Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia (Partea Întâi)
Omenirea este atât de profund coruptă de Satana, încât toți oamenii au o natură satanică și o fire arogantă; chiar și nebunii și idioții sunt aroganți și cred că sunt mai buni decât alți oameni și refuză să-i asculte. Se vede clar că omenirea este foarte profund coruptă și că oamenilor le este foarte greu să I se supună lui Dumnezeu. Din cauza aroganței și a neprihănirii lor de sine, oamenii au devenit complet lipsiți de rațiune; ei nu ascultă de nimeni – deși ceea ce spun alți oameni este corect și se conformează cu adevărul, ei nu îi vor asculta. Din cauza aroganței, oamenii îndrăznesc să-L judece pe Dumnezeu, să-L condamne și să I se împotrivească. Așadar, cum poate fi înlăturată o fire arogantă? Poate fi înlăturată prin intermediul înfrânării umane? Poate fi înlăturată doar prin recunoașterea și acceptarea ei? Categoric nu. Există o singură cale de a îndrepta o fire arogantă, și anume acceptarea judecății și a mustrării lui Dumnezeu. Doar aceia care sunt capabili să accepte adevărul pot treptat să se elibereze de firea lor arogantă; aceia care nu acceptă adevărul nu vor fi niciodată capabili să-și îndrepte firile arogante. Văd mulți oameni cărora li se urcă la cap când demonstrează un oarecare talent în datoria lor. Când arată că dau dovadă de unele abilități, cred că sunt foarte impresionanți și apoi trăiesc de pe urma acestor abilități și nu se străduiesc mai mult. Ei nu îi ascultă pe ceilalți, orice spun aceștia, crezând că aceste mici lucruri pe care le au constituie adevărul și că ei sunt cei mai buni. Ce fire este aceasta? Este o fire arogantă. Ei sunt mult prea lipsiți de rațiune. Poate o persoană să-și îndeplinească bine datoria când are o fire arogantă? Poate să fie supusă lui Dumnezeu și să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt? Acest lucru este și mai dificil. Pentru a îndrepta o fire arogantă, trebuie să învețe cum să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, judecata și mustrarea Lui, în timp ce își îndeplinește datoria. Doar în acest fel se poate cunoaște cu adevărat. Doar când îți vezi clar esența coruptă, rădăcina aroganței tale și apoi o discerni și o diseci, îți poți cunoaște cu adevărat natura-esență. Trebuie să dezgropi toate lucrurile corupte dinăuntrul tău, să le compari cu adevărul și să ajungi să le cunoști pe baza lui și atunci vei ști ce ești: nu doar că ai din plin o fire coruptă și că îți lipsesc rațiunea și supunerea, dar vei vedea că ai lipsuri în multe privințe, că nu ai adevărul-realitate și cât ești de demn de milă. Atunci vei fi incapabil de aroganță. Dacă nu te examinezi și nu te cunoști în acest fel, atunci când îți vei face datoria, nu-ți vei ști locul în univers. Vei crede că ești grozav în orice privință, că totul este greșit la ceilalți și că doar tu ești cel mai bun. Atunci te vei lăuda în fața celorlalți tot timpul, pentru ca ei să te admire și să te venereze. Acest lucru e complet lipsit de conștiință de sine. Unii oameni se laudă tot timpul. Când ceilalți consideră că acest lucru e neplăcut, îi critică pentru că sunt aroganți. Dar ei nu acceptă; tot cred că sunt talentați și pricepuți. Ce fire e aceasta? Ei sunt prea aroganți și neprihăniți de sine. Oare oamenii atât de aroganți și de neprihăniți de sine sunt capabili să fie însetați de adevăr? Pot ei să urmărească adevărul? Dacă nu sunt niciodată capabili să se cunoască pe sine și nu se eliberează de firea lor coruptă, pot să-și facă bine datoria? Categoric nu.
