La câțiva ani după începerea acestei etape a lucrării, a existat un om care credea în Dumnezeu, dar nu urmărea adevărul; tot ce voia era să câștige bani și să-și găsească o parteneră, să ducă viața celor bogați, așa că a părăsit biserica. După ce a rătăcit câțiva ani, s-a întors pe neașteptate. A avut mari remușcări în inima lui și a vărsat nespus de multe lacrimi. Aceasta a dovedit că inima lui nu L-a părăsit complet pe Dumnezeu, ceea ce este un lucru bun; încă a avut șansa și speranța de a fi mântuit. Dacă ar fi încetat să mai creadă, devenind precum necredincioșii, s-ar fi zis cu el. Dacă se poate căi cu adevărat, atunci mai este speranță pentru el; acest lucru este rar și prețios. Indiferent de modul în care Dumnezeu acționează și indiferent cum îi tratează pe oameni – chiar dacă îi urăște, detestă sau blestemă, dacă va veni o zi în care aceștia se vor putea schimba, atunci Eu Mă voi simți mângâiat, căci aceasta va însemna că ei mai au încă în inimă acea fărâmă de loc pentru Dumnezeu, că nu și-au pierdut complet rațiunea umană sau umanitatea, că încă mai vor să creadă în Dumnezeu și că au cel puțin o oarecare intenție de a-L recunoaște pe Dumnezeu și de a se întoarce înaintea Lui. Pentru oamenii care-L au cu adevărat pe Dumnezeu în inima lor, indiferent când au părăsit casa lui Dumnezeu, dacă se întorc și încă prețuiesc această familie, atunci Eu voi deveni oarecum atașat sentimental și Mă voi simți mângâiat. Cu toate acestea, dacă nu se vor întoarce niciodată, voi crede că este regretabil. Dacă pot să se întoarcă și să se pocăiască sincer, atunci inima Mea va fi plină în special de mulțumire și mângâiere. Faptul că acest om încă era capabil să se întoarcă sugerează că nu-L uitase pe Dumnezeu; s-a întors pentru că, în inima lui, încă tânjea după Dumnezeu. A fost foarte emoționant când ne-am întâlnit. Când s-a îndepărtat, cu siguranță era foarte negativ și într-o stare precară; însă, dacă acum se poate întoarce, asta dovedește că încă are credință în Dumnezeu. Totuși, dacă poate continua să avanseze sau nu este un factor necunoscut, pentru că oamenii se schimbă atât de repede. În Epoca Harului, Isus a avut milă și har pentru oameni. Dacă o oaie dintr-o sută ar fi pierdută, El le-ar părăsi pe cele nouăzeci și nouă pentru a o căuta pe cea singură. Acest șir de cuvinte nu reprezintă un fel de acțiune mecanică și nici vreo reglementare; mai degrabă, arată intenția stringentă a lui Dumnezeu de a aduce oamenilor atât mântuirea, cât și dragostea Sa profundă pentru ei. Nu reprezintă un mod de a face lucrurile; este un tip de fire, un tip de mentalitate. Astfel, unii oameni pleacă din biserică șase luni sau un an sau au oricât de multe slăbiciuni sau suferă din cauza multor concepții greșite și, totuși, abilitatea lor de a se trezi mai târziu la realitate, de a dobândi cunoștințe și de a face o schimbare, revenind pe drumul cel bun, Mă mângâie în mod deosebit și-Mi aduce o mică bucurie. În această lume a desfătărilor și a splendorii și în această epocă malefică, să poți să-L recunoști pe Dumnezeu și să te întorci pe calea cea dreaptă este ceva ce aduce destul de multă mângâiere și încântare. Ia drept exemplu creșterea unui copil: indiferent dacă este apropiat de părinți sau nu, cum te-ai simți dacă nu te-ar recunoaște și ar pleca de acasă, fără să se mai întoarcă vreodată înapoi? În adâncul sufletului tău, tot ai fi îngrijorat pentru el și te-ai întreba mereu: „Când se va întoarce fiul meu? Aș vrea să-l văd. La urma urmei, este fiul meu și nu l-am crescut și iubit degeaba.” Întotdeauna ai gândit astfel; întotdeauna ai tânjit să vină acea zi. Toată lumea simte la fel în această privință, ca să nu mai vorbim de Dumnezeu – oare speranța Lui ca omul să-și găsească drumul înapoi, după ce a apucat-o pe căi greșite, ca fiul rătăcitor să se întoarcă, nu e și mai mare? Oamenii din zilele noastre au o statură redusă, însă va veni ziua în care vor înțelege voia lui Dumnezeu – dacă nu cumva nu au nicio înclinație spre adevărata credință, dacă nu cumva sunt non-credincioși, caz în care Dumnezeu nu Se mai îngrijește de ei.