Data trecută, am avut părtășie despre emoții negative precum suferința, îngrijorarea și anxietatea. Acum, vom avea părtășie despre un alt aspect al emoțiilor negative, care este aproape același, în esența lui, ca suferința, îngrijorarea și anxietatea, dar a cărui natură negativă e și mai gravă. Care este această emoție? Este starea de spirit cu care oamenii se confruntă cel mai des în viața de zi cu zi – reprimarea. Ați auzit toți de termenul „reprimare”? (Da, am auzit.) Atunci, vă rog să alcătuiți un enunț sau să dați un exemplu folosind cuvântul „reprimare”. Încep Eu cu una. Unii oameni spun adesea: „Ah, mă simt adesea reprimat în timp ce-mi fac datoria și nu mă pot elibera de acest lucru.” Este această frază corect alcătuită? (Da.) Acum, este rândul vostru. (Mereu dezvălui corupție când mi se întâmplă lucruri și sunt constant nevoit să reflectez și să încerc să mă cunosc, așa că mă simt reprimat.) Te simți reprimat fiindcă încerci prea mult să te cunoști. Care este contextul acestei reprimări? Ce o provoacă? Faptul că știi că nu ești absolut nimic și că pare că nu te așteaptă nicio perspectivă și nicio destinație și că nu ai nicio speranță de a fi vreodată mântuit, așa că te simți reprimat. Cine mai vrea să ne împărtășească ceva? (În țara balaurului roșu, credința în Dumnezeu îi face pe oameni să se simtă reprimați.) Asta înseamnă să te simți reprimat din cauza mediului tău. (Faptul că sunt supravegheat constant de conducătorul meu în timp ce-mi fac datoria mă face să mă simt reprimată.) Bine zis, asta exprimă foarte concret reprimarea. (Mereu mă confrunt cu eșecuri și obstacole în timp ce-mi îndeplinesc datoria și asta mă face să mă simt reprimat.) Obstacolele și eșecurile vă fac să vă simțiți reprimați, ca și cum nu ați face progrese. Când lucrarea voastră înaintează lent, vă simțiți reprimați? (Da.) Acest lucru are o conotație oarecum pozitivă. Spuneți-Mi mai multe. (Mă simt reprimată când sunt mereu emondat în timp ce-mi fac datoria.) Asta este realitatea, nu-i așa? (Mă simt reprimată când nu obțin rezultate bune în datoria mea.) Care este cauza acestei reprimări? Chiar este faptul că nu ai obținut rezultate bune? Nu te temi că datoria ta va fi ajustată sau că vei fi eliminat? (Ba da.) Acestea sunt motivele concrete ale reprimării tale. Mai sunt și alte senzații de reprimare? Vorbiți-Mi despre ele. (Toți partenerii mei sunt mai buni decât mine, deci mă simt reprimat.) Aceasta este problema provocată de invidie – reprimarea. Mai există și alte aspecte ale reprimării? (Mă simt reprimat din cauza unei lipse îndelungate a progresului în domeniul meu de activitate.) Este aceasta presiune sau reprimare? Este o mică presiune. Atunci, este un lucru bun să ai această presiune. Nu ai nevoie pur și simplu să transformi această presiune în motivație? Când îndatoririle membrilor fiecărei echipe sunt mereu ajustate, nu vă simțiți reprimați? (Ba da.) Și atunci vă simțiți reprimați. Din frazele pe care le-ați oferit, se pare că toți simțiți reprimarea. Se pare că sinele lăuntric al oamenilor este foarte neliniștit, constant agitat și sub un soi de presiune invizibilă, motiv pentru care reprimarea ia naștere în ei, iar atunci, ei trăiesc în mijlocul acestei emoții negative care este reprimarea. Este acesta un lucru bun? (Nu, nu este.) Nu este un lucru bun. Atunci, nu ar trebui să fie înlăturat? Fiindcă nu este un lucru bun, ar trebui înlăturat. Când oamenii trăiesc constant în mijlocul unei emoții negative, indiferent ce emoție este, la o scară mai mică, ea poate avea efecte nefavorabile asupra corpurilor și minților lor, împiedicându-i să trăiască sănătos și să crească puternici. La o scară mai mare, impactul diferitelor emoții negative asupra oamenilor nu se limitează la nevoile de bază pe care le au aceștia în viața de zi cu zi, precum hrană, îmbrăcăminte, adăpost și transport. Mai important, el afectează felul în care aceștia privesc oamenii și lucrurile, precum și comportamentul și acțiunile lor. Mai concret, le influențează eficiența, progresul și eficacitatea în îndatoririle lor. Firește, mai important, afectează ceea ce obțin ei din îndeplinirea îndatoririlor lor și câștigurile pe care oamenii ar trebui să le obțină din credința lor în Dumnezeu. Mințile oamenilor sunt constant frământate și controlate de aceste emoții negative, inimile lor sunt adesea tulburate și acestea se regăsesc în mod frecvent în sentimente precum nerăbdarea, disconfortul și impulsivitatea. Când oamenii sunt prizonierii acestor sentimente, conștiința și rațiunea lor normală, precum și viețile lor normale și îndeplinirea normală de către ei a îndatoririlor lor sunt perturbate, afectate și distruse. Prin urmare, ar trebui să înlăturați prompt aceste emoții negative și să le împiedicați să vă afecteze în continuare viața și lucrarea normală. Conceptul de reprimare despre care am discutat astăzi este același, în esență, ca diversele emoții negative despre care am discutat mai devreme. Oamenii sunt adesea îngrijorați și au rețineri cu privire la multe lucruri sau nutresc mult disconfort în profunzimile inimilor lor, așa că se simt reprimați. Dacă această emoție care este reprimarea rămâne multă vreme nerezolvată, în profunzimea inimilor lor, oamenii vor deveni chiar mai anxioși și mai agitați. În anumite medii și contexte specifice, oamenii pot chiar să se elibereze de controlul conștiinței și rațiunii umanității, producând unele abordări extreme, în scopul de a-și depăși situațiile. Asta este pentru că există o limită a capacității instinctive a corpului uman de a îndura anumite emoții negative. Când acea limită și acea culme sunt atinse, oamenii se vor elibera de constrângerile rațiunii umanității și vor adopta anumite abordări extreme, în scopul de a-și descărca emoțiile și de a da frâu liber la tot soiul de idei iraționale care se găsesc în profunzimea inimilor lor.

