Astăzi avem părtășie despre adevărul îndeplinirii datoriei de a răspândi Evanghelia. Ați câștigat ceva din lucrul acesta? (Da.) În trecut, părtășia noastră despre adevărul răspândirii Evangheliei s-a concentrat pe viziune, adică am avut părtășie în mod expres despre adevărul legat de viziune și nu am discutat multe probleme detaliate, cum facem astăzi. Întrucât majoritatea oamenilor știu câte ceva despre liniile generale ale adevărului viziunii, dar se poate să nu le fie clare căile și principiile de practică detaliate pentru probleme specifice, astăzi aduc în părtășia noastră aceste chestiuni specifice. Prin părtășia despre unele cazuri și comportarea oamenilor – sau despre ce este corect și ce nu este corect să se facă atunci când cineva întâmpină aceste situații, punctele de vedere pe care le au oamenii și cum ar trebui ei să îndeplinească această responsabilitate, această obligație – prin părtășia despre toate aceste subiecte, considerați că adevărul răspândirii Evangheliei devine mai corect și mai ușor de implementat în viața reală? Cred că inimile voastre vor deveni mult mai senine după ce veți asculta aspectul acesta al adevărului. Când veți întâmpina anumite probleme specifice în procesul răspândirii Evangheliei, veți beneficia de pe urma acestor cuvinte, fiindcă sunt practice și se referă la adevărurile-principii. Nu sunt cuvinte goale. În viața voastră cotidiană, când întâmpinați asemenea chestiuni legate de răspândirea Evangheliei și când trăiți în unele stări incorecte sau când întâmpinați unele probleme în lucrarea voastră de răspândire a Evangheliei, puteți oare să folosiți aceste adevăruri pentru a rezolva problemele cu care vă confruntați? Dacă puteți să rezolvați astfel de probleme, atunci cuvintele de azi nu sunt rostite în van. Dacă tot nu puteți rezolva astfel de probleme sau dacă faceți lucrurile după placul vostru, dacă luați propriile hotărâri și rămâneți la ele, dacă faceți ce vreți și acționați cu încăpățânare și nesăbuință, fără să țineți cont de îndatoririle și responsabilitățile voastre, atunci adevărurile acestea sunt doar vorbe goale pentru voi și nu slujesc la nimic. Nu slujesc la nimic nu pentru că adevărul nu poate să te ajute, nu pentru că adevărul nu-ți este de niciun folos, ci pentru că nu ai deloc iubire pentru adevăr și nu practici adevărul. Tu vezi datoria de răspândire a Evangheliei doar ca pe un hobby sau ca un mod de a petrece timpul. Ce se va întâmpla dacă abordați datoria de răspândire a Evangheliei cu acest punct de vedere? Veți fi oare capabili să vă îndepliniți datoria în mod adecvat? (Nu.) Dacă a discuta despre îndeplinirea adecvată a datoriei voastre pare puțin distant, atunci să vă întreb mai întâi următorul lucru: dacă abordați datoria de răspândire a Evangheliei cu acest punct de vedere, puteți satisface intenția lui Dumnezeu? (Nu.) Asta ar trebui să vă fie limpede în inimă tuturor. Când abordezi datoria aceasta cu acest gen de punct de vedere și cu acest fel de atitudine, îți vei simți inima șovăielnică. Te vei gândi că atitudinea ta nu e așa cum I-ar plăcea lui Dumnezeu. Dacă te porți astfel, chiar de câștigi niște oameni și, la exterior, pare că faci fapte bune, intențiile și motivele tale pentru îndeplinirea datoriei sunt contrare adevărurilor-principii. Ești aidoma acelor oameni religioși care răspândesc Evanghelia pentru a obține binecuvântări și a face tranzacții cu Dumnezeu. Asemenea intenție și sursă a motivației sunt greșite. Atunci când analizează cum își îndeplinesc oamenii îndatoririle, Dumnezeu le judecă intențiile și motivele. El observă atitudinile și mentalitățile cu care oamenii își abordează îndatoririle. Pe baza acestui lucru, Dumnezeu lucrează pentru a-i curăți pe oameni de corupție și a-i mântui, ca aceștia să se poată elibera de păcat. Ca urmare, indiferent în ce mod răspândești Evanghelia, ar trebui să accepți examinarea atentă a lui Dumnezeu. Indiferent ce fel de persoană ești, de ce calibru ești, ce fel de datorie ai îndeplinit și care a fost datoria ta înainte de-a intra în rândurile celor ce răspândesc Evanghelia, ar trebui să respecți aceste adevăruri-principii ale răspândirii Evangheliei, ar trebui să vezi răspândirea Evangheliei ca fiind datoria și responsabilitatea ta și să ți-o asumi.

Unii conducători și lucrători care nu pot să facă lucrare practică ori să rezolve probleme practice sunt înlocuiți și repartizați să răspândească Evanghelia ca membri ai echipei de evanghelizare. S-ar putea să le spună tuturor celor întâlniți: „Eu am fost conducător. Am fost trimis la echipa de evanghelizare să răspândesc Evanghelia fiindcă nu am lucrat bine. Poate că Dumnezeu mă pune să răspândesc Evanghelia ca să mă călească o perioadă, ca să mă înzestreze cu adevărul și să mă pregătească. Asta înseamnă că nu trebuie să depun așa de mult efort în răspândirea Evangheliei. Orice fac, e în regulă. La urma urmei, eu am stofă de conducător. Odată ce voi crește în statură trebuie să fiu făcut conducător. Sunt de un calibru atât de bun, că ar fi o risipă de talent dacă n-aș fi conducător. Acum biserica duce lipsă de conducători și lucrători!” Casa lui Dumnezeu – sugerează cuvintele lor – nu se poate lipsi de ei în calitate de conducători. Sunt puși să răspândească Evanghelia doar pentru a li se da ocazia de a practica, pentru a-i înzestra cu adevărul și pentru a-i pune să facă ceva muncă la firul ierbii, ca parte a cultivării și pregătirii lor. Așadar, își privesc datoria de a răspândi Evanghelia drept ceva temporar, o fac numai ca să-și garnisească CV-urile, să se distreze și să-și lărgească orizonturile. Ei cred că, dacă obțin rezultate în răspândirea Evangheliei, dacă înțeleg adevărul și sunt capabili să facă o lucrare oarecare, vor fi promovați pentru a sluji ca lucrători sau conducători. Oare dacă adoptă această mentalitate față de îndeplinirea datoriei lor de a răspândi Evanghelia, pot ei ajunge la căința adevărată? Nu au reflectat asupra lor înșiși și nu au ajuns să se cunoască. Nu au conștiință de sine. Nu-i așa că au probleme acești oameni? Ei nu înțeleg corect răspândirea Evangheliei. Au o părere prea bună despre ei înșiși; chiar nu se cunosc deloc! Habar nu au ce se petrece în realitate. De fapt, lucrul acesta s-a întâmplat deoarece ei nu sunt oameni care urmăresc adevărul și sunt complet lipsiți de orice capacitate de înțelegere. La nivel superficial, știu să vorbească bine, le place să se ocupe de treburi și pare că au un oarecare calibru, dar când slujesc drept lucrători și conducători caracterul și calibrul lor nu sunt satisfăcătoare. Nu pot îndeplini standardele și criteriile pentru a fi conducători și lucrători, așa că sunt eliminați. Ei nu văd că sunt de duzină, ci se laudă cu nerușinare și se umflă în pene. Deși n-o vor spune niciodată, unii oameni, după estimarea lor personală, cred că doar cei care nu pot face nimic altceva sunt repartizați să răspândească Evanghelia. În inimile lor, împart toate îndatoririle din casa lui Dumnezeu în înalte, de mijloc și umile. Consideră datoria răspândirii Evangheliei ca fiind cea mai umilă dintre toate îndatoririle din casa lui Dumnezeu. Oricine face o greșeală ori nu-și îndeplinește datoria în mod adecvat este trimis să răspândească Evanghelia. Așa înțeleg acești oameni datoria aceasta. Există o diferență între modul acesta de înțelegere și a lua răspândirea Evangheliei drept responsabilitatea și obligația ta de îndeplinit în viață? Poate cineva să-și facă datoria bine, dacă o înțelege astfel? (Nu.) Unde au greșit ei? Ei privesc cea mai mare responsabilitate a unei persoane și obligația pe care ar trebui să o îndeplinească în viața sa – lucrarea de răspândire a Evangheliei – ca fiind lucrarea cea mai umilă. Nu o iau drept propria lor responsabilitate și obligație și nu o înțeleg ca pe o datorie. Indiferent de modul în care casa lui Dumnezeu are părtășie despre necesitatea de a-ți face datoria cu loialitate și despre faptul că răspândirea Evangheliei este una dintre aceste îndatoriri, ei nu admit că așa stau lucrurile. În inima lor, cred că diferitele eșaloane de conducători, lucrători și oameni care răspund de casa lui Dumnezeu sunt la vârf. Au autoritate absolută și vor primi în cele din urmă recompense mari și vor fi desăvârșiți de Dumnezeu. Adepții aflați în subordinea lor sunt pălmași, doar, mai ales răspânditorii Evangheliei care mereu interacționează cu oameni din afara bisericii. Dintre toate slujbele, poate că lucrarea lor e cea mai grea și mai istovitoare. În final, nu poți spune cu certitudine dacă oamenii aceștia vor fi desăvârșiți. Este vina lor că așa concep datoria de răspândire a Evangheliei? Există oameni care privesc această sacră responsabilitate și obligație de răspândire a Evangheliei ca fiind cea mai umilă corvoadă și o plasează la nivelul cel mai de jos al unei ierarhii de grade și ranguri? Ei disprețuiesc datoria aceasta și îi disprețuiesc și pe cei care o îndeplinesc. Ca urmare, ce punct de vedere aduc cu ei atunci când fac această datorie? (O văd ca fiind temporară.) Altceva? Când câștigă pe cineva, nu li se pare mare lucru, iar când nu reușesc să câștige pe cineva, nu le pasă. Nu privesc răspândirea Evangheliei ca pe o parte din lucrarea lor și nu se străduiesc din toate puterile să înfăptuiască bine această datorie. În inimile lor, disprețuiesc datoria de răspândire a Evangheliei, deci care va fi rezultatul muncii lor la aceasta? Pot ei să se doteze cu toate aspectele adevărului pentru a-și îndeplini datoria de răspândire a Evangheliei? Pentru a-i câștiga pe mai mulți oameni, memorează ei pasaje din cuvântul lui Dumnezeu și versete biblice și se familiarizează, oare, cu o varietate de mărturii bazate pe experiențe, astfel încât să poată rezolva diversele probleme pe care le întâmpină când răspândesc Evanghelia? (Nu.) Dacă atunci când răspândesc Evanghelia, unii oameni care au o înțelegere denaturată și care au numeroase noțiuni le vor pune întrebări dificile, cum le vor face față ei? (Îi vor abandona.) Aceasta e un gen de atitudine. Oare I se vor plânge lui Dumnezeu, spunând: „De ce a trebuit să întâlnesc, la răspândirea Evangheliei, o persoană așa de ridicolă, fără nicio înțelegere spirituală? Ce ghinion!” Nu au iubire pentru potențialii destinatari ai Evangheliei și speră că Dumnezeu nu va mântui acest gen de persoană. Nu se roagă lui Dumnezeu în privința acestei chestiuni, nici nu caută intențiile Lui și cu atât mai puțin arată vreo considerație față de intențiile Lui. Aleg cum să-i trateze pe potențialii destinatari ai Evangheliei în funcție de preferințele trupești, iar când întâlnesc oameni cu numeroase probleme și grave noțiuni, renunță la ei. Aleg să răspândească Evanghelia doar oamenilor fără noțiuni sau cu noțiuni puține și nu vor să plătească niciun preț. Ori de câte ori ceva este în detrimentul vanității sau demnității lor, sau în detrimentul reputației ori statutului lor, ori de câte ori ceva se opune preferințelor trupești sau intră în conflict cu plăcerile trupești – ce aleg ei să facă? Aleg să renunțe, aleg să dea bir cu fugiții, aleg să nu îndeplinească această responsabilitate, ci mai curând o refuză. În același timp, lăuntric I se plâng lui Dumnezeu în inimile lor: „De ce a trebuit să întâlnesc o persoană atât de ridicolă, cu așa de multe noțiuni? De ce mă faci să îndur asta? Mi-a fost afectată imaginea, mi-am irosit eforturile și nu am reușit să câștig pe nimeni.” În secret, inimile lor sunt pline de resentimente față de Dumnezeu. De aceea, nu sunt dispuși să accepte datoria răspândirii Evangheliei și nici să îndeplinească responsabilitatea aceasta; dacă astfel sunt atitudinile lor față de datoria răspândirii Evangheliei, atunci nu sunt departe de a fi eliminați.

