Spuneți-Mi, faptul că Dumnezeu iubește omul și are milă față de el reprezintă adevărul? (Reprezintă adevărul.) Atunci, faptul că Dumnezeu nu iubește omul și chiar îl blestemă și îl condamnă reprezintă adevărul? (Și acesta reprezintă adevărul.) De fapt, ambele propoziții reprezintă adevărul și sunt pe deplin corecte. Dar nu e simplu de spus: „Faptul că Dumnezeu nu iubește omul reprezintă adevărul” și oamenilor le este greu să spună astfel de cuvinte; acestea pot fi rostite doar odată ce o persoană cunoaște firea lui Dumnezeu. Când vezi că Dumnezeu a făcut ceva iubitor, spui: „Dumnezeu îl iubește cu adevărat pe om. Acesta e adevărul; este fapta lui Dumnezeu”, dar când vezi că Dumnezeu a făcut ceva ce nu este în acord cu noțiunile omului – de exemplu, să Se înfurie pe fariseii ipocriți sau pe antihriști și să-i blesteme – te gândești: „Dumnezeu nu îl iubește pe om; îl urăște.” Atunci ai noțiuni despre Dumnezeu și Îl tăgăduiești. Așadar, care dintre aceste două scenarii este adevărul? Există oameni care nu pot explica limpede acest lucru. În inimile oamenilor, e mai bine ca Dumnezeu să iubească omul sau să nu-l iubească? Fără îndoială, tuturor oamenilor le place ca Dumnezeu să iubească omul și spun că iubirea Sa față de om este adevărul. Dar nu le place ca Dumnezeu să nu iubească omul, prin urmare spun că nu reprezintă adevărul faptul că Dumnezeu nu iubește omul, negând afirmația: „Faptul că Dumnezeu nu iubește omul reprezintă de asemenea adevărul.” Atunci pe ce se bazează determinarea de către om dacă ceea ce face Dumnezeu este sau nu adevărul? Se bazează în întregime pe noțiunile și închipuirile omului. Dumnezeu ar trebui să facă lucrurile așa cum îi place omului să fie făcute și nu reprezintă adevărul decât dacă ceea ce face Dumnezeu se conformează noțiunilor și închipuirilor omului; dacă omului nu-i place ce face Dumnezeu, atunci ceea ce face El nu este adevărul. Oare cei care determină adevărul astfel cunosc adevărul? (Nu.) Care sunt consecințele de a-L defini mereu pe Dumnezeu conform noțiunilor omului? Va conduce acest lucru la supunere sau la împotrivire față de Dumnezeu? Cu siguranță nu la supunere față de Dumnezeu – doar la împotrivire. Atunci, cei care Îl tratează mereu pe Dumnezeu pe baza noțiunilor și închipuirilor lor sunt oameni care se supun lui Dumnezeu? Sau sunt oameni care I se împotrivesc? (Sunt oameni care se împotrivesc față de Dumnezeu.) Acest aspect poate fi constatat și este corect să-l discernem astfel. Oamenii cred că iubirea lui Dumnezeu față de om trebuie să fie asemenea mângâierii unui miel de către un păstor, dându-le căldură și desfătare, și că trebuie să le satisfacă nevoile emoționale și fizice, astfel încât să simtă că este iubirea lui Dumnezeu, nu-i așa? (Așa este, dar, în realitate, judecata, mustrarea și emondarea de către Dumnezeu sunt mai benefice pentru viețile oamenilor.) Acestea sunt tot iubirea lui Dumnezeu față de om! După toate discuțiile, încă simțiți că iubirea lui Dumnezeu față de om este adevărul și că lipsa Lui de iubire față de om nu este adevărul, nu-i așa? (Faptul că Dumnezeu nu iubește omul reprezintă de asemenea adevărul.) Atunci cum este posibil ca Dumnezeu să nu-l iubească pe om? Ce e de înțeles despre absența iubirii? Știm cu toții că Dumnezeu îl iubește pe om: firea Sa dreaptă, judecata și mustrarea Sa, precum și certarea și disciplinarea Sa – toate fac parte din iubire. Prin urmare, dacă Dumnezeu nu-l iubește pe om, de ce s-ar întâmpla asta? (Datorită firii Sale