De ce avem părtășie despre diferența dintre îndeplinirea datoriei și angajarea în munca lumească? E important acest lucru? (Da.) În ce constă importanța? Este legată de atitudinea pe care o au oamenii față de realizarea datoriei. Nu aduce atitudinile și principiile pe care le ai în munca ta lumească în domeniul realizării datoriei. Care sunt consecințele dacă faceți astfel? (Că acționăm conform propriilor dorințe.) A acționa conform propriilor dorințe e o problemă comună; înseamnă să nu vrei să te consulți cu ceilalți când îți duci la îndeplinire sarcinile, să vrei să ai ultimul cuvânt și să faci tot ceea ce vrei, simțind că a acționa în acest fel, liber de orice sentiment de opresiune sau nefericire, îți aduce confort și mulțumire. În plus, duce adesea la intrigi, gelozie, dispute și la formarea de clici, precum și la căutarea de recompense și recunoaștere, la a se lăuda, a acționa cu superficialitate, la iresponsabilitate, înșelarea celor de mai sus și de mai jos de tine și stabilirea propriului regat. Pe scurt, realizarea datoriei este diferită de angajarea în munca lumească; realizarea datoriei este o cerință de la Dumnezeu și o rânduială dată de Dumnezeu – aceasta e cea mai mare diferență dintre realizarea datoriei și angajarea în munca lumească. Realizarea datoriei trebuie să fie făcută în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu și în baza adevărurilor-principii. Nu e vorba de gestionarea personală a unui individ, nici de afacerea sa personală și, cu siguranță, nu este treaba sa privată. Nu are nicio legătură cu interesele personale, cu mândria, statutul, influența sau perspectivele de viitor; are legătură doar cu intrarea în viață și schimbarea firii oamenilor și are legătură cu lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. În schimb, când ești angajat în lucrarea lumească, ești concentrat în întregime asupra gestionării personale. Indiferent dacă desfășori o muncă sau conduci o afacere, indiferent cât de mare e costul pe care îl plătești, indiferent de cât de multe te poți lepăda sau cât de multă suferință înduri – fie ele aspecte emoționale sau fizice – sau dacă ești hărțuit și umilit ori neînțeles, sau chiar te confrunți cu o presiune publică extraordinară, tot ceea ce faci se învârte în jurul voinței, aspirațiilor, ambițiilor și dorințelor tale personale. Este doar de această natură. Această natură reprezintă doar implicarea în gestionarea personală și conducerea unei întreprinderi personale. În rândul omenirii, nu există o singură persoană care să iasă în față și să spună: „Fac un serviciu public pentru binele omenirii; vreau să acționez în conformitate cu normele divine și cu principiile date de Cer.” Nu există o astfel de persoană. Chiar dacă cineva face un pas în față și spune: „Vreau să realizez cea mai altruistă și cea mai măreață întreprindere pentru omenire, să creez bunăstare și să fac fapte bune pentru oameni”, scopul lor nu este atât de pur; o fac de dragul faimei. Nu înseamnă asta a se implica în gestionarea personală? Totul este de dragul gestionării personale. Indiferent cât de bine sună cuvintele lor, indiferent cât de multă suferință au îndurat, cât de mare a fost costul pe care l-au plătit, cât de mare a fost contribuția pe care au adus-o sau dacă au schimbat omenirea, au transformat o epocă ori au inaugurat o nouă epocă, orice ar face, scopul lor nu este pentru alții, ci pentru ei înșiși. Toate ființele umane corupte fac lucrurile în acest fel. Indiferent dacă cineva face ceva important sau neînsemnat, o face fie pentru faimă, fie pentru profit. Care e natura acțiunilor sale? Se angajează în gestionarea personală. Are gestionarea personală ceva de-a face cu gestionarea lui Dumnezeu? Nu are absolut nicio legătură. Unii spun: „Nu e adevărat. Unii oameni vin în această lume și schimbă o epocă; nu e și acest lucru prestabilit de Dumnezeu? Nu are și asta de-a face cu gestionarea Sa?” Au legătură aceste lucruri? (Nu.) De ce spuneți că nu există nicio legătură? (Pentru că acel lucru nu are nimic de-a face cu lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.) Bine spus; dacă nu are nimic de-a face cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, atunci nu are legătură cu gestionarea lui Dumnezeu. Totuși, această afirmație este adevărată doar pe jumătate; există o altă condiție prealabilă aici, o chestiune de esență. Dacă nu are legătură cu planul de gestionare al lui Dumnezeu, atunci este întru totul doar gestionare umană. Acesta e un aspect, dar permiteți-Mi să vă mai spun ceva: ceea ce fac ei este de natură să le aducă faimă și beneficii personale; beneficiarii finali sunt chiar ei. Pentru cine sunt natura, principiile și finalul fundamental a tot ceea ce fac ei? (Pentru ei înșiși.) Sunt pentru ei înșiși – și, într-un sens mai ascuns, pentru cine? (Pentru Satana.) Corect, pentru Satana. Care este natura faptului de a face lucruri pentru Satana? (Aceea de a fi un dușman al lui Dumnezeu.) Și care este esența aflată la baza faptului de a fi un dușman al lui Dumnezeu? De ce spunem că asta înseamnă a fi un dușman al lui Dumnezeu? (Punctul de plecare, originea și principiile acțiunilor lor sunt toate contrare cuvintelor lui Dumnezeu.) Acesta este unul dintre aspecte și e o problemă fundamentală. Punctul de plecare, originea și principiile a ceea ce fac ei sunt toate de la Satana și sunt ticăloase, deci care este rezultatul final? Cui îi