Tocmai ați exprimat câteva dintre diferitele motive pentru care oamenii se simt reprimați, prin frazele pe care le-ați oferit. Astăzi, vom avea în principal părtășie despre trei dintre cauzele și motivele pentru care această emoție negativă care este reprimarea ia naștere în oameni. Primul este faptul că mulți oameni, fie în viața de zi cu zi, fie în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, simt că nu pot face ce vor. Acesta este primul motiv: imposibilitatea de a face ce vrei. Ce înseamnă să-ți fie imposibil să faci ce vrei? Înseamnă să nu poți să acționezi pe baza oricărei dorințe care-ți trece prin minte. Să poată face ce vor, când vor și cum vor este o cerință pe care oamenii o au și la muncă, și în viețile lor. Totuși, din diverse motive, inclusiv din cauza unor legi, a unor medii de trai sau a regulilor, sistemelor, stipulațiilor și măsurilor disciplinare ale unui grup și așa mai departe, oamenii nu pot să acționeze conform propriilor dorințe și închipuiri. În consecință, se simt reprimați în profunzimile inimilor lor. Ca s-o spunem pe șleau, această reprimare apare fiindcă oamenii se simt lezați – unii oameni se simt chiar nedreptățiți. A nu putea să faci ce vrei, ca să vorbim deschis, înseamnă să nu poți acționa pe baza voii tale – înseamnă că nu poți să fii încăpățânat sau îngăduitor, așa cum vrei, din cauza anumitor motive și a restricțiilor diverselor medii și condiții obiective. De exemplu, unii oameni sunt mereu superficiali și găsesc moduri de a lenevi, în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle. Uneori, lucrarea bisericii impune grabă, dar ei vor să facă doar ce doresc. Dacă nu se simt foarte bine fizic, sau sunt într-o dispoziție proastă și au moralul scăzut câteva zile, ei nu vor fi dispuși să îndure greutăți și să plătească un preț pentru a face lucrarea bisericii. Sunt deosebit de leneși și de iubitori de confort. Când sunt lipsiți de motivație, corpurile lor devin lente, iar ei nu sunt dispuși să se miște, dar se tem să nu fie emondați de conducători și făcuți leneși de către frații și surorile lor, deci nu pot face nimic altceva decât să-și îndeplinească fără tragere de inimă lucrarea, alături de toți ceilalți. Totuși, se simt foarte nedoritori, nefericiți și fără tragere de inimă în legătură cu acest lucru. Se simt nedreptățiți, lezați, enervați și epuizați. Ei vor să acționeze pe baza voii proprii, dar nu îndrăznesc să se desprindă de cerințele și stipulațiile casei lui Dumnezeu sau să li se opună. Ca urmare, în timp, în ei începe să se nască o emoție – reprimarea. Odată ce această emoție represivă prinde rădăcini în ei, aceștia vor începe să pară, treptat, apatici și slăbiți. Ca o mașinărie, ei nu vor mai înțelege clar ce fac, dar tot vor face orice li se spune să facă în fiecare zi, în felul în care li se spune să facă acel lucru. Chiar dacă, aparent, vor continua să-și îndeplinească sarcinile fără oprire, fără pauză, fără să plece din mediul îndeplinirii îndatoririlor, totuși, în inimile lor, ei se vor simți reprimați și se vor gândi că viețile lor sunt epuizante și pline de nedreptăți. Cea mai mare dorință actuală a lor este ca într-o zi să nu mai fie controlați de alții, să nu mai fie restricționați de stipulațiile casei lui Dumnezeu și să fie eliberați de rânduielile casei lui Dumnezeu. Vor să facă orice doresc, oricând doresc, să lucreze puțin, dacă se simt bine, și să nu lucreze, dacă nu se simt bine. Tânjesc să fie scutiți de orice vină, de a fi vreodată emondați și de a-i supraveghea, monitoriza sau coordona cineva. Ei cred că atunci când va veni acea zi, va fi o zi minunată și că se vor simți foarte liberi și eliberați. Totuși, încă nu sunt dispuși să plece sau să se dea bătuți; se tem că dacă nu-și îndeplinesc îndatoririle, dacă fac într-adevăr orice doresc și dacă într-o zi vor fi liberi și eliberați, atunci, se vor îndepărta în mod firesc de Dumnezeu și se tem că dacă Dumnezeu nu-i mai vrea, nu vor mai putea să obțină binecuvântări. Unii oameni se trezesc că au o dilemă: dacă încearcă să se plângă fraților și surorilor lor, vor descoperi că le este greu să vorbească. Dacă se întorc spre Dumnezeu în rugăciune, se vor simți incapabili să deschidă gura. Dacă se plâng, vor simți că sunt ei înșiși de vină. Dacă nu se plâng, se vor simți stingheri. Se întreabă de ce viețile lor par atât de pline de nedreptăți, atât de opuse propriei voințe și atât de epuizante. Nu vor să trăiască în acel fel, nu vor să fie în unison cu toți ceilalți, vor să facă orice doresc, oricum doresc, și se întreabă de ce le este imposibil să realizeze acest lucru. Înainte, se simțeau epuizați doar fizic, dar, acum, simt că și inimile lor sunt obosite. Nu înțeleg ce li se întâmplă. Spuneți-Mi, nu emoțiile represive provoacă asta? (Ba da.)

