Data trecută am avut părtășie cu privire la un motiv pentru care ia naștere în oameni emoția negativă asociată sentimentului de a fi ținut în frâu. Aceasta apare fiindcă ei nu pot face ceea ce vor. Astăzi, vom continua să avem părtășie despre alt motiv pentru apariția acestei emoții negative asociate sentimentului de a fi ținut în frâu, și anume, faptul că oamenii trăiesc adesea cu această emoție care-i ține în frâu fiindcă nu își pot pune în aplicare cunoștințele de specialitate. Nu este acesta un alt motiv? (Ba da.) Data trecută am discutat despre cum unii oameni adesea doresc să facă ceea ce vor în biserică sau în viața lor de zi cu zi, lenevind și neocupându-se de lucrarea lor propriu-zisă, așadar, când nu li se împlinesc dorințele, se simt ținuți în frâu. De data aceasta, vom avea părtășie în legătură cu manifestările unui alt grup de oameni. Acești oameni au anumite înzestrări, puncte forte sau talente și aptitudini profesionale sau au învățat un anumit tip de profesie tehnică și așa mai departe, însă sunt incapabili să-și utilizeze înzestrările, punctele forte și aptitudinile profesionale în mod normal în cadrul bisericii și, ca urmare, adesea au moralul scăzut, simțind că viața în acest mediu este incomodă și nefericită și că nu au nicio bucurie. Pe scurt, cuvintele care descriu acest sentiment sunt sentimentul de a fi ținuți în frâu. Cum se numesc oamenii de acest fel, în societatea laică? Se numesc profesioniști, experți tehnici și experți specialiști – pe scurt, sunt denumiți experți. Ce caracteristici au experții? Au frunți înalte și ochi inteligenți, poartă ochelari și țin capul sus, mergând cu pas grăbit, ocupându-se de chestiuni în mod decisiv și eficient. Cea mai vizibilă caracteristică a lor este faptul că poartă laptopuri în genți, oriunde merg. Sunt recunoscuți imediat ca profesioniști și experți tehnici. Pe scurt, oamenii de acest fel au anumite aptitudini profesionale sau sunt relativ specialiști într-un anumit tip de tehnologie. Au primit educație și îndrumare profesională și au făcut instruire și pregătire profesională, sau poate că unii dintre ei nu au primit îndrumare și pregătire profesională, ci s-au născut cu anumite talente și un anumit calibru. Oamenii de acest gen sunt cunoscuți drept profesioniști și experți tehnici. Când acești oameni se alătură bisericii, ca și în societate, adesea își cară cu ei laptopurile și vor să fie recunoscuți drept profesioniști și experți tehnici oriunde lucrează. Le place să fie numiți experți și chiar preferă să fie adăugat cuvântul „profesor” în fața numelui lor de familie și așa mai departe; le place să fie tratați și abordați în acest fel. Totuși, biserica este un loc special și un loc cu o lucrare specială. Este diferită de orice grup sau orice organizație sau instituție din societatea laică. Ce se discută de obicei aici? Adevărul, principiile, regulile și rânduielile de lucru, precum și protejarea intereselor casei lui Dumnezeu și mărturia pentru Dumnezeu. Desigur, mai concret, oamenilor li se cere și să pună în practică adevărul, să se supună cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii și să se supună rânduielilor casei lui Dumnezeu și principiilor pe care le comunică aceasta și așa mai departe. Imediat ce sunt promovate aceste reguli explicite, iar oamenilor li se cere să le practice și să le respecte, acești experți care s-au alăturat bisericii se simt oarecum nedreptățiți. Aptitudinile pe care și le-au însușit sau cunoștințele pe care le au în anumite domenii rămân adesea nefolosite în biserică. De obicei, nu primesc funcții importante și nu sunt foarte stimați și sunt frecvent marginalizați. În mod firesc, acești oameni se simt adesea inutili și simt că abilitățile lor nu sunt utilizate. Ce gândesc ei, în sinea lor? „O, este exact ca acea zicală: «Dacă un tigru coboară pe câmpie, va fi insultat de câini»! Pe vremuri, când lucram pentru cutare și cutare companie de stat sau străină, cât de splendid