În cursul răspândirii Evangheliei, mulți dintre cei ce răspândesc Evanghelia își tratează lucrarea cu o atitudine superficială și neglijentă. Niciodată nu se schimbă. Niciodată nu o tratează cu o atitudine de atenție plină de grijă, de prudență și frică de Dumnezeu, ci se gândesc: „În orice caz, nu am niciun proiect momentan, pot să fac orice. Echipa de evanghelizare pare plăcută, așa că o să intru în ea.” Apoi se iau după ceilalți și răspândesc Evanghelia. De fapt, au o contribuție foarte restrânsă la acest proces. Doar își fac ceva timp și călătoresc puțin, dar nu plătesc niciun preț real. Mereu predică Evanghelia în funcție de preferințele lor trupești, de noțiunile și închipuirile lor. Niciodată nu urmează câtuși de puțin adevărurile-principii. Sunt mulți oameni cărora le place să le predice bogaților și celor cu bani, însă nu săracilor. Le place să le predice oamenilor chipeși, însă nu celor mai puțin arătoși. Le place să le predice oamenilor cu care se înțeleg bine, dar nu celor cu care nu se înțeleg. Le place să le predice oamenilor care au noțiuni puține, dar nu celor cu prea multe noțiuni. Le place să le predice oamenilor care acceptă ușor Evanghelia, oamenilor care o vor accepta fără a trebui să asculte multă vorbă. Nu vor să le predice oamenilor, dacă asta înseamnă multe discuții epuizante. Pentru a da un exemplu, să zicem că o femeie răspândește Evanghelia și întâlnește un bărbat care provine dintr-o familie înstărită, care are casă și mașină, ai cărui părinți au slujbe bune, care e copil unic și arată bine. Ea crede că ar putea duce o viață de bunăstare dacă s-ar putea căsători cu el, așa că vrea să-i predice acestui bărbat Evanghelia, gândindu-se că ar fi minunat dacă ar accepta-o. Alți oameni încearcă să o oprească, spunându-i că această persoană nu e un căutător al adevărului, nu este cineva căruia i se poate predica, dar ea zice: „Dacă avem părtășie mai mult despre adevăr, e posibil să ajungă să-l accepte. Dacă nu-l determinăm pe un om atât de bun să accepte Evanghelia și nu îl mântuim, nu ar fi asta împotriva intențiilor lui Dumnezeu?” În realitate, ea are scopul ei. Nu încearcă să-l câștige pe omul acesta ca să-l aducă înaintea lui Dumnezeu, ci vrea să-și facă reclamă și să i se vândă. După multă promovare, până la urmă obține ceea ce urmărește și poate să formeze o relație cu el, pentru propriile ei scopuri. Care e problema aici? În tot ce face, ea are motivele ei personale, care încalcă adevărurile-principii. În final, folosește diverse mijloace pentru a-l determina să accepte Evanghelia și chiar se căsătorește cu el, spunând: „Cea mai mare realizare în lucrarea mea de răspândire a Evangheliei a fost să găsesc un asemenea spirit înrudit. Asta e ceva ce trebuie să accept din partea lui Dumnezeu. Căsătoria e poruncită de Dumnezeu. Doar prin rânduiala lui Dumnezeu am întâlnit omul acesta și m-am căsătorit cu el. Asta-i favoarea și binecuvântarea lui Dumnezeu.” Merge mai departe să-și alcătuiască o mică familie și să ducă o viață fericită. Mai poate ea să răspândească Evanghelia? (Nu.) După un an sau doi, se duce din când în când să răspândească Evanghelia atunci când se simte bine, dar își petrece majoritatea timpului în viața de familie, iar inima îi devine tot mai pustie. În cele din urmă, își dă seama că viața de familie nu e decât oale și tigăi, mâncat, băut, pierdere de vreme și agitație. Simte că totul e fără sens. Privind înapoi, cugetă și își spune: „Credința în Dumnezeu – aceasta are sens încă. Să mă duc înapoi, să reiau credința și să continuu să răspândesc Evanghelia!” În final, vorbește despre experiențele ei într-o manieră pompoasă, zicând: „Omul a fost creat de Dumnezeu, deci nu-L poate părăsi. Fără Dumnezeu omul nu poate să trăiască. La fel cum peștele sigur va muri fără apă, dacă omul Îl părăsește pe Dumnezeu, cu siguranță nu va avea un drum de urmat în viața sa. De aceea m-am întors. Pentru că Dumnezeu m-a chemat.” Ce nerușinare cruntă! După ce s-a întors, ea cere să-și îndeplinească datoria, spunând: „Totul e pustiu dacă nu-mi fac datoria. Fiecare trebuie să-și facă datoria.” Cuvintele oamenilor care nu practică adevărul și nu au iubire de adevăr îi dezgustă pe cei care le aud. Spui că nu-L poți părăsi pe Dumnezeu. Atunci, de ce nu-L întrebi pe Dumnezeu dacă El te vrea? Ți-ai găsit un partener când îți îndeplineai datoria și apoi ți-ai lăsat baltă datoria și ai fugit. De ce nu te-ai rugat lui Dumnezeu să-L întrebi dacă era de acord cu asta și să afli atitudinea Lui? Ți-ai îndeplinit responsabilitățile? Ai îndeplinit însărcinarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu? L-ai tratat pe Dumnezeu ca Dumnezeu? Ți-ai văzut datoria ca datorie a ta? La toate aceste întrebări, răspunsul este nu. Ce e Dumnezeu pentru tine? E doar un amic pe care l-ai întâlnit pe marginea drumului. Îl saluți și imediat crezi că sunteți prieteni. Dacă servește intereselor tale, mergi mai departe cu El, dar dacă nu e în beneficiul tău, îți iei la revedere. Apoi, însă, te gândești iar la El atunci când ai nevoie de El. O relație de felul acesta ai tu. Dacă-L consideri pe Dumnezeu drept un amic pe care l-ai cunoscut cândva, Dumnezeu ce va crede despre tine? Cum te va trata El? Ești tristă, zilele îți sunt pustii, deci ai nevoie de Dumnezeu. Te întorci și vrei să-ți faci datoria. Oare Dumnezeu îți va da așa de lejer o datorie? (Nu.) De ce nu? Nu o meriți! Deși astfel de oameni pot să-și îndeplinească îndatoririle imediat după ce ajung să creadă în Dumnezeu, ei Îl vor abandona pe