drepte.) Fac parte judecata și mustrarea din acea fire dreaptă? (Da.) Dacă judecata și mustrarea fac parte din acea fire dreaptă, atunci firea dreaptă a lui Dumnezeu față de om este iubire sau lipsă de iubire? (Este iubire.) Ați înțeles că iubirea lui Dumnezeu față de om este firea Lui dreaptă, dar lipsa iubirii față de om face parte din acea fire? (Da.) Cum poate faptul că Dumnezeu nu iubește omul să facă totuși parte dintr-o fire dreaptă? Dați-Mi voie să vă mai pun o întrebare: credeți că e posibil ca Dumnezeu să nu iubească omul? Poate exista o astfel de situație? (Când omul comite tot soiul de fapte rele și Îi frânge inima lui Dumnezeu, El nu-l iubește pe om.) Ceea ce ai spus este condițional și se bazează pe premise obligatorii, în timp ce Eu nu întreb despre presupuneri. Dragostea lui Dumnezeu față de om reprezintă cu siguranță adevărul și toată lumea înțelege asta. Dar oamenii se îndoiesc de faptul că lipsa iubirii lui Dumnezeu reprezintă adevărul. Dacă treci peste această chestiune, vei trece peste majoritatea lucrurilor pe care le face Dumnezeu și nu vei ajunge să ai noțiuni. În ceea ce-L privește pe Dumnezeu, care sunt câteva dintre manifestările lipsei Sale de iubire față de om? (Încă nu suntem conștienți de acest aspect.) Nu l-ați simțit și nu l-ați experimentat. Ce cuvinte cunoaștem până acum care pot explica lipsa de iubire a lui Dumnezeu față de om? Detestare, aversiune, ură și dezgust; și, de asemenea, abandonare, dispreț și respingere. Pe scurt, acestea sunt cuvintele. Toată lumea înțelege aceste cuvinte, deci pot fi ele echivalate cu lipsa iubirii? (Da.) Sunt inerente manifestării lipsei de iubire a lui Dumnezeu față de om, așadar credeți că reprezintă adevărul? (Da, reprezintă adevărul.) În opinia voastră, absența iubirii lui Dumnezeu față de om necesită o premisă: El face lucruri neiubitoare față de om în contextul iubirii față de om – acesta e adevărul. Să presupunem că această premisă nu are un element al iubirii și nici o bază pentru iubire și că Dumnezeu face lucruri neiubitoare față de om, cu manifestarea lipsei de iubire față de om. Nu veți fi în stare să stabiliți dacă lipsa de iubire a lui Dumnezeu față de om reprezintă adevărul, nici nu veți putea înțelege pe deplin acele lucruri. Aici este miezul problemei și, așa stând lucrurile, ar trebui să avem părtășie despre ea.

Credeți că Dumnezeu, fiind Domnul tuturor ființelor create, a creat această omenire și, după ce a făcut asta, trebuie să aibă grijă de oameni, gestionând ce beau și ce mănâncă și controlându-le întregile vieți și destine? (Nu trebuie.) Cu alte cuvinte, este în puterea lui Dumnezeu să aibă grijă de tine dacă vrea și să te arunce în mulțime sau într-un anumit mediu dacă nu vrea să aibă grijă de tine, lăsându-te să te descurci singur? (Da.) Întrucât este în puterea lui Dumnezeu, oare nu reprezintă adevărul faptul că lui Dumnezeu nu-I pasă de om? (Ba da.) Este în concordanță cu adevărul. Cum se poate spune că acesta e adevărul? (Dumnezeu este Domnul întregii creații.) În ceea ce privește identitatea și statutul lui Dumnezeu, precum și diferența dintre Dumnezeu și omenire, El va avea grijă de tine dacă dorește și, dacă nu dorește să aibă grijă de tine, nu o va face. Cu alte cuvinte, este adecvat ca Dumnezeu să aibă grijă de tine dacă dorește și este rezonabil să nu o facă. De ce depinde acest lucru? Depinde de faptul dacă Dumnezeu este sau nu dispus și acesta e adevărul. Există unii care spun: „Nu, de vreme ce m-ai creat, trebuie să ai grijă de ceea ce mănânc și beau – trebuie să ai grijă de mine tot restul vieții mele.” Este asta în concordanță cu adevărul? Este irezonabil și nu corespunde adevărului. Dacă Dumnezeu ar spune: „După ce te-am creat, te dau la o parte și nu voi mai avea grijă de tine”, aceasta e puterea Creatorului. Întrucât Dumnezeu a putut să te creeze, are puterea de a te da la o parte, fie într-un loc bun, fie într-un loc rău. Aceasta e puterea lui Dumnezeu. Care este baza pentru puterea Lui? Sunt identitatea și statutul lui Dumnezeu, prin urmare El poate avea grijă de tine sau nu și, în ambele cazuri, acesta este adevărul. De ce spun că este adevărul? Iată ce ar trebui să înțeleagă oamenii. Odată ce vei înțelege, vei ști cine ești, cine este Dumnezeul în care crezi și care sunt diferențele între tine și Dumnezeu. Să revenim la aspectul referitor la lipsa iubirii lui Dumnezeu față de om. Trebuie Dumnezeu să-l iubească pe om? (Nu.) Deoarece nu trebuie, reprezintă adevărul faptul că Dumnezeu nu-l iubește pe om? (Reprezintă adevărul.) Nu au devenit mai clare lucrurile? Să vorbim acum despre următorul lucru: deoarece omenirea a fost coruptă de Satana și are o fire satanică și coruptă, dacă Dumnezeu nu mântuiește omenirea și nu o aduce la El, care este atunci relația dintre om și Dumnezeu? (Nu există nicio relație.) Acest lucru nu e adevărat; există, de fapt, o relație. Ce fel de relație este atunci? Este o relație ostilă. Ești ostil față de Dumnezeu, iar natura-esență pe care o ai este ostilă față de esența lui Dumnezeu. Este așadar rezonabil ca Dumnezeu să nu te iubească? Este rezonabil ca El să te deteste, să te urască, să fie dezgustat de tine? (Este rezonabil.) De ce este rezonabil? (Pentru că nu există nimic în noi demn de iubirea lui Dumnezeu, iar firile noastre sunt prea grav corupte.) Dumnezeu este Creatorul, iar tu ești o ființă creată, dar în calitate de ființă creată, nu L-ai urmat pe Dumnezeu și nu I-ai ascultat cuvintele; în schimb, l-ai urmat pe Satana și ai devenit opusul și dușmanul lui Dumnezeu. El te iubește deoarece are esența milei: Îi este milă de tine și te mântuiește. Dumnezeu are această esență. El are milă și este preocupat de omenirea pe care a creat-o. Iubirea Lui pentru tine este o dezvăluire a esenței Sale, ceea ce constituie un aspect al adevărului. Pe de altă parte, omenirea nu este demnă de iubirea lui Dumnezeu. Omenirea este arogantă, detestă lucrurile pozitive, este ticăloasă, feroce, plină de ură și de împotrivire față de Dumnezeu. Prin urmare, ținând cont de esența lui Dumnezeu – și, pe deasupra, de sfințenia, dreptatea, loialitatea și autoritatea Sa – cum poate El iubi o astfel de omenire? Poate Dumnezeu să fie compatibil cu o omenire ca aceasta? Poate El să o iubească? (Nu poate.) Întrucât nu poate, când Dumnezeu intră în contact cu oamenii și vrea să-i mântuiască, de ce va da El dovadă? Imediat ce intră în contact cu oamenii, El dă dovadă de dezgust, detestare și ură și îi disprețuiește și respinge pe cei care fac fapte foarte rele; aceasta este lipsa de iubire. Atunci faptul că Dumnezeu nu-l iubește pe om reprezintă adevărul? (Da.) Faptul că Dumnezeu nu-l iubește pe om este adevărul. Este corect ca Dumnezeu să nu-i iubească pe cei care I se împotrivesc? (Da.) Este un lucru corect, rezonabil și determinat de firea dreaptă a lui Dumnezeu, prin urmare și faptul că El nu-l iubește pe om reprezintă adevărul. Ce anume stabilește că acesta e adevărul? Acest lucru este stabilit de esența lui Dumnezeu.

Deci, pe scurt: îl iubește Dumnezeu pe om? (Da.) De fapt, conform esenței și manifestării omului, acesta nu e demn de iubirea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu îl poate totuși iubi pe om atât de mult. În opinia voastră, este Dumnezeu adevărul? Este esența Lui sfântă? (Da.) Pe de altă parte, deoarece omul e atât de dezgustător, iar corupția lui e atât de profundă, poate Dumnezeu să-l iubească fără puțină ură? Dacă nu există puțină ură, puțină aversiune sau dezgust, atunci nu e în acord cu esența Lui. Dumnezeu urăște, detestă, este dezgustat și sătul de această omenire, dar tot este capabil să-i mântuiască pe oameni, iar aceasta e adevărata iubire a lui Dumnezeu – esența lui Dumnezeu! Faptul că Dumnezeu nu-l iubește pe om se datorează esenței Sale, iar faptul că-l poate iubi totuși pe om se datorează tot esenței Sale. Așadar, acum că este clar, care e adevărul: că Dumnezeu îl iubește pe om sau că nu-l iubește pe om? (Ambele sunt adevărul.) Acum ne-am lămurit. În acest caz, poate omul să facă asta? Niciun om nu poate face asta; nu există nici o singură persoană care să poată – nici măcar față de propriii copii. În cazul în care copilul tău te supără și îți frânge mereu inima, te vei înfuria la început, dar, în timp, inima ta va deveni dezgustată; odată ce te-a dezgustat suficient timp, vei renunța complet și, în cele din urmă, vei tăia legăturile cu el. Ce este iubirea umană? Provine din afecțiunile și din legăturile de sânge ale trupului, deci nu are nicio legătură cu adevărul; este iubirea care ia naștere din nevoile trupului și afecțiunile omului. Care e baza acestei iubiri? Se bazează pe afecțiuni, legături de sânge și interese și nu există nicio fărâmă de adevăr în ea. Atunci, care e motivul când omul nu iubește? După ce a urât, detestat și a fost dezgustat de cineva care i-a frânt inima, omul nu mai iubește; nu mai poate iubi. În ce măsură credeți că această omenire I-a frânt inima lui Dumnezeu? (E imposibil de descris.) Da, e imposibil de descris. Atunci, îl mai iubește Dumnezeu pe om? Nu știi dacă Dumnezeu îl iubește pe om, dar chiar și acum El te mântuiește, lucrând mereu, vorbind pentru a te conduce și a te aproviziona. Nu va renunța la tine până în ultimul moment, când lucrarea va fi terminată. Oare aceasta nu e iubire? (Ba da.) Simte omenirea o astfel de iubire? (Nu.) Când dispar nevoile emoționale ale oamenilor, când legăturile lor de sânge sunt întrerupte și nu mai există nicio conexiune de interese între ei, aceștia nu mai iubesc, iubirea lor dispare, iar ei decid apoi să renunțe – să nu mai „investească”. Au renunțat complet. Care este exprimarea esențială a iubirii? De a face lucruri practice și de a obține rezultate și, dacă aceste lucruri asociate cu iubirea nu sunt realizate, atunci nu există iubire. Unii oameni spun că Dumnezeu îl urăște pe om, dar acest lucru nu e în întregime corect. Dumnezeu te urăște, dar oare ți-a vorbit mai puțin? Te-a aprovizionat cu mai puțin adevăr? A lucrat mai puțin în tine? (Nu.) Prin urmare, spunând că Dumnezeu te urăște, nu ai deloc conștiință; cuvintele tale sunt de neconceput. Nu este fals că Dumnezeu te urăște, dar El tot te iubește și a făcut multă lucrare în tine. Este adevărat că Dumnezeu te urăște, dar de ce? Dacă te-ai supune lui Dumnezeu în fiecare privință și ai deveni ca Iov, te-ar mai urî Dumnezeu? Nu te-ar mai urî; ar avea doar iubire pentru tine. Cum se manifestă iubirea lui Dumnezeu? Nu seamănă cu iubirea omului, care e ca și cum ai înveli pe cineva în vată. Dumnezeu nu-i iubește pe oameni așa: El îți îngăduie să ai viața normală a omenirii create; te lasă să devii conștient cum să trăiești, cum să supraviețuiești și cum să-L venerezi; cum să fii stăpân printre toate lucrurile și să trăiești o viață plină de însemnătate; să nu faci lucruri neînsemnate și nici să nu-l urmezi pe Satana. Oare semnificația iubirii lui Dumnezeu nu este trainică și cuprinzătoare? Este prea cuprinzătoare și efectele ulterioare ale înfăptuirii acestor lucruri de către Dumnezeu sunt de o importanță monumentală și de cea mai cuprinzătoare valoare pentru întreaga omenire. E ceva ce nicio ființă umană nu poate face: e de o valoare inestimabilă și nu poate fi dată de om în schimbul banilor sau al bunurilor materiale. Vezi, oamenii din zilele noastre înțeleg unele adevăruri și știu cum să-L venereze pe Dumnezeu, dar știau ei ceva din toate acestea acum 20 sau 30 de ani? (Nu știau.) Nu știau cum a fost creată Biblia; nu știau care e planul lui Dumnezeu de gestionare; nu știau cum să-L venereze pe Dumnezeu și trăiască devenind ființe create calificate: nu știau nimic din aceste lucruri. Așadar, dacă dai timpul înainte cu 20 de ani, omenirea de atunci nu va fi mult mai bine decât sunteți voi acum? (Ba da.) Cum se va întâmpla asta? Datorită mântuirii lui Dumnezeu și a iubirii Sale infinite față de om. Întrucât El are atâta răbdare, toleranță și milă pentru om, acesta a dobândit atât de multe. Dacă n-ar fi marea iubire a lui Dumnezeu, omul nu ar dobândi nimic.

Credeți că Dumnezeu îl iubește pe om? (Da.) Atunci, îl urăște Dumnezeu pe om? (Da.) În ce fel? În inima Lui, Dumnezeu este, de fapt, dezgustat de om și detestă natura-esență a omului. Este dezgustat de fiecare persoană, așadar, cum poate El lucra totuși în om? Fiindcă are iubire și vrea să-i mântuiască pe acești oameni. Oare nu-i urăște pe oameni atunci când îi mântuiește? Ba da; ura și iubirea coexistă. El urăște, detestă și este dezgustat – dar, în același timp, lucrează pentru mântuirea omului. Cine credeți că poate face asta? Niciun om nu poate face asta. Când oamenii văd pe cineva de care sunt dezgustați și pe care îl detestă, nu mai vor să-l privească și chiar și un cuvânt adresat acestuia e prea mult sau, așa cum spun non-credincioșii: „Când nu ai nimic în comun, chiar și un singur cuvânt e o pierdere de timp.” Câte cuvinte i-a spus Dumnezeu omului? Prea multe. Poți spune că Dumnezeu nu-l iubește pe om? Sau că nu-l urăște pe om? (Nu putem.) Ura e o realitate, la fel și iubirea. Să presupunem că spui: „Dumnezeu ne urăște; să nu ne apropiem de El. Să nu-L lăsăm să ne mântuiască, ca să nu-L enervăm tot timpul.” Este în regulă? (Nu.) Nu ești grijuliu față de inima lui Dumnezeu, nu-L înțelegi și nici nu-L cunoști pe Dumnezeu. În schimb, spunând asta, te răzvrătești împotriva Lui și Îi frângi inima. Trebuie să înțelegi de ce îl urăște pe om și cum Îl iubește pe om. Există motive pentru iubirea și ura lui Dumnezeu; fiecare are contextul și principiile sale. Dacă spui: „Deoarece Dumnezeu mă mântuiește, cu siguranță mă iubește; nu poate să mă urască”, este asta o cerere irezonabilă? (Da.) Chiar dacă Dumnezeu te urăște, nu întârzie să te mântuiască și tot îți oferă ocazia de a te căi. Nu are niciun efect asupra mâncatului și băutului cuvintelor lui Dumnezeu de către tine sau asupra realizării datoriei tale, iar tu continui să te bucuri de harul lui Dumnezeu, deci de ce mai contești? Faptul că El te urăște este normal; e determinat de esența lui Dumnezeu și El nu a întârziat să te mântuiască. Oare oamenii nu ar trebui să cunoască puțin această chestiune? (Ba da.) Ce ar trebui să știe? Trebuie să cunoască firea dreaptă a lui Dumnezeu și sfințenia Sa. Cum ar trebui să procedeze cineva pentru a le cunoaște? Cum se numește atunci când Dumnezeu urăște atât de mult această omenire, dar este totuși capabil să o mântuiască? Milă abundentă. Asta se află în firea dreaptă a lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu poate face asta; Satana nu o va face. Deși el nu te urăște, te calcă în picioare. Dacă te-ar urî, te-ar chinui toată ziua, chiar lipsindu-te permanent de reîntrupare și lăsându-te să cobori în al optsprezecelea cerc al infernului. Nu asta face Satana? (Ba da.) Dar Dumnezeu îi tratează pe oameni așa? Categoric nu. Dumnezeu le dă oamenilor destule ocazii să se căiască. Prin urmare, nu te teme că Dumnezeu te urăște; faptul că o face este determinat de esența Lui. Nu-I întoarce spatele lui Dumnezeu fiindcă te urăște, gândind: „Nu sunt demn să fiu mântuit de Dumnezeu, așa că nu este nevoie să mă mântuiască; să fie scutit de orice îngrijorare”, lepădându-te apoi de Dumnezeu. Aceasta Îl va face să te deteste și mai mult, deoarece L-ai trădat și umilit și i-ai îngăduit lui Satana să râdă de tine. Credeți că așa stau lucrurile? (Uneori, când trec printr-o demitere sau mă confrunt cu