În prezent, când vă îndepliniți îndatoririle, mai este posibil să fiți constrânși de orice fel de persoană, eveniment și lucru? Sunteți capabili să rămâneți la adevăr și să faceți lucrurile în conformitate cu principiile? (Nu.) Atunci, ce dificultăți aveți de obicei? (Uneori, când văd alți oameni făcând lucruri care dăunează intereselor casei lui Dumnezeu, le semnalez acest fapt, dar când văd că ei nu acceptă sau că au o atitudine rea, îmi este teamă să stârnesc o dispută, așa că fac un compromis.) Este compromisul bun sau greșit? (Este greșit, dar îmi este teamă că, dacă insist, va izbucni o ceartă și va distruge pacea, iar oamenii nu vor avea o impresie bună despre mine.) Dacă vrei să eviți certurile, este compromisul singura cale? În ce situații poți face compromisuri? Dacă are de-a face cu chestiuni mărunte, cum ar fi propriul interes sau mândria ta, atunci nu este nevoie să te cerți pe tema aceasta. Poți alege să fii tolerant sau să faci compromisuri. Însă în privința chestiunilor care pot afecta lucrarea bisericii și dăuna intereselor casei lui Dumnezeu, trebuie să respecți principiile. Dacă nu respecți această dogmă, atunci nu Îi ești loial lui Dumnezeu. Dacă alegi să faci compromisuri și să renunți la adevărurile-principii pentru a-ți salva reputația sau a-ți păstra relațiile interpersonale, nu este acest lucru egoist și josnic din partea ta? Nu este acesta un semn că ești iresponsabil în datoria ta și neloial față de Dumnezeu? (Ba da.) Prin urmare, dacă pe parcursul datoriei tale vine un moment în care toată lumea este în dezacord, cum ar trebui să practici? Să te cerți cu toată puterea ta va rezolva problema? (Nu.) Atunci cum ar trebui să rezolvi problema? În această situație, o persoană care înțelege adevărul ar trebui să iasă în față pentru a rezolva problema, aducând mai întâi în discuție problema și lăsând ambele părți să-și spună părerea. Apoi, toți trebuie să caute adevărul împreună și, după ce s-au rugat lui Dumnezeu, adevărul relevant din cuvintele lui Dumnezeu trebuie să fie scos la iveală pentru a avea părtășie despre el. După ce au avut părtășie despre principiile adevărului și au obținut claritate, ambele părți vor fi capabile să se supună. Ei trebuie să învețe să se supună adevărului. Dacă majoritatea oamenilor sunt capabili să se supună adevărului, dar sunt câțiva care nu i se supun sau pe care nu-i putem face să vadă rațiunea, atunci aceștia sunt oameni care nu acceptă adevărul, iar natura lor este cea a oamenilor răi și aleșii lui Dumnezeu îi vor discerne cu ușurință. Acesta este cel mai bun mod de a rezolva chestiunea certurilor în biserică. Folosirea adevărului pentru a rezolva probleme reprezintă un principiu important și nimeni nu poate face compromisuri neprincipiale. Dacă, pentru a-ți păstra relațiile personale, mândria sau propriul interes, ești capabil să sacrifici interesele casei lui Dumnezeu, atunci faci compromisuri cu Satana. Acest lucru este neprincipial și lipsit de loialitate față de Dumnezeu. Dacă fiecare persoană luptă să-și salveze reputația și pune accent pe propriile motivații, reprezintă aceasta o atitudine de căutare a adevărului? Este aceasta o atitudine pe care cineva ar trebui să o aibă în îndeplinirea datoriei sale? (Nu.) Pentru ca o persoană să atingă loialitatea în datoria sa, ar trebui să nu lupte pentru reputație sau interes propriu, ar trebui să Îl lase pe Dumnezeu să aibă autoritatea și să lase adevărul să îi fie stăpân; interesele casei lui Dumnezeu primează și sunt cele mai importante și lucrarea eficientă primează și este cea mai importantă. Nu este corect acest principiu? (Ba da.) Dacă voi sunteți cu toții capabili să aderați la acest principiu, despre ce mai rămâne să vă certați cu alte persoane? Nu vor fi certuri. Aceia care își protejează tot timpul interesele și nu practică deloc adevărul nu sunt oameni buni, iar cei care mereu trădează interesele casei lui Dumnezeu pentru a obține favoruri de la alții sunt chiar mai răi. Toți acești oameni sunt neîncrezători și oameni care Îl trădează pe Dumnezeu. Dacă o persoană intră în conflicte și dezbateri cu ceilalți pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și eficiența lucrării bisericii, iar atitudinea sa este puțin de neclintit, ați spune că acest lucru reprezintă o problemă? (Nu.) Întrucât intenția sa este corectă; este de a proteja interesele casei lui Dumnezeu. Aceasta este o persoană care stă de partea lui Dumnezeu și respectă adevărurile-principii, o persoană care-L încântă pe Dumnezeu. A avea o atitudine puternică și hotărâtă atunci când protejezi interesele casei lui Dumnezeu este un semn al unei poziții ferme și al respectării principiilor, iar Dumnezeu aprobă acest lucru. Oamenii pot simți că există o problemă cu această atitudine, dar nu este una gravă; nu trebuie să aibă de-a face cu revelația unei firi corupte. Ține minte că respectarea adevărurilor-principii este cel mai important lucru.

Pătrunderea în viață reprezintă cel mai important lucru. De ce se leagă, în primul rând, pătrunderea în viață? (Urmărirea adevărului.) Așa este. Se leagă în primul rând de urmărirea adevărului. Doar oamenii care urmăresc adevărul au pătrundere în viață. Dacă oamenii doresc să aibă pătrundere în viață, atunci este vorba despre practicarea adevărului. Cum poate cineva discerne dacă o persoană urmărește adevărul? Ce tip de persoană nu urmărește adevărul? Știi? Primul tip despre care am vorbit sunt oamenii care nu au înțelegere spirituală. Care este esența oamenilor care nu au înțelegere spirituală? (După citirea cuvintelor lui Dumnezeu care expun firile corupte ale oamenilor, ei nu pot face o legătură între cuvintele lui Dumnezeu și propriile stări și manifestări; ei cred că Dumnezeu vorbește despre alți oameni.) În principal, nu pot face o comparație între ei și cuvintele lui Dumnezeu, dar ei știu asta? (Nu.) Oamenii care nu au înțelegere spirituală sunt incapabili să realizeze aceste lucruri. Inimile lor sunt încă însorite; ei cred că înțeleg multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, dar, de fapt, fiecare cuvânt reprezintă pentru ei doar o reglementare. Ei se gândesc: „Dacă Dumnezeu mă pune să fac ceva, o voi face. Dacă mă face să mă lepăd de ceva, mă voi lepăda; dacă mă pune să mă sacrific, atunci așa voi face. Supunându-mă astfel lui Dumnezeu, sunt mântuit.” După ce cred în acest fel vreme de câțiva ani, ei consideră că au capital, exact cum a spus Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Indiferent cum privești asta, lui Pavel i-a lipsit înțelegerea spirituală. Este cu adevărat regretabil. Deja e problematic faptul că nu a avut înțelegere spirituală, dar pe deasupra, nici nu a urmărit adevărul. El a tratat propria doctrină, propriile sloganuri, închipuiri, noțiuni, propria cunoaștere și filosofie de parcă ar fi fost adevărul și le-a folosit ca temelie pentru a se extinde cu ceea ce urmărea el însuși. În consecință, indiferent ce a făcut, el nu a trăit adevărurile-realități și, indiferent ce a făcut, nu a fost în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Această problemă a lui a fost una gravă! Pavel ia premiul întâi când vine vorba de lipsa înțelegerii spirituale, nu-i așa? (Da.) Oare oamenii care nu au înțelegere spirituală iubesc adevărul? Categoric nu, deoarece oamenii care nu au înțelegere spirituală sunt incapabili să priceapă adevărul și, dacă nu pricep adevărul, atunci nu au cum să iubească adevărul. Cum se manifestă oamenii care nu au înțelegere spirituală? Principala manifestare este aceea că, indiferent de modul în care au oamenii părtășie cu ei despre cuvintele lui Dumnezeu, ei tot nu înțeleg și, indiferent cât de clar au oamenii părtășie cu ei despre adevăr, ei tot nu sunt capabili să îl priceapă. Acest lucru este legat direct de faptul că sunt de calibru prea slab. Pot oamenii care nu au înțelegere spirituală să urmărească adevărul? Nu ar putea nici dacă ar vrea. Oamenii care nu au înțelegere spirituală nu pot înțelege despre ce vorbește Dumnezeu, nu știu ce stări expune Dumnezeu și nu pot face comparații cu ei înșiși în cele spuse. Ei tratează toate cuvintele lui Dumnezeu drept regulamente, fraze, sloganuri și doctrină și nu știu niciodată că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărul. Care este problema aici? Calibrul lor este prea scăzut, nu au deloc capacitatea de comprehensiune și manifestă o lipsă a înțelegerii spirituale.

Al doilea tip este reprezentat de cei care au înțelegere spirituală. Oamenii care au înțelegere spirituală pot înțelege adevărul, pot face comparații cu ei înșiși când mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și pot înțelege ce expun cuvintele lui Dumnezeu, ce adevăruri se află în cuvintele lui Dumnezeu și ce anume cere Dumnezeu. Abilitatea de a înțelege echivalează cu a avea pătrundere? (Nu.) Atunci, când spun că ei pot înțelege, la ce se referă asta? Ce anume vizează? (Ei pot face comparații între ei și cuvintele lui Dumnezeu.) Abilitatea de a face comparații cu ei înșiși face parte din asta. Ei admit firile corupte ale omului și fiecare stare expusă de Dumnezeu. Așadar, sunt capabili să știe ce anume cere Dumnezeu? Ar trebui să știe într-o anumită măsură – să cunoască cerințele lui Dumnezeu, să știe despre ce principii se vorbește în cuvintele lui Dumnezeu și care sunt intențiile Lui. Ei sunt lămuriți în privința acestor lucruri și le înțeleg; de aceea li se spune oameni cu înțelegere spirituală. Când oamenii care au înțelegere spirituală mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, ei pot face comparații cu propria persoană, înțeleg la ce se referă cuvintele lui Dumnezeu și care sunt cerințele Lui. Asta arată că acest tip de persoană are calibrul și abilitatea de a înțelege adevărul. Deci, faptul că au acest calibru și această abilitate înseamnă că dețin inevitabil pătrundere în viață? (Nu.) Sunt câteva scenarii diferite. Unii oameni pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu și au calibrul și abilitatea de a înțelege cuvintele Lui, dar nu au făcut niciodată comparații cu ei înșiși. Ei doar compară cuvintele lui Dumnezeu cu alți oameni, caută defecte la alți oameni, le reproșează neajunsurile, le critică stările și încearcă să le ghicească gândurile, de parcă ar fi un detector. Când nu au nimic altceva de făcut, ei cugetă la ceea ce gândesc alți oameni, încearcă să detecteze ce consideră alți oameni în sinea lor, ce gânduri și idei nutresc în inimile lor, care este intenția lor, care este scopul lor, care este motivația lor, ce speră și ce firi corupte dezvăluie în timp ce fac lucruri. Care este scopul lor în detectarea acestor lucruri? Să compare cuvintele lui Dumnezeu cu alți oameni, pentru ca apoi să le rezolve problemele. De exemplu, care este mediul în care trăiește dl. Smith, care este trecutul familiei sale, de cât timp crede acesta în Dumnezeu, ce probleme are de obicei, ce slăbiciuni are când urmărește transformarea firii sale, ce dificultăți întâmpină deseori când se întâmplă lucruri, în ce situații devine negativ cu ușurință, cât de bine își îndeplinește datoria, cum abordează cuvintele lui Dumnezeu și dacă viața lui spirituală este normală – ei au o înțelegere clară asupra tuturor acestor lucruri. Sunt foarte inteligenți, dar din păcate nu-și pun în aplicare inteligența în locurile potrivite. Rezolvă problemele altor oameni, dar ei înșiși nu practică adevărul. Acest tip de om este deseori conducător sau lucrător sau o persoană cu o anumită doză de responsabilitate. Este problematică această metodă de a urmări pe care o are acest tip de persoană? (Da.) Această metodă de a urmări este problematică, chiar la modul grav. Cât de grav? Ar trebui să avem părtășie despre asta. Acest tip de persoană are înțelegere spirituală, poate înțelege cuvintele lui Dumnezeu și știe cum se fac comparațiile cu acestea, dar nu a făcut niciodată comparații între cuvintele lui Dumnezeu și propria persoană; în schimb, face comparații între cuvintele lui Dumnezeu și alți oameni. Care este țelul lor în a face comparații cu alți oameni? (Să se dea în spectacol.) Așa este. Ei se dau în spectacol pentru a-și satisface dorințele și ambițiile, pentru a-și asigura mai mult statutul și pentru a deveni mai capabili să cucerească inimile oamenilor. Faptul că ar putea face asta este în legătură cu natura lor, și în directă legătură cu ceea ce urmăresc în credința în Dumnezeu. Dacă ar fi să judecăm după faptul că își pun tot sufletul în ceea ce fac și își îndeplinesc treaba în totalitate și după faptul că sunt capabili să priceapă foarte bine toate stările diferite pe care le au alți oameni, am putea spune că sunt oameni care urmăresc adevărul? Nu neapărat. Atunci, cum putem ști dacă cineva este o persoană care urmărește adevărul? Dacă se comportă cu deosebită responsabilitate când este vorba de pătrunderea în viață a fraților și a surorilor, dacă pune mult suflet și efort în lucruri, își face foarte bine lucrarea, caută deseori adevărul cu privire la fiecare tip de stare avută de frați și surori și apoi rezolvă problemele, fiind capabil să își îndeplinească în acest fel datoria, este un conducător calificat? Judecând după aceste manifestări și dezvăluiri ale sale, putem fi siguri că reprezintă o persoană care urmărește adevărul? (Nu neapărat.) De ce? (Poate rezolva problemele altor oameni, dar nu a făcut niciodată comparații între cuvintele lui Dumnezeu și propria persoană.) Dacă nu și-a rezolvat niciodată propriile probleme, atunci cum rezolvă problemele altor oameni? (Se bazează pe cuvinte și doctrine pentru a le rezolva.) Înțelege unele cuvinte și doctrine, are o oarecare inteligență, are o memorie bună, reacționează rapid la lucruri și, de îndată ce a auzit o predică, este capabil ca imediat să se ducă și să se laude cu ea altora. Judecând după aceste lucruri, are pătrundere? (Nu.) Rezolvarea dificultăților altor oameni fără să-ți rezolvi propriile dificultăți nu reprezintă o manifestare a urmăririi adevărului. Folosește doar doctrina și cuvintele lui Dumnezeu sau tot soiul de tactici și metode pentru a influența sau convinge alți oameni; folosește cuvintele și doctrinele pe care le înțelege sau imită și copiază cuvinte despre experiența de viață pentru a ajuta oamenii să scape de greutăți. Mai degrabă folosește aceste metode pentru a rezolva dificultățile altora, decât să se folosească de lucrurile prin care a trecut personal și de experiențele reale pentru a le rezolva. Asta dovedește că aceasta nu este o persoană care urmărește adevărul. Ce anume le furnizează altora? (Doctrină.) De ce spunem că este doctrină? Deoarece nu provine din experiența personală, nu este ceva prin care a trecut în realitate și nu reprezintă adevărata sa înțelegere. Cu ce îi udă, de fapt, pe ceilalți? Cu doctrine, fraze și cuvinte care conving și consolează oamenii. Folosește, de asemenea, metode umane, tactici și inteligența și, orice ar fi, se gândește că a da răspunsuri la întrebările oamenilor echivalează cu a rezolva problemele și că asta înseamnă să facă lucrare. Judecând pe baza manifestărilor sale, a lucrurilor pe care le furnizează altora, a modului în care lucrează și a căii pe care o urmează, este o persoană care urmărește adevărul? (Nu.) Nu este o persoană care urmărește adevărul. Nu e un pic de viclenie în folosirea adevărului pentru rezolvarea problemelor, atât timp cât personal nu are pătrundere? (Ba da.) Este viclenie; este ipocrizie și îi înșală pe ceilalți. Așadar, pot oamenii de acest fel să își îndeplinească bine îndatoririle? (Nu.) De ce nu? Deoarece nu urmăresc adevărul și există o legătură directă între buna îndeplinire a datoriei și înțelegerea adevărului. De exemplu, o persoană trebuie să înțeleagă adevărul pentru a uda biserica; trebuie să înțeleagă adevărul pentru a rezolva probleme; trebuie să înțeleagă adevărul și pentru a gestiona probleme; înțelegerea adevărului este chiar și mai necesară pentru a avea discernământ asupra oamenilor. Fiecare fațetă a lucrării bisericii trebuie să aibă legătură cu adevărul; dacă cineva nu înțelege adevărul, atunci nu va face bine lucrarea esențială a bisericii și va presta doar o muncă mediocră în ceea ce privește sarcinile generale. Astfel, dacă un conducător nu urmărește adevărul, indiferent cât de ocupat este, câtă muncă de teren face sau cât de mult suferă, nu va face o treabă bună și va fi incapabil să-și îndeplinească datoria în conformitate cu amploarea sarcinii și a responsabilităților aferente. Când lucrează, aleargă dintr-un loc în altul fără un scop, văzând unde sunt probleme și rezolvându-le într-o manieră simplistă. Când o persoană are vreo dificultate, el are părtășie despre un pic de doctrină și, când cineva este slab și negativ, îl încurajează și îndeamnă; acestea sunt lucrurile pe care le face. Crede că, dacă este atent la oamenii pe care îi conduce, ei își fac bine lucrarea atât timp cât toți sunt ocupați și nu sunt leneși, și că, dacă se perindă peste tot, inspectând și dirijând lucrarea, fără ca nimeni să îl raporteze sau să îl expună, fiind capabil să predice și să vorbească peste tot unde merge și să facă totul să decurgă lin și fără piedici, atunci își îndeplinește responsabilitățile și datoria. Asta înseamnă să faci lucrarea din poziția dată de statut, fără să folosești adevărul pentru a rezolva problemele în sens practic. Acești oameni acordă importanță îndeplinirii lucrării și, în timp ce acordă importanță faptului de a lucra, s-ar putea să nu facă nimic pentru statutul lor – tot ceea ce fac este să folosească exclusiv doctrine și sloganuri pentru a îndemna sau încuraja o persoană sau alta, preocupându-se exclusiv cu această lucrare. Cred că este în regulă atât timp cât nu sunt leneși. Primul lucru este că nu trebuie să lenevească, al doilea că trebuie să fie harnici, iar al treilea că trebuie să fie capabili să îndure suferința. Se agită cât e ziua de lungă – dacă este o problemă undeva, trebuie rezolvată cu prima ocazie și trebuie să întrebe permanent dacă cineva are vreo problemă. Cred că asta înseamnă să urmărească adevărul. În realitate, faptul că au aceste manifestări înseamnă neapărat că urmăresc adevărul? Înseamnă neapărat că au pătrundere în viață? Rămâne de discutat. Aceasta este prima manifestare a oamenilor care au înțelegere spirituală, dar nu urmăresc adevărul.

A doua manifestare a oamenilor care au înțelegere spirituală, dar nu urmăresc adevărul, este capacitatea de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu, de a înțelege partea practică a cuvintelor rostite de El și de a face comparații între aceste cuvinte și propria persoană, fără să o pună niciodată în practică. Acest tip de oameni nu fac lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu sau adevărurilor-principii, nici nu se înfrânează. Când se întâmplă ceva, vor doar să-i facă pe oameni să li se supună și să îi asculte, dar nu vor să se supună ei înșiși adevărului. Tratează practicarea adevărului și supunerea față de adevăr ca pe o responsabilitate, obligație și datorie a altor oameni și ca pe ceva ce alții ar trebui să facă. Se tratează pe ei înșiși ca fiind aparte. Indiferent cât de mult înțeleg sau câte dintre cuvintele lui Dumnezeu le pot asocia cu propria persoană, consideră că tot ceea ce spune Dumnezeu este îndreptat către alți oameni și nu are nicio legătură cu persoana lor. Așadar, ce fac? Sunt și foarte ocupați. Se duc la biserică și observă cine are critici la adresa lor și iau notă de acest lucru. Apoi, își storc creierii pentru a găsi căi de a „repara” asta. Spun: „Să ne deschidem și să avem părtășie. Indiferent ce gândești în sinea ta, indiferent ce opinii ai în privința mea și orice critici ai la adresa mea, spune-mi și voi face tot ce îmi stă în putință să mă schimb și să fac lucrurile diferit.” Care este scopul schimbării lor? Să-i facă pe alți oameni să îi placă. În afară de asta, văd cine are critici la adresa lor și cine nu li se supune și apoi găsesc pasaje relevante în cuvintele lui Dumnezeu, pentru a „repara” acest lucru. Spun: „Dumnezeu este stăpânul când casa lui Dumnezeu alege conducători și lucrători. În casa lui Dumnezeu, adevărul este autoritatea. Indiferent pe cine aleg frații și surorile să le fie conducător, asta a dorit Dumnezeu și voi ar trebui să vă supuneți. Tu nu mi te supui mie, ci îndrumării Duhului Sfânt și adevărului. Dacă nu te supui, vei fi pedepsit!” După ce ascultă, unii oameni știu că liderul interpretează greșit cuvintele lui Dumnezeu și denaturează faptele pentru a induce oamenii în eroare, și nu ascultă. Când conducătorul vede că acești oameni nu i se prea supun, el se gândește: „Refuzi să mi te supui, nu-i așa? Am alte metode de a te trata. Nu mă voi mai purta cu mănuși.” Conducătorul le spune oamenilor care nu i se supun: „Ai terminat de îndeplinit sarcina pe care ți-am dat-o?” Și oamenii răspund: „Mai am puțin până e gata. Nu vor fi întârzieri.” Conducătorul spune: „Cum să nu fie acel puțin rămas o întârziere? În ochii lui Dumnezeu, puțin este mult. Aceasta este o manifestare a lipsei de loialitate. Asta numești tu îndeplinirea datoriei tale?” De fapt, asta este ceea ce vrea să spună conducătorul? Ce țel are în inima sa? Vrea să îi forțeze pe ceilalți oameni să se supună, să îi înfrângă, să îi umilească, dar nu poate spune asta direct. Dacă ar face-o, frații și surorile ar vedea cum este și l-ar expune, așadar trebuie să găsească un motiv și o scuză valabilă pentru a face aceste lucruri; trebuie să reprime oamenii într-o manieră „respectabilă și rațională”, astfel încât reprimarea lor să nu fie evidentă pentru ceilalți, să îi facă pe oamenii în chestiune să asculte și să atingă scopul conducătorului de a-și întări poziția și consolida statutul. Ce fel de fire este aceasta? (Sunt perfizi și uneltitori.) Sunt perfizi, uneltitori, veninoși și fac lucrurile de dragul statutului. Nu dau atenție lucrurilor ce nu privesc propriul statut și nu pun suflet în acestea, dar când vine vorba de lucruri care le afectează faima, câștigul, statutul, mândria și poziția în cadrul bisericii, se agață de acele lucruri și nu renunță la ele și încep să se comporte cu seriozitate. Când au părtășie despre adevăr la adunările lor obișnuite, uneori se vor cunoaște pe ei înșiși, vor face comparații între cuvintele lui Dumnezeu și propria persoană și își vor expune propria fire coruptă, dar în spatele acestui lucru se află un obiectiv, o intenție: totul e menit să-i facă pe ceilalți să îi aprecieze, să îi invidieze, să îi venereze și să le consolideze statutul. Au ambiții și un obiectiv. Dacă nu ar fi pentru propriul statut, nu ar spune un cuvânt; dacă nu ar fi pentru a-și proteja statutul, nu ar face nimic – tot ceea ce fac este pentru statutul lor. Își vor rupe spinarea pentru propriul statut, dar dacă este pentru lucrarea bisericii, când descoperă probleme nu le vor rezolva, când alți oameni vor raporta probleme nu se vor ocupa de ele și nu vor ridica un deget pentru a se îngriji de nimic; văd alți oameni ocupați cu îndeplinirea îndatoririlor lor, dar ei nu fac absolut nimic. Ce fel de persoană este aceasta? (O persoană josnică și ticăloasă, care trăiește doar pentru faimă, câștig și statut.) O persoană care trăiește doar pentru statut este una care urmărește adevărul? Este capabilă să urmărească adevărul? (Nu.) Este greu de spus. Dacă are un pic de simț al conștiinței, al rușinii, dacă are demnitate și caracter și este capabilă să accepte adevărul după ce experimentează o oarecare mustrare și judecată, după ce este emondată sau testată și rafinată, atunci este posibil să schimbe lucrurile. Totuși, dacă este amorțită, nătângă, intransigentă și nu acceptă deloc adevărul, atunci, indiferent cât de mult înțelege, îi este de vreun folos? (Nu.) Indiferent cât de mult înțelege, inima ei nu va fi mișcată. Oricât de ocupați ar părea la exterior, oricât timp ar petrece alergând pe străzi, oricât ar sacrifica, la oricâte lucruri ar renunța și oricât ar cheltui, pot oamenii care nu vorbesc și nu acționează niciodată, decât de dragul statutului, să fie considerați cei care urmăresc adevărul? Categoric nu. Pentru statut, ei vor plăti orice preț. Pentru statut, ei vor suferi orice greutate. Pentru statut, ei nu se vor da în lături de la nimic. Încearcă să găsească mizerii despre alții, să le însceneze diferite lucruri sau să le facă zile negre, călcând în picioare alți oameni. Nici măcar nu se tem de riscul pedepsei sau al răzbunării; ei acționează de dragul statutului, fără să se gândească la consecințe. Ce urmăresc astfel de oameni? (Statutul.) Unde este asemănarea cu Pavel? (Urmărirea coroanei.) Ei urmăresc cununa dreptății, urmăresc statutul, faima și câștigul și tratează urmărirea statutului, a faimei și a câștigului drept un lucru legitim de urmărit, în loc să urmărească adevărul. Care este cea mai remarcabilă trăsătură a acestui fel de oameni? Este aceea că, în toate privințele, ei acționează de dragul statutului, faimei și câștigului. Acest tip de persoană care face lucrurile de dragul faimei, câștigului și statutului este cea mai pricepută în a-i induce pe alții în eroare. Când întâlnești această persoană pentru prima dată, nu o poți desluși. Vezi că doctrina despre care vorbește sună bine, ceea ce spune pare a fi practic, lucrarea pe care o rânduiește este foarte potrivită și pare a avea un oarecare calibru, și o admiri destul de mult. Acest tip de persoană este de asemenea dispusă să plătească un preț când își îndeplinește datoria. Lucrează din greu zilnic, dar nu se plânge niciodată de oboseală. Nu are niciun strop de fragilitate. Când alții sunt slabi, ea nu este. Nici nu tânjește după confortul trupului și nu este pretențioasă la mâncare. Când familia care o găzduiește prepară ceva deosebit pentru ea, refuză și nu mănâncă. Mănâncă doar mâncăruri obișnuite. Cine vede oameni de acest fel îi admiră. Așadar, cum poate cineva să discearnă dacă fac aceste lucruri de dragul statutului? În primul rând trebuie să vadă dacă este vorba de o persoană care urmărește adevărul. Unde devine acest lucru evident? (În intenția și punctul ei de plecare, când face lucruri.) Asta reprezintă o parte. În principal, va fi evident în țelul urmărit. Dacă este de dragul dobândirii adevărului, o asemenea persoană va acorda importanță citirii frecvente a cuvintelor lui Dumnezeu, înțelegând adevărul și cunoscându-se pe sine prin cuvintele lui Dumnezeu. Dacă are deseori părtășie despre cunoașterea de sine, va putea să vadă că îi lipsesc prea multe lucruri, că nu deține adevărul și, în mod natural, se va strădui să urmărească adevărul. Cu cât oamenii se cunosc mai bine pe ei înșiși, cu atât mai capabili sunt să urmărească adevărul. Cei care spun și fac mereu lucruri de dragul statutului sunt evident oameni care nu urmăresc adevărul. Când sunt emondați, nu acceptă – se tem că reputația lor va avea de suferit. Așadar, sunt capabili să accepte cuvintele de judecată și mustrare ale lui Dumnezeu și să reflecteze asupra lor înșiși? Pot înțelege cu adevărat abaterile din propria lor experiență? Dacă nu au niciuna dintre aceste manifestări, atunci poți fi sigur că nu sunt oameni care urmăresc adevărul. Spuneți-Mi, ce alte manifestări au oamenii care nu iubesc adevărul și care urmăresc statutul? (Când alții îi critică, nu acceptă asta și, în schimb, se apără, se justifică și găsesc motive. Vorbesc pentru a-și menține mândria și a-și păstra statutul. Dacă cineva nu îi sprijină, ei îl atacă și judecă.) Când oamenii îi atacă și îi judecă pe alții, și vorbesc și se apără de dragul propriei lor mândrii și statut, intenția și țelul din spatele acțiunilor lor sunt evident greșite, și ei trăiesc în totalitate pentru statut. Pot avea considerație pentru intențiile lui Dumnezeu asemenea oameni care spun și fac totul de dragul statutului? Pot ei accepta adevărul? Categoric nu. Ei cred că, dacă au considerație pentru intențiile lui Dumnezeu, atunci trebuie să practice adevărul, și dacă practică adevărul, atunci trebuie să sufere și să plătească un preț. Apoi, ei își vor pierde plăcerea care însoțește statutul și vor fi incapabili să se bucure de beneficiile statutului. Așadar, aleg să urmărească doar faima, câștigul și statutul și urmăresc să primească recompense. În ce alte moduri se manifestă oamenii care urmăresc statutul? Ce alte lucruri fac? (Dacă văd în preajma lor indivizi talentați care sunt mai înclinați să urmărească adevărul, care merită să fie cultivați și pe care frații și surorile sunt mai dispuși să îi sprijine, atunci, de teamă că acești oameni se vor ridica și îi vor înlocui și le vor amenința statutul, ei se gândesc la moduri de a-i reprima pe acești indivizi talentați și găsesc tot soiul de motive și scuze pentru a-i doborî. Modul cel mai des întâlnit este să îi eticheteze ca fiind prea aroganți, neprihăniți de sine și întotdeauna constrângători cu alții și să îi facă pe oameni să creadă că aceste lucruri sunt adevărate și să nu lase casa lui Dumnezeu să îi promoveze sau să îi cultive pe acești indivizi.) Aceasta este cea mai obișnuită manifestare. Doriți să adăugați ceva? (Ei vor mereu să mărturisească pentru ei înșiși și să se dea în spectacol. Spun mereu unele lucruri minunate despre ei înșiși; nu vorbesc niciodată despre latura lor urâtă și, dacă fac ceva rău, nu reflectează asupra acțiunilor lor și nici nu le disecă.) Vorbesc mereu despre cum suferă și plătesc un preț, despre cum îi îndrumă Dumnezeu și arată lucrarea făcută de ei. Și asta face parte din modul în care se manifestă protejarea și consolidarea statutului. Oamenii care urmăresc statutul și fac lucrurile de dragul statutului au o altă caracteristică – cea mai frapantă – aceea că, indiferent ce se întâmplă, ei trebuie să aibă ultimul cuvânt. Ei urmăresc statutul deoarece doresc să aibă ultimul cuvânt. Ei vor să fie cei care iau deciziile și singurii care au autoritate. Indiferent de situație, toată lumea trebuie să îi asculte pe ei și, indiferent cine are o problemă, trebuie să vină la ei să caute rezolvare și să ceară indicații. Ceea ce doresc ei este să se bucure de beneficiile statutului. Indiferent de situație, ei trebuie să aibă ultimul cuvânt. Nu contează dacă ceea ce spun este corect sau greșit, chiar dacă este greșit, ei tot trebuie să aibă ultimul cuvânt și trebuie să îi facă pe ceilalți să-i asculte și să li se supună. Aceasta este o problemă gravă. Indiferent de situație, ei trebuie să aibă ultimul cuvânt; indiferent dacă este sau nu o situație pe care o înțeleg, ei trebuie să se implice și să aibă ultimul cuvânt. Indiferent de chestiunea despre care au părtășie conducătorii și lucrătorii, ei trebuie să ia decizia și nu îi lasă pe ceilalți să se exprime. Indiferent ce soluție sugerează, ei trebuie să facă pe toată lumea să o accepte și, dacă alții nu o acceptă, se înfurie și îi emondează. Dacă cineva are critici sau opinii, chiar dacă sunt corecte și în conformitate cu adevărul, ei trebuie să găsească tot felul de moduri de a se opune. Sunt deosebit de pricepuți la sofisme, vor convinge cealaltă persoană cu vorbe frumoase și, în cele din urmă, aceasta va face ca ei. Ei trebuie să aibă ultimul cuvânt în orice privință. Niciodată nu negociază cu partenerii sau colegii lor; nu sunt democratici. Acest lucru este suficient pentru a demonstra că sunt prea aroganți și neprihăniți de sine, nu pot accepta deloc adevărul și nu i se supun deloc. Dacă se întâmplă ceva important sau crucial și pot lăsa pe toată lumea să facă o evaluare și să-și facă auzită părerea și, în cele din urmă, aleg o metodă de practică potrivită opiniei majorității, asigurându-se că aceasta nu va prejudicia lucrarea casei lui Dumnezeu și că va fi benefică lucrării de ansamblu – dacă aceasta este atitudinea lor, atunci sunt persoane care protejează lucrarea casei lui Dumnezeu și care pot accepta adevărul, deoarece există principii în spatele acestui mod de a acționa. Totuși, procedează astfel oamenii care urmăresc statutul? (Nu.) Cum ar proceda ei? Dacă s-ar întâmpla ceva, nu le-ar păsa ce sfaturi au alți oameni. Ei ar fi avut deja în minte o soluție sau o decizie cu mult înainte ca oamenii să își fi împărtășit sfaturile. În sinea lor, ei ar fi decis deja ce ar face. În acel moment, indiferent de spusele oamenilor, ei nu le-ar da nicio atenție. Chiar dacă cineva i-ar dojeni, nu le-ar păsa deloc. Nu iau deloc în considerare adevărurile-principii, dacă ceea ce fac este benefic pentru lucrarea bisericii sau dacă frații și surorile pot accepta. Aceste lucruri nu intră în sfera atenției lor. La ce sunt ei atenți? Trebuie să aibă ultimul cuvânt; ei vor să fie factorul decizional în această chestiune; acest lucru trebuie făcut în felul lor; ei trebuie să vadă dacă această chestiune este benefică sau nu statutului lor. Aceasta este perspectiva din care privesc ei lucrurile. Sunt aceștia persoane care urmăresc adevărul? (Nu.) Când oamenii care nu urmăresc adevărul fac lucruri, ei își iau mereu în considerare statutul, faima și câștigul propriu; iau mereu în considerare modul în care le poate fi benefic. Acesta este punctul de pornire când fac lucruri.

Unii oameni au înțelegere spirituală, dar nu urmăresc adevărul. Există într-adevăr asemenea oameni. În ceea ce privește manifestările lor principale, primul tip este să facă lucruri doar de dragul de a le face; le place să lucreze și nu pot sta locului. Atât timp cât sunt ocupați făcând ceva, sunt fericiți, au un sentiment al împlinirii și se simt reali. Al doilea tip de manifestare este să facă lucruri de dragul statutului. Oamenii de acest tip au ambiții și dorințe deosebit de puternice. Vor permanent să controleze și să își apropie oamenii și mereu doresc să Îl înlocuiască pe Dumnezeu. Dorința de a-L înlocui pe Dumnezeu – cu ce are legătură din ceea ce a urmărit Pavel? (Cu faptul că a urmărit să devină Hristos.) Țelul lor de a urmări statutul nu este pur și simplu acela de a fi cineva care vrea să fie un pic deasupra celorlalți, cineva cu statut pe care ceilalți să îl venereze. Țelul lor suprem este să poată să își apropie oamenii și să îi controleze, să îi facă pe alții să îi venereze și să îi trateze ca pe Dumnezeu și să îi determine pe toți să îi urmeze, să li se supună și să creadă în ei. Ce presupun toate acestea? Că ar deveni Dumnezeu în inimile oamenilor. Asta nu este urmărirea adevărului, ci mai degrabă urmărirea Satanei. Evident, urmărirea statutului nu este urmărirea adevărului și nici urmărirea lucrării sau a reputației nu este urmărirea adevărului. Ce alte manifestări mai există? (Urmăresc binecuvântări.) Așa este. Plătesc un preț, se sacrifică, suferă și se pot lepăda de propriul interes în tot soiul de chestiuni, dar fac asta pentru a fi binecuvântați. Se manifestă în acest mod doar pentru a fi binecuvântați și pentru a avea o destinație bună. Nici aceasta nu reprezintă urmărirea adevărului. Acesta este al treilea mod în care se manifestă oamenii care au înțelegere spirituală, dar nu urmăresc adevărul. Exact ca Pavel, fac lucruri și suferă pentru a fi binecuvântați și de dragul destinației lor, plătind orice preț. Scopul lor când fac lucruri este clar: în ceea ce fac, se vor axa exclusiv pe orice este mai important și esențial pentru a primi binecuvântări. Atât timp cât primesc aprobarea și sprijinul fraților și surorilor, este în ordine. Se concentrează exclusiv asupra modului în care îi vede toată lumea, în care îi vede Cel de mai sus și dacă sunt în inima lui Dumnezeu. Atât timp cât sunt siguri că vor fi binecuvântați și răsplătiți, este în ordine. Totuși, nu folosesc niciodată adevărul pentru a evalua ceea ce fac și nu renunță niciodată la dorința de a fi binecuvântați; nu se supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Dacă fac ceva de slabă factură și sunt emondați, iar Cel mai de sus nu este mulțumit de ei și văd că nu există nicio șansă să fie binecuvântați sau poate să primească o destinație bună, vor deveni negativi și vor renunța, fără să mai dorească să-și facă datoria. Sunt chiar și unii care pur și simplu nu vor să creadă; ei cred că nu are niciun rost să creadă în Dumnezeu. Cele trei metode de urmărire menționate mai sus sunt toate căi pe care le urmează cei care nu urmăresc adevărul. Există un număr apreciabil de oameni de acest fel în fiecare biserică și toți sunt oameni care nu iubesc adevărul. Indiferent ce datorie îndeplinesc, ei o leagă mereu de propriul interes, de primirea de binecuvântări sau de a fi răsplătiți și nu o leagă niciodată de pătrunderea lor în viață, de înțelegerea adevărului sau de transformarea firii lor. Indiferent de câți ani au crezut în Dumnezeu sau cât de mulți ani și-au îndeplinit îndatoririle, nu au urmărit niciodată cunoașterea de sine, nu au urmărit niciodată pătrunderea în viață și nu au urmărit niciodată să Îl iubească pe Dumnezeu sau să I se supună. Indiferent ce fac, ei nu caută adevărul. Indiferent ce corupție dezvăluie, ei nu fac legătura dintre aceasta și adevărul cuvintelor lui Dumnezeu. Indiferent ce fac, intențiile lor sunt egoiste și josnice, țintite toate spre a-și asigura binecuvântări și câștig personal. Indiferent cum sunt emondați, ei nu reflectează asupra propriilor persoane și continuă să creadă că au dreptate. Oamenii de acest fel sunt rareori negativi. Nu le este teamă oricât de mare ar fi suferința dacă asta înseamnă că vor fi binecuvântați și vor intra în Împărăție. Ei sunt într-adevăr perseverenți, dar le este foarte greu să accepte adevărul. Ar prefera mai degrabă să moară, decât să reflecteze asupra lor și să dobândească cunoașterea de sine și consideră că se descurcă destul de bine. Oamenii care au înțelegere spirituală, dar care nu urmăresc adevărul mai au o manifestare: unii au ascultat multe predici, dar nu îi interesează adevărurile exprimate de Dumnezeu sau cuvintele Sale care dau în vileag diverse stări ale oamenilor. Chiar dacă înțeleg aceste lucruri, nu îi interesează. Atunci, de ce mai cred în Dumnezeu, dacă nu îi interesează? Cu siguranță au un soi de idee vagă și nerealistă în inima lor. Ei spun: „Nu știu ce poate face Dumnezeul de pe pământ. Nu-mi dau seama. Se pare că El este îndeosebi capabil să aibă părtășie despre adevăr. Nu prea înțeleg aceste așa-zise adevăruri, dar oricum, lucrurile spuse de El sunt destul de bune și îi fac pe oameni să urmeze calea cea dreaptă. Totuși, nu îmi pot da seama dacă El chiar este sau nu Dumnezeu.” De vreme ce se îndoiesc atât de mult de Dumnezeu, de ce stau în casa lui Dumnezeu și nu pleacă? Deoarece au o opinie și o fantezie vagă în inimile lor. Ei se gândesc: „Dacă voi continua să-mi omor timpul aici, e posibil ca în cele din urmă să scap de moarte și în final să intru în Ceruri și să primesc mari binecuvântări.” Așadar, în timp ce alții urmăresc o schimbare a firii și acceptă să fie emondați, ei se roagă lui Dumnezeu din Ceruri, spunând: „O, Dumnezeule, călăuzește-mă prin aceste dificultăți și fă-mă capabil să accept să fiu emondat. Sunt dispus să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale.” Auzi că nu sunt greșite cuvintele cu care se roagă, dar ei niciodată nu admit că au o fire coruptă sau că se înșală. În inimile lor, Îl recunosc doar pe Dumnezeul din Ceruri. Cât despre Dumnezeul de pe pământ – Dumnezeu întrupat – și cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu, nu le dau atenție, ca și cum aceste lucruri nu ar avea nicio legătură cu ei. Atât de simplă și seacă le este credința lor în Dumnezeu. Indiferent de modul în care alții vorbesc despre firea coruptă a oamenilor și de nevoia de a urmări o schimbare a firii, ei cugetă: „Cum de voi toți sunteți atât de corupți și eu nu sunt?” Ei cred că sunt perfecți și fără cusur și că nu au o fire coruptă. Uneori au prejudecăți sau îi disprețuiesc pe ceilalți, dar cred că este normal, considerând că acesta este doar un gând rău și că va dispărea dacă ei îl reprimă. Sau, când văd alți oameni răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, ei cugetă: „Niciodată nu m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Dragostea pe care I-o port în inima mea nu s-a clintit niciodată.” Spun doar aceste câteva fraze și nu reflectează asupra lor și nu știu să acționeze în conformitate cu principiile. Sunt astfel de oameni persoane care urmăresc adevărul? (Nu.) Atunci de ce au o impresie atât de bună despre ei și de ce cred că această cale de credință în Dumnezeu nu este rea? Ce se întâmplă aici? Asta arată că nu iubesc adevărul. Potrivit noțiunilor umane, ce fel de oameni sunt aceștia? În ce moduri se manifestă? Sunt elocvenți, șireți, învață repede și au o abilitate mare de a înțelege lucrurile. Înțeleg ce spui imediat ce îți ies cuvintele din gură și sunt deosebit de rapizi în a înțelege doctrine. Totuși, indiferent ce înțeleg, direcția și țelul faptului că urmăresc să primească binecuvântări rămân neschimbate. Mai mult, tratează adevărurile pe care le înțeleg ca pe teorii teologice sau ca pe un soi de dogmă sau învățături. Ei nu cred că ele reprezintă adevărul și astfel nu le practică sau experimentează, cu atât mai puțin să le aplice în propria viață. Acceptă și predică doar doctrinele care le plac și care se conformează cu noțiunile și închipuirile lor, crezând că au câștigat ceva. Să fie capabili să predice doctrine și să impresioneze mulți oameni reprezintă pentru ei cel mai mare câștig din credința în Dumnezeu. Cât despre practicarea adevărului sau cunoașterea de sine, ei cred că acestea sunt chestiuni banale de mică importanță și că a fi capabili să predice doctrine spirituale, să răspundă la întrebări și să îi facă pe ceilalți oameni să îi admire sunt cele mai importante lucruri și ceea ce îi califică să se bucure de beneficiile statutului. Astfel, nu dau nicio atenție practicării adevărului, nu reflectează asupra lor și se mulțumesc doar cu a fi capabili să propovăduiască predici elevate. Problema este destul de gravă, chiar mai gravă decât cea a celor care nu au înțelegere spirituală, deoarece ei știu clar că acesta este adevărul, dar nu îl practică sau experimentează. Aceasta este o persoană care e scârbită de adevăr și care se joacă cu adevărul. Nu este extrem de gravă natura acestei probleme?

Acum puteți să discerneți oamenii care au înțelegere spirituală, dar nu urmăresc adevărul, nu-i așa? Vă manifestați într-un fel sau altul ca acest tip de persoană? (Da, îndeosebi făcând lucruri de dragul statutului.) Să spui lucruri de dragul statutului și să faci lucruri de dragul statutului – totul se învârte în jurul statutului; asta este problematic. Este posibil să urmăriți adevărul în felul acesta? Care sunt manifestările când faceți lucruri de dragul statutului? În primul rând, presupune concentrarea asupra propriei reputații, imagini și demnități, precum și asupra statutului pe care îl are o persoană în inimile celorlalți – dacă alții o privesc cu admirație sau o venerează. Indiferent ce face, este atentă doar la aceste aspecte, fără să-L preamărească niciodată pe Dumnezeu sau să-I fie mărturie. De exemplu, când cineva care nu urmărește adevărul întâlnește un nou credincios, își spune în sinea sa: „Tu crezi în Dumnezeu doar de câțiva ani, nu înțelegi nimic” și îl disprețuiește. Dacă noul credincios dorește să caute adevărul, va lua în primul rând în considerare aparențele noului credincios, modul în care acesta vorbește și dacă îi place de el. Dacă noul credincios este de calibru slab, nu va fi dispus să aibă părtășie despre adevăr; va oferi doar câteva cuvinte de încurajare și o va lăsa baltă. Care este problema aici? (El crede că are mulți ani de credință și are capital, așa că își etalează vechimea.) Acest capital este o manifestare a afirmării statutului său. Având capitalul, el se simte îndreptățit să vorbească din postura dată de statut – un statut auto-conferit, nu oferit de către ceilalți. Sunt asemenea oameni care lucrează și vorbesc în acest mod cei care urmăresc adevărul? (Nu.) Voi vă manifestați în acest mod? Spuneți: „Cred în Dumnezeu de 10 ani. Nu este o insultă la adresa mea să fiu partener cu cineva care crede doar de 2 ani? Nici măcar nu doresc să vorbesc cu această persoană. Și un singur cuvânt m-ar obosi. Nu înțelege nimic!” Această abordare apare când ești stăpânit de o fire arogantă. Dacă nu ai avea o inimă care prețuiește statutul, dacă nu ai clasifica oamenii în funcție de vechime sau experiență și nu ai crede că ai capital, atunci ai mai trata pe cineva în acest mod? În mod clar, din cauza faptului că în interiorul tău ai o fire coruptă, manifestările modului în care tratezi oamenii nu sunt benefice altora, lucru care expune firea ta coruptă, ceea ce urmărești și ceea ce zace adânc în inima ta. Mai există o altă manifestare a acționării de dragul statutului. De exemplu, unii oameni au acumulat cunoștințe profesionale sau sunt experți într-un anumit domeniu. Totuși, când discută despre acest domeniu, dacă alții vorbesc primii, se supără și se gândesc: „Cum puteți vorbi fără rațiune? Nu ați recunoaște măreția nici dacă ar fi în fața voastră!” Ei spun: „Am absolvit studiile universitare pe acest subiect și mi-am dedicat toată cercetarea acestor chestiuni. După ce am absolvit, am lucrat în acest domeniu mai mulți ani. Mi-am abandonat profesia de peste 10 ani, de când cred în Dumnezeu, dar îmi pot aminti totul cu ochii închiși. Nu îmi place să vorbesc despre asta, pare că vreau să mă dau în spectacol.” Ce părere aveți despre aceste cuvinte? Aceste cuvinte aparțin universitarilor non-credincioși și sunt spuse pe baza filosofiilor satanice, făcându-i să pară cunoscători și să câștige aprobarea tuturor. Ei pretind că nu vor să se dea în spectacol, dar exact asta fac, doar că într-o manieră mai abilă. Menționează capitalul pe care îl au, cum ar fi numărul de ani în care au studiat această profesie și ce au câștigat, folosindu-se de această metodă pentru a transmite mesajul că sunt experți în acel domeniu. Dacă ești expert într-un domeniu înseamnă neapărat că înțelegi domeniul? Aceasta este abordarea pe care trebuie să o ai dacă ești un expert care face lucrare în casa lui Dumnezeu? (Nu.) Atunci ce ar trebui să faci? (Să cauți adevărul; să discuți și să cauți împreună cu frații și surorile.) Toată lumea ar trebui să caute împreună. Spui: „Trebuie să fiu onest. Am lucrat în această profesie mai mulți ani și știu câte ceva despre asta, dar nu cunosc principiile din spatele modului în care casa lui Dumnezeu folosește această profesie. Nu știu dacă această cunoaștere a mea este utilă în casa lui Dumnezeu – putem să discutăm împreună asta. Vă voi spune câte ceva despre bazele acestui domeniu.” Acesta este un mod rațional de a vorbi. Deși este cunoscător în privința profesiei, este smerit și nu plin de mândrie. Nu se preface; vrea cu adevărat să facă o treabă bună și să împărtășească tot ce a învățat și știe cu toată lumea, fără a ascunde nimic. Face asta exclusiv de dragul de a-și îndeplini bine datoria, indiferent de modul în care îl privesc sau îl tratează ceilalți. Își îndeplinește datoria pe deplin din dorința de a-L mulțumi pe Dumnezeu și pentru a dobândi adevărul și a trăi o asemănare umană. Astfel, în fiecare aspect al îndeplinirii datoriei, ia în considerare interesele casei lui Dumnezeu și se gândește la pătrunderea în viață a fraților și a surorilor. Indiferent ce face, are mai întâi părtășie cu ceilalți, apoi discută în colectiv pentru a ajunge la un consens, lăsându-i pe frați și surori să contribuie cu idei și efort, uniți cu toții în buna îndeplinire a sarcinii. Ce părere aveți despre această abordare? Doar oamenii care urmăresc adevărul ar proceda în acest mod. Deși cred la fel în Dumnezeu, cei care urmăresc adevărul și cei care nu o fac se manifestă în moduri diferite. Ce fel de persoană este dezgustătoare? (Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt dezgustători.) Nu este nevoie să te dai în spectacol dacă știi câte ceva despre o anumită profesie și nu este nevoie să îi nesocotești sau să îi constrângi pe ceilalți dacă știi câte ceva despre profesie. Unii oameni sunt pe cai mari când devin conducători sau lucrători, merg și vorbesc cu o expresie afectată, chiar dându-și aere de oficialități. Modul acesta de a face lucrurile este și mai dezgustător. Chiar dacă ai un oarecare statut, nu este nevoie să te grozăvești cu el și să fii trufaș. Ar trebui să acționezi responsabil, pentru a conduce frații și surorile să-și îndeplinească bine îndatoririle. Aceasta este responsabilitatea ta și lucrul pe care ar trebui să îl îndeplinești. Mai mult decât atât, dacă ai umanitate și ești loial, trebuie să îți asumi responsabilitatea când faci lucruri. Cum ar trebui să îți asumi responsabilitatea? Având clar părtășie despre domeniile pe care oamenii nu le înțeleg, despre domeniile în care oamenii sunt predispuși să greșească sau să fie induși în eroare și rectificând orice greșeli și devieri ce apar, te asiguri că toată lumea poate face lucrurile folosind metoda corectă, astfel încât să nu mai greșească sau să fie constrânși de ceilalți. În acest mod, îți vei fi îndeplinit responsabilitatea. Asta înseamnă să fii responsabil și loial în datoria ta. Odată ce ai reușit asta, ar mai putea alți oameni din jurul tău să spună că urmărești statutul? Nu, nu ar putea. Principiile pe care le practici sunt deja corecte, la fel și calea ta. Acestea sunt manifestările celor ce urmăresc adevărul; așa ar trebui să practice cei care caută adevărul. Opusul nu reprezintă nimic altceva decât o multitudine de comportamente dizgrațioase. Să dorești să te dai în spectacol și să fii văzut bine, dar totodată să ții pentru tine și să ascunzi ceea ce știi, de teamă că nu te vei mai putea pune în valoare și nu vei mai fi văzut bine dacă și alții știu aceste lucruri – este un lucru atât de răzvrătit! Aceste persoane neglijează interesele casei lui Dumnezeu, ba chiar stau și se uită, chicotind în sinea lor: „Dacă eu nu vorbesc, să vedem dacă cineva poate explica această chestiune în mod clar! Chiar dacă spun ceva, nu voi spune tot. Voi dezvălui azi un pic, mâine un pic, și tot nu vă voi spune adevărul. Vă voi lăsa să cugetați singuri. Nu este ușor să scoateți ceva de la mine! Dacă vă spun tot ceea ce înțeleg și vă fac și pe voi să înțelegeți, atunci nu îmi va mai rămâne nimic și voi veți fi mai buni decât mine. Cum mă veți privi atunci?” Ce fel de creatură ar gândi așa? Această persoană este veninoasă! Nu e bună de nimic. Este o persoană onestă? (Nu.) Voi ați făcut asta? (Eu am făcut. Mai ales după ce am răspândit Evanghelia o perioadă mai îndelungată și am avut câteva rezultate, am simțit că am unele avantaje și un pic de capital. Când alți oameni au întrebat dacă știu metode bune sau dacă am vreo experiență pozitivă de împărtășit, am refuzat. Am trăit după zicala otrăvitoare a Satanei: „Odată ce studentul știe tot ce știe profesorul, profesorul își va pierde mijloacele de trai.” Mi-a fost teamă că alții mă vor depăși și că apoi îmi voi pierde statutul.) Teama că alți oameni ți-o vor lua înainte nu este un lucru ușor de depășit. Reputația și interesul propriu reprezintă țeluri pentru care oamenii luptă toată viața lor, dar sunt totodată și două pumnale în inimă – te vor costa viața!

Unii oameni care au făcut lucruri de care au beneficiat lucrarea bisericii și frații și surorile cred că au avut o contribuție și că au un oarecare statut în cadrul bisericii. De fiecare dată când sunt în fața altora, ei menționează aceste lucruri bune pe care le-au făcut, astfel încât toată lumea să aibă o percepție și o înțelegere complet nouă asupra lor – o înțelegere a capitalului și statutului lor și o înțelegere a reputației și a locului lor în biserică. De ce fac asta? (Ca să se dea în spectacol și să se grozăvească.) Care este scopul grozăvirii? Să se afirme. Și ce pot face ca să se afirme? (Să îi facă pe ceilalți să îi admire.) Să îi facă pe oameni să îi admire, să îi flateze și să îi venereze. După ce obțin aceste lucruri, cum se simt în sinea lor? (Savurează asta.) Savurează beneficiile statutului. Și voi urmăriți aceste lucruri? Ce generează aceste gânduri, idei și moduri de gândire pe care le au oamenii? Ce le dă naștere? Care este sursa lor? Sursa este firea coruptă a omului. Firea coruptă a omului face ca oamenii să se dezvăluie pe ei înșiși în acest mod și dă naștere unor astfel de lucruri urmărite de ei. Unii oameni se simt deseori superiori în casa lui Dumnezeu. În ce moduri? Ce îi face să se simtă superiori în aceste moduri? De exemplu, unii oameni știu să vorbească o limbă străină și se gândesc că asta înseamnă că au un dar și că sunt pricepuți și că ar fi probabil foarte dificil pentru casa lui Dumnezeu să își extindă lucrarea dacă nu i-ar avea. Drept urmare, ei doresc ca oamenii să îi privească cu admirație oriunde se duc. Ce metodă folosesc oamenii de acest tip când întâlnesc alți oameni? În inima lor, le atribuie tot soiul de clasificări oamenilor care îndeplinesc diferite îndatoriri în casa lui Dumnezeu. Conducătorii sunt pe prima poziție, oamenii care au talente deosebite pe a doua, apoi oamenii care au talente obișnuite și la coadă sunt cei ce îndeplinesc tot soiul de îndatoriri de susținere. Unii oameni tratează abilitatea de a îndeplini îndatoriri importante și îndatoriri speciale drept capital și o tratează ca având adevărurile-realități. Care este problema aici? Nu este absurd? Îndeplinirea unor îndatoriri speciale îi face aroganți și trufași și să îi desconsidere pe toți. Când întâlnesc pe cineva, primul lucru pe care îl fac mereu este să întrebe ce datorie îndeplinește acea persoană. Dacă persoana îndeplinește o datorie obișnuită, o privește de sus și se gândesc că acea persoană nu merită atenția lor. Când această persoană dorește să aibă părtășie cu ei, sunt plăcuți în aparență, dar în sinea lor gândesc: „Vrei să ai părtășie cu mine? Tu ești un nimeni. Uită-te la ce datorie îndeplinești – cum să fii demn să vorbești cu mine?” Dacă datoria îndeplinită de acea persoană este mai importantă decât a lor, atunci o flatează și o invidiază. Când văd conducători sau lucrători, sunt lingușitori și îi flatează. Sunt principiali în modul în care tratează oamenii? (Nu. Tratează oamenii în funcție de datoria pe care aceștia o îndeplinesc și conform diferitelor ranguri pe care ei le conferă oamenilor.) Ei clasifică oamenii în funcție de experiența și vechimea lor și pe baza talentelor și darurilor lor. Ce dezvăluie faptul că ei clasifică oamenii în acest mod? Acest lucru dezvăluie ceea ce urmărește o persoană, pătrunderea ei în viață, natura-esență pe care o are și calitatea umanității sale. Când unii oameni văd un conducător superior, dau din cap și se pleacă ușor și sunt politicoși. Când văd pe cineva care are câteva abilități, care este înzestrat, care vorbește cu iscusință, care a îndeplinit îndatoriri importante în casa lui Dumnezeu sau care a fost avansat de Cel de mai sus și pe care El îl vede ca fiind important, vorbesc într-o manieră deosebit de politicoasă. Când văd pe cineva de calibru slab sau care îndeplinește o datorie obișnuită, îl desconsideră și îl tratează de parcă ar fi invizibil – modul în care îl tratează este diferit. Ce își spun în sinea lor? „Cineva ca tine tot reprezintă clasa de jos, chiar dacă crezi în Dumnezeu, totuși, vrei să discuți de parcă ai fi la același nivel cu mine și să ai părtășie cu mine despre pătrunderea în viață și despre a fi o persoană onestă. Nu ești potrivit să faci asta!” Ce fire este aceasta? Aroganță, ferocitate și ticăloșie. Sunt mulți oameni de acest fel în biserică? (Da.) Sunteți acest tip de persoană? (Da.) Tratarea diferită a oamenilor în funcție de cine sunt – niciunul din aceste lucruri nu reprezintă manifestări ale oamenilor care urmăresc adevărul. Ce urmăresc ei? (Ei urmăresc statutul.) Comportamentul, dezvăluirile și manifestările obișnuite ale oamenilor pot arăta toate gândurile, opiniile și intențiile pe care le au și ceea ce urmăresc, precum și calea pe care sunt. Ceea ce dezvălui și manifești în mod obișnuit este ceea ce urmărești – se dezvăluie ceea ce tu urmărești. Chiar dacă oamenii de acest tip au înțelegere spirituală, pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu, pot face legături cu ale Sale cuvinte și le pot compara cu propriile stări, indiferent ce se întâmplă, nu caută adevărul și nu abordează lucrurile folosind drept principii personale adevărul cuvintelor lui Dumnezeu. Mai degrabă, abordează lucrurile și acționează pe baza propriilor noțiuni, închipuiri, intenții, obiective și dorințe, precum și după preferințele personale. Pot asemenea oameni să pătrundă în adevărurile-realități? (Nu.) Inima lor încă nutrește principiile și metodele de interacțiuni lumești pe care le au oamenii care nu cred; ei clasifică în continuare oamenii după experiență și vechime și atribuie tot soiul de ranguri oamenilor din casa lui Dumnezeu. Ei nu folosesc adevărul pentru a evalua oamenii, ci mai degrabă îi evaluează folosind opiniile și standardele celor care nu cred. Este aceasta urmărirea adevărului? (Nu.) Deși par a fi oameni care înțeleg adevărul atunci când vorbesc și predică, se poate vedea vreo fărâmă de adevăr-realitate în modul în care își îndeplinesc îndatoririle? (Nu.) Atunci, sunt aceștia oameni care au intrare în viață? (Nu.) Înlăuntrul lor sunt prea multe lucruri corupte, și nu reușesc să își atingă ținta în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor pentru mântuire. Dacă tratează permanent aceste lucruri ca pe un capital, atunci câte dintre cuvintele lui Dumnezeu pe care le înțeleg pot pune în practică? Chiar există în inima lor adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu? Pentru ei, cât cântăresc pătrunderea în viață și transformarea firii lor? Ce s-a înrădăcinat mai exact în inimile lor? Cu siguranță toate filosofiile satanice și lucrurile moștenite de la om, precum și noțiunile și închipuirile lor despre credința în Dumnezeu. Dacă aceste lucruri se înrădăcinează prea adânc în inimile oamenilor, le va fi extrem de greu să accepte adevărul. Ei iau mereu în considerare cum îi privește Cel mai de sus, dacă îi apreciază Cel mai de sus, dacă sunt în inima lui Dumnezeu și dacă Dumnezeu îi cunoaște. Ei privesc oamenii în același fel: ei cercetează dacă îi apreciază Cel mai de sus și dacă Dumnezeu este mulțumit de ei – ei tratează oamenii diferit, în funcție de cine sunt. Când inima lor acordă permanent importanță acestor lucruri, cât efect poate avea adevărul asupra lor? Ce urmăresc, de fapt, oamenii care trăiesc permanent cu aceste stări și conform acestor filosofii pentru interacțiuni lumești? Pot pătrunde adevărurile-realități? (Nu.) Atunci pe ce bază își trăiesc viețile? (Ei trăiesc pe baza filosofiilor satanice pentru interacțiuni lumești.) Trăiesc pe baza filosofiilor satanice, totuși, cred că au cunoaștere, că sunt învățați și înțelepți și simt destul de multă bucurie în sinea lor. Cum văd ei casa lui Dumnezeu? (Ca pe o societate.) O văd ca pe o societate. Încă nu au renunțat la această opinie. Așadar, cum rezolvă aceste probleme? Nu este vorba doar de citirea cuvintelor lui Dumnezeu de către oameni și de a fi capabili să recunoască faptele expuse de Dumnezeu. Trebuie să experimenteze și emondarea, încercările și rafinarea. Trebuie, de asemenea, să își cunoască natura-esență, să vadă clar esența capitalului, darurilor, cunoașterii și calificărilor, să renunțe la aceste lucruri, să accepte adevărurile din cuvintele lui Dumnezeu și să trăiască în conformitate cu adevărul. Doar atunci poate fi remediată problema unei naturi corupte.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.