Cum poți să îndeplinești bine datoria de răspândire a Evangheliei? În primul rând, trebuie să înțelegi diversele adevăruri implicate în datoria de răspândire a Evangheliei. De exemplu, cu privire la definiția și poziționarea acestei datorii, precum și atitudinea corectă de adoptat, suferința corectă de îndurat, prețul corect de plătit și adevărurile corecte pe care să le practici și să le pătrunzi când îndeplinești această datorie. Dacă aceste adevăruri sunt înțelese, va fi ușor să îndeplinești bine datoria de răspândire a Evangheliei. În plus, de partea negativă a lucrurilor, întrebările despre care practici incorecte anume ar trebui să fie evitate, care dintre ele sunt clasificate ca intenții bune ale omului și dacă ideile și practicile oamenilor se conformează sau nu, în ultimă instanță, principiilor de răspândire a Evangheliei – asupra tuturor acestora ar trebui reflectat. Asta înseamnă că fiecare comportament, fiecare practică, fiecare principiu și fiecare concluzie din procesul răspândirii Evangheliei ar trebui să fie clar examinate, pentru a vedea dacă, în final, se conformează sau nu adevărurilor-principii. Stăruiți doar în acele lucruri care sunt în acord cu adevărurile-principii. Cele care nu sunt în concordanță cu adevărurile-principii trebuie abandonate. Numai astfel se vor îmbunătăți, treptat, rezultatele care vin de pe urma îndeplinirii datoriei de răspândire a Evangheliei. Mai mult decât atât, trebuie să practicați colaborarea armonioasă, care este foarte benefică lucrării de evanghelizare. Fără colaborare armonioasă este greu să duci la bun sfârșit o lucrare. Frații și surorile ar trebui să fie toleranți și răbdători unii cu alții și să se ajute unii pe alții. Este nevoie de coordonare armonioasă pentru a-și îndeplini bine îndatoririle. Oricine spune ceea ce este corect ar trebui ascultat. Nu te pripi mereu să tragi concluzia că tu ai dreptate și alții greșesc. Trebuie să stabilești cum stau lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu. Pentru a ajunge la un consens, practicați părtășia despre adevăr în conformitate cu principiile fixate de casa lui Dumnezeu. În plus, în procesul de colaborare pentru a vă îndeplini datoria, trebuie să învățați unul de la altul, lăsând ca punctul forte al unei persoane să compenseze defectul alteia, și să nu fiți prea aspri cu alții. De asemenea, trebuie să exerciți grijă și prudență și să te bazezi pe iubire în privința modului în care îi tratezi pe oamenii care investighează adevărata cale. Și asta pentru că fiecare dintre cei care investighează adevărata cale este un non-credincios – chiar și cei religioși dintre ei sunt mai mult sau mai puțin non-credincioși – și toți sunt fragili: dacă ceva nu este în concordanță cu noțiunile lor, ei sunt pasibili să contrazică acel lucru și sunt capabili să conteste orice frază care nu este în conformitate cu voința lor. Prin urmare, a le răspândi Evanghelia necesită îngăduință și răbdare din partea noastră. Necesită iubire extremă din partea noastră și anumite metode și abordări. Ceea ce este crucial, totuși, este să le citim cuvintele lui Dumnezeu, transmițându-le toate adevărurile pe care Dumnezeu le exprimă pentru a mântui omul și lăsându-i să audă glasul lui Dumnezeu și cuvintele Creatorului. În acest fel, vor obține beneficii. Cel mai important principiu al răspândirii Evangheliei este să-i lași pe cei care însetează după arătarea lui Dumnezeu și iubesc adevărul să citească din cuvintele Lui și să-I audă glasul. Așadar, spuneți-le mai puțin cuvintele omului și citiți-le mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. După ce ați terminat de citit, să aveți părtășie despre adevăr ca să poată auzi glasul lui Dumnezeu și să poată înțelege ceva din adevăr. Atunci, probabil că se vor întoarce la Dumnezeu. Răspândirea Evangheliei este responsabilitatea și obligația tuturor, fără excepție. Indiferent cui îi revine această obligație, nu trebuie să se sustragă de la ea și nu trebuie să folosească nicio scuză sau motiv pentru a o refuza. Unii oameni spun: „Eu nu mă pricep să vorbesc, nu înțeleg Biblia și sunt și foarte tânăr. Ce aș putea face de-ar fi să întâmpin o ispită sau un pericol?” Astfel