Tocmai am vorbit despre un aspect al firilor oamenilor: intransigența. Din cauza intransigenței lor, când se confruntă cu circumstanțele dureroase și cu necazurile în care îi aduce Creatorul, atitudinea lor nu este de a se supune, ci de a se agăța de orice lucru care le aduce beneficii și de a nu-l abandona. Cum tratează Dumnezeu un astfel de comportament? Lucrarea Lui este independentă de voința oamenilor, deci cum tratează El astfel de acțiuni ale lor? Dumnezeu nu va spune în niciun caz: „Ai dat greș de data aceasta, așa că ești condamnat. Oamenii ca tine nu sunt buni de nimic și nu te mai vreau.” Dumnezeu nu a renunțat la oameni. El continuă să folosească aceeași metodă, rânduind diferite medii și diferite persoane, evenimente și lucruri, pentru ca oamenii să poată experimenta aceeași durere și să se poată confrunta cu aceleași necazuri. Care este scopul? (Îi face pe oameni să-și vină în fire.) Îi face pe oameni să reflecteze, să-și vină în fire și să-și abandoneze opiniile încăpățânate. În repetate rânduri, Dumnezeu Își folosește metodele unice pentru a conversa cu oamenii și pentru a interacționa cu ei în acest mod. În cele din urmă, care e rezultatul pe care vrea să-l obțină Dumnezeu prin această metodă de lucru? El îi îndrumă pe oameni făcându-i să treacă de-a lungul vieții prin diferite necazuri, suferințe și chiar boli și nenorociri în familie. Făcându-i să trăiască această suferință, scopul este de a-i determina să reflecteze în permanență, să înțeleagă în sufletul lor și să se întrebe lăuntric: „Este aceasta rânduiala lui Dumnezeu? Cum ar trebui să merg pe calea mea viitoare? Ar trebui să schimb direcția? Ar trebui să caut calea adevărului? Ar trebui să schimb modul în care trăiesc?” Dumnezeu îi face pe oameni să cunoască tot felul de dureri, încercări, nenorociri și situații dificile, așa încât să primească apoi confirmarea în străfundul inimii lor că există un Suveran care stăpânește peste destinul oamenilor și că nu pot fi îndărătnici, aroganți sau încăpățânați, ci trebuie să învețe să se supună – să se supună mediilor, destinului și tuturor lucrurilor care se întâmplă în jurul lor. Înainte să auzi cuvintele limpezi ale lui Dumnezeu, El folosește aceste modalități și fapte pentru a te determina să cunoști tot soiul de medii, persoane, evenimente și lucruri și să confirmi în permanență în adâncul inimii tale că destinul oamenilor e rânduit de Dumnezeu, că nicio persoană nu deține și nu poate deține suveranitatea asupra propriului destin. Ai în mod constant acest tip de înțelegere sau de voce adânc în inima ta și confirmi necontenit că tot ce experimentezi nu este provocat de nicio persoană, nici nu se întâmplă accidental și nici nu este provocat de motive sau circumstanțe obiective, ci Dumnezeu este Cel care deține în mod invizibil suveranitatea asupra tuturor. Nu este o coincidență că o persoană întâlnește alta și se întâmplă ceva sau că întâmpină un mediu care-i schimbă viața. Nu este o coincidență că o persoană suferă de o boală și apoi obține mari binecuvântări. Dumnezeu îi spune fiecărei persoane în acest mod unic că deține suveranitatea asupra destinului oamenilor, că îi veghează și îi îndrumă în fiecare zi și îi călăuzește pe toți de-a lungul fiecărei zile și pe parcursul vieții lor. Pe lângă faptul că le spune oamenilor că El deține suveranitatea asupra destinului omenirii, asupra tuturor aspectelor din viața oamenilor, asupra destinației omenirii și asupra tuturor lucrurilor care au legătură cu omenirea, ce altceva vrea Dumnezeu să realizeze? Să facă astfel încât unele noțiuni, închipuiri și cerințe nepractice pe care le au oamenii față de Dumnezeu Creatorul să se estompeze, să dispară și să fie alungate treptat, iar apoi ca oamenii să ajungă treptat în punctul în care pot recunoaște și înțelege clar modalitățile în care Creatorul îndrumă omenirea și în care rânduiește destinul întregii vieți a oamenilor. Pe baza acestor lucruri, ei pot vedea atunci că Dumnezeu are o fire și este însuflețit și plin de viață. Nu este o statuie de lut sau un robot, nici nu este o creatură neînsuflețită închipuită de oameni, ci are viață și firi. Într-un anume sens, acest lucru îi face pe oameni să înțeleagă modurile în care lucrează Creatorul și să renunțe la feluritele noțiuni și închipuiri, precum și la niște raționamente și