era! Nici măcar nu trebuia să-mi car propria geantă și alții rânduiau fiecare aspect al vieții mele de zi cu zi și lucrau pentru mine. Nu trebuia să-mi fac griji pentru nimic. Eram un expert avansat, un tehnician priceput, deci eram o persoană importantă în cadrul companiei. Ce înseamnă să fii o persoană importantă? Înseamnă că fără mine, compania nu putea funcționa, nu putea asigura comenzi și toți angajații ei ar fi trebuit să ia o pauză – compania ar fi riscat să dea faliment, nu se putea descurca fără mine. Au fost zile glorioase, o perioadă când chiar m-am simțit apreciat!” Acum că au credință în Dumnezeu, încă vor să se bucure de aceeași glorie. Cred în sinea lor: „Cu abilitățile mele, ar trebui să strălucesc și mai mult în casa lui Dumnezeu. Așadar, de ce nu sunt utilizat? De ce mă trec mereu cu vederea conducătorii, frații și surorile din biserică? Ce îmi lipsește, în comparație cu alții? În ceea ce privește aspectul fizic, sunt chipeș; în ceea ce privește temperamentul, nu sunt mai rău decât oricine altcineva; în ceea ce privește reputația și prestigiul, nu am nicio problemă; și în ceea ce privește cunoștințele tehnice, ale mele sunt excelente. Așadar, de ce nu-mi acordă nimeni atenție? De ce nu-mi ascultă nimeni cuvintele și sugestiile? De ce nu sunt bine primit în casa lui Dumnezeu? Este posibil să nu aibă nevoie casa lui Dumnezeu de un expert ca mine? Cum se face că nu am unde să-mi folosesc aptitudinile, de când am venit aici? Un aspect al lucrării casei lui Dumnezeu trebuie să aibă nevoie de aptitudinile tehnice pe care mi le-am însușit. Cunoștințele mele de specialitate ar trebui să fie prețuite aici! Sunt profesionist, ar trebui să fiu lider de echipă, supraveghetor, conducător – ar trebui să conduc alți oameni. De ce sunt mereu doar un subordonat? Nimeni nu-mi acordă atenție, nimeni nu mă respectă. Ce se întâmplă? Chiar este acesta tratamentul pe care ar trebui să-l primesc dacă nu înțeleg adevărul?” Își pun în mod repetat aceste întrebări, dar nu pot găsi niciodată răspunsurile, prin urmare, ajung să fie stăpâniți de sentimentul că sunt ținuți în frâu.

Când a venit corul pe scenă să cânte, membrii M-au întrebat odată despre frizurile lor. Am spus: „Surorile pot să-și lege părul în coadă sau să și-l tundă scurt sau până la umeri. Sigur, pot să-l poarte și prins în coc sau ridicat. Frații pot să și-l tundă perie sau să-și facă o cărare. Nu este nevoie de podoabe sau coafuri. Doar aveți grijă să arate îngrijit, curat, bine și natural. Pe scurt, atât timp cât aveți un aspect integru și demn, iar înfățișarea voastră este aceea a unui creștin, este în regulă. Cel mai important lucru este să cântați și să interpretați programul bine.” Au fost cuvintele Mele rostite clar? Au fost ușor de înțeles? (Da.) Atât frizurile bărbaților, cât și cele ale femeilor au fost explicate clar. Care sunt principiile pentru alegerea frizurilor? Frații pot purta părul cu cărare sau tuns perie, iar surorile pot avea părul fie scurt, fie lung. Dacă este lung, pot să-l lege în coadă, iar dacă este scurt, trebuie doar să aibă grijă să nu fie prea scurt. Acesta este un principiu. Celălalt principiu include curățenia și aspectul îngrijit, o înfățișare pozitivă și demnă și un caracter pozitiv. Scopul nostru nu este să devenim celebrități sau oameni faimoși în societate. Nu căutăm să avem o imagine strălucitoare, doar un aspect integru și demn. Pe scurt, ar trebui să ai un aspect curat, îngrijit, integru și demn. M-am făcut înțeles? Sunt aceste două principii simplu de înțeles și de îndeplinit? (Da.) Odată ce le aud, oamenii le înțeleg clar în inimile lor și nu este nevoie să le repet. Sunt foarte ușor de aplicat. După mai bine de zece zile, Mi-au trimis o filmare. Urmărind-o, am văzut trei sau patru rânduri de surori. În primul rând, toate aveau părul coafat, fiecare persoană avea o frizură diferită și părul aranjat altfel. Fiecare arăta altfel, fiecare coafură arăta ciudat, unele surori de