Așadar, lucrurile care ți se întâmplă și care nu sunt în concordanță cu noțiunile tale pot să-ți afecteze realizarea datoriei? De exemplu, uneori lucrarea devine intensă, iar oamenilor li se cere să îndure unele greutăți și să plătească un mic preț pentru a-și realiza bine îndatoririle; unii oameni ajung apoi să aibă noțiuni în mintea lor, în ei se naște împotrivirea și pot deveni negativi și leneși la lucru. Uneori, lucrarea nu este intensă și îndatoririle oamenilor devin mai ușor de realizat, iar unii se simt atunci fericiți și se gândesc: „Ar fi grozav dacă ar fi întotdeauna atât de ușor să-mi realizez datoria.” Ce fel de oameni sunt ei? Sunt indivizi leneși, lacomi după confortul trupului. Sunt astfel de oameni loiali în realizarea îndatoririlor personale? (Nu.) Asemenea oameni pretind că sunt dornici să se supună lui Dumnezeu, dar supunerea lor e însoțită de condiții – ca să se supună, lucrurile trebuie să se potrivească propriilor noțiuni și să nu-i facă să îndure vreo greutate. În caz că se confruntă cu adversități și trebuie să îndure greutăți, ei se plâng mult și chiar se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și I se împotrivesc. Ce fel de oameni sunt? Sunt oameni care nu iubesc adevărul. Când acțiunile lui Dumnezeu sunt în concordanță cu propriile lor noțiuni și dorințe, iar ei nu trebuie să îndure greutăți sau să plătească un preț, sunt capabili să se supună. Dacă însă lucrarea lui Dumnezeu nu se aliniază cu noțiunile sau preferințele lor și le cere să îndure greutăți și să plătească un preț, ei nu sunt capabili să se supună. Chiar dacă nu se opun fățiș, sunt potrivnici și iritați în inimile lor. Se percep ca îndurând mari greutăți și, în inimile lor, nutresc nemulțumiri. Ce fel de problemă este aceasta? Arată că ei nu iubesc adevărul. Pot rugăciunea, jurămintele sau hotărârile să rezolve această problemă? (Nu, nu pot.) Atunci, cum ar trebui rezolvată această problemă? În primul rând, trebuie să înțelegi intențiile lui Dumnezeu și cerințele Sale și să înțelegi ce este adevărata supunere. Trebuie să știi ce sunt răzvrătirea și împotrivirea, să reflectezi asupra firilor corupte care-ți îngreunează supunerea față de Dumnezeu și să vezi dincolo de aceste chestiuni. Dacă ești cineva care iubește adevărul, vei putea să te răzvrătești împotriva trupului, în special de preferințele tale trupești, iar apoi să practici supunerea față de Dumnezeu și să acționezi conform cerințelor Sale. În acest fel, vei putea să-ți înlături corupția și răzvrătirea și să ajungi la supunerea față de Dumnezeu. Dacă nu înțelegi adevărul, nu vei fi capabil să vezi dincolo de aceste chestiuni, să-ți discerni stările lăuntrice și să vezi limpede ce lucruri îți îngreunează supunerea față de Dumnezeu. În consecință, îți va fi imposibil să te răzvrătești împotriva trupului și să practici supunerea față de Dumnezeu. Dacă o persoană nici măcar nu se poate răzvrăti împotriva preferințelor sale trupești, va avea dificultăți în îndeplinirea datoriei sale cu loialitate. Se poate considera că astfel de oameni se supun lui Dumnezeu? Fără loialitate, pot oamenii să-și realizeze îndatoririle în mod adecvat? Pot să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu? Cu siguranță nu. Dacă o persoană vrea să-și realizeze datoria în mod adecvat, trebuie, cel puțin, să fie capabilă să practice adevărul și să se supună cu adevărat lui Dumnezeu. Dacă cineva nu se poate răzvrăti împotriva preferințelor sale trupești, atunci nu poate pune adevărul în practică. Dacă acționezi întotdeauna după propria ta voință, atunci nu ești o persoană care se supune lui Dumnezeu. Chiar dacă ocazional I te supui, este condiționat; te poți supune numai atunci când lucrurile se aliniază cu noțiunile tale și când ești într-o dispoziție bună. Dacă acțiunile lui Dumnezeu nu se aliniază cu noțiunile tale, dacă datoria pe care Dumnezeu o rânduiește și mediile pe care El le orchestrează pentru tine îți provoacă mari greutăți, jenă sau un sentiment puternic de nemulțumire, te vei mai putea supune? Îți va fi dificil să te supui; vei găsi multe motive să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și să I te împotrivești. Nici măcar după o ulterioară reflecție asupra ta nu-ți va fi ușor să te răzvrătești împotriva trupului, căci să te răzvrătești împotriva trupului nu este o chestiune simplă. Cum se răzvrătește cineva împotriva trupului? Firește, trebuie să caute adevărul. De asemenea, trebuie să-și recunoască esența coruptă și urâțenia coruptă, ajungând până în punctul în care se urăște pe sine și în care urăște preferințele sale trupești și esența trupului. Numai atunci va fi dispus să se răzvrătească împotriva trupului. Dacă cineva nu înțelege adevărul, nu va putea urî lucrurile trupești și, fără ură, este imposibil să te răzvrătești împotriva trupului. Prin urmare, este necesar să ne rugăm la Dumnezeu și să ne bizuim pe El pentru a avea o cale de urmat. Fără adevăr, oamenilor le lipsește puterea și, chiar dacă ar vrea, nu ar putea să pună adevărul în practică. Trebuie neapărat să se roage la Dumnezeu și să se bazeze pe El.

Unii oameni nu urmăresc adevărul; sunt lacomi doar după confortul trupului și nu sunt dispuși să îndure greutăți de dragul dobândirii adevărului. Ori de câte ori se confruntă chiar și cu o mică dificultate, se plâng și Îl învinuiesc pe Dumnezeu și nu caută adevărul pentru a rezolva acest lucru. De asemenea, se roagă la Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule, identitatea și esența Ta sunt atât de nobile! Sunt nevrednic să Te iubesc, dar sunt dornic să mă supun Ție. Indiferent de situație, sunt dornic să mă supun Ție. Fie ca Tu să mă călăuzești, să mă iluminezi și să mă luminezi. Dacă nu pot să Te iubesc și să mă supun Ție cu adevărat, Te rog să mă scrutezi și să mă pedepsești. Fie ca judecata Ta să vină asupra mea.” După ce s-au rugat în acest fel, ei se simt destul de bine, dar nu e acesta doar un morman de cuvinte goale? Poate să rezolve problemele faptul că se roagă în mod constant folosind cuvinte goale și recitând câteva cuvinte și doctrine? (Nu, nu poate.) Când o persoană se roagă folosind cuvinte goale, ce fel de problemă e aceasta? Oare natura sa nu e un pic înșelătoare? Este util să ne rugăm astfel înaintea lui Dumnezeu? A fi leneș și incapabil să suporți suferința în timp ce ești lacom după confortul trupesc, a cunoaște adevărul, dar a fi incapabil să i te supui, a-ți cunoaște datoria, dar a nu reuși să te ții de ea și a vorbi despre cum îți dorești să-L iubești pe Dumnezeu, știind că nu ți-ai dat toată inima și puterea – nu înseamnă asta a-L înșela pe Dumnezeu? Nu există vreun lucru pe care Dumnezeu să-l deteste mai mult decât rugăciunile din ceremoniile religioase. Dumnezeu acceptă rugăciunile numai când sunt sincere. Dacă nu ai nimic sincer de spus, atunci păstrează tăcerea; nu veni mereu în fața lui Dumnezeu rostind cuvinte false și nu face orbește jurăminte ca să-L înșeli. Nu vorbi despre cât de mult Îl iubești, despre cât de mult îți dorești să-I fii loial. Dacă ești incapabil să-ți îndeplinești dorințele, dacă îți lipsește această hotărâre și statură, în niciun caz nu trebuie să vii înaintea lui Dumnezeu și să te rogi astfel. Asta înseamnă a-L ridiculiza pe Dumnezeu. Ce înseamnă ridiculizarea? Ridiculizarea înseamnă a-ți bate joc de cineva, a-l nesocoti. Când oamenii vin înaintea lui Dumnezeu să se roage cu o astfel de fire, asta reprezintă cel puțin înșelăciune. În cel mai rău caz, dacă faci acest lucru des, atunci ai un caracter întru totul josnic. Dacă Dumnezeu te-ar condamna, El ar numi asta blasfemie! Oamenii nu au inimi cu frică de