Unii oameni spun: „Conform tuturor, credincioșii sunt liberi și eliberați, trăiesc vieți deosebit de fericite, liniștite și vesele. Eu de ce nu pot trăi la fel de fericit și de liniștit ca alții? De ce nu simt nicio veselie? De ce mă simt atât de reprimat și de epuizat? Cum se face că alți oameni trăiesc vieți atât de fericite? De ce este viața mea atât de tristă?” Spuneți-Mi, care este cauza acestui lucru? Ce le-a provocat reprimarea? (Corpurile lor fizice nu erau mulțumite și sufereau.) Când corpul fizic al unei persoane suferă și aceasta simte că i s-a făcut o nedreptate, dacă persoana poate accepta acest lucru în inima și în mintea sa, nu va simți că suferința ei fizică nu mai este atât de mare? Dacă găsește alinare, liniște și veselie în inima și în mintea ei, se va mai simți ea reprimată? (Nu.) Prin urmare, este eronat să spunem că reprimarea este provocată de suferința fizică. Dacă reprimarea apare din cauza unei suferințe fizice excesive, atunci, voi nu suferiți? Vă simțiți reprimați fiindcă nu puteți face ce doriți? Deveniți prizonierii emoțiilor represive fiindcă nu puteți face ce vreți? (Nu.) Sunteți ocupați, în lucrarea zilnică? (Oarecum ocupați.) Sunteți cu toții destul de ocupați, lucrând din zori și până la apus. În afară de somn și mâncare, îți petreci aproape toată ziua în fața unui computer, obosindu-ți ochii și creierul și epuizându-ți corpul, dar te simți reprimat? Îți va provoca reprimare această oboseală? (Nu.) Ce provoacă reprimarea oamenilor? Cu siguranță nu se datorează oboselii fizice, așadar, ce o provoacă? Dacă oamenii caută constant confort fizic și fericire, dacă urmăresc constant fericire și confort fizic și nu doresc să sufere, atunci, chiar și puțină suferință fizică, faptul că suferă puțin mai mult decât alții sau că se simt puțin mai munciți decât de obicei i-ar face să se simtă reprimați. Aceasta este una dintre cauzele reprimării. Dacă oamenii nu consideră că puțină suferință fizică este mare lucru și nu urmăresc confortul fizic, ci, în schimb, urmăresc adevărul și caută să-și îndeplinească îndatoririle pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci, adesea, ei nu vor simți suferința fizică. Chiar dacă, ocazional, se simt puțin ocupați, obosiți sau epuizați, după ce se culcă, se vor trezi simțindu-se mai bine și apoi, își vor continua lucrarea. Ei se vor concentra pe îndatoririle și pe lucrarea lor; nu vor considera că puțină oboseală fizică este o problemă semnificativă. Totuși, când apare o problemă în gândirea oamenilor și aceștia urmăresc constant confortul fizic, oricând le sunt ușor nedreptățite corpurile fizice sau nu pot găsi mulțumire, în ei se vor naște anumite emoții negative. Așadar, de ce acest tip de persoană, care mereu vrea să facă ce dorește, să-și răsfețe trupul și să se bucure de viață se trezește adesea prizoniera acestei emoții negative care este reprimarea, oricând este nemulțumită? (Pentru că urmărește confortul și plăcerea fizică.) Asta este adevărat pentru unii oameni. Mai există un grup de oameni care nu urmăresc confortul fizic. Ei caută să facă lucruri conform propriilor toane și să-și urmărească propriile dispoziții. Când sunt fericiți, sunt capabili să îndure mai multă suferință, pot să lucreze încontinuu toată ziua și, întrebați dacă se simt obosiți, ei vor spune: „Nu sunt obosit. Cum ar putea să mă obosească să-mi fac datoria?” Dar dacă într-o zi sunt nefericiți, vor fi nemulțumiți chiar dacă îi rogi doar să aloce un minut în plus unui lucru, iar dacă îi mustri puțin, ei vor spune: „Taci! Mă simt reprimat. Dacă mai vorbești, nu-mi voi mai face datoria și asta va fi vina ta. Dacă nu primesc binecuvântări în viitor, va fi vina ta și tu vei purta toată răspunderea pentru asta!” Oamenii sunt instabili când sunt într-o stare anormală. Uneori, ei vor fi capabili să sufere și să plătească un preț, dar, alteori, se vor plânge chiar și cu privire la o mică suferință și-i va supăra chiar și o problemă minoră. Când sunt într-o dispoziție proastă, nu vor mai dori să-și îndeplinească îndatoririle, să citească din cuvintele lui Dumnezeu, să cânte imnuri sau să participe la adunări și să asculte predici. Vor dori doar să fie singuri o vreme și va fi imposibil să-i ajute și să-i susțină cineva. După câteva zile, e posibil să le treacă și să se simtă mai bine. Orice lucru care nu reușește să-i mulțumească îi face să se simtă reprimați. Nu este o astfel de persoană deosebit de încăpățânată? (Ba da.) Este deosebit de încăpățânată. De exemplu, dacă vrea să se culce imediat, va insista să facă acest lucru. Va spune: „Am obosit și vreau să mă culc chiar acum. Când nu am pic de energie, trebuie să dorm!” Dacă spune cineva: „Nu mai poți să reziști zece minute? Sarcina asta se va termina foarte curând și apoi, ne putem odihni cu toții, ce zici?”, persoana va spune: „Nu, trebuie să mă culc chiar acum!” Dacă o convinge cineva, ea va mai rezista o vreme, fără tragere de inimă, dar se va simți reprimată și enervată. Ea se simte adesea reprimată cu privire la aceste chestiuni și nu este dispusă să accepte ajutor de la frații și surorile ei sau să fie supravegheată de conducători. Dacă face o greșeală, nu le permite altora să o emondeze. Nu-și dorește să fie restricționată în niciun fel. Se gândește: „Cred în Dumnezeu ca să găsesc fericirea, așadar, de ce ar trebui să-mi îngreunez situația? De ce ar trebui să fie viața mea atât de epuizantă? Oamenii ar trebui să trăiască fericiți. Nu ar trebui să dea atât de multă atenție acestor reglementări și acelor sisteme. La ce folosește să le respecți mereu? Acum, în clipa asta, eu voi face orice doresc. Niciunul dintre voi nu ar trebui să aibă nimic de spus despre asta.” O astfel de persoană este deosebit de încăpățânată și de desfrânată: nu-și permite să sufere nicio constrângere și nici nu-și dorește să se simtă constrânsă în niciun mediu de lucru. Nu-și dorește să adere la reglementările și principiile casei lui Dumnezeu, nu este dispusă să accepte principiile de care oamenii ar trebui să se țină în comportamentul lor și nici măcar nu dorește să respecte ceea ce îi spun conștiința și rațiunea că ar trebui să facă. Vrea să facă ce dorește, orice o face fericită, orice îi va aduce un beneficiu și o va face să se simtă confortabil. Ea crede că a trăi sub aceste constrângeri i-ar încălca voia, că ar fi un soi de auto-abuz, că i-ar fi prea greu și că oamenii nu ar trebui să trăiască așa. Crede că oamenii ar trebui să trăiască liberi și eliberați, cedând în mod necontrolat trupului și pasiunilor lor, precum și idealurilor și dorințelor lor. Crede că ei ar trebui să cedeze tuturor ideilor lor, să spună orice vor, să facă orice vor și să meargă oriunde vor, fără să fie nevoie să țină cont de consecințe sau de sentimentele altor oameni și mai ales, fără să trebuiască să ia în calcul propriile responsabilități și obligații sau îndatoririle pe care credincioșii s-ar cuveni să le îndeplinească, sau adevărurile-realități pe care s-ar cuveni să le susțină și să le trăiască, sau calea pe care s-ar cuveni s-o urmeze în viață. Oamenii din acest grup vor mereu să facă ce le place în societate și printre alți oameni, dar indiferent unde merg, nu pot obține niciodată asta. În opinia lor, casa lui Dumnezeu subliniază drepturile omului, le acordă oamenilor libertate completă, ține la umanitate și vrea să-i tolereze pe oameni și să aibă răbdare cu ei. Ei cred că după ce vin în casa lui Dumnezeu ar trebui să poată ceda liber trupului și dorințelor personale, însă deoarece casa lui Dumnezeu are decrete și reglementări, ei tot nu pot face ce vor. Prin urmare, această emoție represivă negativă a lor nu poate fi înlăturată nici măcar după ce ei se alătură casei lui Dumnezeu. Ei nu trăiesc pentru a îndeplini vreun fel de responsabilități, pentru a duce până la capăt vreo misiune, sau pentru a deveni persoane adevărate. Credința lor în Dumnezeu nu este pentru a îndeplini datoria unei ființe create, pentru a-și duce până la capăt misiunea și pentru a obține mântuirea. Indiferent de oamenii printre care se află, de mediile în care sunt sau de profesia căreia i se dedică, scopul lor fundamental este să se găsească și să se mulțumească pe sine. Scopul tuturor lucrurilor pe care le fac se învârte în jurul acestui lucru și automulțumirea este dorința lor de o viață și obiectivul căutării lor.