Dumnezeu, fără să dea nicio avertizare, înainte de a-și finaliza îndatoririle, părăsindu-și posturile și abandonându-și lucrarea. Cum privește Dumnezeu lucrul acesta? Care este natura acestei purtări? (O trădare.) Trădarea nu e o chestiune minoră. Astfel de oameni sunt dezertori! Cum își îndeplinesc datoria dezertorii? Își urmăresc propriul interes sub steagul îndeplinirii datoriei. Fac planuri pentru a-și asigura viitorul și traiul personal în timp ce-și încalcă intenția inițială pentru îndeplinirea îndatoririlor. În ultimă instanță, ei fug în mijlocul îndeplinirii datoriei lor, ceea ce-i face dezertori. O asemenea persoană nu se sacrifică pentru Dumnezeu cu inimă sinceră, ci are propriile sale intenții și scopuri și încearcă să-L înșele pe Dumnezeu, arătându-și adevărata față în cele din urmă. Nu sunt aceștia oameni care-L trădează pe Dumnezeu? Unii spun: „În casa lui Dumnezeu nu există libertatea de-a veni și de-a pleca?” Există libertatea de-a veni și de-a pleca, asta-i adevărat, însă atunci când intri în casa lui Dumnezeu trebuie să treci printr-o examinare. Ești liber să pleci din casa lui Dumnezeu și nimeni nu-ți va sta în cale. Dar dacă vrei să te întorci în casa lui Dumnezeu, nu e atât de ușor. Trebuie să fii examinat și verificat de conducătorii și lucrătorii bisericii de la toate nivelurile, pentru a dovedi că este adevărată căința ta. Abia apoi vei fi acceptat. Astfel, e ușor să pleci, însă e greu să intri înapoi. Am auzit că unor oameni li s-a părut atât de greu să răspândească Evanghelia și au suferit atât de mult, încât s-au descotorosit de povară și au fugit. Care e problema aici? Faptul că sunt dezertori. Ce este cel mai important când lucrezi la răspândirea Evangheliei? Toți cei care răspândesc Evanghelia, mai ales oamenii responsabili de poziții însemnate, au un rol important în ochii lui Dumnezeu. Dacă joci un rol important în răspândirea Evangheliei și-ți părăsești postul fără permisiunea lui Dumnezeu, nu există o fărădelege mai mare. Nu este acesta considerat un act de trădare față de Dumnezeu? (Ba da.) Prin urmare, în viziunea voastră, cum ar trebui să-i trateze Dumnezeu pe dezertori? (Ar trebui să fie dați la o parte.) A fi dat la o parte înseamnă a fi ignorat, lăsat să faci ce vrei. Dacă oamenii care sunt dați la o parte au căință, este posibil ca Dumnezeu să vadă că atitudinea lor este suficient de plină de căință și să-i vrea totuși înapoi. Însă față de cei care își abandonează datoria – și numai față de acești oameni – Dumnezeu nu are această atitudine. Cum tratează Dumnezeu asemenea oameni? (Dumnezeu nu-i mântuiește. Dumnezeu îi disprețuiește și îi respinge.) Asta e total corect. Mai precis, oamenii care îndeplinesc o datorie importantă au fost însărcinați de către Dumnezeu și, dacă își părăsesc postul, atunci oricât de bine s-ar fi descurcat înainte sau o vor face ulterior, în ochii lui Dumnezeu sunt oameni care L-au trădat și nu li se va mai oferi niciodată posibilitatea de a îndeplini o datorie. Ce înseamnă să nu ți se mai dea o posibilitate? Dacă spui: „Sunt plin de remușcări. Am o datorie față de Dumnezeu. Nu ar fi trebuit să fac o asemenea alegere la început. Atunci am fost vrăjit și dus pe căi greșite, iar acum regret asta. Îl implor pe Dumnezeu să-mi mai dea o șansă de a-mi îndeplini datoria, ca să am ocazia ca, prin fapte meritorii, să mă căiesc pentru ceea ce am făcut și să-mi compensez greșelile”, cum va trata Dumnezeu chestiunea aceasta? Din moment ce Dumnezeu spune că nu ai nicio posibilitate, El nu-ți va mai da atenție niciodată. Aceasta e atitudinea Lui față de dezertori. Când are de-a face cu oameni care săvârșesc fărădelegi obișnuite, e posibil ca Dumnezeu să spună că a fost o fărădelege de moment, ori că s-a datorat unui mediu potrivnic, staturii mici, unei lipse de înțelegere a adevărului ori vreunui alt motiv de genul acesta. În cazul acesta, e posibil ca Dumnezeu să le dea ocazia de-a se căi. Numai dezertorilor, însă, El nu le oferă a doua șansă. Unii oameni zic: „Ce înseamnă că Dumnezeu nu oferă a doua șansă? Dacă ei ar dori să-și îndeplinească datoria, nu ar permite Dumnezeu lucrul acesta?” Poți să-ți faci datoria, poți să răspândești Evanghelia și poți, de asemenea, să asculți predici și să te alături bisericii. Biserica nu-ți va șterge numele din evidențele sale. În ceea ce-L privește pe Dumnezeu, însă, indiferent cum îți faci datoria și cum te căiești, El nici nu are nevoie de tine, nici nu te aprobă, chiar dacă tu muncești pentru El. Aceasta e atitudinea lui Dumnezeu. Se poate ca unii oameni să nu înțeleagă această chestiune și să spună: „De ce e Dumnezeu atât de lipsit de inimă și categoric atunci când are de-a face cu genul acesta de persoană?” Nu e nevoie ca omul să înțeleagă chestiunea asta. Aceasta e firea lui Dumnezeu. Aceasta e atitudinea lui Dumnezeu. Poți să crezi ce vrei. Dumnezeu are puterea de a hotărî. Are puterea de a acționa în felul acesta și de a gestiona astfel chestiunea. Ce poate să facă orice făptură omenească? Pot oamenii să protesteze? Cine ți-a spus să nu urmezi de la bun început calea cea dreaptă, să-L trădezi pe Dumnezeu și să devii un dezertor? Lucrarea de răspândire a Evangheliei nu poate fi realizată de o singură persoană, are nevoie de mulți oameni. Dacă tu nu poți să-ți îndeplinești datoria, Dumnezeu îl va alege pe altul care poate. Dacă nu cooperezi și nu-ți îndeplinești datoria, asta dovedește că ești orb. Asta dovedește că ești dezorientat și stupid. Nu știi că aceasta e o binecuvântare, așa că nu vei avea binecuvântarea