Dumnezeu, nu știu cum să se teamă de Dumnezeu sau cum să-L iubească și să-L mulțumească. Dacă adevărul nu le este clar sau dacă au firi corupte, Dumnezeu va trece asta cu vederea. Însă ei vin înaintea lui Dumnezeu în timp ce trăiesc printre firile lor corupte, folosesc cu Dumnezeu metoda non-credincioșilor de a păcăli alți oameni și îngenunchează „solemn” în fața Lui în rugăciune, folosind aceste cuvinte pentru a încerca să-L păcălească pe Dumnezeu. Când au terminat rugăciunea, nu numai că nu au remușcări, dar nu au niciun simț al seriozității în acțiunile lor. Așa stând lucrurile, este oare Dumnezeu cu ei? Dumnezeu nu este cu ei. Pot cei care sunt total lipsiți de prezența lui Dumnezeu să dobândească luminarea și iluminarea Lui? Pot ei să dobândească lumină cu privire la adevăr? (Nu, nu pot.) Atunci au probleme. V-ați rugat astfel de multe ori? Nu faceți deseori asta? (Ba da.) Atunci când oamenii petrec prea mult timp în lumea laică, duhnesc de izul societății, natura lor netrebnică devine prea gravă, iar ei devin plini de otrăvuri și filosofii satanice; ceea ce iese din gura lor sunt cuvinte de falsitate și înșelăciune, iar rugăciunile lor sunt pline de cuvinte goale și cuvinte doctrinare, lipsite de orice discurs care vine din inimă sau de orice discuție despre dificultățile lor reale. Întotdeauna apelează la Dumnezeu de dragul preferințelor personale și Îi caută binecuvântările, având rareori o inimă care caută adevărul, și nu se roagă bazându-se pe o inimă supusă lui Dumnezeu. Astfel de rugăciuni dezvăluie doar înșelăciune și falsitate. Acești oameni au firi grav corupte, pur și simplu au devenit demoni vii. Când vin înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, ei nu rostesc cuvinte omenești și nu vorbesc din inimă. În schimb, aduc înșelăciunea și falsitatea Satanei înaintea lui Dumnezeu. Nu ofensează asta firea lui Dumnezeu? Poate Dumnezeu să asculte asemenea rugăciuni? Dumnezeu este scârbit de astfel de indivizi și cu siguranță nu Îi plac. Se poate spune că astfel de rugăciuni sunt încercări de a-L înșela și a-L păcăli pe Dumnezeu. Acești oameni nu caută deloc adevărul, nici nu vorbesc din inimă și nu se încred în Dumnezeu. Rugăciunile lor sunt incompatibile cu intențiile și cerințele lui Dumnezeu. La rădăcină, acest lucru este cauzat de natura umană, mai degrabă decât de o dezvăluire momentană a corupției. Acești oameni se gândesc: „Ei bine, nu-L pot vedea sau simți pe Dumnezeu și nu știu unde este El. Îi voi spune doar câteva cuvinte la întâmplare, cine știe dacă mă ascultă măcar.” Ei se roagă la Dumnezeu cu mentalitatea celor sceptici și care-L încearcă – ce fel de sentiment vor avea după ce s-au rugat așa? Nu tot de pustiire? Nu este supărător să fii lipsit de orice sentiment? Rugăciunea este construită pe temelia credinței. Înseamnă să te rogi la Dumnezeu în inima ta, să-I vorbești lui Dumnezeu din inimă, să-ți deschizi inima către El și să cauți adevărul de la El. Când o persoană se roagă în acest mod, va avea o senzație de pace lăuntrică și va simți prezența lui Dumnezeu. Acesta este Dumnezeu care o ascultă, nevăzut. Ori de câte ori o persoană se roagă lui Dumnezeu din inimă în acest fel, se va simți ca și cum ar fi avut o întâlnire personală cu El. Credința sa va fi întărită, relația sa cu Dumnezeu va deveni mai intimă și va face un pas mai aproape de El. Va avea un sentiment de împlinire și va fi deosebit de statornică în inima sa. Acestea sunt sentimentele autentice care apar după rugăciune. Recitând rugăciuni religioase, oamenii nu fac decât să se comporte mecanic, repetând aceleași câteva fraze în fiecare zi, până în punctul în care nu-și mai doresc să le spună. După astfel de rugăciuni, ei nu simt nimic și nu obțin niciun rezultat. Pot asemenea oameni să aibă credință adevărată? Este imposibil.

Unii oameni nu sunt loiali în realizarea propriilor îndatoriri. Sunt întotdeauna superficiali sau simt că îndatoririle lor sunt prea dificile și obositoare. Nu vor să se supună, își doresc în permanență să se eschiveze și să le refuze și vor întotdeauna să realizeze îndatoriri mai ușoare, care să nu-i expună la intemperii, care să nu prezinte niciun risc și să le permită confortul trupesc. În inimile lor, ei știu că sunt leneși, lacomi după confortul trupului și incapabili să îndure greutăți. Cu toate acestea, nu-și exprimă niciodată, cu nimeni, adevăratele gânduri, temându-se că se vor face de râs. Cu vorba, ei spun: „Trebuie să-mi îndeplinesc bine datoria și să-I fiu loial lui Dumnezeu”, iar când nu reușesc să facă ceva bine, le zic tuturor: „Nu am nicio umanitate și nicio loialitate în realizarea datoriei mele.” Cu toate acestea, în realitate, ei nu cred deloc asta. Când o persoană se află într-o astfel de stare, cum se poate ruga într-un mod rațional? Domnul Isus a spus să Îl venerezi pe Dumnezeu cu inima și cu sinceritate. Când vii înaintea lui Dumnezeu, inima ta trebuie să fie sinceră și lipsită de falsitate. Nu spune un lucru în fața altora în timp ce gândești diferit în inima ta. Dacă vii înaintea lui Dumnezeu prefăcându-te, debitând niște cuvinte plăcute și frumoase, de parcă ai încerca să scrii un eseu, nu înseamnă asta să-L înșeli pe Dumnezeu? Drept urmare, Dumnezeu va vedea că nu ești cineva care I se închină din inimă și cu onestitate. El va vedea că inima ta nu este sinceră, că este extrem de sinistră și haină și că ai intenții rele și te va abandona. Așadar, cum ar trebui să se roage oamenii pentru lucrurile care li se întâmplă frecvent și pentru problemele pe care le întâmpină adesea în viețile lor de zi cu zi? Trebuie să învețe să-I vorbească lui Dumnezeu din inimă. Tu spui: „O, Dumnezeule, această datorie mi se pare atât de epuizantă! Sunt o persoană lacomă după confortul trupului, leneșă și potrivnică muncii grele. Nu pot să-mi ofer loialitatea în datoria pe care Mi-ai încredințat-o și nici măcar nu o pot realiza cu toată puterea mea. Vreau mereu să mă eschivez și să o refuz și sunt mereu superficial. Te rog să mă disciplinezi.” Nu sunt adevărate aceste cuvinte? (Ba da, sunt.) Îndrăznești să vorbești astfel? Ți-e frică de ce s-ar putea întâmpla dacă, într-o zi, Dumnezeu chiar te va disciplina după ce ai spus asta și devii înspăimântat, mereu cu nervii întinși și paranoic. Când oamenii își realizează îndatoririle, vor întotdeauna să evite greutățile. Sunt lacomi după confortul trupului și vor să dea înapoi când se confruntă cu câteva dificultăți, când este necesar un oarecare efort sau când se simt puțin obosiți. Ei fac în permanență mofturi, iar când trec prin puține greutăți, se gândesc: „Știe Dumnezeu? Își va aminti? După ce am îndurat greutăți atât de mari, voi primi vreo recompensă în viitor?” Ei caută mereu un rezultat. Toate aceste probleme trebuie să fie rezolvate. În trecut, am desemnat pe cineva să transmită un mesaj și, când s-a întors să-Mi raporteze, mai întâi a vorbit despre marile sale realizări. A explicat cum a rezolvat problema, vorbind despre cât de mult își făcuse griji pentru aceasta și cât de mult trebuise să vorbească, cât de greu îi fusese să se descurce cu acea persoană și câte cuvinte răsunătoare folosise cu ea, încheindu-și în sfârșit sarcina. Și-a asumat constant meritul pentru acest lucru și a continuat să vorbească despre asta. Care este implicația de bază aici? „Trebuie să mă lauzi, să-mi faci o promisiune și să-mi spui ce recompense voi primi în viitor.” Căuta în mod fățiș o recompensă. Spuneți-Mi, este demn de laudă să îndeplinești această mică sarcină? Dacă cineva caută întotdeauna laude pentru că-și face un pic datoria, ce fire este aceasta? Nu este natura Satanei? Aștepta laude și recompense pentru