Printre voi, există oameni responsabili cu găzduirea fraților și surorilor și pregătirea meselor pentru ei și, în acest caz, trebuie să-i întrebi pe frați și pe surori ce le place să mănânce, să te întrebi care sunt principiile și cerințele casei lui Dumnezeu și, apoi, să-i găzduiești pe baza acestor două tipuri de principii. Dacă găzduiești oameni din China de Nord, fă mai multe feluri de mâncare pe bază de grâu, precum chifle la aburi, chifle-floare și chifle umplute. Ocazional, poți face și orez sau tăiței din orez, pe care-i mănâncă oamenii din China de Sud. Toate acestea sunt acceptabile. Să presupunem că majoritatea oamenilor pe care îi găzduiești sunt din China de Sud. Lor nu le plac felurile de mâncare pe bază de grâu, preferă orezul și, dacă nu au consumat deloc orez, simt că nu au mâncat. Așa că, dacă-i găzduiești pe ei, trebuie să faci mai des orez și să te asiguri că felurile tale de mâncare se potrivesc gusturilor oamenilor din China de Sud. Dacă găzduiești oameni din China de Sud și din China de Nord, atunci, poți să pregătești două tipuri de mâncăruri și să-i lași pe oameni să aleagă ce preferă, dându-le libertatea de alegere. A găzdui frați și surori în acest fel este în acord cu principiile – este o chestiune foarte clară. Atât timp cât majoritatea oamenilor sunt satisfăcuți, este suficient. Nu trebuie să-ți faci griji în legătură cu câțiva indivizi răzleți care sunt nemulțumiți. Totuși, dacă persoana responsabilă cu găzduirea nu înțelege adevărul și nu știe cum să se ocupe de chestiuni conform principiilor și acționează mereu pe baza propriilor preferințe, gătind orice mâncare vrea, fără să ia în calcul dacă oamenilor le va face plăcere s-o mănânce, ce fel de problemă este asta? Este una de extremă încăpățânare și egoism. Unii oameni sunt din China de Sud și majoritatea oamenilor pe care-i găzduiesc sunt din nord. Ei fac orez în fiecare zi, fără să ia în calcul dacă frații și surorile sunt obișnuiți cu el, iar când încerci să-i emondezi și să le dai unele sfaturi, în ei ia naștere un anumit tip de emoție și inima lor devine potrivnică, neascultătoare și plină de resentimente, iar ei spun: „Nu este simplu să gătești în casa lui Dumnezeu. Este foarte dificil să-i servesc pe acești oameni. Trudesc de dimineața până seara ca să gătesc pentru voi, dar voi tot sunteți atât de mofturoși. Ce-are dacă mâncați orez? Noi, sudicii, nu mâncăm orez de trei ori pe zi? Nu este un mod destul de plăcut de a trăi? Suntem mai puternici decât voi și avem mai multă energie. Ce-i așa de bine să mănânci mereu tăiței și chifle la aburi? Poți să te saturi cu astea? De ce nu mi se par gustoși tăițeii? De ce nu simt că m-am săturat după ce-i mănânc? Nu am ce face. Cred că, pentru a-mi face datoria în casa lui Dumnezeu, va trebui să suport și să mă abțin. Dacă nu mă abțin, e posibil să fiu înlocuit sau eliminat. Va trebui pur și simplu să fac tăiței și chifle la aburi, în cazul acesta!” Ea continuă așa fără tragere de inimă în fiecare zi, gândindu-se: „Nici măcar nu pot să mănânc orez la o masă. Vreau doar să mănânc orez la toate mesele. Fără orez, nu pot supraviețui. Vreau să mănânc orez!” Deși face, fără tragere de inimă, tăiței și chifle la aburi în fiecare zi, extrem de prost dispusă. De ce este extrem de prost dispusă? Fiindcă se simte reprimată. Se gândește: „Trebuie să vă servesc pe voi și să gătesc mâncarea pe care vă place vouă s-o mâncați, și nu ce vreau eu să mănânc. De ce trebuie mereu să vă mulțumesc pe voi, și pe mine nu?” Se simte lezată, reprimată și simte că viața ei e epuizantă. Refuză să lucreze în plus și, când lucrează puțin, o face într-un mod superficial; se teme că va fi înlocuită sau alungată dacă nu lucrează deloc. În consecință, singurul lucru pe care-l poate face este să acționeze fără tragere de inimă și împotriva voinței sale și să-și facă datoria în acest fel, fără să experimenteze momente de fericire, libertate sau eliberare. Oamenii o întreabă: „Cum te simți când găzduiești frații și surorile și gătești?” Ea răspunde: „De fapt, nu e atât de obositor, dar mă simt reprimată.” Oamenii spun: „De ce te simți reprimată? Ai orez, făină – ai de toate. Nici măcar nu trebuie să-ți cheltuiești banii ca să cumperi aceste lucruri. Trebuie