sunt ei martori? (Satanei.) Corect, ei îi sunt martori Satanei. De-a lungul istoriei omenirii, a existat vreun istoric sau vreun scriitor care să fi atribuit Creatorului realizările pe care oamenii le-au avut în fiecare epocă? (Nu.) Ei vor spune doar că acestea sunt moștenirile sau realizările mărețe lăsate în urmă de marile proiecte ale omenirii. Pe cine reprezintă, în ochii omenirii, acești oameni remarcabili și personalități celebre care lasă în urmă aceste lucruri? Orice personalitate faimoasă ori persoană remarcabilă, sau aceia care au adus omenirii contribuții semnificative sunt cu toții venerați de oamenii corupți. Locul pe care îl ocupă în inimile oamenilor este locul pe care oamenii îl consideră ca fiind locul lui Dumnezeu. Nu e aceasta esența chestiunii? (Ba da.) Tocmai am discutat despre faptul că originile, motivele, punctele de plecare și principiile din spatele acțiunilor oamenilor sunt toate înrădăcinate în logica satanică și nu sunt în concordanță cu adevărul. Oamenii realizează un lucru prin mijloace umane sau prin darurile lor și devin faimoși printre alții, iar consecința finală este că omenirea atribuie toate acestea Satanei, la fel cum mulți oameni venerează acum personalități celebre și oameni remarcabili din istorie, precum Confucius și Guan Yu. Indiferent cât de mărețe au fost faptele acestor oameni, în esență, este Dumnezeu Cel care a rânduit ca aceste diferite personaje să vină în această lume și să săvârșească anumite fapte în epoci diferite. Însă, în toată istoria umană consemnată, fie ea antică sau modernă, nu există nici măcar un singur caz care să fie martor pentru faptele Creatorului. Doar Biblia consemnează unele elemente din cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu în Epoca Legii și Epoca Harului, dar chiar și cuvintele lui Dumnezeu consemnate acolo sunt destul de limitate. În realitate, Dumnezeu a rostit multe cuvinte și a săvârșit numeroase fapte, dar ceea ce a fost consemnat de oameni este extrem de limitat. În schimb, există nenumărate cărți care consemnează, mărturisesc sau laudă oameni celebri și remarcabili. Nu clarifică acest lucru esența chestiunii pe care tocmai am discutat-o? Tocmai am menționat că oamenii faimoși și remarcabili din istorie au acționat pentru ei înșiși, acționând, în esență, pentru Satana. Acest lucru arată că ei nu-și realizau îndatoririle, ci, mai degrabă, își efectuau propria lor gestionare sau se implicau în propriile proiecte. Care este natura, esența, oricărei lucrări pe care oamenii o întreprind în lume? (Faptul că se angajează în gestionarea personală.) De ce se consideră că se angajează în gestionarea personală? Care e cauza principală? Aceea că Satana este cel căruia îi sunt martori; toate principiile și motivațiile lor de a acționa vin de la Satana și nu au nimic de-a face cu adevărul sau cu cerințele lui Dumnezeu. Care este însă natura datoriei? Ea se referă la lucrarea efectuată conform cerințelor lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că lucrarea trebuie să fie întemeiată pe adevăr, efectuată conform adevărurilor-principii și realizată în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Rezultatul este că oamenii pot fi martori pentru Dumnezeu, au supunere față de Dumnezeu și cunoaștere despre El; ei au o înțelegere mai profundă și o supunere mai autentică față de Creator și, mai mult chiar, pot face ceea ce ar trebui să facă ființele create. Aceasta este cea mai mare diferență dintre cele două. Atunci când oamenii își asumă îndatoririle în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu, relația lor cu Dumnezeu devine din ce în ce mai normală. Și poate vreo lucrare în care se implică oamenii în lume să obțină acest efect? Categoric nu, rezultatul este exact opusul. Cu cât cineva petrece mai mulți ani făcând o lucrare lumească, cu atât se răzvrătește mai mult împotriva lui Dumnezeu și se îndepărtează mai mult de El. Cu cât gestionarea personală a unei persoane merge mai bine, cu atât ea se îndepărtează mai mult de Dumnezeu; cu cât gestionarea sa personală are mai mult succes, cu atât se îndepărtează mai mult de cerințele lui Dumnezeu. Prin urmare, realizarea datoriei și implicarea în munca lumească au două naturi complet diferite.

Puțin mai devreme s-a discutat despre diferența dintre datoria unei persoane și îndeletnicirea acesteia cu munca lumească. Ce aspect al adevărului este menită această discuție să-i ajute pe oameni să înțeleagă? Indiferent de datoria pe care o primești, ar trebui să o îndeplinești așa cum îți cere Dumnezeu. De exemplu, când ești ales conducător al unei biserici, datoria ta e să realizezi lucrarea unui conducător bisericesc. Și ce ar trebui să faci odată ce ai luat această lucrare ca datorie a ta? În primul rând, să știi că numai realizarea lucrării tale de conducător reprezintă îndeplinirea datoriei tale. Nu servești ca un funcționar oarecare în lumea exterioară; dacă devii conducător, iar apoi te consideri funcționar, te-ai rătăcit. Însă dacă spui: „Acum, că am devenit conducătorul unei biserici, nu trebuie să fiu condescendent, trebuie să mă pun mai prejos decât toți ceilalți, trebuie să-i fac mai însemnați și mai importanți decât mine”, atunci și această mentalitate e greșită; este inutil să te prefaci dacă nu înțelegi adevărul. Doar o înțelegere corectă a datoriei tale va fi suficientă. Mai întâi de toate, trebuie să apreciezi importanța lucrării