Purtarea oamenilor nu M-a impresionat niciodată și nici nu M-a frapat ca fiind valoroasă. În ochii oamenilor, Eu îi tratez întotdeauna foarte strict și întotdeauna Îmi exercit autoritatea asupra lor. În toate faptele oamenilor, nu prea există ceva care să fie făcut de dragul Meu, nu prea există ceva care să stea ferm în ochii Mei. În cele din urmă, tot ce are legătură cu omul se va fi năruit pe nesimțite înaintea Mea și abia după aceea Îmi voi face Eu acțiunile evidente, făcându-i pe toți să Mă cunoască prin eșecul lor. Natura omenească rămâne neschimbată. Ce este în inimile lor nu este în concordanță cu voia Mea – nu este ceea ce am Eu nevoie. Ceea ce detest cel mai mult este îndărătnicia și recidivismul oamenilor, însă care este forța care provoacă omenirea să continue să eșueze în a Mă cunoaște, să Mă țină mereu la distanță și să nu acționeze niciodată potrivit voii Mele înaintea Mea, ci mai degrabă să Mi se împotrivească pe la spate? Aceasta le este loialitatea? Aceasta le este iubirea pentru Mine? De ce nu pot să se căiască și să se nască din nou? De ce sunt oamenii veșnic dispuși să trăiască în mlaștină în loc să trăiască într-un loc fără noroi? Oare să Mă fi purtat rău cu ei? Oare să îi fi îndrumat în direcția greșită? Oare îi conduc Eu spre iad? Toți sunt dispuși să trăiască în „iad”. Când se face lumină, ochii lor orbesc pe loc, căci tot ce au în ei vine din iad. Dar omenirea, neștiind aceasta, pur și simplu se desfată cu „binecuvântările infernale”. Ba chiar le țin la pieptul lor ca pe niște comori, temându-se ca nu cumva Eu să-i lipsesc de ele, lăsându-i fără „sursa existenței” lor. Oamenii se tem de Mine, de aceea, când vin pe pământ, ei stau departe de Mine, displăcându-le să se apropie de Mine, căci nu sunt dispuși să „aducă necazul asupra lor”, dar dorind în schimb să păstreze armonia în familie, astfel încât să poată să se desfete cu „fericire pe pământ”. Și totuși, Eu nu pot îngădui ca omenirea să facă precum dorește, deoarece distrugerea familiei omului este exact lucrul pe care sunt aici să-l fac. În clipa în care voi veni, pacea va dispărea din căminele lor. Voi face fărâme toate națiile, pe lângă familia omului. Cine va putea să scape din strânsoarea Mea? E oare cu putință ca cei care capătă binecuvântări să poată să scape în virtutea reticenței lor? E oare cu putință ca cei care îndură mustrare să poată să-Mi câștige mila în virtutea fricii lor? În toate cuvintele Mele, oamenii au văzut voia Mea și acțiunile Mele, dar cine se poate elibera din confuzia propriilor gânduri? Cine poate găsi vreodată o cale de ieșire fie dinăuntrul, fie dinafara cuvintelor Mele?

