevăr? Conștiința, valorile de referință pentru conduita umană și moralitatea sunt legate de adevăr? Nici pe departe. În cel mai bun caz, să te comporți pe baza conștiinței te poate face o persoană bună, dar nu corespunde cerinței lui Dumnezeu. Cerința lui Dumnezeu este ca oamenii să se comporte pe baza adevărului și să trăiască după cuvintele Sale. Când o persoană care crede în Dumnezeu poate pricepe adevărul, îl înțelege și îl pune în practică și se înfrânează în conformitate cu principiile adevărului, atunci aceasta se va fi maturizat. Dacă nu urmărește adevărul, nu se va maturiza niciodată. Unii oameni au început să urmărească adevărul și au luat o hotărâre, spunând: „Trebuie să fac tot posibilul să mă îndrept spre adevăr și să depun eforturi ca să practic potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului, să fac lucrurile conform regulilor, să acționez cu principii și limite și să mă abțin de la a face lucruri care ofensează firea lui Dumnezeu sau care sunt păcate în fața Lui, fără a avea nevoie de nimeni care să mă gestioneze, să mă înfrâneze sau să mă supravegheze pentru a face acest lucru. Deși nu mă supraveghează nimeni, dacă fac ceva care va ofensa firea lui Dumnezeu, nu va fi cu o inimă cu frică de Dumnezeu și Îl va jigni, nu voi face acel lucru sub nicio formă. Chiar dacă am această idee în inima mea, mă pot înfrâna – nu trebuie să o duc la îndeplinire.” Această stare este activă și pozitivă. De exemplu, să zicem că în casa lui Dumnezeu i se cere cuiva să protejeze un obiect prețios și doar câteva persoane știu despre acest lucru. Atunci când alți oameni știu despre această chestiune, acea persoană este capabilă să aibă grijă de acel obiect, să fie preocupată de el și să împiedice pierderea, deteriorarea, furtul sau distrugerea lui. În același timp, ea este, de asemenea, capabilă să se înfrâneze de la a fi lacomă și posesivă, iar în inima ei, sfințește cu desăvârșire acest obiect. Nu este aceasta o persoană bună? Din perspectiva actuală, se poate spune că este o persoană bună pentru că nu are vreo idee sau vreun gând de a-și însuși în mod necorespunzător obiectul. Mergând mai departe, este capabilă să protejeze acest obiect cu o loialitate totală față de postul său și își asumă această responsabilitate din toată inima și cât mai bine posibil și se poate spune că îi dedică toată inima și că își face bine treaba. Însă, într-o zi, lucrurile se schimbă. Unele dintre persoanele care știau despre această chestiune sunt arestate și încarcerate, iar altele sunt transferate în diferite locuri. Acea persoană este singura care a rămas și care știe despre acest obiect. În aceste circumstanțe, oare mediul ei nu s-a schimbat? Da, mediul i s-a schimbat, iar încercarea a sosit. Inițial, inima îi rămâne neclintită și continuă să protejeze obiectul cu seriozitate și responsabilitate, fără alte gânduri. Ulterior, aude că persoanele care știau despre acesta au dispărut. Chiar și atunci, continuă să se gândească: „Nu pot concepe niciun plan legat de acest obiect; trebuie să continui să îl protejez bine. Chiar dacă oamenii nu știu despre el, Dumnezeu știe!” Nu este aceasta o persoană bună? (În prezent, încă pare a fi o persoană bună.) De ce? Pentru că, atunci când ne luam după standardele unei persoane bune, dacă cineva poate atinge acest nivel, este deja foarte bun. Dar, într-o zi, apare o criză majoră în familia ei, are nevoie urgentă de bani și nu are suficienți la îndemână. Mediul i s-a schimbat din nou, iar când mediul se schimbă, vine iarăși timpul pentru a fi testată. La început, încă ia în considerare împrumutul de bani, dar după două sau trei încercări nereușite, inima începe să i se agite: „Nu dețin eu un obiect prețios? Nu este absurd să împrumut bani, când am ceva chiar în fața mea? Nimeni nu știe că eu protejez acest obiect. În plus, acest obiect doar strânge praf aici. Nu este pur și simplu corect să îl folosesc? Aș putea la fel de bine s-o fac!” Apoi are un gând mai bun, logic: „Nu a fost acest lucru pregătit pentru mine de Dumnezeu? Dumnezeu îmi arată harul Său, slavă Ție, Dumnezeule!” Cu cât se gândește mai mult, cu atât simte că acesta este lucrul potrivit de făcut. După două sau trei zile de contemplare, se simte liniștită în inima ei și conștiința nu o mustră. În final, decide: „Pur și simplu voi folosi acești bani!” Ce s-a întâmplat? (A început să se producă o schimbare în gândirea ei.) Cum a apărut această schimbare în gândirea ei? (A fost provocată de mediul înconjurător.) Deci, există o problemă cu mediul? Mediul a schimbat-o? (Nu.) Atunci cum putem descrie acest lucru în mod precis? Când mediul i s-a schimbat de două ori anterior, de ce inima ei nu a ezitat atunci? (Încă nu era o vreme a sărăciei extreme și a frustrării.) Înainte de a ajunge în acest punct, gândurile lăuntrice reale și firile adevărate ale unei persoane nu vor fi expuse. În acel moment, putem spune că această persoană Îi este loială lui Dumnezeu? Sau că iubește adevărul? Am putea spune că da, pentru că atunci când a protejat jertfa, a putut să o facă din toată inima și cu toată puterea, fără alte idei sau gânduri active. Nu a conceput niciodată planuri despre acel obiect – ce persoană măreață! Totuși, când mediul ei de trai s-a schimbat și s-a simțit prinsă în capcană, fără o cale de scăpare, gândurile active au apărut, iar ea a început să conceapă planuri despre jertfă. De fapt, nu este vorba că nu avea aceste gânduri anterior, ci le ascundea în inima ei. Când a dat de un mediu propice, gândurile ei au ieșit natural la suprafață, ca apa de izvor. În final, chiar a găsit „motive” pentru acest lucru, spunând că a fost pregătit pentru ea de către Dumnezeu. Când s-au găsit aceste „motive”, nu a fost oare dată în vileag natura ei ticăloasă? Unde s-au dus