Mulți oameni își fac datoria așa cum doresc și nu ascultă niciodată sugestiile celorlalți. Dacă le dă cineva un plan, ei îl vor nota în acel moment și vor fi de acord să-l urmeze, dar apoi îl vor da uitării și vor continua să facă orice vor. Ce fel de fire este aceasta? (O fire neprihănită de sine și arogantă.) Este vreo intransigență în asta? (Da.) Intransigența și aroganța pot fi găsite în orice persoană. Când oamenii aud pe altcineva spunând ceva care este corect și rezonabil, dacă ar fi să abordeze acel lucru cu rațiune și conștiință, ar crede că ar trebui acceptat, dar oare vor fi ei în stare să pună acel lucru în practică? (Nu neapărat.) Ce fel de atitudine e necesară pentru ca ei să-l pună în practică? În primul rând, ei trebuie să aibă atitudinea corectă: trebuie să se elibereze de închipuirile, de judecățile sau de înțelegerile lor false și apoi să cântărească sugestia bună a acelei persoane și să caute adevărul, iar dacă stabilesc că sugestia ei e corectă și conformă cu adevărurile-principii, ar trebui să o accepte și să îi dea ascultare. Nu e aceasta atitudinea pe care ar trebui să o aibă? E vreo aroganță în această atitudine? Nu e nicio aroganță în ea; este o atitudine serioasă, responsabilă, o atitudine de acceptare a adevărului și o atitudine de apreciere a lucrurilor pozitive. Dacă atunci când auzi pe cineva făcând o sugestie bună, o sugestie despre care crezi că e în acord cu adevărurile-principii, spui că o accepți pentru a salva aparențele sau dintr-o înțelegere de moment, dar când vine timpul să faci ceva, doar acționezi pe baza propriei voințe, faci ce vrei și lași deoparte acea sugestie pe care inima ta a considerat-o corectă, ce fel de persoană ești? E aceasta o atitudine de acceptare a adevărului? Ce fel de fire e asta? Este aroganță și răzvrătire, este neacceptarea adevărului, este a pune pe primul loc propria voință și a lăsa propriile opinii și idei să domine, este a da uitării adevărurile-principii, lucrurile pozitive și cuvântul lui Dumnezeu. Există alții care fac promisiuni frumoase în persoană, dar când se întâmplă ceva, nu sunt dispuși să le ducă la bun sfârșit și își fac propriile calcule: „Dacă fac asta în acord cu principiile, va trebui să am părtășie despre adevăr în mod clar și va trebui să schimb noțiunile oamenilor, iar asta va fi foarte greu! Va trebui să vorbesc mult și sunt îngrijorat că nu voi putea vorbi clar, ceea ce va fi o pierdere de timp și de energie și va fi prea obositor! Ca să mă cruț de efort, trebuie să fac asta în acest fel și toți trebuie să mă asculte, chiar dacă nu sunt de acord; trebuie să am ultimul cuvânt în privința asta.” Ce fel de atitudine e aceasta? E o atitudine înșelătoare. Când fac promisiuni, par sinceri, credincioși, ascultători, pioși și capabili să accepte opiniile altora și adevărul, dar când vine vremea să acționeze, sunt complet diferiți și atitudinea lor se schimbă. De ce se schimbă? De ce atitudinea lor se întoarce la 180 de grade? Ce determină acest lucru? Ei simt că, acționând în acest fel, e prea greu fizic și prea sâcâitor, așa că sunt reticenți și nu vor să îndure acea greutate. Jurămintele și promisiunile pe care le-au făcut înainte nu mai contează pentru ei și nici să se ocupe de lucruri conform adevărurilor-principii. Cel mai important lucru pentru ei e satisfacerea trupului lor, asta e pe primul loc, și lasă la urmă însărcinarea dată de Dumnezeu și nu o iau în serios. Este aceasta o persoană responsabilă? Este aceasta o persoană integră? Este o persoană care iubește adevărul? Nu. Mai sunt alți oameni care le promit altora că vor face un lucru cum se cuvine când sunt față în față cu ei, îi fac pe acei oameni să se simtă complet relaxați, dar când întâmpină dificultăți făcând acel lucru, îl ignoră și renunță. Este aceasta o persoană de încredere? E acesta un fel de-a face lucrurile conform principiilor? În special când cineva își realizează datoria și face lucruri pentru casa lui Dumnezeu, trebuie să adere și mai mult la adevărurile-principii și să apere interesele casei lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă uneori să suporte pierderi și umilință, și nu trebuie să permită niciodată ca lucrarea bisericii să aibă de suferit. Oamenii care fac acest lucru sunt onești, atenți la intențiile lui Dumnezeu și se gândesc la casa lui Dumnezeu la fiecare pas. Cei care sunt necinstiți se gândesc în permanență la propriile interese când își fac datoria și nu vor niciodată să sufere nici cea mai mică pierdere în orice întreprind; ei ar lăsa mai degrabă să fie lezate interesele casei lui Dumnezeu, decât să piardă ei înșiși. Dumnezeu știe când o persoană își face sau nu datoria în acord cu principiile adevărului – Dumnezeu scrutează gândurile și ideile oamenilor. Dacă Dumnezeu descoperă că inima unei persoane este înșelătoare și ticăloasă, că acționează din lăcomie pentru interesele ei trupești, că nu iubește adevărul și este scârbită de el, El va renunța la acea persoană imediat ce va scruta aceste lucruri. Așadar, va fi în stare acea persoană să simtă toate aceste lucruri? (Nu.) De ce nu va fi în stare să le simtă? (Pentru că, atunci când natura unei persoane îi controlează acțiunile, atâta vreme cât interesele trupești îi sunt satisfăcute, ea nu se va examina. În consecință, nu va simți că, făcând lucrurile în acest fel, nu se aliniază cu adevărul.) Așadar, ce supraviețuiește în interiorul acelui om? Firea coruptă a lui Satana. Esența omului este esența Satanei, iar omul trăiește conform firii lui satanice, apărându-și doar propria vanitate, mândria și interesele trupești. Această gândire egoistă și vrednică de dispreț a devenit natura oamenilor, așa că ei simt că e foarte obositor și greu să practice adevărul, să-I fie supuși lui Dumnezeu, să asculte întru totul cuvintele lui Dumnezeu și să acționeze conform adevărurilor-principii și standardelor lui Dumnezeu. Care e problema aici? E aceea că omul este înlănțuit și controlat de o fire satanică și că sunt prea multe lucruri negative în inima lui, așa că practicarea adevărului pare prea grea și deloc ușoară. Dacă firile corupte ale oamenilor vor fi curățate și ei vor fi capabili să înțeleagă adevărul și să fie atenți la intențiile lui Dumnezeu, atunci ei nu vor întâmpina obstacole sau dificultăți în practicarea adevărului și acest lucru nu va părea dificil.
