În continuare, să avem părtășie despre ce manifestări există pentru îndeplinirea necorespunzătoare a datoriei. Mai întâi, voi avea părtășie despre un exemplu, iar voi toți puteți discerne dacă această persoană își îndeplinește datoria în mod adecvat și conform cerințelor lui Dumnezeu. Era cineva care a fost selectat pentru a fi conducător în biserică și a fost găzduit de o familie credincioasă pe jumătate, în care unii membri erau credincioși, iar alții nu. Totuși, aveau cu toții o trăsătură aparte, și anume că erau deosebit de pricepuți la a citi dispoziția celor care dețineau autoritatea și a-i flata. Ce ar putea această trăsătură să constituie pentru conducător, fără ca acesta să-și dea seama? (Ar constitui o ispită.) A constituit o ispită. A fost asta o binecuvântare sau o nenorocire pentru el? Dacă a fost o binecuvântare sau o nenorocire rămâne de văzut; să continuăm. După ce această familie l-a găzduit pe conducător, i-a servit carne și mâncare bună la fiecare masă. De ce l-au primit în acest fel? Au făcut asta din dragoste? I-ar fi primit în acest fel pe frați și surori? Cu siguranță, nu. Când conducătorul era acolo, îi găteau carne în fiecare zi. În cele din urmă, conducătorul, încântat de mese, a spus familiei: „Toată familia voastră Îl iubește pe Dumnezeu. Mama ta poate intra în Împărăție, fiul tău poate intra în Împărăție, iar tu și soția ta puteți și voi să intrați în Împărăție. În viitor, întreaga ta familie va putea intra în Împărăție.” Auzind asta, familia era în culmea fericirii, gândindu-se: „Întreaga noastră familie poate intra în Împărăție, chiar și cei non-credincioși dintre noi pot să intre. Se pare că acea carne pe care i-am dat-o nu a fost irosită; ar trebui să continuăm să i-o servim.” În realitate, această familie nu prea înțelegea ce presupune intrarea în Împărăție, dar știa că e un lucru bun. Cine dintre aceia care cred în Dumnezeu nu ar vrea să intre în Împărăția cerurilor și să primească binecuvântări? Ei se gândeau: „Atât timp cât conducătorul spune că putem intra în Împărăție, atunci putem, nu-i așa? Cuvântul lui e definitiv; conducătorul Îl reprezintă pe Dumnezeu, la urma urmei!” Ulterior, cu cât conducătorul spunea mai mult că pot intra în Împărăție, cu atât mai somptuoase erau mesele pe care i le ofereau. Treptat, acest conducător nu a mai vrut să viziteze alte familii, deoarece nu-i ofereau aceste lucruri bune și nu-l flatau în acest fel. Nu după mult timp, conducătorul a luat tot mai mult în greutate; s-a îngrășat și la cap, trecând de la a avea un „cap de om” la a avea un „cap de porc”. În timpul unei adunări a colegilor, a fost imediat vizibil. Nu-l văzuseră de numai o lună, dar se îngrășase atât de mult, încât l-au întrebat grabnic despre lucrarea sa. Ei au descoperit probleme serioase și l-au emondat cu severitate, disecând esența problemei sale înainte de a-l înlocui, în cele din urmă, pe acest fals conducător. Investigațiile ulterioare au dezvăluit mai multe probleme: acest conducător fals nu făcea nicio lucrare reală și se desfăta în fiecare zi cu beneficiile statutului său. Îi favoriza pe cei care-l flatau, promovându-i, în timp ce îi reprima pe cei care nu-i ofereau cadouri. Cerea până și ca soția acestuia să-i aducă mai mult pui ca să mănânce. Așadar, ce părere aveți despre modul în care acest fals conducător își îndeplinea îndatoririle? Care a fost atitudinea lui față de îndatoririle sale? De fapt, el nu făcea lucrarea; mai degrabă, părea că se dusese în acel loc doar pentru a fi un funcționar. Altfel, cum a putut să se îngrașe atât de mult? Există două motive pentru acest lucru: pe de o parte, a ales intenționat familii-gazdă unde putea să mănânce carne, rămânând acolo și făcându-și continuu poftele; pe de altă parte, sigur nu a avut niciun sentiment de povară în timp ce-și îndeplinea îndatoririle și nu a îndurat nicio dificultate. Dacă un conducător sau un lucrător are un sentiment de povară, la vederea volumului mare de muncă al bisericii și a numeroaselor probleme care necesită rezolvare urgentă, nu ar fi oare stresat și neliniștit? Această neliniște l-ar stârni să intre în acțiune; ar începe imediat să abordeze aceste chestiuni, cheltuind energie și îndurând unele greutăți. Din punct de vedere fizic, nu ar face decât să slăbească; e o lege naturală. În ce condiții o persoană ar continua să mănânce mai mult și să ia în greutate? Asta s-ar putea întâmpla doar dacă ar mânca toată ziua după placul inimii, fără a mai fi atent la nimic altceva, liber de povară, făcând pe prepotentul, deconectat de comunitate și de locul de muncă, lăsându-se pradă îndestulării trupului. Doar atunci ar putea continua să ia în greutate, „capul de om” transformându-i-se într-un „cap de porc” în puțin mai mult de o lună. Deci, cât de bine își îndeplinea acest conducător îndatoririle? Natura rolului său de conducător se schimbase; nu mai era vorba de a-și îndeplini îndatoririle, ci de a se complace în confort și în beneficiile statutului. Se comporta ca un funcționar guvernamental. Nu numai că se sustrăgea lucrării reale, ci se și angaja în acțiuni rele. Dacă cineva nu-l flata sau nu-i oferea mâncare delicioasă, el îl reprima. Mai mult, își incita frații și surorile să i se alăture în a o emonda pe acea persoană, stârnind, în cele din urmă, furia publică. Oamenii au început să simtă repulsie față de el și s-au distanțat de el. Lăsând la o parte motivele înlăturării sale, să discutăm doar despre cât de adecvată era îndeplinirea îndatoririlor lui. Faptul că s-a lăsat pradă beneficiilor statutului și că nu a făcut o lucrare reală reprezintă chestiunea cea mai gravă. El nu slujea aleșilor lui Dumnezeu; se comporta cu ei ca un funcționar și nu-și îndeplinea nicidecum îndatoririle. În lucrarea sa de conducător, nu a arătat nici măcar o urmă de loialitate în îndeplinirea îndatoririlor proprii, ca să nu mai vorbim de a-și dedica inima și energia. Își punea inima și energia doar în a mânca, a bea și a se distra. Își frământa mintea gândindu-se cum să se bucure de beneficiile statutului său și nu a avut părtășie despre adevăr cu familia-gazdă pentru a limita acest tip de comportament lingușitor din partea ei. Mai mult, i-a înșelat, spunându-le că numai o astfel de găzduire le va permite intrarea în Împărăție și câștigarea de recompense. Nu înseamnă asta a face rău? Dacă acesta era modul în care se purta cu familia-gazdă, ce ar fi făcut în lucrarea bisericii? Cum s-ar purta el cu aleșii lui Dumnezeu? Cu siguranță ar fi plin de înșelăciune și superficialitate. Știa într-adevăr această persoană ce este datoria? Știa el în ce consta lucrarea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o? Ce a considerat el că e această