Aceia care se supun sincer lui Dumnezeu și acceptă sincer adevărul ar trebui să nu ajungă să aibă înțelegeri greșite despre Dumnezeu și nici să evalueze sau să judece nimic din ceea ce face Dumnezeu. În Epoca Legii, Dumnezeu a spus că îi va da un fiu lui Avraam. Ce a spus Avraam în legătură cu asta? Nu a zis nimic – a crezut ce a spus Dumnezeu. Aceasta a fost atitudinea lui Avraam. A emis el vreo judecată? A fost sfidător? A făcut ceva pe furiș? Nu a făcut nimic din toate acestea și nici nu s-a angajat în vreo manevră meschină. Aceasta se numește supunere; aceasta se numește a rămâne de neclintit pe poziția ta și în datoria ta. În privința soției lui, Sara – nu era ea diferită de Avraam? Care era atitudinea ei față de Dumnezeu? S-a îndoit, a luat în derâdere și nu a crezut – a judecat și s-a angajat în manevre meschine, oferind-o lui Avraam pe slujitoarea ei drept concubină, făcând un lucru atât de absurd. Acest lucru a venit din voința omului. Sara nu a rămas neclintită pe poziția sa; s-a îndoit de cuvintele lui Dumnezeu și nu a crezut în atotputernicia Lui. Care era cauza neîncrederii ei? Au existat două cauze și circumstanțe. Una a fost că Avraam era atunci destul de bătrân. Cealaltă a fost că și ea însăși era destul de în vârstă și nu putea să aibă copii, așa că s-a gândit: „Este imposibil. Cum va înfăptui Dumnezeu acest lucru? Nu e absurd? Nu e ca și cum ai încerca să-i joci o festă unui copil?” Nu a acceptat sau nu a crezut că Dumnezeu a spus adevărul, ci a luat-o drept o farsă, crezând că Dumnezeu glumea cu oamenii. Este aceasta atitudinea corectă? (Nu.) Este aceasta atitudinea cu care cineva ar trebui să Îl trateze pe Creator? (Nu.) Așadar, a rămas ea neclintită pe poziția sa? (Nu.) Nu a rămas neclintită. Pentru că a considerat cuvintele lui Dumnezeu o farsă, nu adevărul și pentru că nu a crezut ce a spus Dumnezeu sau ce avea El să facă, ea s-a purtat absurd, provocând o serie de consecințe. Toate acestea au provenit din voia omului. În esență, ea a zis: „Poate Dumnezeu să facă acest lucru? Dacă nu poate, trebuie să acționez pentru a ajuta la îndeplinirea cuvintelor lui Dumnezeu.” Înăuntrul ei, existau înțelegeri greșite, judecăți, speculații și întrebări, toate constituind răzvrătirea unei persoane cu o fire coruptă împotriva lui Dumnezeu. Avraam a făcut aceste lucruri? Nu le-a făcut, așa că a fost răsplătit cu această binecuvântare. Dumnezeu a văzut atitudinea lui Avraam față de El, inima lui cu frică de Dumnezeu, loialitatea lui și supunerea lui sinceră, iar Dumnezeu i-a dat un fiu ca să fie părintele multor neamuri. Acest lucru i-a fost promis lui Avraam, iar Sara a beneficiat în mod neașteptat de pe urma acestuia. Supunerea este, așadar, foarte importantă. Pui la îndoială când ești supus? (Nu.) Dacă pui, se consideră supunere adevărată? (Nu.) Dacă analizezi și judeci, se consideră supunere? (Nu.) Și dacă încerci să găsești neajunsuri? Cu atât mai puțin se consideră supunere. Și atunci ce se manifestă și se dezvăluie – și care este comportamentul – prin supunere care demonstrează în întregime că ea este adevărată? (Credința.) Pe de o parte, credința autentică. O persoană trebuie să înțeleagă corect ceea ce spune și face Dumnezeu și să confirme că tot ce face Dumnezeu este drept și adevărat; nu e nevoie să pună aceste lucruri sub semnul întrebării, nici să îi întrebe pe alții despre ele și nu este nevoie să le cântărească sau să le analizeze în inima sa. Acesta e un aspect a ceea ce conține supunerea, să crezi că tot ce face Dumnezeu este corect. Când cineva face ceva, o persoană poate examina cine a făcut acel lucru, din ce mediu vine, dacă a făcut vreo faptă rea și cum e caracterul său. Aceste lucruri necesită analiză. Pe de altă parte, dacă un lucru vine de la Dumnezeu și e făcut de El, trebuie să vă acoperiți gura imediat și să nu aveți ezitări – nu îl chestionați și nu îl puneți la îndoială, ci acceptați-l pe deplin. Și ce e de făcut mai departe? Există unele adevăruri implicate aici, pe care oamenii nu le înțeleg și ei nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Deși cred că e fapta lui Dumnezeu și sunt capabili de supunere, ei nu înțeleg în mod veritabil adevărul. Ce pricep ei are, într-o măsură, o natură doctrinară și au inimile zbuciumate. În asemenea momente, ei trebuie să caute, întrebând: „Ce adevăr este în acest lucru? Unde e greșeala din gândirea mea? Cum de m-am îndepărtat de Dumnezeu? Care dintre opiniile mele sunt în conflict cu ceea ce spune Dumnezeu?” După aceea, ei ar trebui să caute aceste lucruri. Acestea sunt o atitudine și o practică a supunerii. Există unii care spun că sunt supuși, dar când li se întâmplă ceva ulterior, se gândesc: „Cine știe ce face Dumnezeu? Noi, ființele create, nu putem să intervenim. Să Îl lăsăm pe Dumnezeu să facă orice vrea!” Este aceasta supunere? (Nu.) Ce fel de atitudine e aceasta? E o aversiune față de a fi responsabil; e o lipsă de preocupare față de ce face Dumnezeu și o indiferență rece față de acest lucru. Avraam a fost capabil să se supună pentru că el a observat principiile și era hotărât în credința sa că ceea ce spune Dumnezeu trebuie făcut și trebuie îndeplinit – era sută la sută sigur de aceste două lucruri care „trebuie făcute”. Prin urmare, el nu le-a pus la îndoială, nu a făcut nicio evaluare și nici nu s-a angajat în manevre meschine. Așa s-a purtat Avraam când s-a supus.

