Problema obișnuită cu care se confruntă toți oamenii este aceea că înțeleg adevărul dar nu îl pot pune în practică. Unul din factori este acela că omul nu este dispus să plătească prețul, iar celălalt este că discernământul omului este prea neadecvat; el nu poate vedea dincolo de nenumăratele dificultăți care există în viața reală și nu știe cum să practice în mod corespunzător. Fiindcă omul dă dovadă de prea puțină experiență, de un calibru slab și o înțelegere limitată a adevărului, el nu poate să rezolve dificultățile cu care se confruntă în viață. El poate doar să recunoască de formă credința lui în Dumnezeu, dar nu poate să-L aducă pe Dumnezeu în viața sa de zi cu zi. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este Dumnezeu, iar viața este viață, ca și cum omul nu are nicio relație cu Dumnezeu în viața sa. Asta gândesc toți oamenii. O astfel de credință în Dumnezeu nu-i va permite omului să fie câștigat de Dumnezeu și desăvârșit de El în realitate. Într-adevăr, nu e vorba că cuvântul lui Dumnezeu este incomplet ci, mai degrabă, că abilitatea omului de a primi cuvântul Lui este pur și simplu neadecvată. Se poate spune că aproape niciun om nu acționează conform intențiilor lui Dumnezeu. Mai degrabă, credința omului în Dumnezeu este după măsura propriilor intenții, a noțiunilor religioase înrădăcinate în el și a obiceiurilor. Puțini sunt aceia care se transformă în urma acceptării cuvântului lui Dumnezeu și încep să acționeze potrivit voinței Lui. Mai degrabă, oamenii persistă în credințele lor greșite. Când omul începe să creadă în Dumnezeu, el face acest lucru din perspectiva regulilor convenționale ale religiei, trăind și interacționând cu ceilalți întru totul conform propriei filosofii de viață. Așa stau lucrurile cu nouă din zece oameni. Foarte puțini sunt aceia care fac un alt plan și întorc o pagină nouă după ce încep să creadă în Dumnezeu. Nimeni nu privește și nici nu pune în practică cuvântul lui Dumnezeu drept adevăr.

Să luăm credința în Isus, de exemplu. Fie că un om a fost novice în credință sau credincios de foarte mult timp, fiecare și-a folosit orice talente pe care le avea și și-a demonstrat orice abilitate de care dispunea. Oamenii au adăugat, pur și simplu, în viețile lor obișnuite, aceste trei cuvinte: „credința în Dumnezeu”, dar nu au făcut nicio schimbare în firea lor, iar credința lor în Dumnezeu nu a crescut câtuși de puțin. Căutarea omului nu a fost nici fierbinte, nici rece. El nu a spus că nu a crezut, dar nici nu s-a încredințat cu totul lui Dumnezeu. Nu L-a iubit niciodată cu adevărat pe Dumnezeu și nici nu I s-a supus Lui. Credința omului în Dumnezeu a fost, în același timp, autentică și mimată și a închis ochii și nu a fost serios în practicarea credinței sale. El a continuat într-o astfel de stare de confuzie de la bun început până în ceasul morții sale. Ce înseamnă aceasta? În zilele noastre, trebuie să pornești pe drumul cel bun din moment ce crezi într-un Dumnezeu real. Având credință în Dumnezeu, nu trebuie să cauți numai binecuvântări, ci să cauți să-L iubești pe Dumnezeu și să-L cunoști. Prin iluminarea lui Dumnezeu și prin propriile tale căutări, poți mânca și bea cuvântul Lui, poți să ajungi la o înțelegere autentică a Lui și să dobândești o dragoste adevărată de Dumnezeu care izvorăște din inima ta. Cu alte cuvinte, dragostea ta pentru Dumnezeu este atât de autentică, încât nimeni nu o poate distruge sau sta în calea ei. Atunci te afli pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu. Aceasta dovedește că aparții lui Dumnezeu, căci inima ta a fost răpită de Dumnezeu și nu mai poți aparține nimănui altcuiva sau niciunui lucru. Datorită experienței tale, a prețului pe care l-ai plătit, și a lucrării lui Dumnezeu, poți dezvolta o dragoste neașteptată pentru El. Apoi ești eliberat de influența Satanei și trăiești în lumina cuvântului lui Dumnezeu. Numai după ce te-ai eliberat de influența întunericului poți spune că L-ai dobândit pe Dumnezeu. Aceasta este ținta pe care trebuie să o cauți în credința ta în Dumnezeu. Acesta este datoria fiecăruia dintre voi. Nimeni nu ar trebui să se mulțumească cu starea firească a lucrurilor. Nu puteți fi nehotărâți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu sau să o priviți cu ușurință. Ar trebui să vă gândiți la Dumnezeu din toate privințele, neîncetat, și să le faceți toate de dragul Lui. Iar atunci când vorbiți sau înfăptuiți, ar trebui să aveți în vedere în primul rând, interesul casei lui Dumnezeu. Numai acest lucru este conform voinței lui Dumnezeu.