de cuvinte sunt greșite. Răspândirea Evangheliei nu înseamnă că ți se încredințează să faci lucruri periculoase. Casa lui Dumnezeu nu te va lăsa să te duci acolo unde există pericol. Biserica urmează niște principii când le încredințează oamenilor să răspândească Evanghelia. Nu este vorba de a pune oamenii să riște, ci de a face rânduieli rezonabile pe baza condițiilor, a calibrului și a punctelor forte individuale. Frații și surorile colaborează unii cu alții și lucrarea li se dă celor potriviți să o îndeplinească. Nu se poate afirma că nu există absolut niciun risc. Oricine trăiește va întâmpina pericole uneori. Dacă Dumnezeu te trimite în mod direct, atunci e datoria ta de onoare să accepți, chiar dacă asta înseamnă că te vei confrunta cu ispită, durere sau pericol. De ce ar trebui să consideri că e datoria ta de onoare să accepți? (Aceasta este responsabilitatea oamenilor.) Corect, numai în felul acesta iei într-adevăr răspândirea Evangheliei ca responsabilitatea și datoria ta. Aceasta e atitudinea corectă pe care ar trebui s-o aibă cineva. Acesta e adevărul și, fiind adevărul, oamenii ar trebui să-l accepte – și să-l accepte fără rezerve. Dacă într-o zi nu va fi potrivit ca tu să îndeplinești alte îndatoriri sau dacă este nevoie de oameni pentru a răspândi Evanghelia, deci ești desemnat să răspândești Evanghelia, ce vei face? Ar trebui să accepți asta ca un lucru care este datoria ta de onoare să-l faci, fără emoții contradictorii, analiză sau scrutare. Aceasta e însărcinarea dată de Dumnezeu. Este responsabilitatea ta; este datoria ta. Nu trebuie să faci mofturi. Din moment ce Îl urmezi pe Dumnezeu, nu trebuie să faci propriile alegeri. De ce nu ar trebui să faci alegeri? Pentru că răspândirea Evangheliei este însărcinarea dată de Dumnezeu și toți aleșii Lui au o parte din lucrarea aceasta. Unii oameni zic: „Eu am peste 80 de ani, nici măcar nu pot ieși din casă. Poate Dumnezeu să-mi încredințeze, totuși, însărcinarea aceasta?” Alții zic: „Eu am doar 18 sau 19 ani, nu am prea văzut lumea și nu știu cum să interacționez cu oamenii. Sunt foarte timid și mi-e frică să vorbesc în public. Poate Dumnezeu să-mi încredințeze, totuși, datoria aceasta?” Dumnezeu îți dă oricum însărcinarea aceasta. Indiferent câți ani ai, ar trebui să faci tot ce poți pentru a-ți îndeplini datoria de a răspândi Evanghelia. Răspândește-o cât de mult poți și cât mai multor oameni posibil. Indiferent ce datorie îndeplinești în momentul de față, ar trebui să faci tot ce poți pentru a răspândi Evanghelia. Dacă într-o zi ai ocazia de a-i împărtăși cuiva Evanghelia, ar trebui s-o faci? (Da.) Așa este. Mulți oameni își au propriile îndatoriri, dar pot răspândi Evanghelia în timpul lor liber și pot chiar să obțină unele rezultate. Dumnezeu aprobă lucrul acesta. În consecință, fiecare are o responsabilitate de a răspândi Evanghelia. Nu ar trebui să faci propriile tale alegeri sau să te sustragi de la această responsabilitate, ci ar trebui să cooperezi în mod activ și de bunăvoie. Nu adopta o atitudine pasivă ori negativă, nu refuza și nu inventa motive sau scuze pentru neîndeplinirea acestei datorii. Unii oameni spun: „Mediul în care mă aflu e prea periculos. Pot să mă abțin de la răspândirea Evangheliei?” Dacă în prezent ai o statură mică, dacă există altcineva care să preia în locul tău și tu ești potrivit să îndeplinești alte îndatoriri, atunci poți schimba datoria aceasta cu alta. Însă ce ar trebui să faci dacă tu ești cel care trebuie să îndeplinească această datorie? (E datoria mea de onoare să accept.) Corect. E datoria ta de onoare s-o accepți și s-o accepți de la Dumnezeu. Aceasta e responsabilitatea și obligația fiecărei ființe create. Unii oameni zic: „Sunt slab din punct de vedere fizic, așa că nu pot îndura greutatea de a merge să răspândesc Evanghelia.” Dacă nu poți îndura această greutate mare, poți îndura, cel puțin, greutăți mai mici? Dacă nu poți îndura chiar nicio greutate, atunci oare nu ar trebui să suferi greutatea cea mare a pedepsei? Câtă vreme trăiești și respiri, ar trebui să-ți îndeplinești datoria, ar trebui să răspândești Evanghelia. Este absolut firesc și justificat. Dacă îți respingi