Avraam a obținut de la Dumnezeu o binecuvântare. El nu și-a exprimat nicio îndoială și nu a amestecat voința umană în nimic din ce a făcut. Totuși, situația cu care s-a confruntat Iov a fost cu mult diferită față de cea a lui Avraam. Ce a fost diferit la ea? Avraam a dat peste o binecuvântare, a fost un lucru bun; la aproape 100 de ani, nu avea copii și spera să aibă unul când Dumnezeu i-a promis că îi va da un fiu. Cum putea să nu fie fericit? Era cu siguranță dispus să se supună. Iov a înfruntat însă o nenorocire; de ce a fost, totuși, capabil să se supună? (A crezut în inima lui că totul era fapta lui Dumnezeu.) Acesta e un aspect. Mai este unul: adeseori, oamenii pot să se supună când nu trec prin prea multă suferință și pot să se supună când Dumnezeu le dă binecuvântări; dar când Dumnezeu le ia înapoi, nu le e ușor să se mai supună. Cât despre Iov, ce fel de opinie a avut, ce fel de raționalitate a deținut, ce adevăruri a înțeles sau ce aspect al înțelegerii lui față de Dumnezeu a avut ca să fie capabil să accepte și să se supună acelei nenorociri? (A crezut că tot ce face Dumnezeu era bun. A crezut în inima lui că tot ce avea îi fusese dat de Dumnezeu, nu câștigat prin munca sa – faptul că Dumnezeu îi lua acel lucru însemna tot autoritatea Lui. A avut acest fel de raționalitate, astfel încât era capabil să accepte și să se supună.) Dacă oamenii cred că tot ce face Dumnezeu este bun, le e ușor să se supună. Le mai este însă ușor să se supună când pare că tot ce face Dumnezeu le aduce nenorociri oamenilor? Ce indică mai mult o supunere adevărată? (Să mai fii capabil să te supui când pare că tot ce face Dumnezeu le aduce nenorociri oamenilor.) Ce fel de raționalitate și adevăr a deținut Iov ca să fie capabil să accepte acea nenorocire? (Iov chiar L-a tratat pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. A înțeles că Dumnezeu nu e doar Cel care oferă binecuvântări și har – chiar și când le ia înapoi, El este tot Dumnezeu; a mai înțeles că, fie și atunci când o persoană se confruntă cu dezastre, tot Dumnezeu permite aceste lucruri. Indiferent ce face Dumnezeu, El rămâne Dumnezeu, iar oamenii ar trebui să-L venereze mereu.) În principal, Iov a avut o oarecare înțelegere despre Dumnezeu și și-a asumat bine poziția. A recunoscut că esența lui Dumnezeu nu se schimbă din cauza faptului că oameni, evenimentele și lucrurile din exterior se schimbă; a înțeles că esența lui Dumnezeu e mereu și pentru totdeauna esența lui Dumnezeu, este neschimbătoare. Nu înseamnă că dacă Dumnezeu le dă binecuvântări oamenilor El este Dumnezeu, iar dacă tot ce face e să le aducă dezastre oamenilor, să le provoace suferință și pedeapsă sau să-i distrugă, esența Lui nu mai e aceeași, iar El încetează să fie Dumnezeu. Esența lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată. Nici esența omului nu se schimbă; adică, statutul și esența omului în calitate de ființă creată nu se vor schimba niciodată. Chiar dacă poți să te temi de Dumnezeu și să-L cunoști, ești tot o ființă creată; esența ta nu se schimbă. Dumnezeu l-a supus pe Iov la atâtea încercări uriașe și, totuși, Iov încă a fost capabil să se supună și nu s-a plâns. Pe lângă faptul că avea o oarecare cunoaștere despre Dumnezeu, care a fost cea mai mare putere a lui, care i-a permis să se supună și să se abțină de la a se plânge? Știa că oamenii vor fi mereu oameni; oricum se poartă Dumnezeu cu ei este în totalitate corect. Ca s-o spunem mai clar, oricum te tratează Dumnezeu, așa ar trebui să fii tratat. Nu explică asta lucrurile? Nu cere cum ar trebui să te trateze Dumnezeu, ce binecuvântări ar trebui să-ți dea sau la ce încercări ar trebui să te supună și ce semnificație ar trebui să aibă lucrarea Lui asupra ta. Nu poți cere aceste lucruri, este lipsit de rațiune să emiți aceste cereri. Unii oameni, în vremuri de pace și siguranță, spun că orice face Dumnezeu este bun, dar apoi nu pot să accepte când se întâmplă ceva care nu este în conformitate cu noțiunile lor. Acest lucru trebuie rezolvat prin adevăr. Care este acest adevăr? A rămâne ferm pe poziția ta; oricum se poartă Dumnezeu cu tine e pe merit și fără greșeală. Indiferent cum se poartă Dumnezeu cu tine, El este tot Dumnezeu; oamenii nu ar trebui să Îi ceară lucruri. Nu evalua corectitudinea lui Dumnezeu și nu evalua motivele, scopurile sau semnificația acțiunilor Lui. Aceste lucruri nu necesită evaluarea ta. Responsabilitatea și datoria ta sunt să rămâi neclintit în rolul tău de ființă creată și să-L lași pe Dumnezeu să orchestreze așa cum dorește. Aceasta e calea cea dreaptă. E ușor de spus, dar greu de practicat; și, totuși, oamenii trebuie să înțeleagă acest adevăr. Doar înțelegând adevărul poți avea o supunere adevărată când ți se întâmplă ceva.