Dacă o persoană nu tânjește deloc după adevăr și nu vrea să-l accepte, atunci nu are nimic merituos înlăuntrul ei și, oricând va păți ceva, va trăi doar conform filozofiilor Satanei, părând incredibil de slabă, jalnică și oarbă. Cu alte cuvinte, e nevoiașă și nu are nimic înlăuntrul ei; nu are nicio capacitate să învingă păcatul, nicio abilitate să se răzvrătească împotriva trupului ei, nicio motivație să practice adevărul, nicio determinare să-și schimbe opiniile și nicio hotărâre să I se supună întru totul lui Dumnezeu. E pur și simplu slabă, demnă de milă și oarbă și este un nimic. Când o ia razna cu încăpățânare, are foarte multă energie, dar e incapabilă să acționeze conform cerințelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii. Dacă te uiți la ce impresie lasă, unii dintre acești oameni sunt coerenți, educați și au câteva daruri și puncte tari, sunt oameni capabili, însă de ce spun atunci că sunt slabi și demni de milă? Cum evaluăm acest lucru? Cineva care nu deține niciun adevăr e slab și demn de milă. Pot educația și cunoașterea sau darurile și talentele să înlocuiască adevărul? Pot ele să ajute pe cineva să înțeleagă adevărul și să treacă peste vremurile dificile? Pot ele să facă pe cineva să mărturisească ferm și să obțină aprobarea lui Dumnezeu? Categoric nu. Oamenilor le place să acționeze pe baza preferințelor, dorințelor, noțiunilor și închipuirilor proprii, orice ar face, și se simt foarte fericiți, mulțumiți și relaxați în această privință. Cu toate acestea, dacă ar practica adevărul și I s-ar supune lui Dumnezeu, s-ar simți neputincioși și complet dezinteresați de asta, ba chiar s-ar simți paralizați. Ce se întâmplă în acest caz? Unde sunt inimile lor? Pe cine slujesc ei? De ce, atunci când oamenii fac lucruri folosindu-și darurile și cunoașterea și în acord cu bunele lor intenții și preferințe, sunt foarte capabili, au multe viclenii și energie nelimitată, dar când li se cere să practice adevărul, să pătrundă în adevărul-realitate și să facă lucrurile conform adevărurilor-principii, oricât ar fi ei de remarcabili ca persoane, devin incapabili și neajutorați? Ce se află la rădăcina acestui lucru? De ce, atunci când practică adevărul și caută adevărurile-principii, oamenii sunt asemenea unor idioți, atât de slabi și de demni de milă, dar, cu toate astea, fac pe grozavii și se laudă, cred că sunt mai buni decât toți ceilalți și refuză să asculte de oricine? De ce se întâmplă asta? (Oamenii nu se cunosc pe ei înșiși.) Faptul că nu se cunosc este un aspect – principalul motiv e că oamenii au firi corupte. Înainte să ajungă să înțeleagă adevărul, acestea sunt starea lor urâtă, caracterul lor și înfățișarea lor demnă de milă – ei nu sunt nimic. Toți cei care nu dețin adevărul sunt astfel; oricât de elevate le-ar fi cunoașterea sau statutul, tot ce arată e o stare urâtă și o înfățișare sărăcită. Înaintea lui Dumnezeu și a adevărului, iată cât de slab și de demn de milă e omul, neavând nimic și nefiind nimic. Am intrat în contact cu câțiva oameni și, când vorbesc și gestionez lucrurile cu ei, le văd înfățișarea apatică, debilă, nevoiașă și demnă de milă. Ei pot vorbi puțin despre lucrurile exterioare, dar când ceva implică adevărurile-principii, părerile lor se abat ori spre stânga, ori spre dreapta sau nu au deloc păreri despre asta. Când cineva crede în Dumnezeu de atât de multă vreme, când citește atât de mult din cuvântul lui Dumnezeu, ascultă atât de multe predici și trăiește o viață spirituală zi de zi, cum poate fi atât de apatic, debil, slab și demn de milă? Când se întâmplă ceva, de ce nu are punctul de vedere corect? De ce perspectiva sa asupra lucrurilor nu se schimbă niciodată? (Nu a acceptat sau nu a practicat adevărul.) Așa este. A ascultat multe predici, dar tot ce a auzit sunt doctrine; a citit destul de mult din cuvântul lui Dumnezeu, dar a înțeles numai doctrinele din el; a mers la multe întâlniri, dar a rămas de pe urma lor doar cu câteva lucruri literale și reglementări. Cu ce are legătură acest lucru? De ce sunt acestea lucrurile pe care le obțin? Dumnezeu oferă omului adevărul, viața și adevărul-realitate, așadar, de ce culeg acești oameni asemenea roade? Ați cugetat la această întrebare? Este o problemă gravă, o mare problemă. Așadar, cum poate fi rezolvată această problemă? Trebuie să mănânci și să bei cuvântul lui Dumnezeu și să-l pui în inima ta și să-l lași să-ți devină realitate; trebuie să-ți schimbi condiția și starea interioară și să ai opinia și atitudinea corectă cu privire la orice întâmpini. Nu este aceasta calea pe care ar trebui să o practicați? Nu este aceasta direcția în care ar trebui să căutați? Gândiți-vă, cum puteți porni pe această cale? La ce vă gândiți cu toții? (Dumnezeule, simt că atunci când pățesc ceva, trebuie să reflectez asupra propriilor intenții, motive și asupra dezvăluirilor firii mele corupte, apoi să mă răzvrătesc în mod conștient împotriva intențiilor mele greșite și a dezvăluirilor corupției mele și să acționez în acord cu adevărul din cuvântul lui Dumnezeu.) Aceasta este calea cea dreaptă, dar, în timp ce îndepliniți acest lucru, sunteți capabili să vă descoperiți propriile probleme? (Uneori pot să le descopăr, dar alteori, nu.) Acest lucru necesită să vă rugați lui Dumnezeu, să reflectați asupra voastră și să vă examinați frecvent faptele. Duhul Sfânt va lumina oamenii în privința lucrurilor pe care nu le înțeleg și, odată ce veți avea luminarea Duhului Sfânt, nu vor fi problemele voastre rezolvate? Când cineva se bazează pe Dumnezeu, nu există probleme care nu pot fi rezolvate.
Am să vă dau un exemplu pe care să-l analizați și să vedeți dacă știți să reflectați asupra voastră și dacă vă puteți recunoaște propriile probleme prin dificultățile celorlalți. Odată, am petrecut timp cu cineva și, la început, era atent și prevăzător, întrebându-Mă care erau intențiile Mele când făcea ceva și, orice spuneam, el încuviința, făcea o plecăciune și asculta cu atenție. Avea o limită interioară: „Ești Dumnezeu, nu Te pot supăra, nu pot trece de această limită, voi asculta ceea ce spui, voi face orice îmi spui să fac.” În principiu, nu avea probleme. Dar, după ce am petrecut un anumit timp împreună și am avut câteva discuții, el s-a obișnuit cu maniera Mea de a vorbi și cu tonul vocii Mele – aceste lucruri i-au devenit familiare și s-a gândit: „Deși noi doi nu suntem egali, iar identitățile și statutul nostru nu sunt la fel, mă simt confortabil când vorbesc cu Tine, nu trebuie să ascund nimic, pot spune orice doresc.” Cu timpul, relația dintre om și Dumnezeu s-a stricat, iar el s-a gândit: „Știu ce fel de caracter ai, știu ce fel de persoană ești. Știu ce lucruri nu Te vor înfuria și care Te vor face să mă emondezi și voi evita să fac lucrurile pentru care mă vei emonda. Chiar dacă le voi face, nu Te voi lăsa să le vezi sau să afli despre ele. Pentru a Te împiedica să afli despre ele, nu le voi spune nici măcar oamenilor din apropierea Ta ceea ce fac în spatele Tău. În acest fel, Tu nu vei afla, nu-i așa? Dacă nu vei afla, nu mă vei emonda, nu? Nu va fi nevoie să-mi știrbesc reputația și să sufăr din cauza asta, nu? E grozav! Voi face orice altceva îmi spui să fac și mă voi supune, dar trebuie să am o oarecare libertate.” Nu s-a ivit o problemă în acest caz? (Ba da.) Ce problemă s-a ivit? Nu cumva este vorba despre inima înșelătoare a omului? (Ba da.) Fie în fața altor oameni, fie în fața lui Dumnezeu, oamenii încearcă întotdeauna să ascundă adânc în inimile lor lucrurile pe care nu vor să le spună celorlalți, iar această stare de spirit și această fire sunt înșelăciunea, pe care orice persoană o are. E vorba și despre altă fire în acest caz: aroganța. Unde se manifestă aroganța aici? Această persoană s-a gândit în sinea ei: „Așadar, și Tu discuți și vorbești în acest fel. Nimic din felul în care vorbești nu este foarte impresionant, Tu doar poți spune aceste lucruri și, dacă voi ajunge să Te cunosc mai bine, voi fi în stare să le exprim și mai bine decât Tine. Așa Te împodobești Tu? Eu știu să mă împodobesc mai bine decât Tine, sunt mai atrăgător decât Tine, Tu doar deții mai multe adevăruri decât mine. Așadar, cu timpul, după ce voi ajunge să Te cunosc mai bine, voi îndrăzni să scot pe gură orice voi dori să zic și nu voi vorbi greșit.” Nu e asta aroganță? (Ba da.) Acestea sunt două firi. Mai e o altă fire ascunsă, ați descoperit-o? Când cineva dezvăluie aroganță, înșelăciune și ipocrizie în fața lui Dumnezeu, are vreo conștiință despre asta, adânc în inima lui? (Da.) Când are această conștiință, ce face cu ea? Se înfrânează? Se stăpânește? Reflectă asupra sa? (Nu.) Despre ce fel de fire este vorba atunci când o persoană știe că a dezvăluit o fire arogantă, dar tot nu reflectă asupra sa sau nu încearcă să se cunoască pe sine, iar, dacă cineva îi atrage atenția asupra acestui lucru, tot nu-l acceptă și, în schimb, încearcă să se apere? (Intransigență.) Așa este, aceasta e intransigență. Oricum s-ar manifesta această fire intransigentă în fața altor oameni și indiferent de contextele în care e dezvăluită o asemenea fire, aceasta este o persoană cu o fire intransigentă. Indiferent cât de vicleni și ascunși sunt oamenii, această fire intransigentă e ușor de dat în vileag. Deoarece oamenii nu trăiesc într-un vid și, indiferent dacă sunt sau nu în fața altor oameni, toți trăiesc în fața lui Dumnezeu și orice persoană e supusă examinării atente a lui Dumnezeu. Când cineva e de obicei încăpățânat, desfrânat, neînfrânat și are aceste înclinații și aceste dezvăluiri de corupție și dacă, în ciuda faptului că simte asta, nu dă înapoi, iar când recunoaște asta, nu se căiește, nu e deschis să aibă părtășie sau nu caută adevărul pentru a rezolva această problemă, aceasta este intransigență. În ceea ce privește manifestările intransigenței, acestea sunt de două tipuri: „încăpățânarea” și „duritatea”[a]. „Încăpățânarea” înseamnă să fii foarte îndărătnic, să nu-ți schimbi direcția și să nu fii maleabil. „Duritatea” înseamnă că alți oameni nu îndrăznesc să se atingă de tine și simt durere atunci când o fac. De obicei, oamenii nu sunt dispuși să intre în contact cu cei care au o fire intransigentă, la fel cum oamenii nu sunt dispuși să intre în contact cu lucrurile dure și se simt inconfortabil atunci când o fac; oamenilor le plac lucrurile moi, textura lucrurilor moi îi face pe oameni să se simtă confortabil și le aduce plăcere, în vreme ce intransigența este exact opusul. Intransigența îi face pe oameni să afișeze o atitudine, iar această atitudine este aceea de a fi îndărătnic și încăpățânat. Ce fire se manifestă aici? Firea intransigentă. Acest lucru înseamnă că, atunci când o persoană se confruntă cu ceva, deși e conștientă sau are o vagă senzație că această atitudine a ei nu e bună și nu e corectă, firea ei intransigentă o îndeamnă să se gândească: „Și ce dacă află cineva? Așa sunt eu!” Ce fel de atitudine este aceasta? Ea neagă problema, nu crede că această atitudine e greșită sau răzvrătită împotriva lui Dumnezeu, că vine de la Satana sau că e o dezvăluire a firii Satanei; nu simte sau nu își dă seama cum vede Dumnezeu acest lucru și cât îl detestă – aceasta este gravitatea problemei. E firea intransigentă bună sau rea? (E rea.) E o fire satanică. Le îngreunează oamenilor acceptarea adevărului și le vine și mai greu să se căiască. Toate firile satanice sunt lucruri negative, toate sunt urâte de Dumnezeu și niciuna dintre ele nu e un lucru pozitiv.