datoria, dacă nu predici Evanghelia și alegi să te sustragi și să scapi de responsabilitățile tale, asta nu este atitudinea corectă a unei ființe umane și nici nu ar trebui ca oamenii să adopte o atitudine potrivnică și defensivă. Oamenii ar trebui să fie gata să ia răspândirea Evangheliei ca fiind obligația și datoria lor oriunde și oricând. Unii oameni spun: „Cred în Dumnezeu de atâția ani, dar biserica nu m-a desemnat niciodată să răspândesc Evanghelia.” Este un lucru bun sau un lucru rău? Nu e o chestiune de bun sau rău. Poate Dumnezeu încă nu are nevoie ca tu să mergi și să răspândești Evanghelia, însă are nevoie să îndeplinești alte îndatoriri. Toate îndatoririle sunt importante, deci cum ar trebui să alegi între ele? Ar trebui să te supui rânduielilor bisericii, fără să ai nicio dorință personală. Când Dumnezeu va avea nevoie să răspândești Evanghelia, El va spune: „Nu este adecvat sau important să îndeplinești datoria ta actuală. Datoria de răspândire a Evangheliei este mai importantă.” Ce ar trebui să faci atunci? Ar trebui s-o accepți ca pe un lucru care este datoria ta de onoare să-l faci, fără să analizezi, să judeci ori să scrutezi și, cu atât mai mult, fără să i te împotrivești ori să-l respingi. Aceasta e atitudinea corectă pe care o ființă creată ar trebui s-o adopte față de Creator. Atunci când oamenii iau o asemenea atitudine, oare se poate spune că, într-un anume sens, relația dintre ei și Dumnezeu este normală și adecvată? Prin ce se manifestă relația dintre om și Dumnezeu? Se manifestă în modul în care tratezi lucrurile pe care Dumnezeu ar dori să le faci. Dacă El îți încredințează să faci ceva, iar tu deliberezi și cântărești chestiunea, întrebând: „De ce vrei să fac asta? Îmi va fi de folos?” – dacă poți gândi astfel, atunci relația ta cu Dumnezeu este anormală și nu ai reușit să I te supui. Dacă spui: „Acesta e un lucru important pe care Dumnezeu mi-a spus să-l fac. Nu pot fi neglijent cu ceea ce îmi cere Dumnezeu să fac. Trebuie să mă ocup de el cu grijă. Orice îmi cere Dumnezeu să fac, orice îmi încredințează, aceea este datoria mea. Voi asculta de Dumnezeu și voi face orice rânduiește El. Nu pot refuza. Dacă nu pot rămâne consecvent în datoria mea, dacă refuz, dacă n-o iau în serios, dacă nu o fac bine până la capăt, atunci asta înseamnă să-L trădez pe Dumnezeu” – atunci ai rațiunea proprie unei ființe create și ai adoptat atitudinea corectă pe care o ființă creată ar trebui s-o aibă față de datoria sa. Dacă, știind prea bine că este însărcinarea dată de Dumnezeu, totuși refuzi s-o accepți și justifici această sustragere de la datoria ta, atunci natura problemei este gravă. Asta nu e doar răzvrătire față de Dumnezeu, este trădarea Lui. Dacă tu crezi în Dumnezeu, trebuie să adopți poziția și statutul unei ființe create și să accepți și să te supui însărcinărilor date de Creator. Aceasta e atitudinea corectă. Dacă îți lipsește atitudinea corectă față de datoria ta, natura acestei probleme e foarte gravă. În cazul în care, atunci când tocmai ai început să crezi, nu înțelegi adevărul, nu e nevoie să fii luat tare. În cazul în care crezi în Dumnezeu de câțiva ani și înțelegi unele adevăruri, dar totuși ești în stare să respingi însărcinarea dată de Dumnezeu, dacă nu răspândești Evanghelia și încă mai ești superficial când îți îndeplinești datoria – care este natura acestei probleme? Asta nu arată doar o lipsă de conștiință și rațiune, ci, extrem de important, înseamnă răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu, înseamnă să-L trădezi pe Dumnezeu. Se poate spune că aceasta e o mare neascultare. Nu ar fi nicio exagerare. O astfel de persoană nu este vrednică să fie numită ființă umană și va fi pedepsită, inevitabil. Întrucât recunoști că ești o ființă creată, care este rațiunea proprie ființelor create? Să faci orice îți spune Creatorul să faci și să te supui tuturor rânduielilor Creatorului. Acestea sunt conștiința și rațiunea proprii ființelor umane. De la cei care înțeleg adevărul se așteaptă încă și mai mult să se supună total orchestrării și rânduielilor lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să se răzvrătească niciodată, absolut deloc.

