Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Cunoscându-L pe Dumnezeu | Fragmentul 140

Dialog între Satana și Iahve Dumnezeu (fragment selectat)

(Iov 1:6-11) Așadar, a fost o zi când fiii lui Dumnezeu au venit să se prezinte înaintea lui Iahve, iar Satana a venit și el printre ei. Iar Iahve i-a spus Satanei: „De unde vii?” Atunci Satana I-a răspuns lui Iahve și a spus: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”. Iar Iahve i-a spus Satanei: „Te-ai gândit la slujitorul meu Iov, că nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău?”. Apoi, Satana I-a răspuns lui Iahve Dumnezeu și a spus: „Iov se teme de Dumnezeu fără motiv? Nu ai pus Tu un zid în jurul lui și al casei sale și în jurul a tot ceea ce are? I-ai binecuvântat lucrarea mâinilor, iar bunurile sale se înmulțesc pe pământ. Dar întinde-Ți mâna și atinge tot ceea ce are și Te va blestema fățiș.”

(Iov 2:1-5) Din nou, a fost o zi când fiii lui Dumnezeu au venit să se prezinte înaintea lui Iahve, iar Satana a venit și el printre ei ca să se prezinte pe sine în fața lui Iahve. Iar Iahve i-a spus Satanei: „De unde vii?” Și Satana I-a răspuns lui Iahve și a spus: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”. Iar Iahve Dumnezeu i-a spus Satanei: „Te-ai gândit la slujitorul meu Iov, că nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău? Și încă își păstrează integritatea, deși M-ai convins să acționez împotriva lui, să-l distrug fără motiv.” Iar Satana I-a răspuns lui Iahve și a zis: „Piele pentru piele, da, un om va da tot ce are pentru viața lui. Dar întinde-Ți acum mâna și atinge-I carnea și oasele și el te va blestema fățiș.”

