Aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cei care au credință adevărată în El. Au sentimente impulsionate de conștiința și rațiunea lor; cred în inimile lor că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul; cred că tot ce face Dumnezeu e corect și e în scopul mântuirii și purificării oamenilor. Indiferent dacă se aliniază cu noțiunile și închipuirile oamenilor, le este benefic. Aceia care nu cred cu adevărat în Dumnezeu nu au conștiință, nu au rațiune și nici nu le pasă dacă au conștiință sau rațiune. Au mereu atitudinea celor parțial încrezători și parțial neîncrezători în cuvintele lui Dumnezeu; inimile lor nu pot simți că ale Sale cuvinte sunt adevărul. Așadar, care este opinia lor despre existența lui Dumnezeu? În inimile lor, se gândesc: „Dacă dumnezeu există, atunci unde este el? Nu îl văd. Nu știu dacă dumnezeu există cu adevărat. Dacă tu crezi că el există, atunci așa este; dacă nu crezi, atunci nu există.” Aceasta e opinia lor. Totuși, cugetă la acest lucru și își spun: „Atâția oameni cred în dumnezeu și au depus mărturie pentru el. Poate chiar există un dumnezeu. Sper că există, pentru că atunci pot să profit de această situație și să obțin binecuvântări. O să am noroc.” Ei recurg la o mentalitate bazată pe noroc și pariuri și vor doar să participe pentru un pic de amuzament; chiar dacă nu sunt binecuvântați, cred că nu e nicio pierdere, pentru că nu au investit nimic. Opinia și atitudinea lor față de existența lui Dumnezeu este aceasta: „Oare dumnezeu chiar există? Nu pot să-mi dau seama. Unde este dumnezeu? Nu sunt prea sigur. Spun adevărul toți acești oameni care au depus mărturie? Sau mint? Nici de asta nu sunt sigur.” Inima lor ridică un semn de întrebare peste toate aceste chestiuni; nu pot să-și dea seama, așa că se îndoiesc necontenit de ele. Credința lor în Dumnezeu este întinată de o atitudine de îndoială și opinii greșite. Când Dumnezeu vorbește și exprimă adevărul, care este atitudinea lor față de cuvintele Sale? (Îndoială și neîncredere.) Aceasta nu e opinia lor fundamentală; nu vedeți clar această chestiune. Consideră cuvântul lui Dumnezeu drept adevărul? (Nu.) Ce gândesc ei? „Atâtor oameni le place să citească cuvintele lui dumnezeu, așa că mie de ce nu mi se par interesante? Ce poți să obții din citirea cuvintelor lui dumnezeu și înțelegerea adevărului? Care e beneficiul? Poți cu adevărat să intri în Împărăția Cerurilor? Oamenii nu pot vedea Împărăția Cerurilor. După cum văd eu lucrurile, trebuie să fie un oarecare beneficiu concret în a crede în dumnezeu; trebuie să existe un oarecare avantaj real.” Se îngrijorează că, dacă nu înțeleg adevărul, vor fi eliminați, așa că ascultă ocazional predici. Apoi însă stau pe gânduri și își zic: „Ei spun că au autoritate și putere cuvintele lui dumnezeu, așa că eu de ce nu le aud sau simt? Ei spun că oamenii sunt schimbați de cuvintele lui dumnezeu, așa că pe mine de ce nu m-au schimbat cuvintele lui? Încă râvnesc după confortul trupului la fel ca înainte; îmi plac mâncarea și hainele; temperamentul meu e la fel de rău ca întotdeauna; mi-e încă teamă când marele balaur roșu mă persecută. Eu de ce tot nu am credință? Dumnezeu le cere oamenilor să fie sinceri; le cere să fie oameni cu adevăr și umanitate. Nu sunt nesăbuiți oamenii sinceri? Dumnezeu le cere oamenilor să se teamă de dumnezeu și să se ferească de rău, dar câți pot, de fapt, să realizeze acest lucru? Natura umană este egoistă. Dacă îți urmezi natura umană, trebuie să te gândești cum să obții binecuvântări pentru tine. Trebuie să uneltești ca să ai beneficii. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate. Trebuie să-ți iei destinul în mâini; trebuie să-ți construiești fericirea. E cel mai realist lucru. Dacă oamenii nu se vor lupta și nu își vor lua singuri lucruri și dacă nu vor trăi pentru faimă, câștig și beneficiu, nu vor obține nimic. Nimeni nu își va asuma responsabilitatea de a-ți lăsa aceste lucruri în prag. Mana nu cade, de fapt, niciodată din ceruri!” Acestea sunt gândurile și opiniile lor, filosofiile lor pentru interacțiuni lumești și logica și regulile după care supraviețuiesc. Sunt neîncrezători oamenii care au aceste gânduri și opinii? Este exact atitudinea pe care neîncrezătorii o au față de adevăr. Mințile lor nu știu ce este adevărul, nu știu unde sunt manifestate autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu și nu știu cum rânduiește Dumnezeu sfârșitul oamenilor. Ei venerează doar puterea și caută beneficiile care sunt chiar în fața lor. Consideră că, dacă ei cred în Dumnezeu, ar trebui să fie binecuvântați și că, doar în cazul în care Dumnezeu le oferă noroc oamenilor, le umple viața cu bogăție și abundență și le dă o viață fericită, aceasta e adevărata cale. Ei nu cred că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și nu cred că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor, darămite că firea sau soarta unei persoane poate fi schimbată de cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, nu au urmărit niciodată adevărul când au crezut în Dumnezeu. Pe scurt, deoarece nu acceptă cuvintele lui Dumnezeu drept viața lor și scopul lor în viață, credința lor în Dumnezeu e din ce în ce mai mică; nu au niciun interes să parcurgă cuvintele lui Dumnezeu și nici să asculte predici; ba chiar adorm când cineva are părtășie cu ei despre adevăr. Pe deasupra, simt că îndeplinirea datoriei lor e o povară în plus și că muncesc pe degeaba. Inimile lor tânjesc după momentul în care lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, când Dumnezeu le va da o declarație cu hotărârea lui și vor putea vedea dacă vor obține, de fapt, binecuvântări. Dacă își vor da seama că prin acest fel de credință în Dumnezeu nu vor primi niciodată binecuvântări, că vor fi cu siguranță eliminați și că tot vor muri într-un dezastru, atunci se vor putea retrage imediat. Deși spun că ei cred în Dumnezeu, inimile lor se îndoiesc de El. Spun că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul, însă inimile lor nu cred în adevăr. Nu au citit niciodată cuvintele lui Dumnezeu și nici nu au ascultat vreodată cu adevărat o predică. Nu au avut niciodată părtășie despre adevăr și nu au căutat niciodată adevărul când și-au îndeplinit datoria; ei doar se bazează pe propriile eforturi. Acesta e un neîncrezător tipic. Nu e diferit de un non-credincios.

Deși neîncrezătorii admit că Dumnezeu există, nu cred în adevăr și nu-l acceptă. În inimile lor, știu că Dumnezeu nu-i mântuiește pe neîncrezători, așa că de ce își mai prelungesc șederea în casa lui Dumnezeu? (Ca să câștige binecuvântări.) Fac acest lucru ca să poată câștiga binecuvântări; are legătură cu interesele lor. În inimile neîncrezătorilor există așteptarea de a câștiga binecuvântări, iar aceștia cred că, în cele din urmă, norocul va da peste ei dacă ei cred în Dumnezeu, dacă Îl recunosc și nu se îndoiesc de El sau nu Îl părăsesc. În consecință, înarmați cu această „credință”, se instalează