Șase indicatori ai progresului în viață (Partea a treia)

Pe măsură ce experimentezi lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să accepți mai întâi cuvintele Sale care dau în vileag natura-esență a omului. Dacă ești în stare să vezi clar firea coruptă a oamenilor și adevărul corupției lor și dacă ajungi să te cunoști cu adevărat pe tine însuți, atunci nu aceasta e calea de urmat pentru a obține mântuirea? Modul în care abordezi cuvintele lui Dumnezeu care îl judecă și îl dezvăluie pe om este crucial. În primul rând, trebuie să cumpănești și să înțelegi cuvintele lui Dumnezeu care dau în vileag natura omului; dacă poți vedea clar că lucrurile pe care le-au dat în vileag cuvintele lui Dumnezeu sunt total în conformitate cu starea ta reală, atunci vei culege roadele. Unii oameni, când termină de citit cuvintele lui Dumnezeu, le pun întotdeauna în comparație cu ceilalți; ei cred întotdeauna că sunt îndreptate către alții și cuvintele pe care le-a rostit Dumnezeu nu au nicio legătură cu ei, oricât de aspre ar fi ele. Asta e problematic – acest tip de persoană nu acceptă adevărul. Atunci cum ar trebui să abordezi cuvintele lui Dumnezeu? De fiecare dată când citești oricare dintre cuvintele lui Dumnezeu, ar trebui să le pui în comparație cu tine însuți, să le raportezi la propria ta stare, la propriile tale gânduri și puncte de vedere și să le raportezi la propriul tău comportament. Dacă ești cu adevărat comparabil cu ele și cauți adevărul pentru a-ți rezolva propriile probleme, atunci, în acest fel, vei culege roadele. Apoi, ar trebui să folosești adevărul-realitate pe care îl înțelegi pentru a merge să-i ajuți pe alții; ajută-i să înțeleagă adevărul și să rezolve problemele, ajută-i să vină înaintea lui Dumnezeu și să accepte cuvintele Sale și adevărul. Acest lucru arată dragoste pentru ceilalți și poți culege roade din asta; te avantajează atât pe tine, cât și pe ceilalți, o recoltă dublă. Să acționezi în acest fel te face o persoană folositoare în casa lui Dumnezeu; dacă deții un astfel de adevăr-realitate, atunci ești capabil să mărturisești pentru Dumnezeu. Nu câștigi atunci acceptarea lui Dumnezeu? Ar trebui să folosești aceleași metode pentru a accepta și a te supune restului cuvintelor cu care Dumnezeu i-a expus pe oameni, iar apoi să te analizezi minuțios și să ajungi să te cunoști. Știți să vă comparați în acest fel? (Puțin.) Dacă Dumnezeu a spus că ești Satana, că ești un diavol, că ai o fire coruptă și că I te împotrivești, atunci ai putea să fii în stare să compari aceste lucruri mai ample cu tine; dar când cuvintele Lui ating anumite alte stări și exteriorizări pentru a stabili ce fel de persoană ești, tu nu le poți compara cu tine însuți și nu le poți accepta – acest lucru e foarte problematic. Ce înseamnă asta? (Înseamnă că nu ne cunoaștem cu adevărat.) Nu te cunoști cu adevărat și nu accepți adevărul, nu-i așa? (Așa este.) Încet, oamenii trebuie să ajungă să înțeleagă cuvintele pe care le folosește Dumnezeu pentru a-i expune pe oameni, cum ar fi „viermi”, „demon murdar”, „nu face doi bani”, „gunoi” și „bun de nimic”. Obiectivul lui Dumnezeu în a-i expune pe oameni este de a-i condamna? (Nu.) Atunci care este? (Ca oamenii să se cunoască pe ei înșiși și să renunțe la corupția lor.) Așa este. Obiectivul lui Dumnezeu în expunerea acestor lucruri este să îți permită să te cunoști, să obții adevărul în acest proces și să Îi înțelegi intențiile. Dacă Dumnezeu te expune ca pe un vierme, ca pe o persoană josnică, bună de nimic, cum ar trebui să practici? Ai putea să zici: „Dumnezeu spune că sunt un vierme, așa că voi fi un vierme. Dumnezeu spune că nu sunt bun de nimic, așa că nu voi fi bun de nimic. Dumnezeu spune că nu merit niciun ban, așa că voi fi un gunoi fără valoare. Dumnezeu spune că sunt un demon murdar, că sunt Satana, așa că voi fi un demon murdar, voi fi Satana.” E asta calea de a obține adevărul? (Nu.) Obiectivul lui Dumnezeu în rostirea acestor cuvinte, obiectivul Său ultim în toată judecata, mustrarea și expunerea din partea Lui este de a le permite oamenilor să Îi înțeleagă intențiile, să pășească pe calea practicării adevărului, a cunoașterii lui Dumnezeu și să I se supună. Dacă oamenii Îl înțeleg întotdeauna greșit pe Dumnezeu în timp ce merg pe această cale, dacă sunt adesea incapabili să accepte pe deplin judecata și mustrarea Lui și dacă răzvrătirea lor este prea mare, atunci ce pot face ei? Trebuie să vii adesea înaintea lui Dumnezeu, să accepți scrutarea Lui, să-I permiți să te conducă prin încercări și rafinare repetate și să-I permiți să rânduiască circumstanțele pentru a te curăți. Corupția oamenilor este atât de profundă, ei au nevoie de Dumnezeu să-i curețe! Dacă oamenii nu au voința să facă acest lucru, dacă se complac mereu în confort, dacă sunt mereu confuzi și nu caută deloc adevărul, atunci speranța lor de a obține adevărul e foarte slabă. Există multe manifestări practice ale faptului că Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor, care pot fi văzute în nenumăratele lucruri din firile corupte ale oamenilor pe care Dumnezeu le dezvăluie. Numai Dumnezeu poate vedea lucrurile din natura-esență a omului. Deci, dacă nu asculți cuvintele lui Dumnezeu, nu trăiești așa cum ți-a spus Dumnezeu, nu crezi în El și nu îți faci datoria în modul în care ți-a spus El, atunci nu ai cum să pornești pe calea satisfacerii intențiilor lui Dumnezeu; nu ai cum să pornești pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îți este foarte greu să dobândești mântuirea. E corect ce spun? (Da.) Pot oamenii să-L mulțumească pe Dumnezeu crezând în El după propriile lor metode? (Nu.) Metodele, închipuirile și căile și mijloacele la care ajung oamenii nu sunt în conformitate cu adevărul, așa că acest tip de credință în Dumnezeu nu poate niciodată să-L mulțumească.

Tocmai am vorbit despre al patrulea indicator al modului de a judeca dacă o persoană a experimentat sau nu o creștere în intrarea în viață, care reprezintă măsura în care cineva e capabil să se supună lui Dumnezeu în ceea ce privește oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnește. Ce determină măsura în care ești capabil să te supui lui Dumnezeu? Dacă nu ești capabil să pătrunzi sau să înțelegi cuvintele lui Dumnezeu, dacă nu poți pricepe deloc lucrurile pe care le spune și le cere Dumnezeu, atunci poți să I te supui? (Nu.) Acest lucru e mult prea dificil. Deci, în ultimă instanță, de ce are nevoie cineva pentru a obține supunerea? (Să înțeleagă adevărul.) Dacă o persoană înțelege adevărul, nu e asta echivalent cu a înțelege intențiile lui Dumnezeu? (Ba da.) Numai odată ce înțelege intențiile lui Dumnezeu, ea poate atinge treptat supunerea față de Dumnezeu și satisfacerea intențiilor Lui.

În a judeca dacă o persoană a experimentat sau nu o creștere în intrarea în viață, există un alt indicator cheie, și anume dacă ești sau nu capabil să înțelegi intențiile lui Dumnezeu și să obții adevărul în toiul lucrurilor pe care le întâmpini. Așadar, când cei mai mulți dintre voi întâmpinați o problemă sau o circumstanță, cât de mult adevăr puteți înțelege din ea? Sunteți în stare să obțineți adevărul din ea? Obțineți adevărul în majoritatea chestiunilor sau, de cele mai multe ori, nu puteți obține adevărul, acționând întotdeauna confuz și lăsând lucrurile neterminate? (De cele mai multe ori, lăsăm lucrurile neterminate.) Aceasta e adevărata voastră stare: de cele mai multe ori nu sunteți capabili să obțineți adevărul. Ce arată asta? Arată că statura ta este foarte mică, iar când întâmpini multe chestiuni, nu ai statura sau adevărul-realitate necesar pentru a rezolva probleme. Indiferent dacă întâmpini încercări sau ispite, tu nu rămâi ferm în mărturia ta, așa că nu ai adevărul-realitate. Dacă nu îți poți vedea limpede propriile probleme și nu știi cum să cauți adevărul pentru a-ți rezolva propriile probleme, atunci ai eșuat în totalitate. Dacă te confrunți din nou cu același tip de încercare, vei fi în continuare confuz și vei folosi aceeași metodă pentru a o rezolva și aceeași atitudine în abordarea ta. Asta nu arată o lipsă de creștere? (Ba da.) În ce stadiu e blocată acum statura voastră? Când vi se întâmplă lucruri, deveniți confuzi și apoi căutați cuvintele lui Dumnezeu, imnurile și predicile și părtășiile, precum și diferitele principii pe care le folosiți de obicei sau, altfel, mergeți să căutați oameni cu care să aveți părtășie – e aceasta statura la care sunteți în prezent? (Da.) Deci statura voastră este mare sau mică? (Mică.) Puteți trăi independent cu acest tip de statură? Vă puteți rezolva problemele independent? (Nu.) Dacă în prezent sunteți la această statură, atunci, de îndată ce părăsiți viața bisericească, îi părăsiți pe frații și surorile voastre, părăsiți circumstanțele și locurile în care vă faceți datoria, mai sunteți capabili să-L urmați pe Dumnezeu? Îl puteți urma cu adevărat până la capăt? Acest lucru încă nu e cunoscut. De asemenea, e posibil ca, după trei sau cinci ani, să Îl urmezi încă pe Dumnezeu, dar comportamentul și conduita ta, scopurile pe care le urmărești, direcția vieții tale, punctele tale de vedere asupra problemelor, felul în care te înțelegi cu ceilalți și atitudinea cu care tratezi chestiunile, niciunul dintre aceste lucruri să nu se fi schimbat, iar tu să nu fi diferit de un non-credincios. Singura diferență va fi că doar te numești credincios, încă mai crezi în Dumnezeu doar cu numele și încă te numești unul dintre adepții Săi. În esență, însă, Dumnezeu nu mai e în inima ta, nu mai păstrezi calea Lui în inima ta și nu ai nimic de-a face cu El. Pentru că deseori vii înaintea lui Dumnezeu fără să știi ce să-I spui în rugăciune sau ce să cauți și nu ai nimic de spus în inima ta, începi să te îndepărtezi de Dumnezeu. Când întâmpini lucruri, cuvintele lui Dumnezeu nu acționează ca un ghid pentru tine, nici nu știi cum să cauți adevărul și acționezi conform propriilor închipuiri. Nu ai devenit astfel un neîncrezător în toată puterea cuvântului? Ce vreau să spun prin aceste cuvinte? Înainte ca o persoană să obțină adevărul, ea devine întotdeauna confuză când i se întâmplă lucruri, nu știe cum să aplice adevărul și nu știe cum să se ocupe de lucruri în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Indiferent