loialitatea, bunătatea și simțul dreptății ei? (Au dispărut.) Așadar, manifestările ei anterioare au fost doar teatru? Nu au fost teatru; au fost, de asemenea, dezvăluiri firești, dar nu au fost adânci. Au fost cele mai superficiale dezvăluiri, fenomene de suprafață. Există unele iluzii printre fenomenele de suprafață ale umanității și, uneori, oamenii nu-și pot da seama de ele și sunt ușor induși în eroare. De exemplu, unii oameni par să-și îndeplinească îndatoririle foarte bine timp de șase luni sau un an, dar după un an, devin negativi. După doi ani, s-ar putea să plece și să se întoarcă în lumea profană; unii pentru a face bani, iar alții pentru a-și trăi propria viață. Prin urmare, ar fi greșit să stabilești că sunt persoane care se sacrifică sincer pentru Dumnezeu, bazându-te pe performanța lor pe parcursul a șase luni sau a unui an. Comportamentul lor din acele șase luni sau un an este, de fapt, o iluzie, un entuziasm temporar. Când se confruntă cu anumite medii și ispite, adevărata lor față și impuritățile din intențiile care stau la baza credinței lor în Dumnezeu sunt date în vileag. Nu este așa? Nu s-au schimbat deloc. Ce anume Își dorește Dumnezeu să schimbe în oameni? Ce probleme Își dorește Dumnezeu să rezolve prin faptul că îi face pe oameni să accepte adevărul? (Aspectele din natura umană.) Exact, aspectele din natura umană trebuie rezolvate. Când nu li s-a întâmplat nimic, oamenii au o referință morală fundamentală și nu profită de alții. Mai ales cei în vârstă spun adesea: „Nu râvni la bunurile altora și nu te despărți de ale tale.” Adică, să nu dai ușor bunurile proprii și să nu devii lacom sau să nu ai gânduri avide față de bunurile altora. Acest lucru este doar ceea ce ar trebui să aibă umanitatea normală și nu ajunge la adevăr. Deci, pot oamenii să realizeze acest lucru? (Nu pot.) Oamenii nici măcar nu pot realiza acest lucru și, totuși, spun să nu ai gânduri avide. Să acapareze bunurile altora fără ca măcar să aștepte ca gândurile avide să apară în el – acesta este rezultatul dominării din partea naturii omului. Atât timp cât mediul permite, oamenii nici măcar nu trebuie să se gândească la asta, ei își vor dezvălui natura ticăloasă dinlăuntrul lor și firile vicioase, lacome și înșelătoare. În ceea ce privește persoana care și-a însușit jertfa în exemplul pe care tocmai l-am menționat, care dintre ideile și manifestările ei au fost înșelătoare? (A apucat jertfa lui Dumnezeu, pretinzând că Dumnezeu a pregătit acest lucru și că i-a arătat o cale de scăpare.) Acesta este un lucru înșelător, înseamnă să te înșeli atât pe tine, cât și pe alții. S-a păcălit pe ea însăși și a încercat să-L păcălească și pe Dumnezeu. A folosit aceste cuvinte plăcute auzului pentru a se amăgi și pentru a-și liniști conștiința, astfel încât să poată evita acuzațiile acesteia. Mai mult, și-a născocit o minciună frumoasă și a vrut să folosească această minciună pentru a-L înșela și păcăli pe Dumnezeu. Nu este acesta un lucru înșelător? (Ba da.) Este înșelător. Când te confrunți cu astfel de medii și natura ta dă naștere la gânduri și te face să vrei să faci ceva, în primul rând, conștiința ta își va face efectul înlăuntrul tău, iar apoi adevărurile pe care le înțelegi își vor face, de asemenea, efectul, făcându-te să-ți dai seama că a gândi în acest fel nu te va duce nicăieri, că este un lucru detestabil și ticălos și că lucrurile pe care le gândești și ceea ce crezi nu sunt adevărul. Deși, momentan, ai impulsul de a face acest lucru, după ce te rogi lui Dumnezeu, te gândești: „Nu pot face asta, L-ar ofensa pe Dumnezeu. Este o ticăloșie! Să fac acest lucru este incompatibil cu adevărul și nu ar însemna, oare, să-L înșel pe Dumnezeu? Nu pot face niciodată acest lucru. Acesta este un lucru sfințit, Îi aparține lui Dumnezeu și nu trebuie atins sub nicio formă. Deși nimeni nu știe despre acest lucru și doar Dumnezeu știe despre el, tocmai pentru că doar El știe, eu nu pot să-l ating în niciun caz.” Dacă cineva poate gândi în acest mod, atunci are statură reală. Dacă s-ar baza pe bunele intenții și pe referința morală, ar putea să se înfrâneze? Ar putea garanta că nu ar fura jertfa? (Nu ar putea.) Ce trebuie să dețină o persoană pentru a realiza acest lucru? (Trebuie să aibă frică de Dumnezeu în inima sa.) Doar adevărurile pe care le înțelegi, cunoașterea ta despre Dumnezeu și frica de El din inima ta pot să îți înfrâneze inima și acțiunile și să determine ce cale alegi și cum te porți, în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. În afară de adevăr și de cuvintele lui Dumnezeu, mai există și alt lucru ce-i poate ajuta pe oameni să realizeze asta? Nu, nu există. Aceasta este singura cale; te poate face să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. Indiferent de tipul de medii pe care le întâlnești, fie că sunt încercări sau ispite, acestea nu îți pot schimba loialitatea și supunerea față de Dumnezeu. Odată ce ți-ai întărit hotărârea, aceasta nu se va schimba niciodată. Indiferent de cât de dificil este mediul pe care îl întâlnești, chiar dacă este o ispită deosebit de mare pentru tine, hotărârea ta și principiile tale de acțiune vor rămâne neschimbate. În felul acesta, vei fi ferm în mărturia ta și vei dobândi adevărul. Dumnezeu nu te va încerca din nou în legătură cu această chestiune. Vei fi depășit-o și vei fi rămas ferm. În acest moment, pot majoritatea oamenilor atinge această statură? (Nu pot.) Încă nu o pot obține, ceea ce dovedește că adevărul nu a devenit viața lor. Atunci, ce lucruri reprezintă viața lor acum? Filosofiile Satanei despre interacțiunile lumești, otrăvurile Satanei și anumite instincte umane, adică de a respecta linia de bază a moralității și a comportamentului uman, precum și unele doctrine și expresii spirituale pe care le-au