logici goale, care nu se conformează realității. Pe scurt, îi face să renunțe la toate noțiunile și închipuirile goale cu privire la lucrarea lui Dumnezeu. Într-un alt sens, odată ce renunță la aceste noțiuni și închipuiri, oamenii pot accepta și se pot supune lucrării lui Dumnezeu și suveranității Sale. Acesta este un rezultat mic într-un sens, dar, într-un alt sens, există un rezultat pe care nu l-ați văzut și acesta este cel mai mare și cel mai profund. Care este acest rezultat? Este că Dumnezeu folosește aceste modalități pentru a le spune oamenilor că realizează într-o stare deosebit de practică și reală tot ceea ce face și săvârșește asupra oamenilor. Odată ce oamenii înțeleg acest lucru, se vor elibera de unele lucruri deșarte și iluzorii, vor asculta cu adevărat de rânduielile Creatorului și se vor supune lor și apoi vor înfrunta tot ce a rânduit El în viața reală, în loc să folosească teorii deșarte, concepte religioase sau cunoștințe teologice pentru a și-L închipui pe Creator sau a se ocupa de unele lucruri din viață. Acesta este finalul pe care vrea Dumnezeu să-l vadă și ceea ce vrea să obțină înlăuntrul oamenilor. Așadar, în prima etapă, înainte să auzi glasul Creatorului și să înțelegi cuvintele Sale clare despre diverse adevăruri, modul în care lucrează Dumnezeu asupra oamenilor este de a rândui diferite medii pe care să le experimentezi și la care să fii expus. Când vei avea confirmarea, când vei avea unele sentimente despre aceste lucruri în adâncul inimii și când vei fi mișcat de ele și le vei înțelege, Dumnezeu îți va spune în cuvinte clare cum este viața, cum este Dumnezeu, cum au apărut oamenii și pe ce tip de cale ar trebui să meargă ei. Astfel, pe baza convingerii că oamenii vin de la Dumnezeu și au fost creați de El și a convingerii că există un Suveran în ceruri, pe pământ și în toate lucrurile, oamenii aleg apoi calea credinței în Dumnezeu și, ulterior, ajung să accepte judecata, mustrarea, mântuirea și desăvârșirea Lui – este chiar mai eficient astfel. Cine sunt toți acei oameni care acceptă lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă? Cel puțin, ei recunosc existența lui Dumnezeu și cred că întreaga lume a universului se supune suveranității Lui. De asemenea, cred în destin și că viața umană este prestabilită de Dumnezeu și, mai mult, cred în existența tărâmului spiritual, a raiului și iadului, și că destinul oamenilor este predeterminat. Dintre acești oameni, Dumnezeu i-a selectat pe aleșii Lui, care iubesc și pot accepta adevărul. Aceștia pot înțelege glasul lui Dumnezeu și pot accepta lucrarea Lui. Acesta este un mod și un principiu după care lucrează Dumnezeu.

Tocmai am discutat despre modul în care lucrează Dumnezeu asupra oamenilor și despre modurile în care lucrează El. Am abordat doar aceste subiecte, fără să spunem ce sunt noțiunile oamenilor sau ce Îi cer oamenii lui Dumnezeu. Să avem acum părtășie despre probleme din această privință. Am menționat în această părtășie că oamenii au unele idei și înțelegeri deșarte și nedeslușite despre lucrarea lui Dumnezeu, așa că haideți să găsim exemple care să dovedească asta și să vorbim puțin despre exemplele pozitive și negative. Pe această bază, nu vor putea oamenii să înțeleagă apoi care închipuiri sunt destul de deșarte și oarecum nedeslușite, fiind noțiuni despre lucrarea lui Dumnezeu? Să începem cu povestea pe care v-am spus-o anterior; protagonista poveștii a trecut printr-o serie de experiențe dureroase în viață. După fiecare experiență dureroasă, Dumnezeu a continuat, folosindu-Și metodele, să-i rânduiască și să-i orchestreze destinul și să o îndrume pe drumul de urmat. Deși femeia nu a înțeles, nu a știut și nu a reflectat, Dumnezeu tot a procedat astfel, așa cum făcuse întotdeauna. În această etapă, a avut ea vreun gând despre acest mod în care lucrează Creatorul? Se poate spune că acele gânduri sunt un fel de noțiune? Care anume sunt aceste gânduri și acest tip de noțiune? În primul rând, în ceea ce o privește pe protagonistă, ea a avut o singură dorință. Nu se aștepta să fie bogată sau înstărită în viață, voia doar să se bazeze pe cineva. Disecând și analizând, putem vedea că această dorință a fost greșită. Într-un anume sens, era contrară destinului pe care îl orchestrează și îl rânduiește Dumnezeu pentru oameni și, într-un alt