Cea mai mare greșeală a omului care crede în Dumnezeu este că își reduce credința numai la cuvinte, iar Dumnezeu nu există defel în viața lui concretă. Într-adevăr, toți oamenii cred în existența lui Dumnezeu, dar cu toate acestea, Dumnezeu nu face parte din viața lor de zi cu zi. Multe rugăciuni către Dumnezeu vin din gura omului, dar Dumnezeu are doar puțin loc în inima sa, astfel încât El îl încearcă pe om neîncetat. Fiindcă omul este lipsit de puritate, Dumnezeu nu are de ales decât să-l încerce, astfel încât să se rușineze și să ajungă să se cunoască pe sine în încercări. Altfel, toți oamenii vor deveni copiii arhanghelului, tot mai supuși stricăciunii. Pe parcursul credinței omului în Dumnezeu, pe măsură ce este curățit fără încetare de Dumnezeu, omul se leapădă de multe năzuințe și motive personale. Altfel, Dumnezeu nu s-ar putea folosi de niciun om și nu Și-ar putea manifesta în el lucrarea Sa. Mai întâi, Dumnezeu îl curăță pe om. În acest proces, omul poate ajunge la cunoașterea de sine iar Dumnezeu îl poate schimba. Numai după aceea Dumnezeu poate să-și facă lucrarea Sa de viață în om, și numai în acest fel inima omului se poate întoarce cu totul către Dumnezeu. Așadar, a crede în Dumnezeu nu este ceva atât de simplu pe cât ar spune omul. Din perspectiva lui Dumnezeu, dacă ai doar cunoaștere, dar nu ai cuvântul Lui, dătător de viață, dacă te limitezi numai la propriile cunoștințe, dar nu poți practica adevărul sau să trăiești cuvântul lui Dumnezeu, atunci aceasta este o dovadă că nu ai o inimă plină de iubire pentru Dumnezeu, și că inima ta nu aparține lui Dumnezeu. Să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu crezând în El, acesta este scopul final pe care trebuie să-l urmărească tot omul. Trebuie să depui efort pentru a trăi după cuvintele lui Dumnezeu și pentru a le putea pune în practică. Dacă ai numai cunoștințe doctrinare, atunci credința ta în Dumnezeu nu va da roade. Numai dacă după aceea, de asemenea, vei practica și vei trăi după cuvântul Lui, credința ta poate fi considerată desăvârșită și după voia lui Dumnezeu. Pe acest drum, mulți oameni pot menționa multe cunoștințe, dar în ceasul morții lor, ochii li se vor umple de lacrimi și se vor urî pentru că și-au irosit o viață și au trăit degeaba până la o vârstă înaintată. Ei au avut numai înțelegerea doctrinei, dar nu pot pune adevărul în practică și să stea mărturie pentru Dumnezeu. Și-au petrecut toată viața împotrivindu-se, umblând de colo-colo, ocupați precum o albină, dar cu toate acestea, în ceasul morții lor, ei văd în cele din urmă că le lipsește mărturia adevărată, că nu Îl cunosc deloc pe Dumnezeu. Nu este oare prea târziu? De ce să nu profiți de ceasul zilei și să urmezi adevărul pe care îl iubești? De ce să aștepți până mâine? Dacă în timpul vieții nu suferi pentru adevăr sau nu încerci să-l dobândești, nu cumva dorești să regreți acest lucru în ceasul morții tale? Dacă așa stau lucrurile, atunci de ce să crezi în Dumnezeu? Într-adevăr, există multe situații în care, dacă omul depune un efort cât de mic, poate pune adevărul în practică și, prin urmare, Îl poate mulțumi pe Dumnezeu. Inima omului este posedată mereu de demoni și nu poate acționa de dragul lui Dumnezeu. Mai degrabă, omul umblă mereu încoace și încolo pentru cele ale trupului, care, în cele din urmă, la nimic nu-i folosesc. De aceea omul se confruntă mereu cu necazuri și suferințe. Nu sunt acestea chinurile Satanei? Nu este aceasta stricăciunea trupului? Nu ar trebui să-L păcălești pe Dumnezeu, cinstindu-L doar cu buzele. Mai degrabă, ar trebui să iei măsuri concrete. Nu te amăgi singur; ce înseamnă acest lucru? Ce poți câștiga trăind de dragul trupului, trudind pentru faimă și bogății?