în casa lui Dumnezeu și nimic nu îi va face vreodată să plece. În mintea lor, înțeleg totul și nu sunt câtuși de puțin nesăbuiți; doar că ei nu înțeleg adevărul. Cred că, atâta vreme cât nu vor face lucruri rele sau nu vor tulbura lucrarea bisericii, nu vor fi îndepărtați sau excluși din biserică și că, apoi, tot așteptând până în ziua în care lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, vor sfârși învingători și vor câștiga binecuvântări. Ei au calculele lor, însă există un lucru pe care nu îl pot schimba: deoarece nu cred că Dumnezeul întrupat este singurul Dumnezeu adevărat și se îndoiesc de suveranitatea lui Dumnezeu peste toate, nu vor accepta niciodată adevărul. Ce se întâmplă în cele din urmă cu aceia care nu pot să accepte adevărul? (Sunt eliminați.) Da, sunt toți eliminați. Acești neîncrezători nu sunt interesați de adevăr, ci nutresc mereu speranța de a fi binecuvântați. Înțelegerea și definiția lor despre dreptatea lui Dumnezeu e întinată de închipuirile și așteptările lor, iar ei se agață de expresia „Dumnezeu este drept” ca și cum s-ar agăța de un pai, și se țin de ea din răsputeri. Ce înseamnă, mai exact, că se agață de această expresie din răsputeri? Înseamnă că au întotdeauna prejudecăți și interpretări greșite despre dreptatea lui Dumnezeu. Ei se gândesc: „Dumnezeule, din moment ce ești drept, ar trebui să abordezi tot ce fac pe baza acestei dreptăți. Nu am făcut rău și nici nu am stârnit tulburări și perturbări, așa că acum ar trebui să-mi arăți milă din plin și să mă lași să rămân.” Acesta e paiul de care se agață din răsputeri. Este această idee a lor obiectivă și realistă? (E nerealistă.) De ce e nerealistă? Nu cred în totalitate în dreptatea lui Dumnezeu, doresc să parieze pe ea cu gândul de a-și încerca norocul și speră că Dumnezeu le va îndeplini dorințele. Nu sunt doar dorințe deșarte? Nu știu cum este firea dreaptă a lui Dumnezeu, nu caută adevărul, nu caută să-L cunoască pe Dumnezeu și în special nu caută cuvântul lui Dumnezeu. Doar cred astfel din cauza dorințelor deșarte și își încearcă, într-un fel, norocul. De ce pot gândi astfel? Pentru că e de folos: acest pai e ultima lor frânghie de salvare; este ultima speranță pe care au pariat totul. Punându-și viețile în joc din cauza acestei dorințe, speră ei că vor pierde? (Nu.) Când oamenii pariază, de obicei speră să câștige, așa că de ce anume au acești oameni nevoie să se țină ca să simtă că pot câștiga și să fie siguri că vor câștiga? De expresia „Dumnezeu este drept”. Oare acești neîncrezători care spun că Dumnezeu e drept cred cu adevărat acest lucru? Chiar cred că El va răsplăti fiecare persoană ținând seama de acțiunile ei? E dreptatea lui Dumnezeu, așa cum o înțeleg ei, același lucru cu adevărata dreptate a lui Dumnezeu? (Nu e.) Ei știu că nu e același lucru? (Știu.) Și atunci de ce tot spun că „Dumnezeu este drept”? Ce conține această expresie a lor? Ce intenții include? (Ei vor să folosească aceste cuvinte ca să-L facă pe Dumnezeu să le îndeplinească cererile și să le permită să supraviețuiască și să intre în Împărăția Cerurilor.) Da, există un scop în spatele acestei expresii: încearcă să Îl constrângă pe Dumnezeu cu ea. Spunând aceste cuvinte, ei vor să zică: „Nu ești drept? Am plătit atâtea prețuri, așa că ar trebui să acționezi conform dreptății tale. Am alergat de colo-colo atât de mult și am îndurat atâta suferință, cum ar trebui să fiu binecuvântat acum?” Asta înseamnă constrângere, extorcare și vociferare. Ei