douăzeci de ani păreau a avea treizeci sau patruzeci, iar unele păreau femei în vârstă. Pe scurt, fiecare persoană avea o frizură diferită. Persoana care a trimis filmarea a spus: „Am pregătit multe frizuri diferite dintre care Tu să alegi. O poți alege pe oricare dintre ele, iar noi putem face acest lucru. Nu ne va fi greu! După ce alegi, doar spune-ne și se rezolvă, nu este nicio problemă!” Cum credeți că M-am simțit după ce am urmărit această filmare? M-am simțit puțin dezgustat, iar apoi, după o privire mai atentă, am început să mă alarmez. Când mi-am amintit principiile pe care li le explicasem, în final, am amuțit. Nu știam ce să spun. M-am gândit: „Ah, acești oameni nu înțeleg limbajul uman.” Am reflectat asupra cuvintelor pe care le spusesem și asupra principiilor pe care li le comunicasem, asupra faptului că toate erau lucruri pe care oricine le putea înțelege și pătrunde. Astfel de lucruri simple nu erau dificile pentru oameni și oamenii le puteau face – dar de ce Mi-au trimis o asemenea filmare? După ce am investigat, mi-am dat seama că problema nu era că nu Mi-am explicat clar punctul de vedere și, mai ales, nu era că le-am spus să-și facă diverse frizuri diferite. Există două motive pentru acest comportament: un motiv este că n-au putut să-Mi înțeleagă cuvintele. Un alt motiv este că, imediat ce oamenii sunt capabili să facă ceva, imediat ce înțeleg ceva și au deprins anumite aptitudini și tehnici, ei nu-și cunosc locul în univers. Nu respectă pe nimeni și vor mereu să se dea în spectacol. Devin extrem de aroganți. Chiar dacă Îmi înțeleg cuvintele, ei nu le acceptă și nu le pun în practică. Ei nu sunt afectați de cuvintele Mele, nu le consideră importante și pur și simplu ignoră ce spun. Chiar nu îi interesează ce le cer să facă sau ce am nevoie. Când M-au întrebat despre principii, în realitate, deja hotărâseră ce și cum urmau să facă. Faptul că M-au întrebat a fost doar o etapă în procesul lor. Nu este un soi de batjocură din partea lor să întrebe asta? (Ba da.) După ce au terminat cu batjocura lor, indiferent ce am spus Eu, în final, ei au făcut ce au vrut, fără să-Mi urmeze deloc cuvintele. Au fost atât de îndărătnici! Ce au gândit ei? „Ne subestimezi. Suntem tehnicieni profesioniști. Interacționăm cu oameni influenți în societate. Avem aceste aptitudini și cunoștințe de specialitate și, oriunde mergem, putem să trăim o viață bună și să câștigăm respectul oamenilor. Doar atunci când venim în casa lui Dumnezeu devenim muncitori și suntem constant desconsiderați. Avem aptitudini, suntem experți, nu suntem oameni obișnuiți. Ar trebui să fim respectați în casa lui Dumnezeu. Nu ne poți suprima talentele în acest fel. Ne folosim cunoștințele de specialitate în casa lui Dumnezeu și Tu ar trebui să ne susții și să ne ții partea.” Nu este nepoliticos și irezonabil? (Ba da.) Există vreo urmă de umanitate normală în acest lucru? (Nu, nu există.) Când am văzut asta, M-am gândit: „Ah, nu se poate vorbi cu acești oameni!” Când le-am vorbit despre principii, chiar i-am întrebat în mod repetat: „Ați înțeles? O să țineți minte?” În față, mi-au promis categoric, dar de îndată ce mi-au întors spatele, și-au încălcat imediat promisiunea. Au spus lucruri care sună foarte bine: „Sunt aici ca să-mi fac datoria, sunt aici ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu.” Asta numești tu să-ți faci datoria? Chiar Îl mulțumești pe Dumnezeu? Îți mulțumești propriul trup, propria reputație. Ești aici ca să-ți urmărești propria carieră, nu ca să-ți îndeplinești datoria. Cu alte cuvinte, ai venit în casa lui Dumnezeu ca să provoci haos. Spune-Mi, cine are ultimul cuvânt în principiile pe care ar trebui să le susțină oamenii în toate aspectele lucrării casei lui Dumnezeu? Tu sau Dumnezeu? (Dumnezeu are ultimul cuvânt.) Cuvintele tale sunt adevărul, sau ale lui Dumnezeu? (Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul.) Tot ce spuneți este un tip de doctrină. Dacă acea doctrină nu