unui conducător bisericesc: o biserică ar putea avea mai multe zeci de membri, iar tu trebuie să te gândești cum să-i conduci pe acești oameni înaintea lui Dumnezeu, cum să le permiți celor mai mulți dintre ei să înțeleagă adevărul și să intre în adevărul-realitate. De asemenea, trebuie să petreci mai mult timp udându-i și sprijinindu-i pe cei care sunt negativi și slabi, pentru a-i împiedica să fie negativi și slabi și a le da posibilitatea să-și îndeplinească datoria. Trebuie și să-i îndrumi pe toți cei ce sunt capabili să-și îndeplinească datoria astfel încât să înțeleagă adevărul și să intre în realitate, să acționeze conform principiilor și să-și îndeplinească datoria cum se cuvine și, prin urmare, cu un rezultat mai bun. Există anumiți oameni care au crezut în Dumnezeu mulți ani, dar care sunt de o umanitate destul de rea, care tulbură și perturbă mereu lucrarea bisericii – acești oameni ar trebui emondați după cum se cere; cei care refuză cu încăpățânare să se căiască ar trebui îndepărtați. Ar trebui să fie gestionați conform principiului și rânduiți în mod corespunzător. Există, de asemenea, cel mai important lucru dintre toate: unii oameni din biserică dețin o umanitate relativ bună și un pic de calibru și sunt în stare să se angajeze într-un anumit aspect al lucrării; toți acești oameni trebuie să fie instruiți fără întârziere, cât mai curând; va fi nevoie de pregătire pentru ca ei să devină competenți și nu vor putea face nimic bine dacă nu vor primi niciodată o pregătire. Nu sunt acestea ocupațiile de care un conducător sau un lucrător are nevoie urgentă pentru a obține rezultate bune? Dacă ai devenit conducător și nu ții cont de aceste chestiuni și nu-ți realizezi lucrarea în acest fel, îți poți îndeplini bine datoria? (Nu.) În calitate de conducător, este esențial să organizezi fiecare aspect în parte al lucrării bisericii: în primul rând, cea mai importantă chestiune e să cultivi oameni talentați. Să-i ridici pe cei care au o bună umanitate și care posedă calibru, să-i cultivi și să-i instruiești. În al doilea rând, să-i călăuzești pe frați și surori să intre în adevărul-realitate și să le dai posibilitatea să se dedice introspecției, să se cunoască pe ei înșiși, să discearnă ereziile și sofismele, să discearnă oamenii și să-și îndeplinească bine îndatoririle – aceasta este o parte a intrării în viață. În al treilea rând, majorității celor care-și pot îndeplini îndatoririle să le oferi posibilitatea să o facă efectiv (excluzându-i pe cei cu umanitate inferioară) și să te asiguri că obțin rezultate în îndeplinirea îndatoririlor proprii, în loc să acționeze doar cu superficialitate. În al patrulea rând, să te ocupi grabnic de cei care tulbură și perturbă lucrarea bisericii. Dacă, în urma părtășiei, ei resping adevărul, trebuie să fie emondați. Iar dacă, în tot acest timp, continuă să nu se căiască, ar trebui izolați ca să reflecteze, și chiar îndepărtați sau excluși. În al cincilea rând, să le îngădui aleșilor lui Dumnezeu să discearnă neîncrezătorii, conducătorii falși și antihriștii, asigurându-te că nu sunt induși în eroare și că pot intra pe calea corectă a credinței în Dumnezeu cât mai curând posibil. Toate cele cinci puncte de mai sus sunt importante și reprezintă sarcinile inerente ale conducerii. Îndeplinirea acestor cinci aspecte ale lucrării face dintr-o persoană un conducător de biserică calificat. În plus, și circumstanțele speciale trebuie să fie gestionate cum se cuvine. De exemplu, negativismul și slăbiciunea unor oameni pot fi temporare, iar tu ar trebui să le tratezi în mod corespunzător. Nu poți emite judecăți la întâmplare; dacă cineva este temporar negativ, iar tu îl cataloghezi drept „negativ în toată regula” sau „negativ cronic” și spui că Dumnezeu nu-l mai vrea, atunci acesta nu e un lucru potrivit. Mai mult, fiecare ar trebui să-și îndeplinească rolul individual și să contribuie în funcție de abilitățile sale. Rânduielile pentru îndeplinirea datoriei ar trebui făcute așa cum se cuvine, pe baza darurilor, talentelor, calibrului, vârstei indivizilor și a perioadei de când aceștia cred în Dumnezeu. Această abordare trebuie ajustată pentru a se potrivi diferitelor tipuri de oameni, permițându-le să-și îndeplinească îndatoririle în casa lui Dumnezeu și să dea valoare maximă funcției lor. Dacă ții cont de aceste considerente, atunci vei începe să ai o povară și va trebui să te concentrezi mereu asupra observării. Ce să observi? Nu cine arată bine, ca să poți interacționa mai mult cu el; nu cine crezi că este urât, ca să-l poți exclude; nu cine pare să aibă capacități și statut, ca să-i poți intra în grații; și, cu siguranță, nu cine nu se pleacă în fața ta, ca să încerci să-l pedepsești. Niciunul dintre aceste lucruri. Așadar, ce ar trebui să observi? Ar trebui să discerni oamenii pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, a atitudinilor și cerințelor Sale față de diferite tipuri de oameni, și să-i tratezi pe baza principiilor; asta se află în concordanță cu adevărul. În primul rând, clasifică toate tipurile de oameni din biserică: cei de calibru bun și care au capacitatea de a accepta adevărul, drept o categorie; cei de calibru slab și incapabili de a accepta adevărul, drept o altă categorie; cei care-și pot îndeplini îndatoririle, ca o altă categorie; iar cei care nu pot, ca încă o altă categorie. În final, și acei neîncrezători care se plâng mereu, răspândesc noțiuni, cad în negativitate și provoacă tulburări ar trebui să fie plasați în aceeași categorie. Odată ce i-ai clasificat pe toți și ai perceput în mod aprofundat adevărata stare a fiecărui grup conform cuvintelor lui Dumnezeu, văzând clar cine poate fi mântuit și cine nu, atunci vei putea vedea lămurit toate felurile de oameni; vei înțelege intențiile lui Dumnezeu și vei ști pe cine vrea Dumnezeu să mântuiască și pe cine vrea să elimine. Oare nu apar toate acestea datorită poverii tale? Nu este aceasta atitudinea corectă față de datorie? Dacă ai această atitudine corectă și se naște în tine o povară, atunci îți vei putea face lucrarea bine. Dacă nu-ți tratezi îndatoririle în acest mod și, în schimb, privești îndeplinirea îndatoririlor de parcă ai fi într-o poziție oficială, gândindu-te mereu: „A fi conducător e ca și cum ai deține o funcție; este o binecuvântare de la Dumnezeu! Acum că am un statut, oamenii trebuie să mă asculte, iar acesta e un lucru bun!” – dacă tu crezi că a fi conducător e același lucru cu a fi funcționar, atunci ai dat de necaz. Sigur vei conduce în maniera unui funcționar și bazându-te pe felul în care acționează funcționarii; vei putea atunci să îndeplinești lucrarea bisericii cum se cuvine? Cu o astfel de viziune, vei fi, fără îndoială, dezvăluit și eliminat. Îți vei închipui mereu că ești asemeni unui funcționar, că vei fi înconjurat de oameni oriunde te-ai duce, iar oamenii se vor conforma oricărui lucru pe care l-ai spune. De asemenea, că vei avea prioritate la orice beneficiu din biserică. Orice lucrare ar avea biserica, nu ar fi necesar decât să dai ordine, fără să trebuiască să faci nimic singur. Ce fel de mentalitate e aceasta? Nu înseamnă asta că te complaci în beneficiile statutului? Nu este aceasta o fire coruptă? Toți cei care nu urmăresc adevărul își îndeplinesc îndatoririle pe baza unei firi satanice. Mulți conducători și lucrători au fost dezvăluiți și eliminați pentru că și-au îndeplinit întotdeauna îndatoririle pe baza unei firi satanice, fără să accepte nici măcar un strop din adevăr. În prezent, unii conducători încă se comportă în acest fel. După ce au devenit conducători, se simt oarecum exaltați în interior și un pic mulțumiți de sine. Este greu de descris sentimentul, dar, în orice caz, ei cred că s-au descurcat destul de bine. Cu toate acestea, se gândesc apoi: „Nu pot fi încrezut. A fi încrezut e un semn de aroganță, iar aroganța este un precursor al eșecului. Ar trebui să fiu discret.” La suprafață, ei se comportă discret și spun tuturor că aceasta este o înălțare și o însărcinare dată de Dumnezeu, că nu au de ales decât să o facă. Lăuntric, însă, ei se bucură în secret: „În sfârșit, am fost ales. Cine spune că nu este bun calibrul meu? Dacă ar fi fost slab, cum aș fi putut să fiu ales? De ce nu a fost ales altcineva? Se pare că am într-adevăr avantaje față de ceilalți.” Când li se acordă această datorie, acestea sunt lucrurile la care se gândesc mai întâi în inima lor. Ei nu chibzuiesc: „Acum că mi s-a acordat această datorie, cum ar trebui să o îndeplinesc? Cine a făcut o lucrare bună în trecut, de la care ar trebui să învăț? Care sunt cerințele lui Dumnezeu pentru îndeplinirea acestei datorii? Există astfel de cerințe în rânduielile de lucru ale bisericii? Nu obișnuiam să mă îngrijorez vreodată cu privire la aceste aspecte ale lucrării bisericii, dar acum, că am fost ales să fiu conducător, ce ar trebui să fac?” De fapt, atâta vreme cât ești hotărât și poți căuta adevărul, există o cale. Dacă tratezi lucrarea ca pe datoria ta, va fi ușor să o faci bine. Unii oameni devin conducători și spun: „Acești oameni îmi sunt acum încredințați mie? Va depinde de mine cum se vor întruni și ce lucrare va fi rânduită pentru ei? Oh, vai, simt o mare greutate pe inimă în acest moment.” Ce implică aceste cuvinte? Este ca și cum ei ar putea realiza lucruri mărețe; sunt numai vorbe goale și doctrine. Nu este o asemenea persoană puțin ipocrită? Vreunul dintre voi a spus vreodată așa ceva? (Da.) Atunci și voi sunteți cu toții destul de ipocriți. Cu toate acestea, un astfel de comportament e normal pentru oameni. Chiar și cei care devin funcționari neînsemnați trebuie să se laude puțin. Ei simt deodată că valoarea lor personală a crescut și, de îndată ce văd cum e să ai statut, faimă și câștig, inimile lor se răscolesc precum o mare învolburată, iar ei parcă devin o altă persoană. Toate firile lor corupte și dorințele extravagante ies la iveală. Toată lumea are aceste comportamente negative, pasive. Aceasta este o trăsătură comună a omenirii corupte. Oricine e o ființă umană coruptă o are. Unii oameni, după ce au devenit conducători, nu mai sunt siguri cum ar trebui să meargă; alții nu sunt siguri cum ar trebui să vorbească cu oamenii. Desigur, nu din cauza timidității nu sunt siguri cum ar trebui să vorbească, ci mai degrabă din cauza incertitudinii cu privire la modul în care ar trebui să se comporte un conducător. Alții, după ce au devenit conducători, nu sunt siguri ce să mănânce sau să poarte. Există tot felul de comportamente. Are vreunul dintre voi aceste comportamente? În diferite grade, cu siguranță le aveți toți. Așadar, de cât timp va fi nevoie pentru a depăși aceste stări și comportamente? Un an sau doi, trei sau cinci ani ori zece ani? Asta depinde de hotărârea fiecăruia de a urmări adevărul și de măsura în care îl urmărește.

În procesul urmăririi adevărului, înțelegerea de către unii oameni a adevărului este direct proporțională cu intrarea lor; cele două sunt echivalente. Aceștia pot pătrunde atât de mult adevăr cât sunt capabili să înțeleagă; pe cât de profund înțeleg adevărul, pe atât de profundă este și intrarea lor, precum și înțelegerea, sentimentele și experiențele lor. Cu toate acestea, unii oameni înțeleg o mulțime de doctrine, dar practica și intrarea lor este egală cu zero. Prin urmare, indiferent câte predici au ascultat, ei nu sunt niciodată capabili să-și rezolve dificultățile lăuntrice. Când se confruntă cu o chestiune măruntă, partea lor urâtă iese imediat la iveală și nu o pot controla oricât de mult ar încerca; oricât de mult ar deghiza-o, corupția lor tot este dezvăluită. Rămân incapabili să accepte adevărul sau să caute adevărul pentru soluții. Ei învață chiar să salveze aparențele, să înșele și să se prefacă a fi buni. În tot acest timp, nu își schimbă și nu se eliberează de firile lor corupte; acesta e rezultatul faptului că nu urmăresc adevărul. Așadar, la urma urmelor, totul revine la aceeași frază: urmărirea adevărului este foarte importantă. Același lucru e valabil și pentru îndeplinirea îndatoririlor. Indiferent de datoria pe care o primești, indiferent de datoria care ți s-a acordat, fie că este o datorie care implică o mare responsabilitate sau una mai simplă, sau chiar dacă nu e foarte importantă, dacă tu ești capabil să cauți adevărul și să o tratezi conform adevărurilor-principii, atunci vei fi capabil să-ți îndeplinești bine datoria. Mai mult decât atât, în procesul de îndeplinire a îndatoririlor tale, vei experimenta grade diferite de creștere atât în ceea ce privește intrarea în viață, cât și schimbarea firii. Cu toate acestea, dacă nu urmărești adevărul și pur și simplu îți tratezi datoria ca pe propria gestionare, ca pe o sarcină proprie, ori o tratezi ca pe o preferință sau o lucrare personală, atunci ai dat de necaz. A-ți trata datoria ca pe o afacere proprie și a o trata conform adevărurilor-principii sunt lucruri diferite. Când îți tratezi datoria ca pe propria gestionare, ce urmărești tu? Urmărești faima, câștigul și statutul, așteptându-te ca alții să-ți îndeplinească cerințele. Care va fi rezultatul final dacă-ți îndeplinești datoria în acest mod? Într-o privință, a-ți îndeplini datoria în acest mod nu se ridică la nivelul cerut; echivalează cu un efort zadarnic. Cu toate că, în aparență, ai depus un efort mare, tu nu ai căutat adevărul, deci roadele datoriei tale vor fi slabe, iar Dumnezeu nu va fi mulțumit. În altă privință, vei comite des fărădelegi, vei tulbura și perturba adeseori și vei face adesea erori care vor avea consecințe neprielnice. În momentul de față, mulți oameni nu sunt la înălțime în îndeplinirea propriilor îndatoriri. Ei acționează cu încăpățânare și în mod arbitrar, fără a dobândi, practic, niciun rezultat, iar uneori chiar provocând pierderi lucrării bisericii. A-ți îndeplini datoria în acest mod înseamnă a tulbura și perturba cu adevărat lucrarea bisericii; este comportamentul unei persoane de-a dreptul rele. Cei care adoptă în mod constant o abordare superficială în îndeplinirea îndatoririlor proprii trebuie să fie expuși, astfel încât să poată reflecta asupra lor înșiși. Dacă sunt capabili să reflecteze cu adevărat, să-și recunoască greșelile și să se urască pe ei înșiși, pot rămâne și pot continua să-și îndeplinească îndatoririle. Însă, dacă nu-și recunosc greșelile și continuă să se apere și să se justifice, susținând că nu există iubire în casa lui Dumnezeu și că sunt tratați nedrept, atunci acesta e un semn al lipsei lor încăpățânate de căință și ar trebui îndepărtați din biserică. Care este cauza principală a tulburărilor și perturbărilor acestor oameni? Este oare faptul că au planificat în mod deliberat să tulbure și să perturbe? Nu, motivul principal este faptul că nu au deloc dragoste pentru adevăr, iar umanitatea lor este foarte rea. Unii dintre acești indivizi au un anumit calibru și pot înțelege adevărul, dar nu îl acceptă nicidecum, cu atât mai puțin îl practică. Umanitatea lor este extrem de rea. Indiferent de datoria pe care o îndeplinesc, ei provoacă mereu tulburări și perturbări, compromițând lucrarea bisericii și provocând multe rezultate rele cu o influență îngrozitoare. Nu există nicio îndoială că aceste persoane sunt neîncrezătoare și că sunt cu toții oameni răi. Acesta este, în principal, motivul pentru care sunt eliminați. În momentul de față, majoritatea oamenilor pot discerne neîncrezătorii. Când văd diferitele comportamente ale acestor indivizi, ei sunt furioși. Cum ar putea acești oameni să fie considerați credincioși în Dumnezeu? Ei sunt lacheii Satanei, trimiși să tulbure și să perturbe lucrarea bisericii. Unii sunt pur și simplu profitori, aparținând celor care iubesc confortul și urăsc munca; nu doresc să lucreze, dar tot vor să mănânce bine în fiecare zi. Nu sunt ei paraziți? Sunt chiar inferiori câinilor de pază. Așadar, acești oameni au fost eliminați. Aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cu toții oameni dornici și nerăbdători să-și îndeplinească datoria. Deși cei mai mulți nu știu ce înseamnă de fapt datoria, cel puțin ei știu, în inimile lor, că oamenii ar trebui să-și îndeplinească datoria, și sunt dispuși să facă asta. Dar faptul că o persoană este dispusă să-și îndeplinească propriile îndatoriri înseamnă că practică, prin urmare, adevărul? Oare această disponibilitate lăuntrică înseamnă că și-a îndeplinit bine îndatoririle? Categoric nu. Trebuie să pună adevărul în practică și să se ridice la nivelul cerut de a acționa conform principiilor pentru a se considera că și-a îndeplinit bine îndatoririle. Înainte de a fi pus adevărul în practică, indiferent cât de multă credință pretinzi că ai sau cât de nerăbdător și dispus spui că ești – capabil să-ți riști viața, fără a ezita să treci prin foc și apă – acestea sunt toate doar sloganuri inutile. Trebuie, pe baza acestei disponibilități, să și acționezi conform adevărurilor-principii. Tu spui: „Nu iubesc în mod deosebit adevărul, nici nu-l urmăresc și nu mi-am schimbat prea mult firea în timpul îndeplinirii îndatoririlor mele. Dar există un lucru de care m-am ținut: fac tot ceea ce mi se spune să fac. Nu provoc tulburări sau perturbări; poate că nu sunt capabil să dobândesc supunerea, însă chiar ascult.” Cineva care poate face acest lucru nu ar putea să rămână în biserică și să-și îndeplinească îndatoririle în mod normal? Însă acei oameni răi și neîncrezători care au fost îndepărtați nu au putut îndeplini nici măcar această cerință minimă și chiar au creat tulburări. Unor astfel de neîncrezători sau oameni răi nu ar trebui să li se permită să rămână în biserică pentru a-și îndeplini îndatoririle. Aleșii lui Dumnezeu trebuie să-i discearnă pe neîncrezători și pe oamenii răi; în caz contrar, vor fi ușor induși în eroare de către aceștia. Orice persoană cu conștiință și rațiune ar trebui să adopte o atitudine de respingere față de neîncrezători și oameni răi.

