În timpul ultimei adunări, subiectul principal al părtășiei a constat în cele patru condiții de bază pentru ca o persoană să fie desăvârșită prin acceptarea judecății și mustrării. Care sunt aceste patru condiții de bază? (Prima condiție este îndeplinirea adecvată a datoriei. A doua este a avea o mentalitate de supunere față de Dumnezeu. A treia este a fi, în esență, o persoană onestă. Iar a patra este a avea o inimă plină de căință.) Există anumite detalii în fiecare dintre aceste patru condiții, precum și practici concrete și referințe specifice. De fapt, aceste patru teme au fost discutate ani de zile. Dacă le discutăm din nou astăzi, s-ar considera că reluăm subiecte vechi? (Nu.) De ce nu s-ar considera astfel? Deoarece conținutul fiecăreia dintre aceste patru condiții implică realitatea adevărului și intrarea în viață, care sunt teme inepuizabile. O mare parte dintre oameni nu a atins încă punctul de a intra în realitatea adevărului; ei înțeleg doar semnificația aparentă a adevărului, înțeleg doar câteva doctrine simple. Deși pot avea părtășie despre unele realități, le lipsește intrarea în adevărurile-realități. Prin urmare, indiferent care aspect al adevărului este abordat, trebuie să aibă părtășie asupra acestuia și să-l asculte frecvent. În acest fel, înțelegerea oamenilor privind diferitele adevăruri se va adânci prin experiența lor reală, iar experiențele lor vor deveni tot mai precise.

Tocmai am rezumat cele patru condiții de bază pentru a fi desăvârșit prin acceptarea judecății și a mustrării. În continuare, să începem discuția noastră de la prima condiție: îndeplinirea adecvată a datoriei. Unii oameni spun: „Toate discuțiile din ultimii doi ani au fost despre îndeplinirea datoriei; mai exact, cum să-ți îndeplinești datoria, cum să o îndeplinești bine, ce principii să respecți în timpul îndeplinirii ei – în inima mea, cunosc aceste lucruri ca-n palmă, nu ar putea fi mai clare. Iar în ultimii câțiva ani, viața mea de zi cu zi a fost doar despre adevărurile legate de îndeplinirea datoriei mele. De când am început să-mi îndeplinesc datoria, am căutat, am mâncat, am băut și am ascultat adevăruri cu privire la ea, și chiar și acum acest subiect încă este discutat. L-am înțeles deja în inima mea de mult timp; nu înseamnă de fapt doar să-ți îndeplinești bine datoria? A-ți îndeplini datoria în mod adecvat nu se referă doar la a urma acele principii menționate anterior? Iubește-L pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta; caută principiile, nu te baza pe propriile înclinații și coordonează-te armonios în timp ce-ți îndeplinești datoria; sincronizează îndeplinirea datoriei tale cu intrarea în viață – asta e tot.” Lucrurile pe care le întâmpinați și pe care le experimentați în viețile voastre de zi cu zi reprezintă tocmai aceste subiecte, așa că asta e tot ce înțelegeți. Indiferent cât de mult înțelegeți, tot este necesar să discutăm astăzi despre acest adevăr. Dacă se repetă ceva, asta va fi și în beneficiul vostru și puteți să meditați asupra lui din nou; dacă e ceva ce nu a mai fost discutat anterior, atunci asimilați-l. Fie că este repetitiv sau nu, ar trebui să ascultați cu atenție. Luați în considerare care adevăruri sunt implicate aici, dacă aceste adevăruri au vreun beneficiu pentru intrarea voastră în viață și dacă vă pot ajuta să vă îndepliniți datoria în mod adecvat. Prin urmare, este cu adevărat necesar să revenim la subiectul îndeplinirii adecvate a datoriei.

În ceea ce privește îndeplinirea adecvată a datoriei, mai întâi să lăsăm deoparte semnificația termenului „adecvat” și să vorbim, în schimb, despre ce este datoria. Până la final, veți ști ce este datoria, ce este considerat adecvat și cum ar trebui îndeplinită datoria; veți avea o cale de practică pentru îndeplinirea datoriei conform standardului. Așadar, ce este datoria? (Datoria este ceea ce Dumnezeu îi încredințează omului să facă, este ceea ce ar trebui să facă o ființă creată.) Această afirmație e corectă doar pe jumătate. În teorie, nu e nimic în neregulă cu ea, dar, la o examinare mai atentă, această explicație este incompletă; ar trebui să existe o condiție prealabilă. Să aprofundăm acest subiect. Pentru toți credincioșii și non-credincioșii, modul în care își trăiesc viața, ce fac în această lume umană și destinul vieții lor – nu sunt toate acestea lucruri pe care Dumnezeu le-a predestinat? (Ba da, sunt.) De exemplu, unii oameni se ocupă de muzică în această lume. A face muzică este misiunea lor în viață; această misiune poate fi considerată datoria lor? (Nu.) Unii oameni au făcut lucruri extraordinare în lume, influențând întreaga omenire, aducând contribuții și chiar schimbând o epocă; aceasta este misiunea lor de viață. Poate fi numită această misiune de viață datoria lor? (Nu.) Dar această misiune de viață și ceea ce au făcut în timpul vieții lor nu e ceva ce le-a fost încredințat de Dumnezeu? Nu e ceva ce ar trebui să facă o ființă creată? (Ba da.) Corect. Dumnezeu le-a dat o misiune, le-a încredințat această însărcinare și, în cadrul întregii omeniri, ca parte a omenirii însăși, ei au ceva ce ar trebui să facă, o responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinească. Indiferent de domeniul în care sunt implicați – fie că e vorba de artă, afaceri, politică, economie, cercetare