Unii oameni, după ce au crezut în Dumnezeu și au ascultat predici până în prezent, se gândesc: „Iov a putut să se supună încercărilor pe care Dumnezeu i le-a dat, pentru că Iov a știut că totul vine din mâna lui Dumnezeu. Oricâte vite și oi sau oricât de multe proprietăți și bogății și oricât de mulți copii are cineva, toate îi sunt oferite de Dumnezeu – nu depinde de oameni. Oamenii sunt precum sclavii înaintea lui Dumnezeu, ei trebuie să îndure, indiferent cum îi tratează.” Ei folosesc acest fel de atitudine negativă ca să-L cunoască pe Dumnezeu; e corect să-L cunoști pe Dumnezeu în acest fel? Cu siguranță nu este corect. Atunci care ar fi un mod corect de a-L cunoaște pe Dumnezeu? (Oamenii sunt ființe create, iar Dumnezeu e pentru totdeauna Dumnezeu. Indiferent cum acționează Dumnezeu, oamenii ar trebui să Îl lase pe Dumnezeu să îi orchestreze așa cum dorește.) Așa este. Nu cere ca Dumnezeu să acționeze într-un anumit fel. Nu cere ca Dumnezeu să îți explice totul clar în părtășie. Dacă El nu clarifică, nu ar trebui să te cerți cu Dumnezeu, crezând că ai un motiv. Acest lucru este greșit. E extrem de arogant și neprihănit de sine și foarte lipsit de conștiință și rațiune; nu e ceea ce ar trebui să spună o ființă creată. Nici măcar Satana nu îndrăznește să i se adreseze lui Dumnezeu în acest mod isteric – tu ești o ființă umană coruptă, cum ai putea să fii și mai arogant decât Satana? Cam ce poziție ar trebui oamenii să-și asume când vorbesc cu Dumnezeu? Cum ar trebui o persoană să înțeleagă această chestiune? De fapt, afirmația lui Iov: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” clarifică deja de ce el a fost capabil să se supună lui Dumnezeu și există în el un adevăr pe care ar trebui să-l căutăm. A exprimat vreo nemulțumire sau vreo plângere când a afirmat acest lucru? (Nu.) A existat vreo ambiguitate sau vreo aluzie negativă? (Nu.) Cu siguranță nu. Iov și-a dat seama, în cele din urmă, prin experiențele lui, că modul în care Creatorul se poartă cu oamenii nu e decis de oameni. Acest lucru poate părea un pic neplăcut, dar este un adevăr. Dumnezeu a rânduit soarta tuturor pentru întreaga lor viață; chiar dacă accepți sau nu, e o realitate. Nu îți poți schimba destinul. Dumnezeu e Creatorul și ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor Sale. Oricum acționează Dumnezeu este corect, deoarece El este adevărul și El e Suveranul peste toate lucrurile, iar oamenii ar trebui să I se supună. „Toate lucrurile” te includ pe tine și pe toate ființele create. A cui este vina, atunci, că tu vrei mereu să te împotrivești? (E vina ta.) Este problema ta. Vrei mereu să oferi motive și să găsești neajunsuri; e corect? Vrei mereu să primești binecuvântări și beneficii de la Dumnezeu; e corect? Niciunul din aceste lucruri nu sunt corecte. Aceste opinii reprezintă o cunoaștere și o înțelegere incorectă asupra lui Dumnezeu. Tocmai din cauza faptului că opinia ta asupra credinței în Dumnezeu e incorectă, în mod inevitabil, vei fi în conflict cu El, vei concura cu El și I te vei opune ori de câte ori te confrunți cu o anumită situație, gândindu-te mereu: „E greșit din partea lui Dumnezeu să facă acest lucru; nu pot să-l înțeleg. Toți ar protesta dacă El ar proceda astfel. Nu-i stă în fire lui Dumnezeu să facă așa ceva!” Această chestiune nu ține însă de cum este Dumnezeu; orice face Dumnezeu, El tot Dumnezeu este. Dacă îți lipsesc această rațiune și această înțelegere, scrutând și trăgând concluzii necontenit atunci când pățești ceva în fiecare zi, rezultatul va fi că doar te vei certa cu Dumnezeu și I te vei opune la fiecare pas și nu vei fi capabil să ieși din această stare. Însă dacă ai această înțelegere și poți adopta poziția de ființă creată, iar când te confrunți cu anumite situații, te compari cu acest aspect al adevărului, îl practici și pătrunzi în el, atunci frica ta interioară de Dumnezeu va crește în timp. În mod inconștient, vei ajunge să simți: „Se pare că ceea ce face Dumnezeu nu este greșit; tot ce face Dumnezeu e bun. Oamenii nu trebuie să scruteze și să analizeze acest lucru; doar lasă-te la mila orchestrării lui Dumnezeu!” Iar când vezi că nu ești capabil să te supui lui Dumnezeu sau să Îi accepți orchestrările, vei simți mustrări în inimă: „Nu am fost o ființă creată bună. De ce nu mă pot supune pur și simplu? Nu-L întristează acest lucru pe Creator?” Cu cât dorești mai mult să fii o ființă creată bună, cu atât se amplifică înțelegerea și claritatea acestui aspect al adevărului. Însă cu cât te consideri mai mult o persoană importantă, crezând că Dumnezeu nu ar trebui să te trateze în acel fel, că nu ar trebui să te mustre în acel fel, că El nu ar trebui să te emondeze și orchestreze în acel fel, atunci ai probleme. Dacă ai multe cereri de la Dumnezeu în inima ta, dacă simți că există multe lucruri pe care Dumnezeu nu ar fi trebuit să le facă, atunci te îndrepți spre calea greșită; vor apărea noțiuni, judecăți și blasfemie și nu vei fi departe de a face rău. Când oamenii care nu iubesc adevărul aud cuvintele lui Dumnezeu, ei încep să analizeze și să scruteze, ceea ce dă treptat naștere la îndoieli și batjocuri. Apoi încep să judece, să nege și să condamne – acesta este rezultatul. Există mult prea mulți oameni care Îl tratează astfel pe Dumnezeu, lucru cauzat în totalitate de firea lor coruptă.