este conformă cu adevărul, atunci devine un sofism. Dat fiind că recunoașteți că este adevărul ceea ce spun Eu, de ce sunteți incapabili să-l acceptați? De ce, atunci când vă vorbesc, acest lucru nu are niciun efect? În față, Îmi spuneți lucruri frumoase, dar pe la spate, nu puneți în practică adevărul. Ce se întâmplă? Când umanitatea coruptă are doar o fărâmă de talent, de cunoștințe de specialitate sau câteva idei, devine arogantă și încrezută și refuză să asculte de oricine. Nu ascultă ce le spune nimeni. Nu este acest lucru pur și simplu prea irațional? Dacă voi credeți că faceți lucrul corect, atunci de ce Mă lăsați să-l examinez? Când vă atrag atenția asupra defectelor și vă expun greșelile, de ce sunteți incapabili să acceptați aceste lucruri? Nu înțelegeți adevărul, dar pot să am părtășie cu voi despre adevăr. Știu cum să acționez conform adevărului, conform principiilor, cu decența sfinților. Știu cum să acționez într-un mod care-i edifică pe alții. Voi știți? Dacă nu știți nici măcar aceste lucruri, de ce sunteți încă incapabili să acceptați adevărul? De ce nu faceți cum spun Eu?

Unii oameni excelează la scris; sunt înzestrați de la natură cu organizarea limbajului și transmiterea ideilor. Poate că au și un anume nivel de competență literară, folosind anumite tehnici și stiluri atunci când descriu lucruri. Dar faptul că au aceste calități înseamnă oare că înțeleg adevărul? (Nu, nu înseamnă asta.) Acesta este doar un aspect al cunoașterii, o fațetă a înzestrărilor și talentelor unei persoane. Înseamnă că ai un anumit talent, că ești bun la scris și la transmiterea ideilor prin limbaj și că ești experimentat în folosirea cuvintelor. Faptul că sunt buni la astfel de lucruri îi face pe unii oameni să se gândească: „Mânuiesc penița în casa lui Dumnezeu; ar trebui să mă implic în lucrări bazate pe texte.” Este bine să fie mai mulți oameni implicați în lucrări bazate pe texte; casa lui Dumnezeu are nevoie de acest lucru. Însă casa lui Dumnezeu nu cere doar lucrurile la care excelezi, doar capacitățile tale profesionale. Aptitudinile și cunoștințele tale profesionale sunt doar instrumente pentru lucrarea în care te implici. Indiferent de abilitățile tale profesionale și de nivelul aptitudinilor tale, ar trebui să te conformezi principiilor cerute de casa lui Dumnezeu și să obții rezultatele și obiectivele dorite, propuse de casa lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu are standarde obligatorii și principii aferente pentru aceste rezultate și obiective; nu te lasă să acționezi pe baza gustului sau a preferințelor personale. De exemplu, unii oameni au aptitudini bune pentru scriere și compun scenarii cu limbaj elaborat și o intrigă abil dezvoltată. Dar obțin prin asta rezultatul dorit? Departe de a obține efectul de a fi mărturie pentru Dumnezeu, astfel de scenarii pur și simplu nu sunt valabile. Totuși, acești scenariști se simt mulțumiți și încrezători în abilitatea lor de a scrie într-un limbaj sofisticat și au o părere bună despre ei. Nu înțeleg că un scenariu trebuie să obțină efectul de a fi mărturie pentru Dumnezeu, de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este scopul. Casa lui Dumnezeu cere ca un scenariu să prezinte cuvintele lui Dumnezeu pe care le citește protagonistul și înțelegerea autentică pe care acesta o dobândește experimentând și practicând cuvintele lui Dumnezeu sub îndrumarea lucrării lui Dumnezeu. Într-o privință, trebuie să servească drept mărturie pentru Dumnezeu, iar în alta, trebuie să predice cuvântul Lui. Abia atunci obține scenariul rezultatul dorit. Casa lui Dumnezeu are aceste cerințe. Credeți că asta face lucrurile dificile pentru oameni? (Nu, nu le face.) Nu, aceasta este lucrarea casei lui Dumnezeu. Totuși, acești scenariști nu sunt dispuși să facă astfel lucrurile. Atitudinea lor este: „Ce am scris este deja perfect și suficient de explicit. Dacă-mi ceri să adaug acel material, va contraveni intenției mele. Nu-mi place asta și nu vreau să-l scriu așa.” Deși acest material a fost adăugat ulterior, cu reticență, emoțiile lor s-au schimbat în mod semnificativ până în acel moment. Unii spun: „Ne simțim foarte ținuți în frâu când ne facem datoria în casa lui Dumnezeu. Mereu există oameni care ne emondează și ne caută nod în papură. Mă simt realmente încolțit, cum se spune, calul de dar nu se caută la dinți. Dacă aș putea să am ultimul cuvânt și să scriu ce vreau, cât de grozav ar fi! În timp ce ne facem datoria în casa lui Dumnezeu, trebuie să-i ascultăm mereu pe alții și să acceptăm emondarea. Ne simțim prea ținuți în frâu!” Este aceasta atitudinea corectă? Ce fel de fire este aceasta? Este prea arogantă și prea neprihănită de sine! De asemenea, în cor există oameni care-și îndeplinesc datoria machiindu-se. Le plac frizurile non-credincioșilor, dar rezultatul final al acelor frizuri este respins. De ce? Deoarece casa lui Dumnezeu nu vrea frizuri demonice; vrea frizuri care sunt normale, demne și integre. Orice frizură ești capabil să-ți faci, poți să mergi și să o etalezi în lumea non-credincioșilor. Ei au nevoie de astfel de experți, dar casa lui Dumnezeu nu are. Unii oameni spun că sunt dispuși să facă astfel de frizuri gratis în casa lui Dumnezeu, dar nici măcar atunci nu sunt dorite sau apreciate; este dezgustător să asiști la așa ceva. Casa lui Dumnezeu cere ca tu să ai o înfățișare demnă și integră, ca o persoană decentă. Nu are nevoie ca tu să fii elegant, să semeni cu nobilimea de la palat și categoric nu are nevoie să fii ca o prințesă, o doamnă, un tânăr stăpân bogat sau un lord. Suntem oameni obișnuiți, fără niciun statut, nicio funcție sau valoare, doar niște oameni cât se poate de normali și de banali. Cel mai bine este să fii o persoană obișnuită, nu una nobilă sau rafinată, să porți haine obișnuite și să ai aspectul unei persoane obișnuite, să nu te prefaci, ci să te bucuri de ce ești capabil să faci și să fii mulțumit să trăiești viața unei persoane obișnuite, fără ambiții sau dorințe. Așa este cel mai bine, aceasta este viața unui om cu umanitate normală. Ești doar o persoană obișnuită, însă mereu încerci să te porți ca o persoană nobilă. Nu este dezgustător? (Este dezgustător.) Mereu încerci să-ți etalezi cunoștințele de specialitate în casa lui Dumnezeu și să te dai în spectacol. Hai să-ți spun Eu, este un lucru de valoare să te dai în spectacol cu toate cunoștințele tale de specialitate? Dacă are cu adevărat valoare, atunci este acceptabil. Dar dacă nu are absolut nicio valoare și, în schimb, devine perturbator și distructiv, atunci doar îți arăți natura respingătoare și calitățile indezirabile. Cunoști consecințele dezvăluirii unor asemenea lucruri? Dacă nu le cunoști, te rog, nu le dezvălui. Ce poți să faci, ce aptitudini tehnice ai, în ce talente speciale excelezi în mod natural sau ce talente speciale ai, niciunul dintre aceste lucruri nu este considerat nobil; ești doar o persoană obișnuită. Unii oameni spun: „Sunt expert în mai multe limbi.” Atunci mergi și lucrează ca traducător și fă-ți bine lucrarea de traducere; atunci poți fi considerat o persoană bună. Unii oameni spun: „Pot să recit întregul dicționar Xinhua.” Și ce dacă ai memorat întregul dicționar Xinhua? Îți permite asta să răspândești Evanghelia? Îți permite asta să fii martor pentru Dumnezeu? Unii oameni spun: „Pot să citesc zece rânduri dintr-o privire. Pot să citesc 100 de pagini pe zi din cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă la aptitudinea asta, nu este impresionantă?” Îi fi tu în stare să citești 100 de pagini pe zi din Cuvântul se arată în trup, dar ce înțelegi din ele? Ce aspect al adevărului înțelegi? Îl poți pune în practică? Unii oameni spun: „Am fost un copil-minune. Puteam să cânt și să scriu poezii înainte să împlinesc cinci ani.” Este folositor? Poate că non-credincioșii te admiră, dar nu ai nicio utilitate în casa lui Dumnezeu. Să spunem că-ți cer să compui chiar acum un cântec care aduce laudă lui Dumnezeu. Ai putea să o faci? Dacă nu poți, înseamnă că nu înțelegi niciun aspect al adevărului. Nu e mare lucru doar să fii înzestrat. Dacă nu înțelegi adevărul, nu vei fi în stare să realizezi nimic. Indiferent de înzestrările, aptitudinile sau talentele pe care le are o persoană, în realitate, acestea sunt doar instrumente. Dacă pot fi folosite pentru lucruri pozitive și pot avea un impact pozitiv, se poate spune că au o oarecare valoare. Dacă nu pot fi folosite pentru lucruri pozitive și nu au un impact pozitiv, atunci nu au nicio valoare, iar pentru tine, este inutil și împovărător să le înveți. Dacă poți să îți aplici aptitudinile sau talentele profesionale în îndeplinirea datoriei tale și să îndeplinești o sarcină în casa lui Dumnezeu în conformitate cu adevărurile-principii, atunci se poate spune că aptitudinile și talentele tale profesionale sunt folosite în locul potrivit și slujesc unui scop – aceasta este valoarea pe care o au. Pe de altă parte, dacă nu le poți aplica deloc în îndeplinirea datoriei tale, atunci aptitudinile și talentele tale profesionale nu au nicio valoare și nu au niciun merit pentru Mine. De exemplu, unii oameni sunt de la natură elocvenți și coerenți și sunt lingviști competenți și gânditori ageri. Acesta poate fi considerat un talent. În lume, dacă astfel de oameni se implică în discursuri publice, în publicitate sau în negocieri, sau lucrează ca judecători, avocați sau au profesii similare, atunci talentele lor sunt utile. Însă în casa lui Dumnezeu, dacă ai un astfel de talent, dar nu înțelegi niciun aspect al adevărului, nu ai nici măcar o înțelegere de bază a adevărului viziunilor și nu poți să răspândești Evanghelia sau să fii martor pentru Dumnezeu, atunci înzestrarea sau talentul tău sunt puțin importante. Dacă depinzi constant de înzestrarea ta, făcând paradă cu talentul tău pe oriunde mergi, lăudându-te și predicând cuvinte și doctrine, vei deveni respingător pentru oameni. Fiindcă fiecare cuvânt pe care-l rostești va deveni dezgustător și fiecare gând sau punct de vedere pe care-l exprimi va deveni obositor. În acel caz, va fi mai bine să păstrezi tăcerea. Cu cât încerci mai mult să ieși în evidență și să te prefaci, cu atât mai respingător vei deveni. Oamenii vor spune: „Ține-ți gura aia spurcată! Tot ce spui este doctrină, dar cine nu înțelege deja asta? De câți ani predici? Cuvintele tale nu sunt cu nimic diferite de cele ale fariseilor, pline de teorii fără substanță, care poluează mediul bisericii. Nimeni nu vrea să asculte!” Vezi, asta provoacă furie și îi dezgustă pe oameni. Prin urmare, este mai bine să te concentrezi mai mult asupra adevărului și să cauți mai multă înțelegere a acestuia, iar aceasta este o abilitate reală. Cu cât spun mai mult acest lucru, cu atât mai ținuți în frâu se simt acești oameni „capabili” și „experți”, gândindu-se: „Acum s-a terminat, nu mai am scăpare. M-am considerat mereu talentat, excelând și primind funcții-cheie pe oriunde merg. Nu există o vorbă: «Dacă este aur, mai devreme sau mai târziu, va străluci»? Dar eu m-am lovit, pe neașteptate, de un zid în casa lui Dumnezeu. Mă simt ținut în frâu, atât de ținut în frâu! Cum am ajuns așa?” Să crezi în Dumnezeu este un lucru bun, așadar, de ce se simt ținuți în frâu astfel de experți extrem de talentați și de avansați, atunci când vin în casa lui Dumnezeu? S-au simțit ținuți în frâu de atâția ani, încât suferă de depresie. Nici măcar nu mai știu cum să vorbească sau cum să se poarte. În final, unii spun: „Mă simt foarte ținut în frâu fiindcă sunt emondat constant. Acum sunt mult mai ascultător și sunt de acord cu orice spun conducătorii de biserică sau liderii de grup, răspunzând mereu cu «da» sau «bine».” Poate părea că au învățat să se supună și să asculte, dar tot nu înțeleg principiile sau cum să-și îndeplinească în mod corespunzător îndatoririle. Nutresc acest sentiment că sunt ținuți în frâu și se simt indignați și subevaluați. Când sunt întrebați despre nivelul educației lor, unii spun: „Am obținut diploma de licență”, alții: „Am diplomă de masterat”, alții: „Am făcut un doctorat” sau „Am absolvit facultatea de medicină”, „Am studiat finanțele” sau „Am studiat managementul”, în timp ce alții sunt programatori sau ingineri. Dacă nu au deja „dr.” în fața numelui, atunci au un alt titlu oficial. Acești oameni nu sunt numiți așa în casa lui Dumnezeu, nici nu sunt tratați cu vreun respect deosebit. Se simt adesea ținuți în frâu și își pierd simțul identității. Biserica are tot felul de experți, inclusiv muzicieni, dansatori, regizori, tehnicieni, profesioniști din domeniul afacerilor, economiști, ba chiar și politicieni. Când sunt între frați și surori, acești oameni spun adesea: „Sunt un director respectat într-o firmă de stat. Sunt directorul executiv al unei corporații multinaționale. Sunt directorul general, de cine m-am temut eu vreodată? Cui m-am supus eu vreodată? M-am născut cu aptitudini de conducere și, oriunde merg, ar trebui să dețin o funcție autoritară, ar trebui să fiu la cârmă, mereu cel care îi dirijează pe alții, iar pe mine nu mă poate dirija nimeni. Așadar, în casa lui Dumnezeu ar trebui măcar să fiu lider de grup sau o persoană de la conducere!” În scurt timp, le devine clar tuturor că acești oameni nu dețin niciun adevăr-realitate, sunt incapabili să facă vreo sarcină și sunt deosebit de aroganți și de îngâmfați. Nu reușesc să îndeplinească nicio datorie în mod corespunzător și, în cele din urmă, unora dintre ei li se pot încredința doar sarcini de muncă manuală, în timp ce alții nu sunt niciodată dispuși să se supună, încercând constant să-și etaleze abilitățile și luând-o razna. Ca urmare, provoacă prea multe probleme, înfurie congregația și, într-un final, sunt îndepărtați. Nu se vor simți ținuți în frâu acești oameni? În cele din urmă, ei își rezumă experiența afirmând: „Casa lui Dumnezeu nu este un loc pentru oameni talentați ca noi. Suntem ca niște cai pursânge, dar nu există un judecător cu discernământ în casa lui Dumnezeu. Cei care cred în Dumnezeu sunt ignoranți și prost informați, în special cei care sunt conducători la diverse niveluri. Cu toate că înțeleg adevărul, ei nu recunosc că suntem o rasă pură. Trebuie să plecăm și să găsim pe cineva care ne poate recunoaște talentele.” În final, ajung la această concluzie. Sunt alții care spun: „Este prea puțin loc în casa lui Dumnezeu pentru a ne găzdui. Suntem toți personaje importante, iar cei care cred în Dumnezeu sunt oameni modești din clasele de jos ale societății: agricultori, vânzători ambulanți și proprietari de mici afaceri. Nu există experți de top printre ei. Deși biserica este mică, lumea este largă și, într-o asemenea lume mare, trebuie să existe un loc pentru noi. Noi, cei talentați, ne vom găsi, în cele din urmă, propriul evaluator!” Haideți să le urăm acestor oameni succes în găsirea evaluatorului lor, da? (Bine.) În ziua în care își vor lua rămas-bun de la noi, după ce și-au găsit evaluatorul, haideți să le oferim o cină de adio și să sperăm că-și vor găsi locul cuvenit, feriți de orice emoții asociate sentimentului că sunt ținuți în frâu. Fie ca ei să trăiască mai bine decât noi și să aibă o viață liniștită. Fiindcă noi spunem asta, se simt puțin mai ușurați oamenii cu emoții ținute în frâu? Senzațiile lor de apăsare în piept, cap greu, piatră pe inimă, disconfort fizic și neliniște – au dispărut acele senzații? Sper ca dorințele lor să se împlinească, să nu se mai simtă ținuți în frâu și să poată trăi fericiți și liberi.

Spuneți-Mi, casa lui Dumnezeu le îngreunează în mod intenționat situația acestor persoane talentate? (Nu.) Categoric nu. Atunci de ce diversele principii, rânduieli de lucru și cerințele pentru fiecare element al lucrării în casa lui Dumnezeu le provoacă emoții ce-i țin în frâu? De ce ajung aceste persoane talentate să fie captive unor emoții care le țin în frâu în casa lui Dumnezeu? A făcut o greșeală casa lui Dumnezeu? Sau le îngreunează casa lui Dumnezeu în mod intenționat situația acestor oameni? (Nici una, nici alta.) În ceea ce privește doctrina, înțelegeți cu toții că ambele explicații sunt absolut incorecte. Atunci, de ce se întâmplă asta? (Se întâmplă fiindcă oamenii impun cunoștințele profesionale pe care le-au acumulat în lumea laică sau preferințele lor personale asupra principiilor și cerințelor casei lui Dumnezeu, în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle.) Dar le permite casa lui Dumnezeu să impună aceste lucruri asupra cerințelor și principiilor sale? Categoric nu. Unii oameni se simt ținuți în frâu deoarece casa lui Dumnezeu nu permite acest lucru. Ce credeți că ar trebui să facă în acest sens? (Înainte să-și îndeplinească fiecare datorie, trebuie, mai întâi, să înțeleagă cerințele și principiile pe care le are casa lui Dumnezeu pentru datoria respectivă. După ce pricep corect aceste principii, pot apoi să aplice în mod rezonabil cunoștințele profesionale pe care le-au acumulat.) Acest principiu este corect. Acum, spuneți-Mi, este un punct de plecare corect să vrei constant să-ți afișezi cunoștințele de specialitate și să te lauzi cu abilitățile tale în casa lui Dumnezeu? (Nu, nu este.) În ce fel este incorect? Vă rog să explicați motivul. (Intenția lor este să se laude și să se facă remarcați – își urmăresc propriile cariere. Nu se gândesc cum își pot îndeplini bine îndatoririle sau cum să acționeze într-un fel care aduce beneficii lucrării casei lui Dumnezeu. În schimb, vor să acționeze conform propriilor preferințe, fără să protejeze interesele casei lui Dumnezeu sau să caute adevărurile-principii.) Cum văd alții această chestiune? (Să te lauzi mereu atunci când se întâmplă ceva este o fire satanică. Ei nu se gândesc cum să-și îndeplinească îndatoririle și să fie martori pentru Dumnezeu; vor mereu să fie martori pentru ei înșiși, iar această cale este în mod inerent greșită.) Acest punct de plecare este în mod inerent incorect, ceea ce este sigur. Așadar, în ce fel este el incorect? Acesta este un aspect pe care cu toții sunteți incapabili să-l negați. Se pare că toți vă simțiți ținuți în frâu și că toți vreți să vă afișați cunoștințele de specialitate pentru a vă etala abilitățile – nu este așa? Printre non-credincioși circulă o zicală. Cum sună ea? „O femeie bătrână se dă cu ruj – ca să-ți ofere ceva la care să te uiți.” Nu asta înseamnă „să-ți etalezi abilitățile”? (Ba da.) Să-ți etalezi abilitățile înseamnă să vrei să-ți afișezi capacitățile și să te lauzi, să dobândești prestigiu și statut printre ceilalți și să fii foarte apreciat. Înseamnă cel puțin să vrei să profiți de ocazie pentru a-ți etala abilitățile, ca să-i informezi și să-i înștiințezi pe alții că: „Am câteva aptitudini reale, nu sunt o persoană obișnuită, nu mă priviți cu dispreț, sunt un om talentat.” Cel puțin acesta este înțelesul din spatele acestor cuvinte. Așadar, atunci când cineva are astfel de intenții și vrea mereu să-și etaleze abilitățile, care este natura acestui lucru? Vrea să-și urmărească propria carieră, să-și gestioneze propriul statut, să se afirme și să câștige prestigiu printre alți oameni. Este cât se poate de simplu. Nu fac acest lucru ca să-și facă datoria sau de dragul casei lui Dumnezeu și nu caută adevărul și nu acționează conform principiilor și cerințelor casei lui Dumnezeu. Fac acest lucru pentru ei înșiși, pentru a ajunge recunoscuți la o scară mai largă, pentru a-și spori meritele și reputația; fac acest lucru pentru ca oamenii să-i aleagă în funcția de supraveghetor sau conducător. Odată ce vor fi aleși conducători sau lucrători, nu vor avea atunci statut? Nu vor fi atunci în centrul atenției? Asta este ceea ce urmăresc, punctul lor de plecare este cât se poate de simplu – nu este nimic mai mult decât urmărirea statutului. Urmăresc în mod intenționat statutul și nu protejează lucrarea casei lui Dumnezeu și nici interesele sale.