științifică etc. – toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu. Există, totuși, un punct de diferență; indiferent cum a poruncit Dumnezeu, acești oameni sunt în afara lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Ei sunt considerați non-credincioși, iar ceea ce fac se află în afara lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Așadar, responsabilitățile lor, însărcinarea pe care au acceptat-o și misiunea lor de viață pot fi numite datorie? (Nu.) Ei nu îndeplinesc o datorie, întrucât ceea ce fac nu are legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Toți oamenii din această lume acceptă pasiv însărcinarea Creatorului și misiunea pe care El le-a dat-o, dar misiunea pe care o acceptă cei care nu cred în Dumnezeu și responsabilitățile pe care ei le îndeplinesc nu sunt o datorie, pentru că nu au legătură cu planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru a mântui omenirea și nu fac parte din el. Ei nu Îl acceptă pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu lucrează asupra lor, așa că, indiferent de responsabilitățile pe care le preiau și indiferent de însărcinarea pe care o acceptă sau de misiunea pe care o înfăptuiesc în această viață, nu se poate spune că-și îndeplinesc datoria. Așadar, ce anume este datoria? Ce fel de condiții prealabile ar trebui adăugate pentru a explica în mod clar, precis și cuprinzător acest concept și adevărul în această privință? Ați înțeles un concept din părtășia noastră din momentul de față? Ce concept? Că, pentru orice individ din omenire, indiferent de cât de măreață este misiunea acceptată, indiferent de nivelul schimbărilor efectuate de ei sau de importanța contribuției aduse umanității, astfel de misiuni și însărcinări nu pot fi numite îndatoriri. Asta deoarece nu au legătură cu planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii; sunt simple misiuni. Indiferent dacă acești indivizi acționează activ sau pasiv, tot ce fac ei este să ducă la bun sfârșit o misiune; acest lucru e predestinat de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, atât timp cât acțiunile lor nu au nicio legătură cu planul de gestionare al lui Dumnezeu și nu au nicio legătură cu lucrarea Sa de mântuire a umanității, îndeplinirea unor astfel de misiuni nu poate fi considerată îndeplinirea unei datorii. Acest lucru este dincolo de orice îndoială. Așadar, ce este datoria? Iată cum ar trebui înțeleasă: datoria este însărcinarea și misiunea dată de Dumnezeu în cadrul lucrării Sale de gestionare pentru mântuirea umanității. Nu este această definiție completă și precisă? Numai ceea ce este precis este adevărul; ceea ce este imprecis și unilateral nu este adevărul, ci simplă doctrină. Fără a înțelege pe deplin și a recunoaște temeinic ce este datoria, nu veți ști care sunt efectiv adevărurile cu privire la datorie. În trecut, se poate ca oamenii să fi avut numeroase concepții greșite în înțelegerea lor privind datoria. Asta deoarece nu înțelegeau adevărul, ceea ce a condus la tot felul de noțiuni și ambiguități. Ei foloseau apoi aceste noțiuni și ambiguități pentru a explica datoria și, după aceea, o tratau pe baza acestor idei. De exemplu, unii cred că, întrucât întreaga viață a unei persoane este predestinată de Dumnezeu – în ce fel de familie se naște, dacă este bogat sau sărac și cariera pe care o urmează sunt toate predestinate de El – atunci tot ceea ce face cineva în timpul vieții și toate lucrurile pe care le realizează sunt însărcinări date de Dumnezeu și sunt misiunea sa. Doar fiindcă implică o misiune, ei consideră că reprezintă, ca urmare, datoria. Iată cum se poticnesc, la voia întâmplării, în concepția lor despre datorie. Nu e o înțelegere eronată? Unii oameni, care se căsătoresc și au copii, spun: „A avea copii este o însărcinare pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu, este misiunea noastră. E datoria noastră să-i creștem până la maturitate.” Nu e asta o înțelegere greșită? Iar alții spun: „Am fost puși pe acest pământ să cultivăm pământul. Întrucât aceasta este soarta noastră, ar trebui să ne facem treaba cât mai bine, pentru că reprezintă însărcinarea și misiunea încredințate nouă de Dumnezeu. Indiferent cât de săraci ajungem sau cât de greu ne este, nu putem să ne plângem. A cultiva bine pământul în această viață este datoria noastră.” Ei echivalează soarta unei persoane cu misiunea și datoria sa. Nu e o neînțelegere? (Ba da.) Este, într-adevăr, o neînțelegere. Și, de asemenea, există unii care, în lume, fac afaceri, și care spun: „Nu am avut succes la nimic înainte, dar, după ce am început să fac afaceri, viața a fost destul de bună și stabilă. Se pare că Dumnezeu mi-a hărăzit să fac afaceri în această viață, pentru a-mi întreține familia prin asta. Așadar, dacă în această viață reușesc în afaceri și-mi extind activitatea, susținându-mi financiar toți membrii familiei, atunci aceasta este misiunea mea, și poate că această misiune e datoria mea.” Nu este aceasta o neînțelegere? Oamenii își consideră afacerile zilnice, felul în care își câștigă traiul, stilul de viață pe care îl duc și calitatea vieții de care se bucură – toate lucrurile legate de misiunea lor – ca fiind datoria lor. Acest lucru e incorect; este o înțelegere distorsionată a ceea ce reprezintă datoria.