Unii oameni se gândesc mereu: „Sunt o persoană. Este adevărat că Dumnezeu e Creatorul, dar El trebuie să mă respecte și să mă înțeleagă, El trebuie să mă iubească și să mă protejeze.” E această opinie corectă? Dumnezeu are ultimul cuvânt de spus în felul în care iubește oamenii. Dumnezeu este Creatorul; e treaba Lui cum tratează ființele create. Dumnezeu are principiile și firile Lui; este inutil ca oamenii să ceară. În schimb, ar trebui să învețe cum să Îl înțeleagă pe Dumnezeu și să I se supună, aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Unii spun: „Dumnezeu e prea crud cu oamenii. Să faci asemenea lucruri nu înseamnă să iubești oamenii. Nu respectă oamenii și nici nu îi tratează ca pe niște oameni!” Unii nu sunt oameni, sunt diavoli. Orice fel de a te purta cu ei este acceptabil; merită să fie blestemați și nu sunt demni de respect. Sunt aceia care zic: „Eu sunt o persoană destul de bună; nu am făcut nimic să mă împotrivesc lui Dumnezeu și am suferit mult pentru El. De ce încă mă emondează astfel? De ce mă neglijează mereu? De ce nu mă recunoaște niciodată sau nu mă înalță?” Alții spun chiar: „Sunt o persoană simplă și neprihănită; am crezut în Dumnezeu de când eram în pântec și continuu să cred în El. Sunt așa de pur! Mi-am părăsit familia și am plecat de la locul de muncă pentru a mă sacrifica pentru Dumnezeu și m-am gândit cât de mult mă iubește El. Acum se pare că Dumnezeu nu iubește oamenii atât de mult, iar eu mă simt lăsat pe dinafară, dezamăgit și demoralizat de El.” Nu e acest lucru problematic? Ce fac greșit acești oameni? Nu au rămas la locul lor potrivit; nu știu cine sunt și cred mereu că sunt oameni importanți, pe care Dumnezeu ar trebui să-i respecte și să-i înalțe sau să-i îndrăgească și să-i prețuiască. Dacă oamenii au întotdeauna asemenea concepții greșite, asemenea cereri denaturate și lipsite de rațiune, este foarte periculos. Cel puțin, ei vor fi detestați și urâți de Dumnezeu, iar dacă nu se pocăiesc, riscă să fie eliminați. Așadar ce ar trebui să facă oamenii, cum ar trebui să se cunoască pe ei înșiși și cum ar trebui să se trateze ca să se conformeze cerințelor lui Dumnezeu, ca să rezolve aceste dificultăți și să renunțe la cerințele pe care le au față de Dumnezeu? Unii oameni sunt rânduiți de casa lui Dumnezeu să fie conducători și sunt deosebit de entuziaști. După ce lucrează o vreme, se descoperă că pot face îndeajuns de bine unele sarcini exterioare, dar nu se pot descurca să rezolve probleme – nu pot avea părtășie despre adevăr ca să rezolve probleme, așa că rolul lor de conducător în biserică este înlocuit. Nu e un lucru foarte potrivit? Ei însă încep să se certe și să se plângă, spunând: „Acei falși conducători și antihriști nu și-au făcut bine sarcinile alocate; doar au provocat tulburări și perturbări. Ei ar trebui, într-adevăr, să fie înlocuiți și eliminați. Eu însă nu am făcut nimic rău; de ce sunt și eu înlocuit?” Se simt un pic supărați. De ce? Ei simt că, din moment ce nu au făcut nimic rău, ar trebui încă să fie conducători și nu ar trebui să fie înlocuiți. Casa lui Dumnezeu a fost foarte nedreaptă cu ei, așa consideră ei. Inima lor e plină de nemulțumiri și împotrivire, iar în ei apar noțiuni despre Dumnezeu, care duc la un dezechilibru interior: „Nu s-a spus că există principii pentru alegerea și eliminarea conducătorilor? Mi se pare că nu a existat niciun principiu în ceea ce s-a întâmplat, Dumnezeu a făcut o greșeală!” Pe scurt, atâta vreme cât Dumnezeu face ceva care le lezează interesele și le rănește sentimentele, încep să caute de vină. Este aceasta o problemă? Cum poate fi rezolvată ea? Trebuie să-ți recunoști propria identitate, să știi cine ești. Nu contează ce fel de daruri sau puncte forte ai, nici cât de multe talente sau abilități ai, nici cât de multe merite ai câștigat în casa lui Dumnezeu, nici cât de mult te-ai agitat, nici cât de mult capital ai acumulat, aceste lucruri nu sunt nimic pentru Dumnezeu, iar dacă par importante din punctul tău de vedere, atunci nu au apărut înțelegeri greșite și contradicții între tine și Dumnezeu? Cum ar trebui rezolvată această problemă? Dacă dorești să micșorezi distanța dintre tine și Dumnezeu și să înlături aceste contradicții, cum ar trebui să procedezi? Trebuie să negi acele lucruri pe care le consideri corecte și de care te agăți. Făcând asta, nu va mai exista o distanță între tine și Dumnezeu, iar tu vei sta cum trebuie la locul tău și vei fi capabil să te supui, să recunoști că tot ce face Dumnezeu e corect, să te negi pe tine însuți și să renunți la tine. Nu vei mai considera meritul pe care l-ai câștigat drept un fel de capital și nici nu vei mai încerca să stabilești condiții cu Dumnezeu, să-I ceri lucruri sau recompense. În acel moment, nu vei mai avea greutăți. De ce apar toate concepțiile greșite ale omului despre Dumnezeu? Apar pentru că oamenii nu își pot evalua propriile capacități; mai precis, nu știu ce fel de lucruri sunt în ochii lui Dumnezeu. Ei își dau o valoare prea mare, își estimează poziția prea înaltă în ochii lui Dumnezeu și văd ceea ce consideră ei a fi valoarea și capitalul unui om drept adevărul și