aceasta. Ar trebui să pleci, pur și simplu! Dacă pleci, dar vii înapoi după un timp, oare Dumnezeu te-ar mai vrea? Nu, lui Dumnezeu nu Îi pasă. Asta e atitudinea Lui față de dezertori, și numai față de ei. Unii oameni au spus: „După ce mă întorc și îmi fac datoria, sunt luminat de Duhul Sfânt!” La început, când îți făceai datoria, ai dat bir cu fugiții fără permisiune, iar Duhul Sfânt nu te-a împiedicat. Acum că te-ai întors, mai poate Duhul Sfânt să te lumineze? Nu dați atâta importanță percepțiilor voastre sentimentale! Dumnezeu nu va face nimic împotriva dorințelor Sale și are principii atunci când îl tratează pe fiecare. Care este aici avertismentul pentru oameni? Trebuie să stăruiți în datoria voastră, să rămâneți pe poziții și să vă îndepliniți responsabilitățile. Este prea extremă atitudinea lui Dumnezeu față de asemenea dezertori? (Nu este.) De ce spui că nu este? Cum înțelegi că acest lucru nu e prea extrem? Indiferent ce datorie îndeplinește o persoană în perioada actuală, are fiecare datorie făcută de fiecare persoană o legătură cu ceea ce este poruncit de Dumnezeu? Ele sunt strâns legate. Privind astfel situația, dacă tu ești în stare să-ți faci datoria, nu înseamnă oare că Dumnezeu a lucrat mult? Dumnezeu te-a predestinat de la crearea lumii. A predestinat era și epoca în care te naști, tipul de familie în care te naști, influența pe care familia o are asupra ta, datoria pe care Dumnezeu îți cere să o faci și lucrurile pe care ți s-a îngăduit să le înveți dinainte. De exemplu, dacă ai învățat o limbă străină, acum ai acest calibru, acest talent care-ți permite să-ți îndeplinești datoria cu succes. Dumnezeu a lucrat mult în pregătire. Cu ce scop face El asemenea pregătiri? Ca să fii mai bun decât ceilalți? Ca să urmărești cele lumești și să-i slujești Satanei? Categoric nu! Dumnezeu vrea ca tu să oferi în casa Lui lucrurile pe care El ți le-a dat, în răspândirea Evangheliei Lui și în planul Lui de gestionare. Dacă însă tu nu poți oferi ce ți-a dat Dumnezeu, ci îl slujești pe Satana, cum Se va simți Dumnezeu? Cum va trata Dumnezeu lucrul acesta? Cum ar trebui să trateze El lucrul acesta în conformitate cu firea Lui? Dumnezeu te va arunca de la El dintr-o lovitură. Nu te vrea. Tu uiți bunătatea Lui și Îi trădezi încrederea. Nu îți recunoști Creatorul și nu te întorci la El. Nu-I dedici lui Dumnezeu ceea ce Dumnezeu ți-a dat, ci îi oferi Satanei, în schimb. Aceasta-i o trădare gravă, și Dumnezeu nu vrea un asemenea trădător!

În lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, calibrul pe care îl are fiecare om îl face să fie la înălțimea sarcinii de îndeplinire a datoriei pe care se cuvine să o facă. În plus, experiența și cunoștințele pe care omul le câștigă după ce ajunge să creadă în Dumnezeu, precum și adevărurile pe care le înțelege, toate trebuie folosite pentru a-și îndeplini datoria. Numai astfel pot oamenii să contribuie cu smeritul lor efort la lucrarea de răspândire a Evangheliei Împărăției. Care este acest efort smerit? Este datoria pe care ar trebui s-o îndeplinească o persoană. Dumnezeu îți îngăduie să înțelegi adevărul și să ai inteligență și înțelepciune ca să-ți poți face datoria bine. Acestea sunt valoarea și sensul vieții tale. Dacă nu trăiești valoarea și sensul acesta, asta dovedește că nu ai câștigat nimic din credința ta în Dumnezeu. Ai devenit un gunoi fără rost în casa Lui. Poate Dumnezeu să te mai vrea, dacă ceea ce trăiești tu sunt Satana și trupul? Valoarea și sensul vieții tale au pierit. În opinia lui Dumnezeu, ar trebui să dispari, pur și simplu, din casa Lui, să dispari pentru totdeauna. El nu te mai vrea. De asemenea, în perioada de extindere a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu, fiecare om care Îl urmează pe Dumnezeu își face datoria sa și cu toții au trecut, iar și iar, prin oprimarea și cruda persecuție din partea marelui balaur roșu. Calea urmării lui Dumnezeu este dură, cu asperități și extraordinar de dificilă. Oricine care Îl urmează pe Dumnezeu de mai mult de doi-trei ani va fi experimentat personal aceste lucruri. Datoria îndeplinită de fiecare persoană – fie că este o datorie fixă ori un aranjament temporar – vine din suveranitatea și orânduirile lui Dumnezeu. E posibil ca oamenii să fie arestați des, lucrarea bisericii să fie tulburată și stricată și e posibil să existe un deficit clar de oameni care să îndeplinească îndatoriri, mai ales dintre cei cu calibru bun și competență profesională, care sunt în minoritate. Datorită conducerii lui Dumnezeu, însă, datorită puterii și autorității Lui, deja casa lui Dumnezeu a ieșit din timpurile cele mai grele și toată lucrarea ei a intrat pe făgașul cel bun. Lucrul acesta pare imposibil pentru om, dar pentru Dumnezeu nimic nu e dificil de realizat. Cei treizeci de ani de când Dumnezeu S-a arătat și a început să lucreze, până în prezent, au fost marcați de furtuni și tot felul de necazuri. Fără conducerea lui Dumnezeu și fără cuvintele Sale care le insuflă oamenilor credință și putere, nimeni nu ar fi ajuns atât de departe. Toți aleșii lui Dumnezeu au experimentat personal lucrul acesta. Niciuna dintre lucrările casei lui Dumnezeu nu merge lin, toate au fost începute de la zero, făcute cu mare dificultate și asaltate de probleme. De ce se întâmplă asta? Fiindcă ne confruntăm nu doar cu oprimarea nebună și persecuția din partea regimului marelui balaur roșu, ci și cu discriminare, defăimare și condamnare din partea întregii comunități religioase și a omenirii corupte – întreaga eră, chiar, ne abandonează și ne blochează. Toată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu se lansează și se desfășoară într-un mediu și în condiții pline de orientările malefice ale Satanei și în care Satana este la putere. Asta nu e deloc ușor; e extraordinar de dificil. Ca urmare, fiecare persoană care poate îndeplini o datorie este o mângâiere pentru Dumnezeu, iar faptul că aceasta îndeplinește o datorie este un lucru rar și valoros. Seriozitatea, loialitatea și sacrificiul pe care le poate oferi fiecare om, precum și atitudinea sa de sinceritate și responsabilitate față de datoria sa, de supunere față de însărcinarea dată de Dumnezeu și de venerare a Lui sunt prețuite de El, și El consideră aceste lucruri ca fiind foarte importante. Prin contrast cu acestea, Dumnezeu are cel mai mare dezgust față de oamenii care își abandonează îndatoririle sau le tratează ca pe o glumă și față de diferitele comportamente, acțiuni și manifestări ale trădării față de Dumnezeu, întrucât în mijlocul diferitelor contexte, al oamenilor, evenimentelor și lucrurilor rânduite de Dumnezeu, acești oameni joacă rolul de a împiedica, de a dăuna, de a întârzia, de a tulbura sau de a afecta progresul lucrării lui Dumnezeu. Și, din acest motiv, cum Se simte și cum reacționează Dumnezeu față de dezertori și față de oamenii care Îl trădează? Ce atitudine are Dumnezeu? (Îi urăște.) Una doar de dezgust și ură. Îi este milă? Nu – El nu ar putea niciodată să simtă milă. Unii oameni spun: „Nu este Dumnezeu iubire?” De ce Dumnezeu nu iubește astfel de oameni? Acești oameni nu sunt vrednici de iubire. Dacă tu îi iubești, atunci iubirea ta este nesăbuită și doar pentru că tu îi iubești, asta nu înseamnă că o face și Dumnezeu; se poate să-i prețuiești, dar Dumnezeu, nu, căci în astfel de oameni nu există nimic care să merite prețuire. Și, prin urmare, Dumnezeu abandonează cu hotărâre astfel de oameni și nu le oferă a doua șansă. Este acest lucru rațional? Acest lucru nu numai că este rațional, ci este, mai presus de toate, un aspect al firii lui Dumnezeu și reprezintă, totodată, adevărul. În procesul de răspândire a Evangheliei, unii oameni nu acceptă nicio parte din adevăr. Întotdeauna se poartă arbitrar și nesăbuit, după voia lor. Ei sunt piedici și obstacole pentru lucrarea de răspândire a Evangheliei. Joacă un rol negativ tulburând, perturbând și stricând lucrarea de evanghelizare, împiedicând extinderea ei. Din această cauză, atitudinea lui Dumnezeu față de acești oameni este una de ură și dezgust. Ei trebuie eliminați. Așa se dezvăluie firea cea dreaptă a lui Dumnezeu. Unii oameni spun: „Nu e puțin excesiv să tratezi oamenii în felul acesta?” Nu e nimic excesiv în asta. Confruntat cu asemenea diavoli, Dumnezeu nu poate simți decât ură și dezgust. El nu Se preface. Firea Lui e dreaptă și se vede limpede. Care sunt cele două aspecte esențiale ale firii drepte a lui Dumnezeu? (Milă din belșug și mânie profundă.) Care este aici importanța acestui lucru? Cine îndură mânia profundă a lui Dumnezeu? Ea cade asupra celor care se împotrivesc lui Dumnezeu, resping adevărul și îl urmează pe Satana. Dumnezeu nu-i vrea pe cei care sunt hotărâți să-l urmeze pe Satana și nici pe trădători sau dezertori. Unii spun: „Într-o clipă de slăbiciune, am ales să nu-mi fac datoria, dar de fapt nu am vrut să-L părăsesc pe Dumnezeu sau să mă întorc în lume și în tabăra Satanei.” Fie că ai fost slab ori ai vrut să te întorci în lume, Dumnezeu s-ar putea să dea dovadă de milă și toleranță când se ocupă de slăbiciunea ta, în funcție de situație. Dumnezeu este foarte milos. Oamenii trăiesc printre firile lor corupte și, în unele cazuri, e inevitabil să se simtă slabi, negativi sau leneși. Dumnezeu îi scrutează pe toți și îi va trata în funcție de situație. Dacă nu ești un dezertor, nu te va trata ca pe un dezertor. Dacă ești slab, cu siguranță te va trata pe baza slăbiciunii tale. Dacă pentru scurt timp dezvălui corupție, dacă pentru o clipă ești slab sau dacă îți pierzi calea temporar, atunci Dumnezeu te va lumina, te va îndruma și te va sprijini. El te va trata ca pe un om cu o statură mică, cineva care nu înțelege adevărul, fiindcă problema aceasta nu este una care ține de natura-esența ta. De ce nu tratează Dumnezeu astfel de oameni abandonându-i? Fiindcă ei nu vor să respingă adevărul sau pe El și fiindcă nu vor să-l urmeze pe Satana. Ei doar arată o clipă de slăbiciune și sunt incapabili să se ridice, așa că Dumnezeu le oferă o altă șansă. Atunci, cum ar trebui tratați acești oameni care experimentează o slăbiciune temporară și nu își pot face îndatoririle, dar care se întorc mai târziu să le facă? Ar trebui să fie acceptați. Acest caz este diferit în natura sa de cel al dezertorilor, așa că nu poți aplica aceeași regulă sau adopta aceeași abordare pentru a-i trata. Unii nu suferă slăbiciuni; sunt de fapt dezertori. Dacă îi primești înapoi, vor dezerta din nou când vor întâmpina o situație similară. Un astfel de om nu este un dezertor temporar; un astfel de om va fi mereu un dezertor. De aceea Dumnezeu dă afară astfel de oameni și nu-i mai primește niciodată înapoi. Asta nu e câtuși de puțin excesiv. Întrucât ei nu mai sunt primiți înapoi niciodată, aceasta înseamnă că, pe oricine altcineva ar putea mântui Dumnezeu, pe acei oameni nu-i va mântui. Când vede că lipsește o persoană din echipa beneficiarilor potențiali ai mântuirii, e posibil ca El să adauge pe altcineva. Însă genul acesta de om nu este dorit. Este îndepărtat pe vecie și nedorit.

