Mulți credincioși nu acordă importanță transformării în ceea ce privește firea vieții, concentrându-se în schimb și preocupându-se de atitudinea lui Dumnezeu față de ei și de faptul dacă ocupă sau nu un loc în inima lui Dumnezeu. Ei încearcă mereu să ghicească cum apar în ochii lui Dumnezeu și dacă ocupă sau nu o poziție în inima Lui. Mulți oameni nutresc gânduri de acest fel și, dacă ajung față în față cu Dumnezeu, observă mereu dacă El este fericit sau mânios când le vorbește. Apoi sunt și cei care îi întreabă mereu pe alții: „A menționat Dumnezeu dificultățile mele? Ce părere are despre mine? Se preocupă vreodată de mine?” Unii au probleme chiar mai grave – dacă Dumnezeu îi privește măcar, este ca și cum ar fi detectat o nouă problemă: „O, nu, Dumnezeu tocmai S-a uitat la mine și privirea Lui nu părea prea fericită; acesta nu e un semn bun.” Oamenii acordă multă importanță unor astfel de lucruri. Unii spun: „Dumnezeul în care credem este Dumnezeu întrupat, deci dacă El nu ne acordă atenție, nu înseamnă asta sfârșitul pentru noi?” Ce vor să spună cu asta este: „Dacă nu avem loc în inima lui Dumnezeu, ce rost mai are credința noastră? Ar trebui, pur și simplu, să nu mai credem!” Nu este aceasta o lipsă de rațiune? Știi de ce ar trebui să creadă oamenii în Dumnezeu? Oamenii nu se gândesc niciodată dacă Dumnezeu are un loc în inima lor, dar vor un loc în inima lui Dumnezeu. Cât de aroganți și încrezuți sunt! Aceasta e latura lor cea mai lipsită de rațiune. Ba chiar există și unii atât de lipsiți de rațiune încât, atunci când Dumnezeu întreabă de altcineva și nu le menționează numele sau Se preocupă și are grijă de alții și nu de ei, sunt nemulțumiți și încep să bombănească și să se plângă de Dumnezeu, spunând că este nedrept și că nu e nici măcar corect și rezonabil. Aceasta e o problemă ce ține de rațiunea lor și, într-o anumită măsură, sunt și anormali din punct de vedere psihologic. În circumstanțe normale, oamenii susțin mereu că se vor supune rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu, că nu se vor plânge niciodată, indiferent cum îi tratează El și că acceptă să fie emondați, judecați sau mustrați de El, dar când se confruntă cu astfel de lucruri în realitate, nu le acceptă. Oare oamenii au rațiune? Oamenii au o părere atât de bună despre ei și se consideră atât de importanți încât, dacă măcar observă că Dumnezeu S-a uitat urât la ei, simt că nu au nicio speranță de a obține mântuirea, ca să nu mai vorbim de cazul în care Dumnezeu chiar i-ar emonda. Sau, dacă Dumnezeu le vorbește pe un ton mai aspru și le străpunge inima, devin negativiști și încep să considere că nu are niciun rost să creadă în Dumnezeu. Își spun: „Cum pot continua să cred în Dumnezeu dacă mă ignoră?” Unii nu au discernământ în privința acestui tip de persoană și își zic: „Privește cât de adevărată este credința lui în Dumnezeu! Dumnezeu este foarte important pentru el. Ba chiar Îi poate interpreta intenția dintr-o singură privire. Este profund loial față de Dumnezeu – chiar Îl vede pe Dumnezeu de pe pământ ca pe Dumnezeu din Ceruri.” Așa stau lucrurile? Acești oameni sunt atât de confuzi, atât de lipsiți de înțelegere în toate chestiunile; statura lor este prea mică și dau cu adevărat dovadă de urâțenie de toate tipurile. Oamenii au o rațiune atât de slabă – au prea multe pretenții de la Dumnezeu și Îi cer prea multe, le lipsește până și cea mai mică fărâmă de rațiune. Ei cer mereu ca Dumnezeu să facă una sau alta și sunt incapabili să se supună complet Lui sau să-L slăvească. În schimb, au cerințe nerezonabile de la Dumnezeu pe baza preferințelor lor, cerându-I să fie foarte mărinimos, să nu Se mânie niciodată din nicio cauză și, oricând vede oameni, să le zâmbească și să le vorbească mereu, să le ofere adevărul și să aibă părtășie despre adevăr cu ei. În plus, Îi cer să fie mereu răbdător și să păstreze o expresie plăcută în preajma lor. Oamenii au prea multe cerințe; sunt prea pretențioși! Ar trebui să examinați aceste chestiuni. Rațiunea umană este atât de slabă, nu-i așa? Oamenii nu sunt doar incapabili să se supună pe deplin orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu sau să accepte tot ce vine de la El, ci, dimpotrivă, Îi impun lui Dumnezeu cerințe suplimentare. Cum pot cei cu astfel de cerințe să-I fie loiali lui Dumnezeu? Cum se pot supune rânduielilor Sale? Cum pot să-L iubească pe Dumnezeu? Toți oamenii au cerințe privind modul în care ar trebui să fie iubiți, tolerați, vegheați, protejați și îngrijiți de Dumnezeu, dar niciunul dintre ei nu are nicio cerință privind modul în care ei înșiși ar trebui să-L iubească pe Dumnezeu, să se gândească la El, să fie atenți față de El, să-L mulțumească, să-L aibă pe Dumnezeu în inimile lor și să-L venereze. Există aceste lucruri în inimile oamenilor? Acestea sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le realizeze, deci de ce nu fac progrese cu sârguință în acest domeniu? Unii pot fi entuziasmați o perioadă de timp și, într-o anumită măsură, se pot lepăda de lucruri și se pot sacrifica, dar nu este ceva de durată; confruntarea cu un mic eșec îi poate face să se descurajeze, să-și piardă speranța și să se plângă. Oamenii au atât de multe dificultăți și sunt prea puțini care urmăresc adevărul și caută să-L iubească și să-L mulțumească pe Dumnezeu. Sunt complet lipsiți de rațiune, adoptă poziția greșită și se consideră deosebit de valoroși. Mai sunt și cei care spun: „Dumnezeu ne consideră lumina ochilor Săi. N-a șovăit să-Și lase singurul Fiu să fie răstignit pe cruce pentru a răscumpăra omenirea. Dumnezeu a plătit un preț greu ca să ne răscumpere – suntem incredibil de valoroși și avem cu toții un loc în inima Lui. Suntem un grup special de oameni și avem un statut mult mai înalt decât necredincioșii – suntem oamenii din Împărăția Cerurilor.” Aceștia se consideră de-a dreptul elevați și măreți. În trecut, mulți conducători aveau această mentalitate, crezând că au un anumit statut și o anumită poziție în casa lui Dumnezeu după ce erau promovați. Gândeau: „Dumnezeu mă ține la mare cinste, are o părere bună despre mine și mi-a îngăduit să slujesc drept conducător. Trebuie să alerg de colo colo și să lucrez pentru El cât de bine pot.” Erau incredibil de mulțumiți de ei înșiși. Cu toate acestea, după o perioadă de timp, făceau ceva greșit și își arătau adevărata față, apoi erau înlocuiți și deveneau demoralizați și își puneau capul în pământ. Când comportamentul lor rușinos era dat în vileag și emondat, deveneau chiar mai negativiști și nu mai puteau continua să creadă. Își spuneau în sinea lor: „Dumnezeu e atât de nepăsător față de sentimentele mele, nu Se sinchisește deloc să-mi protejeze mândria. Se spune că Dumnezeu este înțelegător față de slăbiciunile omului, așadar de ce am fost demis după câteva mici fărădelegi?” Apoi deveneau descurajați și voiau să-și abandoneze credința. Oare astfel de oameni au credință adevărată în Dumnezeu? Dacă nu pot nici măcar să accepte emondarea, atunci statura lor este prea mică și nu este sigur dacă vor fi capabili să accepte adevărul pe viitor. Astfel de oameni sunt în pericol.

Oamenii nu au cerințe mari de la ei înșiși, dar au cerințe mari de la Dumnezeu. Îi cer să le arate o bunătate specială, să fie răbdător și binevoitor față de ei, să-i prețuiască, să-i aprovizioneze, să le zâmbească, să fie tolerant față de ei, să facă diverse concesii pentru ei și să aibă grijă de ei în numeroase moduri. Se așteaptă ca El să nu fie deloc strict cu ei sau să facă ceva ce i-ar putea supăra câtuși de puțin și sunt mulțumiți doar dacă îi flatează în fiecare zi. Oamenii au o rațiune atât de slabă! Nu le este clar ce ar trebui să facă, ce ar trebui să realizeze, ce puncte de vedere ar trebui să aibă, în ce poziții ar trebui să stea pentru a-L servi pe Dumnezeu și în ce poziție este adecvat pentru ei să se plaseze. Atât oamenii cu un pic de statut, cât și cei fără statut, au o părere foarte bună despre ei înșiși. Oamenii nu se cunosc pe ei înșiși niciodată. Trebuie să ajungi la un punct în credința ta în Dumnezeu în care, indiferent de felul în care îți vorbește, cât de strict este cu tine și cât de mult s-ar putea să te ignore, tu să poți continua să crezi fără să te plângi și să continui să-ți faci datoria ca de obicei. Atunci vei fi o persoană matură și cu experiență și vei avea cu adevărat o oarecare statură și puțin din rațiunea unei persoane normale. Nu vei avea cerințe de la Dumnezeu, nu vei mai avea dorințe extravagante și nu vei mai avea solicitări de la alții sau de la Dumnezeu, conform preferințelor tale. Lucrul acesta va arăta că, într-o anumită măsură, posezi asemănarea unui om. În prezent, aveți prea multe cerințe, acestea fiind excesive, și aveți prea multe intenții umane. Acest lucru dovedește faptul că nu te afli pe poziția corectă; poziția pe care te afli este prea înaltă și te-ai considerat prea onorabil, de parcă nu ai fi cu mult mai prejos decât Dumnezeu. Așadar, este dificil să se trateze cu tine, iar aceasta este exact natura Satanei. Dacă există astfel de stări înlăuntrul tău, cu siguranță vei fi negativist mai des și vei fi normal mai rar, prin urmare progresul vieții tale va fi lent. În schimb, cei cu inima pură și care sunt mai puțin pretențioși vor accepta adevărul cu ușurință și vor face progrese mai rapid. Cei cu inimi pure nu experimentează la fel de multă suferință, dar tu ai emoții foarte puternice, ești prea pretențios și ai mereu cerințe de la Dumnezeu, astfel încât te confrunți cu impedimente mari în acceptarea adevărului și progresul vieții tale este lent. Unii oameni urmăresc la fel, indiferent cum îi atacă și îi exclud alții, nefiind absolut deloc afectați de aceste lucruri. Astfel de oameni sunt mărinimoși, prin urmare suferă mai puțin și se confruntă cu ceva mai puține obstacole în intrarea lor în viață. Tu ești pretențios și te lași mereu afectat de un lucru sau altul – cine s-a uitat la tine cum nu trebuie, cine te-a desconsiderat, cine te-a ignorat sau ce spuse ale lui Dumnezeu te-au provocat, ce cuvinte dure pe care ți le-a spus ți-au străpuns inima și ți-au afectat stima de sine sau ce lucru bun i-a dat altcuiva și nu ție – și apoi devii negativist și chiar Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu. Oamenii de acest tip sunt pretențioși și ușor insensibili la rațiune. Indiferent cum are cineva părtășie cu ei despre adevăr, pur și simplu nu-l vor accepta și problemele lor vor rămâne nerezolvate. Acești oameni sunt cel mai dificil de tratat.

Vă aud deseori având părtășie astfel: „Am comis o greșeală în timp ce făceam ceva și, mai târziu, după ce am trecut prin câteva suferințe, am dobândit o oarecare înțelegere.” Cei mai mulți oameni au avut acest tip de experiență – aceasta e atât de superficială. Poate că s-a ajuns la această fărâmă de înțelegere după ani de experiențe și poate că oamenii au cunoscut multă suferință și au trecut prin multe chinuri doar ca să dobândească acest strop de înțelegere și transformare. Cât de jalnic este! Sunt atât de multe impurități în credința oamenilor, este atât de extenuant pentru ei să creadă în Dumnezeu! Chiar și în ziua de azi, încă sunt multe impurități înlăuntrul fiecărei persoane și, totuși, ele au multe cerințe de la Dumnezeu – toate acestea sunt impuritățile omului. Faptul că au astfel de impurități dovedește că există o problemă în ceea ce privește umanitatea lor și e o dezvăluire a firilor lor corupte. Există o diferență între cerințele adecvate și cele neadecvate făcute de om la adresa lui Dumnezeu – trebuie să le distingem cu claritate. Trebuie să ne fie clar ce poziție se cuvine să adopte omul și ce rațiune trebuie să aibă. Am observat că unii se axează mereu pe expresia pe care o am în preajma oamenilor și studiază mereu pe cine tratează Dumnezeu bine și pe cine tratează rău. Dacă văd că Dumnezeu Se uită la ei cu o expresie negativă sau Îl aud dându-i în vileag sau condamnându-i, nu pot trece peste acest lucru – oricum ai avea părtășie cu ei, nu funcționează și oricât de mult timp trece, nu se pot schimba. Își dau singuri un verdict, agățându-se de acea exprimare de o clipă și folosind-o pentru a determina atitudinea lui Dumnezeu față de ei. Se complac în negativitate și, oricum ar avea cineva părtășie cu ei despre adevăr, nu sunt dispuși să-l accepte. Aceasta e de-a dreptul nerezonabil. Este clar că omului îi lipsește până și cea mai mică cunoaștere privind firea dreaptă a lui Dumnezeu și că nu o înțelege deloc. Atât timp cât oamenii sunt în stare să se căiască și să se transforme, atitudinea lui Dumnezeu față de ei se va schimba și ea. Dacă atitudinea ta față de Dumnezeu nu se schimbă, se poate schimba atitudinea lui Dumnezeu față de tine? Dacă te schimbi, modul în care te tratează El se va schimba, dar dacă nu te schimbi, nici tratamentul Său față de tine nu se va schimba. Unii oameni încă nu cunosc deloc ce urăște Dumnezeu, ce Îi place, bucuria, mânia, tristețea și fericirea Lui, atotputernicia și înțelepciunea Lui și nici măcar nu pot vorbi despre vreo cunoaștere perceptuală – acesta e motivul pentru care omul e atât de dificil de gestionat. Omul uită toate cuvintele bine intenționate pe care i le spune Dumnezeu, dar dacă El face o singură observație aspră sau rostește o propoziție de emondare sau judecată, inima omului este frântă. De ce oamenii nu iau în serios cuvintele de îndrumare pozitivă, în vreme ce se supără, devin negativiști și incapabili să-și revină la auzul cuvintelor de judecată și emondare? În cele din urmă, poate fi nevoie de o perioadă lungă de contemplare până să se schimbe și se vor trezi doar după ce vor combina asta cu unele dintre cuvintele de alinare ale lui Dumnezeu. Fără aceste cuvinte de alinare, nu ar fi capabili să iasă din negativismul lor. Când abia încep să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, oamenii au multe cunoștințe eronate și înțelegeri greșite despre Dumnezeu. Ei cred mereu că au dreptate, agățându-se întotdeauna de ideile proprii și nu acceptă lucrurile spuse de alții. Doar după ce au trei până la cinci ani de experiență încep treptat să înțeleagă, să capete o perspectivă, să admită că s-au înșelat și să simtă cât de dificil au fost de tratat. Este ca și cum s-ar fi maturizat abia atunci. Pe măsură ce capătă mai multă experiență, ajung să-L înțeleagă pe Dumnezeu și înțelegerile lor greșite despre El se micșorează, nu se mai plâng și încep să aibă o credință normală în Dumnezeu. Comparativ cu trecutul, statura lor seamănă mai mult cu cea a unui adult. Înainte, erau ca niște copii – gata oricând să se îmbufneze, să devină negativiști și să se distanțeze de Dumnezeu la anumite momente. Era posibil să se plângă când se confruntau cu anumite chestiuni, unele cuvinte ale lui Dumnezeu puteau deveni subiectul celei mai recente noțiuni a lor și puteau începe să se îndoiască de Dumnezeu în anumite momente – așa stau lucrurile când statura cuiva este prea mică. Acum că au experimentat atât de mult și citesc cuvintele lui Dumnezeu de mai mulți ani, au făcut progrese și au devenit mult mai stabili decât erau în trecut. Toate acestea sunt rezultatul înțelegerii adevărului – este efectul adevărului înlăuntrul lor. Prin urmare, atât timp cât oamenii înțeleg adevărul și sunt capabili să-l accepte, nu există nicio dificultate pe care să nu o poată rezolva, iar ei vor dobândi mereu ceva, indiferent de cât timp experimentează. Desigur, nu va fi de-ajuns dacă nu experimentează suficient de mult timp, dar atât timp cât obțin beneficii din fiecare dintre experiențele lor, vor crește rapid în viață.

Faptul că sunteți cultivați acum pentru a deveni conducători, lucrători sau supraveghetori ori pentru a îndeplini îndatoriri importante nu dovedește că aveți o statură mai mare. Înseamnă numai că aveți un calibru ceva mai bun decât al unei persoane obișnuite, că sunteți puțin mai sinceri în căutarea voastră și că există puțin mai multă valoare în cultivarea voastră. Cu siguranță nu înseamnă că sunteți capabili să vă supuneți lui Dumnezeu sau să vă lăsați la mila orchestrărilor Sale și nu înseamnă că v-ați lăsat deoparte perspectivele și speranțele. Oamenii nu au încă acest tip de rațiune. În timp ce lucrați, încă purtați cu voi negativism, precum și intenții și aspirații de a căpăta binecuvântări și chiar noțiuni și închipuiri omenești. În același timp, purtați cu voi niște poveri în timp ce vă faceți lucrarea, de parcă v-ați ispăși păcatele din trecut făcând fapte bune, în loc să lucrați din dorința plină de fericire de a face asta. De asemenea, nu ați ajuns în punctul în care, indiferent cum vă tratează Dumnezeu, singura voastră grijă este să acționați conform voii și cerințelor Sale. Puteți ajunge acolo? Oamenii nu au această rațiune. Toți vor să-L citească pe Dumnezeu, gândind: „Ce fel de atitudine are mai exact Dumnezeu față de mine? Mă folosește ca să prestez servicii sau mă mântuiește și mă desăvârșește?” Cu toții vor să-L citească astfel, doar că nu îndrăznesc să o spună. Faptul că nu îndrăznesc să o spună demonstrează că încă există o idee care-i domină: „N-are niciun rost să vorbesc despre asta – este, pur și simplu, natura mea și nu e posibil să o schimb. Atât timp cât mă abțin de la a face ceva rău, este suficient – nu cer prea mult de la mine.” Se limitează la cea mai joasă poziție posibilă și nu fac niciun progres în final, având totodată o gândire superficială în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle. Doar după ce primiți părtășie de câteva ori începeți cu toții să înțelegeți puțin din adevăr și ajungeți să cunoașteți puțin din realitatea adevărului. Dacă ești sau nu folosit ori ce atitudine are Dumnezeu față de tine – aceste lucruri nu sunt importante. Cheia constă în eforturile tale proactive, calea pe care alegi să mergi și dacă ești capabil în cele din urmă să te transformi – acestea sunt cele mai importante aspecte. Oricât de bună ar fi atitudinea lui Dumnezeu față de tine, nu va fi de-ajuns dacă nu te transformi. Dacă te poticnești de fiecare dată când se abate ceva asupra ta și dacă îți lipsește chiar și cea mai mică fărâmă de loialitate, indiferent cât de bună e atitudinea lui Dumnezeu față de tine, nu va fi de niciun folos. Aspectul esențial este calea pe care alegi să mergi. Poate că Dumnezeu te-a blestemat și ți-a spus cuvinte de ură și dezgust în trecut, dar dacă te-ai schimbat acum, atitudinea lui Dumnezeu față de tine se va schimba și ea. Oamenii sunt mereu temători, neliniștiți și lipsiți de credință adevărată, ceea ce arată că nu înțeleg voia lui Dumnezeu. Acum că aveți o oarecare înțelegere, tot veți deveni negativiști și slabi când se va abate ceva asupra voastră în viitor? Veți fi capabili să practicați adevărul și să rămâneți fermi în mărturia voastră? Veți fi capabili să vă supuneți cu adevărat lui Dumnezeu? Dacă reușiți aceste lucruri, veți avea rațiunea umanității normale. Oare acum nu aveți o oarecare cunoaștere privind firile corupte ale omului și mântuirea și voia lui Dumnezeu? Aveți măcar o idee aproximativă. Când, într-o bună zi, veți fi în stare să pătrundeți în câteva realități din toate aspectele adevărului, veți trăi pe deplin umanitatea normală.