standardele după care Dumnezeu evaluează dacă vor fi mântuiți. Acest lucru e greșit. Trebuie să știi ce fel de loc ai în inima lui Dumnezeu, cum te vede Dumnezeu și poziția cuvenită pe care s-o adopți când Îl abordezi pe Dumnezeu. Ar trebui să cunoști acest principiu, în felul acesta părerile tale vor fi aliniate la adevăr și compatibile cu cele ale lui Dumnezeu. Trebuie să ai această rațiune și să fii capabil să te supui lui Dumnezeu; indiferent cum te tratează El, tu trebuie să te supui. Apoi nu va mai exista nicio contradicție între tine și Dumnezeu. Iar când Dumnezeu te va trata din nou în felul Lui, nu vei fi capabil să te supui? Te vei mai lupta cu Dumnezeu și I te vei mai opune? Nu o vei face. Chiar dacă vei mai simți un oarecare disconfort în inimă sau vei simți că felul în care te tratează Dumnezeu nu e cum ți-ai dori și nu vei înțelege de ce ar vrea să te trateze astfel, totuși, pentru că vei fi înțeles deja niște adevăruri și vei fi deținut niște realități și, pentru că vei fi capabil să rămâi ferm pe poziție, nu vei mai lupta împotriva lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că acele acțiuni și comportamente ale tale care te-ar fi dus la pierzanie vor înceta să mai existe. Și nu vei fi atunci în siguranță? După ce vei fi în siguranță, te vei simți ancorat, ceea ce înseamnă că ai început să mergi pe calea lui Petru. Vezi tu, Petru a crezut în Dumnezeu atât de mulți ani, a bâjbâit pe calea lui atât de mulți ani și a suferit foarte mult. A înțeles, în sfârșit, unele adevăruri și a deținut câteva adevăruri-realități doar după ce a trecut prin multe încercări. Cât despre voi toți, am vorbit atât de mult, am explicat totul clar – e echivalent cu a primi totul pe tavă, nu-i așa? Ați realizat atât de mult fără să faceți niciun ocol; ați avut parte de o afacere bună. Și atunci de ce tot nu sunteți mulțumiți? Nu ar trebui să aveți cereri suplimentare.

Despre ce am avut părtășie azi, în primul rând? Pe de o parte, să acorzi cu regularitate atenție la examinarea diverselor aspecte ale stării tale și apoi să le analizezi, pentru a ști dacă sunt corecte. Pe de altă parte, să înlături diversele înțelegeri greșite despre Dumnezeu, care apar în tine. Când ai înțelegeri greșite despre Dumnezeu, în tine există laturi intransigente, părtinitoare, care te vor împiedica să cauți adevărul. Dacă înțelegerile tale greșite despre Dumnezeu vor fi înlăturate, vei fi capabil să cauți adevărul; dacă ele nu vor fi înlăturate, vei avea un sentiment de înstrăinare în inimă și te vei ruga într-un fel superficial; asta înseamnă să Îl înșeli pe Dumnezeu, iar El nu va asculta deloc. Dacă vei avea înțelegeri greșite despre Dumnezeu, creând distanță și înstrăinare între tine și El, iar inima ta va fi închisă în fața Lui, atunci nu vei dori să Îi asculți cuvintele sau să cauți adevărul. Indiferent ce vei face, totul va fi doar mecanic, te vei ascunde și vei fi înșelător. Când înțelegerile greșite ale omului despre Dumnezeu vor fi înlăturate și va fi depășit acest obstacol, el va privi cu sinceritate toate cuvintele și cerințele lui Dumnezeu și va veni înaintea Lui cu adevărat și cu o inimă sinceră. Dacă între om și Dumnezeu există contradicție, distanță și înțelegere greșită, atunci ce rol joacă omul? Este rolul Satanei și e în opoziție cu Dumnezeu. Ce consecințe decurg din opunerea față de Dumnezeu? Poate o asemenea persoană să se supună lui Dumnezeu? Poate să accepte adevărul? Nu poate. Dacă nu poate să facă niciunul din aceste lucruri, atunci acea persoană nu se va alege cu nimic, iar schimbările din firea ei se vor opri. Prin urmare, când cineva își examinează diversele stări, într-o privință, o face pentru a se cunoaște pe sine, iar în altă privință, e nevoie să se concentreze la examinarea înțelegerilor greșite pe care le are despre Dumnezeu. Ce implică aceste înțelegeri greșite? Noțiuni, închipuiri, delimitări, îndoieli, scrutare și speculații – în principal, aceste lucruri. Când o persoană le are, ea Îl înțelege greșit pe Dumnezeu. Când ești învăluit de aceste stări, apare o problemă în relația ta cu Dumnezeu. Trebuie să cauți imediat adevărul ca să o rezolvi – și trebuie să o rezolvi. Unii se gândesc: „Am ajuns să am o înțelegere greșită despre Dumnezeu, așa că nu îmi pot realiza datoria până nu rezolv această problemă.” Este acest lucru acceptabil? Nu, nu este. Nu amâna realizarea datoriei tale, ci îndeplinește-o și rezolvă problema în același timp. Pe măsură ce îți realizezi datoria, înțelegerea ta greșită despre Dumnezeu va începe să se schimbe în bine fără să-ți dai seama și vei descoperi unde își are originea problema și cât de gravă este. Într-o zi, veți fi capabili să vă dați seama: „Omul este o ființă creată, iar Creatorul este pentru totdeauna Domnul meu; esența acestui lucru nu se schimbă. Statutul omului nu se schimbă și nici statutul lui Dumnezeu. Indiferent ce face Dumnezeu și chiar dacă întreaga omenire consideră că e greșit ce face El, eu nu pot nega ce a făcut și nu pot nega nici că El este adevărul. Dumnezeu este cel mai mare adevăr, pe veci infailibil. Omul ar trebui să rămână neclintit pe poziția corectă; nu ar trebui