Ce este, prin urmare, datoria? Cei mai mulți oameni au o înțelegere denaturată și eronată a acestui subiect. În cazul în care casa lui Dumnezeu rânduiește să plantezi cereale și legume, cum tratezi această rânduială? Unii oameni s-ar putea să nu fie capabili să o înțeleagă, spunând: „Cultivarea pământului este pentru susținerea familiei; nu înseamnă datorie. Conceptul de datorie nu include acest aspect.” De ce înțeleg ei lucrurile astfel? Pentru că nu înțeleg adevărurile legate de îndeplinirea datoriei și nu înțeleg ce este datoria. Dacă cineva înțelege acest aspect al adevărului, va fi dispus să meargă și să lucreze pământul. Va ști că, în casa lui Dumnezeu, cultivarea pământului nu se face pentru susținerea familiei, ci pentru a permite celor care-și îndeplinesc datoria cu normă întreagă să continue să o îndeplinească normal. De fapt, și aceasta este o însărcinare dată de Dumnezeu; lucrarea în sine poate să nu fie mai semnificativă decât o sămânță de susan sau chiar decât un grăunte de nisip, dar, indiferent de semnificația ei, este o muncă produsă în cadrul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Dumnezeu spune acum că ți se cere să duci la bun sfârșit această muncă – în ce fel o înțelegi? Ar trebui să o accepți ca pe datoria ta, și ar trebui s-o accepți fără a căuta scuze. Dacă doar te supui în mod pasiv și te duci să lucrezi pământul pentru că asta ți s-a rânduit, nu e suficient. Există aici un principiu pe care trebuie să-l înțelegi: faptul că biserica a rânduit să cultivi pământul și să plantezi legume nu e pentru ca tu să te îmbogățești, nici ca să te descurci și să-ți susții familia; este pentru a satisface nevoile lucrării din casa lui Dumnezeu în vremuri de dezastru. E pentru a se asigura de faptul că toți cei care-și îndeplinesc datoria în casa lui Dumnezeu cu normă întreagă să aibă hrana zilnică, astfel încât să-și poată îndeplini îndatoririle normal, fără a întârzia lucrarea casei lui Dumnezeu. Așadar, se consideră că unii dintre aceia care cultivă pământul de la o fermă-biserică își îndeplinesc datoria; acest lucru e de natură diferită față de cultivarea pământului de către agricultorii obișnuiți. Care este natura cultivării pământului pentru fermierii obișnuiți? Fermierii obișnuiți cultivă pământul pentru a-și susține familiile și a supraviețui; asta e ceea ce a orânduit pentru ei Dumnezeu. Acesta este destinul lor, așa că ei cultivă pământul generație după generație; nu are absolut nimic de-a face cu datoria lor. Acum, tu ai venit în casa lui Dumnezeu și faci agricultură, dar aceasta este o cerință a lucrării din casa lui Dumnezeu; este o formă de a te sacrifica pentru Dumnezeu. Aceasta e de natură diferită de cultivarea propriului teren. Este vorba despre îndeplinirea responsabilităților și obligațiilor tale. Aceasta este datoria pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană; reprezintă însărcinarea și responsabilitatea încredințate ție de către Creator. Aceasta este, pentru tine, datoria ta. Așadar, comparând această datorie cu misiunea lumească a ta, care este mai importantă? (Datoria mea.) De ce este astfel? Datoria e ceea ce îți cere Dumnezeu să faci, este ceea ce ți-a încredințat El – acesta este unul dintre motive. Celălalt motiv, acela principal, este că atunci când îți asumi datoria în casa lui Dumnezeu și accepți însărcinarea dată de El, devii relevant pentru lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. În casa lui Dumnezeu, ori de câte ori îți este rânduit ceva de făcut, fie că este o muncă grea sau obositoare, și indiferent dacă îți place sau nu, este datoria ta. Dacă o poți considera drept o însărcinare și o responsabilitate dată de Dumnezeu, atunci ești relevant pentru lucrarea Sa de mântuire a omului. Și dacă ceea ce faci și datoria pe care o îndeplinești sunt relevante pentru lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului și poți să accepți în mod autentic și sincer însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, cum te va privi El? El te va considera un membru al familiei Sale. Este acest lucru o binecuvântare sau un blestem? (O binecuvântare.) Este o mare binecuvântare. Unii oameni se plâng atunci când se confruntă cu mici greutăți în timpul îndeplinirii datoriei, nerealizând, cu nonșalanță, imensele binecuvântări pe care le-au primit. Nu e pur și simplu o nesăbuință să te plângi de Dumnezeu după ce ai câștigat atâtea avantaje? În acest moment, este crucial să înțelegi adevărul, să recunoști că aceasta e datoria ta și că trebuie acceptată din partea lui Dumnezeu. Aveți acum o nouă înțelegere sau o nouă perspectivă asupra a ceea ce este datoria? Ați înțeles-o în profunzime? Este datoria importantă pentru a primi mântuirea? (Da.) Cât de importantă este? Se poate spune că există o legătură directă între îndeplinirea datoriei și a primi mântuirea. Indiferent de misiunile pe care le duci la bun sfârșit în această viață, dacă nu ți-ai îndeplinit datoria, nu ai nimic de-a face cu primirea mântuirii. Cu alte cuvinte, indiferent cât de mărețe sunt faptele pe care le-ai făcut în această viață printre ceilalți oameni, pur și simplu duceai la bun sfârșit o misiune; nu ți-ai îndeplinit datoria de ființă creată, așa că nu ai nimic de-a face cu primirea mântuirii sau cu lucrarea lui Dumnezeu de gestionare a omenirii.