cred că forțează și flatează o persoană și că, făcând acest lucru, pot să dobândească binecuvântări și să capete ce vor. Chiar ar acționa Dumnezeu în acest fel? Nu, nu ar acționa. Ei îndrăznesc să vocifereze fățiș împotriva lui Dumnezeu, să lupte cu El și să parieze în acest fel tocmai pentru că nu cred că Dumnezeu există, nu cred în firea Lui și cu siguranță nu cred că este adevărul cuvântul Lui. Fac asemenea lucruri exact din pricina faptului că sunt neîncrezători. Așa se poartă neîncrezătorii, spunând din când în când: „Am îndurat atât de multă suferință și ce am câștigat?” sau „Dumnezeu este drept și am credință în dumnezeu, nu în oameni.” Neîncrezătorii vorbesc adesea în acest fel, dezvăluie acest fel de fire și afișează aceste comportamente; aceasta e atitudinea lor față de Dumnezeu. Ei nu cred în existența lui, dar tot vor să intre în grațiile lui Dumnezeu depunând efort și plătind prețuri și folosesc cuvântul lui Dumnezeu, cuvintele și doctrinele și aceste teorii ca să-L forțeze și să-L acuze, pentru a-și atinge scopul de a obține binecuvântări. Nu greșesc ei însă cu acest fel de dorințe deșarte? Oare acest pariu al lor va da roade în cele din urmă? (Nu.) Și știu ce vor pierde? Știu că fac un pariu și acționează riscant? (Știu.) Vă înșelați. Nu știu absolut deloc și cred că e sinceră credința lor. De ce cred ei că e sinceră credința lor? Spuneți-Mi, cum pot oamenii să recunoască aceste stări și firi? Dacă trăiesc în lumea non-credincioșilor și studiază unele dintre lucrările clasice ale culturii tradiționale, precum „Învățăturile lui Confucius – Analectele” și „Tao Te Ching”, vor fi ei capabili să recunoască aceste comportamente și esențe? (Nu.) Nu vor fi niciodată capabili. Ce trebuie oamenii să facă pentru a fi capabili să recunoască aceste probleme despre naturile-esențe personale? (Să accepte cuvântul lui Dumnezeu.) Mai întâi, trebuie să accepte cuvântul lui Dumnezeu și adevărul. Trebuie să aibă credință că totul din cuvântul lui Dumnezeu este corect, să accepte cuvântul lui Dumnezeu și să îl trateze ca pe un fel de oglindă cu care să se compare. Doar atunci își pot recunoaște stările și punctele de vedere pe care le nutresc în sinea lor și problema firilor corupte care există în naturile lor. Dacă nu acceptă adevărul sau nu privesc cuvântul lui Dumnezeu drept adevărul, va exista această oglindă pentru ei? (Nu.) Nu va exista niciodată pentru ei. Când se confruntă așa de fățiș cu Dumnezeu și vociferează împotriva Lui în adâncul inimilor lor, pot ei să își dea seama că aceasta e o problemă? Nu își vor da seama niciodată de acest lucru. Ei își închipuie că felul în care gândesc și se poartă e corect, rezonabil și cinstit. Acționează ca întotdeauna, cred ca întotdeauna și nu simt nicio nevoie să disece sau să renunțe la vreunul dintre punctele lor de vedere existente și nu văd niciun folos în a accepta să fie emondați, judecați, mustrați sau dați în vileag de cuvântul lui Dumnezeu. Trăiesc pentru ei înșiși și își duc viețile în lumile lor interioare. Nimic din ce fac nu e legat de cuvântul lui Dumnezeu. Gândesc în orice fel își doresc să gândească și consideră că orice cred sau concep este corect, e adevărul. Pe baza atitudinii pe care o au față de cuvântul lui Dumnezeu, nu vor recunoaște niciodată problemele care există în adâncul inimilor lor. Când plătesc prețuri și aleargă de colo-colo în fiecare zi, pentru cine și pentru ce aleargă ei? Ce determină acest comportament? Care e motivația lor? Pe