Cuvântările lui Dumnezeu către întregul univers: Capitolul 15

Omul este o creatură lipsită de autocunoaștere. Deși în imposibilitatea de a se cunoaște pe sine, el totuși îi cunoaște pe toți ceilalți ca pe palma mâinii sale, ca și când toți ceilalți au trecut mai întâi de inspecția lui și au primit aprobarea lui înainte de a spune sau de a face ceva și, deci este ca și cum i-a înțeles pe de-a întregul pe toți ceilalți, până la starea lor psihologică. Toate ființele umane sunt astfel. Omul a intrat astăzi în Epoca Împărăției, însă natura sa rămâne neschimbată. El încă mai face cum fac Eu, înaintea Mea, dar, pe la spatele Meu, el începe să-și ridice propria „afacere” unică. Odată ce s-a terminat și el vine din nou înaintea Mea, este totuși ca o persoană diferită, care pare îndrăzneț de calmă, cu trăsături senine, cu pulsul stabil. Nu este tocmai aceasta ceea ce îl face pe om atât de josnic? Câți oameni poartă două fețe complet diferite, una în fața Mea și cealaltă pe la spatele Meu? Câți dintre ei sunt ca niște miei nou-născuți înaintea Mea, dar, pe la spatele Meu se transformă în tigri feroce și apoi devin ca niște păsărele care țâșnesc vesel pe dealuri? Câți dintre ei arată scop și determinare în fața Mea? Câți vin înaintea Mea, căutând cuvintele Mele cu sete și tânjind, dar, în spatele Meu, se satură și se leapădă de ele, ca și cum cuvintele Mele ar fi fost o povară? De-atât de multe ori, văzând rasa umană coruptă de dușmanul Meu, am renunțat să-Mi pun speranțele în omenire. De-atât de multe ori, văd omul venind înaintea Mea în lacrimi pentru a pretinde iertare, dar, din cauza lipsei de respect față de sine și a incorigibilității sale încăpățânate, Mi-am închis cu mânie ochii la acțiunea lui, chiar atunci când inima lui este autentică, iar intențiile sale sunt sincere. De-atât de multe ori, văd omul capabil de a avea credință să coopereze cu Mine și cum, înaintea Mea, el pare să stea în îmbrățișarea Mea, degustând căldura acesteia. De-atât de multe ori, văzând nevinovăția, vivacitatea și frumusețea poporului Meu ales, în inima Mea am avut mereu plăcere datorită acestor lucruri. Ființele omenești nu știu cum să se bucure de binecuvântarea lor predestinată în mâinile Mele, pentru că ei nu știu ce se înțelege, în cele din urmă, fie prin binecuvântare, fie prin suferință. Din acest motiv, omenirea este departe de a fi sinceră atunci când Mă caută pe Mine. Dacă nu ar exista astfel de lucruri ca ziua de mâine, care dintre voi, stând înaintea Mea, ați fi la fel de albi ca zăpada, la fel de fără pată ca jadul pur? Sunteți siguri că iubirea voastră pentru Mine nu este ceva ce poate fi schimbat pentru o masă delicioasă sau un costum de haine stilat sau o funcție înaltă cu remunerații frumoase? Sau poate fi schimbată pentru iubirea pe care ceilalți ți-o poartă? Sigur trecerea prin încercări nu-l va împinge pe om să renunțe la dragostea sa față de Mine? Sigur suferința și necazul nu îl vor face să se plângă împotriva a ceea ce am rânduit Eu? Niciun om nu a apreciat vreodată cu adevărat sabia din gura Mea: el cunoaște doar înțelesul ei de suprafață fără să înțeleagă într-adevăr pe cel interior. Dacă ființele umane ar fi capabile, într-adevăr, să vadă ascuțimea sabiei Mele, ei ar fugi ca șobolanii în găurile lor. Din cauza amorțelii lor, ființele umane nu înțeleg nimic din sensul adevărat al cuvintelor Mele și, astfel, nu au nicio idee despre cât de formidabile sunt acestea sau cât, din natura lor, este dezvăluit și cât de mult din corupția lor a primit judecată în acele cuvinte. Din acest motiv, pe baza ideilor lor prost concepute despre cuvintele Mele, majoritatea oamenilor au adoptat o atitudine neutră.