Cele trei firi pe care tocmai le-am menționat: înșelăciunea, aroganța și intransigența sunt toate lucruri mortale. Dacă dezvălui aroganță, înșelăciune sau intransigență față de alți oameni, doar ai o fire greșită sau o umanitate slabă; dacă dezvălui aroganță, înșelăciune sau intransigență față de Dumnezeu, aceasta este o manifestare a împotrivirii față de El și poți să-I jignești firea – dacă nu te vei căi, va fi foarte periculos. Dacă vei dezvălui aceste firi înaintea altor oameni, ei nu le vor lua în serios; dacă vei dezvălui aceste firi corupte în același fel înaintea lui Dumnezeu, atunci I te vei împotrivi și Îi vei jigni firea. Deși nu va fi cu intenție sau cu bună știință, vei face asta involuntar, sub stăpânirea naturii tale satanice. Prin urmare, când firea ta coruptă se dezvăluie, dacă nu vei putea să reflectezi asupra ta și să o înlături cu ajutorul adevărului, mai devreme sau mai târziu, va deveni o boală și, imediat ce această veche boală va recidiva, va fi foarte problematic. Dacă jignești în mod repetat firea lui Dumnezeu, vei fi cu siguranță eliminat.
În exemplul pe care tocmai l-am dat, ce altă fire afișează acea persoană? (A fi scârbită de adevăr.) Care parte arată că e scârbită de adevăr? În exterior, iubește adevărul, simte că e obligată să facă orice îi cere Dumnezeu, oricare îi e datoria și orice face parte din sfera lucrării bisericii, așadar, cum se poate spune că e scârbită de adevăr? (Nu a căutat niciodată adevărul.) Nu a căutat niciodată adevărul; aceasta este dovada clară. Așadar, în ceea ce privește detaliile, ce manifestări arată că e scârbită de adevăr? (Atunci când ceea ce i-a cerut Dumnezeu a fost în contradicție cu voința sa, persoana a ales să-și urmeze propria voință, în loc să o caute pe a lui Dumnezeu.) Acestea sunt detaliile. Cum se manifestă cu precădere în oameni firea aversiunii față de adevăr? Când văd un lucru pozitiv, ei nu îl evaluează conform adevărului – la ce apelează ei ca să-l evalueze? Folosesc logica Satanei ca să-l evalueze și să vadă dacă acest lucru e făcut cu stil, care e forma lui și cât de impresionant e. Ei evaluează totul cu metodele pe care le folosește Satana ca să evalueze oamenii, adică principiile și metodele pe care le folosesc non-credincioșii ca să evalueze oamenii. Ei nu caută adevărul când fac lucruri, iar punctul de pornire al tuturor acțiunilor lor este să le evalueze folosindu-și propriile închipuiri și puncte de vedere, cunoașterea și filosofiile pentru interacțiuni lumești pe care le-au înțeles, dând la o parte adevărul – așa fac ei totul. Folosesc punctele de vedere ale omului și logica Satanei ca mijloc de evaluare și, după ce evaluează iar și iar, descoperă că, în ochii lor, nimeni nu e la fel de bun ca ei – ei sunt cei mai buni. Au cerințele lui Dumnezeu față de omenire în inimile lor? Există principii ale adevărului acolo? Nu, nu există niciunul. Ei nu văd cerințele lui Dumnezeu față de omenire, nu văd că adevărul e realitatea tuturor lucrurilor pozitive, nu văd că adevărul este deasupra tuturor lucrurilor, așa că ei, în mod natural, Îl disprețuiesc pe Dumnezeul întrupat și au întotdeauna noțiuni despre felul de a se îmbrăca, despre vorbirea și purtarea întrupării lui Dumnezeu. Prin urmare, după un contact