În casa lui Dumnezeu, se menționează constant acceptarea însărcinării date de Dumnezeu și îndeplinirea corectă a datoriei. Cum ia naștere datoria? În general vorbind, aceasta se naște ca rezultat al lucrării de gestionare a lui Dumnezeu prin care aduce omenirii mântuirea; vorbind precis, pe măsură ce lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu se desfășoară în rândul omenirii, apare o lucrare variată care necesită ca oamenii să coopereze și să o ducă la bun sfârșit. Acest fapt a dat naștere unor responsabilități și misiuni pe care oamenii să le îndeplinească, iar aceste responsabilități și misiuni sunt îndatoririle pe care Dumnezeu le dă omenirii. În casa lui Dumnezeu, diferitele sarcini care necesită cooperarea oamenilor sunt îndatoririle pe care ar trebui să le realizeze. Așadar, există diferențe între îndatoriri în ceea ce privește faptul de a fi mai bune și mai rele, mărețe și modeste, sau mari și mici? Astfel de diferențe nu există; atât timp cât o chestiune are legătură cu lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, este o cerință a lucrării casei Lui și este cerută de răspândirea Evangheliei lui Dumnezeu, atunci este datoria unei persoane. Acestea sunt originea și definiția datoriei. Fără lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, ar mai avea oamenii de pe pământ – indiferent de modul în care trăiesc – îndatoriri? Nu. Acum vedeți clar. La ce se referă datoria unei persoane? (Se referă la lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.) Așa este. Există o relație directă între îndatoririle omenirii, îndatoririle ființelor create și lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Se poate spune că, fără mântuirea omenirii de către Dumnezeu și fără lucrarea de gestionare pe care Dumnezeu întrupat a lansat-o printre oameni, oamenii nu ar avea deloc îndatoriri demne de menționat. Îndatoririle se nasc din lucrarea lui Dumnezeu; reprezintă ceea ce Dumnezeu cere de la oameni. Privind din această perspectivă, datoria este importantă pentru fiecare persoană care Îl urmează pe Dumnezeu, nu-i așa? Este foarte importantă. Vorbind în sens larg, tu iei parte la lucrarea planului de gestionare al lui Dumnezeu; mai precis, cooperezi la diferitele tipuri de sarcini de la Dumnezeu care sunt cerute în diferite momente și în rândul diferitelor grupuri de oameni. Indiferent care este datoria ta, aceasta e o misiune pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Uneori ți se poate cere să ai grijă de un obiect important sau să-l protejezi. Aceasta ar putea fi o chestiune relativ banală, despre care se poate spune că e doar o responsabilitate a ta, dar este o sarcină pe care ți-a dat-o Dumnezeu; ai acceptat-o din partea lui. Ai acceptat-o din mâinile lui Dumnezeu și aceasta este datoria ta. Vorbind despre originea chestiunii, datoria ta îți este încredințată de Dumnezeu. Include, în principal, să răspândești Evanghelia, să fii mărturie, să realizezi videoclipuri, să fii conducător sau lucrător în biserică, sau ar putea fi o lucrare chiar mai periculoasă și mai importantă. Oricum ar fi, atâta vreme cât are legătură cu lucrarea lui Dumnezeu și cu necesitatea lucrării de răspândire a Evangheliei, oamenii ar trebui să o accepte ca pe o datorie din partea lui Dumnezeu. Datoria, ca să o spunem în termeni și mai ampli, este misiunea unei persoane, o însărcinare încredințată de Dumnezeu; mai precis, este responsabilitatea ta, obligația ta. Având în vedere că este misiunea ta, o însărcinare încredințată ție de către Dumnezeu, și că este responsabilitatea și obligația ta, îndeplinirea datoriei nu are nimic de-a face cu afacerile tale personale. Datoria nu are nimic de-a face cu afacerile personale – de ce se aduce în discuție acest subiect? Pentru că oamenii trebuie să înțeleagă cum să trateze și cum să-și înțeleagă datoria. Datoria este însărcinarea pe care ființele create o acceptă și misiunea pe care trebuie să o ducă la bun sfârșit în cadrul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Oamenii cunosc premisa generală, dar cum rămâne cu detaliile mai fine? Cum ar trebui să își abordeze o persoană îndatoririle pentru a se considera că are o înțelegere corectă? Unii oameni își tratează datoria ca pe o afacere personală; este acesta principiul corect? (Nu.) De ce e greșit? A face lucruri pentru tine însuți nu înseamnă a-ți realiza datoria. Realizarea datoriei nu presupune a face lucruri pentru tine însuți, ci, mai degrabă, a face lucrarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu – există o diferență între cele două lucruri. Care este principiul atunci când vine vorba de a face lucruri pentru tine? Să faci tot ceea ce vrei fără să te consulți cu alții și fără să te rogi sau să Îl cauți pe Dumnezeu; să acționezi conform propriilor toane și fără să ții cont de consecințe, atât timp cât îți aduce beneficii. Este acceptabil acest principiu pentru a-ți realiza datoria în casa lui Dumnezeu? (Nu.) Unii oameni spun: „Nici măcar nu-mi iau în serios propriile afaceri și nu depun atât de mult efort pentru ele. Îmi tratez datoria ca și cum ar fi afacerea mea, iar acest principiu sigur e adecvat.” Este acesta modul corect de a accepta datoria? Cu siguranță, nu. Care ar trebui să fie atunci atitudinea unei persoane față de datorie? (Să o accepte din partea lui Dumnezeu.) „Să o accepte din partea lui Dumnezeu.” Aceste șapte cuvinte sunt ușor de rostit, dar cum pui efectiv în practică adevărul conținut în ele depinde de modul în care-ți tratezi datoria. Tocmai am definit ce este datoria. Datoria vine de la Dumnezeu, este o însărcinare încredințată de Dumnezeu, are legătură cu lucrarea planului Său de gestionare și cu mântuirea omului. Din acest punct de vedere, are datoria ceva de-a face cu principiile tale personale de conduită? Are vreo legătură cu preferințele tale