În Împărăție, nu numai că ies cuvântări din gura Mea, ci picioarele Mele pășesc ceremonios pretutindeni pe pământ. În acest fel, Eu am triumfat peste toate locurile necurate și murdare, astfel încât, nu doar cerul se schimbă, ci și pământul este, de asemenea, în curs de schimbare, pentru a fi reînnoit curând după aceea. Sub univers, totul devine nou în strălucirea slavei Mele, având un aspect emoționant care încântă simțurile și ridică duhurile, ca și cum ar exista acum într-un cer dincolo de ceruri, așa cum a fost conceput în imaginația umană, nestingherit de Satana, eliberat de asalturile dușmanilor din afară. Deasupra cosmosului, nenumăratele stele își ocupă locurile stabilite la porunca Mea, radiind lumina lor prin regiunile astrale în orele întunericului. Nicio singură ființă nu îndrăznește să nutrească gânduri recalcitrante și, astfel, potrivit cu substanța decretelor Mele administrative, întregul univers este bine reglementat și în ordine desăvârșită: nicio tulburare nu a apărut vreodată, nici unitatea cosmosului nu a fost vreodată ruptă. Eu execut salturi în zbor, deasupra stelelor, iar când soarele își aruncă razele, Eu le ascund căldura, trimițând rafale uriașe de fulgi de zăpadă la fel de mari ca penele de gâscă ce plutesc în jos din mâinile Mele. Dar, atunci când Mă răzgândesc, toată zăpada se topește, devenind un râu. Într-o clipită, primăvara a apărut peste tot sub cer, iar verdele smarald transformă întregul peisaj pe pământ. Eu merg hoinărind deasupra bolții cerești și, imediat, pământul este învăluit într-un întuneric beznă, datorită formei Mele: fără avertisment, „noaptea” a sosit și, în întreaga lume, este atât de întuneric încât nu se poate vedea mâna în fața ochilor. Odată cu dispariția luminii, omenirea prinde momentul să înceapă o dezlănțuire de distrugere reciprocă, smulgând și jefuind unul de la altul. Națiunile pământului, căzând în dezbinare haotică, intră într-o stare de turbulență confuză, până la punctul în care ei depășesc răscumpărarea. Oamenii se luptă în chinurile suferinței, se tânguiesc și se vaită în toiul suferinței, pregătesc un bocet jalnic în suferința lor, tânjind ca lumina să vină pe neașteptate, încă o dată, în mijlocul lor și, astfel, să sfârșească zilele întunericului și să restabilească vitalitatea care a existat cândva. Însă, Eu de mult timp am părăsit omul cu o mișcare a mânecii Mele, fără să-Mi mai fie milă de el pentru greșelile lumii: de mult Eu am disprețuit și am respins oamenii întregii lumi, Mi-am închis ochii față de condițiile de pe pământ, Mi-am întors fața de la orice mișcare a omului, de la fiecare gest al său și am încetat să Mă bucur de pruncia și nevinovăția lui. Am început un alt plan pentru a face lumea din nou, astfel încât această nouă lume să poată găsi renașterea devreme și să nu mai fie scufundată. În mijlocul omenirii, câte stări neobișnuite Mă așteaptă să le îndrept, câte greșeli pentru care Eu să vin, în persoană, pentru a le împiedica să se întâmple, cât de mult praf am de măturat și cât de multe taine de dezvăluit: întreaga omenire Mă așteaptă și tânjește după venirea Mea.

Pe pământ, Eu sunt Însuși Dumnezeul concret în inimile oamenilor; în cer, Eu sunt Stăpânul întregii creații. Eu am urcat munți și am traversat râuri și, de asemenea, am venit și am plecat din mijlocul omenirii. Cine îndrăznește să se opună, în mod deschis, Însuși Dumnezeului concret? Cine îndrăznește să se desprindă de suveranitatea Celui Atotputernic? Cine îndrăznește să afirme că Eu sunt, fără o umbră de îndoială, în cer? Din nou, cine îndrăznește să afirme că Eu sunt, netăgăduit, pe pământ? Nu există nimeni, în întreaga omenire, capabil să exprime, în fiecare detaliu, locurile în care locuiesc Eu. Nu cumva, atunci când sunt în cer, Eu sunt Însuși Dumnezeul supranatural? Nu cumva, atunci când sunt pe pământ, Eu sunt Însuși Dumnezeul concret? Că Eu sunt Conducătorul întregii creații sau că experimentez suferințele lumii umane, nu-i așa? Dacă așa ar sta lucrurile oamenii nu ar fi, atunci, ignoranți dincolo de orice speranță? Eu sunt în Cer; Eu sunt și pe pământ; sunt printre nenumăratele lucruri ale creației și, de asemenea, în mijlocul a nenumărați oameni. Omul Mă poate atinge în fiecare zi; mai mult, Mă poate vedea în fiecare zi. În ceea ce privește oamenii, Eu par a fi uneori ascuns și alteori vizibil; par a avea o existență reală și, totuși, de asemenea, par a nu avea ființă. În Mine se găsesc taine de nepătruns pentru omenire. Este ca și cum toți oamenii se uită la Mine printr-un microscop pentru a descoperi în Mine și mai multe taine, sperând, prin aceasta, să risipească acel sentiment incomod din inimile lor. Dar, chiar dacă ar folosi un fluoroscop, cum ar putea oamenii să dezvăluie vreunul dintre secretele adăpostite în Mine?

Când poporul Meu, prin lucrarea Mea, va fi slăvit împreună cu Mine, în acel moment va fi dezgropat bârlogul marelui balaur roșu, tot noroiul și toată murdăria vor fi înlăturate, iar apa contaminată, acumulată timp de nenumărați ani, va fi uscată în focurile Mele care ard, ca să nu mai existe. Apoi, marele balaur roșu va pieri în iazul de foc și pucioasă. Sunteți voi, cu adevărat, dornici să rămâneți sub grija Mea iubitoare pentru a nu fi smulși de către balaur? Oare voi urâți într-adevăr stratagemele sale înșelătoare? Cine poate să fie martor neclintit pentru Mine? De dragul numelui Meu, de dragul Duhului Meu, de dragul întregului Meu plan de gestionare (plan de mântuire) – cine este capabil să ofere toată puterea din corpul său? Astăzi, când Împărăția se află în lumea oamenilor, este momentul în care Eu, în persoană, vin în lumea oamenilor. Dacă nu ar fi așa, există cineva care ar putea intra, fără frică, pe câmpul de luptă în numele Meu? Pentru ca Împărăția să poată prinde formă, astfel încât inima Mea să poată fi mulțumită și, din nou, astfel încât ziua Mea să poată veni și timpul Meu să poată veni când nenumăratele lucruri ale creației sunt renăscute și cresc abundent, astfel încât omul să poată fi salvat din marea suferinței, ca să poată veni ziua de mâine și ca să poată fi minunat, să îmbobocească și să înflorească și, din nou, ca bucuria viitorului să aibă loc, întreaga omenire se străduiește cu toată puterea ei, fără a cruța nimic pentru a se sacrifica pentru Mine. Nu este acesta un semn că biruința este deja a Mea și un indiciu al finalizării planului Meu?

Cu cât oamenii locuiesc mai mult în zilele de pe urmă, cu atât mai mult vor simți pustietatea lumii și cu atât mai puțin vor avea curaj pentru a trăi viața. Din acest motiv, nenumărați oameni au murit dezamăgiți, nenumărați alții au fost dezamăgiți în căutarea lor și alții, fără număr, suportă să fie manipulați în mâinile Satanei. Eu am salvat atât de mulți oameni, am ajutat atât de mulți și, adesea, când oamenii au pierdut lumina, Eu i-am mutat înapoi într-un loc luminos, astfel încât ei să Mă poată cunoaște în lumină și să se bucure de Mine în mijlocul fericirii. Datorită venirii luminii Mele, adorarea crește în inimile poporului care locuiește în Împărăția Mea, căci Eu sunt un Dumnezeu pe care să-L iubească omenirea, un Dumnezeu de care oamenii se agață cu un strâns atașament, iar omenirea este plină de o impresie permanentă a figurii Mele. Dar, la urma urmei, nu există nimeni care să înțeleagă dacă aceasta este lucrarea Duhului sau o funcție a trupului. Pe parcursul unei vieți, pentru om este suficient să experimenteze, în detaliu amănunțit, doar acest singur lucru. Omul nu M-a disprețuit niciodată în cele mai intime unghere ale inimii lui; mai degrabă, se lipește de Mine în profunzimile duhului său. Înțelepciunea Mea crește admirația lui, minunile pe care Eu le fac sunt o delectare pentru ochii lui, cuvintele Mele îi uimesc mintea și, totuși, el le prețuiește cu afecțiune. Realitatea Mea îl face pe om dezorientat, uluit și perplex și, totuși, el este dornic să accepte totul. Nu este tocmai aceasta măsura omului așa cum este el, cu adevărat?

13 martie 1992

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!