sens, nu era nici practică. Așadar, a oferit Dumnezeu o definiție sau o afirmație despre această dorință a ei? Potrivit închipuirilor oamenilor, lui Dumnezeu I-ar fi foarte ușor să facă pe cineva să înțeleagă puțină doctrină, nu-i așa? Dacă ar vrea să-l facă să înțeleagă, n-ar înțelege pur și simplu? Această femeie dorea să aibă pe cineva pe care să se bazeze – Dumnezeu putea să o determine să nu aibă acea dorință sau să-și schimbe dorința – a făcut El asta? (Nu.) Nu, Dumnezeu nu a făcut asta. Era dorința ei un fel de noțiune? Era supranaturală? Era deșartă? Este un fenomen natural ca astfel de gânduri să ia naștere în oameni. De ce spun că este un fenomen natural? Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu liber arbitru. Omul are minte, gânduri și idei. După ce a fost corupt de Satana, omul s-a cufundat în sunetele și imaginile lumii și, după ce a fost educat de părinți, condiționat de familie și educat de societate, în gândurile omului iau naștere multe lucruri – lucruri care izvorăsc din inima omului, care apar toate în mod natural. Cum se formează aceste lucruri care apar în mod natural înlăuntrul omului? În primul rând, o persoană trebuie să aibă capacitatea de a se gândi la probleme – aceasta este temelia pe care trebuie să o aibă pentru a putea da naștere acestor lucruri. Apoi, prin condiționarea mediului – de exemplu, educația dată de familie și societate – precum și prin impulsul dat de propriile firi corupte, ambiții și dorințe, aceste gânduri prind treptat contur. Când vine vorba de astfel de gânduri și idei formate, indiferent dacă sunt în acord cu realitatea, sunt deșarte sau de altă natură, nu vom da acum un verdict în privința lor. În schimb, vom vorbi doar despre modul în care Se ocupă Dumnezeu de gândurile de acest tip. Le condamnă El? Nu le condamnă. Deci cum le abordează El? Nu înlătură astfel de gânduri din mintea oamenilor. Aceștia nutresc o noțiune și o închipuire și cred că gândirea lor se va schimba printr-o atingere blândă a mâinii mărețe și fără formă a lui Dumnezeu. Nu este această noțiune nedeslușită, supranaturală și deșartă? (Ba da.) Este o noțiune pe care o au oamenii privind modul în care lucrează Dumnezeu. În adâncul inimii, ei au adesea fantezii despre lucrarea lui Dumnezeu și despre metodele lucrării Lui, deși nu le dau glas. Oamenii și-L închipuie pe Creator venind încet lângă ei și, printr-un gest al măreței Sale mâini și printr-o suflare sau prin trecerea unui gând, lucrurile negative dinlăuntrul lor vor dispărea într-o clipă, cu tăcerea lipsită de cuvinte a unui vânt puternic care suflă un nor. Cum tratează Dumnezeu aceste idei ale omului, aceste lucruri izvorâte din mintea lui? Dumnezeu nu le rezolvă prin metode supranaturale, deșarte, ci pregătind mediul omului. Ce fel de mediu pregătește El? Nu este pustiu – Dumnezeu nu face nimic supranatural, încălcând toate legile. În schimb, pregătește un mediu care constrânge pe cineva să înțeleagă problema și să reflecteze neîncetat, apoi Se folosește de tot soiul de persoane, evenimente și lucruri pentru a lumina calea acelui om, după care acesta ajunge la o înțelegere. Dumnezeu nu-i schimbă destinul; doar adaugă câteva incidente la cursul destinului său, îngăduindu-i astfel să înțeleagă aceste lucruri. Toate noțiunile omului sunt supranaturale, deșarte, nedeslușite, în dezacord cu realitatea – sunt departe de realitate. Să spunem, de exemplu, că unei persoane îi este foame și ar dori să mănânce. Există unii care ar spune: „Dumnezeu este atotputernic, n-ar trebui decât să sufle asupra mea și aș fi sătul. Chiar trebuie să gătesc? Ar fi grozav dacă Dumnezeu ar săvârși o mică minune, așa încât să nu-mi fie foame.” Nu este nerealist? (Ba da.) Dacă I-ai spune lui Dumnezeu că ți-e foame, ce ar spune El? Ți-ar spune să găsești mâncare și să o gătești. Dacă ai spune că nu ai mâncare și nu știi să gătești, ce ar face Dumnezeu? Ți-ar spune să înveți să gătești. Aceasta este latura practică a lucrării lui Dumnezeu. Când veți întâlni ceva necunoscut și nu veți mai spune rugăciuni deșarte, nu vă veți mai baza în mod nedeslușit pe Dumnezeu, fiind siguri pe voi, nu vă veți lăsa speranțele în seama acestor noțiuni și închipuiri pe care le aveți despre Dumnezeu, veți ști atunci ce ar trebui să faceți – vă veți cunoaște datoria, responsabilitatea și obligația.

Tocmai am vorbit despre un aspect: atunci când oamenii nu înțeleg mediile pe care le pregătește Dumnezeu, ce face El? Dumnezeu continuă să pregătească medii. El procedează astfel pentru ca oamenii să înțeleagă în continuare suveranitatea Creatorului, să priceapă care este destinul lor prin experiența vieții și să știe, în adâncul sufletului, că dorințele lor sunt diferite de destinul lor și de rânduielile Creatorului. El procedează astfel pentru ca oamenii să învețe apoi să renunțe treptat la dorințele lor și să se supună la tot ce orchestrează Creatorul. Acest lucru este destul de ușor de înțeles. Un alt aspect este că, atunci când cuvintele limpezi ale lui Dumnezeu ajung la oameni, aceștia își formează mai multe noțiuni și închipuiri. Ce noțiuni? „Cuvintele lui Dumnezeu sunt pâinea vieții și adevărul. Cuvintele Lui sunt Dumnezeu Însuși. Când aud cuvintele lui Dumnezeu, oricât de prost aș fi, devin imediat inteligent. Atât timp cât citesc mai multe din cuvintele Lui, calibrul meu se va îmbunătăți și abilitățile mele vor spori.” Ce sunt aceste gânduri pe care le au oamenii? Sunt noțiunile lor. Deci așa lucrează Dumnezeu? (Nu.) Întrucât sunt noțiuni ale omului, acestea sunt cu siguranță în dezacord cu lucrarea lui Dumnezeu și în opoziție față de ea. Aceasta e realitatea. Dumnezeu vorbește cu omul față în față și îi spune ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă, pe ce drum ar trebui să meargă, cum ar trebui să se supună lui Dumnezeu și principiile în care ar trebui să pătrundă în diversele aspecte ale lucrării. Dumnezeu îi spune limpede omului toate aceste lucruri, dar omul tot așteaptă și anticipează adesea că Dumnezeu îi va spune care sunt cu adevărat intențiile Lui prin alte mijloace decât prin cuvintele Sale, sperând să poată dobândi rezultate de neimaginat anterior și să fie martor la minuni. Nu este aceasta noțiunea omului? (Ba da.) Ce face Dumnezeu, de fapt? (Dumnezeu pregătește medii practice pentru ca oamenii să le parcurgă și să experimenteze cuvintele Lui.) Ce face Dumnezeu dacă oamenii tot nu-I înțeleg intențiile după ce le pregătește acele medii practice? (Îi luminează și îi îndrumă.) Ce ar trebui să faci dacă El nu te luminează și nu te îndrumă? (Să practic potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și să fac ce spune El.) Așa este. Din momentul în care Dumnezeu Și-a început lucrarea și până în prezent, câte cuvinte le-a spus El oamenilor față în față? Atât de multe încât, chiar dacă ai petrece câțiva ani citindu-le, tot nu ai ajunge la final. Dar câte cuvinte dobândesc oamenii? Dacă o persoană dobândește prea puține, ce dovedește asta? Dovedește că persoana respectivă nu a depus destul efort în privința cuvintelor lui Dumnezeu și că nu le-a ascultat. Unii spun: „Am ascultat” – dar ai asimilat cuvintele lui Dumnezeu? Le-ai înțeles? Te-ai concentrat asupra lor? Nu te-ai concentrat asupra lor, prin urmare cuvintele Lui ți-au trecut deja pe lângă ureche. Așadar, când Dumnezeu folosește un limbaj clar pentru a-i spune omului cum să acționeze, cum să trăiască, să I se supună și să experimenteze fiecare eveniment, dacă omul tot nu înțelege, Dumnezeu nu face nimic mai mult decât să-i pregătească medii, să-i dea o luminare specială sau să-l facă să treacă prin niște experiențe speciale. Acesta este capătul a ceea ce poate, ce ar trebui și ce este dispus să facă Dumnezeu. Unii întreabă: „Nu vrea Dumnezeu ca fiecare persoană să fie mântuită și ca nimeni să nu îndure pierzania? Dacă Dumnezeu ar folosi o astfel de metodă pentru a acționa, câți oameni ar putea fi mântuiți?” Drept răspuns, Dumnezeu ar întreba: „Câți oameni țin cont de cuvintele Mele și urmează calea Mea?” Sunt atâția câți sunt – aceasta este opinia lui Dumnezeu și metoda lucrării Sale. Dumnezeu nu face mai multe. Care este noțiunea omului în privința acestei chestiuni? „Lui Dumnezeu Îi este milă de această omenire, este îngrijorat pentru această omenire, așa că trebuie să-Și asume responsabilitatea până la sfârșit. Dacă omul Îl urmează până la sfârșit, va fi inevitabil mântuit.” Este această noțiune corectă sau greșită? Este în acord cu intențiile lui Dumnezeu? În Epoca Harului, era normal ca oamenii să aibă aceste noțiuni, fiindcă nu-L cunoșteau pe Dumnezeu. În zilele de pe urmă, Dumnezeu le-a spus oamenilor toate aceste adevăruri și, de asemenea, le-a explicat principiile lucrării Sale de mântuire a oamenilor, așa că este de-a dreptul absurd dacă au în continuare aceste noțiuni în inimile lor. Dumnezeu ți-a spus toate aceste adevăruri, prin urmare, dacă tot spui în cele din urmă că nu înțelegi intențiile Lui și nu știi să practici, dacă tot spui cuvinte atât de pline de răzvrătire și trădare, poate o astfel de persoană să fie mântuită de Dumnezeu? Unii gândesc mereu: „Dumnezeu face o lucrare atât de măreață, ar trebui să câștige peste jumătate din oamenii din lume și să folosească mulțimea de oameni, forța impresionantă și numărul semnificativ de personaje de rang înalt, care să aducă mărturie pentru preamărirea Lui. Ce minunat ar fi!” Aceasta e noțiunea omului. În Biblie, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, câți au fost mântuiți și desăvârșiți în total? Cine a fost capabil să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău în cele din urmă? (Iov și