îndelungat, ei se gândesc: „Nu ești atât de demn, de maiestuos și de profund pe cât mi-am imaginat și nici măcar nu ai la fel de multă clasă ca mine. Cum stau eu aici, nu am clasa unei persoane grozave? Deși Tu rostești adevărul, nu văd nimic la Tine care să arate ca Dumnezeu. Vorbești întotdeauna despre adevăr, vorbești întotdeauna despre a intra în realitate, de ce nu divulgi câteva taine? De ce nu vorbești puțin în limbajul celui de-al treilea Cer?” Ce fel de logică și punct de vedere asupra lucrurilor sunt acestea? (Este punctul de vedere al Satanei asupra lucrurilor.) Acest lucru vine de la Satana. Cum credeți că abordez aceste lucruri? (Urăști acest gen de persoană și nu dorești să interacționezi cu ea.) Vă înșelați. Dimpotrivă, când voi întâlni o asemenea persoană, mă voi apropia de ea și voi avea părtășie cu ea în mod normal, voi oferi ce pot și voi ajuta cum pot. Dacă e încăpățânată și îndărătnică, în mod normal, nu numai că mă voi înțelege bine cu ea, dar voi și discuta cu ea despre lucruri cât se poate de mult. Voi spune: „Crezi că funcționează să faci lucrurile în acest fel? Folosește oricare dintre metodele pe care le simți potrivite, iar dacă simți că niciuna dintre ele nu e potrivită, gândește-te la propria ta cale de a rezolva problema.” Cu cât mai grozavă se crede acest gen de persoană, cu atât mai bine mă înțeleg cu ea în acest fel; nu-mi voi da aere în fața nimănui. Dacă vor fi două locuri, unul mai sus și unul mai jos, o voi lăsa pe ea să stea pe cel mai de sus, iar eu voi sta pe cel mai de jos. Voi vorbi cu ea înălțându-mi capul și, în cele din urmă, o voi face să se simtă rușinată și să-și dea seama, încetul cu încetul, că nu deține niciun adevăr, că e sărăcită și demnă de milă, amorțită și obtuză. Ce crezi despre această metodă? (Este bună.) Așadar, dacă ar fi să o resping, ar fi bine pentru ea? De fapt, nu e nimic greșit în asta, dar nu îi va face niciun bine. Dacă ea crede în Dumnezeu cu o oarecare sinceritate, dacă are puțină umanitate și poate fi mântuită, atunci e în regulă pentru Mine să interacționez cu ea. În cele din urmă, într-o zi, dacă va înțelege adevărul, va alege singură să se așeze pe locul de mai jos și nu va mai fi mândră. Dacă o voi respinge, va rămâne o ignorantă și o nesăbuită pentru totdeauna, spunând și făcând lucruri prostești, și va fi întotdeauna o persoană nesăbuită, sărăcită și demnă de milă – aceasta este starea urâtă a oamenilor care nu urmăresc adevărul. Oamenii desconsideră și disprețuiesc lucrurile pozitive și, când văd pe cineva care e onest, iubitor și care practică mereu adevărul, dar căruia îi lipsește uneori înțelepciunea, îl disprețuiesc din inimă. Ei cred că o asemenea persoană e inutilă, că nu e bună de nimic, în vreme ce ei înșiși sunt șireți, pricepuți la calcule, experți în comploturi și uneltiri, au mijloace și talente, sunt capabili și cu darul vorbirii. Ei cred că asta îi face subiecții mântuirii lui Dumnezeu, dar, de fapt, este exact pe dos: sunt genul de persoane pe care Dumnezeu le detestă. Aceasta este firea aversiunii față de adevăr și a scârbei de adevăr.
Note de subsol:
a. Textul original nu include expresia „acestea sunt de două tipuri: «încăpățânarea» și «duritatea»”.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!