această mică sarcină – nu înseamnă asta că, dacă ar prelua sarcini semnificative sau ar finaliza o lucrare importantă, comportamentul lui ar fi și mai rău? Dacă nu ar putea obține aprobarea și binecuvântarea lui Dumnezeu, s-ar răzvrăti? S-ar urca la al treilea Cer și s-ar certa cu Dumnezeu? Atunci, pe ce cale merge el în credința lui în Dumnezeu? (Pe calea antihriștilor.) Pe calea antihriștilor, la fel ca Pavel. Pavel a căutat întotdeauna recompense și statut de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu i-l acorda, devenea negativ și leneș în lucrarea sa, împotrivindu-se Domnului și trădându-L. Spune-Mi, ce fel de persoană își dorește o recompensă după ce a îndurat câteva greutăți în datoria sa? (O persoană rea.) Umanitatea sa este foarte rea. Au oamenii obișnuiți aceste stări în sinea lor? Fiecare persoană are aceste stări. Natura-esență este aceeași în toți, doar că unii oameni nu o afișează la fel de puternic. Ei au raționalitate și știu că astfel de acțiuni și gânduri sunt greșite și că nu pot solicita recompense de la Dumnezeu, dar ce ar trebui să facă cineva în legătură cu o astfel de stare? Trebuie să caute adevărul pentru a o înlătura. Care aspect al adevărului poate înlătura această stare? Este esențial ca o persoană să știe cine este, ce poziție ar trebui să ocupe, calea pe care ar trebui să o urmeze și ce fel de persoană ar trebui să fie. Acestea reprezintă minimul pe care ar trebui să îl știe. Dacă o persoană nu știe nici măcar aceste lucruri, este departe de a înțelege adevărul, de a-l practica sau de a urmări mântuirea.

Când vine vorba de realizarea anumitor îndatoriri speciale sau a unor îndatoriri mai extenuante și mai obositoare, într-o privință, oamenii trebuie să chibzuiască întotdeauna cum să realizeze acele îndatoriri, ce greutăți ar trebui să îndure și cum ar trebui să-și susțină îndatoririle și să se supună. În altă privință, oamenii trebuie să cerceteze și ce alterări există în intențiile lor și cum le îngreunează acestea realizarea îndatoririlor. Oamenii se nasc cu o aversiune față de suportarea greutăților – niciun individ nu ajunge să simtă mai mult entuziasm sau mai multă bucurie dacă îndură mai multe greutăți. Astfel de oameni nu există. Este natura trupului uman ca oamenii să se simtă îngrijorați și necăjiți de îndată ce trupul lor îndură greutăți, dar câte greutăți trebuie să îndurați acum în datoria pe care o realizați? Trebuie doar să înduri ca trupul tău să se simtă puțin obosit și să trudească puțin. Dacă nu poți îndura nici măcar această mică dificultate, se poate considera că ai hotărâre? Se poate considera că ai credință sinceră în Dumnezeu? (Nu.) Nu va fi suficient. Când îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu, nimeni nu te supraveghează. Depinde în întregime de tine să iei inițiativa. În casa lui Dumnezeu, există rânduieli și sisteme de lucru și depinde de indivizi să se bazeze pe credința lor, pe conștiința și rațiunea lor. Numai Dumnezeu scrutează dacă te descurci sau nu bine în datoria ta. Dacă, indiferent de firile corupte pe care le dezvăluie în timpul realizării îndatoririlor proprii sau când interacționează cu oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul lor, oamenii sunt întotdeauna inconștienți de asta și nu simt niciun regret, este acesta un lucru bun sau un lucru rău? (Este un lucru rău.) De ce se consideră a fi un lucru rău? Conștiința și rațiunea omului au un standard minim. În cazul în care conștiința ta nu e vigilentă și nu te poate împiedica să faci lucruri rele sau nu îți poate înfrâna comportamentul, dacă acționezi într-un mod care încalcă decretele administrative și principiile și căruia îi lipsește umanitatea, însă în inima ta nu ai remușcări, nu înseamnă acest lucru lipsa unei baze morale? Nu înseamnă să nu ai o conștiință vigilentă? (Ba da.) Sunteți de obicei