Petru.) Aceștia doi au fost singurii. După cum vede Dumnezeu lucrurile, să te temi de El și să te ferești de rău înseamnă, de fapt, să îndeplinești standardul de a-L cunoaște, de a-L cunoaște pe Creator. Oamenii precum Avraam și Noe au fost drepți în ochii lui Dumnezeu, dar au fost totuși sub nivelul lui Iov și al lui Petru. Desigur, Dumnezeu nu a făcut atât de multă lucrare atunci. Nu i-a aprovizionat pe oameni ca acum, nici nu a rostit atâtea cuvinte limpezi și nici nu a făcut lucrarea de mântuire la o scară atât de mare. Poate că nu a câștigat mulți oameni, dar și acest lucru face parte din predeterminarea Lui. Ce aspect al firii Creatorului poate fi văzut aici? Dumnezeu speră să câștige mulți oameni, dar dacă nu pot fi câștigați, de fapt, mulți oameni – dacă această umanitate nu poate fi câștigată de Dumnezeu în timp ce-Și face lucrarea de mântuire – El preferă să-i abandoneze și să renunțe la ei. Aceasta e vocea interioară și opinia Creatorului. În această privință, ce noțiuni sau cerințe are omul față de Dumnezeu? „Întrucât vrei să mă mântuiești, trebuie să porți răspunderea până la sfârșit și mi-ai promis binecuvântări, așa că trebuie să mi le dai și să mă lași să le dobândesc.” În sinea omului, sunt mulți de „trebuie” – multe cerințe – și aceasta e una dintre noțiunile sale. Alții spun: „Dumnezeu face o lucrare atât de măreață – un plan de gestionare de șase mii de ani – ar fi mare păcat dacă, în cele din urmă, ar câștiga doar doi oameni. N-ar fi atunci în zadar acțiunile Lui?” După părerea omului, nu ar trebui să fie așa, dar Dumnezeu este fericit să câștige chiar și doi oameni. Adevăratul scop al lui Dumnezeu nu este doar să-i câștige pe cei doi, ci să câștige mai mulți, dar dacă oamenii nu se trezesc și nu înțeleg, dacă toți Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu și I se împotrivesc, dacă toți sunt fără speranță și fără valoare, Dumnezeu ar prefera atunci să nu-i aibă. Aceasta e firea Lui. Unii spun: „Nu e acceptabil. N-ar râde atunci Satana?” Satana poate să râdă, dar nu este tot dușmanul învins al lui Dumnezeu? Dumnezeu tot a câștigat omenirea – mai mulți dintre oameni care se pot răzvrăti împotriva Satanei și nu-i îndură controlul. Dumnezeu a câștigat ființe create adevărate. Oare cei care n-au fost câștigați de Dumnezeu sunt apoi luați captivi de Satana? Nu ați fost desăvârșiți – sunteți în stare să-l urmați pe Satana? (Nu.) Unii spun: „Chiar dacă Dumnezeu nu mă vrea, tot nu-l voi urma pe Satana. Chiar dacă mi-ar oferi binecuvântări, nu le-aș primi.” Niciunul dintre cei pe care nu i-a câștigat Dumnezeu nu-l urmează pe Satana – nu câștigă astfel Dumnezeu slavă? Oamenii au o noțiune despre numărul de persoane pe care le câștigă Dumnezeu sau despre scara la care le câștigă; ei cred că Dumnezeu n-ar trebui să câștige doar atât de puțini. Capacitatea omului de a-și forma o astfel de noțiune se datorează, într-o privință, faptului că nu poate pătrunde mintea lui Dumnezeu și nu poate înțelege ce fel de persoană vrea El să câștige – există mereu o distanță între om și Dumnezeu; în altă privință, faptul că omul nutrește o astfel de noțiune este un mod prin care se consolează singur și se eliberează în ceea ce privește destinul și viitorul său. Omul crede: „Dumnezeu a câștigat atât de puțini oameni – ar fi magnific să ne câștige pe toți! Dacă n-ar renunța la nimeni, ci i-ar cuceri pe toți și toți ar fi desăvârșiți în cele din urmă, iar discuția despre alegerea și mântuirea oamenilor de către Dumnezeu ar da roade, la fel și lucrarea Lui de gestionare, atunci n-ar fi umilit Satana cu atât mai mult? N-ar dobândi Dumnezeu mai multă slavă?” Motivul pentru care poate spune asta este, parțial, că nu-L cunoaște pe Creator și, parțial, că are propriul motiv egoist: este îngrijorat în legătură cu viitorul lui, așa că îl leagă de gloria Creatorului și, astfel, este liniștit în inima lui, gândindu-se că poate împăca și capra și varza. În plus, crede următoarele: „Câștigarea oamenilor și umilirea Satanei de către Dumnezeu este o dovadă puternică a înfrângerii Satanei. Înseamnă să omori doi iepuri dintr-o lovitură!” Oamenii se pricep foarte bine să descopere beneficii pentru ei înșiși. Această noțiune e destul de inteligentă, nu-i așa? Oamenii au motive egoiste și nu există oare o urmă de răzvrătire în aceste motive? Nu există o cerință față de Dumnezeu? Există în ea o împotrivire nerostită față de Dumnezeu, și anume: „Ne-ai ales, ne-ai condus, ai trudit atât de mult asupra noastră, ne-ai dăruit viața și întreaga Ta făptură, ne-ai dăruit cuvintele Tale și adevărul și ne-ai făcut să Te urmăm în toți acești ani. Ce pierdere ar fi dacă n-ai putea să ne câștigi în cele din urmă.” O astfel de scuză este o încercare de a-L șantaja pe Dumnezeu, de a-L obliga să-i câștige. E un fel de a spune că nu vor ieși în pierdere dacă Dumnezeu nu-i câștigă și că Dumnezeu este Cel care va suferi o pierdere – este corectă această afirmație? În ea se află atât cerințele omului, cât și închipuirile și noțiunile sale: Dumnezeu face o lucrare atât de măreață, prin urmare trebuie să câștige oricât de mulți oameni. De unde provine acest „trebuie”? Provine din noțiunile și închipuirile omului, din cerințele lui irezonabile și din vanitatea lui, dar și dintr-un amestec al firii lui intransigente și feroce.

Trebuie să avem părtășie despre astfel de noțiuni ale omului dintr-o altă perspectivă. Unii gândesc: „Întrucât Creatorului nu-I pasă câți oameni câștigă și crede că va câștiga doar câți va câștiga, întrucât aceasta este atitudinea Lui, cum ar trebui să cooperăm cu El? Este în regulă dacă doar credem ocazional și nu luăm acest lucru foarte în serios? În orice caz, nici Dumnezeu nu ia acest lucru în serios, așa că nu avem de ce să fim atât de serioși când răspundem cerințelor Lui și nici să-l considerăm ocupația noastră principală sau preocuparea noastră de-o viață. Acum că știm ce gândește Dumnezeu, n-ar trebui să ne schimbăm modul de viață?” Este această opinie corectă sau greșită? (Este greșită.) Oamenilor le-a fost explicată clar atitudinea lui Dumnezeu și o înțeleg, prin urmare ar trebui să renunțe la noțiunile lor. După ce renunță la noțiunile lor, ce ar trebui să facă oamenii, cum ar trebui să aleagă, să înțeleagă și să se ocupe de această chestiune, astfel încât să aibă opinia și atitudinea pe care se cuvine cel mai mult să le aibă? În primul rând, în ceea ce privește opiniile lor, oamenii ar trebui să încerce să cugete la ele. Odată ce o persoană crede în Dumnezeu, are o închipuire nedeslușită despre venerarea și prețuirea Lui. Își spune în sinea ei: „Dumnezeu este atotputernic, omnipotent și, din moment ce a ales un grup de oameni din sânul acestei umanități corupte, va putea cu siguranță să-i facă să fie compleți. Prin urmare, vom fi negreșit binecuvântați, este o certitudine.” Oare în spatele acestei „certitudini” nu se află o mentalitate de a-și încerca norocul? Dorința de a câștiga binecuvântări și aprobarea lui Dumnezeu fără a urmări adevărul sau a îndura judecata și mustrarea Lui este atitudinea pe care omul se cuvine să o aibă cel mai puțin. Nu adopta mentalitatea de a-ți încerca norocul – norocul este marele dușman. Ce fel de mentalitate este să-ți încerci norocul? Care dintre stările, gândurile, ideile, atitudinile, noțiunile și opiniile tale au în spatele lor mentalitatea de a-ți încerca norocul? Poți detecta acest lucru? Dacă îl detectezi și observi existența unei mentalități de a-ți încerca norocul pentru a câștiga binecuvântări, cum ar trebui să procedezi pentru a o schimba? Cum ar trebui să o rezolvi? Acestea sunt probleme practice. Trebuie să fii conștient de mentalitatea de a-ți încerca norocul. Trebuie să o rezolvi. Dacă nu o rezolvi, este posibil să-ți pună piedici și vei avea de suferit. Așadar, ce lucruri implică mentalitatea de a-ți încerca norocul? Unii își spun: „Cred în Dumnezeu și chiar mi-am părăsit familia și locul de muncă. Orice ar fi, chiar dacă n-am făcut un serviciu merituos, am muncit din greu și, chiar dacă n-am muncit din greu, m-am obosit, așa că, atât timp cât Îl urmez pe Dumnezeu până la capăt, aș putea deveni unul dintre biruitori, unul dintre cei mântuiți, unul dintre cei binecuvântați, unul dintre oamenii din Împărăția lui Dumnezeu.” Aceasta este o mentalitate de a-ți încerca norocul. Nu are toată lumea această mentalitate? Cel puțin, majoritatea celor care lasă totul în urmă pentru a-L urma pe Dumnezeu și a-și îndeplini îndatoririle cu normă întreagă au acest tip de mentalitate. Oare mentalitatea de a-ți încerca norocul nu este un fel de noțiune? (Ba da.) De ce spun că este un fel de noțiune? Pentru că, atunci când nu ai înțeles sau nu ai priceput intenția și atitudinea pe care le are Creatorul față de această chestiune, pur și simplu te aștepți în mod subiectiv la un final bun și urmărești subiectiv – așa abordezi situația. Este un fel de noțiune. Pentru Creator, oare o astfel de noțiune nu este un fel de șantaj? Nu este o cerință irezonabilă? E ca și cum ai spune: „Întrucât Te-am urmat, am lăsat totul în urmă și am venit în casa lui Dumnezeu să-mi îndeplinesc datoria cu normă întreagă, trebuie să fiu considerat o persoană care s-a supus rânduielilor Creatorului, nu-i așa? Deci pot avea un viitor promițător acum? Viitorul meu n-ar trebui să fie nedeslușit – ar trebui să fie ușor de văzut.” Aceasta e o mentalitate de a-ți încerca norocul. Cum se rezolvă o astfel de mentalitate? Trebuie să cunoști firea lui Dumnezeu. Acum că am avut părtășie astfel, toată lumea ar trebui să înțeleagă în esență următoarele: „Deci asta crede Dumnezeu. Acestea sunt opinia și atitudinea Lui. Așadar, ce ar trebui să facem?” Oamenii ar trebui să-și lase deoparte mentalitatea de a-și încerca norocul. Ca să lași deoparte această mentalitate, este oare suficient să spui: „Am lăsat-o deoparte și nu voi mai avea astfel de gânduri. Îmi voi trata datoria cu seriozitate, îmi voi asuma responsabilitatea și voi lucra mai mult”? Nu e atât de simplu – când cineva capătă mentalitatea de a-și încerca norocul, în sinea sa apar unele gânduri și practici și, mai mult, vor fi dezvăluite unele firi. Aceste lucruri ar trebui rezolvate prin căutarea adevărului. Unii spun: „Dacă am înțeles intenția și atitudinile lui Dumnezeu, n-am scăpat de mentalitatea de a-mi încerca norocul?” Ce fel de întrebare e asta? Este lipsită de înțelegere spirituală; este o vorbă goală. Atunci cum se rezolvă această problemă? Trebuie să te întrebi: „Ce