Deși, în adunări, oamenii au adesea părtășie despre adevăr, disecă firile corupte ale oamenilor, vorbesc despre cunoașterea de sine și discută despre diversele stări și comportamente ale oamenilor, există încă multe persoane care nu-și cunosc propria fire coruptă. Unii oameni doar recunosc faptul că au o fire coruptă, dar nu o conștientizează atunci când o dezvăluie. Unii au capacitate de înțelegere și, când citesc cuvintele lui Dumnezeu, recunosc că ele sunt adevărul și că lucrurile pe care le spune El sunt practice. Cu toate acestea, când li se întâmplă anumite lucruri, înțelegerea lor devine superficială. Întotdeauna consideră că încă se descurcă bine, că sunt în continuare persoane cumsecade și, deși cred că au o fire puțin coruptă, se alătură, totuși, oamenilor buni. Nu cunosc natura firii lor corupte sau consecințele pe care le-ar putea provoca. Oare asta reprezintă cu adevărat cunoașterea de sine? După ce oamenii au crezut în Dumnezeu timp de câțiva ani, prin citirea cuvintelor Lui, prin ascultarea de predici și prin părtășie, precum și prin faptul că au fost emondați, cei mai mulți dintre ei au văzut clar, în cele din urmă, că umanitatea lor nu este bună și că au cu adevărat o fire coruptă și pot face lucruri care încalcă adevărul și se opun lui Dumnezeu. Cu toate acestea, mulți oameni nu recunosc cu adevărat acest fapt; admit doar verbal că sunt diavoli, că sunt satane și că ar trebui să fie blestemați. O astfel de înțelegere este sau nu practică? Este ceva ce vine din inimă? Este un lucru spus dintr-o ură autentică față de sine? De exemplu, a existat un conducător sau un lucrător care a fost destituit pentru că nu a efectuat o lucrare reală și, pentru a-și arăta „părerea de rău”, a scris o scrisoare de pocăință: „L-am dezamăgit pe Dumnezeu și Îi sunt dator. Nu sunt vrednic de mântuirea Sa sau de grija și de efortul Lui minuțioase. Sunt un demon, sunt o satană, umanitatea mea este rea. Ar trebui să fiu blestemat și ar trebui să merg în iad și să pier.” În această scrisoare de pocăință, cu fiecare frază se neagă și se condamnă, folosind cuvinte pe care un non-credincios nu le-ar spune niciodată. Deși recunoaște că este un demon și o satană, sunt aceste cuvinte sincere? (Nu. Nu menționează ce corupții a dezvăluit, ce lucruri rele a făcut sau ce pagube a produs lucrării bisericii.) Nu există nicio frază care să explice situația reală sau ce este în inima acestei persoane; toate sunt niște vorbe goale. Este aceasta o înțelegere adevărată? (Nu.) Dacă nu este o înțelegere adevărată, atunci persoana recunoaște că este coruptă? (Nu.) Să definim acest lucru pentru ea: această persoană nu își recunoaște propria corupție. A scris o scrisoare de pocăință, iar la prima vedere, pare că se cunoaște pe sine și își recunoaște corupția. De atunci, ar trebui să te uiți la felul în care se comportă în viața de zi cu zi și dacă adevăratul ei comportament din culise s-a schimbat; doar atunci poți trage o concluzie corectă. Din ce comportamente putem vedea că, într-adevăr, își recunoaște propria corupție și că se cunoaște cu adevărat pe sine? (După ce o persoană va avea o înțelegere autentică despre sine, vor apărea schimbări reale.) Corect. Dumnezeu Se uită dacă există o schimbare reală într-o persoană. Dacă cineva scrie o scrisoare de pocăință, iar cuvintele sale par sincere și dă impresia că are o înțelegere reală, înseamnă că s-a pocăit cu adevărat? Poate acest lucru să demonstreze că s-a pocăit cu adevărat? Nu, trebuie să ne uităm dacă a existat o schimbare reală în ea – acesta este aspectul cel mai important. Însă, după ce este destituită, acea persoană se justifică adesea și se apără în fața fraților și surorilor, ceea ce este echivalent cu a nu-și recunoaște în continuare propria corupție și a nu se cunoaște cu adevărat. Împotrivirea, autoapărarea și justificarea ei din culise