dacă te afli în circumstanțe bune sau teribile, dacă ești ispitit sau încercat, ești întotdeauna în pierdere; pur și simplu te descurci pasiv și nu poți folosi o atitudine pozitivă sau adevărul pentru a rezolva lucrurile. Indiferent de circumstanțele pe care le întâmpini, îți lipsește total capacitatea de a le face față și nu poți lua inițiativa de a folosi adevărul pentru a rezolva problemele. Chiar dacă ar fi să cauți adevărul pe moment pentru a le rezolva și a încerca să satisfaci intențiile lui Dumnezeu cu privire la această chestiune, nu vei putea face asta. Așadar, cât de mult din conduita și din viața ta are legătură cu Dumnezeu, raportat la conduita și viața pe care ar trebui să le aibă un credincios? Dacă doar unu la sută în termeni de procedură și dorințe subiective ale inimii tale au legătură cu Dumnezeu, iar nouăzeci și nouă la sută nu au legătură cu adevărul, atunci ești exact așa cum a spus Dumnezeu: „Ați făcut multe care sunt irelevante pentru adevăr.” Nu e acest lucru înfricoșător și periculos? (Ba da.) E foarte înfricoșător și foarte periculos. Deci, care sunt problemele cu care se confruntă oamenii? Dacă oamenii părăsesc circumstanțele pe care Dumnezeu le-a rânduit, atunci ei pierd oportunitatea ca Dumnezeu să-i desăvârșească, devin nevrednici de considerația atentă a lui Dumnezeu și renunță la lecțiile pe care Dumnezeu le rânduiește pentru ei în mod deliberat. Acesta e lucrul care Îl întristează pe Dumnezeu cel mai mult. Dumnezeu rânduiește circumstanțe potrivite pentru oameni, astfel încât ei să poată urmări adevărul. Dacă oamenii renunță la îndatoririle lor, renunță la urmărirea adevărului, nu citesc cuvintele lui Dumnezeu și sunt capabili să se îndepărteze de Dumnezeu în orice moment și în orice loc, atunci sunt ei urmași sinceri ai lui Dumnezeu? Categoric nu. Probabil că puteți vedea clar acest lucru – aceasta e statura voastră reală în acest moment. Oamenii care nu urmăresc adevărul nu înțeleg deloc intențiile lui Dumnezeu. Dacă oamenii nu înțeleg deloc circumstanțele pe care Dumnezeu le rânduiește și nici nu știu cum să se roage sau să aibă părtășie cu Dumnezeu, ce fel de statură au acești oameni? Nu-i așa că statura lor este prea mică și nu știu cum să urmărească adevărul? Dacă nu știu cum să caute adevărul, atunci cum pot să îl obțină? Dintr-o perspectivă subiectivă, ai putea crede că ai renunțat la toate și credința ta în Dumnezeu este adevărată, dar, de fapt, tu nu accepți adevărul, iar Dumnezeu nu ți-a obținut inima – nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Dumnezeu nu ți-a obținut inima, ceea ce înseamnă că, în multe chestiuni, încă ești capabil să te împotrivești și să-L trădezi pe Dumnezeu și să te îndepărtezi de El, până în punctul în care chiar ai nega existența lui Dumnezeu. Nu numai că poți să nu I te supui lui Dumnezeu, să nu Îi fi loial și să nu te temi de El, ci ești și capabil să I te împotrivești și să-L trădezi în orice moment și în orice loc. Asta e situația în care se află oamenii înainte de a obține adevărul. Cu ce scop vă spun toate acestea? De ce spun aceste cuvinte? E pentru a vă stinge entuziasmul? (Nu, e pentru a ne permite să ne cunoaștem propria adevărată statură.) Aceste cuvinte sunt un semnal de alarmă pentru voi și vă vor fi de folos. În calitate de credincios, dacă nu obții adevărul, nu Îl vei câștiga niciodată pe Dumnezeu, iar El nu va avea cum să te câștige pe tine. Așadar, urmărirea adevărului în credința ta în Dumnezeu este lucrul cel mai important.

Pentru a căuta adevărul, trebuie să te concentrezi pe practicarea adevărului, dar de unde ar trebui să începi să-l practici? Nu există reguli pentru asta. Ar trebui să practici oricare dintre aspectele adevărului pe care le înțelegi. Dacă tocmai ai început o datorie, atunci ar trebui să începi să practici adevărul în îndeplinirea acesteia. În îndeplinirea datoriei tale, există multe aspecte ale adevărului de practicat și ar trebui să practici oricare dintre aspectele adevărului pe care le înțelegi. De exemplu, poți începe prin a fi o persoană cinstită, prin a vorbi sincer și prin a-ți deschide inima. Dacă este vreun lucru de care ți-e prea rușine să vorbești cu frații și surorile tale, atunci ar trebui să îngenunchezi și să I-l spui lui Dumnezeu prin rugăciune. Ce ar trebui să-I spui lui Dumnezeu? Spune-I lui Dumnezeu ce este în inima ta; nu veni la El cu amabilități fără conținut sau cu tentative de a-L induce în eroare. Începe prin a fi cinstit. Dacă ai fost slab, atunci spune că ai fost slab; dacă ai fost ticălos, atunci spune că ai fost ticălos; dacă ai fost înșelător, atunci spune că ai fost înșelător; dacă ai fost plin de răutate și de gânduri perfide, spune-I lui Dumnezeu despre ele. Dacă întotdeauna concurezi pentru statut, spune-I și acest lucru. Dă-I voie lui Dumnezeu să te disciplineze; lasă-L să rânduiască medii pentru tine. Permite-I lui Dumnezeu să te ajute să treci prin toate dificultățile în care te afli și să îți rezolvi toate problemele. Ar trebui să-ți deschizi inima în fața lui Dumnezeu; nu ți-o fereca. Chiar dacă Îl înlături, El tot te poate scruta. Totuși, dacă îți deschizi inima în fața Lui, poți dobândi adevărul. Așadar, ce cale ar trebui să alegi? Ar trebui să-ți deschizi inima și să Îi spui lui Dumnezeu ce e în inima ta. Sub nicio formă, nu ar trebui să spui nimic fals sau să te deghizezi. Ar trebui să începi prin a fi o persoană cinstită. De ani de zile, avem părtășie despre adevărul privitor la a fi o persoană cinstită și, totuși, astăzi există încă mulți oameni care rămân indiferenți, care vorbesc și acționează numai conform propriilor intenții, dorințe și scopuri, și cărora nu le-a trecut niciodată prin minte să se pocăiască. Aceasta nu este atitudinea oamenilor care sunt cinstiți. De ce le cere Dumnezeu oamenilor să fie cinstiți? Pentru a-I fi mai ușor să îi înțeleagă pe oameni? Cu siguranță, nu. Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți pentru că El iubește oamenii cinstiți și îi binecuvântează. A fi o persoană cinstită înseamnă a fi o persoană cu conștiință și rațiune. Înseamnă a fi cineva demn de încredere, cineva pe care Dumnezeu Îl iubește și cineva care poate să practice adevărul și să-L iubească pe Dumnezeu. A fi o persoană cinstită este cea mai importantă manifestare a deținerii unei umanități normale și a trăirii unei adevărate asemănări umane. Dacă cineva nu a fost niciodată cinstit, sau considerat a fi cinstit, atunci acesta nu poate înțelege adevărul, cu atât mai puțin, nu-l poate obține. Dacă nu Mă crezi, du-te și convinge-te, sau du-te și experimentează asta de unul singur. Doar fiind o persoană cinstită, inima ta poate fi deschisă în fața lui Dumnezeu, tu poți accepta adevărul, adevărul poate deveni viața ta din inima ta, iar tu poți înțelege și dobândi adevărul. Dacă inima ta este mereu închisă, dacă nu te deschizi și nu spui nimănui ce este în inima ta, astfel încât nimeni nu te poate înțelege, atunci zidurile tale sunt prea groase, iar tu ești cel mai înșelător dintre oameni. Dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nu te poți deschide în fața Lui cu simplitate, dacă Îl poți minți pe Dumnezeu sau dacă poți exagera pentru a-L înșela, dacă ești incapabil să îți deschizi inima înaintea lui Dumnezeu și încă poți să bați apa în piuă și să-ți ascunzi intențiile, atunci doar îți vei face rău, iar Dumnezeu te va ignora și nu va lucra în tine. Nu vei înțelege și nu vei dobândi niciun adevăr. Acum puteți vedea importanța urmăririi și obținerii adevărului? Care este primul lucru pe care ar trebui să-l faceți pentru a căuta adevărul? Ar trebui să fiți persoane cinstite. Doar dacă oamenii caută să fie cinstiți pot să afle cât de profund sunt corupți, dacă au sau nu cu adevărat vreo asemănare umană și dacă se cercetează în mod clar sau dacă își văd lipsurile. Doar când practică cinstea pot deveni conștienți de câte minciuni spun și de cât de profund sunt ascunse înșelătoria și necinstea lor. Doar având experiența practicării onestității, oamenii pot să ajungă treptat să cunoască adevărul corupției lor și să își cunoască natura-esență, și doar atunci firile lor corupte vor fi constant purificate. Doar în cursul purificării constante a firilor lor corupte vor putea oamenii să obțină adevărul. Experimentați aceste cuvinte fără grabă. Dumnezeu nu îi desăvârșește pe cei care sunt înșelători. Dacă inima ta nu este cinstită – dacă nu ești o persoană cinstită – atunci tu nu vei fi câștigat de Dumnezeu. La fel, nu vei câștiga adevărul și, de asemenea, vei fi incapabil să-L câștigi pe Dumnezeu. Ce înseamnă dacă nu-L câștigi pe Dumnezeu? Dacă nu Îl câștigi pe Dumnezeu și nu ai înțeles adevărul, atunci nu-L vei cunoaște pe Dumnezeu și, prin urmare, nu vei avea cum să fii compatibil cu Dumnezeu, caz în care ești dușmanul lui Dumnezeu. Dacă ești incompatibil cu Dumnezeu, Dumnezeu nu este Dumnezeul tău; iar dacă Dumnezeu nu este Dumnezeul tău, nu poți fi mântuit. Dacă nu cauți să atingi mântuirea, de ce crezi în Dumnezeu? Dacă nu poți obține mântuirea, vei fi pentru totdeauna un dușman înverșunat al lui Dumnezeu, iar finalul tău va fi stabilit. Așadar, dacă oamenii vor să fie mântuiți, atunci trebuie să înceapă prin a fi cinstiți. În cele din urmă, cei care vor fi câștigați de Dumnezeu vor fi marcați cu un semn. Știți care este? Este scris în Apocalipsă, în Biblie: „Și în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără vină” (Apocalipsa 14:5). Cine sunt „ei”? Ei sunt cei mântuiți, desăvârșiți și câștigați de Dumnezeu. Cum îi descrie Dumnezeu pe acești oameni? Care sunt caracteristicile și exprimările conduitei lor? Ei sunt fără prihană. Ei nu spun minciuni. Probabil toți puteți să înțelegeți ce înseamnă să nu spui minciuni: înseamnă să fii cinstit. La ce se referă „fără prihană”? Înseamnă să nu faci rău. Și pe ce temelie se bazează faptul de a nu face niciun rău? Fără îndoială, se bazează pe temelia temerii de Dumnezeu. Prin urmare, a fi fără prihană înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. Cum definește Dumnezeu pe cineva fără prihană? În ochii lui Dumnezeu, numai cei care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău sunt desăvârșiți; astfel, oamenii fără prihană sunt cei care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău, și numai cei care sunt desăvârșiți sunt neîntinați. Acest lucru este corect cu desăvârșire. Dacă cineva minte în fiecare zi, nu e acesta un cusur? Dacă vorbește și acționează conform propriei voințe, nu e acesta un cusur? Dacă pretinde întotdeauna recunoaștere atunci când acționează, cerându-I mereu lui Dumnezeu o răsplată, nu e acesta un cusur? Dacă nu L-a înălțat niciodată pe Dumnezeu, fiind mereu mărturie pentru sine însuși, nu e acesta un cusur? Dacă își face datoria în mod superficial, acționează oportunist, nutrește intenții rele și este delăsător, nu e acesta un cusur? Toate aceste dezvăluiri de firi corupte sunt cusururi. Doar că, înainte ca oamenii să înțeleagă adevărul, ei nu îl cunosc. În momentul