În planul de gestionare (planul de mântuire) de șase mii de ani al lui Dumnezeu, aceste două pasaje pe care Satana le spune și lucrurile pe care el le face în Cartea lui Iov sunt reprezentative pentru împotrivirea sa față de Dumnezeu, iar acesta este Satana care-și arată adevăratul caracter. Ați văzut cuvintele și faptele Satanei în viața reală? Când le vezi, nu le poți considera ca fiind lucruri rostite de Satana, ci crezi în schimb că sunt lucruri rostite de om, corect? Ce este reprezentat atunci când astfel de lucruri sunt rostite de om? Este înfățișat Satana. Chiar dacă recunoști acest lucru, încă nu poți înțelege că este într-adevăr rostit de Satana. Dar aici și acum ai văzut, fără urmă de îndoială, ceea ce a spus însuși Satana. Tu ai acum o înțelegere corectă și limpede ca lumina zilei despre chipul hidos și despre răutatea Satanei. Deci, sunt valoroase aceste două pasaje rostite de Satana pentru ca oamenii de astăzi să fie capabili să cunoască natura sa? Merită aceste două pasaje să fie colectate, pentru ca omenirea de astăzi să poată recunoaște fața oribilă a Satanei, să recunoască chipul lui inițial, adevărat? Deși a spune acest lucru poate să nu pară foarte potrivit, exprimându-l în acest fel poate fi totuși considerat corect. Nu pot decât să exprim astfel aceasta, iar dacă voi puteți înțelege, atunci este suficient. Satana atacă, iar și iar, lucrurile pe care le face Iahve Dumnezeu, aruncând acuzații despre teama lui Iov față de El. Încercă să-L provoace pe Iahve Dumnezeu prin diverse metode, făcându-L să-i permită lui să-l ispitească pe Iov. Cuvintele sale sunt, prin urmare, extrem de provocatoare. Deci, spune-Mi, odată ce Satana a rostit aceste cuvinte, Dumnezeu poate să vadă clar ce vrea Satana să facă? (Da.) Dumnezeu înțelege ce vrea el să facă? (Da.) În inima lui Dumnezeu, omul acesta, Iov, pe care Dumnezeu îl apreciază – acest slujitor al Lui, pe care Dumnezeu îl consideră ca fiind un om drept, un om desăvârșit – poate să reziste acestui fel de ispită? (Da.) De ce spune Dumnezeu „da” cu o asemenea certitudine? Dumnezeu examinează întotdeauna inima omului? (Da.) Deci, Satana este capabil să examineze inima omului? (Nu.) Satana nu poate. Chiar dacă Satana poate vedea inima omului, natura lui rea nu poate niciodată să creadă că sfințenia este sfințenie sau că josnicia este josnicie. Maleficul Satana nu poate niciodată să prețuiască nimic sfânt, drept sau luminos. El poate doar să nu scutească niciun efort pentru a acționa prin natura, răutatea sa și prin intermediul acestor metode pe care le folosește. Chiar cu prețul de a fi pedepsit sau distrus de către Dumnezeu, el nu ezită să I se împotrivească cu încăpățânare – acesta este răul, aceasta este natura Satanei. Deci, în acest pasaj, Satana spune: „Piele pentru piele, da, un om va da tot ce are pentru viața lui. Dar întinde-Ți acum mâna și atinge-I carnea și oasele și el te va blestema fățiș.” Satana crede că teama omului față de Dumnezeu este cauzată de faptul că omul a obținut atât de multe avantaje de la Dumnezeu. Omul obține avantaje de la Dumnezeu, deci spune că Dumnezeu este bun. Însă omul se poate teme de Dumnezeu în felul acesta nu deoarece Dumnezeu este bun, ci doar pentru că el obține atâtea avantaje: odată ce El îl privează de acestea, omul Îl abandonează. În natura lui diabolică, Satana nu crede că inima omului se poate teme într-adevăr de Dumnezeu. Din cauza naturii sale rele, Satana nu știe ce este sfințenia, cu atât mai puțin știe ce este venerația înfricoșată. Nu știe ce înseamnă să asculți sau să te temi de Dumnezeu. Pentru că el însuși nu se teme de Dumnezeu, crede că nici omul nu se poate teme de El, că este imposibil. Spune-Mi, nu este malefic Satana? (Da!) Satana este malefic. Cu excepția bisericii noastre, fie că este vorba de diferitele religii și confesiuni, fie de grupuri religioase și sociale, niciuna dintre acestea nu crede în existența lui Dumnezeu sau nu crede că El poate să lucreze, astfel că ei cred că nici Acela în care crezi tu nu este Dumnezeu. Un om de moravuri ușoare arată și îi vede pe toți ceilalți ca fiind promiscui, așa cum este el. Un om care minte tot timpul, arată și nu vede pe nimeni sincer, crede că toți spun minciuni. Un om rău vede pe toată lumea ca fiind rea și vrea să se lupte cu toți cei pe care îi vede. În timp ce acei oameni, care, prin comparație, sunt cinstiți, cred că toată lumea este cinstită, astfel că sunt întotdeauna amăgiți, mereu înșelați și nu pot face nimic în privința aceasta. Spun aceste câteva exemple pentru a vă asigura: natura malefică a Satanei nu este o constrângere temporară sau ceva cauzat de mediul său, nici nu este o manifestare temporară provocată de vreun motiv sau mediu. Categoric nu! Nu poate fi decât astfel! El nu poate face nimic bun. Chiar și atunci când spune ceva plăcut auzului, el doar te seduce. Cu cât cuvintele lui sunt mai plăcute, mai cu tact, mai blânde, cu atât devin mai răutăcioase, în spatele acestor cuvinte, intențiile sale sinistre. Ce fel de față, ce fel de natură arată Satana în aceste două pasaje? (Periculoasă, diabolică și răutăcioasă.) Caracteristica sa principală este răul, răutatea și malițiozitatea ieșite din comun.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (IV)”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar