Cea mai mare parte dintre voi credeți în Dumnezeu de cel puțin zece ani, mai mult sau mai puțin, deci în ce etapă a experienței voastre de viață ați ajuns acum? La ce nivel se află statura voastră în prezent? (Când mă văd dezvăluind constant o fire coruptă, decid că nu trebuie să fiu unul dintre oamenii lui Dumnezeu, ci doar un făcător de servicii; apoi devin negativ și îngrijorat că nu sunt apt să primesc mântuirea.) Să îți fie teamă atunci când stabilești că ești un făcător de servicii: acesta este un semn că statura ta este infantilă și imatură. A fi infantil înseamnă să nu ai discernământ, să nu ai capacitatea normală de a evalua și de a considera problemele, să-ți lipsească procesele de gândire ale unui adult și să fii mereu constrâns de perspectivele și destinul tău. Ar mai dori cineva să spună câteva cuvinte? (Când îmi fac datoria și mă abat de la drumul meu, mă îngrijorez mereu, întrebându-mă dacă Dumnezeu mă va dezvălui și elimina.) De ce vă este frică să fiți eliminați? Ce înseamnă, în ultimă instanță, acest lucru pe care îl considerați „eliminare”? (A nu avea un sfârșit bun.) Când considerați că „a fi eliminat” înseamnă a nu vi se permite să vă faceți datoria sau a pierde orice șansă la mântuire, este oare aceasta – ceea ce ați stabilit – același lucru cu modul în care vă vede și vă tratează Dumnezeu? Cei cu statură infantilă vor aborda, bineînțeles, totul pe baza noțiunilor și a închipuirilor umane și nu în funcție de cuvântul lui Dumnezeu sau de adevăr. Dar cei care au crescut și s-au maturizat în viață vor aborda totul conform cuvântului lui Dumnezeu și adevărului; examinarea unei probleme în acest mod este mult mai riguroasă. Se întâmplă ca, atunci când cineva își face datoria, să apară abateri și dificultăți; dacă ar fi eliminat de la prima eroare, atunci nimeni nu și-ar putea face datoria în mod corespunzător. Ar trebui să înțelegi că întregul scop al faptului de a-ți face datoria este ca firea ta coruptă să poată fi purificată prin experiența judecății din partea lui Dumnezeu, astfel încât, în actul îndeplinirii datoriei, să poți înțelege adevărul și să intri în realitate și astfel, făcându-ți datoria, să te eliberezi de mrejele influenței Satanei și să primești mântuirea. De aceea Dumnezeu le cere oamenilor ca, făcându-și datoria, să învețe să caute adevărul în toate lucrurile și să rezolve probleme conform cuvântului Său: aceasta este o evoluție necesară în experiența vieții. În circumstanțe obișnuite, niciun individ nu este priceput la toate și nici nu are abilități atotcuprinzătoare, astfel încât este aproape imposibil să evite erorile în îndeplinirea datoriei, dar, atât timp cât aceasta nu este un act intenționat de tulburare, se încadrează în limitele așteptărilor normale. Dacă, totuși, acest lucru se întâmplă prin intervenție umană, dacă este o consecință nefastă provocată de o faptă rea, deliberată, atunci există ceva în neregulă cu umanitatea persoanei respective și ar fi un caz de tulburare și distrugere intenționată. Persoana rea ar fi complet dezvăluită în acel moment. În ochii Săi, Dumnezeu îi măsoară și-i evaluează riguros pe oameni; adică, atunci când folosește o persoană, când o pune să facă ceva, Dumnezeu are, cu siguranță, standarde pe care dorește ca această persoană să le îndeplinească. Dumnezeu nu vrea ca tu să fii un supraom, să fii omnipotent, ci are anumite cerințe de la tine și te tratează pe baza a ceea ce ține de capacitatea oamenilor obișnuiți. Conform cunoștințelor cu care ești înzestrat, calibrului tău, condițiilor în care trăiești și conform tuturor înțelegerilor pe care le-ai dobândit, inclusiv ceea ce ține de capacitatea ta, având în vedere vârsta și experiența ta actuală, Dumnezeu va stabili standardul cel mai riguros și cel mai adecvat pentru evaluarea ta. Care este standardul de evaluare al lui Dumnezeu? Este să examineze intenția, principiile și obiectivele din modul tău de a face lucruri, pentru a vedea dacă acestea se conformează adevărului. Poate că ceea ce faci tu se conformează standardelor stabilite pentru tine de alți oameni și ar trebui să primești un punctaj perfect pentru asta, dar cum te evaluează Dumnezeu? Standardul după care te evaluează Dumnezeu este dacă ești capabil să îți oferi întreaga inimă, minte și putere, dacă poți ajunge în punctul în care să fii în stare să dai totul, să îți oferi loialitatea. Acesta este standardul de evaluare al lui Dumnezeu. Dacă tu ai dat deja totul, atunci Dumnezeu va considera că ai atins standardul. Toate cerințele pe care Dumnezeu le are de la oameni sunt în limita capacității lor de a le îndeplini și nu sunt mai presus de puterea lor.

Uneori, Dumnezeu folosește o anumită chestiune pentru a te dezvălui sau disciplina. Dar asta înseamnă că ai fost eliminat? Înseamnă că ți-a venit sfârșitul? Nu. Este ca atunci când un copil a fost neascultător și a făcut o greșeală; părinții lui s-ar putea să-l certe și să-l pedepsească, dar dacă el nu poate să priceapă intenția părinților săi sau de ce fac acest lucru, va înțelege greșit intenția lor. De exemplu, părinții ar putea să-i spună copilului: „Nu pleca singur din casă și nu ieși singur afară”, dar acest lucru îi intră pe o ureche și îi iese pe cealaltă, iar copilul oricum iese singur, pe furiș. Odată ce află părinții, îl ceartă pe copil și, drept pedeapsă, îl pun să stea la colț ca să reflecteze la comportamentul lui. Neînțelegând intențiile părinților, copilul începe să aibă îndoieli: „Oare părinții mei nu mă mai vor? Sunt într-adevăr al lor? Și dacă nu sunt într-adevăr al lor, ar însemna că am fost adoptat?” Acestea sunt lucrurile la care meditează. Care sunt intențiile reale ale părinților? Părinții au spus că este prea periculos să facă acel lucru și i-au zis copilului lor să nu-l facă. Însă copilul nu a ascultat și spusele părinților i-au intrat pe o ureche și i-au ieșit pe cealaltă. Prin urmare, părinții au fost nevoiți să folosească o formă de pedeapsă pentru a-și educa copilul cum se cuvine și a-l face să învețe din greșelile lui. Ce vor să obțină părinții făcând acest lucru? Este doar pentru a-l face pe copil să învețe din greșelile lui? Acest tip de învățătură nu este ceea ce vor să obțină în cele din urmă. Scopul părinților în a face acest lucru este de a-l determina pe copil să facă ceea ce i se spune, să se comporte în conformitate cu sfaturile lor și să nu facă nimic neascultător ca să-i îngrijoreze – acesta ar fi efectul dorit. În cazul în care copilul își ascultă părinții, acest lucru arată că gândirea i s-a maturizat și, atunci, părinții săi vor avea mai puține griji. Oare nu vor fi atunci mulțumiți de el? Va mai fi nevoie ca ei să-l pedepsească în acest fel? Nu va mai fi nevoie. Exact așa este și cu credința în Dumnezeu. Oamenii trebuie să învețe să țină cont de cuvintele lui Dumnezeu și să-I înțeleagă inima. Nu trebuie să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu. De fapt, în multe cazuri, îngrijorarea oamenilor izvorăște din interesul pentru propria persoană. Vorbind în termeni generali, este teama că nu vor avea niciun final. Se gândesc mereu: „Dacă Dumnezeu mă dă în vileag, mă elimină și mă respinge?” Aceasta este interpretarea ta greșită despre Dumnezeu; acestea sunt doar ipotezele tale părtinitoare. Trebuie să-ți dai seama care este intenția lui Dumnezeu. Când El îi dă pe oameni în vileag, nu o face pentru a-i elimina. Oamenii sunt demascați pentru a le dezvălui neajunsurile, greșelile și naturile-esențe personale, pentru a-i face să se cunoască pe ei înșiși și pentru a deveni capabili de o adevărată pocăință; din acest motiv, dezvăluirea oamenilor este pentru a le ajuta viețile să crească. Fără o înțelegere pură, oamenii pot să-L interpreteze greșit pe Dumnezeu și să devină negativi și slabi. Pot chiar să cedeze în fața disperării. De fapt, dezvăluirea de către Dumnezeu nu înseamnă neapărat că vei fi eliminat. Aceasta are loc pentru a te ajuta să ajungi să-ți cunoști corupția și pentru a te face să te pocăiești. Deseori, pentru că oamenii sunt răzvrătiți și nu caută să găsească rezolvarea în adevăr când dezvăluie corupție, Dumnezeu trebuie să exercite disciplină. Și astfel, uneori, El îi dezvăluie pe oameni, expunând urâțenia lor și cât de demni de milă sunt, determinându-i să se cunoască pe ei înșiși, ceea ce le ajută viața să crească. Expunerea oamenilor are două implicații diferite: pentru cei ticăloși, a fi dați în vileag înseamnă că sunt eliminați. Pentru cei care pot accepta adevărul, este o reamintire și un avertisment; ei sunt obligați să reflecteze asupra lor, să-și vadă adevărata stare și să nu mai fie îndărătnici și nesăbuiți, deoarece ar fi periculos să continue astfel. Expunerea oamenilor în acest mod este pentru a le aduce aminte ca, atunci când își realizează datoria, nu cumva să devină zăpăciți și nepăsători, să eșueze în a lua lucrurile în serios, să se mulțumească doar cu puține rezultate și să creadă că și-au îndeplinit datoria la un standard acceptabil când, de fapt, evaluați conform cerințelor lui Dumnezeu, ei nu au atins standardele, dar tot se complac și consideră că se descurcă bine. În astfel de împrejurări, Dumnezeu îi va disciplina, le va atrage atenția și le va reaminti oamenilor. Uneori, Dumnezeu le dezvăluie urâțenia – ceea ce, în mod evident, este pentru a le servi drept aducere aminte. În astfel de momente, ar trebui să reflectezi asupra ta: faptul că-ți realizezi datoria astfel este inadecvat, în tine este răzvrătire, sunt prea multe elemente negative, tot ce faci e superficial și, dacă tot nu te căiești, de drept, ar trebui să fii pedepsit. Ocazional, când Dumnezeu te disciplinează sau te dă în vileag, asta nu înseamnă în mod neapărat că vei fi eliminat. Această chestiune ar trebui abordată corect. Chiar dacă ești eliminat, ar trebui să accepți acest lucru și să te supui și să te grăbești să meditezi și să te pocăiești. În concluzie, indiferent de semnificația din spatele dezvăluirii tale, trebuie să înveți să te supui. Dacă manifești rezistență pasivă și, în loc să îți îndrepți defectele, continui să mergi din rău în mai rău, vei fi, cu siguranță, pedepsit. Prin urmare, în gestionarea chestiunilor legate de dezvăluire, trebuie să dai dovadă de supunere, inima trebuie să-ți fie cuprinsă de teamă și trebuie să devii capabil de pocăință. Numai atunci ești în acord cu intențiile lui Dumnezeu și doar dacă practici în acest mod te poți salva și poți fi cruțat de pedeapsa lui Dumnezeu. Persoanele chibzuite ar trebui să fie capabile atunci să își recunoască greșelile și să le corecteze, ajungând măcar în punctul în care se bazează pe conștiința lor pentru a-și îndeplini datoria. În plus, trebuie și să aspire spre adevăr, ajungând nu doar în punctul în care comportamentul lor se bazează pe principii, dar și până acolo unde își oferă cu totul inima, sufletul, mintea și puterea. Doar astfel de acțiuni constituie o modalitate acceptabilă de a-și îndeplini datoria, numai în acest fel devin persoane care I se supun cu adevărat lui Dumnezeu. Ce ar trebui să fie considerat drept standard pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu? Trebuie să își bazeze acțiunile pe adevărurile-principii, aspectul major al cărora este să pună accentul pe interesele și pe lucrarea casei lui Dumnezeu, să aibă imaginea de ansamblu în minte și să nu se concentreze pe un singur aspect, riscând să piardă din vedere un altul, iar aspectul minor este să își îndeplinească sarcinile corespunzător și să obțină efectul dorit conform cerințelor, fără a acționa superficial, fără a aduce rușine lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor stăpâni aceste principii, nu vor renunța oare la îngrijorările și la concepțiile lor greșite? Odată ce vei da la o parte îngrijorările și concepțiile greșite și nu vei mai avea idei nejustificate despre Dumnezeu, elementele negative vor înceta treptat să mai ocupe o poziție dominantă în tine și vei aborda acest tip de chestiuni în mod corect. Prin urmare, este important să cauți adevărul și să te străduiești să înțelegi intențiile lui Dumnezeu.

Atunci când își îndeplinesc datoria, unii sunt adesea într-o stare de negativitate și pasivitate sau de împotrivire și neînțelegere. Se tem mereu să nu fie dezvăluiți și eliminați, fiind permanent constrânși de viitorul și destinul lor. Nu este aceasta expresia unei staturi mici? (Ba da.) Unii spun mereu că se tem că nu-și vor realiza datoria bine și, fără să analizăm detaliile, chiar i-am putea considera destul de loiali. Ce anume îi îngrijorează cu adevărat în inima lor? Se tem că, dacă nu-și fac bine datoria, vor fi eliminați și nu vor avea o destinație bună. Unii spun că se tem să devină făcători de servicii. Când alții aud acest lucru, interpretează că, nevrând să devină făcători de servicii, acești oameni își doresc doar să-și realizeze bine datoria în calitate de oameni de-ai lui Dumnezeu și îi consideră ca fiind fermi. De fapt, în inima lor, cei care se tem să devină făcători de servicii se gândesc: „Dacă devin un făcător de servicii, până la urmă tot voi pieri și nu voi avea o destinație bună și nu voi avea parte de Împărăția Cerurilor.” Iată la ce fac aluzie cuvintele lor; sunt îngrijorați de sfârșitul și de destinația lor. Dacă Dumnezeu spune că sunt făcători de servicii, depun ceva mai puțin efort pentru a-și realiza datoria. Dacă Dumnezeu spune că sunt unii dintre oamenii Lui și au fost aprobați de Dumnezeu, depun ceva mai mult efort pentru a-și face datoria. Care este problema aici? Problema este că, atunci când își realizează datoria în casa lui Dumnezeu, nu acționează conform adevărului-principiu. Se gândesc întotdeauna la perspectivele și la soarta lor și sunt întotdeauna constrânși de denumirea de „făcător de servicii”. Ca urmare, nu își pot face datoria bine și, chiar dacă vor să practice adevărul, le lipsește puterea de a face acest lucru. Trăiesc mereu într-o stare de negativitate și caută semnificația din spatele cuvintelor lui Dumnezeu, încercând să afle dacă sunt oamenii lui Dumnezeu sau făcători de servicii. Dacă sunt oamenii lui Dumnezeu, atunci se străduiesc să-și realizeze bine datoria. Dacă sunt făcători de servicii, atunci sunt superficiali în realizarea datoriei lor, generând multe elemente negative, constrânși fiind de titlul de „făcător de servicii”, incapabili să se elibereze. Uneori, după ce au fost aspru emondați, își spun: „Nu există speranță pentru mine, așa sunt eu. Voi face doar ce pot.” Și, cu gânduri pasive, negative și degenerate, se împotrivesc și își realizează datoria cu reticență. Pot să-și realizeze bine datoria în acest mod? La adunări, o astfel de persoană are constant părtășie despre adevăr și vorbește despre iubirea față de Dumnezeu, despre faptul că I se supune, că se bazează pe cuvântul Lui pentru a-și trăi viața și că Îi este loial, dar, totuși, nu este în stare să pună în practică niciunul dintre aceste lucruri, ci este atentă doar la perspectivele și la soarta sa viitoare, fiind permanent constrânsă de aviditatea sa de a primi binecuvântări, incapabilă să accepte vreun aspect de-ale adevărului. În acest mod, este potrivnică și opoziționistă, negativă și plină de nemulțumire, având în inimă mereu noțiuni despre Dumnezeu, ridicând bariere împotriva Lui și ținându-L la distanță. Se păzește mereu de Dumnezeu, temându-se ca nu cumva El să-Și dea seama de ea, să preia controlul asupra ei și să acționeze împotriva intereselor sale. Și, în timpul urmăririi, este mereu reticentă și nemulțumită, cu oameni care o trag din față și cu alții care o împing înainte din spate, ca și cum ar fi căzut într-o mlaștină și fiecare pas este foarte greu, iar a fi în viață înseamnă atât de multă suferință! Cum de s-a ajuns în această situație? S-a ajuns aici pentru că inima omului este prea înșelătoare, înțelege mereu greșit lucrarea pe care o face Dumnezeu pentru a mântui omenirea. Oricare ar fi tratamentul pe care Dumnezeu îl acordă, oamenii vor fi întotdeauna neîncrezători, gândindu-se: „Înseamnă că Dumnezeu nu mă mai vrea? Oare Dumnezeu mă va mântui în cele din urmă sau nu? Pentru cineva ca mine, mai are vreun rost să continui demersul de urmărire? Pot să intru în Împărăție?” Când oamenii nutresc în mod constant gânduri negative și contrare ca acestea, nu le va afecta oare capacitatea de a-și îndeplini datoria? Nu le va afecta și urmărirea adevărului? Dacă nu se debarasează de toate aceste elemente negative, când vor putea ei să intre vreodată pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu? Este greu de spus. Și astfel, oamenii care refuză să accepte adevărul sunt cei mai greu de manevrat și, în cele din urmă, singurul lucru care poate fi făcut cu ei este să-i eliminăm.

În rândul omenirii corupte, s-au înrădăcinat adânc în inimi anumite elemente contrare, ca de exemplu, lucruri precum chipul, vanitatea, statutul, faima, câștigul și așa mai departe. Când crezi în Dumnezeu, dacă-ți dorești să accepți adevărul, înseamnă să porți o luptă neîncetată cu aceste elemente contrare și să te confrunți cu tot felul de experiențe și lupte anevoioase. Această bătălie se va încheia doar atunci când adevărul, triumfător în oameni, va deveni viață. În această perioadă, când oamenii au ajuns să înțeleagă adevărul mâncând și bând cuvântul lui Dumnezeu și au priceput intențiile lui Dumnezeu, ei vor începe să practice adevărul și să se împotrivească trupului. Până în momentul în care adevărul va deveni viața lor, va fi posibil ca ei să-l folosească pentru a scăpa de aceste elemente negative și contrare. Vanitatea și prestigiul personal, faima, câștigul și statutul, poftele umane, intențiile necurate, neînțelegerea de către oameni a lui Dumnezeu, alegerile și preferințele lor, neprihănirea de sine, aroganța, înșelăciunea și altele – toate aceste probleme își vor găsi treptat soluția după ce oamenii vor înțelege adevărul. Procesul prin care ajungi să crezi în Dumnezeu nu este, de fapt, nimic altceva decât procesul de acceptare a adevărului, de folosire a lui pentru a învinge firea pământească și procesul de a mânca și bea neîncetat cuvântul lui Dumnezeu, de a căuta și de a folosi adevărul pe care ai ajuns să-l înțelegi, cuvântul lui Dumnezeu pe care ai ajuns să-l cunoști și adevărurile-principii pe care ai ajuns să le pricepi pentru a rezolva aceste probleme. A avea intrare în viață înseamnă a fi trecut prin aceste experiențe, iar făcând acest lucru, oamenii se vor transforma treptat. Aceste elemente corupte sunt prezente la toată lumea și nu există nicio persoană care să nu trăiască pentru profit și faimă. Toate ființele umane trăiesc pentru aceste lucruri; doar modul în care fiecare persoană le gestionează și își exprimă dorința pentru ele poate fi diferit, dar ceea ce dezvăluie este, în esență, același lucru. Unii oameni vorbesc pe față, alții nu; unii se dezvăluie într-un mod evident, în timp ce alții încearcă să se ascundă, folosind tot felul de metode pentru a acoperi lucrurile și a le împiedica să iasă la iveală, astfel încât alții să nu își dea seama de ele. Să nu-i lași pe alții să te vadă așa cum ești și să acoperi lucrurile – crezi că, făcând asta, Îl vei împiedica pe Dumnezeu să afle? Crezi că, dacă faci asta, firea ta coruptă nu va mai exista? Esența coruptă a fiecărei persoane este aceeași – cu ce se deosebește o persoană față de alta? Atitudinea cu care cineva se apropie de adevăr poate fi diferită de la o persoană la alta. Unii oameni, de îndată ce au auzit adevărul, sunt capabili să-l accepte. Îl iau ca pe un medicament amar la gust, dar bun pentru vindecare, folosindu-l pentru a trata bolile și a rezolva problemele care îi afectează pe dinăuntru. În gestionarea treburilor, în comportamentul lor, în îndeplinirea datoriei, în interacțiunea cu alții și în stabilirea scopului și orientării în viață, ei caută răspunsuri în cuvântul lui Dumnezeu și îl folosesc pentru a rezolva problemele cu care se confruntă în viață, practicând ceea ce ajung să înțeleagă, pas cu pas. De exemplu, când Dumnezeu spune: „Trebuie să vă străduiți cu toții să deveniți oameni onești”, o astfel de persoană se va gândi: „Cum pot deveni o persoană onestă?” Dumnezeu cere ca oamenii să devină onești; aceștia trebuie să spună cuvinte oneste, să își deschidă inimile pentru părtășie cu frații și surorile lor și să accepte scrutarea din partea lui Dumnezeu. Acestea sunt principiile în cauză și o astfel de persoană le va pune în practică imediat ce le-a auzit. Firește, în timpul practicii sale vor fi momente când ar putea devia la stânga sau la dreapta, nereușind să găsească principiile corecte, indiferent cât de mult caută și vor fi momente când practica sa va fi ușor denaturată. Străduindu-se însă neîncetat să atingă acest standard de a deveni o persoană onestă, în câțiva ani se va apropia tot mai mult de rezultatul dorit. Cu cât va trăi mai mult, cu atât va deveni mai uman și cu atât mai mult va simți că este în prezența lui Dumnezeu, iar progresul său în viață va fi mai bun. Așa sunt oamenii care sunt binecuvântați de Dumnezeu. Așa sunt oamenii din primul tip.

Acum, că am terminat de discutat despre oamenii din primul tip, să trecem la cel de-al doilea. Deși ambele tipuri ascultă predici și citesc cuvântul lui Dumnezeu, o persoană din primul tip este capabilă să priceapă adevărul, iar atunci când își dezvăluie firile corupte este capabilă să reflecteze asupra ei înseși și să se destăinuie, spunând: „Sunt arogant și neprihănit de sine. Îmi place să ies în evidență atunci când fac lucruri, nutrind mereu propriile intenții și pofte, îmi face plăcere să am un statut, iar lupta pentru faimă și profit îmi produce bucurie.” Spunând astfel, ea devine capabilă de a se autocunoaște și de a se îndrepta către adevăr. Este diferit, totuși, pentru cel de-al doilea tip. O astfel de persoană poate admite că este corupt înlăuntrul ei și, atunci când este pusă în situația de a fi emondată, poate chiar să recunoască faptul că a greșit, dar pur și simplu nu se va îndrepta. Oricât de mult ar asculta predici și oricât de multe cuvinte și doctrine ar pricepe, pur și simplu refuză să pună adevărul în practică și continuă să facă așa cum crede că se cuvine. O astfel de persoană este, de asemenea, capabilă să se deschidă la părtășie și să accepte să fie emondată, așa cum acceptă și disciplina din partea lui Dumnezeu, dar după ce a acceptat-o, o ia ca pe o doctrină, totul s-a terminat odată ce a priceput-o, și, după aceea, se întoarce la vechile sale obiceiuri, rămânând neschimbată. Să considere și să trateze adevărul ca pe o doctrină – care vor fi consecințele pentru o astfel de persoană? Cu siguranță va confunda respectarea regulamentelor cu practicarea adevărului. O persoană de acest fel nu-și face datoria conform cuvântului lui Dumnezeu sau cerințelor Lui, ci încearcă să rezolve problemele potrivit filosofiei Satanei pentru interacțiuni lumești și acelor căi și mijloace pe care le-a sintetizat pentru ea. Cu toate că poate să declare prin vorbe goale că adevărul este cuvântul lui Dumnezeu și că filosofia Satanei este un fals, ea încă mai practică falsitatea satanică în viața reală și chiar se simte liniștită făcând acest lucru. Oare cine recunoaște cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul și, totuși, nu-l pune în practică nu este o persoană care Îl înșală pe Dumnezeu? Cu toate că poate recunoaște cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul și filosofia Satanei ca fiind o falsitate, ea simte că aceasta ar putea fi, de asemenea, utilă, și astfel adoptă o metodă de compromis, alegând să meargă pe calea de mijloc între cele două și consideră că acest lucru înseamnă a practica adevărul. Pentru a nu sta nici de partea lui Dumnezeu, nici de partea Satanei, fără a jigni astfel pe niciunul din ei, ea se consideră chiar foarte inteligentă, gândindu-se: „Sunt o persoană care își face datoria și, de asemenea, una care urmărește adevărul, așa că, în mod sigur, voi putea primi aprobarea lui Dumnezeu.” Spuneți-Mi voi, este acest tip de persoană una care practică adevărul? (Nu.) Ea ascultă cuvântul lui Dumnezeu, îl notează și îl memorează cu seriozitate, ba chiar petrece timp meditând asupra lui, dar ce face, de fapt, cu acest cuvânt al lui Dumnezeu? Cu ce scop ascultă cuvântul lui Dumnezeu? (Îl folosește pentru a-l explica altora, cu scopul de a se scoate pe ea în evidență.) Acesta este un aspect. Ce altceva? (Îl consideră drept regulamente care trebuie respectate.) Uneori îl consideră ca pe niște regulamente care trebuie respectate, dar ce altceva? Sunt multe situații aici. Unii oameni transformă cuvântul lui Dumnezeu în regulamente care trebuie respectate, urmând sensul literal al cuvintelor lui Dumnezeu și atât. De exemplu, atunci când toată lumea are părtășie despre cum să fii o persoană onestă, ea are părtășie împreună cu ei. Și când cineva spune: „Unde este experiența ta reală de a fi o persoană onestă?”, ea va zice: „Ah, lasă-mă să mă uit în carnețelul meu.” Dacă ar fi avut vreo experiență, nu ar fi spus pur și simplu despre ea? Dacă este într-adevăr propria sa experiență, de ce ar avea nevoie să citească un text? Acest lucru o expune complet ca fiind lipsit de orice fel de realitate. Și apoi există unii oameni care atunci când termină de ascultat predicile, cred că le-au înțeles și care, dacă pot cita câteva rânduri de doctrină, cred că au înțeles adevărul. Nu este acesta un mod de gândire greșit? O astfel de persoană spune: „Sunt capabilă să înțeleg adevărul, am înțelegere spirituală, pot să înțeleg fiecare aspect al cuvântului lui Dumnezeu și fiecare aspect din ceea ce am auzit despre predici și acest lucru înseamnă că dețin adevărul-realitate”. Ea este oarbă în fața faptului că adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, că el este ceea ce face viața unei persoane, că adevărul nu numai că trebuie pus în practică, dar trebuie aplicat și pentru a rezolva fiecare problemă și dificultate care apare înlăuntrul unei persoane. Deoarece o astfel de persoană este incapabilă să accepte adevărul, ori de câte ori se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, aceasta încearcă întotdeauna să găsească un argument plauzibil pentru comportamentul său. Neștiind că asta este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, îi devine imposibil să caute adevărul pentru a rezolva această problemă a propriei răzvrătiri. În asemenea caz, știți cumva cum găsesc oamenii de acest tip o soluție la dificultățile lor? O persoană care nu consideră cuvântul lui Dumnezeu ca adevăr-principiu, odată ce a terminat de ascultat cuvântul lui Dumnezeu, va medita după cum urmează: „Oare sunt într-adevăr rebelă? Este destul de scuzabil în aceste circumstanțe. Oricine ar gândi la fel, acesta este doar un mod de gândire și nu se consideră rebeliune. Va fi bine dacă nu voi mai gândi așa data viitoare, voi fi drăguță și supusă!” Apoi, continuă să reflecteze: „Dacă pot fi supusă, înseamnă că încă sunt cineva care Îl iubește pe Dumnezeu, cineva care Îl încântă pe Dumnezeu”. Și astfel, în acest fel, se eliberează. Nu disecă de ce este capabilă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu sau sursa răzvrătirii sale, nu mai caută să se cunoască pe sine în legătură cu această chestiune și, oricât de multă răzvrătire ar simți, nu reflectează asupra ei – acesta este cineva care nu urmărește adevărul. Pentru că o astfel de persoană nu consideră adevărul ca fiind viața, indiferent ce face și indiferent de răzvrătirea sau de corupția pe care o dezvăluie, nu face nicio încercare de a se potrivi sau de a găsi o corelație cu adevărul și de a învăța o lecție. Acest lucru este suficient pentru a confirma că ea nu iubește adevărul și că nu este cineva care urmărește adevărul. Confruntată cu o problemă, ea nu se examinează niciodată, nu se îndreaptă către adevăr, nu încearcă niciodată să găsească o corelație cu adevărul – nu este ea la fel ca un non-credincios? De oricât de mulți ani a fost credincioasă, nu a avut nici cea mai mică intrare în viață și nu face altceva decât să continue să respecte câteva regulamente și să încerce să facă mai puține fapte rele. Cum se poate ca acest lucru să fie numit practicare a adevărului? Cum poate acest mod de a crede în Dumnezeu să obțină aprobarea Lui? O bună parte dintre oameni mărturisesc credința în Dumnezeu de peste zece sau douăzeci de ani și pot cita o grămadă de cuvinte și doctrine. Auzindu-le, cineva care abia a început să creadă, ar fi puternic impresionat și, totuși, ei nu au nici măcar un crâmpei de adevăr-realitate și nici nu sunt capabili să împărtășească vreo mărturie bazată pe o experiență autentică. Cum s-a ajuns aici? Faptul de a nu avea nici măcar o frântură de mărturie bazată pe o experiență autentică devine o problemă. Înseamnă să nu ai nicio intrare în viață! Când alții au părtășie cu ea despre adevăr, o astfel de persoană va spune: „Scutește-mă, am înțeles totul și am priceput toate doctrinele”. Pe ce se bazează când spune acest lucru? Și ce este în neregulă cu faptul că spune acest lucru? De ce, atunci când ascultă predicile și citește cuvântul lui Dumnezeu, ea pricepe doar doctrina, nu și adevărul? Știe să vorbească despre doctrină, dar nu știe să experimenteze cuvântul lui Dumnezeu, rezultatul fiind că, de oricât de mulți ani ar fi credincioasă, acea persoană nu este în stare să rezolve nici măcar o singură problemă. Cum s-a ajuns în această situație? (Nu acceptă adevărul.) Asta este. S-a întâmplat pentru că nu acceptă adevărul. Ca în cazul unui medic care tratează în mod regulat bolile pacienților săi, scriindu-le rețete și efectuându-le operații; poate înțelege fiecare aspect al doctrinei care stă la baza practicii medicale și, totuși, când el însuși va fi diagnosticat cu cancer, va spune: „Nimeni nu va putea să-mi vindece boala”. Când cineva îi va spune: „Trebuie să faci chimioterapie, trebuie să te operezi!”, el va răspunde: „Nu este nevoie să-mi spui asta, știu tot”. Dar dacă, știind totul despre asta, el nu ia nicio măsură pentru a-și vindeca boala, va putea oare să se însănătoșească? Faptul că este doctor nu-i va fi de niciun folos. Cel care înțelege fiecare aspect al doctrinei și totuși, pur și simplu, nu o va pune în practică – acesta este al doilea tip de persoană. După toate aparențele, o persoană de acest tip pare să accepte să fie emondată, să asculte predici, să participe la adunări în mod regulat și să fie entuziasmată să lucreze, să-și facă datoria, să îndure greutăți și să se sacrifice. Există însă un lucru în privința căruia o astfel de persoană dezamăgește așteptările și acesta este unul dintre cele mai mortale tipuri de eșecuri. Nu consideră niciodată ceea ce aude din predicile sau din cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul ce trebuie practicat. Asta înseamnă că nu acceptă adevărul. Care este problema esențială cu o persoană care nu acceptă adevărul? (Nu iubește adevărul.) În cazul cuiva care nu iubește adevărul, care este perspectiva sa, care este atitudinea sa față de Dumnezeu? De ce o astfel de persoană nu iubește adevărul? Motivul principal este că nu consideră adevărul ca fiind adevăr. Văzut din perspectiva sa, adevărul este doar o doctrină bună. Poate acest tip de persoană să discearnă ereziile și falsurile Satanei în toate formele lor multiple? Categoric nu, deoarece toate ereziile și falsurile Satanei li se par oamenilor o doctrină bună. Când comite fapte rele, chiar și o persoană rea caută motive ca să-i inducă în eroare pe ceilalți, astfel încât aceștia să o susțină, să o aprobe și să o vadă ca fiind corectă. În cazul în care cineva care crede în Dumnezeu consideră adevărul ca fiind o doctrină bună, ar fi pur și simplu prea absurd. Nu doar că acest tip de persoană nu are capacitatea de înțelegere, dar este și ușor să fie indusă în eroare de alții și să servească drept unealtă a Satanei. De aceea spun: oricine nu are capacitatea de a înțelege adevărul este o persoană lipsită de înțelegere spirituală. Ea crede că a înțelege adevărul înseamnă a înțelege doctrina și, atât timp cât cineva știe să rostească doctrine, înseamnă că a înțeles adevărul. Acest tip de persoană nu va ști, cu siguranță, cum să practice adevărul și nici nu va putea să priceapă ce înseamnă principiul. Tot ce poate face este să încerce să respecte regulamentele conform propriei înțelegeri a doctrinei. După ce a crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și a ajuns să înțeleagă o bună parte din doctrină, va mai respecta câteva regulamente și va face câteva fapte bune în plus sau poate că va face un sacrificiu, îndurând multe greutăți fără să se plângă. Ea consideră aceste lucruri ca reprezentând practicarea cuvântului lui Dumnezeu și a adevărului. De fapt, indiferent cât de mult pare cineva să respecte regulamentele la exterior și cât de mult suferă și cât de mult îl costă fără să se plângă, nimic din toate acestea nu înseamnă că practică adevărul, cu atât mai puțin că se supune lui Dumnezeu.

La urma urmei, care este standardul pentru a practica adevărul? Cum poate cineva să evalueze dacă practici sau nu adevărul? În definitiv, ești unul care ascultă și acceptă cuvântul lui Dumnezeu – cum privește Dumnezeu acest lucru? Dumnezeu Se uită la următoarele: în timp ce îți mărturisești credința în Dumnezeu și asculți predicile, ai înlocuit starea lăuntrică incorectă, răzvrătirea ta împotriva lui Dumnezeu și toate formele diferite ale firii tale corupte cu adevărul? Te-ai schimbat? Te-ai schimbat doar în comportamentul și acțiunile exterioare sau viața-fire personală a suferit o schimbare? Dumnezeu te măsoară pe baza acestor considerații. După ce ai ascultat predicile și ai mâncat și băut din cuvântul lui Dumnezeu timp de atâția ani, schimbările din tine sunt superficiale sau sunt de natură fundamentală? Te-ai schimbat în firea ta? S-a diminuat răzvrătirea ta împotriva lui Dumnezeu? Când te confrunți cu o problemă și răzvrătirea îți este dezvăluită, ești capabil de introspecție? Ești capabil să te supui lui Dumnezeu? A suferit vreo schimbare atitudinea față de datoria ta și față de însărcinarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu? A crescut loialitatea ta? Mai ai impurități în tine? Intențiile, ambițiile, poftele și planurile pe care le ai ca individ – au fost înlăturate aceste lucruri în perioada în care ai ascultat predici? Toate acestea sunt standarde de evaluare. În afară de cele de mai sus, câte dintre noțiunile și concepțiile tale greșite despre Dumnezeu au fost eliminate? Mai ai acele noțiuni vagi, închipuiri și concluzii de dinainte? Încă nutrești nemulțumiri, împotrivire sau emoții negative față de încercări și rafinări? Dacă aceste elemente negative nu au fost încă abordate cu adevărat și dacă încă nu ai suferit vreo schimbare reală, acest lucru duce la coroborarea unui fapt, și anume că nu ești o persoană care practică adevărul. În același mod, atunci când o sămânță, după ce a fost semănată în pământ, este udată și fertilizată și, totuși, nu reușește să germineze după multe zile, acest lucru dovedește că sămânța nu are viață. De exemplu, există unii oameni care cred în Dumnezeu pentru că, anterior, erau mereu hărțuiți, ostracizați și desconsiderați, iar acum cred în Dumnezeu pentru ca pe viitor să poată ține capul sus. După ce și-a mărturisit credința pentru o vreme, o astfel de persoană continuă să nutrească această intenție pe măsură ce își face datoria și se sacrifică și nu încetează să investească tot mai multă energie în acest lucru, până când, eventual, va deveni un conducător în biserică și atunci va simți că poate să țină capul sus. În sinea ei, cu intenția încă nerezolvată, meditează: „Dacă aș deveni un conducător și mai mare, nu cumva acest lucru mi-ar permite să țin capul și mai sus? Să cred în Dumnezeu este calea de urmat!” Venirea sa în casa lui Dumnezeu a fost doar pentru a obține statut, astfel încât să poată ține capul sus și această intenție rămâne nerezolvată în tot acest timp. A făcut lucrare, a ascultat predici, a mâncat și a băut din cuvântul lui Dumnezeu timp de mulți ani și, totuși, nu a reușit să rezolve această unică problemă. Nu cumva faptul că această persoană crede în Dumnezeu în acest mod înseamnă că își neglijează sarcinile care îi revin? Cineva ascultă predicile și citește cuvântul lui Dumnezeu cu scopul de a dobândi adevărul, de a dobândi viața, dar și-a mărturisit credința timp de atâția ani fără să dobândească vreun aspect al adevărului sau al vieții. Aceasta este o problemă demnă de luat în considerare. Unii oameni, deși nu știu cum să aibă părtășie despre adevăr sau să fie martori pentru Dumnezeu, au, totuși, o experiență reală. Atunci când sunt puși în fața situației de a fi emondați, ei sunt capabili de auto-reflecție și, mai mult decât atât, pot accepta adevărul, după care chiar fac schimbări pentru a se îndrepta. Acest lucru dovedește că acești oameni au o credință reală; indiferent cât de multă suferință și nenorocire se abate asupra lor, ei nu dau înapoi, ba chiar inima lor iubitoare de Dumnezeu devine din ce în ce mai adevărată. În gestionarea treburilor, sunt acum ghidați de principii, corupția pe care o dezvăluie s-a diminuat foarte mult și au un simț mai puternic al responsabilității atunci când își fac datoria. Poți spune despre acest tip de persoană că nu înțelege adevărul? Privită din perspectiva schimbărilor din ea, această persoană trăiește cu siguranță realitatea adevărului. Doar făcând acest lucru și-a impregnat cuvântul lui Dumnezeu până în adâncul inimii sale. Deși poate că nu are darul vorbirii, știe cum să practice adevărul, ba, mai mult, este ghidată de principii în gestionarea treburilor, făcând tot posibilul pentru a realiza obiective concrete și suportând tot felul de greutăți fără să se plângă. Aceasta este o dovadă că în ea lucrează cuvântul lui Dumnezeu, că își face efectul și începe să devină viața sa.

Adineauri vorbeam despre două tipuri de oameni. Comportamentul primului tip de persoană este simplu: după ce aude cuvântul lui Dumnezeu, este capabil să îl pună în practică. Al doilea tip, după ce ascultă foarte mult cuvântul lui Dumnezeu, nu reușește să îl pună în practică în totalitate. În mintea sa, își imaginează că îl pune în practică, pentru că s-a lepădat de familie și de ocupație și a oferit totul. Ba chiar există unii care își dăruiesc întreaga viață lui Dumnezeu, alegând calea celibatului, respingând goana după bogăție și oferind totul, dar starea lor lăuntrică nu se schimbă niciodată. Nemulțumirile, neînțelegerile, noțiunile și închipuirile lor față de Dumnezeu, precum și firea lor arogantă, comportamentul lor despotic și arbitrar – toate acestea rămân pentru totdeauna neschimbate, iar ei continuă să trăiască după filosofia Satanei, fără prea mari diferențe față de un non-credincios. Acest tip de persoană își declară credința în Dumnezeu doar din gură și este cu puțin mai bună decât non-credincioșii prin faptul că nu comite fapte foarte rele. Din afară, o astfel de persoană pare a fi bună. Totuși, ea nu urmărește adevărul și, oricât de mult ar asculta predici, nu face nicio schimbare în viața-fire personală. Ce pricepe acest tip de persoană din cuvântul lui Dumnezeu? Îl ia ca pe o doctrină bună. Consideră cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, dar ceea ce ea consideră a fi adevărul este de fapt doctrină – ceva de natură doctrinară, ceva care nu este prea rău. Poate respecta câteva regulamente, dar viața-fire nu i se schimbă deloc. Aceștia sunt oamenii din al doilea tip.