confirmă această idee. În plus, atunci când Cel de mai sus îi disecă acțiunile și spune că este un antihrist, un conducător fals și cineva care nu face lucrare reală, care este reacția acestei persoane la faptul că a fost dată în vileag de către Cel de mai sus? Ea oferă argumente, se apără și se justifică, explicând aceste lucruri peste tot, neacceptând că nu face lucrare reală, că nu are calibru, că nu înțelege adevărul și că este un conducător fals. Ce fel de fire se ascunde în spatele acestei nerecunoașteri și autoapărări? Aceasta este o fire intransigentă și arogantă, o fire care este scârbită de adevăr. Când a scris scrisoarea de pocăință, această persoană a spus că este un diavol și o satană, că nu este vrednică de Dumnezeu și că Îi e datoare și că umanitatea ei nu este bună, dar imediat după ce a recunoscut asta, a revenit la vechile ei obiceiuri. Ce se întâmplă aici? (Faptul că a recunoscut nu este autentic.) Care este adevărata ei față? Care este adevărata ei statură? (Să se apere și să se justifice.) Justificările și autoapărarea din culise, faptul că își explică acțiunile peste tot – aceasta este adevărata ei față. Oare acest lucru nu dovedește faptul că această persoană nu recunoaște că nu poate efectua o lucrare reală și că nu deține adevărul-realitate? Nu admite deloc acest fapt. Dacă nu recunoaște nici măcar acest lucru, atunci se cunoaște cu adevărat pe sine? Dacă nu se cunoaște pe sine, atunci caracterizarea ca fiind un diavol și o satană nu cumva induce în eroare oamenii? Atunci tot ce spune această persoană despre cunoașterea de sine este o minciună; totul este o înșelăciune. Nu recunoaște că nu poate face lucrarea și că umanitatea ei nu este bună, deci de ce spune, totuși, acele cuvinte de auto-condamnare? Este de neînțeles. Dacă nu se cunoaște pe sine, de ce pretinde asta? O face pentru a înșela oamenii. Faptele care ne-au fost prezentate au dovedit deja că este o persoană ipocrită. Așadar, recunoaște ea că are o fire coruptă? (Nu recunoaște.) Refuză să admită și chiar caută diverse scuze și motive pentru a demonstra că aceste lucruri pe care le-a făcut nu sunt greșite. Crede că orice lucru ar face este corect și Cel de mai sus nu ar trebui să îl condamne sau să îl disece. Poate accepta să fie destituită, dar nu poate accepta să fie tratată nedrept pentru aceste lucruri. Indiferent de motivul destituirii ei, poate să se supună și să accepte; doar din cauză că a fost demisă pentru aceste lucruri anume pe care le-a făcut, nu poate să accepte sau să se supună. Nu este aceasta cauza justificărilor și a autoapărării ei? O astfel de persoană vorbește despre a fi un diavol și o satană, spune că ar trebui să fie blestemată și trimisă în iad și strigă în mod repetat aceste sloganuri în timp ce continuă să argumenteze și să se justifice – se cunoaște cu adevărat pe sine? (Nu.) Ea vociferează des că este un diavol și o satană, dar nu își recunoaște nicio faptă greșită. Admite că are firi corupte? (Nu.) De ce se spune că nu recunoaște? Toți recunosc că sunt diavoli și satane, deci de ce nu recunosc că au firi corupte? Care consecință este mai gravă – ca cineva să admită că are o fire coruptă sau că este un diavol și o satană? De fapt, aceste persoane înțeleg în inima lor că, recunoscându-se drept satane și diavoli îi pot induce în eroare pe alții și pot obține un rezultat bun, iar oamenii nu le vor face nimic. Cu toate acestea, dacă își recunosc greșelile sau că nu au umanitate, oamenii îi vor evita și urî. Prin urmare, aleg un slogan demn de afiș pentru a induce în eroare pe toată lumea și a explica lucrurile. De ce strigă astfel de lozinci și sloganuri? Care este scopul lor? (Ca oamenii să vadă cât de bine se cunosc pe ei înșiși.) Pe de o parte, își etalează spiritualitatea, pe de altă parte, gândesc: „Toți spun că sunt diavoli și satane. Dacă spun că sunt