personale, cu obiceiurile tale de viață sau cu rutina ta zilnică? Nicidecum. Așadar, cu ce are legătură datoria? Are legătură cu adevărul. Unii oameni spun: „Întrucât această datorie îmi e atribuită mie, atunci este treaba mea, iar eu am cel mai înalt principiu pentru îndeplinirea datoriei, pe care niciunul dintre voi nu-l are. Dumnezeu cere ca oamenii să-și îndeplinească datoria cu toată inima, tot sufletul, tot cugetul și toată puterea lor. Dar, în plus de asta, eu am un principiu și mai înalt, și anume să-mi tratez datoria ca și cum ar fi preocuparea mea principală, să o fac cu sârguință și să mă străduiesc pentru cel mai bun rezultat.” Este corect acest principiu? (Nu.) De ce e greșit? Dacă-ți accepți datoria din partea lui Dumnezeu și, în inima ta, îți este clar că El ți-o încredințează, cum ar trebui să tratezi această însărcinare? Lucrul acesta are legătură cu principiile îndeplinirii datoriei. Nu este mult mai nobil să-ți tratezi datoria ca pe o însărcinare dată de Dumnezeu, decât ca pe o afacere proprie? Aceste lucruri nu sunt unul și același, nu-i așa? Dacă îți tratezi datoria ca pe o însărcinare dată de Dumnezeu, ca pe realizarea propriei datorii în fața lui Dumnezeu și ca pe o modalitate de a-L mulțumi prin realizarea datoriei, atunci principiul tău pentru îndeplinirea datoriei nu este de a o trata pur și simplu ca pe propria afacere. Care este atitudinea pe care ar trebui să o ai față de datoria ta, care să poată fi numită corectă și conformă intențiilor lui Dumnezeu? În primul rând, nu poți să analizezi cine ți-a aranjat-o, de ce nivel de conducere îți este atribuită – ar trebui să o accepți de la Dumnezeu. Nu poți să o analizezi, ar trebui să o accepți de la Dumnezeu. Aceasta este o condiție. Mai mult, oricare ar fi datoria ta, nu face discriminare între cele înalte și cele joase. Să presupunem că spui: „Deși această sarcină este o însărcinare din partea lui Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu, dacă o fac, s-ar putea ca oamenii să mă disprețuiască. Alții ajung să facă o lucrare ce le permite să iasă în evidență. Mi s-a dat această sarcină, care nu îmi permite să ies în evidență, ci mă face să mă străduiesc din răsputeri în culise, e nedrept! Nu voi face această datorie. Datoria mea trebuie să fie una care să mă facă să ies în evidență în fața celorlalți și care îmi permite să îmi fac un nume – și, chiar dacă nu îmi fac un nume sau nu ies în evidență, tot trebuie să beneficiez de pe urma acesteia și să mă simt, fizic, în largul meu.” Este aceasta o atitudine acceptabilă? A fi mofturos înseamnă să nu accepți lucrurile de la Dumnezeu; înseamnă să faci alegeri în funcție de propriile preferințe. Asta înseamnă că nu îți accepți datoria; este un refuz al datoriei tale, o manifestare a răzvrătirii tale față de Dumnezeu. Un astfel de moft este denaturat de preferințele și dorințele tale individuale. Când te gândești la propriul beneficiu, la propria reputație și așa mai departe, atitudinea față de datoria ta nu este una de supunere. Ce atitudine ar trebui să ai față de datoria ta? În primul rând, nu trebuie să o analizezi încercând să te lămurești cine anume ți-a desemnat-o; în schimb, ar trebui să o accepți de la Dumnezeu, ca datorie încredințată ție de Dumnezeu și ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-ți accepți datoria de la Dumnezeu. În al doilea rând, nu face discriminare între cele înalte și cele joase și nu te preocupa de natura sa, indiferent dacă îți permite sau nu să ieși în evidență, dacă este realizată în văzul lumii sau în culise. Nu lua în considerare aceste lucruri. Mai există o altă atitudine: supunere și cooperarea activă. Dacă simți că poți să realizezi o anumită datorie, dar îți și este teamă să nu greșești și să nu fii eliminat și, prin urmare, ești timid, stagnezi și nu poți să faci progrese, atunci reprezintă aceasta o atitudine supusă? De exemplu, dacă frații și surorile tale te aleg drept conducătorul lor, atunci s-ar putea să te simți obligat să îndeplinești această datorie pentru că ai fost ales, dar tu nu tratezi această datorie cu o atitudine proactivă. De ce nu ești proactiv? Pentru că ai gânduri despre acest lucru și simți că: „A fi conducător nu este deloc un lucru bun. Este ca și cum ai păși pe muchie de cuțit sau ai călca pe gheață subțire. Dacă fac o treabă bună, atunci nu va exista nicio recompensă, dar dacă-mi fac prost treaba, atunci voi fi emondat. Și a fi emondat nici măcar nu reprezintă cel mai rău lucru dintre toate. Ce se întâmplă dacă sunt înlocuit sau eliminat? Dacă s-ar întâmpla asta, nu s-ar termina totul pentru mine?” În acel moment, începi să te simți într-o luptă internă. Ce este această atitudine? Aceasta înseamnă să te păzești și să înțelegi greșit. Aceasta nu este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă față de datoria lor. Este o atitudine demoralizată și negativă. Așadar, cum ar trebui să fie o atitudine pozitivă? (Ar trebui să avem inimile deschise, să fim sinceri și să avem curajul de a ne asuma poveri.) Ar trebui să fie una de supunere și de cooperare plină de inițiativă. Ceea ce spuneți este întrucâtva lipsit de conținut. Cum poți să ai inima deschisă și să fii sincer când îți este atât de frică? Și ce înseamnă să ai curajul de a-ți asuma poveri? Ce mentalitate îți va da curajul de a-ți asuma poveri? Dacă îți este mereu teamă că ceva va merge prost și că nu vei putea face față, și dacă ai multe obstacole lăuntrice, atunci îți va lipsi în mod fundamental curajul de a-ți asuma poveri. Frazele „a avea inima deschisă și a fi sincer”, „a avea curajul de a-ți asuma poveri” sau „a nu da înapoi niciodată, nici chiar în fața morții” despre care vorbiți sună puțin ca niște sloganuri strigate de către tineri furioși. Pot aceste sloganuri să rezolve probleme practice? Ceea ce e necesar acum este o atitudine