Îndeplinirea îndatoririlor este cel mai important aspect al credinței în Dumnezeu. În primul rând, o persoană trebuie să înțeleagă ce este datoria, iar apoi să dobândească treptat o experiență și o înțelegere adevărată a acesteia. Care e atitudinea minimă pe care ar trebui să o aibă o persoană față de datoria sa? Dacă spui: „Casa lui Dumnezeu mi-a dat această datorie, deci ea îmi aparține. Pot să fac după placul meu, deoarece e treaba mea și nimeni nu poate interveni”, e asta o atitudine acceptabilă? Categoric nu. Dacă asta e atitudinea ta în timp ce-ți îndeplinești datoria, ai dat de necaz, pentru că atitudinea ta nu e conformă cu adevărurile-principii. Atitudinea ta e una de a face tot ce vrei tu, mai degrabă decât de a căuta adevărul, și cu atât mai puțin de a avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Dacă o persoană este prea încăpățânată, ea își va neglija oarecum activitatea cuvenită în timp ce-și îndeplinește datoria. Ce atitudine ar trebui să aibă o persoană atunci când își îndeplinește datoria? Trebuie să aibă dorința de a se supune lui Dumnezeu și de a-L mulțumi. Dacă nu duce la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu, simte că L-a dezamăgit; iar dacă nu și-a îndeplinit datoria așa cum se cuvine, simte că nu este demnă de a fi numită om. A avea o astfel de atitudine în timp ce-ți îndeplinești datoria te face să fii loial. Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie mai întâi să știi ceea ce Dumnezeu cere, să cauți adevărul și să cauți principiile. Odată ce ai constatat că însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu este datoria ta, trebuie să cauți, gândindu-te: „Cum pot să-mi îndeplinesc bine datoria? Ce adevăruri-principii ar trebui să pun în practică? Ce pretinde Dumnezeu de la oameni? Ce lucrare ar trebui să fac? Cum ar trebui să acționez astfel încât să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să fiu loial?” Cui Îi ești loial? Lui Dumnezeu. Trebuie să-I fii loial lui Dumnezeu și să-ți îndeplinești responsabilitățile față de oameni. Ar trebui să-ți îndeplinești datoria conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii și să te ții ferm de datoria ta. Ce înseamnă să te ții ferm de datoria ta? De exemplu, dacă ți-a fost încredințată o datorie de un an sau doi, însă, până acum, nimeni nu te-a verificat, ce ar trebui să faci? Dacă nimeni nu te verifică, înseamnă că datoria a dispărut? Nu. Nu acorda atenție faptului că cineva te verifică sau inspectează ce faci; această sarcină ți-a fost încredințată ție, deci e responsabilitatea ta. Ar trebui să te gândești la modul în care ar trebui făcută această sarcină și cum poate fi făcută bine, și așa ar trebui să o faci. Dacă aștepți mereu ca alții să te verifice, să te supervizeze și să te îndemne să continui, e asta atitudinea pe care ar trebui să o ai în datoria ta? Ce fel de atitudine e aceasta? Este o atitudine negativă; nu e atitudinea pe care ar trebui să o adopți față de datoria ta. Dacă adopți această atitudine, îndeplinirea datoriei tale va fi cu siguranță necorespunzătoare. Pentru a-ți îndeplini datoria în mod adecvat, trebuie mai întâi să ai o atitudine adecvată, iar atitudinea ta trebuie să fie în concordanță cu adevărurile-principii. Aceasta este singura modalitate de a garanta că îți îndeplinești bine datoria.

Pentru moment, vom încheia aici părtășia noastră despre aceste subiecte referitoare la ce este datoria, la atitudinea unei persoane față de datorie, precum și la diferența dintre îndeplinirea datoriei și implicarea în orice fel de muncă lumească. Ar trebui să meditați cu toții asupra conținutului despre care am avut părtășie. De exemplu, de ce să discutăm despre relația dintre îndeplinirea propriei datorii și implicarea în gestionarea personală? Care este rezultatul urmărit prin discutarea acestor subiecte? Ca parte pozitivă, le poate oferi oamenilor o cale corectă, o direcție corectă și principii corecte pentru a-și îndeplini datoria. Ca parte negativă, poate și să-i ajute pe oameni să recunoască ce comportamente reprezintă o implicare în gestionarea personală. Aceste două aspecte sunt atât interconectate, cât și separate unul de celălalt. Înțelegerea acestor două laturi nu înseamnă înțelegerea unor cuvinte ale adevărului; trebuie să pricepi ce stări și manifestări sunt implicate. Odată ce ai înțeles în mod complet aceste stări și manifestări și le poți discerne, când vei mai prezenta aceste stări și manifestări incorecte, dacă ești o persoană care urmărește adevărul, vei căuta adevărul pentru a găsi o cale de ieșire din asta. Dacă nu înțelegi acest aspect al adevărului, poți să te angajezi în gestionarea personală crezând că te sacrifici pentru Dumnezeu și chiar crezând că îți îndeplinești datoria și că ești foarte loial. Astfel de consecințe vor apărea din cauza neînțelegerii adevărului. De exemplu, în timpul procesului de îndeplinire a propriei datorii, când sunt dezvăluite unele dintre gândurile și metodele tale, precum și intențiile și motivele din spatele acțiunilor tale, îți dai seama că nu-ți îndeplinești datoria și că te-ai îndepărtat deja de principiile și sfera de aplicare a îndeplinirii datoriei; natura s-a schimbat, iar tu te angajezi de fapt în gestionarea personală. Numai când înțelegi aceste adevăruri poți găsi o cale de ieșire din asta și poți pune capăt unor astfel de gânduri, acțiuni și manifestări. Cu toate acestea, dacă nu înțelegi adevărul și te angajezi în gestionarea personală în timp ce-ți îndeplinești datoria, nu vei fi conștient de faptul că ai încălcat deja principiile. Ca Pavel, de exemplu; după ce a muncit și a alergat atâția ani, a ajuns să strige la Dumnezeu, spunând: „Dacă tu nu-mi