de o parte, nu au credință adevărată în Dumnezeu, ci își doresc să pună un pariu cu El, pe baza unei mentalități de încercare a norocului. Pe de altă parte, sunt dominați de dorința lor de binecuvântări. De fiecare dată când se gândesc să obțină binecuvântări, să primească promisiunea lui Dumnezeu, fug de colo-colo și mai entuziaști. Străfundurile inimilor lor înfloresc de bucurie, iar unii se entuziasmează și încep să verse lacrimi, crezând că Dumnezeu le dă atât de mult și e atât de drag. Nu sunt acestea concepții greșite? Aceste stări și sentimente par să fie similare celor pe care oamenii care urmăresc adevărul le simt adânc în inimile lor când experimentează lovitura, disciplina și dojana lui Dumnezeu. Aceia care urmăresc adevărul varsă lacrimi și Îi mulțumesc și ei lui Dumnezeu, dar în ce fel diferă aceste două tipuri de oameni prin natura lor? Când urmăritorii adevărului îndură durere și suferință, acest lucru se întâmplă deoarece se simt datori față de Dumnezeu și nedemni de promisiunile și binecuvântările Lui. Ei sunt foarte fericiți că Dumnezeu le-a dat deja atât de mult, dar, în adâncul inimilor lor, sunt supărați, căci simt că nu au făcut destul și sunt îndatorați lui Dumnezeu. Se entuziasmează și plâng uneori, dar asta deoarece Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru harul, mila și toleranța Lui. Când văd că Dumnezeu nu Se uită la fărădelegile sau la răzvrătirea și corupția lor, ci încă le arată milă și îngăduință și îi ghidează, oferindu-le har, ei se simt, de fapt, îndatorați și îndurerați în adâncul inimii. Se află într-o stare plină de mustrări și căință și nici nu îndrăznesc să se gândească dacă au vreo speranță să obțină binecuvântări, deoarece se simt nevrednici. Care e natura lacrimilor neîncrezătorilor? Să vă dau o descriere și puteți vedea dacă e exactă. Când li se întâmplă ceva și văd marea lucrare a Duhului Sfânt și harul pe care îl acordă Dumnezeu, când sunt mișcați de Duhul Sfânt, călăuziți și luminați de Dumnezeu, iar munca lor dă roade, se simt fericiți și, în adâncul inimii, se roagă lui Dumnezeu: „O, dumnezeule, îți mulțumesc pentru binecuvântările și îndrumarea ta. Această slavă îți aparține în totalitate.” Se simt foarte mulțumiți de ei în adâncurile inimilor lor și se gândesc: „Dumnezeu tot nu m-a părăsit. Obișnuiam să mă gândesc că nu cred sincer în dumnezeu, ca un neîncrezător, dar acum văd că sunt încă binecuvântat de dumnezeu, iar el nu m-a părăsit. Acest lucru înseamnă că speranța și șansele mele de a obține binecuvântări și o frumoasă destinație devin din ce în ce mai mari. Se pare că decizia mea de a crede în dumnezeu a fost cea corectă; am fost ales de dumnezeu.” Când au asemenea gânduri, se simt îndatorați? Se înțeleg pe ei înșiși? Își urăsc cu adevărat naturile satanice și firile arogante? (Nu.) Simt o recunoștință reală pentru lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o asupra lor? (Nu.) Chiar dacă exprimă o oarecare recunoștință superficială, adânc în inimile lor, se gândesc: „Cu siguranță este adevărat că dumnezeu m-a ales pe mine. Cum aș fi putut să cred în el, dacă nu m-ar fi ales?” Într-un final, ei pun totul pe seama răsplății pentru întreaga suferință pe care au îndurat-o și pentru prețurile pe care le-au plătit și cred că sunt practic asigurați că obțin binecuvântări. Nu se simt îndatorați față de Dumnezeu, nu se înțeleg pe sine și au chiar și mai puțină adevărată recunoștință față de Dumnezeu, în vreme ce dorința lor de