Unii cred: „Când oamenii au unele gânduri sau acțiuni neadecvate, care încalcă decretele administrative ale lui Dumnezeu și Îi ofensează firea, Dumnezeu ar trebui să intervină pentru a-i opri. Aceasta e mântuirea lui Dumnezeu, aceasta e dragostea Lui.” Nu sunt acestea noțiunile și închipuirile oamenilor? Oare așa lucrează Dumnezeu pentru a-i mântui pe oameni? El îi mântuiește exprimând adevărul. Mântuirea unei persoane depinde de capacitatea ei de a accepta adevărul. Pe lângă aceasta, există un lucru pe care Dumnezeu îl consideră chiar mai important, și anume conștiința și umanitatea oamenilor. Dacă în umanitatea ta nu există conștiință, integritate și rațiune – adică, atunci când ți se întâmplă ceva, conștiința și raționalitatea ta nu pot funcționa normal, nu-ți pot controla și reglementa acțiunile, nu-ți pot corecta intențiile și opiniile – cu siguranță Dumnezeu nu va face nimic. Ca să te schimbe, El permite mai întâi funcționarea conștiinței și raționalității tale. Când conștiința ta va simți reproșuri, vei cugeta: „Este greșit ce fac; cum m-ar vedea Dumnezeu?”, iar acest lucru te va determina să cauți în continuare și să ai o intrare proactivă și pozitivă. Totuși, dacă o persoană nu face nici măcar acest pas inițial, dacă nu are conștiință și, în esență, nu există niciun reproș în inima ei, ce va face atunci Dumnezeu când aceasta se confruntă cu ceva? El nu va face nimic. Deci, care este temelia pe care se bazează toate aceste cuvinte pe care le rostește Dumnezeu și toate cerințele și adevărurile pe care îi învață pe oameni? Se bazează pe premisa că oamenii au conștiință și raționalitate. Cât despre bărbatul menționat anterior, dacă ar fi avut conștiință și un anumit nivel de raționalitate, ce acțiuni ar fi întreprins după ce a văzut acea sticlă cu sirop de tuse? De ce comportamente ar fi dat dovadă? Când a nutrit gândul: „Acest lucru i-a fost dăruit lui dumnezeu, așa că ar trebui să fie destul de bun; în loc să-l las pe dumnezeu să bea, ce-ar fi să-l beau eu?”, ce ar fi făcut dacă ar fi avut conștiință? Ar fi deschis sticla și ar fi luat prima înghițitură? (Nu.) Cum ar fi apărut acest „nu”? (Din faptul că are conștiință.) Ar fi apărut datorită controlului exercitat de conștiința lui și nu ar fi existat un pas următor în această chestiune; n-ar fi luat acea primă înghițitură. Rezultatul chestiunii ar fi complet invers, iar finalul ar fi întru totul diferit. Dimpotrivă, el nu a avut însă conștiință sau raționalitate – îi lipseau cu desăvârșire – deci ce s-a întâmplat în consecință? După ce i-au trecut astfel de gânduri prin minte și neavând nicio reținere din partea conștiinței, a deschis fără scrupule sticla și a luat prima înghițitură. Nu doar că n-a simțit niciun reproș sau autocritică după aceea, dar chiar i-a plăcut. Credea că scăpase basma curată: „Uite ce deștept sunt, profit de ocazie! Sunteți cu toții proști; nu înțelegeți aceste lucruri. Experiența bate mereu tinerețea! Niciunul dintre voi n-a avut această idee, niciunul n-a avut tupeul să facă asta, dar eu am avut. Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Am luat deja prima înghițitură; cine o să afle?” Simțea că ieșise în câștig și era mulțumit în sinea lui; chiar credea că este favorizat, că acesta era harul lui Dumnezeu. Odată ce a făcut această greșeală, a tot repetat-o și lucrurile au scăpat de sub control, continuând până a terminat toată sticla. În tot acest timp, conștiința lui nu a simțit niciodată o autocritică sau un reproș. Conștiința și raționalitatea lui nu i-au spus niciodată: „Nu-ți aparține; chiar dacă Dumnezeu nu-l bea, chiar dacă îl aruncă sau îl dă unui câine sau unei pisici, atât timp cât Dumnezeu n-a spus că este pentru tine, n-ar trebui să-l folosești; nu trebuie să te bucuri tu de el.” Conștiința lui nu i-a spus asta pentru că bărbatul nu avea conștiință. Ce este o persoană fără conștiință? Este definită ca fiară. Oamenii fără conștiință se comportă în acest fel; nutresc astfel de gânduri de la început și continuă așa până la sfârșit, fără nicio fărâmă de reproș din partea conștiinței lor. Se poate ca, până acum, acest individ să fi uitat de mult incidentul; sau, dacă are memorie bună, s-ar putea să și-l amintească și să creadă că a procedat corect la acel moment. Nu crede niciodată că a procedat greșit și nu-și dă seama de severitatea și natura faptelor lui. Nu le poate recunoaște. Este corect modul în care îi clasifică Dumnezeu pe astfel de oameni? (Da.) Când Dumnezeu clasifică, dezvăluie și elimină astfel de oameni, dându-le acest tip de final, pe ce principii și pe ce bază îi clasifică El? (Pe baza naturii-esenței lor.) O persoană fără conștiință și raționalitate întrunește condițiile pentru a accepta și practica adevărul? Are o astfel de esență? (Nu are.) De ce spunem că nu are? Când începe să-și exprime părerile despre această chestiune, în adâncul inimii sale, unde este dumnezeul ei? Cine este dumnezeul din inima ei? Unde stă el? Îl are pe Dumnezeu în inimă? Putem spune cu certitudine că o astfel de persoană nu-L are pe Dumnezeu în inimă. Care este implicația de a nu-L avea pe Dumnezeu în inimă? (Omul respectiv este un neîncrezător.) Așa este. Nu e un credincios autentic în Dumnezeu; nu este un frate sau o soră; este, pur și simplu, un neîncrezător. Ce comportamente ale sale arată că este un neîncrezător? Neavându-L