dobândit după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu. După ce au priceput aceste lucruri, oamenii gândesc mereu: „Am dobândit adevărul. Am înțeles atât de multe în credința mea în Dumnezeu. M-am schimbat și am câștigat ceva.” Ce au câștigat de fapt? Sunt doar lucruri de suprafață. Înseamnă doar că au o oarecare înfrânare în comportamentul lor și că acesta este, oarecum, mai controlat. În plus, pot să reflecteze într-un mod pozitiv în mintea și în inima lor și să se gândească mai mult la lucruri pozitive. Datorită influenței mediului lor, a faptului că ascultă des predici, precum și a celui că-și îndeplinesc îndatoririle și sunt în contact cu lucruri pozitive din ce în ce mai frecvent, sunt influențați în moduri Acestea sunt beneficiile și schimbările pe care mediul din biserică le aduce oamenilor. Însă cât de mari și cât de numeroase sunt schimbările pe care adevărul le aduce oamenilor? Acest lucru depinde de ce urmăresc. Dacă tu chiar ești o persoană care urmărește adevărul, atunci vei avea întotdeauna ceva de câștigat în ceea ce privește aspectele practice ale adevărului și vei câștiga puțin și vei înțelege puțin în fiecare etapă. În inimile lor, oamenii înțeleg și simt dacă au câștigat ceva sau nu. Ce simt majoritatea oamenilor acum? Că, pe baza bunelor lor intenții fac adesea, cu sârguință și în mod deliberat, unele fapte bune, lucruri despre care oamenii cred că sunt făcute conform conștiinței și rațiunii și lucruri care nu îi vor face să fie acuzați sau criticați de alții. Deși sunt fapte bune, nu se poate spune că acestea reprezintă practicarea adevărului. Nu este așa? (Ba da.) Majoritatea oamenilor au un principiu fundamental pentru acțiunile lor, și anume să acționeze conform conștiinței lor. Simt că adevărul este prea profund, prea abstract și că pare prea departe de oameni. Oamenii nu înțeleg bine adevărul și nu-l pot explica clar, astfel încât acționează pur și simplu conform conștiinței lor și se descurcă de la o zi la alta. Unii oameni nici măcar nu își dau seama de conștiință și nu acționează conform standardelor conștiinței. Unii își îndeplinesc îndatoririle fără să obțină niciun rezultat; ei doar trăiesc pe seama altora și se bucură de harul lui Dumnezeu, fără să dea nimic în schimb, fără nicio vină în inima lor. Au acești oameni conștiință și rațiune? Dacă îi întrebi: „Ce părere ai despre felul în care trăiești?”, ei spun: „Intențiile lui Dumnezeu sunt mărețe, nu pot să le ating. Oricum, sunt o persoană care crede sincer în Dumnezeu și nu am făcut rău. Sunt împăcat în inima mea.” Oare astfel de oameni practică adevărul? Deși își îndeplinesc îndatoririle, oare se sacrifică ei sincer pentru Dumnezeu? Din perspectiva omului, pare că își îndeplinesc îndatoririle, dar nu obțin niciun rezultat din ele. Poate Dumnezeu să-i aprobe? Ei ar putea spune: „Îmi îndeplinesc îndatoririle conform conștiinței mele, nu sunt inactiv, nu sunt leneș și plătesc un preț.” Însă oare acest standard al conștiinței reprezintă practicarea adevărului? Când aveți timp, ar trebui să reflectați, să găsiți un subiect despre care să aveți părtășie împreună și să vedeți cum ar trebui să acționați pentru a practica adevărul. Nu vă opriți doar la standardul conștiinței sau la standardele faptului de a fi o persoană bună și de a avea un comportament bun. Nu vă mulțumiți să fiți persoane care caută să le facă pe plac oamenilor. Trebuie să urmăriți și să ajungeți la înălțimea adevărului. Doar în acest mod puteți să-I satisfaceți intențiile lui Dumnezeu și să intrați în adevărul-realitate. Dacă tu cauți întotdeauna să îți mulțumești conștiința și crezi că te descurci bine atât timp cât nu încalci linia morală de bază, atunci vei rămâne mereu în acest cadru atunci când faci ceva și nu îl vei depăși, ceea ce înseamnă că adevărul nu va avea niciodată nimic de-a face cu tine. Dacă acțiunile și cuvintele tale nu au niciodată nimic de-a face cu adevărul, mai poți să dobândești adevărul? Îți va fi dificil să dobândești adevărul.

În antichitate, savanții studiau adesea cărțile „Învățăturile lui Confucius – Analectele”, „Tao Te Ching” și „Clasicul celor Trei Caractere.” Dădeau din cap toată ziua, ca și cum ar fi psalmodiat scripturile, având mereu pe buze zicale clasice. După ce citeau câteva cărți și memorau câteva poezii Tang și Song, se considerau cunoscători și își petreceau zilele ținându-le altora prelegeri, considerându-se foarte impresionanți. În toată viața lor, nu au fost capabili să realizeze nimic corect și s-au ghidat doar după acele câteva cărți ale înțelepților, pe care le citiseră. Ei nu înțelegeau nimic și nu puteau să-și dea seama de nimic. Treceau pur și simplu prin viață, fără să realizeze ceva. Și totuși, se simțeau mulțumiți de sine în inimile lor, gândind că au înțeles multe și că sunt superiori tuturor celorlalți. Există o expresie care spune „a fi mai sfânt decât sfinții” – este foarte corectă, iar voi nu trebuie să trăiți sub nicio formă într-o astfel de stare. Unii oameni simt mereu că au în inimile lor cunoaștere, bunăvoință și dreptate. Prin urmare, se simt mai sfinți decât sfinții și cred că sunt pe deplin îndreptățiți să fie numiți oameni buni și gentilomi. Unii oameni prețuiesc în mod special loialitatea și ar încasa un glonț pentru prietenii lor. Unii oameni prețuiesc în mod deosebit conștiința și sunt capabili de a împlini cuvintele: „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește.” Unii oameni nu se căsătoresc, își cultivă mintea și trupul prin auto-reflecție și urmăresc nemurirea. Unii oameni se dedică pe deplin studierii cărților înțelepților și nu acordă atenție problemelor exterioare. Acești așa-ziși oameni buni sunt cu adevărat oameni buni? Ei trăiesc prin cunoștințele lor, vorbesc și acționează cu puțină conștiință, deci