Bogățiile casei Mele sunt fără număr și de nepătruns, totuși, omul nu a venit niciodată la Mine să se bucure de ele. El este incapabil să se bucure de acestea pe cont propriu, nici să se protejeze prin propriile eforturi; în schimb, el și-a pus întotdeauna încrederea în ceilalți. Dintre toți cei pe care îi consider, nimeni nu M-a căutat vreodată în mod intenționat și direct. Toți vin înaintea Mea, la îndemnul celorlalți, urmând majoritatea și nu sunt dispuși să plătească prețul sau să-și petreacă timpul îmbogățindu-și viețile. Prin urmare, printre oameni, nimeni nu a trăit vreodată în realitate, iar toți oamenii trăiesc vieți care sunt fără sens. Din cauza căilor și obiceiurilor de mult stabilite ale omului, corpurile tuturor oamenilor sunt îmbibate cu mirosul de sol pământesc. Ca urmare, omul a devenit dur, insensibil la dezolarea lumii și, în schimb, este ocupat cu lucrarea de a se bucura pe acest pământ înghețat. Viața omului nu are nici un strop de căldură și este lipsită de orice aromă sau lumină umană – totuși, el s-a obișnuit cu ea, tolerând o viață lipsită de valoare, în care el se grăbește fără a obține nimic. Cât ai clipi din ochi, se apropie ziua morții, iar omul moare de o moarte amară. În această lume, el nu a realizat niciodată nimic, nici nu a câștigat nimic – el doar vine în grabă și pleacă în grabă. În ochii Mei, niciunul dintre acei oameni nu a adus niciodată nimic sau nu a luat nimic și, astfel, omul simte că lumea este nedreaptă. Cu toate acestea, niciunul nu este dispus să plece în grabă. Ei doar așteaptă ziua în care făgăduința Mea din Cer va veni brusc printre oameni, permițându-le, în momentul în care ei s-au rătăcit, să vadă încă o dată calea vieții veșnice. Astfel, omul se fixează asupra fiecărei fapte și acțiuni ale Mele pentru a vedea dacă Mi-am ținut, cu adevărat, făgăduința Mea față de el. Când se află în mijlocul nenorocirii sau cuprins de o durere extremă sau asaltat de încercări și gata să cadă, omul blestemă ziua nașterii sale astfel încât el să poată scăpa mai devreme de necazurile sale și să se mute într-un alt loc ideal. Dar când încercările au trecut, omul este plin de bucurie. El sărbătorește ziua nașterii sale pe pământ și cere să-i binecuvântez ziua de naștere; în acest moment, omul nu mai pomenește jurămintele trecutului, profund îngrozit că moartea va veni asupra lui a doua oară. Când mâinile Mele ridică lumea, oamenii dansează de bucurie, nu mai sunt îndurerați și toți se bazează pe Mine. Când Îmi acopăr fața cu mâinile și împing oamenii sub pământ, ei simt imediat că nu mai au aer și cu greu mai pot supraviețui. Toți strigă către Mine, înspăimântați că îi voi distruge, căci toți doresc să vadă ziua în care Eu sunt slăvit. Omul consideră ziua Mea ca fiind cel mai important element al existenței sale, iar omenirea a supraviețuit până astăzi doar pentru că oamenii tânjesc după ziua când slava Mea va veni. Binecuvântarea hotărâtă de gura Mea este că aceia care se nasc în zilele de pe urmă sunt destul de norocoși să vadă toată slava Mea.

De-a lungul veacurilor, mulți au plecat din această lume cu dezamăgire și cu reticență și mulți au venit în ea cu speranță și credință. Am aranjat ca mulți să vină și i-am îndepărtat pe mulți. Numeroși oameni au trecut prin mâinile Mele. Multe duhuri au fost aruncate în Infern, mulți au trăit în trup și mulți au murit și au renăscut pe pământ. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a avut niciodată ocazia să se bucure de binecuvântările Împărăției astăzi. I-am dat omului atât de mult, dar el a câștigat puțin, pentru că atacul forțelor lui Satana l-a lăsat în imposibilitatea de a se bucura de toate bogățiile Mele. El a avut doar norocul să considere, dar nu a putut niciodată să se bucure pe deplin. Omul nu a descoperit niciodată tezaurul din corpul său pentru a primi bogățiile Cerului și, astfel, el a pierdut binecuvântările pe care Eu le-am revărsat asupra lui. Oare nu este duhul omului chiar capacitatea care îl conectează la Duhul Meu? De ce nu M-a urmat niciodată omul cu duhul lui? De ce se apropie de Mine în trup, dar este incapabil să facă acest lucru în duh? Este adevărata Mea față cea a trupului? De ce omul nu-Mi cunoaște substanța? Nu a fost într-adevăr, niciodată, nicio urmă din Mine în duhul omului? Am dispărut Eu complet din duhul omului? Dacă omul nu intră în tărâmul spiritual, cum poate el să-Mi înțeleagă intențiile? Există, în ochii omului, ceea ce poate pătrunde direct în tărâmul spiritual? Multe sunt vremurile în care l-am strigat pe om cu Duhul Meu, dar omul acționează ca și cum ar fi fost înjunghiat de Mine, privindu-Mă de la depărtare, cu mare spaimă că îl voi conduce într-o altă lume. Multe sunt vremurile în care am cercetat în duhul omului, totuși el rămâne complet nepăsător, profund temător că voi intra în casa lui și voi profita de ocazie pentru a-l priva de toate bunurile sale. Astfel, el Mă închide afară, lăsându-Mă în față cu nimic altceva decât o ușă rece și închisă ermetic. Multe sunt vremurile în care omul a căzut, iar Eu l-am mântuit, totuși, după trezire, M-a părăsit imediat și, neatins de dragostea Mea, Îmi aruncă o privire grijulie; Eu niciodată nu am încălzit inima omului. Omul este un animal fără sentimente și cu sânge rece. Chiar dacă el este încălzit de îmbrățișarea Mea, niciodată nu a fost profund mișcat de ea. Omul este ca un sălbatic al muntelui. El niciodată nu a apreciat toată prețuirea Mea față de omenire. El nu dorește să se apropie de Mine, preferând să locuiască printre munți, unde îndură amenințarea fiarelor sălbatice – dar, totuși, el nu este dornic să se refugieze în Mine. Eu nu oblig niciun om: Eu doar Îmi fac lucrarea. Va veni ziua când omul va înota de partea Mea din mijlocul oceanului puternic, astfel încât el se va putea bucura de toate bogățiile de pe pământ și va lăsa în urmă riscul de a fi înghițit de mare.