să-L scruteze pe Dumnezeu, ci să accepte orchestrările Lui și să-I accepte toate cuvintele. Tot ce spune și face Dumnezeu este corect. Omul ar trebui să nu Îi ceară diverse lucruri lui Dumnezeu – ființele create nu sunt calificate să facă asta. Chiar dacă Dumnezeu m-ar trata ca pe o jucărie, tot ar trebui să mă supun și, dacă nu o fac, e problema mea, nu a lui Dumnezeu.” Când vei avea experiență și cunoaștere în privința acestui aspect al adevărului, te vei supune cu adevărat lui Dumnezeu și nu vei mai avea dificultăți majore și, indiferent că îți realizezi datoria sau practici diversele aspecte ale adevărului, multe greutăți vor fi înlăturate. Supunerea față de Dumnezeu este cel mai mare adevăr, este cel mai profund adevăr. De multe ori, când oamenii se confruntă cu diferite dificultăți, când există diverse obstacole sau când dau peste ceva ce nu pot accepta, din ce cauză se întâmplă acest lucru? (Nu se află în poziția corectă.) Se află în poziția greșită. Au înțelegeri greșite despre Dumnezeu; vor să Îl scruteze și nu vor să Îl trateze ca pe Dumnezeu: vor să nege corectitudinea lui Dumnezeu; și vor să nege că Dumnezeu este adevărul. Acest lucru implică faptul că omul nu vrea să fie o ființă creată, ci ar vrea să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu, să-I bage de vină. Acest lucru va crea probleme. Dacă poți să-ți îndeplinești datoria cum se cuvine și să rămâi neclintit pe locul tău de ființă creată, atunci, în esență, nu va apărea în tine nicio împotrivire față de ce face Dumnezeu. Poate că vei avea unele înțelegeri greșite și câteva noțiuni, dar, cel puțin atitudinea ta va fi de acceptare binevoitoare a orchestrărilor lui Dumnezeu și vei consimți să te supui lui Dumnezeu, așa că nu va apărea nicio împotrivire în tine.

Deși Iov avea credință, știa ce se întâmplă la început, când s-au abătut asupra lui încercările lui Dumnezeu? (Nu.) Oamenii nu au capacitatea de a pătrunde în mod direct tărâmul spiritual; Iov nu știa nimic despre ce se întâmpla acolo – nu cunoștea absolut nimic. Așa că, atunci când s-au abătut asupra lui încercările lui Dumnezeu, era cu siguranță nedumerit și se gândea: „O, ce se petrece? Totul era atât de liniștit, de ce se întâmplă dintr-odată așa ceva? De ce mi-am pierdut brusc toate vitele și avuțiile?” La început, a fost nedumerit, dar nedumerirea lui nu echivala cu a avea înțelegeri greșite despre Dumnezeu, nedumerirea nu însemna că nu era capabil să înțeleagă ce făcea Dumnezeu. Doar că totul s-a întâmplat foarte brusc; Iov nu a știut nimic dinainte și nici nu i-a dat nimeni vreun preaviz – a fost cu totul nepregătit. Totuși, acest lucru nu înseamnă că a făcut alegerile greșite, că a mers pe calea greșită sau că nu s-a putut supune. Așadar ce a făcut Iov în continuare? Cu siguranță și-a calmat inima și a reflectat cu seriozitate la acțiunile sale și s-a rugat lui Dumnezeu. După câteva zile de căutări, a ajuns la o concluzie: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). Această afirmație a lui Iov reprezintă opinia sa și calea pe care a mers. Deși Iov a fost inițial nedumerit când s-au abătut asupra lui încercările, a știut că veneau de la Dumnezeu și nu din voința umană. Fără permisiunea lui Dumnezeu, nimeni nu s-ar putea atinge de ce le dăduse Dumnezeu oamenilor, nici măcar Satana. Aparent, Iov părea să aibă câteva înțelegeri greșite despre ce făcea Dumnezeu; nu a știut de ce i se întâmpla acest lucru sau ce voia să spună Dumnezeu prin asta. Nu a înțeles pe deplin, dar înțelegerea lui greșită nu a fost o negare sau chestionare a ceea ce făcea Dumnezeu; înțelegerea greșită a lui Iov era genul de neînțelegere pe care Dumnezeu o permite. După aceea, el și-a dat seama rapid că Iahve Dumnezeu intenționa să-i ia tot ce avea și că era corect ce făcea Dumnezeu; a îngenuncheat numaidecât pentru a accepta acest lucru. Pot oamenii obișnuiți să atingă acest nivel? Nu pot. Indiferent cât de nedumerit a fost Iov în acel moment sau cât timp i-a luat să îngenuncheze și să accepte tot ce se abătuse asupra lui, atitudinea lui a fost întotdeauna de a rămâne pe poziția de ființă creată. Înfruntând aceste evenimente, el nu a spus: „Sunt bogat și am atâția slujitori, cum pot să-mi fie luate pur și simplu aceste lucruri? Trebuie să le spun slujitorilor să mi le aducă înapoi imediat.” A făcut el acest lucru? Nu l-a făcut. Îi era clar în inimă că era fapta lui Dumnezeu și că omul nu putea face nimic în această privință. Dacă ar fi intervenit ar fi însemnat să se opună față de ce făcuse Dumnezeu și să se opună față de tot ce se abătuse asupra lui. Nu a exprimat nicio nemulțumire în acel moment, nu a judecat ce se întâmpla și nici nu a intervenit pentru a încerca să fie totul ca înainte. Pur și simplu a așteptat și a observat în tăcere cum se desfășurau lucrurile, văzând ce făcea Dumnezeu. De la început până la sfârșit, Iov a rămas neclintit în locul lui potrivit, adică a rămas neclintit pe locul lui de ființă creată. Aceasta a fost purtarea lui. Deși Iov a fost întrucâtva nedumerit când aceste evenimente s-au abătut asupra lui, a fost capabil să caute și să admită că tot ce a făcut Creatorul a fost corect