corectă. Pentru a avea o atitudine corectă, trebuie să înțelegi acest aspect al adevărului. Aceasta este singura cale de a-ți rezolva dificultățile lăuntrice și de a-ți îngădui să accepți fără piedici această însărcinare, această datorie. Aceasta este calea de practică și numai acesta este adevărul. Dacă folosești fraze precum „a avea o inimă deschisă și a fi sincer” și „a avea curajul de a-ți asuma poveri” pentru a aborda frica pe care o simți, va fi eficient? (Nu.) Asta indică faptul că aceste lucruri nu sunt adevărul și nici nu sunt o cale de practică. Poate că spui: „Am o inimă deschisă și sunt sincer, am o statură de nestăpânit, nu există alte gânduri sau impurități în inima mea și am curajul de a-mi asuma poverile.” În aparență, îți preiei datoria, dar, mai târziu, după ce chibzuiești o vreme, tot simți că nu poți să o preiei. Poți să te temi încă. În plus, poți să vezi că alții sunt emondați și să ți se facă și mai frică, asemeni unui câine bătut îngrozit de bici. Vei simți din ce în ce mai mult că statura ta e prea mică și că această datorie este precum un abis vast și imposibil de trecut și, în cele din urmă, tot nu vei putea să preiei această povară. De aceea, a declama sloganuri nu poate rezolva problemele practice. Așadar, cum poți să rezolvi într-adevăr această problemă? Ar trebui să cauți activ adevărul și să adopți o atitudine supusă și cooperantă. Asta poate rezolva complet problema. Timiditatea, frica și îngrijorarea sunt inutile. Există vreo relație între posibilitatea de a fi dezvăluit și eliminat și a fi un conducător? Dacă nu ești conducător, va dispărea firea ta coruptă? Mai devreme sau mai târziu, va trebui să rezolvi problema firii tale corupte. În plus, dacă nu ești conducător, atunci nu vei avea mai multe oportunități de a practica și vei face progrese lente în viață, cu puține șanse de a fi desăvârșit. Cu toate că există un pic mai multă suferință în a fi conducător sau lucrător, asta aduce și multe beneficii, iar dacă poți merge pe calea urmăririi adevărului, poți fi desăvârșit. Ce mare binecuvântare este aceasta! Așa că ar trebui să te supui și să cooperezi activ. Aceasta este datoria și responsabilitatea ta. Indiferent de drumul înainte, ar trebui să ai o inimă plină de supunere. Aceasta este atitudinea cu care ar trebui să-ți îndeplinești datoria.

Subiectul realizării propriei datorii nu-i este nimănui necunoscut; nu este un subiect nou. Cu toate acestea, pentru cei care cred în Dumnezeu, acest subiect este foarte important; este un adevăr care trebuie înțeles și pătruns. Ființele create trebuie să-și realizeze bine datoria înainte de a fi aprobate de către Creator. Ca urmare, este foarte important ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă a-și realiza datoria. Realizarea datoriei nu este un fel de teorie, nici nu e un slogan; este un aspect al adevărului. Așadar, ce înseamnă a-ți realiza datoria? Și ce probleme pot fi rezolvate prin înțelegerea acestui aspect al adevărului? Cel puțin, ea poate să rezolve problema modului în care ar trebui să accepți și să tratezi însărcinarea dată de Dumnezeu și a felului de atitudine și hotărâre pe care ar trebui să le ai când duci la bun sfârșit însărcinarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu. Poți spune, de asemenea, că va înlătura, în același timp, unele relații anormale dintre oameni și Dumnezeu. Unii oameni văd realizarea propriilor îndatoriri ca pe un capital, alții o văd ca pe niște sarcini personale, iar alții ca pe o lucrare și o întreprindere proprie, sau văd o datorie ca pe un fel de pasiune, distracție sau un hobby pentru a omorî timpul. Pe scurt, indiferent ce fel de atitudine ai față de datoria ta, dacă nu o accepți din partea lui Dumnezeu și dacă nu o tratezi ca pe o sarcină pe care o ființă creată în cadrul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu ar trebui să o facă sau la care ar trebui să coopereze, atunci ceea ce faci tu nu este a-ți realiza datoria. E corect să-ți tratezi datoria ca pe o afacere de familie? E corect să o tratezi ca parte a propriei slujbe sau a propriului hobby? E corect să o tratezi ca pe o chestiune personală? Niciunul dintre aceste lucruri nu e corect. De ce este necesar să menționăm aceste subiecte? Ce problemă va fi rezolvată prin părtășia despre aceste subiecte? Se va rezolva problema faptului că oamenii au atitudini incorecte față de datoria lor și a nenumăratelor moduri în care își realizează datoria cu superficialitate. Doar înțelegând aspectul adevărului care ține de realizarea propriei datorii, se va schimba atitudinea oamenilor față de aceasta. Atitudinea lor va deveni treptat compatibilă cu adevărul și va fi la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu și în acord cu intențiile Sale. Dacă oamenii nu înțeleg aspectul adevărului care ține de realizarea propriei datorii, vor apărea probleme în atitudinea lor față de datorie și față de principiile din spatele acesteia, iar ei nu vor putea obține rezultatul de a-și realiza datoria. Îndatoririle sunt sarcini încredințate oamenilor de către Dumnezeu; ele sunt misiuni pe care oamenii trebuie să le încheie. Totuși, o datorie cu siguranță nu reprezintă gestionarea ta personală și nici nu este o punte cu ajutorul căreia tu să te remarci din mulțime. Unii oameni își folosesc îndatoririle ca oportunități de a se angaja în propria gestionare și de a forma clici; unii pentru a-și satisface dorințele; alții pentru a umple golul pe care îl simt în interior; iar alții pentru a-și satisface mentalitatea de a se încrede în noroc, gândindu-se că, atâta vreme cât își realizează îndatoririle, vor avea o parte în casa lui Dumnezeu și în minunata destinație pe care El o rânduiește pentru om. Astfel de atitudini cu privire la datorie sunt incorecte; sunt detestate de Dumnezeu și trebuie rezolvate numaidecât.