conștienți de acest lucru când faceți ceva greșit ori încălcați principiile sau când nu sunteți loiali în realizarea datoriei voastre pentru o perioadă lungă? (Da.) Atunci, poate conștiința ta să te înfrâneze și să te determine să faci lucruri conform conștiinței și rațiunii tale și în conformitate cu adevărurile-principii? Dacă ești o persoană care înțelege adevărul, poți să te ridici de la a acționa pe baza conștiinței la a acționa în conformitate cu adevărurile-principii? Dacă poți să faci asta, poți să fii mântuit. Nu este o sarcină ușoară să poți îndura greutăți în realizarea propriei datorii. De asemenea, nu este ușor nici să realizezi bine un anumit tip de lucrare. Este indiscutabil că adevărul cuvintelor lui Dumnezeu lucrează în oamenii care pot face aceste lucruri. Nu este ca și cum s-au născut fără teamă de greutăți și de oboseală. Unde ar putea fi găsită o astfel de persoană? Toți acești oameni au o anumită motivație și au ceva din adevărul cuvintelor lui Dumnezeu ca temelie. Când își încep îndatoririle, punctele lor de vedere și pozițiile lor se schimbă – realizarea îndatoririlor devine mai ușoară, iar suportarea unor greutăți și a oboselii trupești începe să li se pară ceva nesemnificativ. Cei care nu înțeleg adevărul și ale căror puncte de vedere asupra lucrurilor nu s-au schimbat trăiesc conform ideilor, noțiunilor, dorințelor egoiste și preferințelor personale omenești, așa că sunt reticenți și nu-și doresc să-și realizeze îndatoririle. De exemplu, când vine vorba de a face o muncă murdară și obositoare, unii oameni spun: „Mă voi supune rânduielilor casei lui Dumnezeu. Voi realiza orice datorie îmi rânduiește biserica, indiferent dacă e murdară sau obositoare, dacă e grandioasă sau cu nimic deosebită. Nu am cerințe și o voi accepta ca fiind datoria mea. Aceasta este însărcinarea pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu, iar puțină murdărie și oboseală sunt greutățile pe care ar trebui să le îndur.” Drept urmare, atunci când sunt implicați în munca lor, nu simt deloc că îndură vreo greutate. Deși altora li s-ar putea părea murdară și obositoare, ei o consideră ușoară, pentru că inimile lor sunt calme și netulburate. O fac pentru Dumnezeu, așa că nu simt că este dificil. Unii oameni consideră că a face o muncă murdară, obositoare sau lipsită de importanță este o insultă la adresa statutului și caracterului lor. Ei o percep ca semn că ceilalți nu-i respectă, îi hărțuiesc sau îi privesc de sus. Drept urmare, chiar și atunci când se confruntă cu aceleași sarcini și același volum de muncă, ei consideră că este extenuant. Orice ar face, au un resentiment în inimile lor și simt că lucrurile nu sunt cum își doresc ei să fie sau că sunt nesatisfăcătoare. În sinea lor, sunt plini de negativitate și împotrivire. De ce sunt negativi și potrivnici? Care este cauza? Cel mai adesea, este că realizarea îndatoririlor proprii nu le aduce un salariu; e ca și cum lucrează gratis. Dacă ar exista recompense, ar putea fi acceptabil pentru ei, dar nu știu dacă le vor primi sau nu. Prin urmare, oamenii simt că realizarea îndatoririlor nu merită osteneala, echivalând-o cu a lucra pe degeaba, așa că devin adesea negativi și potrivnici când vine vorba de a realiza îndatoriri. Nu așa stau lucrurile? Sincer vorbind, acești oameni nu sunt dispuși să realizeze îndatoriri. Din moment ce nimeni nu-i obligă, de ce mai vin să-și realizeze îndatoririle? Din cauză că se forțează; din cauza dorinței lor de a câștiga binecuvântări și de a intra în Împărăția cerurilor, ei nu au de ales decât să-și realizeze îndatoririle. Este o manifestare a cât de împotmoliți sunt. Aceasta este mentalitatea din spatele faptului că încearcă să încheie o înțelegere cu Dumnezeu. Unii se întreabă cum pot astfel de oameni să rezolve problema negativității și împotrivirii din inimile lor. Această problemă poate fi rezolvată doar având părtășie despre adevăr. Dacă nu iubesc adevărul, indiferent de modul în care are cineva părtășie despre adevăr cu ei, nu vor putea să-l accepte. În acest caz, sunt neîncrezători și au fost dezvăluiți. Întrucât vor să încheie înțelegeri și nu fac nimic decât dacă e în folosul lor, dacă Dumnezeu le promite recompense și intrarea în Împărăția cerurilor și le scrie o garanție, cu siguranță își vor realiza îndatoririle cu entuziasm. În realitate, făgăduința lui Dumnezeu este deschisă, iar cei care urmăresc adevărul o pot obține. Cei care nu urmăresc adevărul, însă, nu sunt capabili să o obțină. Nu este vorba de faptul că nu sunt conștienți de făgăduința lui Dumnezeu; doar că, în inimile lor, aceasta pare intangibilă și nesigură. Pentru ei, făgăduința lui Dumnezeu este ca un cec neacoperit – nu pot să creadă în ea și nu au credință adevărată în ea, iar în acest sens nu se poate face nimic. Își doresc lucruri tangibile și, dacă le-ai plăti un salariu, cu siguranță s-ar revigora. Totuși, cei fără conștiință și rațiune s-ar putea să nu fie neapărat revigorați; sunt atât de deplorabili. Dacă ar fi angajați în lumea laică, nu ar lucra cu sârguință, ar fi evazivi și ar trândăvi și cu siguranță ar fi concediați. Aceasta este pur și simplu o problemă cu natura lor. Pentru cei care sunt constant superficiali în realizarea îndatoririlor proprii, singura soluție este să fie îndepărtați și eliminați. Nu există nicio altă cale pentru cei care nu acceptă adevărul. Toate scuzele și justificările lor sunt nerezonabile, iar despre calitatea umanității lor nu este necesar să discutăm.

În zilele noastre, majoritatea oamenilor au început să realizeze îndatoriri. Înțelegeți ce sunt îndatoririle, cum apar și cine le acordă? (Îndatoririle sunt însărcinări încredințate oamenilor de către Dumnezeu.) Așa este. Dacă tu crezi în Dumnezeu și vii în casa Lui, dacă poți accepta însărcinarea dată de Dumnezeu, atunci ești un membru al casei Sale. Sarcinile pe care casa lui Dumnezeu le rânduiește pentru tine, calea pe care Dumnezeu îți spune să o urmezi și însărcinările încredințate ție de către Dumnezeu reprezintă îndatoririle tale și sunt ceea ce ți-a dat Dumnezeu. Când mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu, Îi pricepi intențiile și asculți și înțelegi rânduielile casei lui Dumnezeu, când știi în inima ta ce datorie ar trebui să realizezi și responsabilitățile pe care ești capabil să le îndeplinești și când accepți însărcinarea dată de Dumnezeu și începi să îți realizezi datoria, devii un membru al casei lui Dumnezeu și o parte a expansiunii Evangheliei. Dumnezeu te privește ca pe un membru al casei Sale și ca pe o parte a expansiunii lucrării Sale. În acest moment, ai datoria pe care se cuvine să o realizezi. Indiferent ce ești capabil să faci, indiferent ce ești capabil să dobândești, acestea sunt responsabilitățile și datoria ta. Se poate spune că ele sunt însărcinarea dată de Dumnezeu, misiunea ta și datoria ta imperativă. Îndatoririle vin de la Dumnezeu; reprezintă responsabilitățile și însărcinările pe care Dumnezeu le încredințează omului. Așadar, cum ar trebui să le înțeleagă omul? „Deoarece aceasta este datoria mea și însărcinarea pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu, reprezintă obligația și responsabilitatea mea. Este corect să o accept ca pe datoria mea imperativă. Nu pot să o resping sau să o refuz; nu pot să fac mofturi. Ceea ce îmi revine este cu siguranță ceea ce s-ar cuveni să fac. Nu este vorba că nu sunt îndreptățit să fac o alegere, ci că nu ar trebui să fac o alegere. Aceasta este rațiunea pe care s-ar cuveni să o aibă o ființă creată.” Aceasta este o atitudine de supunere. Unii oameni fac neîncetat mofturi când își realizează îndatoririle, dorindu-și mereu să facă o muncă ușoară și care le place, neputând să se supună rânduielilor casei lui Dumnezeu. Acest lucru arată că statura lor este prea mică și că nu au rațiune umană normală. Dacă e vorba de o persoană tânără care a fost răsfățată și alintată acasă, fără să întâmpine greutăți, este de înțeles să fie puțin încăpățânată. Atât timp cât poate accepta adevărul, acest lucru se va schimba treptat. Totuși, dacă un adult de treizeci sau patruzeci de ani se comportă în acest mod revoltător, atunci lenea e problema. Boala lenei este congenitală și cel mai greu de tratat. Este o problemă cu natura unei persoane și, doar fiind lăsați fără alte alegeri în anumite medii sau situații, asemenea oameni sunt capabili să îndure câteva greutăți și oboseală. Este exact ca atunci când unii cerșetori sunt foarte conștienți că a fi cerșetor invită la dispreț și la discriminare din partea celorlalți, dar, din cauza lenei lor și a lipsei dorinței de a lucra, nu au altă opțiune decât să recurgă la cerșit. Altfel, ar trebui să moară de foame. În concluzie, dacă o persoană nu-și poate realiza datoria în mod conștiincios și responsabil, mai devreme sau mai târziu va fi eliminat. Cea mai mare fărădelege este să crezi în Dumnezeu, dar să nu I te supui. Dacă refuzi să-ți realizezi datoria sau ești în permanență potrivnic greutăților și ți-e frică de efort, atunci ești o persoană fără conștiință și fără rațiune. Ești nepotrivit pentru realizarea îndatoririlor și poți pleca. Într-o zi, când îți vei da seama că a nu-ți realiza datoria este echivalent cu a refuza însărcinarea încredințată de Creator și că ești o persoană care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, fără conștiință și fără rațiune, când îți vei da seama că aceia care cred în Dumnezeu ar trebui să-și realizeze bine îndatoririle și că acest lucru este necesar, atunci ar trebui să te comporți bine și să-ți realizezi bine datoria. Aceasta este supunerea. Dacă o persoană este răzvrătită sau negativă în datoria sa, adică dacă demonstrează o lipsă totală de supunere față de Dumnezeu, înseamnă că nu se sacrifică sincer pentru El. A-și realiza bine datoria de bunăvoie este expresia minimă a supunerii față de Dumnezeu. Deci, cum iau naștere îndatoririle? (Îndatoririle vin de la Dumnezeu; sunt responsabilități date oamenilor de către Dumnezeu.) Îndatoririle sunt responsabilități date oamenilor de către Dumnezeu, deci non-credincioșii au îndatoriri? (Nu, nu au.) De ce spuneți că nu au? (Nu sunt oamenii casei lui Dumnezeu.) Așa este, non-credincioșii se ocupă doar de viața lor trupească, iar acțiunile lor nu sunt demne să fie numite îndatoriri. Non-credincioșii sunt ai lumii și ai Satanei. Dumnezeu le rânduiește doar destinul vieții – momentul nașterii, familia în care se nasc, munca pe care o fac atunci când cresc și momentul morții – El nu îi alege, nici nu îi mântuiește. Cei care cred în Dumnezeu sunt diferiți. La o scară mai mică, toată lucrarea pe care o fac în casa lui Dumnezeu reprezintă îndatoriri pe care ar trebui să le realizeze. La o scară mai largă, în cadrul întregului plan de gestionare al lui Dumnezeu, datoria realizată de fiecare ființă creată este să coopereze cu lucrarea lui Dumnezeu. Mai simplu spus, ei prestează servicii pentru planul de gestionare al lui Dumnezeu. Indiferent dacă prestezi servicii cu loialitate sau nu, ești departe de a fi o persoană care urmează voia lui Dumnezeu. De fapt, o persoană poate fi considerată unul dintre aleșii lui Dumnezeu și o ființă creată adecvată numai când poate să-și îndeplinească datoria cu adevărat, să obțină rezultatul de a fi martor pentru Dumnezeu și să dobândească aprobarea Lui. Dacă realizezi bine fiecare datorie pe care ți-o încredințează Dumnezeu, respectând standardele cerute, atunci ești un membru al casei lui Dumnezeu și cineva pe care Dumnezeu îl recunoaște ca pe o persoană din casa Lui.