binecuvântări devine și mai intensă. Care este diferența dintre oamenii a căror dorință de a obține binecuvântări crește din ce în ce mai mult și oamenii care se simt nedemni de binecuvântări, nedemni de a primi promisiunea lui Dumnezeu și nedemni de a fi călăuziți și îndrumați de Dumnezeu? Unii fac pași în spate, nu-și doresc să se lupte și se simt nedemni de a obține binecuvântări, în vreme ce alții vor mereu să se lupte, uneltesc întotdeauna și calculează cum își vor încheia socotelile cu Dumnezeu, gândindu-se: „Sunt credincios de atâția ani și am suferit așa de mult, deci cât de mari sunt șansele mele de a obține binecuvântări? Îmi va oferi dumnezeu binecuvântări în viitor?” Contrastul este desăvârșit: unii se luptă, în vreme ce alții se simt nedemni. Din aceste două tipuri de oameni, care au conștiință și rațiune? (Cei care se simt nedemni de binecuvântări.) Cei care se simt nedemni de binecuvântări înțeleg situația reală. Simt că o ființă creată insignifiantă este nedemnă de binecuvântări în fața Creatorului. Se simt îndatorați și plini de remușcări, în timp ce au și o adevărată înțelegere și, chiar mai mult, o recunoștință reală față de Dumnezeu în adâncul inimii lor. Și-au găsit adevăratul loc. Celălalt fel se luptă: pentru o destinație, pentru statut și pentru binecuvântări. Care este scopul lor, de îndură toată această suferință și plătesc toate aceste prețuri? Ei fac aceste lucruri pentru a le da la schimb pe binecuvântări și o destinație. Speră să își vândă munca pentru a obține o recompensă de la Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, este o asemenea persoană o adevărată ființă creată? Este aceasta ființa creată pe care Dumnezeu o vrea? (Nu.) A spus vreodată Dumnezeu că singura modalitate de a obține binecuvântări sau recompense e de a lupta pentru ele? (Nu.) Așadar, ce le cere Dumnezeu oamenilor? (Să ne purtăm frumos ca să îndeplinim bine datoria unei ființe create.) (Să devenim oameni sinceri.) Acestea sunt câteva cereri concrete, care altele mai sunt? (Să urmăm cuvântul și cerințele lui Dumnezeu în acțiunile noastre.) (Să practicăm orice adevăruri știm.) Nu acestea sunt obiectivul. Tot nu înțelegeți esența problemei. Tot nu știți ce le cere Dumnezeu oamenilor. Cerințele Lui sunt, de fapt, destul de simple: ascultați cuvântul Lui și supuneți-vă Lui. Acestea sunt cerințele. Să asculți cuvintele lui Dumnezeu înseamnă să pui în practică cerințele Lui pentru oameni. În plus față de cerințele pe care tocmai le-ați menționat, mai există, de fapt, mult mai multe. Și supunerea față de Dumnezeu? Nu înțelegi întotdeauna intențiile lui Dumnezeu, dar ești capabil să I te supui? Acest lucru se leagă de atitudinea unei ființe create față de Creator. Uneori, poate nu înțelegi cuvântul lui Dumnezeu după ce îl citești, deoarece El doar îți dă o poruncă – o asculți? Trebuie să o asculți fără să întrebi dacă e corectă sau greșită sau care e motivul din spatele ei. Orice spune Dumnezeu sau îți zice sau te însărcinează să faci, trebuie să asculți; aceasta e supunerea. În ochii lui Dumnezeu, ești o ființă creată doar când ajungi să te supui. Să asculți cuvântul lui Dumnezeu și să I te supui: acestea sunt cerințele lui Dumnezeu pentru oameni. Mai e o altă expresie: să urmezi calea lui Dumnezeu. Ce înseamnă „să urmezi”? Înseamnă să practici în conformitate cu cuvântul lui Dumnezeu, să trăiești după cuvântul Lui și să fii o persoană care urmează calea Lui. Care este calea Sa? Este cuvântul Său. De fapt, „să