însărcinare? A luat-o ca pe un capital și ca bază pentru a se bucura de beneficiile statutului său și, ca urmare, a comis numeroase rele, tulburând viața bisericească și provocând pierderi în ceea ce privește intrarea în viață a fraților și a surorilor. Un astfel de mod de a îndeplini datoria nu numai că e necorespunzător, ci s-a și transformat în fapte rele. În lipsa oricărei componente adecvate în îndeplinirea datoriei unei persoane, poate ea să fie ținută minte de Dumnezeu? (Nu.) Evident că nu poate, ceea ce e destul de jalnic. E jalnic să nu înțelegi adevărul – e oare și mai jalnic să înțelegi adevărul, dar să nu-l practici? (Da.) Acesta este primul caz, cazul „Capul uman care s-a transformat în cap de porc.” Acest caz e relativ simplu: presupune a se complace în beneficiile statutului, a-și îndeplini datoria fără o fărâmă de loialitate și a nu avea nici măcar un pic de inimă cu frică de Dumnezeu. Acest conducător și-a tratat datoria dată de Dumnezeu ca pe un capital pentru a se lăsa pradă beneficiilor statutului său. Acest lucru e ușor de discernut. Țineți minte numele Cazului Unu, pentru ca pe viitor să puteți face o comparație, având discernământ asupra altora și motivându-vă pe voi înșivă. Ce credeți despre acest caz despre care v-am vorbit? Detestați astfel de oameni și astfel de acțiuni? (Da.) Dacă acceptați însărcinarea dată de Dumnezeu, ați putea să comiteți astfel de fapte? Dacă ați putea să aveți mai multă rațiune decât acel conducător fals, să fiți oarecum înfrânați, și ați putea lupta pentru adevăr, atunci încă există o speranță. Dar dacă ați putea să vă complăceți în a mânca și a bea și a vă bucura de beneficiile statutului, asemeni lui, atunci veți fi dezvăluiți și eliminați; veți fi pur și simplu conducători falși și persoane detestate de Dumnezeu. Acum aveți un oarecare discernământ și înțelegeți unele adevăruri. Măsura în care poți să te stăpânești și să te controlezi determină câtă speranță ai pentru mântuire; ele sunt direct proporționale. Dacă nu te poți stăpâni și continui să acționezi conform propriilor preferințe, trăind într-o fire coruptă și lăsându-te pradă beneficiilor statutului, mulțumit și vrăjit când cineva te flatează, fără nicio introspecție sau căință adevărată, atunci speranța pe care o ai de a primi mântuirea este zero.

În continuare, să vorbim despre un alt caz. În timpul expansiunii Evangheliei, mulți oameni din biserică merg în diferite locuri pentru a răspândi Evanghelia. Lucrarea de răspândire a Evangheliei este o datorie pentru oricine. Indiferent de modul în care o tratezi sau dacă tu crezi că această datorie e bună sau nu, în general, ea este o însărcinare dată de Dumnezeu oamenilor. Vorbind despre însărcinările date de Dumnezeu oamenilor, acest lucru implică responsabilitatea acestora și implică, de asemenea, datoria lor. Întrucât implică datoria oamenilor, el implică, de asemenea, modul în care își îndeplinesc ei datoria. În timpul procesului de răspândire a Evangheliei, unii oameni caută anume zonele bogate și gospodăriile bogate. Când văd pe cineva conducând o mașină frumoasă sau locuind într-o casă mare, se simt invidioși și geloși. Dacă găsesc o gospodărie care îi găzduiește bine, zăbovesc acolo și tăinuiesc în inimă avariție. Ei cred că, din moment ce au adus contribuții în procesul de răspândire a Evangheliei, ar trebui să se bucure de un anumit har. Așadar, ce devine răspândirea Evangheliei de către ei? Tot ce fac este să se complacă în plăceri trupești, dându-și munca la schimb pentru plăcerea fizică; devine vânzarea muncii lor. După doi sau trei ani, au câștigat câțiva oameni răspândind Evanghelia acolo și chiar au înființat o biserică, acumulând astfel un anumit capital. Apoi încep să se lase purtați de val, iar când se întorc „glorioși” în orașul natal, sunt radioși, devenind practic persoane la modă. Aduc cu ei aparate de uz casnic și produse electronice de cea mai bună calitate și sunt îmbrăcați în haine de lux din cap până-n picioare. Localnicii nu-i mai recunosc, gândindu-se că trebuie să se fi îmbogățit pe undeva. Nu există oare o problemă aici? Sunt credincioși de foarte mulți ani, îndeplinindu-și întotdeauna datoria departe de casă. Inițial, nu prea era nimic de valoare în casa lor, dar acum aduc înapoi toate hainele de lux și aparatele de calitate pe care le oferă oamenii; sunt atât bine îmbrăcați, cât și bine dotați. Ei consideră asta harul lui Dumnezeu. Dar de unde au venit, de fapt, aceste lucruri? S-ar putea spune că au fost luate în schimb pentru efortul lor de răspândire a Evangheliei. Alții au văzut anii de credință a acestei persoane și munca sa grea de răspândire a Evangheliei, așa că i-au dat niște lucruri bune. Este oare caritate această „dăruire”? Este ea compasiune? Dacă aceste lucruri bune au fost obținute datorită răspândirii Evangheliei, dăruite de către alții prin măgulire, este potrivit ca această persoană să le considere favoarea lui Dumnezeu sau harul lui Dumnezeu? Pentru a spune lucrurilor pe nume, astfel de oameni profită de oportunitatea de a răspândi Evanghelia pentru a dobândi aceste lucruri. Dacă se plâng mereu de sărăcia lor în fața altora, menționând, în același timp, că le place cutare sau cutare obiect, iar apoi oamenii le dau acest lucru cu reticență, oare nu este asta o formă de extorsiune sau șantaj? Unora dintre oamenii care predică Evanghelia le place să le spună celorlalți: „Noi, cei care răspândim evanghelia, suntem mesageri ai lui dumnezeu, trimiși de dumnezeu. Voi primiți evanghelia lui dumnezeu de la noi – ce binecuvântare și avantaj extraordinare câștigați! Având în vedere cât de bogați sunteți și de cât de mult har al lui dumnezeu v-ați bucurat, nu ar trebui să arătați puțină recunoștință? Nu ar trebui să împărtășiți cu noi o parte din lucrurile de prisos sau nefolosite pe care le aveți?” După o astfel de persuasiune, unii oameni, din jenă, sfârșesc prin a ceda, iar cei care răspândesc Evanghelia cred că sunt perfect îndreptățiți. Oare cei care dăruiesc o fac cu adevărat de bunăvoie? Indiferent dacă cei care dau o fac de bunăvoie, sunt acestea lucruri pe care cei ce răspândesc Evanghelia ar trebui să le primească? (Nu.) Unii se justifică: „De ce nu aș primi aceste lucruri? Am lucrat din greu pentru a predica evanghelia; oare primirea acestor câteva lucruri nu e doar harul lui dumnezeu?” Ce faci tu când predici Evanghelia? E asta meseria ta pentru a-ți câștiga traiul? Predicarea Evangheliei nu este o tranzacție; este datoria ta. Când ceri lucruri de la oameni, în esență, ceri lucruri de la Dumnezeu. Însă, din moment ce nu poți ajunge la Dumnezeu și nu îndrăznești să I le ceri, ajungi, în schimb, la oameni și îi induci în eroare rostind