Deoarece cuvintele Mele sunt împlinite, Împărăția este treptat formată pe pământ și omul este treptat reîntors la normalitate și, astfel, se întemeiază pe pământ Împărăția din inima Mea. În Împărăție, toți oamenii lui Dumnezeu își recapătă viața omului normal. Dusă este iarna geroasă, înlocuită de o lume a orașelor primăverii, unde este primăvară tot anul. Oamenii nu se mai confruntă cu întunecata, jalnica lume a omului, nu mai îndură gerul rece al lumii lui. Oamenii nu se luptă unii cu ceilalți, țările nu mai merg la război una împotriva celeilalte, nu mai există măcel și sângele care curge din măcel; toate pământurile sunt pline de fericire și peste tot abundă căldura între oameni. Eu Mă mișc prin lume, Mă bucur din înălțimea tronului Meu, trăiesc printre stele. Iar îngerii Îmi oferă noi cântece și dansuri. Fragilitatea lor nu mai face ca lacrimile să le curgă pe obraji. Nu mai aud, înaintea Mea, sunetul plânsului îngerilor și nu Mi se mai plânge nimeni de greutăți. Astăzi, trăiți cu toții înaintea Mea; mâine, veți exista cu toții în Împărăția Mea. Nu este oare aceasta cea mai mare binecuvântare pe care o acord omului? Datorită prețului pe care îl plătiți astăzi, veți moșteni binecuvântările viitorului și veți trăi în slava Mea. Încă nu vreți să vă implicați în substanța Duhului Meu? Încă doriți să vă ucideți pe voi înșivă? Oamenii sunt dornici să urmărească făgăduințele pe care le pot vedea, chiar dacă sunt efemere, dar niciunul nu este dornic să accepte făgăduințele de mâine, chiar dacă acestea sunt pentru veșnicie. Lucrurile care sunt vizibile pentru om sunt lucrurile pe care Eu le voi nimici, iar lucrurile care sunt de neatins pentru om sunt lucrurile pe care le voi împlini. Aceasta este diferența dintre Dumnezeu și om.

Omul a ținut o evidență a zilei Mele, dar nimeni nu a cunoscut vreodată data exactă și, astfel, omul poate trăi numai în mijlocul stuporii. Deoarece dorințele omului răsună peste cerurile fără margini și apoi dispar, omul și-a pierdut speranța, iar și iar, astfel încât el a coborât la ​​condițiile actuale. Scopul vorbirilor Mele nu este acela de a-l face pe om să urmărească date, nici să-l ducă la propria sa distrugere, ca rezultat al disperării lui. Doresc să-l fac pe om să accepte făgăduința Mea și vreau ca oamenii din întreaga lume să aibă o parte din făgăduința Mea. Ceea ce Eu vreau sunt creaturi vii, care sunt pline de viață, nu cadavre care au fost cufundate în moarte. De vreme ce Mă odihnesc la masa Împărăției, voi porunci tuturor oamenilor de pe pământ să primească cercetarea Mea. Eu nu permit prezența niciunui lucru necurat înaintea Mea. Nu îngădui amestecul niciunui om în lucrarea Mea; toți cei care se amestecă în lucrarea Mea sunt aruncați în temnițe și, după ce sunt eliberați, sunt încă asaltați de catastrofă, primind flăcările arzătoare ale pământului. Când sunt în trupul Meu întrupat, oricine va dezbate lucrarea Mea cu trupul Meu, va fi detestat de către Mine. De multe ori le-am reamintit tuturor oamenilor căci Eu nu am familie pe pământ și oricine Mă consideră ca pe un egal și Mă trage spre el, ca să-și poată aminti despre vremuri trecute cu Mine, va fi supus la nimicire. Aceasta este ceea ce Eu poruncesc. În astfel de chestiuni, nu sunt câtuși de puțin indulgent față de om. Toți cei care se amestecă în lucrarea Mea și Îmi oferă Mie sfaturi, sunt mustrați și nu vor fi niciodată iertați de către Mine. Dacă nu vorbesc pe înțelesul tuturor, omul nu-și va veni niciodată în simțiri și va cădea fără voie în mustrarea Mea – căci omul nu Mă cunoaște în trupul Meu.

20 martie 1992