dai o coroană, atunci nu ești dumnezeu!” Vezi tu, el tot a putut să rostească astfel de cuvinte. Dacă oamenii de astăzi, după ce au înțeles adevărul, tot mai urmează calea lui Pavel, nu sunt persoane care iubesc adevărul. Dacă ești o persoană care crede cu adevărat în Dumnezeu, înțelegerea adevărului este crucială pentru tine. Fără a înțelege adevărul, cu siguranță trăiești pe baza unei firi satanice. În cel mai bun caz, vei respecta pur și simplu unele reguli și vei evita să comiți acțiuni evident rele, crezând în continuare că practici adevărul. Asta ar fi destul de jalnic. Așadar, dacă cineva dorește să urmărească adevărul și aspiră să intre în adevărul-realitate, trebuie mai întâi să înțeleagă adevărul. Scopul înțelegerii adevărului este ca oamenii să poată percepe cu acuratețe alți oameni și evenimente, să aibă discernământ, să aibă principii de acțiune, să aibă o cale de practică și să dobândească supunerea față de Dumnezeu. Când înțelegi adevărul, poți să discerni tot felul de oameni, evenimente și lucruri, să alegi calea corectă de practică, să vorbești și să acționezi în conformitate cu principiile, să te eliberezi de firile tale corupte și să dobândești supunerea față de Dumnezeu. Dacă nu înțelegi adevărul, atunci calea pe care o vei urma va fi cu siguranță greșită și nu vei avea nicio intrare în viață, nici nu vei putea fi mântuit. Unii oameni sunt deosebit de buni la a se deghiza, părând că urmăresc adevărul, însă nu au principii în acțiunile lor, iar tot ceea ce fac provoacă tulburări și perturbări, creând multe necazuri pentru lucrarea bisericii; astfel de oameni nu pot fi mântuiți. Prin urmare, scopul faptului de a asculta frecvent predici și a mânca și bea frecvent cuvintele lui Dumnezeu nu este o implicare superficială sau acela de a-și umple inima, nici de a se dota cu doctrine sau a practica elocvența; este de a se dota cu adevărul și a dobândi o înțelegere a adevărului. Ceea ce tocmai a fost discutat nu e, de fapt, deosebit de profund în ceea ce privește adevărul cunoașterii lui Dumnezeu; este cel mai elementar adevăr. Înțelegerea adevărului de către oameni este limitată, variază în profunzime și depinde de calibrul individual. Unii oameni înțeleg mai profund; adică, ei au abilitatea de înțelegere. Alții înțeleg destul de superficial. Indiferent de profunzimea înțelegerii cuiva, ceea ce este cel mai important e practica adevărului. Cu toate acestea, adevărul nu poate fi împărțit în mare sau mic, nobil sau umil, și nici nu poate fi împărțit în profund sau superficial. Cu alte cuvinte, adevărul poate fi clasificat ca fiind cel mai de bază sau cel mai elementar, dar nu poate fi împărțit în grade de profunzime; doar că oamenii îl înțeleg și-l experimentează la diferite profunzimi. Orice lucru care are legătură cu esența adevărului este profund în egală măsură și nu e ceva pe care oricine îl poate experimenta pe deplin sau deține complet. Indiferent despre ce aspect al adevărului este vorba, oamenii trebuie să pornească de la stratul cel mai superficial în înțelegerea și practica lor, iar apoi să progreseze treptat de la superficial la profund, ajungând la o înțelegere reală a adevărului și intrând în realitate. Partea cea mai superficială a adevărului este ceea ce poate fi înțeles textual. Dacă oamenii nu pot să-l practice sau să-l pătrundă, atunci ei înțeleg doar unele cuvinte și doctrine. Simpla înțelegere a cuvintelor și doctrinelor este foarte departe de esența adevărului. Oamenii care nu înțeleg adevărul privesc întotdeauna capacitatea de a explica sensul textual ca fiind înțelegerea adevărului; asta e doar ignoranță umană. Dacă pentru tine practicarea adevărului constă doar în a urma reguli și a le aplica în mod rigid, fără niciun principiu, să nu crezi că aceasta înseamnă a practica adevărul și a intra în realitate; ești încă departe de asta. Dacă vei continua să practici și să experimentezi încă ceva ani și vei descoperi mult mai multă lumină, lucru ce va fi suficient pentru a practica și a experimenta încă ceva luni sau ani, iar mai târziu, cu și mai multă experiență, vei putea să descoperi o nouă lumină, progresând astfel, pas cu pas, de la superficial la profund, atunci vei fi intrat efectiv în adevărul-realitate. Numai cel care a intrat pe deplin în adevărul-realitate este cineva care a dobândit adevărul. Chiar dacă într-o zi vei trăi realitatea adevărului și se va putea spune că ai dobândit adevărul, de fapt, ceea ce ai experimentat și ai ajuns să cunoști este încă limitat. Nu poți spune că ești adevărul și nici nu poți afirma, așa cum a făcut Pavel, că „pentru mine a trăi este Hristos” (Filipeni 1:21), deoarece adevărul este prea profund, iar ceea ce poate cineva să experimenteze și să înțeleagă în câteva decenii dintr-o viață este extrem de limitat. Evident, deci, înțelegerea adevărului e realizabilă de către oameni într-o anumită măsură, însă a-l dobândi nu este deloc o chestiune ușoară. Dacă cineva nu poate înțelege sau pune în practică nici măcar cele mai superficiale adevăruri, atunci acela este cineva care nu iubește adevărul și căruia, cu siguranță, îi lipsește înțelegerea spirituală; oamenii care nu sunt câtuși de puțin aproape de adevăr nu pot fi mântuiți. Cei care nu înțeleg niciodată adevărul nu-și pot îndeplini bine îndatoririle; ei sunt niște deșeuri ale vieții, niște fiare în haine umane. Unii oameni cred că înțeleg adevărul doar pentru că înțeleg unele doctrine. Dacă ei chiar înțeleg unele adevăruri, atunci de ce nu-și pot îndeplini bine îndatoririle? De ce nu au principii în acțiunile lor? Acest lucru arată că înțelegerea doctrinelor este inutilă; a înțelege mai multe doctrine nu înseamnă a înțelege adevărul.

După ce am avut părtășie pe subiectul datoriei, vom trece acum la chestiunea îndeplinirii adecvate a datoriei. În ceea ce privește îndeplinirea adecvată a datoriei, accentul se pune pe cuvântul „adecvat”. Așadar, cum ar trebui să se definească „adecvat”? Și în asta există adevăruri de căutat. Este adecvat să faci doar o treabă acceptabilă? Pentru detaliile specifice ale felului în care trebuie înțeles și tratat cuvântul „adecvat”, trebuie să înțelegi multe adevăruri și să ai părtășie mai mult despre adevăr. Pe parcursul îndeplinirii datoriei tale, trebuie să înțelegi adevărul și principiile; abia atunci poți ajunge la o îndeplinire adecvată a datoriei. De ce ar trebui oamenii să-și îndeplinească îndatoririle? Odată ce cred în Dumnezeu și I-au acceptat însărcinarea, oamenii au partea lor de responsabilitate și obligație în lucrarea casei lui Dumnezeu și pe terenul lucrării lui Dumnezeu și, la rândul lor, datorită acestei responsabilități și obligații, ei au devenit un element în lucrarea lui Dumnezeu, unul dintre destinatarii lucrării Sale și unul dintre destinatarii mântuirii Sale. Există o relație absolut substanțială între mântuirea oamenilor și felul în care își îndeplinesc îndatoririle, dacă le pot face bine și dacă le pot face adecvat. De vreme ce ai devenit parte a casei lui Dumnezeu și I-ai acceptat însărcinarea, acum ai o datorie. Nu este treaba ta să spui cum ar trebui îndeplinită această datorie; este treaba lui Dumnezeu să spună; este treaba adevărului să spună; și e ceva dictat de standardele adevărului. Prin urmare, oamenii ar trebui să știe, să înțeleagă și să fie lămuriți cu privire la modul în care Dumnezeu evaluează îndatoririle oamenilor, conform cărui lucru le evaluează – acesta e un lucru care merită căutat. În lucrarea lui Dumnezeu, oameni diferiți primesc îndatoriri diferite. Adică, oamenii cu daruri, calibre, vârste și condiții diferite primesc îndatoriri diferite în momente diferite. Indiferent ce datorie ai primit și indiferent de momentele sau de circumstanțele în care ai primit-o, datoria ta este doar o responsabilitate și o obligație pe care trebuie să le îndeplinești, nu e gestionarea ta, cu atât mai puțin nu e afacerea ta. Standardul pe care Dumnezeu îl cere pentru îndeplinirea datoriei tale este ca aceasta să fie „adecvată”. Ce înseamnă să fie „adecvată”? Înseamnă să împlinești cerințele lui Dumnezeu și să-L mulțumești. Dumnezeu trebuie să spună că este adecvată, iar aceasta trebuie să primească aprobarea Sa. Numai atunci îndeplinirea datoriei tale va fi fost adecvată. Dacă Dumnezeu spune că nu e adecvată, indiferent cât timp ți-ai îndeplinit datoria sau cât preț ai plătit, nu e adecvată. Atunci, care va fi rezultatul? Totul va fi clasificat drept muncă. Doar câțiva muncitori cu inimi loiale vor fi cruțați. Dacă nu sunt loiali în munca lor, atunci nu au nicio speranță de a fi cruțați. Vorbind clar, ei vor fi distruși într-un dezastru. Dacă o persoană nu se ridică niciodată la înălțimea standardului când își îndeplinește datoria, i se va lua dreptul de a îndeplini o datorie. După ce acest drept le este luat, unii oameni vor fi dați la o parte. După ce vor fi dați la o parte, se va avea grijă de ei prin alte mijloace. A „avea grijă de ei prin alte mijloace” înseamnă a-i elimina? Nu neapărat. Dumnezeu Se uită, în principal, dacă o persoană s-a căit. Prin urmare, modul în care îți îndeplinești datoria este crucial, iar oamenii ar trebui să o ia în serios și cu conștiinciozitate. Întrucât îndeplinirea datoriei tale este legată direct de intrarea în viață și de intrarea în adevărurile-realități, precum și de chestiuni importante, cum ar fi mântuirea și desăvârșirea ta, trebuie să-ți tratezi îndeplinirea datoriei ca pe prima și cea mai importantă sarcină atunci când crezi în Dumnezeu. Nu poți fi confuz în această privință. În procesul îndeplinirii propriilor îndatoriri, diverși oameni vor prezenta o serie de comportamente diferite. Aceste comportamente diferite sunt vizibile nu numai pentru oameni, ci și pentru Dumnezeu. Nu numai biserica este cea care notează și evaluează; în cele din urmă, și Dumnezeu va da calificative și evaluări tuturor celor care-și îndeplinesc îndatoririle. Unii oameni îndeplinesc, în fond, standardul, în timp ce alții sunt total necorespunzători. Unii oameni necorespunzători vor mai fi ținuți sub observație, în timp ce alții vor fi fost deja categorisiți definitiv de Dumnezeu. Cine sunt oamenii pe care Dumnezeu îi consideră necorespunzători? Sunt cei cu o umanitate slabă și lipsiți de conștiință și rațiune, care-și îndeplinesc constant îndatoririle într-un mod superficial. Indiferent de cât de mult din harul lui Dumnezeu se bucură, ei sunt dezinteresați de a reacționa într-un mod echivalent și sunt lipsiți de recunoștință. Desigur, aici sunt incluși, în mod natural, și oamenii răi. Se poate spune că oricine are o umanitate slabă și este lipsit de conștiință și rațiune își îndeplinește îndatoririle în mod necorespunzător. Aceia care sunt răi în mod clar vor comite, inevitabil, nenumărate fapte rele în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle. Atâta vreme cât nu sunt îndepărtați, vor continua să comită răul. Astfel de oameni trebuie să fie îndepărtați cu promptitudine. Bineînțeles, există și unii care par să aibă o oarecare aparență de umanitate și nu par a fi oameni răi, dar îndeplinirea propriilor îndatoriri este neglijentă și superficială și nu dă niciun rezultat. După ce vor fi emondați și vor primi părtășia despre adevăr, totul va depinde de modul în care se vor comporta în cele din urmă și dacă s-au pocăit sincer sau nu. Pentru astfel de oameni, Dumnezeu încă așteaptă și observă. În ceea ce-i privește pe cei care au o umanitate slabă și cărora le lipsesc conștiința și rațiunea, precum și pe aceia care sunt în mod clar răi, Dumnezeu a ajuns deja la un verdict decisiv – ei trebuie să fie eliminați pe deplin.