unele obstacole și eșecuri, simt că I-am frânt inima lui Dumnezeu și că n-o să mă mai mântuiască; starea inimii mele este de a-L evita pe Dumnezeu.) Faptul că Îi frângi inima lui Dumnezeu nu e ceva temporar; I-ai frânt inima cu mult timp în urmă – și nu doar o dată! Dar să renunți cu adevărat la tine însuți echivalează cu a-L lăsa pe Dumnezeu să renunțe complet la tine și să nu te mântuiască și, atunci, inima Lui va fi într-adevăr frântă. Dumnezeu nu-i va condamna pe oameni la moarte și nu va trage concluzii despre ei din cauza comportamentului lor de moment sau de-a lungul unei perioade de timp; nu va face asta. Atunci cum ar trebui să cunoști firea lui Dumnezeu? Cum pot fi îndreptate noțiunile și concepțiile greșite ale omului? Nu știi ce crede Dumnezeu despre multe lucruri sau cum să le asemuiești cu firea Lui dreaptă și cu esența Lui sfântă. Nu înțelegi, dar trebuie să reții un lucru: indiferent ce face Dumnezeu, omul trebuie să se supună; omul e o ființă creată, făcută din lut și trebuie să se supună lui Dumnezeu. Acestea sunt datoria, obligația și responsabilitatea omului. Aceasta e atitudinea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Odată ce au această atitudine, cum ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu și lucrurile pe care le face El? Să nu le condamni niciodată, ca nu cumva să ofensezi firea lui Dumnezeu. Dacă ai noțiuni, corectează-le, dar nu-L condamna pe Dumnezeu sau lucrurile făcute de El. Odată ce le condamni, ești terminat: e echivalent cu a sta de partea opusă lui Dumnezeu, fără a avea vreo șansă de a primi mântuirea. Ai putea spune: „Nu stau acum de partea opusă lui Dumnezeu, dar am o înțelegere greșită față de El” sau „Am o mică îndoială în inima mea în legătură cu Dumnezeu; credința mea e mică și am slăbiciuni și negativități.” Toate acestea pot fi gestionate; pot fi corectate căutând adevărul – dar nu-L condamna pe Dumnezeu. Dacă spui: „Ce a făcut Dumnezeu nu e corect. Nu e în concordanță cu adevărul, așa că am motive să mă îndoiesc, să pun întrebări și să acuz. Voi răspândi asta peste tot și-i voi uni pe oameni să-L chestioneze”, acest lucru va fi problematic. Atitudinea lui Dumnezeu față de tine se va schimba și, dacă Îl condamni, vei fi complet terminat; sunt prea multe moduri în care Dumnezeu Se poate răzbuna împotriva ta. Prin urmare, oamenii nu ar trebui să se opună în mod intenționat lui Dumnezeu. Nu e o mare problemă dacă faci ceva neintenționat ca să I te împotrivești, deoarece nu a fost dinadins sau deliberat, iar Dumnezeu îți dă o șansă să te căiești. În cazul în care condamni ceva intenționat, chiar dacă știi că e făcut de Dumnezeu, și îi inciți pe toți să se răzvrătească la unison, atunci este problematic. Și care va fi rezultatul? Vei sfârși asemenea celor 250 de căpetenii care s-au împotrivit lui Moise. Știind că e Dumnezeu, tot îndrăznești să-ți ridici glasul împotriva Lui. Dumnezeu nu dezbate cu tine: El reprezintă autoritatea; El face pământul să se despice și să te înghită direct și asta e tot. Nu te va vedea niciodată și nu-ți va asculta raționamentul. Aceasta e firea lui Dumnezeu. Care e firea Lui care se manifestă într-un astfel de moment? E mânia! Prin urmare, oamenii nu ar trebui în niciun caz să-și ridice glasul împotriva lui Dumnezeu sau să-I provoace mânia; dacă cineva Îl ofensează, rezultatul va fi pierzania.