doar să te obosești și să lucrezi puțin mai mult decât alți oameni, din când în când. Nu asta este ceea ce s-ar cuveni să faci? Credința în Dumnezeu și îndeplinirea datoriei sunt lucruri vesele. Sunt voluntare. Deci, de ce te simți reprimată?” Ea răspunde: „Deși fac în mod voluntar aceste lucruri, nu pot să mănânc foarte des orez și nu pot să fac ce vreau, mâncând ce-mi place și ce mi se pare delicios. Mă tem că voi fi criticată dacă sunt văzută încercând să gătesc ceva delicios pentru mine, așa că mă simt reprimată și nu sunt niciodată fericită.” Oamenii de acest fel trăiesc în mijlocul emoțiilor represive fiindcă nu-și pot satisface pofta de mâncare.

Unii oameni cultivă legume la fermele bisericii. Cum ar trebui să procedeze? Ar trebui să planteze o cultură adecvată de legume, în funcție de anotimpuri, de climat, de temperatură și de numărul oamenilor pe care trebuie să-i hrănească. În casa lui Dumnezeu există regulamente cu privire la cultivarea diverselor legume, care pot fi destul de dificile pentru mulți oameni. Există unele legume pe care oamenii le mănâncă zilnic cu plăcere și unele care oamenilor nu le plac. Unora li se reglementează cantitățile, iar altele sunt consumate sezonier. În acest fel, cantitatea pe care oamenii o pot mânca este limitată. Unii oameni s-au gândit: „Ah, nu ne putem bucura niciodată pe deplin când mâncăm aceste legume. Mâncăm câteva și s-au terminat. Nu sunt multe de împărțit cu ceilalți! De exemplu, roșiile cherry: primim doar un pumn mic de fiecare dată și se termină înainte să apucăm să le savurăm gustul. Ar fi grozav dacă am putea să mâncăm castroane întregi!” Așadar, într-un loc unde trăiau în jur de zece oameni, au plantat două sute de plante de roșii cherry. Începeau să mănânce castroane întregi de îndată ce se trezeau dimineața și continuau să le mănânce până mergeau seara la culcare. Le plăcea foarte mult să mănânce castroane întregi de roșii cherry, roșii obișnuite și coșulețe întregi de castraveți. Simțeau că acele zile erau divine, încântătoare. Oamenii de acest fel nu pot urma stipulațiile casei lui Dumnezeu în acțiunile lor și nu pot respecta principiile științei. Ei refuză să asculte pe oricine, punându-și pe primul loc propriile interese, ținând cont doar de ei înșiși în toate lucrurile și făcând ce vor. Ca urmare, sub controlul, supravegherea și gestionarea casei lui Dumnezeu, acești oameni care au vrut să-și umple gura cu fructe au fost supuși unor restricții, iar unii dintre ei au fost emondați. Spuneți-Mi, cum credeți că se simt ei acum? Nu se simt ei incredibil de dezamăgiți? Nu simt că lumea este deprimantă și că nu există nici dragoste, nici căldură în casa lui Dumnezeu? Nu se simt ei incredibil de ținuți în frâu? (Ba da.) Ei se gândesc constant: „Care-i problema, dacă fac ce vreau? Nu pot, pur și simplu, să mă bucur că mănânc niște legume? Nici măcar nu mă lasă să mănânc castroane întregi de roșii cherry. Ce zgârciți! Casa lui Dumnezeu nu le acordă oamenilor libertate. Dacă vrem să mâncăm roșii cherry, ei ne pun să le plantăm în funcție de numărul de oameni care trebuie hrăniți. Care e problema dacă plantez două sau trei sute de plante? Dacă nu le putem mânca pe toate, pur și simplu vom hrăni animalele cu ele.” Este potrivit să mănânci castroane întregi? Nu ar trebui să existe o moderație și o limită pentru ceea ce consumi? Proporția consumată de oameni din alimentele create de Dumnezeu ar trebui să se bazeze pe recolta și pe disponibilitatea lor sezonieră. Alimentele de bază ar trebui să fie cele cu o recoltă bogată, în timp ce acelea cu o recoltă slabă, cu sezoane scurte, perioade de creștere scurte sau recolte restricționate ar trebui consumate în cantități mai mici – în anumite locuri, oamenii nu le mănâncă deloc și nu pierd nimic. Asta este rezonabil. Oamenii au mereu dorințe și vor constant să-și satisfacă apetitul. Este potrivit acest lucru? Nu este potrivit să ai mereu dorințe și apetituri. Casa lui Dumnezeu are propriile reguli. Există regulamente, gestionare și sisteme adecvate în toate aspectele lucrării în casa lui Dumnezeu. Dacă vrei să devii un membru al casei lui Dumnezeu, s-ar cuveni să aderi cu strictețe la regulamentele ei. Nu ar trebui să fii impertinent, ci să înveți să te supui și să acționezi într-un mod pe care toată lumea îl găsește satisfăcător. Asta se conformează standardelor de conștiință și rațiune. Niciunul dintre regulamentele casei lui Dumnezeu nu este instituit în beneficiul unei singure persoane; ele sunt instituite pentru toți cei din casa lui Dumnezeu. Sunt menite să protejeze lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Aceste regulamente și sisteme sunt rezonabile și dacă oamenii au conștiință și rațiune, s-ar cuveni ca ei să le respecte. Prin urmare, indiferent ce faci, trebuie să procedezi conform regulamentelor și sistemelor casei lui Dumnezeu și, în altă privință, ai și o responsabilitate și o obligație să le susții pe toate, în loc să acționezi constant pe baza propriilor interese și perspective. Nu este așa? (Ba da.) Dacă te simți deosebit de ținut în frâu trăind și lucrând în casa lui Dumnezeu, asta nu este din cauza vreunei probleme cu regulamentele, sistemele sau metodele de gestionare ale casei lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, o problemă personală a ta. Să presupunem că mereu vrei să cauți mulțumirea de sine și să-ți satisfaci propriile dorințe în casa lui Dumnezeu și că mereu te simți incredibil de ținut în frâu, neliber și neeliberat, fără pic de liniște sau veselie. Să spunem că te simți constant stânjenit și nedreptățit, că nu poți să faci ce vrei în nicio situație, că nu poți să mănânci ce vrei sau să te îmbraci cum vrei, că nu ți se permite să te îmbraci modern sau într-un mod atrăgător și te simți nefericit și nelalocul tău în fiecare zi, din cauza acestor lucruri. Să presupunem că mereu ți se par stânjenitoare interacțiunile cu frații și surorile tale și te gândești: „Acești oameni au mereu părtășie despre adevăr cu mine, este prea dificil! Nu vreau să mă comport în acest fel. Vreau doar să trăiesc fericit, mulțumit și liber. Simt că nu sunt atât de fericit și de liber cum mi-am imaginat că voi fi, crezând în Dumnezeu. Nu vreau să fiu constrâns de nimeni. Mereu sunt oameni care se ocupă de mine și mă constrâng și mă simt ținut în frâu.” Oamenilor de acest gen le displace acest soi de mediu de viață și ei simt aversiune față de el. Totuși, pentru a primi binecuvântări, nu au de ales și i se dedică. Nu au unde să-și verse frustrările, nu îndrăznesc să se plângă și adesea se simt ținuți în frâu. Singura soluție, cel mai bun mod de a te purta cu astfel de oameni este să le spui: „Poți să pleci. Mergi și mănâncă ce vrei, poartă hainele pe care le dorești, trăiește viața pe care o vrei, fă lucrurile pe care le dorești, ai cariera pe care o vrei și urmărește țelurile și direcția pe care vrei să le urmărești. Casa lui Dumnezeu nu te ține pe loc. Mâinile și picioarele tale sunt eliberate și libere, cum este și inima ta. Nu te controlează nimeni. În afară de a te dedica tu casei lui Dumnezeu pentru a atinge un anumit țel, nimeni nu ți-a impus aceste regulamente, spunând că trebuie, că ești nevoit și că ești obligat să rămâi în casa lui Dumnezeu, fiindcă altfel, casa lui Dumnezeu îți va face ceva.” Îți spun adevărul, casa lui Dumnezeu nu îți va face nimic. Dacă vrei să pleci, poți pleca oricând. Doar înapoiază bisericii cărțile cuvintelor lui Dumnezeu și predă lucrarea pe care o ai în curs de execuție. Poți pleca oricând vrei. Casa lui Dumnezeu nu te restricționează, nu este închisoarea ta sau o ocnă. Casa lui Dumnezeu este un loc liber și ușile ei sunt larg deschise. Dacă te simți ținut în frâu, este fiindcă nu poți face ce vrei, iar asta înseamnă că acest loc nu este potrivit pentru tine. Nu este casa fericită pe care vrei să o găsești, nici locul unde ar trebui să stai. Dacă trăiești într-un loc care îți contrazice atât de mult voia, ar trebui să pleci. Înțelegi? Casa lui Dumnezeu nu-i forțează niciodată pe neîncrezători sau pe cei care nu urmăresc adevărul. Dacă dorești să faci afaceri, să devii bogat, să ai o carieră sau să te aventurezi în lume și să-ți faci un renume, atunci acesta este țelul tău personal și ar trebui să te întorci în lumea seculară. Casa lui Dumnezeu nu limitează niciodată libertatea oamenilor. Ușile casei lui Dumnezeu sunt larg deschise. Neîncrezătorii și cei care nu urmăresc adevărul pot să iasă și să părăsească oricând casa lui Dumnezeu.