se poate considera că acești oameni dețin adevărul-realitate? Se poate garanta că nu vor face rău? Unii oameni au intenții bune față de alții și fac în mod frecvent acte de caritate și oferă ajutor, așa că se consideră mari filantropi. Dar este corect să judeci dacă o persoană este bună sau rea bazându-te întotdeauna pe afirmațiile culturii tradiționale? Să folosești mereu standarde morale pentru a-i evalua pe alții și să te dai mare înseamnă să fii mai sfânt decât sfinții. Dețin acești oameni „mai sfinți decât sfinții” adevărul? Pot ei să accepte și să se supună adevărului? Cu siguranță că nu. Dacă ar dobândi putere și statut, ar putea ei să se opună lui Dumnezeu și să-i persecute în mod crud pe cei care cred în El? Sunt mai mult decât capabili să facă acest lucru, ceea ce arată că încă au răutate în natura lor și că natura lor este aceea a Satanei. Pe baza acestui fapt, se poate determina că aceia care trăiesc mereu prin cunoaștere și cultură tradițională sunt toți ipocriți, care pot face rău și I se pot împotrivi lui Dumnezeu. Unii oameni cred în Dumnezeu de câțiva ani și totuși, surprinzător, nu au niciun discernământ cu privire la cultura și la cunoștințele tradiționale. Nu pot să înțeleagă în profunzime că, în esență, aceste lucruri sunt filosofii, logici și legi satanice și că sunt cunoștințe și o cultură care dăunează oamenilor. Dețin acești oameni adevărul-realitate? Oamenii care nu pot să vadă cultura și cunoștințele tradiționale așa cum sunt cu adevărat și nu au discernământ în ceea ce le privește, sunt oameni care nu înțeleg deloc adevărul și care nu posedă nici cea mai mică fărâmă de adevăr-realitate. Există oameni care cred că anumite tipuri de cunoștințe îi pot ajuta, de asemenea, pe oameni să fie buni și că aceste tipuri de cunoștințe îi învață pe oameni să facă fapte bune. Acest lucru este foarte greșit. Cunoștințele nu reprezintă viața; sunt un fel de reguli, sunt în opoziție cu adevărul și sunt o aberație. Indiferent de cât de înalte sau de profunde sunt cunoștințele unei persoane, ea nu poate să vadă cum este cu adevărat esența coruptă a omenirii sau propria natură sau cât de coruptă este omenirea. Atunci, la ce îi folosesc cunoștințele? Nu este aceasta cea mai superficială și înșelătoare doctrină? Ca teoria confucianistă și „Tao Te Ching” – cuvintele din aceste așa-zise cărți clasice ale înțelepților chinezi sunt înșelătoare, sunt cuvinte diavolești care induc oamenii în eroare, sunt erezii și aberații ipocrite, sunt otrăvuri și logici satanice. Unii oameni venerează aceste lucruri ca fiind adevărul – mai sunt ei credincioși în Dumnezeu? Dacă tu crezi în Dumnezeu în inima ta, asculți predici și citești cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi, de ce nu poți înțelege adevărul? De ce nu poți face din adevăr scopul urmăririi tale? Acești oameni sunt cei mai nesăbuiți și întru totul ignoranți oameni, sunt fiare în haine omenești și sunt inumani.

Ce este adevărul? În primul rând, trebuie stabilit că filosofiile pentru interacțiuni lumești nu sunt, în niciun caz, adevărul, iar motto-urile celebrităților și ale marilor personalități nu sunt adevărul. Zicalele din Confucianism și Taoism, comportamentele și acțiunile bune care sunt moștenite și recunoscute în mod obișnuit de omenirea coruptă, lucrurile și teoriile care ghidează mințile oamenilor și așa mai departe – niciunul dintre aceste lucruri nu este adevărul. Este faptul de a găsi plăcere în a-i ajuta pe alții adevărul? (Nu.) Să găsești plăcere în a-i ajuta pe alții și din a face acte de caritate sunt fapte bune și o persoană inimoasă este cel puțin blândă și capabilă să fie milostivă față de alții – de ce acest lucru nu este conform cu adevărul? (Nu există principii în modul în care îi ajută pe oameni.) Să-i ajuți pe oamenii fără principii înseamnă să fii o persoană bună? Asta înseamnă să fii o persoană care caută să facă pe plac oamenilor și care încearcă să se înțeleagă bine cu toți. Să arăți pietate filială față de părinți este adevărul? (Nu, nu este.) Să fii filial față de părinți este un lucru corect și pozitiv, dar de ce spunem că nu este adevărul? (Pentru că oamenii nu arată pietate filială față de părinții lor pe baza principiilor și nu sunt capabili să discearnă ce fel de persoane sunt, cu adevărat, părinții lor.) Felul în care o persoană ar trebui să-și trateze părinții are legătură cu adevărul. Dacă părinții tăi cred în Dumnezeu și te tratează bine, ar trebui să fii filial? (Da.) Cum ești filial? Îi tratezi diferit față de frați și surori. Faci tot ce îți spun și, dacă sunt în vârstă, trebuie să le fii alături pentru a avea grijă de ei, ceea ce te împiedică să ieși să îți îndeplinești datoria. Este corect să faci asta? (Nu.) Ce ar trebui să faci în astfel de momente? Acest lucru depinde de circumstanțe. Dacă poți să ai grijă de ei cât îți îndeplinești datoria în apropierea casei, iar părinții tăi nu se opun credinței tale în Dumnezeu, atunci ar trebui să îți îndeplinești responsabilitatea de fiu sau fiică și să îți ajuți părinții la unele treburi. Dacă sunt bolnavi, ai grijă de ei; dacă îi necăjește ceva, consolează-i; dacă situația ta financiară permite, cumpără-le suplimentele nutritive care se încadrează în bugetul tău. Totuși, ce ar trebui să alegi să faci dacă ești ocupat cu datoria ta, nu există nimeni care să aibă grijă de părinții tăi și ei, de asemenea, cred în Dumnezeu? Ce adevăr ar trebui să practici? Întrucât a fi filial față de părinți nu reprezintă adevărul, ci doar o responsabilitate și o obligație umană, atunci ce ar trebui să faci în cazul în care obligația intră în conflict cu datoria ta? (Să acord prioritate datoriei mele; s-o pun pe primul loc.) O obligație nu reprezintă neapărat datoria unei persoane. A alege să-ți îndeplinești datoria înseamnă a practica adevărul, în timp ce îndeplinirea unei obligații, nu. Dacă ești în această situație, îți poți îndeplini această responsabilitate sau obligație, dar dacă mediul actual nu ți-o permite, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: „Trebuie să-mi fac datoria – asta este practicarea adevărului. A fi filial cu părinții mei înseamnă să trăiesc după conștiința mea și nu se ridică la nivelul practicării adevărului.” Prin urmare, ar trebui să acorzi prioritate datoriei tale și să te ții de ea. Dacă nu ai nicio datorie acum, nu lucrezi departe de casă și locuiești aproape de părinții tăi, atunci găsește modalități pentru a avea grijă de ei. Fă tot posibilul pentru a-i ajuta să trăiască puțin mai bine și a le ușura suferința. Dar asta depinde și de ce fel de oameni sunt părinții tăi. Ce ar trebui să faci dacă părinții tăi au o umanitate slabă, dacă te împiedică în mod constant să crezi în Dumnezeu și dacă ei continuă să te îndepărteze de credința în Dumnezeu și de îndeplinirea datoriei? Care este adevărul pe care ar trebui să-l practici? (Respingerea.) În acest punct, trebuie să-i respingi. Ți-ai îndeplinit obligația. Părinții tăi nu cred în Dumnezeu, așa că nu ai nicio obligație să le arăți respect filial. Dacă ei cred în Dumnezeu, atunci sunt familie, sunt părinții tăi. Dacă nu o fac, atunci voi mergeți pe căi diferite: ei cred în Satana și-l venerează pe diavolul-rege și merg pe calea Satanei; sunt oameni care merg pe căi diferite de cele ale oamenilor care cred în Dumnezeu. Nu mai sunteți o familie. Ei îi consideră pe credincioșii în Dumnezeu drept adversarii și dușmanii lor, așa că nu mai ai nicio obligație să ai grijă de ei și trebuie să rupi orice legătură cu ei. Care este adevărul: să fii filial față de părinți sau să-ți îndeplinești datoria? Desigur, îndeplinirea datoriei reprezintă adevărul. A-ți îndeplini datoria în casa lui Dumnezeu nu înseamnă doar a-ți îndeplini obligația și a face ceea ce se cuvine să faci. Este vorba despre îndeplinirea datoriei unei ființe create. Implică însărcinarea dată de Dumnezeu; este obligația și responsabilitatea ta. Aceasta este o adevărată responsabilitate, și anume să-ți îndeplinești responsabilitatea și obligația înaintea Creatorului. Aceasta este cerința Creatorului de la oameni și lucrul de mare importanță al vieții. Însă a le arăta părinților respect filial reprezintă doar responsabilitatea și obligația unui fiu sau ale unei fiice. Cu siguranță, nu este însărcinată de Dumnezeu și cu atât mai puțin este conform cerinței Lui. Prin urmare, între a arăta respect filial părinților și îndeplinirea datoriei nu există nicio îndoială că a-ți îndeplini datoria, și numai asta, înseamnă a practica adevărul. A-ți îndeplini datoria de ființă creată reprezintă adevărul și este o datorie de legământ. A arăta respect filial părinților înseamnă a fi filial cu oamenii. Nu înseamnă că o persoană își îndeplinește datoria și nici că practică adevărul. După ce am avut părtășie despre aceste lucruri în acest mod, ar trebui să puteți să le deosebiți singuri și să știți care este adevărul și care nu este adevărul. Gândiți-vă acum la ce alte lucruri apreciază oamenii și care sunt considerate ca fiind adevărul? (Termenul „energie pozitivă” este adesea folosit în societate; acesta este, de asemenea, un lucru negativ și nu este adevărul.) Majoritatea termenilor despre care vorbesc non-credincioșii sunt lucruri diavolești. Din ce context a apărut termenul „energie pozitivă”? Aceste zicale populare, teorii ciudate sau cuvinte la modă care apar în societate au toate un context. Cunoașteți contextul din care a apărut acest cuvânt la modă? În China, climatul social devine din ce în ce mai ticălos, iar oamenii promovează ticăloșia. Indiferent de ce spun sau de ce fac diavolii, oamenii îi urmează. Deși unii nu suportă acest lucru și îl discută, nu ajută la nimic și nimeni nu răspunde. În China, ticăloșia a devenit un curent și niciun grup de oameni nu poate opri acest curent ticălos. Toată lumea simte că moralitatea țării scade tot mai mult, cu fiecare zi care trece. Demonii răi dețin toată puterea și controlează complet țara și pe oamenii ei. Diavolii fac orice vor și nimeni nu-i poate opri. Pentru a păcăli publicul, cei de la putere au făcut multe lucruri mincinoase pentru a-i induce în eroare și a-i înșela pe oameni, susținând până și că toate aceste acțiuni aparțin energiei pozitive. Acesta este contextul din care a apărut „energia pozitivă.” Ce înțeleg non-credincioșii prin „energie pozitivă”? Este ceea ce ei numesc neprihănire sau un fel de comportament bun. În realitate, poate această energie pozitivă să aibă un efect în societate? Poate rezolva avalanșa de curente ticăloase? Poate opri tendința de dezvoltare a curentelor ticăloase? Nu poate; nu poate schimba nimic. De ce nu poate schimba nimic? Expresia „energie pozitivă” pare foarte puternică, atunci de ce nu poate schimba nimic sau rezolva probleme? Nu poate schimba sau rezolva nici măcar problema copiilor care sunt toată ziua dependenți de internet. În trecut, mai exista puțină afecțiune și puțină conștiință și rațiune între oameni și mai existau puține reguli de comportament între vecini, dar acum lucrurile stau altfel. Relațiile umane au devenit nestatornice și inconsecvente, iar oamenii sunt, cu toții, ca niște străini unii față de alții. Oamenilor nici măcar nu le pasă când văd că vecinii lor au avut un accident și nici nu îndrăznesc să se implice când văd că cineva cere ajutor. Care este problema aici? Oare oamenii devin așa pentru că nu există energie pozitivă? Oare, înainte, exista energie pozitivă în societate? Nu, a fost la fel. „Energia pozitivă” este doar o expresie care sună plăcut, nu are nimic practic în ea. Este o teorie goală, complet ineficientă.

Spuneți-Mi, care dintre ei sunt mai răi: oamenii din trecut sau cei de astăzi? (Oamenii sunt mai răi acum.) Cum evaluați asta? Punctul vostru de vedere este că oamenii din ziua de azi au inima împietrită și sunt lipsiți de dragoste familială și de prietenii autentice, că nimănui nu-i pasă de loialitate sau de conștiință și că oamenii spun mereu: „Cât valorează conștiința?”, „Ce conștiință? Să faci bani este pe primul loc!” Credeți că oamenii și-au pierdut conștiința și că acum este normal să-i păgubească pe alții când vând bunuri și să câștige bani murdari și că escrochează și înșală pe oricine pot. În schimb, credeți că negustorii iscusiți din vremurile străvechi aveau principii în vânzarea de bunuri, că își vindeau bunurile la prețuri fixe, că erau sinceri cu toți clienții lor, atât tineri cât și bătrâni și că nu înșelau pe nimeni. Prin urmare, credeți că oamenii din trecut erau mult mai buni decât sunt oamenii de acum. Deci, la ce se referă acest „mai buni”? De fapt, se bazează pe conștiință și pe comportamentele pe care le manifestă. Dacă voi evaluați oamenii pe baza acestui criteriu, oamenii din trecut erau mai buni decât sunt cei de acum. Oamenii din trecut erau mai simpli și mai candizi și aveau un simț al conștiinței și al rușinii. Aveau o linie de bază pentru comportamentul lor și, cel puțin, nu făceau nimic prea lipsit de conștiință, nici nu făceau ceva care să-i facă pe oameni să-i critice pe la spate sau care să le dea un renume rău. Oamenilor de astăzi nu le pasă de aceste lucruri; ei nu au un simț al rușinii. Vor doar să facă bani și un renume pentru ei. De aceea se spune că oamenii de astăzi sunt în întregime răi. Deci, cum au ajuns oamenii complet răi de astăzi să fie așa? Nu s-au înmulțit din generație în generație, de la vremurile străvechi până în prezent? Oamenii de astăzi nu sunt diferiți de oamenii din vremurile străvechi. ADN-ul lor nu s-a schimbat și nici înfățișarea lor. Doar că, în zilele noastre, condițiile de viață sunt mai bune decât în vremurile străvechi. Astăzi, oamenii învață lucruri mai complexe și sunt competenți în mai multe domenii, cunoștințele lor sunt mai avansate decât cele ale oamenilor din vremurile străvechi, posedă mai multe abilități decât oamenii din vremurile străvechi și au capitalul aroganței. Dacă privim lucrurile din această perspectivă, este corect să spunem că oamenii de astăzi sunt mai răi decât oamenii din trecut? Cum putem evalua dacă această afirmație este exactă și în conformitate cu adevărul? Să explicăm astfel: dacă vă uitați la drame istorice, fie că sunt despre curtea imperială, Jianghu^[a] sau despre viețile oamenilor obișnuiți, intrigile vor fi pline de conflicte. Aceasta este adevărata față a umanității. Oamenii se luptă între ei, pe viață și pe moarte, pentru putere și pentru propriile dorințe. În acest context, natura umană este expusă foarte detaliat și viu și este exact ca Satana. Deci, este adevărat că toate aceste lucruri, pe care le vezi întâmplându-se acum, au avut loc doar într-o singură perioadă de timp? Oamenii se luptă atât de aprig în anumite locuri de pe pământ, pentru că acolo este un feng shui rău și pentru că acolo mișună demoni necurați? Sau se întâmplă pentru că acei oameni au gene rele, ceea ce îi face agresivi din fire? (Nici una, nici alta.) Atunci cum apar aceste conflicte? Toate sunt purtate de dragul puterii, al statutului și al interesului propriu. Indiferent de stratul social, de la cel mai înalt la cel mai de jos, oamenii s-au luptat și au concurat mereu, luptând până la epuizare și concurând până la limita vieții lor. Ce putem vedea din aceste fenomene? Judecând după aceste microcosmosuri ale dezvoltării întregii istorii umane și din perspectiva faptelor istorice, natura omenirii nu s-a schimbat niciodată. Atât timp cât oamenii trăiesc sub puterea Satanei, conținutul vieții care se desfășoară în fiecare epocă și în fiecare etapă rămâne același, la fel ca și esența sa. Acest lucru se datorează faptului că scopurile, cauzele și rădăcinile conflictelor umane sunt întotdeauna aceleași – toate se duc de dragul puterii, al statutului și, în cele din urmă, al interesului propriu. Toate mijloacele de conflict provin dintr-o singură sursă – natura și firea Satanei. De ce au rămas neschimbate mijloacele și metodele conflictului uman? Acest lucru se datorează în întregime naturii umane. Oamenii își storc creierii și caută orice mijloc de a se lupta și de a se răni reciproc, fraudându-se, înșelându-se și păcălindu-se unii pe alții – ei folosesc tot felul de mijloace înșelătoare. Fie că este vorba de lupte politice majore sau de conflicte între familii umile, ei luptă întotdeauna pentru propriile interese. Aceasta este adevărata față a umanității, adevărata natură a omenirii. Omenirea care s-a dezvoltat până în prezent este tot aceeași omenire și tot același Satana corupe omenirea. Chiar dacă mediul extern se schimbă treptat, acest lucru nu înseamnă că natura umană s-a schimbat. Deși metodele și mijloacele conflictelor umane s-au schimbat ușor, natura luptătoare a omului și punctul de plecare al acestor conflicte nu s-au schimbat deloc. Omul are, în continuare, o singură natură și încă există un singur scop și o singură sursă a acestor conflicte – aceste lucruri nu s-au schimbat deloc. Ați spus că oamenii din trecut erau mai buni. În ce fel erau mai buni? Erau puțin înfrânați de cultura tradițională, așa că erau mai mult sau mai puțin capabili să facă unele fapte bune. Acum, omenirea s-a dezvoltat până în ziua de azi și, oricât de înaltă este calitatea vieții, oricât de multe cunoștințe și educație dobândesc oamenii sau oricare este amploarea experienței lor, natura umană nu s-a schimbat. Mai mult, odată cu dezvoltarea societății, dezvăluirile naturii umane devin din ce în ce mai ticăloase, mai evidente și mai lipsite de scrupule. Nu contează câte cuvinte rostește Dumnezeu sau câte adevăruri exprimă, oamenii le ignoră. Oamenii nu iubesc deloc adevărul, în schimb sunt și mai scârbiți de adevăr și simt și mai multă ură față de el. Mai există acum oameni care fac lucruri bune în societate? (Da, dar mai puțini decât înainte.) Atunci, poți spune că acești oameni sunt buni și că nu au devenit răi? (Nu.) Cu siguranță că nu trăiesc într-un vid? Ce fel de lucruri bune fac ei? Sunt doar comportamente și intenții bune. Dacă le vorbești despre chestiuni legate de credința în Dumnezeu, cum ar fi să crezi în Dumnezeu pentru a fi o persoană bună și pentru a te închina lui Dumnezeu, observă-le reacțiile. Dacă aud că oamenii vor sfârși prin a fi persecutați de guvern în cazul în care cred în Dumnezeu, te vor trata ca pe un dușman și te vor ridiculiza. Dacă ești urmărit și persecutat și încerci să te ascunzi pentru puțin timp la ei acasă, te vor denunța și te vor da pe mâna guvernului. Vor duce o victimă a unui accident de mașină la spital pentru a-i salva viața, dar, cu toate acestea, vor trimite o persoană bună, care