Cu privire la ce este datoria, la modul în care oamenii ar trebui să-și trateze datoria și la atitudinile și opiniile pe care ar trebui să le aibă față de ea – asupra acestor chestiuni s-a avut deja părtășie în mare măsură. Toți ar trebui să chibzuiți cu atenție la acestea; înțelegerea adevărurilor din aceste aspecte este cea mai decisivă și urgentă. Care este adevărul pe care trebuie să-l înțelegeți cel mai mult acum? Pe de o parte, trebuie să înțelegeți adevărurile legate de viziunile din acest aspect; pe de altă parte, trebuie să înțelegeți unde aveți înțelegeri greșite și comprehensiune denaturată despre aceste adevăruri, în practică și în viața reală. Când întâmpinați probleme legate de adevărurile privind realizarea datoriei, dacă aceste cuvinte și adevăruri vă pot rezolva starea lăuntrică, asta dovedește că ați înțeles cu adevărat și în profunzime conținutul despre care s-a avut părtășie; dacă ele nu pot înlătura dificultățile cu care vă confruntați zilnic în chestiuni legate de realizarea datoriei, asta arată că nu ați pătruns aceste adevăruri. După ce ați ascultat aceste adevăruri, le-ați rezumat și ați reflectat asupra lor? Cumva, de fiecare dată când luați notițe, le înțelegeți pe moment, dar, pe măsură ce trece timpul, uitați, ca și cum nu le-ați fi auzit niciodată? (Da.) Acest lucru se datorează faptului că vă lipsește chiar și cel mai mic dram de pătrundere; ceea ce practicați nu are, în esență, nimic de-a face cu aceste adevăruri și nu are absolut nicio legătură cu adevărul. De fapt, aceste adevăruri despre realizarea datoriei sunt cele mai simple adevăruri pe care cineva ar trebui să le înțeleagă și să le pătrundă în procesul de a crede în Dumnezeu. Dacă, după ce ai auzit cuvintele adevărului, încă ești confuz și zăpăcit, atunci calibrul tău este pur și simplu prea slab și îți lipsește orice statură. Poți doar să citești cuvintele lui Dumnezeu, să te rogi și să participi la adunări; faci tot ce ți se cere, la fel ca unul implicat în credința religioasă. Asta înseamnă că nu ai deloc intrare în viață și nici statură. Ce înseamnă să nu ai deloc statură? Înseamnă că, în procesul de a crede în Dumnezeu și a-ți realiza datoria, de îndată ce cineva te induce în eroare, tu îl urmezi și încetezi să mai crezi în Dumnezeu; dacă faci ceva greșit, iar cineva te emondează puțin, vorbindu-ți într-o manieră oarecum severă, s-ar putea să renunți la credința ta; dacă întâmpini piedici sau diverse dificultăți în viața ta, s-ar putea să te plângi de Dumnezeu și, văzând că El nu-ți acordă har și nu îți înlătură dificultățile, ai putea să-ți întorci spatele și să părăsești casa lui Dumnezeu, încetând să mai crezi. Dacă ai pătruns unele aspecte ale adevărului realizării datoriei – acest adevăr fundamental – asta dovedește că ești deja conectat la adevăr; ești deja conectat la adevărul-realitate și ai o oarecare intrare. Dacă nu ai nimic din acest adevăr-realitate, nici măcar un pic, asta dovedește că adevărul nu a prins încă rădăcini în inima ta.

Tocmai am avut părtășie despre ce este datoria, precum și despre originile și generarea acesteia, pentru a îngădui oamenilor să înțeleagă ce anume este datoria. Ce beneficii există în a ști asta? Odată ce oamenii vor înțelege adevărul despre ce este datoria, vor cunoaște importanța ei. Cel puțin, în adâncul lor, vor simți că ar trebui să aibă o atitudine corectă față de datorie și că nu pot acționa în mod arbitrar. Cel puțin acest concept va exista în mintea lor. Cu toate că datoria este ceea ce ar trebui să realizezi și reprezintă însărcinarea și misiunea pe care ți le-a dat Dumnezeu, ea nu este afacerea ta personală, nici nu este propria-ți lucrare. Acest lucru ar putea părea contradictoriu, dar este, de fapt, adevărul. Orice este, adevărul are latura sa practică legată de intrarea și practica oamenilor, precum și de cerințele lui Dumnezeu. Nu este gol. Iată cum este adevărul; numai prin experimentarea și intrarea în realitatea acestui adevăr vei înțelege din ce în ce mai mult acest aspect al adevărului. Dacă pui mereu adevărul la îndoială, continui să ai dubii și continui să scrutezi și să analizezi, atunci adevărul nu va fi niciodată adevăr pentru tine. Nu va avea nicio legătură cu viața ta reală și nu va putea să schimbe nimic în privința ta. Dacă cineva acceptă adevărul din adâncul inimii sale și îl ia ca pe un ghid pentru a trăi și a acționa, ca pe un ghid pentru a se comporta și a crede în Dumnezeu, atunci adevărul îi va schimba viața. Îi va schimba obiectivele vieții, direcția vieții și modul în care interacționează cu lumea. Acesta este efectul adevărului. A înțelege ce este datoria va fi, cu siguranță, de mare folos și de mare ajutor pentru oameni în realizarea datoriei lor. Cel puțin, vor ști că datoria este foarte importantă pentru toți cei care cred în Dumnezeu și că are o importanță și mai mare pentru cei care sunt interesați ori au cerințe sau aspirații specifice de a fi mântuiți și desăvârșiți. Acesta este adevărul fundamental pe care ar trebui să-l înțeleagă oricine pentru a fi mântuit și este, de asemenea, adevărul fundamental în care ar trebui să pătrundă cineva. Dacă nu înțelegi ce este datoria, atunci nu vei ști cum să-ți îndeplinești datoria în mod corespunzător, nici nu vei ști care este atitudinea corectă cu care să-ți accepți și să-ți tratezi datoria. Acest lucru e periculos – pe de o parte, sub nicio formă nu-ți poți îndeplini bine datoria și vei acționa arbitrar și într-un mod superficial; pe de altă parte, ai putea face lucruri care să tulbure și să perturbe lucrarea bisericii sau chiar să comiți fapte rele, care încalcă decretele administrative ale lui Dumnezeu. Ca să Mă exprim într-un mod oarecum precaut, ai putea fi izolat pentru a reflecta, iar în cazuri grave, ai putea fi eliminat. Prin urmare, a înțelege ce este datoria, deși e un aspect elementar al adevărului, este legat de mântuirea unei persoane; nu este irelevant – este foarte important. După ce ai înțeles ce este datoria, nu e vorba doar de a fi familiarizat cu o doctrină; rezultatul urmărit este acela de a le îngădui oamenilor să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să-și trateze datoria cu atitudinea corectă. În realizarea oricărei datorii, niciun rezultat nu poate fi obținut depunând cu simplitate efort; a crede întotdeauna că datoria poate fi îndeplinită în mod corespunzător doar depunând efort arată o lipsă de înțelegere spirituală. De fapt, realizarea datoriei implică multe detalii, inclusiv a avea mentalitatea corectă, principii de practică și supunere autentică, precum și a deține înțelepciune spirituală. Numai când cineva deține aceste aspecte ale adevărului, poate să-și îndeplinească bine îndatoririle și să rezolve pe deplin problema realizării datoriei într-un mod superficial. Cei care nu au atitudinea corectă față de îndatoririle lor sunt oameni lipsiți de adevărul-realitate; sunt oameni cărora le lipsește o inimă cu frică de Dumnezeu și sunt fără conștiință și rațiune. Astfel, pentru a-L urma pe Dumnezeu, trebuie să înțelegem semnificația realizării datoriei; acest lucru este crucial pentru a-L urma pe Dumnezeu.

După ce ai înțeles ce este datoria și care sunt originile ei, vei face diferența între natura datoriei și natura muncii în societate. Care este punctul care face diferența între a trata ca pe o datorie lucrarea pe care ți-o încredințează casa lui Dumnezeu și a o trata ca pe o lucrare lumească? Dacă o tratezi ca pe o datorie, atunci trebuie să cauți intențiile lui Dumnezeu și adevărul. Vei spune: „Asta e datoria mea, deci cum ar trebui să procedez? Ce anume cere Dumnezeu? Care sunt reglementările bisericii? Trebuie să-mi fie clare principiile care stau la baza acesteia.” Doar a practica în acest fel este atitudinea corectă față de tratarea datoriei tale; doar aceasta este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă față de datoria lor. Dar ce fel de atitudine ar trebui să aibă oamenii când se ocupă de munca lumească sau de chestiuni din viețile lor personale? Atunci este oare nevoie să caute adevărul sau principiile? Ai putea și să cauți principii, dar acestea s-ar referi doar la a face mai mulți bani, a trăi o viață bună, a acumula bogății, a obține succes și a dobândi atât faimă, cât și câștiguri – doar principii precum acestea. Aceste principii sunt în întregime lumești, aparținând tendințelor actuale; ele sunt principiile Satanei și ale acestei omeniri ticăloase. Care sunt principiile realizării datoriei? Ele trebuie să fie negreșit la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu; ele sunt strâns legate de adevăr și de cerințele lui Dumnezeu și inseparabile de acestea. În schimb, profesiile sau locurile de muncă în care oamenii se angajează în lume nu au nimic de-a face cu adevărul sau cu cerințele lui Dumnezeu. Atât timp cât ești capabil și dispus să înduri greutăți și ești suficient de sârguincios, rău și îndrăzneț, te poți remarca în societate și poți chiar să-ți construiești o carieră importantă. Totuși, aceste principii și filosofii nu sunt necesare în casa lui Dumnezeu. În casa lui Dumnezeu, indiferent ce fel de datorie realizezi, indiferent de natura acelei datorii, fie că este considerată măreață sau modestă, nobilă sau umilă, fie că este proeminentă sau discretă, fie că îți este încredințată de Dumnezeu sau îți e atribuită de către un conducător al bisericii – indiferent ce lucrare îți atribuie casa lui Dumnezeu, principiile pe care le respecți în a-ți face lucrarea nu trebuie să depășească principiile adevărului. Ele ar trebui să fie legate de adevăr, legate de cerințele lui Dumnezeu și de regulamentele și rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu. Pe scurt, datoria și munca în care cineva se angajează în lume ar trebui să fie distinse una de cealaltă.