un diavol și o satană, nu va trebui să suport nicio consecință și chiar pot câștiga aprobarea tuturor. De ce să nu fac asta?” Nu este aceasta ideea? Nu este acest tip de autocunoaștere destul de vicleană? (Da, este o inducere în eroare.) Este o inducere în eroare și o amăgire din natură și are trăsăturile unui escroc religios! Ce spun escrocii religioși? „Toți suntem păcătoși; toți am păcătuit!” Nu spun în ce fel sunt răi sau detalii despre lucrurile rele pe care le-au făcut. De asemenea, aceștia spun: „Toți suntem păcătoși și trebuie să ne pocăim. Uitați-vă cât sânge prețios a vărsat Domnul Isus pentru noi!” Care este scopul pe care doresc să-l atingă prin aceste cuvinte? Scopul este să pară spirituali. Se laudă și îi fac pe alții să-i admire, pentru a-și atinge scopul de a câștiga inimi și minți. Oare cei care pretind că recunosc că sunt diavoli și Satane doresc, de asemenea, să atingă acest rezultat? Nu este și acesta scopul lor? La prima vedere, par că se cunosc pe ei înșiși și dau impresia că ar fi persoane care se pocăiesc cu adevărat, proclamându-se diavoli și satane, copii ai iadului și că își merită moartea. Cât de sincere sunt cuvintele lor! Însă, deși vorbesc foarte sincer, sunt ei la fel de sinceri în ceea ce fac, de fapt, în culise? Deloc. Adoptă o abordare cu două fețe: pe de o parte, recunosc public că sunt diavoli și satane, dar, pe de altă parte, se apără și se justifică, explicând că nu au făcut nimic rău. Spun că au fost tratați nedrept de către Cel de mai sus, că El nu cunoaște situația reală și că, făcând aceste lucruri, aceștia au îndurat multe greutăți și suferințe și au plătit un preț mare și nu ar trebui tratați astfel. Spun aceste lucruri pentru a câștiga mai multă simpatie, pentru a face mai mulți oameni să creadă în mod eronat că se recunosc ca diavoli și ca satane și că se cunosc cu adevărat pe ei înșiși, că Acela de mai sus a fost nedrept cu ei și că au fost destituiți pentru o chestiune minoră. Fac să pară că se cunosc pe ei înșiși și merită să fie conducători. De fapt, se apără și se justifică în mod ferm. Pot acești oameni, care sunt buni în a se deghiza și a se justifica și în a striga sloganuri spirituale, să se cunoască cu adevărat pe ei înșiși? (Nu pot.) Așa-zisa lor autocunoaștere este doar un automatism, înșelându-i pe alții și prefăcându-se pentru a lăsa o impresie bună asupra altora. Ei nu vin cu adevărat înaintea lui Dumnezeu pentru a se pocăi și a-și recunoaște vina și nu acceptă ca Dumnezeu să-i emondeze, să-i dea în vileag și să-i disciplineze sau chiar să-i destituie. Pur și simplu, nu au o astfel de atitudine.

În zilele noastre, experiența majorității oamenilor este prea superficială, iar cunoașterea lor de sine este prea limitată. Mulți recunosc doar greșelile din metodele lor și propriile defecte, în timp ce puțini recunosc calibrul lor slab, percepția distorsionată, lipsa de înțelegere spirituală și lipsa de umanitate. Sunt și mai puțini cei care recunosc cuvintele de expunere ale lui Dumnezeu ca fiind fapte absolute, că aceste cuvinte expun adevărul despre propria corupție sau că sunt corecte în totalitate și lipsite de orice eroare. Aceasta este dovada faptului că oamenii încă nu se cunosc cu adevărat. Nerecunoașterea faptului că trăiesc conform firilor și naturii lor satanice înseamnă că nu se cunosc cu adevărat. Indiferent ce firi corupte manifestă, nu le recunosc. Le ascund și le maschează, împiedicându-i pe alții să le vadă corupția. Astfel de oameni sunt foarte pricepuți în a se deghiza și sunt ipocriți. În prezent, majoritatea oamenilor sunt înclinați către adevăr, iar starea lor s-a îmbunătățit oarecum, dar încă nu se cunosc cu adevărat. Mulți reacționează constant la comiterea unei greșeli doar recunoscând că au greșit în acea situație. Dacă îi întrebi: „Unde anume ai greșit în această situație? Ce adevăruri-principii