asculți cuvântul lui Dumnezeu și să I te supui” și „să urmezi calea lui Dumnezeu” înseamnă același lucru și acesta e felul de persoană pe care o vrea Dumnezeu. Le-a spus vreodată Dumnezeu oamenilor: „Nu trebuie să ascultați cuvântul Meu. Puteți doar să urmăriți binecuvântări. Să nu uitați niciodată că puteți fi binecuvântați. În acest scop, ar trebui să renunțați la tot, să îndurați mai multe greutăți, să plătiți mai multe prețuri și să fugiți de colo-colo mai mult”? Are Dumnezeu aceste cerințe? Apar pe undeva prin cuvintele Lui? (Nu.) Reprezintă aceste cuvinte adevărul? (Nu.) Nu e o răzvrătire ca neîncrezătorii să considere aceste cuvinte ca fiind adevărul? Ce se întâmplă atunci când tratează aceste cuvinte ca pe adevăr? Ei pot beneficia de pe urma lor, ele sunt exact ceea ce urmăresc și ambiția lor. Țin seamă de ce le cere Dumnezeu oamenilor în inimile lor? Pot să se supună acestor cerințe sau să le îndeplinească? (Nu pot.) De ce nu pot? Pentru că, imediat ce îndeplinesc aceste cerințe – să asculte cuvântul lui Dumnezeu și să I se supună – înseamnă că sunt nevoiți să renunțe la dorința lor de a fi binecuvântați și la ideea că au un drept să urmărească binecuvântări și recompense. Au în sânge binecuvântările și recompensele, așadar, vor fi de acord să renunțe la ele? (Nu.) Aceste lucruri sunt chiar viața lor, așa că, dacă renunță la ele, își vor pierde sufletele, iar viețile lor nu vor mai avea niciun sens. Trăiesc pentru binecuvântări, așadar, dacă le ceri să renunțe la obținerea binecuvântărilor, le ceri să se opună principiilor și orientării conduitei lor și să se răzvrătească împotriva lor, așa că nu pot accepta acest lucru. Asta înseamnă că, dacă le ceri să practice adevărul, să asculte cuvântul lui Dumnezeu și să se supună lui Dumnezeu, e pur și simplu prea greu pentru ei, e chiar mai dificil decât să faci o vacă bătrână să urce într-un copac. Însăși natura lor le dictează că nu pot face aceste lucruri.

Vreți să trăiți după o dorință sau o intenție de a dobândi binecuvântări sau vreți să vă îndepliniți bine datoria, cu picioarele bine înfipte în pământ, să fiți ființe create adecvate și persoane care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și Îl ascultă? Ce fel de persoane vreți să fiți? (Vreau să fiu o ființă creată, cu picioarele bine înfipte în pământ.) Unii oameni nu sunt dispuși să facă acest lucru. Ei spun: „Să trăiești astfel e prea opresiv. Mai bine mor sau pur și simplu nu mai cred. Fără o mică dorință de binecuvântări, fără un pic de ambiție, oamenilor le lipsește motivația. Nu se poate să trăiesc așa; e prea tiranic.” Sunt printre voi unii ca aceștia? (Dumnezeule, uneori eu sunt așa. Am o asemenea stare din când în când.) Sunt aceste stări obișnuite? Le aveți des sau rar? Care e mai puternică: dorința voastră de binecuvântări sau voința voastră de ființă creată? Ideea de a renunța la orice dorință de binecuvântări și de a vă îndeplini datoria cu picioarele bine înfipte în pământ vă face pe vreunul să vă simțiți ca un balon dezumflat, ca și cum viața voastră nu are rost, că nu vă interesează nimic și că nu vă poate trezi energia? (Mă descrie perfect.) În acest caz, e gravă această stare? Simțiți ocazional o mică dorință de a obține binecuvântări sau așa vi se întâmplă de regulă? Care din ele? Știți acum dacă sunteți credincioși adevărați sau neîncrezători? Dacă simțiți că toate stările și comportamentele sunt cele ale unui credincios adevărat, nu ale unui neîncrezător și că voi