Există și o altă categorie de oameni care, în timp ce răspândesc Evanghelia, deseori tulbură lucrarea de evanghelizare și o strică, dar totodată ei au făcut o oarecare lucrare și i-au câștigat pe niște oameni. Pot fi acestea considerate fapte bune din partea lor? Să lăsăm deoparte, deocamdată, întrebarea dacă au făcut sau nu fapte bune. Să spunem, mai întâi, că astfel de oameni, în timp ce răspândesc Evanghelia, deseori tulbură lucrarea de Evanghelizare și o strică. De exemplu, dacă un om răspunde de lucrarea de evanghelizare și mereu este în competiție cu alții pentru statut și putere, sau intră frecvent în dispute cu alții, tulburând și stricând lucrarea de evanghelizare, cum va privi Dumnezeu chestiunea aceasta? Va pune El în balanță realizările și greșelile acestui om sau îl va aborda în vreun alt fel? (Dumnezeu îi va da o notă proastă.) De ce îi va da Dumnezeu o notă proastă? Deși le-a predicat unor oameni, a făcut o oarecare lucrare și a obținut unele rezultate, el a continuat să facă fapte rele. Deși nu comite erori majore, face adesea greșeli minore. Ce înseamnă să faci adesea greșeli minore? Înseamnă să nu practici adevărul, să lupți pentru faimă, câștig și statut, să vorbești fără niciun strop de pietate, să nu cauți niciodată adevărurile-principii, să te porți deseori în mod arbitrar și lipsit de autocontrol, să nu faci niciodată nicio schimbare și să fii precum non-credincioșii – ceea ce are o influență păgubitoare asupra vieții bisericii, asupra aleșilor lui Dumnezeu și îi face pe unii credincioși noi să se poticnească. Nu sunt acestea fapte rele? (Ba da, sunt.) Dacă oamenii au făcut astfel de fapte rele, chiar dacă au muncit din greu să-și îndeplinească îndatoririle, și-au îndeplinit ei cu adevărat responsabilitățile? Și-au îndeplinit ei într-adevăr îndatoririle în mod adecvat? Cum îi privește Dumnezeu pe acești oameni? Deși au făcut o oarecare lucrare, ei încă pot să facă rău în mod nesăbuit, deci își îndeplinesc îndatoririle? (Nu.) Atunci, oare de ce pot să facă rău cu asemenea nesăbuință? Pe de o parte, este din cauza firilor lor corupte. Pe de altă parte, oamenii aceștia adoptă mentalitatea norocului. Se gândesc: „Am făcut mult bine în răspândirea Evangheliei. În cutare sau cutare biserică, sute de oameni sunt acolo pentru că eu i-am determinat să accepte Evanghelia. Dacă oamenii aceștia pot fi mântuiți, asta va însemna mult merit pentru mine. Atunci, cum ar putea Dumnezeu să nu-Și aducă aminte de mine? Când ține cont de oamenii aceștia, nu mă poate osândi.” Nu se supraestimează ei? Au oare o inimă cu frică de Dumnezeu? Sunt ei oameni care se sacrifică pentru Dumnezeu cu o inimă sinceră? Asemenea lui Pavel, caută să câștige răsplătiri și cununi. În inimile lor nu e loc pentru Dumnezeu. Ei nu înțeleg firea lui Dumnezeu și îndrăznesc să facă tranzacții cu El. Asta dovedește că nu dețin nimic din adevărul-realitate. Era un om care răspândea Evanghelia de câțiva ani și avea o oarecare experiență în asta. El a îndurat multe greutăți în timp ce a răspândit Evanghelia și a fost chiar încarcerat și condamnat la mulți ani de închisoare. După ce a ieșit, a continuat să răspândească Evanghelia și a câștigat câteva sute de oameni, dintre care unii s-au dovedit a fi talente importante; unii au fost chiar aleși ca lideri sau lucrători. Drept urmare, această persoană s-a crezut a fi demnă de mari distincții și s-a folosit de acest lucru drept capital cu care se lăuda oriunde se ducea, dându-se în spectacol și mărturisind pentru sine: „Am fost la închisoare opt ani și am rămas ferm în mărturia mea. I-am câștigat pe mulți oameni în timp ce am răspândit Evanghelia, dintre care unii sunt acum conducători sau lucrători. În casa lui Dumnezeu, merit recunoaștere, am adus o contribuție.” Indiferent unde răspândea Evanghelia, se lăuda cu siguranță conducătorilor sau lucrătorilor localnici. În plus, mai spunea: „Trebuie să ascultați ce spun eu; chiar și conducătorii voștri cu vechime trebuie să fie politicoși când îmi vorbesc. Voi da o lecție oricui nu este politicos!” Această persoană este un agresor, nu-i așa? Dacă o astfel de persoană nu ar fi răspândit Evanghelia și nu i-ar fi câștigat pe acei oameni, ar fi îndrăznit să fie atât de infatuată? Chiar ar fi făcut-o. Faptul că poate fi atât de infatuată demonstrează că asta este în natura ei. Este natura-esența ei. Ea devine atât de arogantă încât îi lipsește orice rațiune. După ce au răspândit Evanghelia și i-au câștigat pe câțiva oameni, natura lor arogantă sporește și ei devin și mai infatuați. Asemenea oameni se laudă cu capitalul lor oriunde se duc, încearcă să-și asume meritul oriunde merg și chiar pun presiune pe conducători la diferite niveluri, încercând să fie pe picior de egalitate cu ei și chiar gândindu-se că ei înșiși s-ar cuveni să fie conducători cu vechime. Pe baza a ceea ce manifestă o persoană care se comportă astfel, tuturor ar trebui să ne fie clar ce fel de natură are și care ar putea fi finalul său. Când un demon se infiltrează în casa lui Dumnezeu, muncește puțin înainte să-și arate adevărata față; nu ascultă, indiferent cine îl emondează și insistă în lupta împotriva casei lui Dumnezeu. Care este natura acțiunilor sale? În ochii lui Dumnezeu, își caută moartea cu lumânarea și nu se va odihni până nu se va sinucide. Acesta este singurul mod adecvat de a descrie lucrurile. Expresia „a-și căuta moartea cu lumânarea” are un înțeles practic. Care e acest înțeles practic? Este un lucru bun când oamenii sunt capabili să-și îndeplinească îndatoririle. Unii oameni se nasc cu anumite daruri, ceea ce este o binecuvântare, dar dacă nu urmează calea cea bună, vor da de necaz. De pildă, unii pot vorbi elocvent. Știu cum să discute cu oameni diferiți și pot conversa ușor cu oricine. Asta poate fi privită și ca un fel de abilitate înnăscută. În loc de