ar trebui să fac dacă Dumnezeu îmi ia totul? Oare tot ce-I dedic și tot ce sacrific pentru El sunt dăruite de bunăvoie sau sunt încercări de a mă târgui cu El? Dacă am intenția de a mă târgui cu El, nu e bine. Va trebui să mă rog lui Dumnezeu și să caut adevărul pentru a rezolva asta.” În plus, în timp ce practici și îți îndeplinești datoria, ar trebui să afli ce adevăruri-principii nu înțelegi, ce acțiuni ale tale se împotrivesc cerințelor și intențiilor lui Dumnezeu, ce fel de cale e greșită, fiind calea dezastrului, și ce fel de cale este cea care poate primi aprobarea Lui. Ce alte lucruri implică o mentalitate de a-ți încerca norocul? Există oameni care, după ce s-au îmbolnăvit de o boală gravă, sunt salvați de Dumnezeu și nu mai sunt bolnavi. Aceștia își spun: „Credeți cu toții în Dumnezeu ca să alergați după binecuvântări. Eu sunt diferit. Marea iubire a lui Dumnezeu m-a adus aici; El mi-a dat circumstanțe și experiențe speciale care m-au făcut să cred în El, așa că mă iubește mai mult decât pe voi, mă tratează cu un har deosebit și, în cele din urmă, voi avea o șansă mai mare de a supraviețui decât voi.” Ei cred că au o relație extraordinară, specială cu Dumnezeu – că relația lor cu El este diferită de cea a oamenilor obișnuiți. Datorită experienței lor speciale, se consideră extraordinari și ieșiți din comun și, prin urmare, au un soi de certitudine că vor reuși. Se definesc drept categoric diferiți de ceilalți și sunt convinși de capacitatea lor de a supraviețui – și aceasta este o mentalitate de a-ți încerca norocul. Sunt alții care și-au asumat o lucrare importantă și al căror statut este înalt. În comparație cu alții, aceștia suferă puțin mai mult, sunt emondați puțin mai mult, se mențin puțin mai ocupați și vorbesc puțin mai mult. Își spun: „Am fost plasat într-o poziție importantă de Dumnezeu și de casa Lui și sunt în grațiile fraților și surorilor. Ce onoare este! Nu înseamnă că voi fi binecuvântat înaintea altora?” Și aceasta este o mentalitate de a-ți încerca norocul și un tip de noțiune.

Tocmai am vorbit despre unele manifestări practice și stări de încercare a norocului. Ce alte stări, manifestări sau lucruri care apar adesea și există în mod obișnuit în mintea oamenilor țin de încercarea norocului? Pe lângă cei care au experiențe speciale, un statut înalt și care au lăsat totul în urmă cu scopul de a se sacrifica pentru Dumnezeu cu normă întreagă, există și cei care sunt calificați, care îndeplinesc unele îndatoriri speciale și au unele talente speciale – toți acești oameni au o mentalitate de a-și încerca norocul. La ce se referă termenul „calificat”? De exemplu, unii care predică Evanghelia cred că, dacă vor câștiga peste 10 oameni, vor fi dat 10 roade și vor avea șanse de 10% să fie binecuvântați, dacă vor da 50 de roade, vor avea șanse de 50% și dacă vor da 100 de roade, vor avea șanse de 100%. Acesta este un fel de noțiune, un fel de târguire și, mai presus de toate, înseamnă că-și încearcă norocul. Dacă pot evalua lucrarea lui Dumnezeu în timp ce se agață de aceste noțiuni și de această mentalitate de a-și încerca norocul, se numește aceasta credință în Dumnezeu? Pe ce cale merg ei? Nu este ceva greșit în modul în care urmăresc? De ce iau naștere aceste lucruri în ei? De ce se agață de ele și refuză să le dea drumul? Unii spun că motivul este necunoașterea lui Dumnezeu. E corect? E o vorbă goală. Atunci care este, mai exact, motivul? Oamenii care se agață mereu de astfel de opinii și atitudini, care au aceste noțiuni și sunt deosebit de încăpățânați când se agață de ele – depun ei un efort serios în ceea ce privește cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Au mereu o atitudine superficială față de cuvintele lui Dumnezeu, mai exact, atitudinea și opinia cuiva care privește ca prin ceață. Sunt de părere că, în credința lor în Dumnezeu, trebuie doar să știe cât de mult au suferit pentru Dumnezeu, ce preț au plătit, ce merite au câștigat, ce talente speciale au, cât de pricepuți sunt, cât de înalt este statutul lor, ce fel de „momente de tovărășie în fața adversității” au trăit cu Dumnezeu, ce experiențe speciale au avut, ce lucruri speciale le-a dăruit Dumnezeu sau ce har și binecuvântări le-a dat și care sunt diferite de ce le-a dat altora – cred că este destul. Indiferent cât de mult se agață de aceste opinii, nu s-au gândit niciodată dacă aceste opinii ale lor sunt corecte, cu care dintre cuvintele lui Dumnezeu și dintre principiile lucrării Lui intră în conflict aceste opinii, dacă acestea au fost validate de Dumnezeu sau dacă El lucrează în felul acesta ori săvârșește lucrurile în acest mod. Nu le-a păsat niciodată de aceste probleme. Până acum, doar au cugetat, au meditat și au visat în mintea lor. Ce a devenit, așadar, adevărul pentru ei? A devenit o decorație. Deși acești oameni cred în Dumnezeu, credința lor nu are nicio legătură cu Dumnezeu sau cu adevărul. Deci cu ce are legătură credința lor? Are legătură doar cu noțiuni, închipuiri și cu dorințele proprii, precum și cu binecuvântările și destinațiile lor viitoare. N-au depus efort pentru adevăr, așa că ajung să aibă aceste rezultate.