o sumedenie de teorii spirituale. Simți că ai dobândit merite câștigând câțiva oameni prin răspândirea Evangheliei și că ești îndreptățit să primești o anumită compensație pentru eforturile tale. Nu consideri că ar fi bine să ceri direct bani, așadar ceri, în schimb, lucruri, crezând că, astfel, eforturile tale nu au fost în zadar. Înseamnă asta să-ți îndeplinești datoria? (Nu.) Natura acțiunilor tale s-a schimbat. În ce ai transformat răspândirea Evangheliei? Ai comercializat Evanghelia lui Dumnezeu, dând-o la schimb pentru aceste lucruri materiale. Ce fel de comportament este acesta? (Oportunism.) Este acesta oportunism? Faptul că-l numiți oportunism îi minimalizează gravitatea? Oare nu înseamnă, de fapt, că faci rău, nu e aceasta o faptă rea? (Ba da.) De ce este considerată o faptă rea? A răspândi Evanghelia înseamnă a-ți îndeplini datoria și a fi martor pentru Dumnezeu; în timp ce ești martor pentru Dumnezeu, tu aduci, concomitent, Evanghelia unei persoane și Dumnezeu câștigă acea persoană, iar tu ți-ai încheiat astfel misiunea. Dumnezeu îți va da orice ar trebui să primești pentru încheierea misiunii tale; nu trebuie să ceri nimănui, nici nu are cineva vreun motiv să dea pomană pentru această evanghelizare. Evanghelia lui Dumnezeu este neprețuită; nicio sumă de bani nu o poate cumpăra, nici nu poate fi dată la schimb pentru vreun lucru. Când folosești răspândirea Evangheliei ca pe o oportunitate de a obține beneficii materiale, îți pierzi mărturia; această abordare este blasfematoare și un semn că-L necinstești pe Dumnezeu. Mai mult, care e natura faptului de a-i face pe oameni să-ți fie recunoscători după ce le-ai propovăduit Evanghelia? Acest lucru înseamnă să furi gloria lui Dumnezeu! Evanghelia lui Dumnezeu și lucrarea lui Dumnezeu nu sunt mărfuri. Dumnezeu îi oferă gratis omului Evanghelia Sa; este gratuită și nu implică niciun fel de tranzacție. Cu toate acestea, oamenii transformă Evanghelia lui Dumnezeu într-o marfă pe care să o vândă altora, cerând bani și lucruri materiale de la ei. Acest lucru este lipsit de mărturie și necinstește numele lui Dumnezeu. Nu e asta o faptă rea? (Ba da.) Este într-adevăr o faptă rea. Reprezintă asta îndeplinirea adecvată a datoriei? (Nu.) Este oare de natură mai gravă decât cazul despre care tocmai am vorbit, „Capul uman care s-a transformat în cap de porc”? (Da.) În ce constă gravitatea? (În a-L necinsti pe Dumnezeu.) Asta înseamnă a-L necinsti pe Dumnezeu, a-L blasfemia și a-I fura slava. A lua Evanghelia lui Dumnezeu și a o vinde oamenilor, a o vinde ca și cum ar fi o marfă, iar apoi a avea un profit exorbitant și a căuta câștigul personal de pe urma ei – ce fel de creaturi ar face acest lucru? Aceștia sunt bandiți și oameni răi, care se comportă precum Satana! Evident, Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile, precum și omenirea, dar Satana și duhurile rele îi induc în eroare pe oameni, spunând că ei sunt cei care au creat oamenii, cerul și pământul, făcându-i să li se închine ca fiind Dumnezeu și Creatorul. Nu înseamnă asta a fura slava lui Dumnezeu? Acesta este un păcat, e o faptă rea, e împotrivire față de Dumnezeu. Este oare vânzarea Evangheliei de către oameni un comportament ca și cel al Satanei? (Da.) Cu ce scop vând ei Evanghelia? Ca să-i facă pe ceilalți să-i considere mesagerii Evangheliei, ca și cum Evanghelia provine de la ei, iar ei au puterea de a lua decizii. Nu înseamnă asta a fura slava lui Dumnezeu? (Ba da.) Ce fel de păcat a fost comis furând slava lui Dumnezeu? Care este natura acestui lucru? Aceasta este fapta rea de a te împotrivi lui Dumnezeu; e un comportament care Îl hulește pe Dumnezeu. A răspândi Evanghelia în acest fel mai poate fi socotit același lucru cu a-ți îndeplini datoria? Asta înseamnă în întregime a face rău; înseamnă a te împotrivi lui Dumnezeu. A răspândi Evanghelia astfel nu înseamnă deloc a fi martor pentru Dumnezeu, deci nu este îndeplinirea propriei datorii; este pur și simplu a face rău. Unii oameni spun: „Răspândirea Evangheliei este o lucrare atât de grea; e corect să faci rost de unele lucruri bune. Ce mare lucru? Printre non-credincioși, nu e socotit un lucru rău.” Este corectă această afirmație? Depinde de intențiile tale, de ceea ce râvnești și de natura acelui lucru. Dacă o faci pentru câștig personal, ceea ce vinzi tu este Evanghelia lui Dumnezeu, ceea ce vinzi este adevărul, iar ce câștigi în cele din urmă e beneficiul tău personal – atunci e într-adevăr o faptă rea. Este oare excesiv să caracterizezi asta ca fiind o faptă rea? (Nu.) Nu e deloc excesiv. Atunci când cineva și-a primit datoria și a dus-o la bun sfârșit, însă apoi apar astfel de consecințe, cine e de vină? (Persoana însăși.) Nu se poate învinovăți decât pe ea însăși. Așadar, cum au luat naștere aceste consecințe? Acest lucru are legătură directă cu natura ticăloasă a oamenilor. Unii oameni nu urmăresc adevărul, dar au un simț al rușinii, caracter și conștiință, așa că nu ar face astfel de lucruri. Dacă cineva se angajează în astfel de acțiuni, asta arată că această persoană e lipsită de umanitate; este lacomă și are o fire rea. Acest lucru duce nu numai la eșecul îndeplinirii adecvate a îndatoririlor, ci o transformă, de fapt, în a face rău. Unii oameni spun: „Cum se poate caracteriza asta ca a face rău? Au reușit să câștige destul de mulți oameni prin răspândirea Evangheliei; doar faptul că au avut rezultate evidente ar trebui să nege ideea că fac rău, nu-i așa?” E oare corectă această afirmație? (Nu.) De ce este incorectă? Răspândirea Evangheliei e datoria lor, responsabilitatea lor. Care sunt intenția și scopul din spatele datoriei lor? Ce principii le călăuzesc datoria? Sunt ei responsabili în acțiunile lor? Pe baza acestor factori, se poate determina dacă persoana respectivă își îndeplinește îndatoririle sau face rău. Deși a continuat să-și îndeplinească îndatoririle, punctul de plecare al îndeplinirii acestora e greșit; nu a acționat conform principiilor și a săvârșit multe fapte rele. Nu există nici cea mai mică manifestare de practicare a adevărului. Care este esența acestui tip de răspândire a Evangheliei? (Vânzarea Evangheliei.) Cum ar trebui să se numească acest caz? Cazul „Vânzarea Evangheliei”. Doar auzind acest nume, știți că natura chestiunii e foarte serioasă. Cum ar putea cineva să vândă Evanghelia lui Dumnezeu? Natura acestei chestiuni de a vinde Evanghelia este foarte serioasă. Așadar, de fiecare dată când este menționată vânzarea Evangheliei, nu ar trebui oare ca oamenii să știe care este problema, care sunt stările, comportamentele și metodele? Acesta e al doilea caz, iar natura acestui caz este mai gravă decât cea a cazului precedent.