crede în Dumnezeu, în mâinile demonilor răi, pentru a fi abuzată sau chiar persecutată până la moarte. Cum îți explici acest lucru? Care comportament reflectă natura lor? Acesta din urmă este natura lor. Ei îi salvează pe alți oameni, dar îi și pun pe alții în situații mortale. Astfel de persoane sunt oameni sau demoni? Dacă există doar o singură zi în care o persoană nu se eliberează de natura sa satanică, va fi capabilă să facă rău și să se împotrivească lui Dumnezeu. Atât timp cât se poate împotrivi lui Dumnezeu, nu este o persoană bună. Este corectă această afirmație? (Da.) Ce este corect în ea? (Ceea ce practică nu este adevărul. Indiferent de cât de bune sunt acțiunile și comportamentul său exterior, natura sa este încă ostilă lui Dumnezeu.) Natura sa este ostilă lui Dumnezeu. Această afirmație este adevărată. Cum explicăm această afirmație? De ce spunem că cineva care este ostil lui Dumnezeu nu este o persoană bună? (Dumnezeu este un simbol al tuturor lucrurilor pozitive. Dacă cineva poate fi ostil lui Dumnezeu, atunci ceea ce este în interiorul lui este în întregime negativ.) În teorie, așa stau lucrurile, iar această afirmație este adevărată. Oricât de bun sau de pios poate părea cineva în exterior, oricât de multă plăcere găsește în a-i ajuta pe ceilalți sau oricât de bun este cu ceilalți, dacă simte aversiune și antipatie atunci când aude lucruri pozitive și dacă nu poate accepta adevărul atunci când îl aude și este scârbit de el, atunci ce fel de persoană este? Nu este o persoană bună. Oamenii care sunt dușmani ai lucrurilor pozitive și ai adevărului nu sunt oameni buni. În general, se poate spune asta. Desigur, există multe detalii în cadrul acestei afirmații. Permiteți-Mi să vă dau un exemplu, iar apoi veți înțelege de ce această afirmație este adevărul. De exemplu, unii oameni își abandonează familiile pentru că ei cred în Dumnezeu și își îndeplinesc îndatoririle. Devin faimoși din această cauză, iar guvernul le percheziționează frecvent casa, le hărțuiește părinții și chiar îi amenință pe aceștia ca să îi predea. Toți vecinii lor vorbesc despre ei, spunând: „Această persoană nu are conștiință. Nu are grijă de părinții ei în vârstă. Nu numai că nu se comportă într-un mod filial, dar le mai și cauzează atâtea necazuri părinților lor. Este un copil fără sentimente filiale!” Este vreunul dintre aceste cuvinte în concordanță cu adevărul? (Nu.) Dar nu sunt toate aceste cuvinte considerate corecte în ochii non-credincioșilor? Non-credincioșii cred că acesta este cel mai legitim și mai rezonabil mod de a privi lucrurile și că este în conformitate cu etica omenească și cu standardele de conduită umană. Oricât de mult conținut este inclus în aceste standarde, cum ar fi cum să arăți respect filial față de părinți, cum să ai grijă de ei la bătrânețe și să le aranjezi înmormântările sau cât de mult să îi răsplătești și indiferent dacă aceste standarde sunt sau nu în concordanță cu adevărul, în ochii non-credincioșilor, acestea sunt lucruri pozitive, sunt energie pozitivă, sunt corecte și sunt considerate ireproșabile în cadrul tuturor grupurilor de oameni. În rândul non-credincioșilor, acestea sunt standardele după care trebuie să trăiască oamenii, iar tu trebuie să faci aceste lucruri pentru a fi o persoană suficient de bună în inimile lor. Înainte de a crede în Dumnezeu și de a înțelege adevărul, nu credeai și tu cu tărie că o astfel de conduită înseamnă să fii o persoană bună? (Ba da.) Mai mult, ai folosit aceste lucruri pentru a te evalua și a te înfrâna și ți-ai impus să fii acest tip de persoană. Dacă voiai să fii o persoană bună, trebuie să fi inclus cu siguranță aceste lucruri în standardele tale de conduită: cum să fii filial față de părinții tăi, cum să-i faci să se simtă mai puțin îngrijorați, cum să le aduci cinste și recunoaștere și cum să aduci glorie strămoșilor tăi. Acestea erau standardele de conduită din inima ta și direcția conduitei tale. Cu toate acestea, după ce ai ascultat cuvintele lui Dumnezeu și predicile Sale, punctul tău de vedere a început să se schimbe și ai înțeles că trebuie să te lepezi de tot pentru a-ți îndeplini datoria de ființă creată și că Dumnezeu le cere oamenilor să se comporte în acest fel. Înainte de a fi sigur că îndeplinirea datoriei de ființă creată este adevărul, credeai că trebuie să fii filial față de părinții tăi, dar simțeai, de asemenea, că trebuie să-ți îndeplinești datoria de ființă creată și aveai un conflict lăuntric. Prin udarea și păstorirea continuă a cuvintelor lui Dumnezeu, ai ajuns treptat să înțelegi adevărul și atunci ți-ai dat seama că îndeplinirea datoriei de ființă creată este perfect naturală și justificată. Până în ziua de azi, mulți oameni au fost capabili să accepte adevărul și să renunțe complet la standardele de conduită din noțiunile și închipuirile tradiționale ale omului. Atunci când ai renunțat complet la aceste lucruri, nu mai ești constrâns de cuvintele de judecată și de condamnare din partea non-credincioșilor atunci când Îl urmezi pe Dumnezeu și îți îndeplinești datoria de ființă creată și ai putut să te eliberezi de ele cu ușurință. Așadar, de ce au dispărut acele noțiuni vechi, tradiționale, din inima ta? Să fie oare din cauză că ai devenit rău? Ți s-a împietrit inima și ți-a dispărut conștiința? (Nu.) De fapt, conștiința ta nu s-a schimbat, ești aceeași persoană, iar personalitatea ta, preferințele și standardele tale de conștiință și morală nu s-au schimbat. Așadar, de ce nu te simți trist sau îndurerat când non-credincioșii spun acele cuvinte de judecată și condamnare, ci simți, în schimb, pace și bucurie în inima ta? Aceasta este o transformare considerabilă, cum ai devenit așa? (Prin mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu și ajungând să înțeleg unele adevăruri, am dobândit standardele corecte de evaluare și am putut discerne că vorbele lor sunt doar aberații.) Non-credincioșii răspândesc zvonuri despre noi, spunând: „După ce acești oameni încep să creadă în dumnezeu, nu au grijă de familiile lor, nu au dragoste pentru familiile lor și sunt deosebit de reci – devin asemenea animalelor cu sânge rece.” Poate părea așa în exterior, dar nu este așa în realitate. Există aici o problemă esențială pe care orbii nu au cum să o vadă. Este oare posibil ca adevărul să-i facă pe oameni să aibă inima rece după ce încep să creadă în Dumnezeu? (Nu.) Deci, ce se întâmplă cu adevărat? (Perspectivele acelor credincioși asupra lucrurilor s-au schimbat; ei au înțeles adevărul și au dobândit discernământ.) Acesta este un rezultat obținut prin mâncatul și prin băutul cuvintelor lui Dumnezeu. Cum se obține acest rezultat? Ce a schimbat perspectiva ta asupra lucrurilor? Când a început să se schimbe? Cuvintele lui Dumnezeu sunt cele care schimbă perspectiva oamenilor, modificând toate perspectivele lor asupra vieții și asupra diverselor chestiuni, făcându-le diferite de cele ale non-credincioșilor.