pe Dumnezeu în inimă, acționează și vorbește doar după capriciile sale, pe baza propriilor noțiuni, închipuiri și preferințe, fără influența conștiinței. Când nu înțelege adevărul, conștiința lui nu se trezește; el acționează exclusiv pe baza preferințelor proprii, doar în avantajul și beneficiul personal. Există loc pentru Dumnezeu în inima lui? Absolut deloc. De ce spun asta? Pentru că motivația, originea, direcția și chiar manifestările acțiunilor și cuvintelor lui sunt menite toate să-i servească propriile interese; individul acționează și vorbește pe baza a ceea ce crede că va fi benefic pentru el. Tot ceea ce are în vedere este orientat către propriile interese și obiective, acționând fără să simtă vreun reproș și fără să dea dovadă de reținere. Judecând după acest comportament, cum Îl tratează pe Dumnezeu? (Ca fiind aer.) Exact așa este. Dacă ar putea simți prezența lui Dumnezeu, faptul că El scrutează inima omului, că este alături de oameni, scrutându-i constant, ar fi acțiunile sale lipsite de reținere? Ar demonstra o asemenea îndrăzneală necugetată? Cu siguranță, nu. Aici apare o întrebare: dumnezeul în care crede el există cu adevărat? (Nu.) Aceasta este esența problemei. Dumnezeul în care crede nu există; dumnezeul lui este, pur și simplu, aer. Așadar, indiferent cum susține verbal că este Dumnezeu, indiferent cum se roagă Lui, indiferent de câți ani crede, ce a făcut sau cât de multe a sacrificat, natura lui este expusă întru totul pe baza cuvintelor și comportamentului său, atitudinii sale față de Dumnezeu și de toate lucrurile care au legătură cu El. Îl tratează pe Dumnezeu ca pe aer; nu este aceasta o blasfemie împotriva Lui? (Ba da.) De ce se consideră blasfemie? Individul respectiv crede: „Se spune că dumnezeu scrutează inima omului – dar unde este dumnezeu? De ce n-am simțit asta? Se spune și că furtul ofrandelor va fi pedepsit de el, dar n-am văzut pe nimeni să fie pedepsit pentru furtul ofrandelor.” Acel individ tăgăduiește existența lui Dumnezeu; aceasta este o blasfemie împotriva Lui. Individul spune: „Dumnezeu nici măcar nu există; cum ar putea el să facă vreo lucrare? Cum ar putea să mântuiască oameni? Cum le-a adus reproșuri oamenilor? Pe cine a pedepsit vreodată? N-am văzut să se întâmple niciodată, așa că orice îi este oferit lui dumnezeu poate fi folosit fără opreliști. Dacă găsesc ceva astăzi, este al meu – îl voi considera modul lui dumnezeu de a mă favoriza. Oricine vede sau găsește ceva, este al lui; aceea e persoana pe care a favorizat-o dumnezeu.” Ce fel de logică este asta? Este logica Satanei, a tâlharilor; este natura diavolească ieșind la iveală. Are o astfel de persoană credință autentică? (Nu.) După ce a ascultat atâtea predici, debitează un asemenea potop de cuvinte diavolești; se bazează acestea câtuși de puțin pe adevăr? (Nu.) Deci ce a obținut din ascultarea tuturor acelor predici? Nu a acceptat cuvintele lui Dumnezeu, nu consideră cuvintele Lui ca fiind adevărul și nu-L tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Asta este tot.

Unii oameni cred într-adevăr în inimile lor că există un Dumnezeu și nu au nici cea mai mică îndoială privind întruparea Lui. Deși L-au urmat de mai mulți ani, au suferit unele greutăți și au plătit un preț, nu-L înțeleg câtuși de puțin pe Dumnezeu în adâncul inimii lor. În realitate, cred tot într-un Dumnezeu nedeslușit, un dumnezeu închipuit; definiția lor despre Dumnezeu este doar aer. Cum îi tratează El pe acești oameni? Pur și simplu, îi ignoră. Unii întreabă: „Dacă Dumnezeu îi ignoră, de ce rămân oare în casa Lui?” Aceștia muncesc. Cum ar trebui să conceptualizăm faptul de a munci? Cineva care muncește nu este deloc interesat de adevăr, sau mai bine zis, are un calibru atât de slab încât nu poate ajunge la el. Îl tratează pe Dumnezeu și adevărul ca pe ceva gol și nedeslușit, dar, pentru a câștiga binecuvântări, se poate baza în schimb doar pe depunerea unui efort. Deși, la exterior, nu se împotrivește direct lui Dumnezeu, nu-L blestemă sau și nu I se opune, esența sa este totuși de felul Satanei – Îl tăgăduiește pe Dumnezeu și I se împotrivește. Oricine nu iubește adevărul nu este bun, iar Dumnezeu a hotărât în inima Lui să nu mântuiască astfel de oameni. Ar mai fi El serios față de cei pe care nu intenționează să-i mântuiască? Le-ar spune Dumnezeu: „Nu înțelegi acest aspect al adevărului, trebuie să asculți cu atenție; nu înțelegi acel aspect al adevărului, trebuie să depui mai mult efort și să cugeți la el”? În plus, El știe că acești oameni nu înțeleg adevărul și nu-L tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Ar trebui să le arate câteva miracole și minuni pentru a-i face conștienți de existența Lui sau să-i lumineze și să-i ilumineze mai mult, așa încât să știe că există un Dumnezeu? Ar proceda El astfel? (Nu.) Dumnezeu are principii pentru înfăptuirea acestor lucruri; nu Se poartă astfel față de oricine. El lucrează mereu pentru cei care pot accepta adevărul. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care nu pot accepta adevărul sau nu sunt capabili să ajungă la el? (Îi ignoră.) Potrivit noțiunilor oamenilor, dacă Dumnezeu ignoră pe cineva, acea persoană rătăcește asemenea unui cerșetor. Nu poate fi văzută urmărind adevărul și nici nu se poate vedea vreo acțiune a lui Dumnezeu asupra ei; doar muncește și nu înțelege adevărul. Asta este tot? De fapt, acești oameni se pot bucura și de o parte din harul și binecuvântările lui Dumnezeu. Când se află în situații periculoase, Dumnezeu îi va proteja și pe ei. Când sunt grav bolnavi, Dumnezeu îi va vindeca și pe ei. Poate chiar să le dea talente speciale sau, în unele împrejurări aparte, poate să săvârșească fapte miraculoase asupra lor sau să facă lucruri deosebite. Cu alte cuvinte, dacă acești oameni chiar se pot sacrifica pentru Dumnezeu și muncesc bine, fără să provoace tulburări, Dumnezeu nu-i discriminează. Care sunt noțiunile oamenilor în privința acestei chestiuni? „Dumnezeu nu-i va mântui pe acești oameni, așa că doar îi va folosi după bunul plac și Se va debarasa de ei după aceea.” Așa va acționa Dumnezeu? Nu. Nu uita cine este Dumnezeu; El este Creatorul. În rândul întregii omeniri, fie că sunt credincioși sau non-credincioși, de orice confesiune sau etnie, în ochii lui Dumnezeu, toți sunt ființele Lui create. De aceea Domnul Isus a spus: „Căci El face să răsară soarele Lui și peste cei răi, și peste cei buni.” Această afirmație este un principiu pentru modul în care acționează Dumnezeu, Creatorul. Indiferent ce final îi acordă cuiva în cele din urmă pe baza esenței sale și indiferent dacă Dumnezeu îl va mântui sau nu înainte de a-i da acel final, oricare ar fi esența lui, atât timp cât cineva poate îndeplini unele sarcini și efectua anumite munci în casa lui Dumnezeu și pentru lucrarea Lui, harul lui Dumnezeu rămâne neschimbat; El tot îl va trata conform principiilor Sale, fără a fi părtinitor. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu, principiul acțiunilor Sale și firea Lui. Totuși, conform esenței acestor oameni, în opiniile și atitudinile lor față de Dumnezeu, mereu Îl consideră nedeslușit și nebulos, de parcă ar exista și totuși nu ar exista. Nu pot nici să recunoască existența reală a lui Dumnezeu, nici să o experimenteze și, în cele din urmă, tot nu sunt siguri de existența Lui adevărată. Prin urmare, în ceea ce-i privește pe ei, Dumnezeu poate face doar atât cât ar trebui să facă, oferindu-le har, dându-le binecuvântări și protecție în această viață, îngăduindu-le să simtă căldura casei lui Dumnezeu și să se bucure de harul, mila și bunătatea Lui iubitoare. Asta este tot – acestea sunt toate binecuvântările pe care le vor primi în această viață. Unii spun: „Întrucât Dumnezeu e atât de tolerant, iar ei se bucură de harul și binecuvântările Lui, n-ar fi mai bine să mai facă un pas și să-i lase să primească și mântuirea Lui?” Aceasta este o noțiune umană, Dumnezeu nu procedează așa. De ce nu? Îl poți pune pe Dumnezeu în inima unei persoane care nu are loc în inimă pentru El? Nu poți. Oricât de mult ai părtășie despre adevăr sau oricâte cuvinte rostești, nu va avea importanță; nu-i va schimba noțiunile și închipuirile despre Dumnezeu. Așadar, tot ce poate face Dumnezeu pentru acest tip de persoană este să-i ofere har, binecuvântări, grijă și protecție. Sunt unii care spun: „Întrucât se poate bucura de harul lui Dumnezeu, dacă El o luminează și o iluminează mai mult, nu va recunoaște atunci existența reală a lui Dumnezeu?” Pot astfel de oameni să înțeleagă adevărul? Pot să practice adevărul? (Nu.) Dacă nu pot practica adevărul, vor fi dintre cei care nu pot fi mântuiți. Prin urmare, Dumnezeu nu va face o lucrare inutilă sau zadarnică. Unii spun: „Nu este corect. Uneori au parte și de disciplinare sau de luminare de la Dumnezeu și obțin ceva adevăr de la El.” Aceasta are iarăși legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. Ce trebuie să aibă cei pe care Dumnezeu vrea să-i mântuiască pentru a fi mântuiți de El, pentru a face obiectul mântuirii Sale? Oamenii ar trebui să înțeleagă asta. Dumnezeu știe și El; nu mântuiește pe oricine. Chiar dacă Dumnezeu afișează miracole, minuni și măreție pentru a-i face pe oameni să-L recunoască, pot acești oameni să fie mântuiți astfel? Nu funcționează așa. Dumnezeu are standarde pentru mântuirea oamenilor; aceștia trebuie să aibă credință sinceră și, de asemenea, să iubească adevărul. Așadar, lucrarea pe care o săvârșește Dumnezeu asupra oamenilor, implicând judecată, mustrare, încercări și rafinare are, de asemenea, standardele ei. Unii spun: „Ne confruntăm deseori cu judecata și mustrarea. Confruntarea cu judecata și mustrarea, încercările și rafinarea este un semn că vom fi mântuiți de Dumnezeu?” Așa este? (Nu.) Cum poți fi sigur că nu este așa? Din moment ce unii oameni nu întrunesc condițiile pentru a fi mântuiți de Dumnezeu, le-ar mai impune El judecata, mustrarea, încercările și rafinarea? Aceasta dă naștere întrebării privind căror persoane le impune Dumnezeu judecata, mustrarea, încercările și rafinarea; are legătură și cu înțelegerile greșite ale oamenilor. Spuneți-Mi, poate o persoană care nici măcar nu știe cine este Dumnezeu, unde este sau dacă măcar există, să primească judecata și mustrarea Lui? Poate o persoană care consideră că Dumnezeu este doar aer să primească judecata și mustrarea Lui? Poate cineva în a cărui inimă nu există deloc Dumnezeu să primească încercările și rafinarea Lui? Cu siguranță, nu. Deci ce pot înfrunta astfel de oameni uneori? (Disciplinarea.) Așa este, disciplinarea. Cei care consideră că Dumnezeu este doar aer, care, în principiu, nu recunosc