Următorul caz este și el un caz care a avut loc în timpul procesului de răspândire a Evangheliei. În trecut, casa lui Dumnezeu stabilise anumite principii și metode de răspândire a Evangheliei, inclusiv metode referitoare la compasiune și la crearea de prietenii. Acest lucru le-a permis unor oameni să găsească portițe de scăpare pe care să le exploateze. Care oameni au exploatat aceste portițe de scăpare? Aceia cu o natură rea, care nu iubesc adevărul. În procesul de răspândire a Evangheliei, există într-adevăr unii oameni răi care profită de această ocazie pentru a-și găsi parteneri din punct de vedere romantic și a se angaja în relații romantice și intime. Când se întâmplă astfel de lucruri, ei cred că există motive pentru asta, când, în realitate, e vorba de faptul că acești indivizi răi ai Satanei exploatează portițele de scăpare. Folosind ocazia de a răspândi Evanghelia pentru a intra în contact cu sexul opus, când acești oameni găsesc o persoană potrivită sau preferabilă, ei fac tot ce le stă în putință pentru a găsi șanse de a interacționa cu ea și de a o ademeni. La prima vedere, pare a fi de dragul de a câștiga oameni prin răspândirea Evangheliei, dar în realitate, este pentru a-și satisface pofta personală. Ei fac toate aceste lucruri sub deviza răspândirii Evangheliei, sub deviza extinderii lucrării lui Dumnezeu, a faptului de a fi martori pentru Dumnezeu și a I se dedica și, de asemenea, sub deviza îndeplinirii propriei datorii. Nimeni nu face aceste lucruri fără intenție; de fapt, ei sunt pe deplin conștienți, dar se prefac cu stăruință că sunt confuzi. Fiecare persoană știe în inima sa, când face aceste lucruri, că e ceva păcătos, detestat și neîngăduit de Dumnezeu, dar nu-și poate controla pofta trupească și încearcă din răsputeri să găsească scuze și justificări pentru păcatele pe care le comite. Poate acest lucru să ascundă problemele pe care le are? Dacă tu comiți astfel de păcate o dată sau de două ori și apoi te căiești, Dumnezeu încă te poate ierta, însă dacă refuzi cu persistență să te schimbi, ești în pericol. Unii oameni se pot simți oarecum neliniștiți de fiecare dată când comit un astfel de păcat, întrebându-se: „Pot fi mântuit dacă mă comport în acest fel?” Dar apoi se gândesc: „Nu e un mare rău; cel mult, este doar o dezvăluire de corupție. Nu voi mai face asta din nou; nu-mi va afecta finalul și destinația.” Oare această atitudine față de săvârșirea unei fărădelegi e una de căință autentică? Dacă nu există nici măcar remușcări în inima lor, nu vor continua oare să recidiveze? Cred că e foarte riscant. Pot astfel de persoane să-și îndeplinească datoria în mod adecvat? În îndeplinirea datoriei lor, există încă elemente ale unei „operațiuni private”; ei amestecă „ce este public și ce este privat”, ceea ce este o mare denaturare! Acest lucru va ofensa cu siguranță firea lui Dumnezeu. Acești oameni nu pot fi considerați „adecvați” în îndeplinirea datoriei lor; asta e mai grav decât a cere lucruri sau a vinde Evanghelia. În ce fel este mai grav? Este dezgustător; este un comerț cu trupul și poftele. Așadar, care este natura acestei chestiuni? E vorba de a păcătui în mod intenționat, în ciuda cunoașterii căii adevărate. Cuvintele „în mod intenționat” schimbă natura chestiunii. De fapt, ei știu că reglementările și principiile din rânduielile de lucru sunt concepute pentru a-i determina pe oameni să practice înțelepciunea și a-l împiedica pe Satana să câștige avantaje asupra lor. Scopul este de a-i aduce pe oameni înaintea lui Dumnezeu, dar ei exploatează portițele de scăpare și profită de ocazii pentru a-și dezlănțui liber poftele rele; acest lucru se numește comiterea cu bună știință a păcatului. Ce spune Biblia despre acest lucru? [„Dacă noi păcătuim în mod intenționat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat” (Evrei 10:26).] Dacă nici măcar jertfa pentru păcat a crucii nu mai este disponibilă, mai au acești oameni vreo legătură cu mântuirea? Asta depinde de situație. Unii oameni acționează din necesitate sau se denunță lăuntric, dar sunt forțați să acționeze astfel din cauza circumstanțelor de moment. Dacă numărul de ori nu este prea mare, nu mai mult de trei, pot fi iertați. Ce înseamnă că pot fi iertați? Înseamnă că, la prima abatere, dacă pot să-și vină în fire, să caute adevărul, să dea semne de remușcare și să se întoarcă din drum, fără să mai comită nicio altă abatere, toate acestea cerând în același timp să își îndeplinească îndatoririle, li se poate da o șansă de a-și ispăși păcatele. Există încă speranță de mântuire în astfel de cazuri, dar câtă speranță, depinde de urmărirea individuală. Nimeni nu poate face o judecată definitivă pentru tine, nimeni nu-ți poate da garanții; depinde, în principal, de propria-ți căutare. Nu-ți voi face nicio promisiune, spunând că, atâta vreme cât nu vei mai comite acest păcat, vei fi mântuit în mod sigur; nu voi face această promisiune, deoarece nu știu cum va fi purtarea ta viitoare. Dacă depășești numărul de ori pentru care e posibilă iertarea, refuzi în mod repetat să te schimbi, iar în timpul predicării Evangheliei, nu ai nicio faptă bună care să compenseze faptele tale rele, atunci ești complet terminat. Ai comis atât de mult rău, fără nici o urmă de fapte bune; predici Evanghelia doar ca să te angajezi cu nesăbuință în relații intime, nu ca să-ți îndeplinești bine datoria – nu are legătură cu îndeplinirea datoriei tale. Aceasta nu mai este o chestiune de a avea sau nu o jertfă pentru păcat. Cum ar trebui clasificați astfel de oameni? Ar trebui clasificați drept demoni murdari și duhuri rele. Nu sunt oameni normali. Nu doar că săvârșesc păcate; ei nu au nimic de-a face cu îndeplinirea propriei datorii. Mai există speranță pentru mântuirea lor? Nu, nu mai există. Astfel de oameni au fost dați afară din casa lui Dumnezeu; au fost îndepărtați și Dumnezeu nu-i va mântui. Ceea ce fac și modul în care se comportă nu numai că nu are legătură cu datoria lor; nici măcar nu se poate considera o chestiune de îndeplinire adecvată a datoriei. Rezultatul din urmă și finalul pentru astfel de oameni vor fi hotărâte în funcție de clasificarea lor. Nu este acest caz chiar dezgustător? Natura sa e chiar mai gravă decât al doilea caz pe care tocmai l-am discutat. Printre astfel de oameni, există unii ale căror cazuri sunt de o natură mai gravă. Pot ei să se întoarcă din drum? Pot să aibă o inimă plină de căință și să înceteze să mai facă astfel de lucruri, continuând să muncească răspândind Evanghelia în casa lui Dumnezeu? Există astfel de oameni? (Nu.) Pot ei să muncească de bună voie? (Nu.) Într-adevăr, unii dintre ei au câștigat niște oameni în perioada în care au răspândit Evanghelia. Dar ce a ajuns să fie acum toată această lucrare pe care au făcut-o? A ajuns să fie o muncă, nu a-și îndeplini datoria. De fapt, acești oameni au depus eforturi, dar calea pe care au luat-o le-a hotărât soarta și finalul. Printre cei care răspândesc și ei Evanghelia, e oare adevărat că fiecare se va confrunta cu astfel de ispite? Se poate spune că fiecare, în diferite măsuri, se va confrunta cu acest tip de ispite în situații diferite, dar înseamnă asta că fiecare dintre ei va ceda ispitei și va săvârși un păcat? (Nu.) Nu toți pot săvârși un păcat, nu toți pot să se implice în astfel de activități – acest lucru îi condamnă pe cei care se angajează în acest tip de activități, iar ei sunt astfel dezvăluiți. Acest lucru arată că este ceva în neregulă cu firea și umanitatea lor. Pe cine pot învinovăți pentru faptul că au un astfel de final? (Pe ei înșiși.) Nu se pot învinovăți decât pe ei înșiși și pe nimeni altcineva.