În trecut, oamenii acționau întotdeauna în funcție de conștiința lor și o foloseau pentru a-i evalua pe toți. Ei trebuiau să treacă în mod constant testul conștiinței, credeau mereu că bârfele erau ceva înfricoșător și se temeau să nu se râdă de ei sau să dobândească o reputație proastă sau să fie numiți „lipsiți de conștiință, persoane rele.” Așadar, erau nevoiți să spună și să facă în silă unele lucruri, doar pentru a face față mediului. Cum ar trebui evaluate acum aceste lucruri? (După adevărurile-principii.) Cum stăteau lucrurile în trecut, când viețile oamenilor erau legate de noțiunile și aberațiile non-credincioșilor? De exemplu, de când erai mic, părinții tăi te-au tot îndoctrinat cu vorbe precum: „Când vei crește, trebuie să ne faci mândri; trebuie să aduci onoare familiei noastre!” Ce au reprezentat aceste cuvinte pentru tine? O încurajare sau o restricție? O influență pozitivă sau un soi de control negativ? Cert este că ele reprezintă un fel de control. Părinții tăi ți-au stabilit un obiectiv pe baza unei afirmații sau teorii pe care oamenii o consideră corectă și bună, făcându-te să-ți trăiești viața în slujba acelui scop, iar tu ajungi să-ți pierzi libertatea. De ce ajungi să-ți pierzi libertatea și să cazi sub controlul ei? Pentru că oamenii cred că a aduce onoare familiei lor este un lucru bun care ar trebui făcut. Dacă nu împărtășești acel gând sau nu aspiri să faci lucruri care aduc onoare familiei tale, ești văzut ca făcând umbră pământului degeaba, un ratat bun de nimic, iar oamenii te vor privi cu dispreț. Pentru a avea succes, trebuie să studiezi din greu, să dobândești tot mai multe abilități și să aduci onoare numelui familiei. În acest fel, oamenii nu te vor intimida pe viitor. Oare toate lucrurile pe care le faci de dragul acestui scop nu sunt, de fapt, cătușe care te leagă? (Ba da.) Întrucât urmărirea succesului și onorarea familiei reprezintă ceea ce-ți cer părinții tăi și de vreme ce aceștia acționează în interesul tău, astfel încât să trăiești o viață bună și să-ți faci familia mândră, este firesc să aspiri la un astfel de stil de viață. Însă aceste lucruri sunt, în esență, necazuri și cătușe într-un fel. Când oamenii nu înțeleg adevărul, ei cred că aceste lucruri sunt pozitive, că reprezintă adevărul, calea corectă și, prin urmare, le iau de bune și le respectă sau ascultă de ele și se conformează întru totul acestor cuvinte și cerințe din partea părinților lor. Dacă trăiești după aceste cuvinte, trudind și dedicându-ți tinerețea și întreaga viață și, în sfârșit, ajungi în vârf, trăiești o viață bună și-ți faci mândră familia, s-ar putea să fii sclipitor pentru alți oameni, dar, în lăuntrul tău, ești din ce în ce mai pustiit. Nu știi care este scopul vieții sau ce destinație îți rezervă viitorul sau ce fel de cale ar trebui să urmeze oamenii în viață. Nu ai înțeles și nu ai dobândit absolut nimic cu privire la acele taine ale vieții după ale căror răspunsuri tânjești, pe care vrei să le știi și să le înțelegi. Oare nu ai fost efectiv distrus de bunele intenții ale părinților tăi? Oare n-au fost tinerețea și întreaga ta viață distruse de cerințele părinților tăi, care, după spusele lor, sunt „în interesul tău”? (Ba da.) Așadar, e corect sau greșit ca părinții tăi să facă cereri care sunt „în interesul tău”? Este posibil ca părinții tăi să creadă cu adevărat că acționează în interesul tău, dar sunt ei oameni care înțeleg adevărul? Dețin ei adevărul? (Nu.) Mulți oameni își petrec toată viața agățându-se de cuvintele părinților: „Trebuie să ne faci mândri, trebuie să aduci onoare familiei” – cuvinte care îi inspiră și care îi influențează de-a lungul vieții. Când părinții spun: „Este în interesul tău”, acesta devine impulsul din spatele vieții unei persoane, oferind o direcție și un obiectiv pentru care să lucreze. Prin urmare, oricât de plină de farmec este viața acelei persoane, oricât de demnă și de plină de succes este, aceasta e, de fapt, distrusă. Nu-i așa? (Ba da.) Înseamnă acest lucru că dacă o persoană nu trăiește conform cerințelor părinților, nu este distrusă? Nu; are și aceasta un scop propriu. Care este scopul? Este, în continuare, același, și anume să „trăiască o viață bună și să-și facă părinții mândri”, nu pentru că i-au spus părinții, ci pentru că a acceptat de altundeva acest scop. Tot vrea să trăiască după aceste cuvinte și să-și facă familia mândră, să ajungă în vârf și să devină o persoană onorabilă și demnă. Scopul ei nu s-a schimbat; tot își dedică întreaga viață și își trăiește toată viața încercând să obțină aceste lucruri. Așadar, atunci când oamenii nu înțeleg adevărul și acceptă multe doctrine, afirmații și perspective așa-zis corecte care predomină în societate, transformă acele lucruri corecte în direcția, baza și motivația pentru eforturile propriilor vieți. În cele din urmă, oamenii trăiesc fără compromisuri și fără rezerve de dragul acestor obiective, zbătându-se toată viața, până la moarte, moment în care, unii tot nu sunt dispuși să vadă adevărul. Ce vieți jalnice duc oamenii! Cu toate acestea, odată ce înțelegi adevărul, nu lași treptat în urmă aceste lucruri, învățături și afirmații așa-zis corecte, precum și așteptările părinților tăi de la tine? Odată ce lași treptat în urmă aceste lucruri așa-zis corecte, iar standardul după care măsori lucrurile nu se mai bazează pe afirmațiile culturii tradiționale, nu-i așa că nu mai ești legat de acele afirmații? Și dacă nu ești legat de aceste lucruri, trăiești liber? S-ar putea să nu fii complet liber atunci, dar cel puțin cătușele vor fi fost slăbite. În credința lor în Dumnezeu, oamenii au, în continuare, o mulțime de noțiuni, închipuiri, intenții și impurități, precum și filosofiile lor de abordare a lumii, gânduri înșelătoare, naturi corupte și așa mai departe. Când aceste lucruri vor fi rezolvate, iar oamenii vor fi capabili să trăiască, în întregime, conform adevărului, vor trăi în fața lui Dumnezeu și vor fi, în mod real, eliberați și liberi.

Note de subsol:

a. Jianghu este un termen chinezesc care se referă la lumea fantastică a artiștilor în arte marțiale și a criminalilor din China antică.