Omenirea a simțit căldura Mea, M-a slujit cu onestitate și Mi s-a supus cu onestitate, făcând totul pentru Mine în prezența Mea. Dar oamenii de azi, cumva, nu pot să izbutească să ajungă la acest fel de a fi și nu pot decât să jelească în spiritul lor ca și cum ar fi căzut pradă unui lup hămesit. Ei nu pot decât să privească neajutorați la Mine, strigându-Mă neîncetat să le vin în ajutor, dar la sfârșit nu vor putea să scape din situația lor grea. Mă gândesc cum oamenii din trecut au făcut promisiuni în prezența Mea, jurând pe cer și pământ în prezența Mea să-Mi răsplătească bunătatea cu iubirea lor. Au plâns cu mâhnire înaintea Mea și sunetul plânsetelor lor a fost sfâșietor și greu de suportat. Adeseori am dat ajutor omenirii în virtutea hotărârii sale. De nenumărate ori, oamenii au venit înaintea Mea să Mi se supună, într-un mod încântător care este greu de uitat. De nenumărate ori, M-au iubit cu o loialitate neabătută și simțămintele lor sincere au fost admirabile. În nenumărate ocazii, M-au iubit într-atât încât să-și sacrifice propriile vieți, M-au iubit mai mult decât pe ei înșiși și, văzându-le onestitatea, le-am acceptat iubirea. În nenumărate ocazii, s-au oferit pe sine în prezența Mea, de dragul Meu, nepăsători în fața morții, iar Eu le-am descrețit frunțile de griji și, cu băgare de seamă, le-am cercetat chipurile. Au existat nenumărate ocazii când i-am iubit ca pe odoarele Mele și au existat nenumărate ocazii când i-am urât ca pe propriii dușmani. Astfel sunt Eu – oamenii nu pot să înțeleagă niciodată ce este în mintea Mea. Când oamenii sunt triști, Eu vin să-i mângâi, iar când sunt slabi, Eu vin să îi ajut. Când rătăcesc, Eu îi călăuzesc. Când plâng, Eu le șterg lacrimile. Și totuși, când Eu sunt trist, cine Mă poate alina cu inima lui? Când sunt extrem de îngrijorat, cine este atent la simțămintele Mele? Când sunt mâhnit, cine poate compensa rănile din inima Mea? Când Eu am nevoie de cineva, cine s-ar oferi de bunăvoie să acționeze la unison cu Mine? Oare atitudinea din trecut a oamenilor față de Mine să fie pierdută acum pentru totdeauna? Cum se face că nu a mai rămas nicio urmă în amintirile lor? Cum de au uitat oamenii toate aceste lucruri? Nu cumva toate acestea se întâmplă pentru că omenirea a fost coruptă de către dușmanul ei?

Când îngerii cântă cântece întru slava Mea, aceasta nu poate decât să-Mi stârnească mila pentru oameni. Numaidecât, inima Mea se umple de tristețe și Îmi este imposibil să Mă eliberez de această emoție dureroasă. În bucuriile și necazurile de a fi despărțit și apoi reunit cu oamenii, noi suntem incapabili să facem schimb de sentimente. Separați deasupra în cer și dedesubt pe pământ, Eu și oamenii nu putem să ne întâlnim în mod regulat. Cine se poate elibera de nostalgia pentru simțămintele trecutului? Cine poate să înceteze să se lase în voia amintirilor despre trecut? Cine nu ar spera într-o continuare a simțămintelor trecutului? Cine nu ar tânji după întoarcerea Mea? Cine nu și-ar dori mult reunirea Mea cu oamenii? Inima Mea este profund tulburată, iar spiritul oamenilor este profund îngrijorat. Deși asemănători în spirit, adesea nu putem să fim laolaltă și, adeseori nu putem să ne vedem unul pe celălalt. Astfel, viața întregii omeniri este încărcată de mâhnire și îi lipsește vitalitatea, căci oamenii au tânjit mereu după Mine. Este ca și când ființele omenești ar fi niște obiecte doborâte din cer: Îmi strigă numele pe pământ, ridicându-și privirea spre Mine de pe pământ – dar cum pot să scape din fălcile lupului hămesit? Cum pot să scape de amenințările și ispitirile lui? Cum pot ființele omenești să nu se sacrifice supunându-se rânduielilor planului Meu? Când se roagă fierbinte cu glas tare, Îmi întorc fața de la ei, nu