de față, știți cu toții că aceste dezvăluiri ale corupției sunt cusururi și murdărie; numai odată ce înțelegeți puțin adevăr puteți avea acest tip de discernământ. Tot ceea ce se referă la dezvăluiri ale corupției este legat de minciuni; cuvintele Bibliei, „nu s-a găsit minciună”, sunt elementul cheie pentru a reflecta dacă aveți sau nu cusururi. Deci, pentru a judeca dacă o persoană a experimentat sau nu o creștere în viața sa, mai există un indicator, și anume: dacă ai intrat sau nu în rândul persoanelor oneste, câte minciuni pot fi găsite în lucrurile pe care le spui și dacă minciunile tale se împuținează treptat sau dacă sunt la fel ca înainte. Dacă minciunile tale, inclusiv cuvintele prin care te deghizezi și înșeli, se împuținează treptat, asta dovedește că ai început să pătrunzi în realitate, iar viața ta crește. Nu e acesta un mod practic de a privi lucrurile? (Ba da.) Dacă simți că ai experimentat deja o creștere, dar minciunile tale nu s-au împuținat deloc și ești, practic, la fel ca un non-credincios, atunci e asta o manifestare normală a intrării în adevărul-realitate? (Nu.) Cel puțin, când cineva a intrat în adevărul-realitate, va spune mult mai puține minciuni; practic, va fi o persoană onestă. Dacă minți prea mult, iar cuvintele tale sunt prea denaturate, asta dovedește că nu te-ai schimbat deloc și nu ești încă o persoană onestă. Dacă nu ești o persoană onestă, atunci nu ai intrare în viață și, deci, ce creștere poți experimenta? Firea ta coruptă e încă intactă, iar tu ești un non-credincios și un diavol. A fi o persoană onestă este un indicator prin care să judeci dacă o persoană a experimentat sau nu o creștere în viața sa; oamenii trebuie să știe să compare aceste lucruri cu ei înșiși și să știe cum să se evalueze.

În total, despre câți indicatori ai faptului că o persoană a experimentat o creștere în intrarea în viață am avut părtășie? (Șase.) Rezumați care sunt aceste șase lucruri. (Primul e dacă cineva crede sau nu în inima sa că a alege calea credinței în Dumnezeu este corect, absolut firesc și justificat, dacă a stabilit deja că această cale este calea corectă în viață și dacă are hotărârea și voința de a-L urma pe Dumnezeu fără a sta la îndoială în privința asta. Al doilea e dacă și-a schimbat sau nu punctele de vedere privind oamenii, lumea, această societate, calea vieții, scopurile, direcția și sensul și valoarea vieții. Al treilea este dacă oamenii au sau nu o relație normală cu Dumnezeu. Al patrulea e dacă sunt sau nu capabili să se supună lui Dumnezeu cu privire la oamenii, evenimentele, lucrurile și circumstanțele pe care le întâmpină și gradul în care sunt capabili să se supună. Al cincilea este dacă oamenii pot sau nu să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să obțină adevărul atunci când li se întâmplă lucruri. Al șaselea este dacă au intrat sau nu în rândul persoanelor oneste.) Trebuie să vă analizați frecvent pentru a vedea dacă ați pătruns sau nu în aceste lucruri și să aveți părtășie despre ele în adunări. Dacă nu te concentrezi întotdeauna asupra acestor lucruri, viața ta nu va avea cum să crească, iar firea ta nu va avea cum să se schimbe. Oamenii obțin rezultate oricare ar fi lucrurile asupra cărora se concentrează, oriunde depun eforturi. Dacă te concentrezi întotdeauna asupra doctrinei, atunci vei obține doar doctrină; dacă te concentrezi asupra obținerii statutului și a puterii, atunci statutul și puterea ta ar putea fi stabile, dar nu vei fi obținut adevărul și vei fi eliminat. Indiferent de datoria pe care o faci, intrarea în viață este cel mai important lucru. Nu te poți relaxa în acest sens, nici nu poți fi neglijent.

31 ianuarie 2017

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger