Modul religios de slujire trebuie interzis

De la începutul lucrării Sale în întregul univers, Dumnezeu i-a predestinat pe mulți oameni să Îl slujească, incluzând oameni din fiecare pătură socială. Scopul Lui este de a-Și împlini propria voie și de a Se asigura că lucrarea Sa pe pământ este îndeplinită fără piedici. Acesta este scopul pentru care Dumnezeu alege oamenii să Îi slujească. Fiecare persoană care Îl slujește pe Dumnezeu trebuie să înțeleagă această voie a lui Dumnezeu. Prin această lucrare a Sa, oamenii sunt mult mai capabili să vadă înțelepciunea și omnipotența lui Dumnezeu și principiile lucrării Sale pe pământ. Dumnezeu actualmente vine pe pământ să Își facă lucrarea, intrând în contact cu oamenii, pentru ca aceștia să Îi poată cunoaște faptele cu mai multă claritate. Astăzi, acest grup al vostru este binecuvântat să Îl slujească pe Dumnezeul concret. Aceasta este o binecuvântare nemăsurată pentru voi. Pe drept cuvânt, Dumnezeu vă ridică. Când alege pe un om să Îl slujească, Dumnezeu are întotdeauna principiile Sale. A-L sluji pe Dumnezeu nu este defel, după cum își imaginează lumea, pur și simplu o chestiune de entuziasm. Astăzi vedeți că oricine Îl slujește pe Dumnezeu în prezența Sa, o face prin călăuzirea lui Dumnezeu și prin lucrarea Duhului Sfânt; ei sunt căutători de adevăr. Acestea sunt condițiile minime pe care toți cei care Îl slujesc pe Dumnezeu trebuie să le îndeplinească.

A-L sluji pe Dumnezeu nu este un lucru simplu. Cei a căror fire rămâne neschimbată nu vor putea niciodată să Îl slujească pe Dumnezeu. Dacă firea ta nu a fost judecată și mustrată de cuvântul lui Dumnezeu, atunci firea ta încă îl reprezintă pe Satana. Acest lucru este suficient să demonstreze că slujirea ta față de Dumnezeu izvorăște dintr-o intenție personală bună. Dar slujirea aceasta se bazează pe natura ta satanică. Tu Îl slujești pe Dumnezeu potrivit caracterului tău firesc și preferințelor tale personale; mai mult, continui să crezi că Dumnezeu Își găsește plăcerea în orice lucru pe care dorești să îl faci și urăște orice lucru pe care nu dorești să îl faci și ești în întregime călăuzit în lucrarea ta de propriile tale preferințe. Se poate numi aceasta slujire a lui Dumnezeu? În ultimă instanță, firea vieții tale nu se va schimba câtuși de puțin; dimpotrivă, vei deveni și mai încăpățânat pentru că Îl slujești pe Dumnezeu și acest lucru va face ca firea ta coruptă să devină și mai adânc înrădăcinată. Astfel, vei stabili în adâncul tău reguli despre slujirea lui Dumnezeu care se bazează în principal pe propriul tău caracter și pe experiența rezultată din slujirea potrivită propriei tale firi. Aceasta este o lecție din experiența umană. Este filozofia de viață a omului. Oamenii de acest fel aparțin fariseilor și conducătorilor religioși. Dacă nu se trezesc niciodată și nu se pocăiesc, atunci vor deveni în cele din urmă hristoșii mincinoși care se vor scula în zilele pe de urmă și vor fi înșelători de oameni. Hristoșii mincinoși și înșelătorii despre care s-a vorbit se vor ridica din rândul unor astfel de oameni. Dacă cei care Îl slujesc pe Dumnezeu sunt călăuziți de propriul lor caracter și acționează potrivit voinței lor proprii, atunci se află în pericol de a fi alungați în orice clipă. Cei care recurg la mulțimea anilor lor de experiență în slujba lui Dumnezeu ca să câștige inimile altora, să le facă morală, să se impună și să îi privească de sus – și care nu se pocăiesc niciodată, care nu-și mărturisesc păcatele niciodată și care nu renunță niciodată la beneficiile acordate de poziția pe care o au – acești oameni vor cădea înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt oameni asemenea lui Pavel, care fac uz de poziția lor ierarhică și își etalează calitățile. Dumnezeu nu va desăvârși astfel de oameni. Acest fel de slujire interferează cu lucrarea lui Dumnezeu. Oamenilor le place să se țină de cele vechi. Se agață de concepte din trecut, de lucruri din trecut. Acesta este un obstacol mare în calea slujirii lor. Dacă nu te poți debarasa de ele, aceste lucruri îți vor distruge întreaga viață. Dumnezeu nu te va lăuda nicidecum, nici dacă îți rupi picioarele alergând sau te spetești lucrând din greu, nici dacă ești martirizat în slujba ta față de Dumnezeu. Dimpotrivă: îți va spune că ești un făcător de rele.

Începând de azi, Dumnezeu va desăvârși în mod oficial pe cei care nu au concepte religioase, care sunt gata să își pună deoparte vechiul lor ego și care Îl ascultă pe Dumnezeu într-un mod nevinovat și El îi va desăvârși pe cei care tânjesc după cuvântul lui Dumnezeu. Acești oameni ar trebui să-și asume responsabilitatea și să Îl slujească pe Dumnezeu. În Dumnezeu este o abundență nesfârșită și o înțelepciune nemărginită. Lucrarea Sa uimitoare și cuvintele Sale prețioase așteaptă un număr și mai mare de oameni care să se bucure de ele. După cum stau lucrurile, celor cu concepte religioase, celor care fac uz de poziția lor ierarhică și celor care nu-și pot pune deoparte eul le este foarte greu să accepte aceste lucruri noi. Nu există nicio șansă ca Duhul Sfânt să-i desăvârșească pe acești oameni. Dacă oamenii nu sunt hotărâți să asculte și nu însetează după cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu vor putea primi aceste lucruri noi. Vor deveni din ce în ce mai răzvrătiți, din ce în ce mai șireți și o vor sfârși pe calea greșită. În lucrarea pe care o face la momentul de față, Dumnezeu va chema mai mulți oameni care Îl iubesc cu adevărat și care pot primi noua lumină. Iar El îi va îndepărta complet pe conducătorii religioși care fac uz de poziția lor ierarhică. Aceia care se împotrivesc cu încăpățânare schimbării: El nu vrea pe niciunul din ei. Vrei să fii unul din acești oameni? Îți faci slujirea potrivit propriilor tale preferințe sau faci ceea ce îți cere Dumnezeu? Trebuie să recunoști acest lucru de unul singur. Ești tu unul din conducătorii religioși sau ești un nou-născut pe care Dumnezeu îl desăvârșește? Cât din slujirea ta este aprobată de Duhul Sfânt? De cât din ea Dumnezeu nici nu se va sinchisi să Își amintească? După mulți ani de slujire, cât de mult s-a schimbat viața ta? Înțelegi tu toate lucrurile acestea? Dacă ai credință adevărată, atunci te vei lepăda de toate conceptele religioase de dinainte și Îl vei sluji pe Dumnezeu într-un fel nou. Nu este prea târziu să-ți asumi responsabilitatea acum. Conceptele religioase vechi vor seca viața omului. Experiența pe care oamenii o acumulează îi va îndepărta de Dumnezeu și vor face lucruri după bunul lor plac. Dacă nu te lași de aceste lucruri, ele vor deveni o piatră de poticnire în calea creșterii tale în viață. Dumnezeu i-a desăvârșit întotdeauna pe cei care L-au slujit. El nu se leapădă de ei cu una, cu două. Dacă vei primi cu adevărat judecata și mustrarea cuvântului lui Dumnezeu, dacă te vei lepăda de practicile și regulile religioase vechi și vei înceta să mai folosești concepte religioase vechi ca un indicator pentru cuvântul pe care Dumnezeu îl vorbește azi, numai atunci vei avea un viitor. Dar, dacă te agăți de lucruri vechi, dacă încă le prețuiești, atunci cu niciun chip nu poți fi mântuit. Dumnezeu nu bagă în seamă oameni ca aceștia. Dacă vrei cu adevărat să fii făcut desăvârșit, atunci trebuie să te decizi să renunți la orice lucru din trecut. Chiar dacă ceea ce s-a înfăptuit înainte a fost corect, chiar dacă a fost lucrarea lui Dumnezeu, totuși, trebuie să-l poți pune deoparte și să nu te mai agăți de el. Chiar dacă el a fost indubitabil lucrarea Duhului Sfânt, făcută direct de Duhul Sfânt, azi trebuie să renunți la el. Trebuie să nu te agăți de el. Aceasta este ceea ce îți cere Dumnezeu. Totul trebuie reînnoit. În lucrarea lui Dumnezeu și în cuvântul lui Dumnezeu, El nu face referire la lucrurile din trecut și nu face referire la istoria de odinioară. Dumnezeu este un Dumnezeu mereu nou și niciodată vechi. El nu se agață nici de propriile Sale cuvinte din trecut, de unde rezultă clar că Dumnezeu nu se poartă conform vreunui set de reguli. În acest caz, ca ființă omenească, dacă întotdeauna te agăți de lucrurile din trecut, refuzând să renunți la ele și aplicându-le cu rigiditate asemenea unui șablon, în timp ce Dumnezeu nu mai lucrează în felurile în care a lucrat mai înainte, atunci nu te împotrivești tu prin cuvintele și faptele tale? Nu ai devenit tu un dușman al lui Dumnezeu? Ești dispus să îți distrugi întreaga viață din cauza acestor lucruri vechi? Aceste lucruri vechi vor face din tine o persoană care împiedică lucrarea lui Dumnezeu. Vrei să fii o astfel de persoană? Dacă într-adevăr nu dorești aceasta, atunci oprește-te imediat din ceea ce faci și întoarce-te; ia-o din nou de la capăt. Dumnezeu nu Își amintește de slujirea ta din trecut.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!