ai încălcat? Ce firi corupte ai dezvăluit?”, ei vor răspunde: „Nu are nimic de-a face cu firile corupte. A fost doar o greșeală de moment; nu m-am gândit până la capăt și am acționat impulsiv. Nu a fost cu intenție.” Acțiunile și erorile lor neintenționate devin scuturi și scuze pentru firile corupte pe care le-au dezvăluit. Este aceasta o recunoaștere autentică a corupției lor? Nu este. Dacă găsești frecvent scuze sau motive pentru firile corupte pe care le dezvălui, atunci nu te poți confrunta cu adevărat cu propriile firi corupte și nici nu le poți recunoaște sau înțelege. De exemplu, o persoană își îndeplinește bine îndatoririle pentru o perioadă; starea sa este statornică, tot ce face decurge fără probleme și fără impedimente, produce unele rezultate pozitive și primește laude de la alții. Simte că a avut o contribuție importantă și că Dumnezeu ar trebui să îi acorde recompense. Drept urmare, dezvăluie o fire coruptă, arogantă și neprihănită de sine – se consideră mai bună decât alții și refuză să asculte sau să coopereze armonios cu cineva. În scurt timp, aceasta va comite greșeli în îndeplinirea îndatoririlor sale, iar frații și surorile o vor emonda și o vor expune, spunând că este prea arogantă. Aceste persoane au dificultăți în a accepta acest lucru și se întreabă în mod repetat: „Sunt arogant? Nu cred. Nu m-am lăudat cu nimic, deci cum aș fi putut deveni arogant?” Ei sunt fixați pe cuvântul „arogant” și nu pot trece peste el. Incapacitatea lor de a accepta acest cuvânt arată că nu au rațiune, nu se cunosc deloc pe ei înșiși și nu își recunosc propria fire coruptă. Atunci când ți se întâmplă ceva și dezvălui o fire coruptă, dacă cineva te critică sau te emondează, spunând că ceea ce ai făcut încalcă adevărurile-principii, dar tu recunoști doar greșeala ta în acea situație specifică, nu ești dispus să admiți că a fost o consecință cauzată de o fire coruptă dezvăluită și îți dorești doar să îndrepți greșeala fără să accepți vreodată faptul că ai dezvăluit o fire coruptă, atunci nu te cunoști cu adevărat. Poate doar faptul că îți recunoști greșelile să reprezinte cunoașterea de sine? Cunoașterea de sine se referă la identificarea cauzei principale a greșelilor cuiva și la cunoașterea firii sale corupte. Dacă recunoști că ai făcut ceva greșit și, ulterior, comportamentul tău se schimbă astfel încât pare că nu mai faci aceeași greșeală, dar nu te-ai eliberat de firea ta coruptă și cauza principală a greșelii nu a fost rezolvată, atunci care ar fi consecința? În mod inevitabil, ai continua să dezvălui o fire coruptă și te-ai răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și I te-ai opune. Nu presupune că unele schimbări de comportament echivalează cu o schimbare a firii tale. Cunoașterea de sine este o chestiune fără de sfârșit; dacă cineva nu cunoaște cauzele principale ale firii sale corupte sau care este originea răzvrătirii și a opoziției sale față de Dumnezeu, atunci nu poate obține o schimbare a firii. Iată ce este dificil în ce privește schimbarea firii. De ce mulți oameni care cred în Dumnezeu își schimbă doar comportamentul și nu viața-fire? Aici este problema. Dacă recunoști că ceea ce dezvălui este o fire coruptă care te-a făcut să acționezi după bunul tău plac, să iei decizii arbitrare, să nu cooperezi armonios cu alții și să te plasezi mai presus de ceilalți și apoi, după ce recunoști aceste lucruri, admiți și că sunt cauzate de o fire arogantă, ce beneficiu îți va aduce asta? Doar atunci vei reflecta cu adevărat asupra acestor aspecte și vei recunoaște că firea coruptă este cauza principală a opoziției față de Dumnezeu și este dovada de netăgăduit a corupției omenirii de către Satana. Vei recunoaște că, dacă cineva nu se eliberează de această fire coruptă, este nedemn de a fi numit om și de a trăi înaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă recunoști doar că ai făcut ceva greșit, care va fi consecința? Te vei concentra numai pe modul în care faci lucrurile și pe corectarea lor, cum să faci lucrurile astfel încât să pară corecte la suprafață și cum să ascunzi dezvăluirea firii tale arogante. Vei deveni din ce în ce mai înșelător și metodele pe care le folosești pentru a-i păcăli pe ceilalți vor deveni tot mai sofisticate. Vei gândi astfel: „Am făcut o greșeală de data aceasta și toată lumea a văzut-o pentru că am fost neatent. Data viitoare nu voi mai fi așa.” Rezultatul este că, deși modul în care faci lucrurile s-a schimbat la suprafață și ceilalți nu pot vedea nicio problemă, ți-ai ascuns firea coruptă. Cum ai devenit? Ai devenit mai viclean și mai ipocrit. Dacă o persoană se concentrează și depune eforturi asupra modului în care vorbește și acționează astfel încât, la suprafață, nimeni să nu poată vedea vreo problemă sau să găsească ceva greșit, iar acțiunile ei par impecabile, dar nu își schimbă deloc firea coruptă, nu devine cumva un fariseu? Acționând în mod ipocrit îi poate păcăli pe oameni, dar Îl poate păcăli și pe Dumnezeu? Ce anume înseamnă urmărirea adevărului? În primul rând, se referă la urmărirea unei schimbări în propria fire. Dacă cineva nu își cunoaște niciodată firea coruptă, atunci este imposibil să aibă loc o schimbare a acesteia. Atunci când recunoaște că are o fire coruptă, trebuie și să accepte adevărul, să reflecteze exact unde a greșit și unde a eșuat, și apoi să caute adevărul pentru a-și rezolva problemele. Doar în acest mod se poate elibera treptat de firea coruptă, practicând adevărul în îndeplinirea îndatoririlor și acționând în baza principiilor. Făcând astfel, va intra în adevărul-realitate. Numai cei care pot să caute și să practice adevărul sunt cei care îl urmăresc. Aceștia sunt cei care pot să depună, încontinuu, eforturi pentru a practica adevărul și a acționa în baza principiilor și care pot rezuma experiențele lor și extrage învățăminte. Odată ce vor practica adevărul și vor intra în realitate, vor avea principii în acțiunile lor și vor comite mai puține greșeli, vor deveni treptat potriviți pentru a fi folosiți de Dumnezeu. Dacă cineva nu urmărește adevărul, oricât de mult s-ar complăcea în discuții seci despre cunoașterea de sine ori s-ar caracteriza ca fiind un diavol și o satană, în cele din urmă, tot nu va pune adevărul în practică. Deci, care este diferența dintre aceste două persoane? Una își recunoaște propria fire coruptă, caută adevărurile-principii și practică în conformitate cu adevărul – aceasta este calea de a urmări adevărul. Cealaltă nu recunoaște că are o fire coruptă și nu acceptă realitatea propriei firi corupte, în schimb depune eforturi în modul în care face lucrurile. Cu toate acestea, acest lucru schimbă doar comportamentul ei din afară și nu există o schimbare în viața-fire, ceea ce face comportamentul ei și mai înșelător. Ceea ce practică aceste tipuri de oameni este în concordanță cu adevărurile-principii? Este cu totul departe de ele și nici măcar nu se apropie. Ceea ce fac ei este să se deghizeze, să se prefacă și să păcălească, iar scopul lor este să-i înșele pe aleșii lui Dumnezeu. Aceștia nu practică adevărul, dar doresc ca toată lumea să îi laude, să îi aprobe și să îi susțină, astfel încât să aibă un statut în biserică. Nu este aceasta o manifestare a deghizării și a înșelăciunii? Se deghizează, se acoperă și se concentrează asupra modului în care pot câștiga favorurile celorlalți. Există adevăruri-principii în acest mod de a face lucrurile? Nicidecum – se bazează complet pe închipuirile minții umane, pe metode omenești, pe filosofii umane pentru interacțiuni lumești și încă trăiesc conform unei firi satanice. Această practică a ipocriziei aparține spiritualității false; este înșelătoare și este lipsită chiar și de cea mai mică parte din adevărul-realitate.

De ce unii oameni, care par să-și îndeplinească îndatoririle ca și ceilalți, răsar dintr-o dată, de nicăieri, și-i șochează pe ceilalți, comițând, într-un final, un mare rău? Se poate întâmpla așa ceva într-o zi sau două? Categoric nu. Roma nu a fost construită într-o zi. Din afară, par să fie cuminți și simpli și nimeni nu le poate găsi vreo greșeală, dar, până la urmă, lucrurile rele pe care le fac sunt mai drastice și mai uimitoare decât cele făcute de oricine altcineva. Aceste lucruri sunt făcute de acei așa-numiți oameni „cuminți”. Știți care este caracteristica comună a acestor tipuri de oameni? (Par că au un comportament bun și, de obicei, par destul de manierați.) Ceea ce trăiesc și natura-esență a lor au două caracteristici distincte – puteți să înțelegeți aceste puncte cheie? (Nu iubesc adevărul și nu-și recunosc firea coruptă. Când vorbesc despre a se cunoaște pe sine, se prefac și acționează ipocrit.) A acționa ipocrit este un aspect, dar cum poți să descoperi și să confirmi că acești oameni sunt ipocriți? Cum poți confirma că aceste comportamente bune pe care le trăiesc sunt doar o prefăcătorie? (La suprafață, ei vorbesc foarte frumos, dar în acțiunile lor reale, își protejează propriile interese, fără a lua în considerare interesele casei lui Dumnezeu.) Aceasta este manifestarea tipică pentru o acțiune făcută în mod ipocrit. Deși acești oameni ipocriți vorbesc frumos, de fapt, îi înșală și îi induc în eroare pe ceilalți. În plus, își arată egoismul și josnicia, protejându-și doar propriile interese și neluând în considerare interesele casei lui Dumnezeu – ei vor să trăiască ca o femeie desfrânată, așteptând totodată o statuie pentru castitatea lor. Toate acestea reprezintă esența-natură a lor, lipsită de orice umanitate. Am menționat că natura-esență a acestor oameni are două caracteristici distincte. Prima caracteristică este că aceștia strigă adesea sloganuri și vorbesc despre doctrine de parcă ar fi profund spirituali, dar, de fapt, nu iubesc deloc adevărul, iar fără dragoste pentru adevăr, le este imposibil să-l practice. Pornind de la acest aspect, nu este ceea ce ați menționat mai devreme despre ei, că iau în considerare doar propriile interese, una dintre aceste manifestări? De ce iau în considerare propriile interese? Iubesc aceștia adevărul? (Nu, nu iubesc adevărul; le plac doar interesele.) Își protejează doar propriile interese și nu iau deloc în considerare interesele casei lui Dumnezeu sau ale fraților și surorilor. Nu este acesta un comportament care denotă că nu iubesc deloc adevărul? Unii spun: „Dacă nu iubesc adevărul, de ce au întotdeauna părtășie despre lucruri legate de adevăr?” Cum ați explica acest lucru? (O fac pentru a-i impresiona pe ceilalți, pentru a se deghiza și a se costuma.) Acesta este un aspect, dar pe lângă asta, chiar au părtășie despre adevăr? Nu este vorba deloc despre adevăr; sunt doar cuvinte și doctrine. Dacă sunt clar doar vorbe și doctrine, atunci cum pot fi numite adevăr? Doar nesăbuiții ar echivala cuvintele și doctrinele cu adevărul. Diavolii sunt foarte iscusiți în a rosti cuvinte și doctrine pentru a-i induce în eroare pe oameni și, de asemenea, vor să se dea drept persoane care dețin adevărul pentru a-i înșela pe alții și pe Dumnezeu. Oricât de mărețe sunt cuvintele și doctrinele rostite de oameni, acestea nu sunt adevărul; numai cuvintele rostite de Dumnezeu sunt adevărul. Cum pot fi menționate cuvintele și doctrinele rostite de oameni în același context cu adevărul? Sunt două lucruri complet diferite. Acesta este primul aspect, că acești oameni nu au absolut deloc dragoste pentru adevăr. Este acesta aspect natura-esența lor? (Da.) De ce spunem că este natura-esență a lor și nu doar o manifestare temporară sau un comportament? Deoarece, când ne uităm la toate manifestările și comportamentele lor, putem trage concluzia că esența umanității lor este aceea că nu iubesc deloc adevărul. Din cauza acestor diverse comportamente, se poate determina că sunt persoane care nu iubesc adevărul. Aceasta este prima caracteristică. Acum, care este a doua? Că acești oameni nu-și recunosc deloc propriile firi corupte. Ce înseamnă că nu le recunosc deloc? Dacă se spune că ei nu-și recunosc firile corupte, atunci de ce vorbesc mereu despre a se cunoaște pe ei înșiși? Nu doar că vorbesc despre a se cunoaște pe ei înșiși, dar îi ajută și pe alții, cu nerușinare, să se cunoască pe ei înșiși. Spun adesea că nu fac suficient, că sunt datori lui Dumnezeu, că sunt diavoli și satane și că merită să fie blestemați. Cum se poate explica acest lucru? (Când vorbesc despre a se cunoaște pe sine, nu există un conținut real sau detalii. De exemplu, nu există un conținut practic cu privire la ce corupții au dezvăluit, ce intenții greșite nutresc, ce firi corupte îi controlează, ce manifestări specifice au, de ce natură-esență aparțin și așa mai departe. Ei afirmă doar vag că sunt diavoli și satane, fără a exprima sentimente autentice și înțelegere.) (Un rezultat al cunoașterii reale de sine este capacitatea cuiva de a se urî cu adevărat. Acest tip de persoane își recunosc verbal corupția, dar nu se urăsc deloc în inima lor și, de asemenea, găsesc tot felul de motive pentru a se apăra și a se justifica. Uneori, ele nu se explică în exterior, dar nu acceptă și nu își recunosc corupția lor internă. Sunt complet incapabile să accepte adevărul și nu se schimbă deloc.) Acestea nu-și recunosc corupția – cum poate fi explicat acest lucru? (Când li se întâmplă ceva și sunt dezvăluite, simt că nu sunt capabile să facă un astfel de lucru și, prin urmare, nu recunosc că au acest tip de fire coruptă.) Acest tip de oameni vorbesc întotdeauna despre cunoașterea de sine, dar ce anume cunosc ei, de fapt? Își cunosc comportamentele și manifestările sau își cunosc firile lor corupte? Sau știu doar care sunt lucrurile pe care le-au făcut greșit? Există o mare diferență între aceste tipuri de cunoaștere. Unele tipuri de cunoaștere sunt cunoștințe adevărate, în timp ce altele sunt superficiale și lipsite de esență. Cunoștințele unor oameni sunt chiar mai superficiale și ei știu doar ce lucruri au făcut greșit sau recunosc lucrurile pe care le-au făcut și care au fost împotriva moralității sau a legii. Acest lucru nu este diferit de oamenii religioși care își recunosc vina în fața Domnului; nu duce la o pocăință autentică. Există și unii oameni care vorbesc doar despre doctrine atunci când vorbesc despre cunoașterea de sine sau repetă ceea ce spun alții despre cunoașterea de sine. Aceasta este o formă și mai mare de deghizare și înșelăciune. De ce acești oameni nu se cunosc cu adevărat? Motivul cel mai important este că ei nu acceptă niciodată adevărul, așa că toate acțiunile și comportamentele lor se bazează în întregime pe propriile preferințe, pe propria lor filosofie satanică și pe propriile interese, ambiții și dorințe. În adâncul inimii lor, ei nu-și consideră ambițiile și dorințele ca fiind corupte; orice lucru de care au nevoie nu este corupt, așa că fac tot ce vor, tot ce le place. Când judecăm acest lucru din punctul de plecare al acțiunilor lor, își recunosc propriile corupții? (Nu le recunosc.) Cum acționează oamenii care își recunosc corupțiile? Acționează căutând adevărurile-principii sau doar se roagă, contemplă și fac lucrurile în funcție de ceea ce gândesc în mintea lor? Ce cale urmează? (Ei caută adevărurile-principii.) Deci, dacă ne uităm la acțiunile acestor tipuri de oameni menționați mai sus, este evident că ei fac întotdeauna ce vor. Cred despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt destinate altora și transmit doctrinele pe care le înțeleg celorlalți, ceea ce înseamnă că îi fac pe alții să acționeze conform cuvintelor lui Dumnezeu, sugerând că „voi toți dezvăluiți corupții, dar eu caut adevărul în tot ce fac și aproape că nu dezvălui nicio corupție”. Sunt aceștia oameni care se cunosc cu adevărat? Nu îndrăznesc să își recunoască propriile corupții; acesta este adevărul problemei. Ei cred că, plătind un preț, vorbind puțin mai mult, îndurând puțin mai multă suferință sau chiar renunțând la lucruri și sacrificându-se pe ei înșiși, totul pentru a-și satisface ambițiile și dorințele, este în concordanță cu adevărul și este corect. Dacă i-ai întreba: „Din moment ce toți oamenii au corupții, nu vă este teamă că greșiți când gândiți în acest fel?”, ei ar spune: „Nu, este în regulă, nu mi-e teamă. Intențiile mele sunt corecte.” Uitați-vă cum își consideră ambițiile, dorințele și intențiile ca fiind ceva pozitiv. Oare acest tip de oameni își recunosc propriile corupții? (Nu, nu le recunosc.) Dintr-o perspectivă obiectivă, pur și simplu nu își recunosc propriile corupții. Poate cineva care nu își recunoaște propria corupție să se pocăiască cu adevărat? (Nu, nu poate.) Acești oameni nu se vor pocăi sub nicio formă; niciodată nu o vor face. Au ei supunere adevărată? (Nu.) Chiar mai puțin de atât. Nici măcar nu știu ce este adevărul, deci cum se pot supune? Ei se supun doar propriilor ambiții și dorințe. Își trăiesc viața făcând toate lucrurile în funcție de propriile dorințe, vorbesc, acționează și își aleg calea bazându-se exclusiv pe propria voință, fără să caute vreodată adevărul. Unii oameni spun: „Ei nu caută niciodată adevărul, așa că de ce ascultă predici?” Faptul că ascultă predici nu înseamnă neapărat că sunt capabili să caute adevărul; este doar un aspect al credinței în Dumnezeu. Dacă nu ar asculta predici sau nu ar participa la adunări, nu ar fi atunci dezvăluiți? Așadar, este necesar ca ei să treacă prin acest proces, dar faptul că ascultă predici nu înseamnă că sunt persoane care acceptă adevărul sau își recunosc propria corupție; nu se poate face această deducție. Nu este un lucru ușor să recunoască cineva că are corupție și este dificil de realizat pentru oamenii care nu iubesc adevărul.

Tocmai am menționat că oamenii care nu se cunosc au două caracteristici distincte: prima este că, în mod fundamental, nu iubesc adevărul, iar a doua este că nu recunosc niciodată că au firi corupte. Deci, cât de departe sunteți de a vă cunoaște? (În prezent, încă nu ne cunoaștem și nu am ajuns în punctul de a ne urî.) Sunteți foarte departe. A te cunoaște înseamnă, în primul rând, a-ți cunoaște firile corupte, preferințele, părerile și comportamentele greșite. Aceasta este cheia, iar celelalte aspecte ale cunoașterii de sine sunt secundare. Poți să accepți realmente adevărul și să ajungi la o pocăință autentică doar atunci când recunoști că ai o fire coruptă, că ai tot felul de naturi-esențe și dezvăluiri ale corupției pe care Dumnezeu le-a evidențiat în oameni și când le poți enumera în mod specific și recunoști că aceste fapte, comportamente și dezvăluiri anume sunt toate contrare adevărului, sunt împotriva lui Dumnezeu și sunt toate detestate de El. În zilele noastre, când oamenii pretind că acceptă adevărul, ei îl recunosc doar în doctrină și își schimbă într-o oarecare măsură comportamentul, dar, ulterior, ei continuă să trăiască firi satanice corupte și să își ducă viața conform filosofiei Satanei; nu se schimbă deloc. Schimbările în comportament nu reprezintă schimbări ale firii. Pentru a transforma firea cuiva, trebuie ca acea persoană să își cunoască natura-esență și propria fire coruptă – acesta este primul pas. Cineva care recunoaște doar că propriile acțiuni sunt problematice, că nu este o persoană bună sau că este un diavol și o satană este încă departe de a-și cunoaște natura-esență și de a-și transforma firea.