pot să suport să mai privesc; și totuși, cum aș putea să nu le aud strigătele înlăcrimate? Voi îndrepta nedreptățile lumii omenești. Îmi voi face lucrarea Mea cu propriile mâini în întreaga lume, oprindu-l pe Satana să-i facă iarăși rău poporului Meu, oprindu-i pe dușmani să facă din nou orice le este pe plac. Voi deveni Împărat pe pământ și Îmi voi muta tronul acolo, făcându-i pe toți dușmanii Mei să cadă la pământ și să-și mărturisească fărădelegile înaintea Mea. În tristețea Mea, mânia este amestecată, voi călca în picioare întregul univers, fără să cruț pe nimeni și voi lovi cu groază în inimile dușmanilor Mei. Voi preface tot pământul în ruine și îi voi face pe dușmanii Mei să se prăbușească printre ruine, astfel încât de atunci încolo să nu mai poată să-i corupă pe oameni. Planul Meu este deja stabilit și nimeni, oricine ar fi, nu va putea să-l schimbe. În vreme ce Eu voi cutreiera cu o splendoare măreață deasupra universului, toată omenirea va fi înnoită și totul va reînvia. Omul nu va mai plânge și nu Mă va mai striga să-l ajut. Atunci inima Mea se va veseli, iar oamenii se vor întoarce spre a Mă celebra. Întregul univers, de sus până jos, va fremăta în triumf…

Azi, printre națiile lumii, Îmi fac lucrarea pe care am pornit să o înfăptuiesc. Mă mișc încoace și încolo printre oameni, făcând toată lucrarea cuprinsă în planul Meu, și întreaga omenire se destramă în diferitele nații ale lumii, potrivit voii Mele. Oamenii de pe pământ își au atenția fixată asupra propriei destinații, căci ziua se apropie și îngerii vor suna din trâmbițele lor. Nu vor mai exista amânări și toată creația va începe, după asta, să danseze jubilând. Cine poate să prelungească ziua Mea după placul său? Un muritor? Sau stelele de pe cer? Sau îngerii? Când voi rosti o cuvântare pentru a iniția salvarea poporului lui Israel, ziua Mea se va năpusti peste întreaga omenire. Toți oamenii se tem de întoarcerea lui Israel. Când Israel se va întoarce, aceea va fi ziua Mea de slavă și, de asemenea, va fi ziua când totul se va preface și va deveni reînnoit. Pe măsură ce o judecată dreaptă se apropie în mod iminent de întregul univers, toți oamenii devin sfioși și temători, deoarece în lumea oamenilor nu s-a auzit de dreptate. Când Soarele dreptății va apărea, Orientul va fi iluminat și atunci, la rându-i, va ilumina întregul univers, atingându-i pe toți. Dacă oamenii ar putea să ducă la bun sfârșit, într-adevăr, dreptatea Mea, atunci de ce ar avea a se teme? Poporul Meu așteaptă sosirea zilei Mele, cu toții tânjesc după venirea zilei Mele. Ei așteaptă ca Eu să aduc răsplată întregii omeniri și să aranjez destinația omenirii în calitatea Mea de Soare al dreptății. Împărăția Mea prinde contur deasupra întregului univers, iar tronul Meu stăpânește în inimile a sute de milioane de oameni. Cu ajutorul îngerilor, marea Mea realizare se va înfăptui în curând. Toți fiii Mei și poporul Meu așteaptă întoarcerea Mea cu răsuflarea tăiată, tânjind după reunirea Mea cu ei, fără a mai fi vreodată despărțiți. Cum ar putea populația diversă a Împărăției Mele să nu alerge unii spre alții în fericită celebrare datorită faptului că Eu voi fi împreună cu ei? Poate aceasta să fie o reunire pentru care să nu trebuiască plătit nici un preț? Eu sunt vrednic de respect în ochii tuturor oamenilor, Eu sunt proclamat în cuvintele tuturor. Când Mă voi întoarce, voi cuceri toate forțele dușmane și mai mult. A sosit vremea! Îmi voi pune lucrarea în mișcare, voi domni ca Împărat printre oameni! Sunt pe cale de a Mă întoarce! Și sunt gata să pornesc! Aceasta este ceea ce speră cu toții, este ceea ce își doresc. Voi lăsa ca întreaga omenire să vadă venirea zilei Mele și o voi lăsa să întâmpine venirea zilei Mele cu bucurie!

2 aprilie 1992