sau nu cred în existența lui Dumnezeu, cu siguranță nu vor primi judecata și mustrarea Lui sau încercările și rafinarea Lui. Se poate spune că oamenii cu o astfel de esență și cu asemenea comportamente nu fac obiectul mântuirii lui Dumnezeu. Nu pot primi mântuirea Lui, dar problema nu este că Dumnezeu nu-i mântuiește – acest lucru este decis de natura-esența lor, care are aversiune față de adevăr și îl urăște. Nu au atitudinea corectă de iubire și acceptare a adevărului și, astfel, nu întrunesc condițiile pentru a fi mântuiți. Atunci cum îi tratează Dumnezeu când se infiltrează în casa Lui sperând să primească binecuvântări? Pe lângă faptul că le oferă binecuvântări, har, grijă și protecție, ce metode folosește Dumnezeu pentru a-Și îndeplini rolul de Creator? Dumnezeu le reamintește, îi avertizează și îi îndeamnă prin cuvintele Sale. Apoi, îi emondează, le aduce reproșuri și îi disciplinează; lucrarea pe care o săvârșește asupra lor se încheie aici, se încadrează în totalitate în acest domeniu. Care este efectul acestor fapte ale lui Dumnezeu asupra oamenilor? Le îngăduie să respecte restricțiile cu conștiinciozitate, să se comporte decent în timp ce muncesc în casa lui Dumnezeu, fără a provoca tulburări sau a face rău. Pot faptele lui Dumnezeu să-i determine pe astfel de oameni să-și îndeplinească datoria cu loialitate? (Nu.) De ce nu? Pot harul, binecuvântările, grija și protecția pe care le primesc – alături de ceea ce le reamintesc cuvintele lui Dumnezeu, de emondare, de certare și disciplinare și așa mai departe – să conducă la schimbarea firii lor? (Nu.) Nu pot conduce la schimbarea firii lor, deci ce efect are lucrarea lui Dumnezeu asupra lor? Îi face întrucâtva reținuți în comportamentul lor, îi ajută să urmeze regulile și să aibă o oarecare asemănare umană în afară. În plus, îi face relativ ascultători; vor accepta fără tragere de inimă să fie emondați de dragul harului și binecuvântărilor lui Dumnezeu și vor putea face lucrurile conform regulilor și decretelor administrative ale casei lui Dumnezeu și atâta tot. Faptul că reușesc toate acestea înseamnă că practică adevărul? Sunt încă departe de asta, deoarece acțiunile lor sunt practic doar în conformitate cu principiile din decretele administrative ale casei lui Dumnezeu, precum și cu unele îndrumări rigide. Este doar o schimbare de comportament, nimic mai mult. Deci se poate spune că, întrucât acești oameni și-au schimbat comportamentul, ar fi și mai bine să li se îngăduie să-și schimbe și firea? (Nu sunt capabili de așa ceva.) Nu sunt capabili de acest lucru, nu-l pot realiza – acesta este un motiv. Și care este cel mai important motiv? Este că, în principiu, nu-L au pe Dumnezeu în inimile lor; ei nu cred în existența Lui. Deci pot astfel de oameni să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu? Unii dintre ei pot, spunând: „Cuvintele lui Dumnezeu sunt bune, dar, din păcate, nu le pot pune în practică. Mi se pare mai chinuitor să le practic decât să fiu operat pe cord deschis.” Când interesele lor sunt compromise sau când trebuie să acționeze împotriva voinței lor, se simt complet dezorientați și nu pot merge până la capăt. Chiar dacă ajung complet la epuizare, pur și simplu nu pot pune în practică acele cuvinte ale lui Dumnezeu. În plus, nu recunosc niciodată și nu acceptă că acele cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărul. Nu pot asimila acest lucru; nu înțeleg de ce cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. De pildă, când Dumnezeu le spune oamenilor să fie cinstiți, aceștia spun: „În regulă, voi fi o persoană cinstită dacă spui Tu asta, dar de ce se consideră că a fi o persoană cinstită este adevărul?” Nu știu și nu pot accepta asta. Când Dumnezeu spune că oamenii ar trebui să I se supună, se întreabă: „Pot să câștig bani supunându-mă lui Dumnezeu? Oare Dumnezeu dăruiește binecuvântări dacă ne supunem Lui? Poate schimba destinația cuiva?” Nu cred că spusele sau faptele lui Dumnezeu sunt adevărul. Nu au idee care este semnificația cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu pentru om și nu pot desluși ce acțiuni sunt corecte și conforme cu adevărurile-principii. Tot ce vine de la Dumnezeu – identitatea, esența, cuvintele, cerințele Lui – toate aceste lucruri, în opinia lor, nu pot fi considerate bunurile și ființa lui Dumnezeu. Nu știu că Dumnezeu este Creatorul; nu înțeleg ce este Creatorul sau ce este Dumnezeu. Nu este problematic? Dar exact așa se comportă unii oameni. Alții spun: „Nu are cum. Dacă nutresc aceste gânduri și opinii, cum își mai pot îndeplini de bunăvoie îndatoririle în casa lui Dumnezeu?” Termenul „de bunăvoie” ar trebui pus între ghilimele aici. Cum ar trebui explicat acest lucru? Într-un anume sens, își îndeplinesc îndatoririle fiindcă sunt obligați de circumstanțe sau din cauza nevoii lor de a primi binecuvântări; în alt sens, simt că nu au de ales decât să accepte, fără tragere de inimă, să îndeplinească deocamdată unele îndatoriri și să depună puțin efort. În inimile lor, cred că asta ar trebui să facă, dar pentru că nu sunt interesați de adevăr, pot doar să depună efort și să îndeplinească îndatoriri în schimbul binecuvântărilor lui Dumnezeu. Cu această mentalitate, pot oare să accepte adevărul? (Nu.) Nici măcar nu înțeleg care este adevărul, deci cum l-ar putea accepta?

Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este menită să pună capăt acestei epoci. Dacă cineva poate fi mântuit sau nu depinde în mod decisiv de capacitatea sa de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu și de a accepta adevărul. Unii oameni recunosc că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, dar nu acceptă adevărul. Pentru ei, acceptarea adevărului este ca și cum ar urma să sufere un transplant de inimă; atât de chinuitor li s-ar părea. Ținând cont de modul în care acest tip de persoană tratează adevărul, refuzând să-l accepte orice ar fi, Dumnezeu nu este Cel vinovat pentru nemântuirea lor – doar ei pot fi învinovățiți că nu acceptă adevărul; nu au această binecuvântare. Salvarea oamenilor de influența Satanei de către Dumnezeu nu este atât de simplă pe cât își închipuie ei. Într-o privință, cei care cred în Dumnezeu trebuie să accepte certarea și emondarea prin cuvintele Lui; aceasta este o etapă. În altă privință, trebuie să accepte și judecata și mustrarea, încercările și rafinarea Lui. Judecata și mustrarea sunt o etapă; încercările și rafinarea sunt altă etapă. Unii oameni pot accepta fără entuziasm emondarea, crezând că au reușit să se supună, apoi nu mai fac niciun progres și nu se mai străduiesc să obțină adevărul. Alții iubesc în mod deosebit adevărul și pot îndura orice durere pentru a-l obține. Aceștia pot nu doar să îndure certarea din cuvintele lui Dumnezeu, ci pot și intra în etapa de acceptare a judecății și mustrării Sale. Ei simt că acceptarea judecății și mustrării Sale este exaltarea lui Dumnezeu, iubirea Lui și ceva magnific; nu se tem de suferință. Acești oameni, după ce experimentează judecata și mustrarea, pot accepta și încercările și rafinarea și urmăresc în continuare adevărul. Oricât de mari ar fi încercările și rafinarea, tot pot vedea dragostea lui Dumnezeu și se pot oferi pe ei înșiși pentru a-L mulțumi. Oricât de mult ar fi emondați, nu consideră că este o greutate; în schimb, simt că este o iubire și mai mare din partea lui Dumnezeu. După ce experimentează mult mai multe încercări și rafinare, ajung în sfârșit la purificarea absolută și la desăvârșire. Aceasta este experimentarea lucrării lui Dumnezeu în cea mai înaltă etapă. Acum spuneți-Mi, există vreo diferență între cei care cred în Dumnezeu și experimentează doar etapa certării de către Dumnezeu prin cuvintele Sale și cei care experimentează două etape – judecata și mustrarea, precum și încercările și rafinarea Lui? În mod sigur există o diferență. În cazul unora, Dumnezeu Se oprește după ce doar îi ceartă, lăsând restul la alegerea și conștientizarea lor. Dacă nu acceptă adevărul și nu aleg calea cea dreaptă, ce arată acest lucru? Se poate spune că Dumnezeu nu are cum să mântuiască astfel de oameni. Unii vorbesc adesea despre suferința din cauza lucrării, a perspectivelor, a unei case, a unui partener, a afecțiunilor – totul pentru ei este o suferință și care este rezultatul final? (Nu are legătură cu adevărul.) Așa este, nu are legătură cu adevărul și nici cu lucrarea lui Dumnezeu. Ceea ce faci în acest caz este doar o suferință fără scop; doar te zbați și lași timpul să treacă, fără un proces de a te ruga lui Dumnezeu sau de a căuta adevărul. Acesta nu este tipul de „suferință” implicat în rafinare, fiindcă nu este lucrarea lui Dumnezeu și nu are nimic de-a face cu El. Doar suferi pe cont propriu, nu ești supus rafinării lui Dumnezeu. Totuși, crezi că Dumnezeu te rafinează; ești mult prea optimist. Este doar o iluzie deșartă! Nici măcar nu ești calificat să fii rafinat de Dumnezeu. Nici măcar n-ai trecut prin stadiul de mustrare și judecată și te aștepți ca Dumnezeu să te supună la încercări și rafinare? Chiar este posibil așa ceva? Nu este o fantezie? Pot oamenii obișnuiți să îndure încercări și rafinare? Este ceva ce poate accepta o persoană obișnuită? Este ceva ce Dumnezeu îi dăruiește unei persoane obișnuite? Cu siguranță, nu. După ce Dumnezeu ceartă o persoană, dacă aceasta, din cauza firii sale arogante, a intransigenței, falsității, ticăloșiei sale sau a oricărei alte firi, este judecată, disciplinată sau certată explicit de Dumnezeu în una sau mai multe chestiuni, făcând-o să-și dea seama de ce este disciplinată de El – și, în consecință, aceasta capătă o înțelegere autentică a lui Dumnezeu și a propriei persoane, firea ei suferă o schimbare autentică și apoi persoana respectivă dobândește treptat o supunere adevărată față de adevăr – numai acest proces este cel prin care Dumnezeu judecă și mustră oamenii. Pe ce bază realizează El această lucrare? Există o condiție: o persoană care primește o astfel de lucrare trebuie să-și poată îndeplini datoria în mod adecvat în casa lui Dumnezeu. Pentru această adecvare sunt necesare doar două lucruri: supunere și loialitate. În primul rând, individul trebuie să aibă conștiință și rațiune; doar cei cu conștiință și rațiune întrunesc condițiile pentru acceptarea adevărului. Când astfel de oameni cu conștiință și rațiune primesc certarea lui Dumnezeu, sunt capabili să caute adevărul și să se supună. Numai după aceasta continuă Dumnezeu cu lucrarea de judecată și de mustrare. Aceasta este succesiunea lucrării Lui. Totuși, dacă cineva din casa lui Dumnezeu nu-și poate îndeplini niciodată datoria cu loialitate, nu arată nici cea mai mică supunere față de suveranitatea Lui și nu-și îndeplinește adecvat îndatoririle, atunci, când se confruntă cu adversități, este dezvăluit sau emondat, ceea ce experimentează este cel mult certarea și disciplinarea de către Dumnezeu. Nu este supus judecății și mustrării lui Dumnezeu, cu atât mai puțin încercărilor și rafinării. Cu alte cuvinte, nu este implicat în mod fundamental în lucrarea lui Dumnezeu de desăvârșire a oamenilor.