Adevărul referitor la răspândirea Evangheliei privește o gamă largă de oameni. Se cuvine să-i privească pe toți. La început, când unii oameni au auzit părtășie despre acest aspect al adevărului, au crezut că nu-i privea pe ei. Acum, însă, toți ar trebui să aibă o atitudine de acceptare referitor la datoria de răspândire a Evangheliei și toți ar trebui să fie conștienți de acest aspect al adevărului. De asemenea, ar trebui să aibă o definiție corectă a acestei datorii. Așadar, în ce poziție s-au plasat oamenii? (În poziția unei ființe create.) Ești o ființă creată; atunci, care este cea dintâi prioritate a unei ființe create? (Să se supună Creatorului.) Care este prima manifestare concretă a supunerii față de Creator? (Să ne îndeplinim datoria ca ființe create.) Așadar, care este cea dintâi datorie pe care ar trebui s-o îndeplinească o ființă creată? (Să răspândească Evanghelia și să mărturisească pentru Dumnezeu.) Așa este. Acesta e răspunsul pe care îl caut. Ați luat-o pe un drum cu multe ocolișuri până să nimeriți, în final, răspunsul corect. Cea dintâi prioritate a fiecărei ființe create este să răspândească Evanghelia, să mărturisească pentru lucrarea lui Dumnezeu și s-o răspândească în întreaga lume și până în cele mai îndepărtate locuri de pe Pământ. Aceasta e responsabilitatea și obligația fiecărui om care acceptă Evanghelia lui Dumnezeu. Este ceva care e datoria sa de onoare. Poate că nu îndeplinești în prezent această datorie sau datoria aceasta e ceva foarte departe de tine ori nu te-ai gândit niciodată că aceasta e o datorie pe care trebuie s-o îndeplinești. În orice caz, inima ta trebuie să înțeleagă limpede următorul lucru: datoria aceasta are legătură cu tine. Nu este numai o responsabilitate a altora – este și responsabilitatea și datoria ta. Doar pentru că acum nu ești desemnat s-o îndeplinești, nu înseamnă că datoria aceasta nu te privește, că tu nu trebuie să îndeplinești această datorie ori că Dumnezeu nu ți-a încredințat s-o îndeplinești. Dacă înțelegerea ta se poate ridica la acest nivel, nu înseamnă oare că perspectiva pe care o ai în inimă asupra datoriei de răspândire a Evangheliei este în acord cu adevărul și cu intenția lui Dumnezeu? Când înțelegerea voastră se va ridica la acest nivel, într-o bună zi, după ce veți termina toată lucrarea pe care o veți avea la îndemână, Dumnezeu va da o poruncă să vă împrăștie și să vă împartă peste tot, chiar și în unele locuri pe care le considerați cele mai ciudate, cele mai neplăcute și dificile. Ce veți face atunci? (Va fi datoria noastră de onoare să acceptăm.) Asta e ceea ce spuneți acum, dar când va veni ziua aceea, se prea poate să vi se umple ochii de lacrimi. Acum trebuie să vă pregătiți astfel – trebuie să ajungeți să conștientizați următorul lucru: „Asta e epoca în care m-am născut. Sunt norocos că am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și că am o parte din lucrarea planului de gestionare al lui Dumnezeu. Ca urmare, valoarea și însemnătatea vieții mele ar trebui să fie faptul de a-mi dedica energia întregii vieți extinderii lucrării de evanghelizare a lui Dumnezeu. Nu mă voi gândi la nimic altceva.” Aveți năzuința aceasta? (Da.) Ar trebui să aveți această năzuință și să fi făcut pregătirea și planul acesta. Doar așa poți fi o ființă creată adevărată, o ființă creată ce este iubită de Dumnezeu și adecvată pentru El. Unii oameni spun: „Nu sunt pregătit și m-aș teme dacă mi s-ar cere acum să răspândesc Evanghelia.” Nu te teme, Dumnezeu nu te va obliga să faci asta înainte de a fi pregătit. Și dacă spui că ești pregătit, e posibil ca Dumnezeu să nu te folosească încă. Când vei fi folosit, deci? Asta e la latitudinea lui Dumnezeu, așa că nu trebuie să-ți faci griji în legătură cu lucrul acesta. Când El va dori să te folosească, va pregăti totul. Atunci când vei avea statura și experiența de care este nevoie și vei îndeplini toate celelalte condiții necesare, poate că El îți va rândui să mergi să răspândești Evanghelia în diverse locuri. Când va veni vremea aceea, vei putea fi numit mesager al Evangheliei? (Nu.) În niciun moment nu pot fi numiți mesageri ai Evangheliei cei care îndeplinesc această datorie. Asta nu se va schimba niciodată. Cum ar trebui să fie numiți astfel de oameni? (Oameni care răspândesc Evanghelia.) Așa e mai corect. Indiferent cum sunt numiți astfel de oameni, aceasta e datoria pe care o îndeplinesc ei. Acesta e adevărul și nu se va schimba niciodată. Dacă se schimbă numele și se schimbă identitatea acestor oameni, atunci se va schimba esența lucrării. Odată ce esența se schimbă, va devia de la calea adevărului. Odată ce lucrarea deviază de la calea adevărului, ea va deveni comportament religios. În acest caz, oamenii vor rătăci tot mai departe de calea mântuirii, luând-o spre sud când au de gând s-o ia spre nord. Așadar, să nu mergeți niciodată pe calea greșită. Întotdeauna când cei care răspândesc Evanghelia sunt detașați și trimiși în diverse locuri, nu fac nimic mai mult decât că își îndeplinesc datoria de a răspândi Evanghelia. Ei nu sunt martori, nu sunt predicatori și cu atât mai puțin mesageri ai Evangheliei. Acesta e un adevăr veșnic și neschimbător.

După cele pe care le-am spus până acum, cu siguranță, cei mai mulți oameni vor fi simțit o lumină strălucindu-le în inimi și mulți dintre ei își vor freca mâinile de nerăbdare, gândindu-se: „Minunat, viitorul arată foarte promițător! Calea pe care ne-a pregătit-o Dumnezeu strălucește plină de lumină!” Nu este neapărat așa. Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre discipolii Săi. Fiecare dintre ei are un mediu, oferit de Dumnezeu omului, în care să-și îndeplinească datoria, și are harul și favoarea lui Dumnezeu de care să se bucure. De asemenea, are circumstanțe speciale, pe care Dumnezeu le pregătește pentru om, și trebuie să treacă prin multă suferință – nici vorbă de drumul lin pe care și-l imaginează omul. În afară de asta, dacă recunoști că ești o ființă creată, trebuie să te pregătești să suferi și să plătești un preț de dragul îndeplinirii responsabilității tale de a răspândi Evanghelia și de dragul îndeplinirii adecvate a datoriei tale. Prețul s-ar putea să fie vreo boală sau dificultate fizică sau să înduri persecuțiile marelui balaur roșu sau înțelegerile greșite ale oamenilor lumești, precum și necazurile care-i încearcă pe cei care răspândesc Evanghelia: să fii trădat, să fii bătut sau certat, să fii condamnat – ba chiar să fii prins la înghesuială și pus în pericol de moarte. Este posibil ca, pe parcursul răspândirii Evangheliei, să mori înainte ca lucrarea lui Dumnezeu să fie terminată și să nu trăiești să vezi ziua gloriei lui Dumnezeu. Trebuie să fiți pregătiți pentru asta. Acest lucru nu este menit să vă sperie; este un fapt. Acum că am clarificat acest lucru, iar voi l-ați înțeles, dacă încă mai aveți năzuința asta și sunteți siguri că nu se va schimba și rămâneți loiali până la moarte, asta dovedește că aveți o anumită statură. Să nu presupui că răspândirea Evangheliei în aceste națiuni de peste hotare, care au libertăți religioase și drepturi ale omului, va fi lipsită de pericole și că tot ce faci va merge ca pe roate, că totul va avea binecuvântarea lui Dumnezeu și va fi însoțit de autoritatea și puterea Lui extraordinară. Asemenea idei țin de noțiunile și închipuirile omenești. Fariseii credeau și ei în Dumnezeu, dar, cu toate astea, L-au luat pe Dumnezeu întrupat și L-au răstignit pe cruce. Atunci, oare lumea religioasă din prezent ce lucruri rele e în stare să-I facă Dumnezeului întrupat? Au făcut atâtea lucruri rele – L-au judecat pe Dumnezeu, L-au condamnat, L-au blasfemiat – nu există lucru rău de care ei nu sunt în stare. Nu uita că cei care L-au luat pe Domnul Isus și L-au răstignit pe cruce erau credincioși. Numai ei au avut ocazia să facă un astfel de lucru. Non-credincioșilor nu le păsa de lucrurile acestea. Credincioșii au fost cei care au complotat cu guvernul ca să-L ia pe Domnul Isus și să-L răstignească pe cruce. În plus, cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Au fost condamnați, bătuți, certați și uciși fiindcă au răspândit Evanghelia Domnului și au fost respinși de oamenii lumii – astfel au fost martirizați. Să nu vorbim de finalul acestor martiri sau de definiția lui Dumnezeu pentru comportamentul lor, ci să întrebăm asta: când au ajuns la final, modurile în care și-au întâlnit sfârșitul vieții au fost conform noțiunilor umane? (Nu, nu au fost.) Din perspectiva noțiunilor omenești, au plătit un preț atât de mare pentru a răspândi lucrarea lui Dumnezeu, dar au fost uciși de Satana, în ultimă instanță. Acest lucru nu este conform noțiunilor omenești, dar tocmai asta e ceea ce li s-a întâmplat. E ceea ce Dumnezeu a îngăduit. Ce adevăr poate fi căutat în acest lucru? Faptul că Dumnezeu i-a lăsat să moară în felul acesta a fost blestemul și condamnarea Lui sau planul și binecuvântarea Sa? Nici una, nici cealaltă. Atunci ce a fost? Acum oamenii reflectează asupra morții lor cu multă amărăciune, dar așa erau lucrurile pe atunci. Cei care credeau în Dumnezeu mureau în felul acela, cum se explică acest lucru? Când menționăm acest subiect, vă puneți în locul lor, deci sunt inimile voastre triste și simțiți o durere ascunsă? Vă gândiți: „Acești oameni și-au făcut datoria de a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu și ar trebui considerați oameni buni, deci cum au putut avea un astfel de sfârșit și un astfel de final?” De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent de cum au murit sau de cum au părăsit lumea, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a mărturisi pentru faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să mărturisească pentru faptele și extraordinara putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o pentru toată omenirea îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, după cum se vede, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a mărturisi existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu și-au abandonat responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia Sa? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe ceva ce este datoria ta de onoare să faci. Oamenii din ziua de azi se tem și își fac griji, dar la ce folosesc aceste sentimente? Dacă Dumnezeu nu are nevoie ca tu să faci asta, la ce bun să te îngrijorezi? Dacă Dumnezeu are nevoie ca tu să faci asta, nu ar trebui să te eschivezi de la această responsabilitate și nici să o respingi. Ar trebui să cooperezi în mod proactiv și să o accepți fără grijă. Indiferent cum moare un om, el nu ar trebui să moară înaintea Satanei și în mâinile Satanei. Dacă un om urmează să moară, ar trebui să moară în mâinile lui Dumnezeu. Oamenii vin de la Dumnezeu și la Dumnezeu se întorc – aceasta este rațiunea și atitudinea pe care ar trebui să le aibă o ființă creată. Acesta este adevărul final pe care un om ar trebui să-l înțeleagă când răspândește Evanghelia și își face datoria – un om trebuie să plătească cu prețul vieții pentru a răspândi și a mărturisi Evanghelia îndeplinirii lucrării lui Dumnezeu întrupat și a mântuirii omenirii de către El. Dacă aspiri la asta, dacă poți să fii mărturie în acest fel, este minunat. Dacă încă nu ai acest fel de aspirație, ar trebui cel puțin să-ți îndeplinești cum trebuie responsabilitatea și datoria care sunt înaintea ta, încredințându-i restul lui Dumnezeu. Poate că atunci, pe măsură ce lunile și anii trec, experiența îți sporește și înaintezi în vârstă, iar înțelegerea adevărului îți devine mai profundă, îți vei da seama că ai o obligație și o responsabilitate să-ți oferi viața lucrării Evangheliei lui Dumnezeu, chiar până în ultima clipă a vieții tale.

Acum e timpul potrivit să începem să discutăm despre aceste subiecte, căci răspândirea Evangheliei Împărăției a început deja. Înainte, în Epoca Legii și în Epoca Harului, unii profeți și sfinți din vechime și-au dat viața răspândind Evanghelia, așadar, cei născuți în zilele de pe urmă pot să-și dea viața și ei pentru această cauză. Aceasta nu e ceva nou sau brusc și cu atât mai puțin o cerință exagerată. Aceasta e datoria pe care ființele create se cuvine să o facă și să o îndeplinească. Acesta e adevărul; acesta e adevărul suprem. Dacă tot ce faci este să strigi sloganuri despre ceea ce vrei să faci pentru Dumnezeu, cum vrei să-ți îndeplinești datoria și cât de mult vrei să te sacrifici pentru El, este inutil. Când realitatea va veni peste tine, când ți se va cere să-ți sacrifici viața, oare te vei plânge în clipa cea din urmă, vei fi pregătit, te vei supune cu adevărat? Asta îți testează statura. Dacă, în clipa în care urmează să-ți fie luată viața, tu ești liniștit, pregătit, și te supui fără să te plângi, dacă simți că ți-ai îndeplinit până la capăt responsabilitățile, obligațiile și îndatoririle, dacă inima ți-e bucuroasă și împăcată – dacă pleci astfel, atunci, pentru Dumnezeu, nu ai plecat deloc, ci trăiești în alt tărâm și în altă formă. Nu ai făcut decât să-ți schimbi modul de a trăi. În niciun caz nu ești cu adevărat mort. Omul zice: „Persoana aceasta a murit atât de tânără, ce lucru demn de milă!” În ochii lui Dumnezeu, însă, nu ai murit și nu ai plecat să suferi, ci ai plecat să te bucuri de binecuvântări și să vii mai aproape de El. Întrucât, ca ființă creată, în ochii lui Dumnezeu tu ți-ai îndeplinit deja datoria în mod adecvat, acum ți-ai încheiat datoria, Dumnezeu nu mai are nevoie să îndeplinești această datorie în rândurile ființelor create. Pentru El, „plecarea” ta nu se numește „plecare” – tu ești „luat”, „adus” sau „condus” de aici, și e un lucru bun. Vă doriți să fiți conduși de aici de Dumnezeu? (Ne dorim asta.) Să nu vă doriți asta! Sunt multe lucruri în viața aceasta pe care omul nu le înțelege. Nu vă grăbiți să ajungeți la treapta aceasta. Înainte de a veni ziua aceea, trebuie să te străduiești să înțelegi mai mult din adevăr și să știi mai mult despre Creator. Nu lăsați în urmă niciun regret! De ce spun să nu lăsați în urmă niciun regret? În viața asta, oamenii au doar un timp limitat pentru a trece de la înțelegerea lucrurilor la faptul de a avea această ocazie, de a deține acest calibru și de a întruni condițiile pentru a intra în dialog cu Creatorul, așa încât să ajungă la o adevărată înțelegere, cunoaștere a Creatorului și frică de El și să meargă pe calea temerii de Dumnezeu și a feririi de rău. Dacă vrei ca Dumnezeu să te conducă repede de aici, nu ești responsabil cu propria-ți viață. Ca să fii responsabil, ar trebui să trudești mai mult pentru a te dota cu adevărul, să reflectezi mai mult asupra ta când ți se întâmplă ceva și să-ți compensezi rapid defectele. Ar trebui să ajungi să practici adevărul, să acționezi conform principiilor, să pătrunzi în adevărul-realitate, să știi mai mult despre Dumnezeu, să fii capabil să cunoști și să înțelegi intențiile Lui și să nu-ți trăiești viața în zadar. Trebuie să ajungi să știi unde este Creatorul, care sunt intențiile Lui și cum Își exprimă El bucuria, mânia, întristarea și fericirea. Chiar dacă nu poți atinge o conștientizare mai profundă sau o cunoaștere deplină, trebuie să ai, cel puțin, o înțelegere de bază a lui Dumnezeu, să nu-L trădezi niciodată, să fii fundamental compatibil cu El, să-I arăți respect, să-I oferi o mică mângâiere și să faci ceea ce este corect și în esență realizabil pentru o ființă creată. Acestea nu sunt lucruri ușoare. În procesul îndeplinirii îndatoririlor lor, oamenii pot ajunge, treptat, să se cunoască și, ca urmare, să-L cunoască pe Dumnezeu. Procesul acesta este, de fapt, o interacțiune între Creator și ființele create și ar trebui să fie un proces de care să merite să-ți amintești toată viața. Acest proces este ceva de care oamenii ar trebui să fie capabili să se bucure, nu un proces dureros și dificil. Așadar, oamenii ar trebui să prețuiască zilele și nopțile, anii și lunile petrecute îndeplinindu-și îndatoririle. Ar trebui să prețuiască această etapă a vieții și nu ar trebui să o considere un obstacol sau o povară. Ar trebui să savureze această etapă a vieții lor și să câștige din ea cunoaștere bazată pe experiență. Atunci, ei vor ajunge la o înțelegere a adevărului și vor trăi asemănarea unei ființe umane, vor avea o inimă cu frică de Dumnezeu și vor face din ce în ce mai puțin rău. Înțelegi mult din adevăr, nu faci lucruri care Îl mâhnesc pe Dumnezeu sau de care este scârbit. Când ajungi înaintea Lui, simți că El nu te mai detestă. Ce minunat! Odată ce un om a ajuns aici, nu ar fi oare împăcat, chiar de-ar urma să moară? Ce se întâmplă, deci, cu acei oameni care imploră să moară acum? Vor doar să scape și nu vor să sufere. Vor un sfârșit rapid al acestei vieți, ca să se poată duce să se prezinte în fața lui Dumnezeu. Vrei să te prezinți în fața lui Dumnezeu, însă El nu te vrea încă. Ai vrea să te prezinți în fața lui Dumnezeu înainte ca El să te cheme? Nu te prezenta în fața Lui înainte de a-ți veni timpul! Nu e un lucru bun. Dacă trăiești o viață semnificativă și plină de sens, iar Dumnezeu te ia de aici, acesta e un lucru minunat!

Înțelegeți cu toții ce am discutat azi? Sper că aceste cuvinte nu v-au pus nicio povară în plus și sper că nu v-a înspăimântat conținutul părtășiei de azi. Dimpotrivă, sper că v-a permis să înțelegeți unele adevăruri pe care ar trebui să le înțelegeți, astfel încât să gestionați mai bine chestiunea credinței în Dumnezeu și să vă simțiți mai siguri și mai edificați în legătură cu ea. Au obținut efectul acesta cuvintele Mele? (Da.) Descrieți-Mi-l. (În trecut, nu am luat cu adevărat răspândirea Evangheliei ca fiind datoria mea. Am purtat în inimă multe păreri false. Credeam că aveam să fiu desemnat să răspândesc Evanghelia numai dacă îmi îndeplineam prost celelalte îndatoriri. Mi se părea că răspândirea Evangheliei era datoria cea mai rea și nu o priveam cu adevărat ca pe o însărcinare pe care Dumnezeu o încredințează omului. Azi, părtășia lui Dumnezeu ne-a spus că a răspândi Evanghelia și a fi martor pentru Dumnezeu este responsabilitatea omului, iar oamenii ar trebui să simtă că e datoria lor de onoare să meargă și să îndeplinească această responsabilitate. Abia atunci am simțit că părerile mele au fost prea absurde și că ele m-au făcut să nu-mi doresc realmente să îndeplinesc cum se cuvine datoria de răspândire a Evangheliei. Ascultarea părtășiei lui Dumnezeu de azi mi-a schimbat părerile.) Excelent! Vrea și altcineva să vorbească? (Obișnuiam să cred că sunt doar o mică ființă creată și nu mi-am considerat îndeplinirea datoriei drept o chestiune importantă. Mi se părea că datoria mea era neînsemnată și nedemnă de atenție. Astăzi, însă, L-am auzit pe Dumnezeu spunând că îndatoririle îndeplinite de fiecare persoană pe care El a predestinat-o au fost poruncite de El și că toate au fost plănuite și rânduite cu grijă de către El. Dacă oamenii nu își îndeplinesc îndatoririle cu loialitate, fug de responsabilitățile și obligațiile lor. Mai ales când am auzit în părtășia lui Dumnezeu că a răspândi Evanghelia și a mărturisi pentru Dumnezeu reprezintă o însărcinare pe care El o încredințează fiecăruia și responsabilitatea ființelor create, mi-a dat o mare credință și o mare năzuință de a merge pe calea pe care Dumnezeu a poruncit-o. Vreau să-mi asum responsabilitatea pentru viața mea, să-mi fac bine datoria și să-mi duc la capăt misiunea. Atunci voi fi capabil să-I ofer o mică mângâiere lui Dumnezeu. M-am simțit deosebit de mișcat după ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu. Am simțit că nu mai pot să subestimez însărcinarea pe care mi-a dat-o El.) Bine spus! Toată lumea simte la fel, așa-i? (Da.) Așa cum poți vedea, când oamenii nu înțeleg adevărul, devin confuzi și pot nesocoti până și un lucru atât de mare precum răspândirea Evangheliei. Dar odată ce se face părtășie clară despre adevăr, oamenii își dau seama de importanța acestei chestiuni, ajung să-și cunoască poziția și valoarea propriei vieți. Asta înseamnă că au o direcție? (Da.) Adevărul poate schimba inimile oamenilor. Există, în afara adevărului, vreo teorie care îți poate mișca inima și schimba părerile? Niciuna, doar calea adevărului îți poate schimba părerile. Oare de ce poate să-ți schimbe părerile calea aceasta? Fiindcă aceste adevăruri sunt atât de practice, încât nimeni nu le poate respinge. Aceste adevăruri au legătură cu viața omului și cu misiunea vieții omului. Sunt strâns legate de ființele umane; nu sunt irelevante pentru acestea. Nu sunt niște lucruri nesemnificative, ci sunt legate de misiunea vieții omului și de valoarea și sensul vieții. De aceea, când sunt rostite limpede, aceste cuvinte pot schimba inimile oamenilor, astfel încât ei vor ajunge să accepte aceste cuvinte și să-și schimbe părerile. Ar trebui ca părtășia de azi să fi jucat un anumit rol în schimbarea atitudinilor oamenilor față de îndatoririle lor. Dacă aceste adevăruri pot să schimbe viețile oamenilor, modul în care trăiesc și direcția pe care o urmează în căutarea lor, asta ar fi minunat. Ar însemna că nu am spus degeaba astăzi aceste cuvinte. Acum, că Mi-am încheiat părtășia despre aceste adevăruri, trebuie să le aplicați, să le trăiți și să vi le însușiți, treptat, în viața voastră de zi cu zi. Odată ce adevărurile acestea vor deveni realitatea și viața ta, Dumnezeu nu-ți va șterge titulatura de ființă creată și vei fi câștigat într-adevăr ceva. Atunci, când Dumnezeu chiar îți va cere să-ți oferi viața și s-o folosești pentru a mărturisi despre faptele Sale și a fi martor pentru Evanghelia Sa, vei fi eliberat de teamă și îngrijorare și în mod sigur nu vei refuza. Vei accepta bucuros. Fiind o însărcinare încredințată ție de Creator, o vei accepta de la Dumnezeu. Așadar, pentru a aștepta și a întâmpina ziua aceea, pe lângă faptul de a putea să înțeleagă aceste adevăruri, acum oamenii trebuie să lucreze din greu ca să se doteze cu cuvintele lui Dumnezeu și să dobândească o mai mare și mai profundă cunoaștere a lucrării și a firii lui Dumnezeu. Acesta e lucrul cel mai important.

25 decembrie 2018