Să zicem că cineva face o pictură – el crede că este perfectă și e satisfăcut până când, într-o zi, cineva spune că pictura lui are o mulțime de defecte. Înainte chiar ca persoana respectivă să intre în detalii, el consideră că asta constituie un atac la adresa lui. E supărat și imediat contracarează cu: „Zici că nu pictez bine? Tu pictezi mai rău decât mine și lucrările tale au mai multe probleme! Nimeni nu vrea nici măcar să se uite la ele!” De ce este capabil să spună așa ceva? În ce fel de stare se află de este capabil să spună așa ceva? De ce un lucru atât de mic îl poate mânia și înfuria atât de tare și poate genera o mentalitate revanșardă, agresivă? Ce a condus la asta? (El crede că pictura lui este perfectă și îl jignește faptul că cineva spune că are defecte.) E vorba de faptul că nu ai voie să strici imaginea lui cea perfectă. Dacă el crede că ceva este bun, cel mai bine ar fi să nu semnalezi nicio imperfecțiune și să nu ridici nicio îndoială. Trebuie să spui: „Pictura ta e foarte bună. Ar putea fi numită o capodoperă. Cred că nici măcar abilitățile marilor maeștri nu sunt cu nimic mai bune decât ale tale. Dacă vei lansa pe piață lucrarea asta, cu siguranță va face vâlvă în domeniu și va fi un bun foarte prețuit generații de-a rândul!” Atunci îi va plăcea. Plăcerea și furia sunt de la aceeași persoană, deci cum se face că omul are două dezvăluiri diferite? Care dintre ele este firea lui coruptă? (Amândouă.) Care dintre aceste firi corupte este mai gravă? (Cea de-a doua.) Cea de-a doua îi dezvăluie ipocrizia, ignoranța și nesăbuința. Când cineva spune că pictezi prost, de ce ești atât de nefericit, până într-acolo încât dezvolți o mentalitate plină de ură, agresivă, revanșardă? De ce-ți place atât de mult când cineva leagă câteva cuvinte frumoase pentru tine? De ce ești așa extraordinar de îngâmfat? Nu sunt complet nerușinați astfel de oameni? Ei nu cunosc rușinea; sunt nesăbuiți și jalnici, deopotrivă. Deși aceste cuvinte nu sună foarte frumos, asta e situația, totuși. De unde vin ignoranța, nesăbuința și căutăturile urâte ale oamenilor? Din firile lor corupte vin. Dacă cineva are o astfel de atitudine când se întâmplă așa ceva, lucrurile pe care le dezvăluie nu sunt rațiunea și conștiința pe care trebuie să le aibă o persoană cu umanitate normală și nici nu sunt ceea ce s-ar cuveni să trăiască o persoană cu umanitate normală. Atunci cum ar trebui să fie tratate astfel de chestiuni? Unii oameni spun: „Eu am o metodă: când un altul mă laudă că sunt bun, tac; când cineva zice că sunt rău, iarăși tac. Tratez totul cu răceală. Asta nu presupune să ai dreptate ori să greșești și nici nu este o dezvăluire a unei firi corupte. Nu-i grozav?” Cum e punctul acesta de vedere? Oare asta înseamnă că acești oameni nu au o fire coruptă? Indiferent cât de bun e cineva la a se preface, chiar dacă poate face asta un timp, s-o faci o viață întreagă nu e ușor. Oricât de bun ești la a te preface sau oricât de bine ascunzi lucrurile, nu poți să-ți maschezi ori să-ți ascunzi firea coruptă. S-ar putea să-i poți înșela pe oameni în legătură cu ceea ce e în inima ta, dar pe Dumnezeu nu-L poți înșela, și nici pe tine însuți. Indiferent dacă este dezvăluită sau nu, până la urmă, lucrurile la care se gândește o persoană sau ceea ce-i vine în minte, fie intens sau nu, fie evident sau nu, reprezintă firea sa coruptă. Așadar, aceste firi corupte nu sunt dezvăluite oare în mod natural, oriunde și oricând? Unii oameni se gândesc că uneori s-ar putea să lase să le scape o remarcă, atunci când nu sunt atenți, dându-și în vileag gândurile cele mai intime, și regretă asta. Se gândesc: „Data viitoare n-o să spun nimic; cine vorbește mult, greșește mult. Dacă nu spun nimic, atunci firea mea coruptă nu va fi dezvăluită, nu-i așa?” Totuși, în cele din urmă, când acționează, firile lor corupte sunt dezvăluite o dată în plus, iar ei își dau în vileag o dată în plus intențiile, ceea ce se poate întâmpla oriunde și oricând și e imposibil să te ferești. Deci, dacă firea coruptă nu ți-e înlăturată, este normal ca acea fire coruptă să fie dezvăluită regulat. Există o singură cale de-a o înlătura, și anume trebuie să cauți adevărul și să depui un efort, până când înțelegi realmente adevărul și ești capabil să vezi clar esența firii tale corupte; apoi, vei fi capabil să-ți urăști trupul și pe Satana, și astfel îți va fi ușor să pui în practică adevărul. Când ești capabil să pui în practică adevărul, ceea ce dezvălui nu va fi o fire coruptă, ci mai curând dezvăluiri ale conștiinței, rațiunii și umanității normale. Așadar, numai căutând adevărul poți rezolva problema unei firi corupte; a te baza pe autocontrol, înfrânare și autodisciplină nu este o metodă bună și nu poate înlătura deloc o fire coruptă.

Cum înlături, așadar, firile corupte? Mai întâi, trebuie să recunoști și să analizezi în amănunt originea acestor firi corupte, iar apoi să găsești metoda corespunzătoare de practică. Luați exemplul pe care tocmai l-am dat. Persoana aceasta crede că pictura ei e perfectă, dar, în cele din urmă, cineva care înțelege pictura spune că are multe defecte, așa că persoana în cauză nu e fericită și simte că i-a fost rănită stima de sine. Când îți este rănită stima de sine și când îți este dezvăluită firea coruptă, ce se poate face? Alți oameni avansează idei și perspective diferite, deci ce se poate face când nu le poți accepta? Unii sunt incapabili să gestioneze corect această situație. Când li se întâmplă ceva, întâi analizează: „Ce vrea să spună cu asta? Spre mine țintește? Oare pentru că ieri m-am uitat urât la el, așa că azi vrea să-și ia revanșa împotriva mea? Dacă spre mine țintește, atunci n-o voi lăsa baltă: ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Dacă nu vrea să fie amabil cu mine, atunci nu voi fi corect cu el. Trebuie să-mi iau revanșa!” Ce fel de dezvăluire e aceasta? Este tot dezvăluirea unei firi corupte. În practică, genul acesta de revelare a unei firi corupte arată o înclinație și o intenție de a-și lua revanșa. Care este caracterul acestui demers, în esență? Nu este răutăcios? Există în el o natură răutăcioasă. Și-ar lua oamenii revanșa dacă nu ar avea o natură răutăcioasă? Nu s-ar gândi la asta. Numai atunci când se gândesc la revanșă se manifestă din ei un asemenea limbaj: „Zici că nu pictez bine? Tu pictezi mai rău decât mine și lucrările tale au mai multe probleme! Nimeni nu vrea nici măcar să se uite la ele!” Care este caracterul unei astfel de vorbiri? Este un fel de atac. Ce părere aveți despre un asemenea demers? A ataca și a-ți lua revanșa sunt pozitive sau negative? Sunt laudative sau disprețuitoare? În mod clar, sunt negative și disprețuitoare. Atacul și revanșa sunt un tip de acțiune și de revelare care provin dintr-o natură satanică rea. Sunt și un fel de fire coruptă. Oamenii gândesc astfel: „Dacă nu ești amabil cu mine, atunci îți voi face rău! Dacă nu mă tratezi cu demnitate, de ce te-aș trata eu cu demnitate?” Ce fel de gândire este aceasta? Nu este o gândire revanșardă? În opinia unei persoane obișnuite, nu este validă această perspectivă? Nu stă în picioare? „Nu voi ataca decât dacă sunt atacat; dacă sunt atacat, cu siguranță, voi contraataca” și „Ți-o plătesc cu aceeași monedă” – non-credincioșii spun deseori astfel de lucruri; printre ei, acestea sunt raționamente logice și totalmente în conformitate cu noțiunile umane. Totuși, cum ar trebui să vadă aceste cuvinte cei care cred în Dumnezeu și caută adevărul? Sunt corecte aceste idei? (Nu.) De ce nu sunt corecte? Cum ar trebui să fie discernute? De unde provin aceste lucruri? (De la Satana.) Provin de la Satana, fără nicio îndoială. Din care firi ale Satanei provin ele? Acestea provin din natura răuvoitoare a Satanei; ele conțin venin și adevărata față a Satanei, în toată răutatea și urâțenia sa. Conțin acest tip de natură-esență. Care este caracterul perspectivelor, gândurilor, dezvăluirilor, vorbirii și chiar al acțiunilor care conțin acel tip de natură-esență? Fără nicio îndoială, este firea coruptă a omului – este firea Satanei. Sunt aceste lucruri satanice în conformitate cu ale lui Dumnezeu cuvinte? Sunt ele în concordanță cu adevărul? Au vreun fundament în cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Sunt acestea acțiunile pe care ar trebui să le facă adepții lui Dumnezeu și gândurile și punctele de vedere pe care ar trebui să le aibă? Sunt gândurile și demersurile acestea în concordanță cu adevărul? (Nu.) Având în vedere că aceste lucruri nu sunt în concordanță cu adevărul, oare sunt ele în concordanță cu rațiunea și conștiința umanității normale? (Nu.) Acum puteți vedea limpede că aceste lucruri nu sunt în concordanță cu adevărul sau cu umanitatea normală. Înainte ați crezut că aceste gânduri și demersuri erau adecvate, demne de prezentat și aveau justificare? (Da.) Aceste gânduri și teorii satanice ocupă o poziție dominantă în inimile oamenilor, călăuzindu-le gândurile, punctele de vedere, purtarea și demersurile, precum și diferitele stări; deci pot oamenii să înțeleagă adevărul? Categoric nu. Dimpotrivă – nu practică, oare, oamenii lucrurile pe care le consideră corecte și nu le rămân fideli acestora, ca și cum ele ar fi adevărul? Dacă lucrurile acestea sunt adevărul, de ce respectarea lor nu-ți rezolvă problemele practice? De ce respectarea lor nu produce o schimbare adevărată în tine, în ciuda faptului că tu crezi în Dumnezeu de ani de zile? De ce ești incapabil să folosești cuvintele lui Dumnezeu pentru a discerne aceste filosofii care vin de la Satana? Le ești încă fidel acestor filosofii satanice ca și cum ele ar fi adevărul? Dacă realmente ai discernământ, atunci nu ai găsit sursa problemelor? Căci lucrurile cărora le erai fidel nu au fost niciodată adevărul, ci absurdități și filosofii satanice – aici e problema. Toți ar trebui să urmați această cale pentru a vă examina și cerceta amănunțit pe voi înșivă; uitați-vă care lucruri din voi sunt cele despre care credeți că au justificare, că sunt în concordanță cu bunul-simț și cu înțelepciunea lumească, pe care credeți că le puteți oferi – gândurile, punctele de vedere, demersurile și fundamentele incorecte pe care deja le-ați tratat în inima voastră ca fiind adevărul, care voi nu considerați că sunt firi corupte. Continuați să căutați în profunzime lucrurile acestea; sunt mult mai multe. Dacă veți scoate la lumină toate aceste lucruri corupte și negative, dacă le veți analiza în detaliu până veți avea discernământ și veți fi capabili să renunțați la ele, atunci firile voastre corupte vor fi înlăturate cu ușurință și veți putea să fiți curățiți.

Să ne întoarcem la exemplul anterior. Când pictorul aude evaluările altora despre munca lui, atât negative, cât și plăcute, ce fel de răspuns este cel corect, cu o purtare și manifestări care au deopotrivă umanitate și raționalitate? Tocmai am spus că acele gânduri din lăuntrul oamenilor, fie că ei cred că sunt corecte sau greșite, toate vin de la Satana, din firea lor coruptă; sunt incorecte și nu sunt adevărul. Oricât de justificat sau oricât de mult crezi că alții îți aprobă gândurile, ele nu vin din adevăr; nu sunt dezvăluirile sau trăirea adevărului-realitate și nu sunt în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Deci cum ar trebui să tratezi chestiunea aceasta cu raționalitate și umanitate? Mai întâi de toate, să nu ai sentimente de îngâmfare în legătură cu vorbele de laudă pe care ți le oferă alții; acesta e un tip de stare. În plus, nu te opune lucrurilor rele pe care le spun alții despre tine, nu le detesta și, cu atât mai puțin, să nu ai o mentalitate răutăcioasă sau revanșardă. Fie că te laudă sau nu, ori spun lucruri rele despre tine, trebuie să ai o atitudine corectă în inima ta. Ce fel de atitudine? Întâi și-ntâi, trebuie să rămâi calm, apoi să le zici: „Pictura e pentru mine doar un hobby de amator. Îmi cunosc nivelul abilităților. Indiferent de ceea ce spui, te pot trata corect. Hai să nu discutăm despre pictură; nu mă interesează. Ceea ce mă interesează este dacă-mi poți spune unde am dezvăluiri de firi corupte de care nu mi-am dat seama, de care nu sunt conștient. Hai să avem părtășie și să cercetăm aceste chestiuni. Hai să experimentăm creștere în intrarea noastră în viață și să avem, totodată, o intrare mai profundă – asta ar fi grozav! Ce rost are să discuți chestiuni exterioare? Asta nu poate ajuta o persoană să-și facă datoria bine. Fie că spui că pictura mea e bună sau rea, nu-mi pasă, de fapt. Dacă mi-o lauzi, nu ar fi posibil să ai o motivație ascunsă, oare? Nu ar fi posibil să vrei să mă folosești ca să fac ceva pentru tine? Dacă vrei să ajut să te ocupi de o problemă, voi ajuta cu ce pot, gratis; dacă nu pot ajuta, pot să-ți dau unele sugestii. Nu e nevoie să interacționezi cu mine în felul acesta. Este ipocrit și mă face să mă simt dezgustat și scârbit! Dacă spui că pictura mea e slabă, încerci oare să mă ispitești și să mă faci să cad în ispită? Vrei să arăt cât de impulsiv sunt, apoi să-mi iau revanșa și să te atac? Asta n-o voi face; nu sunt atât de stupid. Nu voi fi păcălit de Satana.” Ce părere aveți despre o asemenea atitudine? (Este bună.) Cum se numește acest demers? Se numește ripostă împotriva Satanei. Unii oameni care nu urmăresc adevărul n-au nimic de făcut și spun tot felul de vorbe inutile: „O, vechea ta carieră era atât de prosperă, e destul să te facă invidios!” „O, uite ce frumoasă ești! Fața ta e întruchiparea șansei!” Se uită se vadă cine este puternic, cine arată bine sau cine le-ar putea fi de vreun folos, și apoi se țin permanent aproape de ei, îi flatează, îi laudă și-i lingușesc. Utilizează tot soiul de metode mârșave, nerușinate, pentru a-și satisface propriile intenții și dorințe de nerostit. Nu e dezgustător? (Ba da.) Cum ar trebui, deci, să tratați o astfel de persoană când vă ciocniți de ea? Este corect să procedezi în sensul „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”? (Nu.) Dacă nu ai timp, doar spune-i câteva cuvinte dure ca să ripostezi și să o faci de rușine. Poți să spui: „Cum poți fi așa de plictisitoare? Nu ai nicio problemă de care să te ocupi? Ce rost are să bârfești despre asemenea lucruri?” Dacă ți se pare că vorbele ei flatante sunt prea superficiale și dezgustătoare, dacă nu-ți place să asculți și nu ai timp să vorbești pe larg, atunci răspunde cu aceste câteva propoziții și gata. Dacă ai timp, atunci ai părtășie cu ea. Apropo de părtășie, aici nu există fire coruptă, nu există impulsivitate sau spontaneitate, atac sau revanșă, ură și niciun lucru pe care oamenii îl detestă. Lucrurile pe care le dezvălui trebuie să fie în concordanță cu umanitatea normală, trebuie să fie în concordanță cu rațiunea și conștiința, trebuie să aibă adevărul-realitate, trebuie să-i poată ajuta pe alții și să fie constructive și benefice pentru alții. Toate aceste lucruri sunt dezvăluiri pozitive. Care sunt, atunci, câteva dezvăluiri negative? Încercați să le sintetizați. (Luarea revanșei, atacul, să procedezi în sensul „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”.) Luarea revanșei, atacul, să procedezi în sensul „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” și ideile pe care oamenii le consideră, în mod tradițional, corecte: „Ți-o plătesc cu aceeași monedă” și „Eu vreau să fiu un domn integru, nu vreau să fiu o persoană vrednică de dispreț sau un ipocrit.” Sunt în concordanță cu adevărul aceste lucruri despre care oamenii cred că sunt corecte? (Nu.) Aceste lucruri merită cercetate atent. Lucrurile acelea care sunt simple, clare și ușor de văzut dintr-o privire sunt puțin mai ușor de discernut. Cât despre lucrurile pe care majoritatea oamenilor nu le pot vedea, pe care mulți le consideră corecte și bune – oamenii nu le discern, așa că e ușor să le trateze și să le respecte ca și cum ar fi adevărul. Respectându-le, oamenii cred că trăiesc adevărul-realitate și umanitatea normală; se gândesc ce desăvârșiți, ce buni, ce drepți și onorabili, ce onești și deschiși sunt ei. Înlocuirea adevărului cu acele lucruri care sunt impulsive, firești, trupești, etice și morale și trăirea lor ca și cum ele ar fi realitatea adevărului este o greșeală pe care majoritatea oamenilor sunt înclinați să o facă, în asemenea măsură încât chiar și cei care cred în Dumnezeu de mulți ani sunt incapabili s-o discearnă; aproape toți cei care cred în Dumnezeu trebuie să treacă prin această fază și doar cei care urmăresc adevărul sunt capabili să scape de această idee greșită. Deci, oamenii trebuie să recunoască și să examineze în profunzime lucrurile acestea care vin din impulsivitate și din spontaneitate. Dacă poți să vezi clar și să înlături lucrurile acestea, o parte din lucrurile pe care le dezvălui în mod obișnuit vor fi în concordanță cu adevărul-realitate. Practicarea adevărului poate fi realizată cu umanitate normală; practicarea adevărului este unicul standard care dovedește că cineva are conștiință și rațiune. Indiferent cât de mult din adevăr practică, este pozitiv, tot; categoric nu este o fire coruptă și cu atât mai puțin acționare cu impulsivitate. Dacă cineva te-a rănit înainte și tu îl tratezi în același mod, e asta în concordanță cu adevărurile-principii? Dacă, fiindcă te-a rănit, te-a rănit foarte rău, tu încerci prin orice mijloace să-ți iei revanșa împotriva lui și să-l pedepsești, după părerea celor non-credincioși, lucrul acesta e corect și rezonabil și nu e nimic de criticat; dar ce fel de demers e acesta? Aceasta e impulsivitate. Te-a rănit, demers care este dezvăluirea unei naturi corupte, satanice – dar dacă îți iei revanșa împotriva lui, nu e demersul tău la fel ca al lui? Mentalitatea, punctul de pornire și originea din spatele revanșei tale sunt aceleași ca ale lui; nu e nicio diferență. Așadar, caracterul acțiunilor tale este în mod sigur impulsiv, spontan și satanic. Dat fiind că este satanic și impulsiv, nu ar trebui să schimbi acest demers al tău? Ar trebui oare ca originea, intențiile și motivațiile din spatele acțiunilor tale să se schimbe? (Da.) Cum le schimbi? Dacă ceea ce ți se întâmplă este ceva minor, deși te face să te simți inconfortabil, atunci când nu-ți afectează interesele, nu te rănește rău, nu te face să urăști acel lucru și nu te face să-ți riști viața ca să-ți iei revanșa, atunci poți renunța la ura ta fără să te bazezi pe impulsivitate; în schimb, poți să te bazezi pe raționalitatea și umanitatea ta pentru a gestiona corect și calm această chestiune. Poți să-i explici sincer și deschis chestiunea aceasta interlocutorului tău și îți poți înlătura ura. Însă dacă ura aceasta e prea adâncă, astfel încât ajungi în punctul de a-ți dori revanșa și de-a simți o ură amarnică, atunci mai poți manifesta răbdare? Atunci când ești capabil să nu te bazezi pe impulsivitate și poți să spui calm: „Trebuie să fiu rațional. Trebuie să trăiesc conform conștiinței și rațiunii mele și conform adevărurilor-principii. Nu se poate să răspund la rău cu rău, trebuie să rămân ferm în mărturia mea și să-l fac de rușine pe Satana” – nu e aceasta o stare diferită? (Ba da.) Ce fel de stări ați avut în trecut? Dacă un altul fură ceva al tău sau mănâncă ceva al tău, asta nu ajunge la vreo ură mare, adâncă, deci nu vei considera necesar să mergi să te cerți cu el până te faci roșu la față din cauza acestei probleme – e sub demnitatea ta și nu merită. În acest tip de situație poți gestiona problema în mod rațional. Oare a fi capabil să gestionezi problema în mod rațional echivalează cu a practica adevărul? Echivalează cu a avea adevărul-realitate în această problemă? Categoric nu. Raționalitatea și practicarea adevărului sunt două lucruri distincte. Dacă te confrunți cu ceva care te înfurie în mod deosebit, dar ești capabil să te ocupi de lucrul respectiv în mod rațional și calm, fără a dezvălui impulsivitate sau corupție, asta necesită să înțelegi adevărurile-principii și să te bazezi pe înțelepciune pentru a te ocupa de acel lucru. Într-o astfel de situație, dacă nu te rogi lui Dumnezeu sau nu cauți adevărul, în tine va apărea cu ușurință impulsivitatea – violența, chiar. Dacă nu cauți adevărul, adoptând numai metode omenești și tratând problema după preferințele tale, atunci nu o poți rezolva predicând puțină doctrină ori așezându-te și deschizându-ți inima. Nu e atât de simplu.

Acum, toate lucrurile despre care avem părtășie au legătură cu problema firilor corupte și a naturilor corupte ale oamenilor. Unii oameni se nasc cu un temperament simplu, direct; când alții le lezează interesele sau le spun ceva neplăcut, ei iau în glumă aceste lucruri și le trec cu vederea. Alți oameni sunt meschini și nu le pot trece cu vederea, purtând pică toată viața. Care dintre aceste două genuri de oameni au o fire coruptă? În realitate, ambele au, doar că temperamentul lor natural este diferit. Temperamentul nu poate influența firea coruptă a unei persoane și nici nu poate determina profunzimea firii ei corupte. Creșterea, educația și circumstanțele familiale ale oamenilor nu determină profunzimea firii lor corupte. Atunci, are ea legătură cu lucrurile pe care le studiază oamenii? Unii spun: „Am studiat literatura și am citit multe cărți; am bun-gust și sunt cultivat, deci capacitatea mea de-a mă înfrâna e mai puternică decât a altora, înțelegerea oamenilor îmi este mai mare și am vederi mai largi decât alții. Când mă confrunt cu anumite chestiuni, am o metodă de-a le rezolva, deci s-ar putea ca firea mea coruptă să nu fie atât de profundă.” Alții spun: „Am studiat muzica, așadar sunt un talent deosebit. Muzica înalță sufletele oamenilor și le purifică. Pe măsură ce fiecare notă are impact asupra sufletului unei persoane, sufletul ei este purificat și transformat. Ascultarea a diferite genuri de muzică pune oamenii în stări de spirit diferite și produce dispoziții diferite. Când sunt într-o dispoziție negativă, ascult muzică pentru a o înlătura, așa că firea mea coruptă slăbește treptat pe măsură ce ascult muzică. Natura mea coruptă este și ea înlăturată treptat pe măsură ce abilitatea muzicală mi se îmbunătățește.” Unii oameni care cântă spun: „Cântecele plăcute pot să aducă fericire sufletelor oamenilor. Cu cât cânt mai mult, cu atât mai splendid îmi devine glasul, cu atât mai mare îmi devine măiestria de-a cânta și cu atât mai profesionist devin, ceea ce apoi îmi îmbunătățește starea. Pe măsură ce starea îmi devine tot mai bună, oare firea coruptă nu-mi va scădea tot mai mult?” Credeți că așa se întâmplă? (Nu.) Așadar, mulți oameni au idei greșite în cunoașterea și înțelegerea firilor corupte; dacă au primit ceva educație, ei cred că firea coruptă li s-a redus. Unii oameni mai în vârstă chiar se gândesc: „Când eram tânăr am suferit mult și viața era foarte simplă; m-am concentrat să economisesc și să nu risipesc. Orice muncă făceam, eram curat ca lacrima și modul meu de-a vorbi era politicos. Vorbeam deschis și eram o persoană neprefăcută. Așa că nu am atât de multe firi corupte. Unii tineri sunt influențați de mediul lor social: iau droguri, urmăresc tendințe rele. Sunt contaminați grav de atmosfera socială și sunt profund corupți!” Aceste înțelegeri și cunoașteri false ale firilor corupte îi determină pe oameni să aibă diferite sentimente și prejudecăți cu privire la esența lor coruptă și la natura lor satanică. Aceste sentimente și prejudecăți îi fac pe majoritatea oamenilor să considere că, deși au o fire coruptă, deși sunt aroganți, neprihăniți de sine și rebeli, cea mai mare parte a comportamentului lor este bună, totuși. Îndeosebi când oamenii sunt capabili să respecte regulile, când au o viață spirituală normală, regulată și pot să vorbească în oarecare măsură despre doctrina spirituală, atunci sunt și mai convinși că au realizări pe calea credinței în Dumnezeu și că firea lor coruptă a fost înlăturată în mare parte. Ba chiar sunt unii oameni care, atunci când starea lor nu este prea rea, când au realizări în îndeplinirea datoriei lor sau când înfăptuiesc ceva, ei cred că deja sunt spirituali, că sunt oameni sfinți care au fost deja desăvârșiți și curățiți și că nu mai au o fire coruptă. Nu sunt astfel de gânduri ale oamenilor diversele concepții greșite ce apar în condițiile necunoașterii cu adevărat a propriilor firi satanice, corupte? (Ba da.) Aceste concepții greșite nu sunt oare obstacolul cel mai mare în calea înlăturării de către oameni a firilor lor corupte și a dificultăților? Acesta e cel mai mare obstacol, lucrul care-i face pe oameni foarte dificil de tratat.

Înțelegeți despre ce am avut părtășie astăzi? Ați priceput elementele-cheie? Dacă firile corupte ale oamenilor nu sunt înlăturate, ei nu pot să intre în adevărul-realitate. Dacă nu știu ce firi corupte anume au sau care le este propria natură-esență satanică, atunci sunt oare capabili să admită cu adevărat că ei înșiși sunt ființe umane corupte? (Nu.) Dacă oamenii sunt incapabili să admită cu adevărat că sunt satanici, că sunt membri ai coruptului neam omenesc, atunci pot ei să se căiască într-adevăr? (Nu.) Dacă nu pot să se căiască într-adevăr, atunci nu s-ar putea oare ca adesea să se gândească că nu sunt atât de răi, că sunt demni, că se află sus, că au statut și onoare? Nu s-ar putea oare să aibă deseori astfel de gânduri și stări? (Ba da.) De ce apar, deci, stările acestea? Totul se reduce la o frază: dacă firile corupte ale oamenilor nu sunt înlăturate, atunci inimile lor sunt mereu tulburate și le este greu să aibă o stare normală. Adică, dacă firea ta coruptă nu este înlăturată într-o privință anume, îți este foarte greu să fii liber de influența unei stări negative și-ți este foarte greu să ieși din acea stare negativă, astfel încât s-ar putea chiar să crezi că starea aceasta a ta este bună, corectă și în acord cu adevărul. Îi vei rămâne fidel, vei persista în ea și, în mod firesc, vei ajunge să fii prins în capcana ei, deci va fi foarte greu să ieși din ea. Apoi, într-o bună zi, odată ce vei înțelege adevărul, îți vei da seama că acest gen de stare te determină să-L înțelegi greșit pe Dumnezeu și să I te împotrivești, te determină să I te opui și să-L judeci, până într-acolo încât te îndoiești că sunt adevărul cuvintele Lui, te îndoiești de lucrarea lui Dumnezeu, te îndoiești că El e suveran peste toate și te îndoiești că El este realitatea și originea tuturor lucrurilor pozitive. Vei vedea că starea ta este foarte periculoasă. Această gravă consecință a fost produsă de faptul că nu cunoșteai cu adevărat aceste filosofii, idei și teorii satanice. Numai acum vei fi capabil să vezi cât de sinistru și rău e Satana; Satana poate foarte bine să inducă în eroare și să corupă oamenii, făcându-i s-o ia pe calea împotrivirii față de Dumnezeu și a trădării Sale. Dacă firile corupte nu sunt înlăturate, consecințele sunt grave. Dacă ești capabil să cunoști aceste lucruri, să-ți dai seama de ele, acest lucru este în întregime rezultatul faptului că înțelegi adevărul și că te luminează și te iluminează cuvintele lui Dumnezeu. Oamenii care nu înțeleg adevărul nu pot să vadă clar cum Satana îi corupe pe oameni, îi induce în eroare și-i face să I se împotrivească lui Dumnezeu; această consecință este deosebit de periculoasă. Pe măsură ce oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, dacă nu știu cum să reflecteze asupra lor înșiși, cum să discearnă lucrurile negative sau filosofiile satanice, atunci nu au nicio posibilitate de-a fi liberi de inducerea în eroare și coruperea Satanei. De ce le cere Dumnezeu oamenilor să citească mai mult din cuvintele Lui? Pentru ca ei să înțeleagă adevărul, să ajungă să se cunoască pe ei înșiși, să vadă limpede ce anume dă naștere stărilor lor corupte și să vadă de unde le vin ideile, punctele de vedere și modurile de-a vorbi, de-a se comporta și de-a trata problemele. Atunci când devii conștient că aceste puncte de vedere cărora le rămâi fidel nu sunt în acord cu adevărul, că ele sunt în conflict cu tot ce a spus Dumnezeu și că ele nu sunt ceea ce dorește El; atunci când Dumnezeu are cerințe de la tine, când cuvintele Sale vin la tine și când starea și mentalitatea ta nu-ți permit să te supui lui Dumnezeu, nici să fii supus circumstanțelor pe care El le-a rânduit și nici nu te fac să trăiești liber și eliberat în prezența Lui și să-L mulțumești pe El – toate acestea demonstrează că starea căreia îi rămâi fidel este greșită. V-ați mai confruntat cu situația următoare? Trăiești conform lucrurilor pe care le consideri pozitive, pe care le consideri cele mai folositoare ție; pe neașteptate, însă, când ți se întâmplă ceva, lucrurile pe care le consideri cele mai corecte adesea nu au efect pozitiv – dimpotrivă, te fac să ai îndoieli în legătură cu Dumnezeu, te lasă fără o cale, îți dau înțelegeri greșite despre Dumnezeu și produc opoziție față de El – ați avut astfel de momente? (Da.) Evident, în mod sigur nu ai rămâne fidel acelor lucruri pe care le consideri greșite; continui să persiști și să rămâi fidel doar lucrurilor pe care le consideri corecte, trăind mereu într-o astfel de stare. Când, într-o bună zi, înțelegi adevărul, abia atunci îți dai seama că lucrurile cărora le rămâi fidel nu sunt pozitive – sunt total eronate, lucruri pe care oamenii le consideră bune, dar care nu sunt adevărul. Cât de des vă dați seama și deveniți conștienți că lucrurile cărora le rămâneți fideli sunt greșite? Dacă cea mai mare parte a timpului sunteți conștienți că ele sunt greșite, dar nu reflectați și aveți împotrivire în inimă, sunteți incapabili să acceptați adevărul, sunteți incapabili să înfruntați corect aceste lucruri și vă autojustificați – dacă acest gen de stare eronată nu este redresată, e foarte periculos. A stărui mereu în astfel de lucruri te face să te mâhnești foarte ușor, te face să te poticnești și să ratezi ușor și, în plus, nu vei intra în adevărul-realitate. Când oamenii se pledează în favoarea lor, este răzvrătire; înseamnă că nu au rațiune. Chiar dacă nu spun nimic cu voce tare, chiar dacă o țin în sufletul lor, problema-sursă tot nu a fost rezolvată. Când, deci, ești capabil să nu I te opui lui Dumnezeu? Trebuie să-ți redresezi starea și să rezolvi sursele problemelor tale în această privință; trebuie să-ți fie clar unde anume este greșeala în punctul de vedere căruia îi rămâi fidel; trebuie să investighezi lucrul acesta și să cauți adevărul pentru a-l rezolva. Abia apoi poți trăi în starea corectă. Atunci când vei trăi în starea corectă, nu vei avea înțelegeri greșite despre Dumnezeu, nu I te vei opune deloc și, cu atât mai puțin, vor apărea în tine noțiuni. Acum, răzvrătirea ta în această privință va fi înlăturată. Odată ce este înlăturată și știi cum să acționezi în acord cu intențiile lui Dumnezeu, oare acțiunile tale nu vor fi acum compatibile cu Dumnezeu? Dacă ești compatibil cu El în această chestiune, atunci nu va fi în acord cu intențiile Lui tot ce faci? Practica și demersurile ce sunt în acord cu intențiile lui Dumnezeu nu sunt oare în acord cu adevărul? Rămânând ferm în această chestiune, trăiești în starea corectă. Atunci când trăiești în starea corectă, ceea ce dezvălui și ceea ce trăiești nu mai este o fire coruptă; ești capabil să trăiești umanitatea normală, îți este ușor să pui în practică adevărul și ești cu adevărat supus. Acum, experiența majorității dintre voi încă nu a ajuns în acest punct, așa că poate nu înțelegeți foarte bine cuvintele lui Dumnezeu, iar modul în care le înțelegeți este neclar. Puteți să le acceptați în teorie și pare că le înțelegeți, dar și că nu le înțelegeți. Partea pe care o înțelegeți este doctrina, iar partea pe care nu o înțelegeți este cea despre stări și realitate. Pe măsură ce experiența vi se aprofundează, veți ajunge să înțelegeți aceste cuvinte și veți ști cum să le puneți în practică. În momentul acesta, indiferent de profunzimea experienței tale, dificultățile pe care le ai în diversele lucruri care ți se întâmplă nu sunt puține, în mod sigur, deci cum poți rezolva aceste dificultăți? În primul rând, trebuie să reflectezi asupra stărilor corupte pe care ar trebui să le investighezi: care sunt diferitele aspecte care există? Cine ar dori să încerce să le descrie? (Aici intră cinci asemenea aspecte: idei, puncte de vedere, condiții, dispoziții și poziții.) Odată ce înțelegi doctrina, cum ar trebui apoi să practici și să experimentezi când ți se întâmplă ceva? (Când ni se întâmplă ceva, ar trebui să examinăm de care fire și natură anume aparțin atitudinile și ideile care se manifestă din noi, să ajungem să cunoaștem aceste mentalități, idei și puncte de vedere, apoi, de aici să începem să le rezolvăm.) Așa este. Dacă îți cunoști temeinic adevăratele stări, atitudini, idei și puncte de vedere, atunci problema aceasta e pe jumătate rezolvată deja, iar după aceea, căutând adevărul și punându-l în practică, dificultatea a dispărut.