Conținutul despre care tocmai am avut părtășie se referă la lucrarea lui Dumnezeu de mântuire și desăvârșire a oamenilor, la metodele și persoanele care fac obiectul lucrării Lui, precum și la oamenii asupra cărora Își săvârșește lucrarea de judecată și mustrare, încercările și rafinările. De asemenea, a abordat gradul de intrare în viață a oamenilor atunci când sunt supuși acestei lucrări a lui Dumnezeu și tipul de esență și condițiile minime pe care aceștia trebuie să le întrunească pentru a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Deci care sunt noțiunile oamenilor aici? Ei își spun: „Atât timp cât cineva Îl urmează pe Dumnezeu, atât timp cât a acceptat această etapă a lucrării Lui, cu siguranță va fi supus judecății și mustrării Lui. Curând după aceea vor veni și încercările și rafinările de la Dumnezeu. Prin urmare, ne confruntăm deseori cu încercări, rafinări și emondări și suntem lipsiți de familie, afecțiune, statut și perspective. Mai târziu, suferim constant în ceea ce privește afecțiunea, statutul și perspectivele.” Sunt aceste afirmații corecte? (Nu.) Oamenii pot transforma o singură vorbă din cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu în ceea ce consideră un termen spiritual – de ce fac asta? De fapt, modul în care suferă este doar o luptă, nu fac decât să lase timpul să treacă; nu are absolut nicio semnificație. Dar ei îl consideră încercări și rafinări, spunând că este rafinarea lui Dumnezeu. Aceasta e o greșeală gravă; este ceva ce oamenii Îi impun cu forța lui Dumnezeu și nu reprezintă deloc intențiile Sale. Nu este o înțelegere greșită a lui Dumnezeu? Este într-adevăr o înțelegere greșită. Și cum se dezvoltă o astfel de înțelegere greșită? Întrucât oamenii nu înțeleg adevărul, își formează astfel de înțelegeri greșite pe baza propriilor închipuiri. După aceea, le propagă și le răspândesc cu nerușinare peste tot, ducând în cele din urmă la diverse afirmații despre „suferință”. Astfel, îi aud adesea pe unii spunând: „Cineva a fost înlocuit și apoi a devenit negativist; «suferă din cauza statutului»!” Suferința din cauza statutului nu înseamnă că trece prin încercări și rafinări; este doar o persoană care își pierde statutul, suferă de frustrare emoțională și se luptă cu durerea lăuntrică în timpul eșecului. Întrucât ceea ce oamenii numesc „suferință” și ceea ce Dumnezeu numește rafinare sunt două lucruri diferite, la ce se referă, de fapt, adevărata rafinare? Mai întâi, trebuie să înțelegeți că Dumnezeu efectuează multă lucrare de pregătire înainte de a-i supune pe oameni la încercări și rafinări. Pentru început, selectează oameni, alegându-i pe cei potriviți. Am discutat anterior ce tip de persoană e considerată potrivită în ochii lui Dumnezeu și ce condiții trebuie să întrunească: în primul rând, trebuie să aibă cel puțin conștiință și rațiune în umanitatea ei. În al doilea rând, trebuie să-și poată îndeplini îndatoririle în mod adecvat, cu loialitate și supunere. Apoi, trebuie să treacă prin emondare, disciplinare și certare ani de zile. Poate nu vă este foarte clar ce înseamnă disciplina și certarea, deoarece aceste concepte ar putea să nu fie foarte puternice pentru voi. Le pot părea oamenilor relativ intangibile și abstracte. Dar când vine vorba de emondare, este ceva ce oamenii pot auzi și simți; implică un limbaj specific și un ton concret, așa încât oamenii să știe ce se întâmplă. Dacă cineva greșește, încalcă principiile, acționează nechibzuit sau ia decizii unilaterale care dăunează intereselor casei lui Dumnezeu sau lucrării bisericii și este emondat, aceasta înseamnă emondarea. Dar cum rămâne atunci cu certarea și disciplinarea? De exemplu, dacă cineva nu este potrivit pentru rolul de conducător de grup, nu are loialitate și face lucruri care încalcă adevărurile-principii sau regulamentele bisericii și este înlocuit ulterior, este aceasta o certare? Este într-adevăr o formă de certare. Indiferent dacă la suprafață pare că este gestionat de biserică sau înlocuit de vreun conducător, în ochii lui Dumnezeu, este mâna Lui și face parte din lucrarea Lui; este o formă de certare. De asemenea, când oamenii sunt într-o stare bună, de obicei sunt plini de lumină și pot avea perspective noi; în schimb, când lucrarea lor se năruie din cauza unor stări sau a unui motiv anume și ei sunt dezvăluiți, nu este aceasta o formă de certare? Este și aceasta o formă de certare. Pot fi considerate judecată și mustrare? În acest punct, nu pot fi considerate încă judecată și mustrare, așadar nu pot fi în niciun caz să fie considerate rafinări și încercări. Sunt doar certări primite pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor. Manifestările certării includ uneori confruntarea cu boala, eșecul repetat al sarcinilor sau rătăcirea în chestiuni în care persoana respectivă era cândva competentă și nereușita de a găsi soluții. Toate acestea sunt certări. Desigur, certarea vine uneori prin intermediul indiciilor de la oameni din apropiere sau prin ceea ce dezvăluie un anumit eveniment, făcând acea persoană să fie jenată, să se retragă în autoexaminare și reflecție profundă. Și aceasta este o certare. Primirea certării din partea lui Dumnezeu este un lucru bun sau rău? (Este un lucru bun.) Teoretic, este un lucru bun. Indiferent dacă oamenii o pot accepta sau nu, e un lucru bun, deoarece arată cel puțin că Dumnezeu Își asumă responsabilitatea pentru tine, că nu te-a părăsit și că lucrează asupra ta, oferindu-ți îndemnuri și călăuzire. Faptul că Dumnezeu lucrează asupra ta confirmă că nu are nicio intenție să renunțe încă la tine. O implicație este că Dumnezeu poate continua să te certe și să te disciplineze sau, dacă te descurci bine și ești pe calea cea bună, te va supune judecății și mustrării. Dar să nu mergem prea departe; deocamdată, Dumnezeu te va certa și disciplina de mai multe ori. Apoi, fiindcă urmărești adevărul, dai dovadă de supunere și ești persoana potrivită, Dumnezeu te va supune judecății și mustrării; acesta este primul pas. Majoritatea oamenilor au cunoscut deja simpla emondare; doar nou-veniții nu au cunoscut-o încă. În majoritatea timpului, oamenii acționează pe baza sentimentelor conștiinței, simțind reproș în sinea lor și îndemnurile cuvintelor lui Dumnezeu în urechile sau inimile lor: „N-ar trebui să fac asta, este răzvrătire”; acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu care îi îndeamnă, îi sfătuiesc și îi avertizează. Există diferite forme de emondare pe care le experimentează oamenii: pot veni de la conducători și lucrători, de la frați și surori, de la Cel de mai sus și chiar direct de la Dumnezeu. Mulți oameni au experimentat aceste lucruri, dar mai puțini au experimentat certarea și disciplinarea din partea lui Dumnezeu. Ce înseamnă „mai puțini” în acest context? Implică faptul că mult mai mulți oameni sunt departe de a primi judecata și mustrarea lui Dumnezeu – dar încercările și rafinarea Lui? Sunt chiar mai departe de acestea; decalajul este și mai mare, distanța este și mai mare. Înainte, oamenii credeau: „Dumnezeu m-a judecat și m-a mustrat, făcând să-mi apară o bășică în gură”, „Dumnezeu m-a judecat și m-a mustrat; am făcut o greșeală, am spus ceva greșit și m-a durut capul zile întregi; acum înțeleg care sunt judecata și mustrarea lui Dumnezeu” – nu sunt acestea înțelegeri greșite? Acest tip de înțelegere greșită a lui Dumnezeu este cel mai frecvent; majoritatea oamenilor Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu în acest mod. Această înțelegere greșită produce și unele efecte negative, făcându-i pe oameni să simtă că rostirea unui singur cuvânt greșit va atrage disciplinarea de către Dumnezeu. Aceasta este doar o înțelegere greșită a lui Dumnezeu, fiind pe deplin incompatibilă cu faptele Lui. Cu astfel de înțelegeri greșite despre Dumnezeu, poate cineva să-I îndeplinească în cele din urmă cerințele? Cu siguranță, nu se va ridica la înălțimea acestora.

Cei mai mulți oameni au cunoscut acum certarea și disciplinarea de către Dumnezeu, au experimentat emondarea și au primit îndemnuri și sfaturi din cuvintele Lui, dar asta-i tot. Apare aici o întrebare: de ce nu au experimentat ei judecata și mustrarea lui Dumnezeu nici după ce au experimentat până la această etapă? De ce emondarea, îndemnurile cuvintelor lui Dumnezeu sau disciplinarea și certarea nu sunt considerate judecată și mustrare? Din perspectiva îndemnurilor din cuvintele lui Dumnezeu, a emondării, precum și a certării și disciplinării experimentate de oameni, ce rezultat a fost obținut? (Aceștia au dobândit restricții privind comportamentul lor exterior.) S-au produs unele schimbări în comportamentul lor, dar indică acestea o schimbare a firii? (Nu.) Nu reprezintă o schimbare a firii. Unii spun: „Credem în Dumnezeu de atâția ani și am ascultat atât de multe predici, dar firile noastre încă nu s-au schimbat. Nu am fost nedreptățiți? Am avut doar o mică schimbare în comportament; nu este deplorabil? Când va începe Dumnezeu să ne mântuiască? Când vom primi mântuirea?” Să discutăm atunci ce câștiguri și schimbări au fost obținute de cei care au experimentat aceste diferite aspecte ale lucrării lui Dumnezeu. Cineva tocmai a menționat schimbările de comportament; aceasta e o afirmație generală. Mai concret, la prima venire în biserică și la preluarea atribuțiilor, oamenii nu au fost emondați și sunt la fel de înțepători ca un cactus, dorind să aibă ultimul cuvânt în privința lucrurilor. Ei își spun în sinea lor: „Acum că am credință în Dumnezeu, am drepturi și libertate în biserică, așa că mă voi purta cum consider că e potrivit.” În cele din urmă, odată ce au fost supuși unei runde de emondare și disciplinare și odată ce au citit cuvintele lui Dumnezeu, au ascultat predici și au auzit părtășii despre adevăr, nu mai îndrăznesc să se comporte în acest fel. De fapt, nu au devenit pe deplin ascultători; ei doar au dobândit o fărâmă de rațiune și au ajuns să înțeleagă unele doctrine. Când alții spun lucruri care se aliniază la adevăr, le pot recunoaște corectitudinea și, deși este posibil să nu înțeleagă bine acele lucruri, le pot accepta. Așadar, nu sunt ei mult mai ascultători decât erau? Faptul că sunt capabili să accepte aceste lucruri demonstrează că purtarea lor a suferit unele schimbări. Cum au apărut aceste schimbări? Au apărut datorită sfaturilor și îndemnurilor din cuvintele lui Dumnezeu, precum și mângâierii acestora. Uneori, astfel de oameni au nevoie de o oarecare disciplinare, de câteva emondări, precum și de părtășii despre principii, în care să li se spună că un lucru trebuie făcut într-un anumit fel și că nu se poate face altfel. Se gândesc: „Trebuie să-l accept. Adevărul este stabilit acolo; cine ar îndrăzni să obiecteze?” În casa lui Dumnezeu, El este măreț, adevărul este măreț și adevărul domnește; cu acest fundament teoretic, unii oameni au fost treziți la realitate și au dobândit înțelegere cu privire la ce înseamnă a avea credință în Dumnezeu. Să luăm ca exemplu pe cineva care, inițial, a fost barbar și dezmățat, complet neîngrădit și neștiutor în ceea ce privește reglementările, credința în Dumnezeu, casa lui Dumnezeu, biserica și principiile îndeplinirii datoriei: când o astfel de persoană – care nu știe nimic – vine în casa lui Dumnezeu cu bunătate și entuziasm, plină de aspirații și speranțe „mărețe” și acolo este îndemnată și sfătuită, udată și hrănită și emondată de cuvintele lui Dumnezeu și este mustrată și disciplinată de nenumărate ori, treptat, în umanitatea acelei persoane vor apărea unele schimbări. Ce schimbări sunt acestea? Ajunge să înțeleagă ceva din principiile conduitei umane și să știe că, în trecut, îi lipsea mai degrabă asemănarea umană; era barbară, arogantă, sfidătoare și indignată; nu vorbea ca o ființă umană reală și acționa fără reguli și nu știa să caute adevărul; considera că a avea credință în Dumnezeu era o simplă chestiune de a face orice cere Dumnezeu și de a merge oriunde spune El; altfel spus, purta cu ea o vigoare barbară, crezând, în tot acest timp, că acestea erau loialitatea și dragostea pentru Dumnezeu. Acum, această persoană neagă toate aceste lucruri și știe că erau produsele închipuirii umane, un simplu comportament bun, iar unele lucruri chiar veneau de la Satana. Cei care cred în Dumnezeu ar trebui să acorde atenție cuvintelor Sale și să pună adevărul mai presus de toate, lăsându-l să-și exercite puterea în toate lucrurile. Pe scurt, toți oamenii au înțeles și teoretic, au recunoscut deja și au acceptat, în adâncul inimii lor, că aceste cuvinte pe care le-a rostit Dumnezeu sunt corecte – că sunt adevărul, realitatea lucrurilor pozitive – indiferent cât de adânc s-au înrădăcinat aceste cuvinte în inima lor și oricât de mare a fost rolul pe care l-au jucat ele. Apoi, după ce au fost supuși unui nivel de certare și disciplinare intangibilă, în conștiința lor se ivește o oarecare credință adevărată. De la vagile lor închipuiri inițiale despre Dumnezeu, până la sentimentul pe care îl au acum – că există un Dumnezeu și că El este foarte practic – odată ce oamenii au aceste sentimente în credința lor în Dumnezeu, gândurile și punctele lor de vedere, modurile de a privi lucrurile și standardele morale, precum și modurile lor de gândire, vor începe treptat să se schimbe. De exemplu, Dumnezeu le cere oamenilor să fie onești. Chiar dacă tot ești în stare să minți și să fii înșelător, în adâncul sufletului, știi că înșelăciunea este greșită și că a-L minți și a-L înșela pe Dumnezeu este un păcat, o fire ticăloasă, dar nu te poți abține. De pildă, să spunem că încă ai în prezent o fire arogantă. Uneori nu te poți înfrâna, dezvălui adesea această fire și te răzvrătești des împotriva lui Dumnezeu, dorind mereu să domini și să acționezi unilateral, să ai ultimul cuvânt. Dar știi și că aceasta este o fire coruptă și te poți ruga lui Dumnezeu în această privință. Chiar dacă nu există o transformare vizibilă, comportamentul tău a început treptat să se schimbe. Chiar și fără să fii supus judecății și mustrării și chiar dacă firea ta nu s-a schimbat, adevărul și cuvintele lui Dumnezeu luminează treptat adâncurile inimii tale, îndrumându-ți și modificându-ți totodată comportamentul, făcându-te să trăiești tot mai mult ca un om și trezindu-ți treptat conștiința. Dacă faci ceva ce-ți trădează conștiința, te vei simți stânjenit în inima ta. Faptul că acest lucru este adus în discuție te face să simți ceva; nu ești la fel de amorțit ca înainte, ești plin de regrete și ești dispus să te corectezi. Deși nu-ți poți schimba imediat firea în această privință, dacă are legătură cu starea ta, îți poți da seama că ai această stare; ești conștient de acest lucru în sinea ta, iar această conștientizare îți schimbă comportamentul. O astfel de schimbare este doar o schimbare de comportament. Deși are loc și continuă să aibă loc, nu reprezintă o schimbare a firii; în mod categoric nu este o schimbare a firii. Unii oameni s-ar putea simți neliniștiți la auzul acestora, spunând: „O schimbare atât de semnificativă tot nu este o schimbare a firii? Atunci ce este o schimbare a firii? Ce transformări fac parte din schimbarea firii?” Pentru moment, să lăsăm deoparte aceste întrebări și să continuăm discuția despre schimbările pe care le-au obținut deja oamenii, care sunt efectele și rezultatele cuvintelor lui Dumnezeu și ale tuturor faptelor Sale asupra lor. Oamenii se străduiesc din greu să-și schimbe gândurile și opiniile care nu sunt conforme cu adevărul. Când se confruntă cu probleme, vor avea o conștientizare; vor compara problema cu adevărul, spunând: „Această chestiune nu este în concordanță cu adevărul, dar tot nu pot să renunț la opinia mea; încă este acolo.” Doar ai devenit conștient și ai aflat că opinia ta nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu; poate demonstra acest lucru că deja ți-ai schimbat părerea sau ai renunțat la ea? Nu poate. Părerea ta nu s-a schimbat și nu ai renunțat la ea, demonstrând că firea ta coruptă rămâne intactă și nu a început să se schimbe; doar că adâncul inimii tale și conștiința ta au acceptat deja cuvintele lui Dumnezeu și le-au considerat ca fiind adevărul. Dar acesta este doar un lucru teoretic și o dorință subiectivă – cuvintele lui Dumnezeu nu au devenit încă viața și realitatea ta. Când cuvintele lui Dumnezeu vor deveni realitatea ta, vei renunța la opiniile tale și vei trata toți oamenii, toate evenimentele și lucrurile, precum și tot ce se întâmplă în jurul tău, folosind părerile din cuvintele lui Dumnezeu.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.