Unii oameni, indiferent de fărădelegile pe care le săvârșesc în perioada în care răspândesc Evanghelia, nu caută niciodată adevărul pentru a le rezolva, nu se roagă lui Dumnezeu și nu se dedică niciodată introspecției, ceea ce arată că refuză cu încăpățânare să se căiască. În cele din urmă, acești oameni sunt eliminați. Am auzit de cineva care, în timp ce răspândea Evanghelia, a pus stăpânire pe o femeie și nu i-a permis nici măcar să-și găsească un partener și să se căsătorească; natura acestui lucru e foarte gravă. Ce fel de persoană este aceasta? (O persoană rea.) Pot astfel de indivizi răi să rămână în casa lui Dumnezeu? (Nu.) Casa lui Dumnezeu nu are loc pentru astfel de tirani; ei Îl necinstesc pe Dumnezeu! Prin astfel de lucruri, ei influențează percepția pe care nenumărați oameni o au despre Dumnezeu și îi fac pe foarte mulți să-L înțeleagă greșit! Oamenii vor spune: „Cum ar putea cineva care crede în Dumnezeu să facă astfel de lucruri?” Aceasta este deja o necinste adusă lui Dumnezeu. Dacă biserica nu exclude și nu se ocupă de astfel de indivizi, ci îi lasă, în schimb, să răspândească Evanghelia în continuare, oferindu-le o șansă de a se căi, atunci acest lucru e complet greșit. Această persoană nu este la prima abatere; comportamentul său e de natură gravă și ar trebui să fie exclusă direct. Altfel, asta L-ar necinsti pe Dumnezeu și i-ar oferi Satanei un avantaj pentru a judeca și condamna casa lui Dumnezeu. Așadar, nu i se poate acorda Satanei ocazia de a câștiga un avantaj; cei care sunt libertini în mod obișnuit trebuie excluși din biserică. Astfel de indivizi sunt spirite libertine care deja L-au necinstit pe Dumnezeu, iar Dumnezeu categoric nu-i va mântui. Indiferent cât de eficient predică Evanghelia sau câți oameni au câștigat, dacă nu merg pe calea cea dreaptă, s-au distrus și au renunțat la ei înșiși. Astfel de oameni nu au voie să existe în casa lui Dumnezeu; ei sunt ținte pentru a fi dați afară. Așadar, pot faptele lor fi socotite îndeplinirea propriei datorii? Nu, toate contribuțiile lor au fost complet șterse în ochii lui Dumnezeu și nu vor fi amintite de El. Nu sunt doar necorespunzătoare; natura îndeplinirii datoriei lor s-a schimbat și a devenit săvârșire de rău. Cum îi tratează Dumnezeu pe cei care fac răul? Îi înlătură. Ce înseamnă că sunt înlăturați? Înseamnă că sunt îndepărtați din rândul oamenilor pe care Dumnezeu i-a ales și i-a pregătit pentru mântuire – nu au ce căuta printre ei. În schimb, sunt categorisiți printre duhurile rele, demonii murdari și cei nemântuiți. Care sunt șansele lor de a dobândi mântuirea? (Zero.) Deși și-au îndeplinit îndatoririle și L-au urmat pe Dumnezeu, chiar și așa, în cele din urmă, acest tip de persoană ajunge în acest punct și este eliminată. Așadar, vezi tu, acesta e încă un tip de persoană. Este natura acestui caz mai gravă decât cea a cazului precedent? (Da.) Este și mai gravă; este vizat. Acest caz ar trebui să fie unit cu cel de-al treilea; intră în categoria unui caz special, tipic, din cel de-al treilea exemplu, și este vizat. Cum ar trebui să se numească acest caz? „Răufăcătorii vor fi înlăturați” – să hotărâm așa. Pentru cele trei tipuri de oameni din aceste trei cazuri, realizarea datoriei lor se rezuma, practic, la a munci fără efect. Ce înseamnă să muncești fără efect? Înseamnă că ei și-au transformat datoria în doar o muncă – și nici atunci, nu au muncit bine și nu și-au îndeplinit datoria cum se cuvine. Nu și-au tratat datoria ca pe o datorie, ba chiar au săvârșit diverse acțiuni rele și fapte răutăcioase, iar în cele din urmă, au fost eliminați, neajungând la un final bun. Natura tuturor acestor trei cazuri este foarte gravă.

Mai există un caz, iar natura sa este, de asemenea, destul de gravă. Era un individ care a îndeplinit lucrarea timp de mulți ani și, la prima vedere, părea să urmărească adevărul și să se sacrifice cu adevărat. El a renunțat la căsătorie și la familie, și-a abandonat cariera și perspectivele, a mers în multe locuri pentru a-și îndeplini îndatoririle și, de asemenea, a întreprins unele lucrări care nu aveau prea mare importanță. Însă, în procesul de îndeplinire a îndatoririlor sale, a înțeles puține adevăruri, deoarece nu urmărea realmente adevărul și credea că se descurcă bine doar pentru că putea vorbi despre unele cuvinte și doctrine. Ceea ce era mai grav e că această persoană nu practica deloc adevărul. Așadar, îndeplinirea datoriei sale consta doar în a predica unele doctrine și a respecta unele reguli, a se comporta de obicei cu bunătate față de ceilalți și a nu jigni pe nimeni. Cu privire la modul de îndeplinire a lucrării bisericii și la ce chestiuni mai existau, nu era atent, nu depunea efort și nu căuta adevărul pentru a rezolva aceste chestiuni. Pe scurt, atitudinea sa față de lucrare era superficială și indiferentă; se părea că nu lenevea, dar nici nu se istovea. Nu părea să acționeze în mod superficial, însă rezultatele lucrării sale nu erau deosebit de bune. Într-un incident anume, din cauza neglijenței și a atitudinii sale superficiale, a provocat ofrandelor aduse lui Dumnezeu o pierdere de peste 10 milioane de yuani. Ce fel de sumă reprezintă suma de 10 milioane de yuani? Oamenii obișnuiți, la auzul acestei sume, ar considera-o o sumă astronomică. Ar exclama șocați și abia dacă ar îndrăzni să se gândească la ea, nevăzând niciodată în viața lor atâția bani. Dar acest „bătrân domn”, după ce a provocat o pierdere de peste 10 milioane de yuani în ofrande, nu a avut nicio remușcare, niciun semn de căință și nu a fost trist. Când biserica l-a exclus, el tot s-a plâns. Ce fel de creatură ar face așa ceva? Să discutăm două aspecte. În primul rând, această sumă de bani a fost pierdută în timp ce lucrai și, indiferent a cui e vina, tu ești responsabil. Aveai responsabilitatea de a o proteja, dar nu ai reușit să faci asta. Este vorba de neglijență față de datorie, pentru că nu sunt bani omenești; este vorba de o ofrandă, iar oamenii ar trebui să o trateze cu cea mai mare loialitate. Dacă ofrandele suferă o pierdere, cum ar trebui să gândească o persoană? Nici măcar moartea nu ar fi o compensație suficientă! Cât valorează o viață umană în bani? Dacă pierderea e prea mare, nici măcar renunțarea la propria viață nu va fi suficientă pentru a o compensa! Cheia este că natura acestei chestiuni e prea gravă. Acest „bătrân domn” nu a luat în serios pierderea atâtor ofrande; această persoană e prea detestabilă! Pierderea a peste 10 milioane de yuani în ofrande a fost pentru el ca și cum ar fi pierdut vreo 100 și ceva de yuani; nu a raportat deloc acest lucru Celui de mai sus, nu a avut nicio remușcare pentru această problemă și nu le-a spus celor din jurul său: „Să analizăm cum s-au pierdut acești bani și ce ar trebui făcut. Ar trebui să-i rambursăm ori să găsim o altă soluție? Sau poate ar trebui să-l informăm pe Cel de mai sus, să ne recunoaștem responsabilitatea, să ne dăm demisia și să ne rugăm la Dumnezeu ca să ne mărturisim păcatele?” El nici măcar nu a avut această atitudine; e acest lucru detestabil? (Da.) Este mult prea detestabil! Capacitatea lui de a face fapte rele atât de mari dezvăluie atitudinea lui față de datoria sa și față de Dumnezeu. În al doilea rând, după ce a fost exclus, nu numai că nu a acceptat acest lucru, nici nu și-a mărturisit păcatul, nici nu s-a căit, ci chiar s-a plâns. O astfel de persoană nu are rațiune. Gândiți-vă doar pentru ce ar putea avea să se plângă. El se lamenta: „Am crezut în dumnezeu timp de peste 20 de ani, nu m-am căsătorit niciodată, am renunțat la atât de multe, am îndurat atâta suferință, iar acum ei mă exclud, mă resping. Îmi voi găsi propriul loc!” Nu după mult timp, s-a căsătorit. Spuneți-Mi, dacă o persoană obișnuită – una cu conștiință și umanitate – ar avea un pic de simț al conștiinței, s-ar căsători atât de repede? Ar avea chef de asta? În general, o persoană cu măcar un pic de conștiință și umanitate, atunci când se confruntă cu o problemă atât de gravă, ar medita chiar la moarte, gândindu-se: „Viața mea s-a terminat, cum am putut să comit o astfel de faptă după ce am crezut în Dumnezeu vreme de peste 20 de ani? Nu mă pot învinovăți decât pe mine însumi și merit să fiu exclus! Lasă cele 10 milioane; nu-mi permit să rambursez nici măcar un milion. Chiar dacă eu aș fi vândut, n-aș putea să mă revanșez, viața mea nu valorează nimic!” De ce ai mai făcut asta când știai că nu-ți poți permite? Nu știi că banii erau o ofrandă dedicată lui Dumnezeu? Acei bani nu erau ai tăi; responsabilitatea ta era să-i protejezi. Nu era ceva care nu avea nicio legătură cu tine; era ceva ce trebuia să păstrezi în siguranță. Era cel mai important lucru, iar nepăsarea ta a fost o neglijență față de datorie. După ce i-ai pierdut, sigur că nu puteai să te sustragi responsabilității pentru asta. Ca persoană care crede în Dumnezeu, nu aveai oare obligația și responsabilitatea de a păstra aceste ofrande în siguranță și de a preveni orice incident? Nu ar fi trebuit să minimalizezi riscul ca ceva să meargă prost? Dacă nu poți face nici măcar asta, ce ești tu? Nu ești un demon viu? (Ba da.) Acest lucru e absolut dezgustător și lipsit de umanitate! Mai mult, după ce a fost exclus, nu numai că a încetat să mai creadă în Dumnezeu și s-a căsătorit, dar i-a și tulburat pe credincioșii din familia sa – natura acestui lucru este și mai gravă. Și-a îndeplinit datoria vreme de mulți ani, a renunțat la foarte multe, a făcut multe sacrificii, a lucrat destul de mult, și-a asumat riscuri și a făcut închisoare. Dar acești factori externi nu determină soarta unei persoane. Ce anume o determină? Calea pe care o alege. Dacă ar fi luat calea urmăririi adevărului, nu ar fi sfârșit așa și nu ar fi provocat o pierdere atât de mare casei lui Dumnezeu. Nu a fost absolut deloc întâmplător că a avut loc un incident atât de grav; a fost direct legat de calitatea umanității sale și de calea pe care a ales-o. Credeți că Dumnezeu este conștient de calea pe care se află el? (Da.) Dumnezeu știe. Așadar, acest incident a fost menit să-l dezvăluie sau să-l elimine? A fost atât pentru a-l dezvălui, cât și pentru a-l elimina. Din perspectiva omenească, părea că el își îndeplinește bine datoria, cu loialitate, sacrificiu, dorința de a plăti prețul și capacitatea de a îndura greutăți. Prin urmare, de ce i-ar face Dumnezeu așa ceva? De ce l-ar dezvălui Dumnezeu? Ce anume era menit să fie dezvăluit? A fost pur și simplu pentru a-i dezvălui finalul? Nu, intenția a fost să îi dezvăluie credința, să-i dezvăluie umanitatea, esența și natura – toate acestea au fost acum puse la vedere. Mai poate Dumnezeu să mântuiască o astfel de persoană? Mai are Dumnezeu măcar un licăr de speranță pentru ea? Dumnezeu nu are absolut nicio speranță pentru o astfel de persoană. Mai are Dumnezeu vreo iubire sau milă pentru el? Deloc. Unii ar putea spune: „Dacă Dumnezeu nu mai are nici dragoste, nici milă pentru el, atunci nu au mai rămas decât dreptatea, măreția și mânia?” Corect. O astfel de persoană rea nu mai are nevoie de dragoste sau de milă și nu mai e nevoie de așa ceva, pentru că a ofensat grav firea lui Dumnezeu. Tot ce a rămas pentru el de la Dumnezeu este dreptatea, măreția și mânia. Finalul lui nu are nimic de-a face cu lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, nu are absolut nimic de-a face cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii; el a fost eliminat și înlăturat. Prin urmare, indiferent unde se află acum această persoană, în ochii lui Dumnezeu, ea nu este decât un mort viu, un cadavru ambulant care locuiește printre demoni murdari și duhuri rele, printre cei care poartă chipuri umane, dar au inimi de fiară și sunt fiare în haine umane. Acestea sunt calitățile sale, iar el a fost înlăturat dinaintea Creatorului. Având în vedere finalul său și atitudinea sa finală față de acest eveniment major care a avut loc în viața sa, oare îndeplinirea datoriei sale în toată această vreme a avut legătură cu termenul „adecvat”? (Nu.) Cum știi că îndeplinirea datoriei sale nu a fost adecvată chiar înainte ca acest eveniment să se întâmple? Cumva prin judecată și deducție, sau ai făcut această evaluare observându-i esența? (Observându-i esența.) Corect. Luați-l ca exemplu pe Pavel – dacă ar fi urmărit adevărul, dacă ar fi putut căuta să fie desăvârșit ca Petru, nu ar fi rostit astfel de cuvinte blasfematoare. Fiecare final are o cauză; finalul pe care l-a întâmpinat acest individ are motivele sale de fond. Faptul că această persoană a putut ajunge astăzi în acest punct și atitudinea sa față de Dumnezeu, atitudinea sa față de ofrande și cea față de propriile fapte rele sunt suficiente să le permită oamenilor să vadă clar pe ce cale mergea și care era cu adevărat credința lui în Dumnezeu. Acest lucru dezvăluie complet esența sa și calea pe care se afla. Dacă ar fi fost pe calea urmăririi adevărului, pe calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, și dacă ar fi putut să-și trateze cu adevărat datoria ca pe o responsabilitate și o obligație, cum ar fi gestionat el această situație când, inevitabil, ar fi avut loc? Cu siguranță nu ar fi avut atitudinea pe care o are acum – aceea de a se împotrivi și a se plânge. Latura sa demonică a fost scoasă la iveală; natura-esență din adâncul sufletului său a fost complet expusă. El nu e o ființă umană, este un diavol. Dacă ar fi fost om, nu ar fi ajuns așa după ce a crezut în Dumnezeu vreme de peste 20 de ani. Dacă ar fi fost om, cât de mult ar fi regretat o pierdere atât de mare a ofrandelor? Câte lacrimi ar vărsa? Cât de mult s-ar fi cutremurat? S-ar simți inevitabil responsabil și vinovat de un păcat teribil, crezându-se de neiertat, și ar simți că ar trebui să se căiască și să mărturisească lui Dumnezeu păcatele sale. Cel puțin, chiar dacă biserica l-ar exclude, nu ar înceta să mai creadă, nici nu L-ar trăda pe Dumnezeu, cu atât mai puțin ar tulbura credința în Dumnezeu a familiei sale. Ce discernem din diferitele comportamente ulterioare ale acestei persoane? Că este un neîncrezător care nu are dragoste pentru adevăr și că umanitatea sa este, de asemenea, malițioasă. Acesta este al patrulea caz. Cum ar trebui să numim acest caz? („Cazul pierderii a zece milioane în ofrande.”) Ar trebui să adăugăm reacția lui și să-l numim „Pierderea a zece milioane în ofrande fără niciun semn de căință.” Nu e mai bună această denumire? Servește drept avertisment pentru ceilalți; cel puțin, îi face pe oameni să conștientizeze în ce constă gravitatea acțiunilor sale.

Apariția tuturor acestor evenimente, diferitele comportamente afișate de acești oameni, precum și atitudinea lor față de Dumnezeu după ce au avut loc aceste evenimente, toate au luat naștere și au fost dezvăluite în procesul de îndeplinire a propriilor îndatoriri. Prin urmare, într-o oarecare măsură, calea pe care pășește cineva în credința în Dumnezeu și finalul persoanei respective sunt, în mare măsură, legate de îndeplinirea datoriei sale; s-ar putea chiar spune că există o relație directă. Subiectul îndeplinirii îndatoririlor ar trebui să fie unul nesfârșit, iar adevărul cu privire la acest aspect ar trebui să fie și el un subiect nesfârșit. Acesta este adevărul pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă în mod fundamental și e un subiect care ar trebui discutat continuu în procesul de creștere în viață și de credință în Dumnezeu a oamenilor. Asta deoarece el este legat, în mod inseparabil, de schimbările din firile oamenilor, de intrarea lor în viață, de ce fel de cale parcurg și ce fel de final au în cele din urmă. Astăzi, am avut părtășie detaliată și cuprinzătoare despre îndeplinirea îndatoririlor și, de asemenea, am avut părtășie despre mai multe cazuri. Scopul principal e acela de a vă face să înțelegeți cum să vă îndepliniți îndatoririle într-un mod pe care Dumnezeu îl aprobă, care sunt consecințele dacă faceți rău și importanța faptului de a vă îndeplini îndatoririle conform standardului. Evenimentele din aceste cazuri au devenit din ce în ce mai grave și mai înspăimântătoare, dar nu au fost născocite de Mine. Ele s-au întâmplat cu adevărat printre cei care cred în Dumnezeu și care se află în rândurile celor care-și îndeplinesc îndatoririle. Ce înseamnă asta? Unii oameni spun: „Eh, dacă nu ne îndeplinim îndatoririle, nu e nicio problemă dar, când le îndeplinim, apar mereu probleme. Așadar, e în regulă ca pur și simplu să nu ne îndeplinim îndatoririle?” Cum este acest mod de gândire? Nu e ca și cum ai renunța să mănânci de frică să nu te îneci? Nu e o prostie? Trebuie să înveți să cauți adevărul pentru a rezolva aceste chestiuni; aceasta este o atitudine proactivă și genul de atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană normală. Dacă te temi că, în timp ce-ți îndeplinești îndatoririle, ar putea apărea probleme care vor duce la condamnarea, excluderea, eliminarea sau îndepărtarea ta și, în cele din urmă, la pierderea oricărei speranțe de a obține mântuirea și, pur și simplu, încetezi să le îndeplinești sau adopți o abordare negativă, antagonistă față de ele, ce fel de atitudine e asta? (Una greșită.) Alții spun: „Umanitatea noastră e prea slabă pentru a îndeplini îndatoriri, așa că de ce să nu ne mulțumim să muncim? Dumnezeu nu are cerințe foarte mari de la muncitori și nu există standarde sau principii – e destul doar să depui efort. Fă tot ce ți se cere, fii ascultător, nu-ți asuma responsabilități semnificative și nu nutri vreo ambiție de a deveni conducător sau lucrător. Doar faptul de a putea rămâne până la sfârșit ar fi cea mai mare binecuvântare.” Cum sunt aceste motive? Nu sunt ele mai degrabă josnice și dezgustătoare? Pot astfel de indivizi lipsiți de ambiție să dobândească mântuirea lui Dumnezeu? Poate o persoană fără umanitate să muncească în mod adecvat? Cei fără umanitate nu pot munci în mod adecvat; ei nu vor deveni muncitorii loiali care ajung să rămână.

Numărul de exemple menționate în aceste ultime dăți în părtășie este relativ mare. Aceste evenimente sunt ușor de reținut, însă adevărurile despre care am avut părtășie sunt greu de înțeles. Cu toate acestea, există un beneficiu în asta: discutând despre aceste evenimente, s-ar putea să vă amintiți sau să ajungeți să înțelegeți puțin adevărurile pe care le abordează. Dacă nu am vorbi despre aceste cazuri, obținerea acestui tip de rezultat ar necesita probabil mai mult efort. Discutarea acestor cazuri servește atât ca imbold, cât și ca avertisment, ajutându-i pe oameni să găsească din interiorul lor calea cea bună. Te ghidează în cunoașterea căii pe care să mergi în credința ta pentru a evita să încalci decretele administrative ale lui Dumnezeu, să faci greșeli majore sau să urmezi direcția greșită. Scopul principal este de a-i ajuta pe oameni să își îndeplinească îndatoririle în mod adecvat. După ce ați auzit despre aceste patru cazuri, cum vă simțiți? Aveți un nou mod de a înțelege îndeplinirea adecvată a îndatoririlor? Le este ușor oamenilor să-și îndeplinească îndatoririle în mod adecvat? (Nu le este ușor.) În ce constă dificultatea? Oare în faptul că oamenii nu înțeleg adevărul și nu pot găsi principiile, continuând astfel să facă greșeli? (Nu.) Atunci, în ce constă dificultatea? În asta: oamenii nu iubesc adevărul și nici nu-l urmăresc. Dacă în timp ce își îndeplinesc îndatoririle, oamenii nu urmăresc adevărul și nu-l practică, acest lucru, laolaltă cu firile lor malițioase, ticăloase și arogante, poate, cu ușurință, să ducă la anumite consecințe și să provoace finaluri la care oamenii nu se așteaptă sau pe care nu doresc să le vadă. Se așteaptă cineva la un final rău pentru sine însuși? (Nu.) Există persoane care speră doar la un final mediocru, gândindu-se că, atât timp cât răzbesc până la sfârșit fără să moară, e-n regulă? (Da.) Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt oameni care nu urmăresc adevărul; ei doar bat pasul pe loc așteptându-și moartea. Pentru astfel de oameni, se înțelege de la sine că îndeplinirea datoriei proprii este complet superficială, ceea ce face să le fie ușor să greșească sau să comită păcate și foarte greu să-și îndeplinească îndatoririle conform standardului. Ce fel de oameni își pot îndeplini îndatoririle conform standardului? (Cei care urmăresc adevărul.) Cine altcineva? (Oamenii cu umanitate.) Ce cuprinde umanitatea? (Conștiința și rațiunea.) Cei care au conștiință și rațiune, care au umanitate, își vor îndeplini cu ușurință îndatoririle conform standardului dacă urmăresc adevărul. Unii oameni spun: „Tot vorbești despre aceste grave exemple negative de oameni care nu-și îndeplinesc adecvat îndatoririle, iar asta ne face să ne pierdem încrederea. Când oare vom atinge standardul de a ne îndeplini îndatoririle în mod adecvat? Există exemple pozitive în acest sens?” Haideți, atunci, să discutăm ceva mai înălțător și mai pozitiv. În prezent, mulți oameni încep să se concentreze asupra urmăririi adevărului și încep să devină mai sârguincioși în îndeplinirea îndatoririlor lor. De exemplu, unii pot coopera în mod armonios cu ceilalți în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle. Ce înseamnă cooperare armonioasă? Iată o manifestare a acesteia: nu e vorba doar despre faptul că toată lumea se înțelege bine în aparență, fără conflicte sau intrigi. Cooperarea armonioasă înseamnă că, atunci când te confrunți cu diverse probleme la lucru – indiferent dacă le înțelegi sau nu și dacă perspectiva ta este sau nu corectă – tu poți totuși să te consulți și să ai părtășie cu ceilalți, să cauți adevărurile-principii, iar apoi să ajungeți la un consens. Aceasta este cooperarea armonioasă. Care e scopul atingerii unui consens? Este acela de a-ți îndeplini mai bine îndatoririle, de a face mai bine lucrarea bisericii și de a putea fi martor pentru Dumnezeu. Dacă vrei ca îndeplinirea îndatoririlor tale să fie la înălțime, atunci, pe parcursul realizării acestora, trebuie mai întâi să obții o cooperare armonioasă. În momentul de față, există unii oameni care practică deja cooperarea armonioasă. După ce au înțeles adevărul, chiar dacă nu reușesc să-l practice pe deplin și chiar dacă există eșecuri, slăbiciuni și abateri de-a lungul drumului, ei tot se străduiesc înspre adevărurile-principii. Așadar, au speranța de a obține o cooperare armonioasă. De exemplu, uneori, ai putea crede că ceea ce faci e corect, dar ești capabil să nu fii neprihănit de sine. Poți să discuți cu alții și să ai părtășie împreună cu ei despre adevărurile-principii, până când acestea devin clare și evidente, astfel încât toată lumea să înțeleagă și să fie de acord că, procedând astfel, se va obține cel mai bun rezultat; de asemenea, că nu se iese în afara principiilor, că interesele casei lui Dumnezeu sunt luate în considerare și vor fi protejate în cea mai mare măsură posibilă. Practicarea în acest mod este în concordanță cu adevărurile-principii. Deși rezultatul final poate să nu fie întotdeauna cum ți-ai imaginat tu, calea, direcția și scopul practicii tale au fost corecte. Așadar, cum vede Dumnezeu acest lucru? Cum definește El această chestiune? Dumnezeu va spune că îndeplinirea îndatoririlor tale este adecvată. Faptul că e adecvată înseamnă oare că datoria ta a fost îndeplinită conform intențiilor lui Dumnezeu? Nu, nu înseamnă asta. Faptul de a fi adecvată este încă departe de a satisface intențiile lui Dumnezeu, de a primi confirmarea Sa și de a practica în deplină conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Înseamnă pur și simplu că ești pe calea cea bună, că intențiile tale sunt corecte și direcția ta este corectă, dar nu ai atins încă înaltul standard de a acționa în conformitate cu adevărurile-principii, așa cum cere Dumnezeu. De exemplu, în ceea ce privește supunerea, să spunem că, pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor tale, casa lui Dumnezeu rânduiește să faci ceva. Cum ar trebui să practici, astfel încât să fii la înălțime în îndeplinirea îndatoririlor? Când auzi pentru prima dată despre sarcina respectivă, e posibil să ai unele opinii. Dar, după o anumită chibzuială, te gândești: „Dumnezeu a spus că, în chestiuni pe care nu le înțelegem, trebuie să învățăm să căutăm și să ne supunem. Așadar, trebuie să caut. Deși nu înțeleg adevărul și nu știu cum ar trebui să practic, sarcina mi-a revenit mie, așa că trebuie să mă conformez și să mă supun. Chiar dacă e vorba doar de a urma regulile, ar trebui să le urmez mai întâi.” Dacă poți practica în acest fel, atunci ești la înălțimea standardului. Însă există oare un decalaj între atingerea acestui standard și primirea confirmării lui Dumnezeu? (Da.) Acest decalaj este determinat de măsura în care înțelegi adevărul. Cu toate că te poți supune, tu nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu, nu ai identificat pe deplin adevărurile-principii și nu le-ai pus în practică; doar ai respectat regulile. Ai respectat lucrurile de bază pe care ar trebui să le facă cineva, conform standardelor conștiinței și ale regulilor, deci, în ceea ce privește executarea, nu există probleme, iar în ceea ce privește natura acțiunilor tale, nu e nimic în neregulă. Totuși, acest lucru nu întrunește standardul practicării adevărului; încă nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu. Ți-ai respectat îndatoririle doar în mod pasiv și automat; nu le-ai îndeplinit în mod corespunzător, conform adevărurilor-principii, nu ai ajuns la un nivel la care să poți fi martor pentru Dumnezeu sau să-I satisfaci intențiile. Nu ai întrunit standardul pentru a fi martor. Prin urmare, a-ți îndeplini îndatoririle în acest mod este doar adecvat și nu primește încă aprobarea lui Dumnezeu.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.