și apoi s-a supus. Nu s-a folosit de metode umane ca să rezolve problema. Când au venit hoții, i-a lăsat să ia ce au putut; nu a dat curs impulsului năvalnic de a se lupta cu ei. În inima lui, s-a gândit: „Fără permisiunea lui Dumnezeu, nu ar putea lua nimic. Acum că au luat totul, e clar că Dumnezeu a permis acest lucru. Orice intervenție umană ar fi inutilă. Oamenii nu pot acționa pe baza impetuozității lor, ei nu pot interveni.” Lipsa de intervenție nu înseamnă că îi tolera pe hoți; nu era un semn de slăbiciune sau de frică în fața lor. Mai degrabă, însemna că îi era teamă de mâna lui Dumnezeu și că avea o inimă cu frică de Dumnezeu. A spus: „Lasă-i să le ia. Până la urmă, aceste lucruri au fost date de Dumnezeu.” Nu asta ar trebui să spună o ființă creată? (Ba da.) Nu a avut nicio nemulțumire. Nu a trimis pe nimeni să se lupte, să îi ia lucrurile înapoi sau să i le protejeze. Nu e aceasta o manifestare autentică a supunerii față de Dumnezeu? (Ba da.) A putut face acest lucru doar pentru că a avut o înțelegere adevărată a suveranității lui Dumnezeu. Fără această înțelegere, ar fi recurs la metode umane ca să lupte și să-și recapete lucrurile și cum ar fi privit Dumnezeu acest lucru? Asta nu înseamnă supunere față de orchestrările lui Dumnezeu. E o lipsă de înțelegere a lucrurilor făcute de mâna lui Dumnezeu, iar credința în El în toți acei ani ar fi fost în van. Să fii fericit când Dumnezeu îți dă, dar să fii plin de resentimente când El ia înapoi lucrurile; să te simți reticent și să vrei să le iei înapoi cu forța; să nu fii mulțumit de ceea ce face Dumnezeu, să nu vrei să pierzi acele lucruri; să accepți doar recompense din partea lui Dumnezeu, dar nu și privațiunile din partea Lui; să nu vrei să te supui orchestrărilor mâinii lui Dumnezeu – înseamnă aceste lucruri a acționa din poziția de ființă creată? (Nu.) Înseamnă răzvrătire, opoziție. Nu afișează oamenii des aceste comportamente? (Ba da.) Este complet opusul a ceea ce a făcut Iov. Cum a exprimat Iov faptul că putea să se teamă de Iahve, din poziția de ființă creată, să se supună și să accepte încercările din partea lui Dumnezeu și să accepte ceea ce i-a oferit Dumnezeu? A zbierat? S-a plâns? A folosit tot felul de mijloace și metode umane ca să ia totul înapoi? Nu – I-a permis lui Dumnezeu să ia nestingherit. Nu înseamnă asta să ai credință? El a avut credință adevărată, înțelegere adevărată și supunere adevărată. Niciunul dintre aceste lucruri nu e simplu; toate necesită o anumită perioadă de experiență, căutare și acceptare. Iov a putut arăta aceste manifestări doar când a avut un anumit nivel de înțelegere a Creatorului. Ce a spus Iov la final? [„Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21).] Și ce a zis soția lui Iov? „Blestemă-L pe Dumnezeu și mori!” (Iov 2:9). Ceea ce a vrut să spună ea a fost: „Nu mai crede. Dacă a fost cu adevărat dumnezeu cel în care ai crezut, de ce te confrunți cu nenorociri? Aceasta nu e o pedeapsă? Nu ai făcut nimic greșit, de ce ți se întâmplă asta? Poate credința ta este incorectă?” Cum i-a răspuns Iov soției sale? El a zis: „Vorbești ca o femeie nebună” (Iov 2:10). Iov a spus că soția lui e nebună; că nu avea credință adevărată și înțelegere față de Dumnezeu, motiv pentru care a putut vorbi sfidător împotriva lui Dumnezeu. Soția lui Iov nu Îl cunoștea pe Dumnezeu. Când s-a întâmplat un asemenea lucru major, care venea în mod clar de la Dumnezeu, ea, în mod uimitor, nu a putut recunoaște acest lucru, ba chiar l-a sfătuit pe Iov, spunând: „Ai luat-o pe calea greșită. Nu mai crede și părăsește-l pe dumnezeul tău.” E supărător la culme să auzi așa ceva! De ce l-a îndemnat pe Iov să-L părăsească pe Dumnezeu? Pentru că își pierduse proprietatea și nu se mai putea bucura de foloasele ei. Dintr-o femeie bogată, ajunsese una săracă, fără nimic. Era nemulțumită că Dumnezeu o privase, așa că i-a zis lui Iov să nu mai creadă, implicația fiind: „Eu nu mai cred și nici tu nu ar mai trebui să crezi. Ne-a fost luată o gospodărie foarte bună și am rămas fără nimic. Cât ai clipi, am pierdut totul, avuțiile noastre s-au transformat în sărăcie. Ce rost are să crezi într-un asemenea dumnezeu? Nu mai crede!” Nu sunt acestea cuvinte nesăbuite? Așa s-a purtat ea. A ascultat-o Iov? Nu a ascultat-o; nu s-a lăsat indus în eroare sau tulburat de ea și nici nu i-a acceptat opiniile. De ce nu? Pentru că Iov a rămas fidel unei singure afirmații: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” (Iov 2:10). S-a gândit: „Toate acestea sunt cât se poate de normale. Orice face Dumnezeu este corect; oamenii ar trebui doar să accepte. Ei nu ar trebui să creadă în Dumnezeu doar ca să caute binecuvântări. M-am bucurat de binecuvântările lui Dumnezeu atât de mulți ani fără să fac nimic pentru El – acum e timpul să fiu martor pentru El. Ceea ce Dumnezeu ia Îi aparține, El poate lua acel lucru oricând dorește. Oamenii nu ar trebui să emită cereri, ar trebui doar să accepte și să se supună.” Așadar, ar trebui să primești binecuvântări pentru credința în Dumnezeu? Așa ar trebui să fie? Când o persoană poate să priceapă pe deplin această chestiune, atunci are credință.

Orice face Creatorul este corect și constituie adevărul. Indiferent ce face, identitatea și statutul lui nu se schimbă. Toți oamenii ar trebui să-L venereze. Este Domnul etern al umanității și Dumnezeu veșnic. Acest fapt nu poate fi niciodată schimbat. Oamenii nu pot să-L recunoască drept Dumnezeu doar când El le oferă daruri sau să nu Îl recunoască drept Dumnezeu când El le ia lucruri. Aceasta e opinia eronată a omului, nu o greșeală a acțiunilor lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor înțelege adevărul, atunci vor fi capabili să vadă clar acest lucru și dacă, în adâncul lor, vor fi capabili să accepte că acesta e adevărul, atunci relația lor cu Dumnezeu va deveni din ce în ce mai normală. Dacă recunoști verbal că ale Sale cuvinte sunt adevărul, dar când ți se întâmplă ceva, nu-L înțelegi, ba chiar Îl învinovățești și nu Îi ești cu adevărat supus, atunci e inutil să recunoști verbal cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul. Cel mai important lucru este că inima ta ar trebui să fie capabilă să accepte adevărul și că, indiferent ce se întâmplă, ar trebui să fii capabil să vezi că acțiunile lui Dumnezeu sunt corecte și că El este drept. Acesta e felul de persoană care Îl înțelege pe Dumnezeu. Există mulți credincioși care se concentrează numai asupra înțelegerii doctrinei. Ei recunosc teoria spirituală, dar când li se întâmplă ceva, nu acceptă adevărul și nu se supun. Aceștia sunt oameni ipocriți. Lucrurile pe care le spui de obicei sunt toate corecte, dar când se întâmplă ceva care nu e în conformitate cu noțiunile tale, ești incapabil să accepți acel lucru. Te cerți cu Dumnezeu, crezând că El nu ar fi trebuit să facă asta sau aia. Nu te poți supune lucrării lui Dumnezeu și nu cauți adevărul sau nu reflectezi asupra răzvrătirii tale. Asta înseamnă că nu ești supus lui Dumnezeu. Îți place mereu să te cerți cu Dumnezeu; crezi întotdeauna că argumentele tale sunt mai presus de adevăr, că dacă te-ai putea urca pe scenă să le împărtășești, te-ar susține mulți oameni. Însă chiar dacă te-ar susține mulți oameni, ei toți sunt corupți. Nu sunt toți susținătorii și cei susținuți oameni corupți? Nu le lipsește tuturor adevărul? Chiar dacă întreaga omenire te-ar susține și I s-ar opune lui Dumnezeu, El tot ar fi drept. Tot omenirea ar fi cea care s-ar înșela, care s-ar răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și I s-ar împotrivi. Este aceasta doar o exprimare? Nu. Este o realitate; este adevărul. Oamenii trebuie să cântărească și să experimenteze frecvent acest aspect al adevărului. Dumnezeu Și-a făcut lucrarea în trei etape și la fiecare etapă au existat mulți oameni care i s-au opus. De pildă, atunci când Domnul Isus a venit să-Și facă lucrarea de răscumpărare, întreg Israelul a protestat împotriva Lui. Acum, umanitatea are însă miliarde de oameni care Îl recunosc pe Domnul Isus drept Mântuitorul. Credincioșii Săi sunt răspândiți în întreaga lume. Domnul Isus a răscumpărat deja întreaga umanitate. Acesta este realitatea. Indiferent dacă oamenii dintr-o țară vor să nege acest lucru, este în zadar. Indiferent cum evaluează oamenii corupți lucrarea lui Dumnezeu, aceasta și adevărurile pe care Dumnezeu le rostește sunt întotdeauna drepte și corecte. Indiferent cât de mulți oameni din întreaga rasă umană se revoltă împotriva lui Dumnezeu, este inutil. Tot ce face Dumnezeu este corect; El nu face nici cea mai mică greșeală. Din cauza faptului că oamenii corupți nu dețin niciun adevăr și sunt complet incapabili să vadă clar semnificația și esența lucrării lui Dumnezeu, nimic din ceea ce spun ei nu este în conformitate cu adevărul. Chiar dacă ai rezuma toate teoriile umanității, ele tot nu ar reprezenta adevărul. Nu ar putea cântări mai greu decât niciunul dintre cuvintele lui Dumnezeu sau niciun cuvânt al adevărului. Acesta este un fapt. Dacă oamenii nu înțeleg acest lucru, atunci trebuie să-l experimenteze treptat. Care e condiția prealabilă pentru această experiență? Trebuie mai întâi să recunoști și să accepți că ale lui Dumnezeu cuvinte reprezintă adevărul. Apoi, trebuie să începi să le practici și să le experimentezi. Pe nesimțite, vei descoperi că ele sunt adevărul – acest lucru e în întregime corect. În acel moment, vei începe să prețuiești cuvintele lui Dumnezeu, să dai importanță urmăririi adevărului și vei fi capabil să accepți adevărul în inima ta și să faci din el viața ta.

10 septembrie 2018

A portion of the Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.