a spune mai întâi dacă este un lucru bun sau unul rău, esențial este să te uiți la natura persoanei și să vezi dacă merge pe calea cea bună ori pe o cale rea. În perioada lucrării lui Dumnezeu de răspândire a Evangheliei, ți-ai dedicat talentele, ai sacrificat multe gânduri și ai câștigat mulți oameni. Acesta nu e un lucru rău în sine. Ai contribuit cu eforturile tale la lucrarea de evanghelizare, ceea ce e demn de aducerea aminte a lui Dumnezeu. Dacă faci bine această datorie, fără surle și trâmbițe, frații și surorile te vor respecta atunci când îți vor vedea lucrarea, iar cei care nu înțeleg ceva te vor consulta și îți vor cere sfatul în legătură cu lucrul respectiv. Dacă ai umanitate și urmărești adevărul, oamenii te vor plăcea și Dumnezeu te va binecuvânta. Numai că se poate întâmpla să n-o iei pe calea cea bună. E posibil să consideri acest mic dar de la Dumnezeu drept un capital și să mergi până-ntr-acolo încât să te lauzi peste tot cu faptul că ai fost la închisoare. De fapt, să fii la închisoare nu e mare lucru. În țara marelui balaur roșu, mulți oameni au fost arestați și închiși pentru că au răspândit Evanghelia ori au făcut lucrare bisericească. Acest lucru nu ar trebui considerat un capital, ci un tip de suferință ce este corect a fi îndurată de oameni. Dacă oamenii au o mărturie de adus după suferința lor, ei pot aduce mărturie despre faptele lui Dumnezeu, pot aduce mărturie despre cum s-au bazat pe Dumnezeu pentru a-l învinge pe Satana în timpul persecutării lor, ce fel de suferință au îndurat și ce au câștigat din ea. Aceasta e calea corectă. Totuși, ei dinadins n-o iau pe calea aceasta corectă, ci umblă lăudându-se peste tot: „Am fost în închisoare atât de mulți ani și am suferit atât de mult, deci iată cum ar trebui să mă tratați. Dacă nu mă tratați astfel, sunteți orbi, ignoranți și fără inimă.” Nu-i așa că nu o iau pe calea corectă? Inițial, faptul că au fost întemnițați și au suferit fără a trăda și au rămas fermi în mărturia lor după condamnare a fost un lucru bun. A fost un lucru vrednic de aducerea aminte a lui Dumnezeu. Totuși, ei dinadins nu au făcut cum s-ar fi cuvenit. Oriunde mergeau se lăudau cu realizările lor ca să câștige respectul și compasiunea oamenilor. Au mers chiar până într-acolo încât să ceară lucruri materiale. Adică au căutat o răsplată pentru realizările lor. Care e semnificația implicită a faptului de a căuta răsplătiri de la oameni în felul acesta? Pot cere să fie răsplătiți de oameni, așadar pot oare să ceară răsplătiri de la Dumnezeu? Se duc la oameni și cer răsplătiri îndestulătoare, cer statut, faimă, câștig, prestigiu și bucurii trupești – iar apoi se duc și cer răsplătiri de la Dumnezeu. Nu așa făcea și Pavel? Mai mult, i-au câștigat pe mulți oameni îndeplinind datoria aceasta. În ceea ce-L privește pe Dumnezeu, dacă ei pot continua să-și îndeplinească îndatoririle pe temelia înțelegerii adevărului și continuă să-și îndeplinească bine responsabilitatea aceasta, Dumnezeu va continua să le încredințeze răspândirea Evangheliei. Însă ei aleg să nu facă asta, ci consideră că au merite și calificări suficiente pe care le pot vesti tuturor. Ca urmare, nu fac lucrare deloc, ci încep să ceară să fie răsplătiți. Peste tot unde merg se laudă, își etalează capitalul, compară merite și se dau mari cu sutele sau miile de oameni pe care i-au determinat să accepte Evanghelia. În toate acestea, ei nu-L slăvesc pe Dumnezeu și nu mărturisesc niciodată despre atotputernicia și înțelepciunea Lui. Nu înseamnă asta să-ți cauți moartea cu lumânarea? Ei cred în Dumnezeu, dar nu merg pe calea cea dreaptă. Atunci, care este atitudinea lor față de ascultarea de predici și părtășie? Se gândesc: „Nu am nevoie să ascult. Eu am fost la închisoare, nu am devenit un Iuda, am o mărturie de adus. În plus, am câștigat mai mulți oameni decât oricare altul, am plătit prețul cel mai mare. Am îndurat toate greutățile, m-am ascuns prin tufișuri și am dormit în peșteri. Nu există suferință pe care să n-o pot îndura, nu există loc unde nu am fost. Care dintre voi se poate măsura cu mine? Așa că nu am nevoie să înțeleg complet predicile pe care le ascult. Ascultarea de predici nu e oare doar pentru practică? Eu am făcut-o pe toată deja, am trăit-o. Nu e nimic prea impresionant nici chiar în întruparea lui Dumnezeu.” Ce fel de persoană rostește cuvinte asemănătoare cu acestea? (Pavel.) Acesta-i Pavel readus la viață. Ei mai spun: „Voi nu sunteți atât de pricepuți ca mine. Dacă ați fi, nu ar trebui să ascultați așa de multe predici și nu ar trebui să scrieți, să copiați și să memorați zi de zi, cu atenție, cuvintele lui Dumnezeu. Uitați-vă la mine! I-am câștigat pe atâția oameni predicând Evanghelia! Când am studiat eu vreodată cum faceți voi? Eu nu am nevoie de asta. De îndată ce Duhul Sfânt Își face lucrarea, am totul.” Nu e asta o mare stupiditate? Aroganța lor nu cunoaște limite. Drept ce iau ei acceptarea lucrării lui Dumnezeu și urmărirea mântuirii? Le iau drept joacă de copii. Ei cred că au manifestat un pic de purtare bună și au făcut un pic de lucrare, că și-au terminat alergarea și și-au luptat lupta, așa că singurul lucru care a mai rămas de făcut e să-și capete cununa. Pentru ei, un Dumnezeu care nu dă cununi nu este deloc Dumnezeu. Aici, ei au aceeași viziune ca oamenii religioși. Mai spun, de asemenea: „Acum am suferit tot ce e de suferit și am plătit tot prețul. Am suferit aproape cât a suferit Dumnezeu. Ar trebui să pot primi răsplata lui Dumnezeu.” Nu sunt oamenii aceștia precum Pavel? Mereu ierarhizează lumea după calificări și vechime. Mai să spună că pentru ei a trăi este Hristos. Dacă vor într-adevăr să fie Hristos, vor da de necaz. Asta înseamnă un al doilea Pavel. Cineva care merge pe calea aceasta mai are loc de întoarcere? Absolut deloc. Această cale e fundătura antihriștilor.