Prin părtășia de astăzi, acum că ați dobândit o anumită înțelegere despre modul în care lucrează Dumnezeu sau despre opiniile și atitudinea Lui, poate acest lucru să aibă vreun efect și să obțină rezultate în ceea ce privește urmărirea cunoașterii lui Dumnezeu, urmărirea adevărului și a intrării în viață de către voi? Vă poate schimba opiniile greșite, astfel încât să renunțați la noțiunile voastre? (Da.) Ce trebuie să facă oamenii în acest sens? (Să renunțe la noțiunile lor și să acționeze conform standardelor cerute de Dumnezeu.) Trebuie să înțelegi că, din moment ce Dumnezeu a exprimat astfel de cerințe și de hotărâri, le va duce cu siguranță la îndeplinire. În cele din urmă, cuvintele lui Dumnezeu nu vor fi în zadar – toate vor fi îndeplinite și împlinite. Dacă ai impresia că Dumnezeu nu va realiza neapărat lucrurile despre care vorbește, aceasta e noțiunea și închipuirea omului și, de asemenea, înseamnă că te îndoiești de Dumnezeu și Îl judeci. Sunt unii care spun: „Cum a putut Dumnezeu să facă asta? Cum a putut să Se mulțumească mântuind doar atâția oameni? Nu este dragostea Lui măreață și infinită? Răbdarea lui Dumnezeu este infinită, la fel și toleranța și mila Lui.” Au tot felul de scuze pentru că nu urmăresc adevărul, își lasă o cale de ieșire convenabilă pentru a putea păși pe propria cale și ignoră cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu și apariția Creatorului. Știu foarte bine în inimile lor că acesta e adevărul și, totuși, speră să nu fie așa. Există un element de neîncredere în ceea ce fac, precum și un element de concurență împotriva Creatorului, de conflict cu El și de șantajare a Lui. Care este scopul pentru care spun aceste cuvinte? Unii zic: „Vrei să ne dai un semnal de alarmă, să ne sperii sau să ne faci să înțelegem că aceia care vor să dea înapoi pot să dea înapoi, că aceia care devin slabi sau negativiști pot să rămână slabi sau negativiști și că aceia care doresc să-și trăiască viața pot pur și simplu să-și trăiască viața. Lucrarea lui Dumnezeu nu va dura foarte mult și, în plus, Dumnezeu nu are nevoie de atât de mulți oameni, așa că hai să mergem fiecare pe drumul nostru!” Așa stau lucrurile? (Nu.) Indiferent ce spune Dumnezeu sau cum spune, ceea ce îi face pe oameni să înțeleagă este că intențiile Lui și ceea ce îi face să priceapă este adevărul. Așadar, ce cale ar trebui să urmeze ei? Ar trebui să urmeze calea lui Dumnezeu. La ce ar trebui să reflecteze și ce ar trebui să caute să rezolve? Toate noțiunile, închipuirile și cerințele care sunt ostile față de Dumnezeu. Toate aceste lucruri sunt contrare adevărului. Trebuie să renunți la ele, trebuie să le alungi din inima ta și nu mai trebuie să fii afectat sau controlat de ele. Trebuie să fii capabil să vii cu adevărat înaintea lui Dumnezeu și să accepți judecata, mustrarea și emondarea cuvintelor Lui, trebuie să fii curățit de firile tale corupte și să te supui orchestrării și rânduielilor lui Dumnezeu. În plus, trebuie să reflectezi în mod constant la lucrurile din tine care sunt incompatibile cu Dumnezeu și contrare adevărului, la firile tale corupte, la opiniile tale incorecte privind diverse chestiuni și la diferitele noțiuni și închipuiri ale omului. Odată ce reflectezi la aceste lucruri, le înțelegi clar și cauți adevărul pentru a le rezolva o dată pentru totdeauna, vei fi pornit pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și doar atunci vei fi în stare să asculți de Dumnezeu și să te supui orchestrării și rânduielilor Sale.