credeți cu adevărat în existența lui Dumnezeu și sunteți dispuși să acceptați cuvântul Lui, dar aveți doar câteva ambiții și niște orgoliu și sperați să obțineți binecuvântări, aceasta nu este o problemă; mai puteți fi mântuiți și vă mai puteți schimba. Dacă sunteți neîncrezători cu o dorință deosebit de puternică de binecuvântări, atunci aveți probleme. Spre ce cale se îndreaptă asemenea oameni? (Spre calea unui antihrist.) Dacă sunt capabili să se îndrepte spre calea unui antihrist, în ce stare va ajunge relația lor cu Dumnezeu, în cele din urmă? (Într-o stare de opoziție față de Dumnezeu.) Ați fi capabili să mergeți atât de departe, să fiți în opoziție față de Dumnezeu? (Nu vreau să mă opun Lui.) Să nu vrei e doar dorința ta. Fac parte aceste lucruri din natura-esență pe care o ai? Ar fi posibil pentru tine să mergi pe acea cale? (Dacă nu depun efort în privința adevărului, mă pot trezi ușor pe acea cale, dar dacă sunt conștient de acest lucru și vreau să mă schimb, să mă întorc din drum și să nu merg pe această cale, mă pot descurca un pic mai bine.) Să fii conștient de acest lucru arată că mai ai o oarecare conștiență în inima ta, că mai ai aspirație și că mai vrei să năzuiești spre adevăr, dar firile tale corupte sunt adânc înrădăcinate în inima ta, așa că acolo conflictul e permanent. Cu fiecare pas pe care îl faci spre adevăr și de fiecare dată când accepți adevărul, există un conflict în inima ta și trăiești constant într-o perioadă a zbaterii. Așa stau lucrurile pentru noii credincioși. E destul de normal ca acolo să existe conflict și e inevitabil pentru aceia care-și doresc să urmărească adevărul. Acest conflict ajunge la o concluzie când obțin adevărul, când Satana e învins, când firile, filosofiile și logica lor satanică sunt distruse și când adevărul învinge și le ia în stăpânire inimile. Aceia care nu urmăresc adevărul, care trăiesc conform firilor lor satanice, simt că totul e bine în inimile lor și că în ele nu există niciun conflict. Sunt amorțiți și obtuzi, sunt dintre cei morți; toți aceia care nu acceptă adevărul sunt morți. Care este avantajul de a avea un conflict în inimă? De exemplu, dacă jumătate din gândurile tale sunt negative și jumătate pozitive, atunci acele gânduri pozitive îți vor da șansa de a alege să o iei pe calea urmăririi adevărului după ce conflictul se încheie, ceea ce înseamnă că vei avea 50% șanse de a fi mântuit. Gândurile negative te pot face ca, în timpul conflictului, să-ți urmezi gândurile și ideile trupești sau să îți urmezi intențiile, motivațiile și punctele de vedere. Aceste lucruri s-ar putea să te pună pe calea unui antihrist și să te facă să te îndrepți spre calea opoziției față de Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă iubirea ta de adevăr este mare și ești capabil să accepți adevărul și să te lepezi de Satana, atunci șansele la mântuire sunt și ele mari. Acest lucru e determinat de capacitatea ta de a accepta adevărul și de a-l folosi pentru a-ți curăți firile corupte. Depinde în întregime de tine, nimeni altcineva nu te poate ajuta; e treaba ta. Dacă iubești sau nu adevărul este treaba ta și când există conflicte în străfundurile inimii tale, nimeni nu te poate ajuta să decizi dacă vei alege adevărul sau îți vei împlini dorințele egoiste la final – asta te privește. Alții te pot îndruma prin părtășie și consiliere; oricum, calea pe care o alegi în final nu e treaba nimănui decât a ta. Toți ar trebui să înțeleagă acest lucru.

22 august 2019