Unii oameni pur și simplu nu sunt dispuși să-și îndeplinească îndatoririle și să aibă părtășie despre adevăr. Ei nu s-au adaptat la viața bisericească, sunt incapabili să se adapteze la ea și întotdeauna se simt deosebit de nefericiți și de neajutorați. Eu le-aș spune acelor oameni: Ar trebui să pleci degrabă. Du-te în lumea laică, să-ți cauți propriile țeluri și propria direcție și să trăiești viața pe care s-ar cuveni s-o trăiești. Casa lui Dumnezeu nu forțează niciodată pe nimeni. Niciunul dintre regulamentele, sistemele sau decretele administrative ale bisericii nu te vizează pe tine, ca individ. Dacă ți se par dificile, dacă nu le poți respecta și te simți deosebit de nefericit și de ținut în frâu, atunci poți alege să pleci. Cei care pot să accepte adevărul și să susțină principiile sunt cei potriviți să rămână în biserică. Desigur, dacă simți că nu ești potrivit pentru a rămâne în casa lui Dumnezeu, va exista un alt loc potrivit pentru tine? Da, lumea este mare și va exista un loc potrivit pentru tine. Pe scurt, dacă aici te simți ținut în frâu, dacă nu poți găsi eliberarea, dacă vrei adesea să te descarci și există mereu posibilitatea ca natura ta să iasă la iveală, atunci ești în pericol și nu ești potrivit pentru a rămâne în casa lui Dumnezeu. Lumea este mare și va exista mereu un loc potrivit pentru tine. Ia-ți timpul necesar pentru a-l găsi singur. Nu este acesta un mod potrivit de a trata această problemă? Nu este rațional? (Ba da.) Dacă acești oameni se simt atât de stânjeniți și tot vrei să-i ții aici, nu ești tu nesăbuit? Hai să-i lăsăm să plece și să le urăm succes în împlinirea visurilor lor, bine? Care sunt visurile lor? (Să mănânce castroane întregi de roșii cherry.) Ei vor și să mănânce orez și pește la fiecare masă, tot anul. Ce alte visuri au? Să se trezească în mod firesc în fiecare zi, să lucreze oricând vor și să nu-i gestioneze sau supravegheze nimeni când nu vor să lucreze. Nu este acesta visul lor? (Ba da.) Ce vis grandios! Cât de măreț este! Spuneți-Mi, au perspective bune oamenii de acest gen? Se ocupă ei de lucrarea lor reală? (Nu.) Ca să rezumăm, oamenii de acest gen se simt mereu ținuți în frâu. În termeni simpli, dorința lor este să-și răsfețe trupul și să-și satisfacă dorințele. Ei sunt prea egoiști, vor să facă totul conform propriilor toane și așa cum vor, ignorând regulile și netratând lucrurile conform principiilor, făcând lucrurile doar pe baza propriilor sentimente, preferințe și dorințe și acționând pe baza propriilor interese. Le lipsește umanitatea normală și oamenii de acest fel nu se ocupă de lucrarea lor reală. Oamenii care nu se ocupă de lucrarea lor reală se simt ținuți în frâu în tot ceea ce fac, oriunde merg. Chiar dacă ar trăi singuri, tot s-ar simți așa. Frumos spus, acești oameni nu sunt indivizi promițători și nu se ocupă de lucrarea lor reală. Mai precis, umanitatea lor este anormală și sunt cam netoți. Cum sunt oamenii care se ocupă de lucrarea lor reală? Sunt oameni care-și privesc nevoile de bază, precum mâncarea, îmbrăcămintea, adăpostul și transportul într-un mod simplu. Atât timp cât lucrurile se ridică la un standard normal, este suficient pentru ei. Le pasă mai mult de calea lor în viață, de misiunea lor ca ființe umane, de perspectiva lor asupra vieții și de valorile lor. La ce reflectează toată ziua oamenii fără perspective? Ei reflectează mereu la cum să lenevească, cum să păcălească pentru a evita responsabilitatea, cum să mănânce bine și să se distreze, cum să trăiască în tihnă și confort fizic, fără să țină cont de chestiuni reale. Prin urmare, ei se simt ținuți în frâu în contextul și mediul în care-și îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu le cere oamenilor să-și însușească anumite cunoștințe comune și profesionale legate de îndatoririle lor, pentru a le îndeplini mai bine. Casa lui Dumnezeu le cere oamenilor să mănânce și să bea frecvent cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât să poată dobândi o înțelegere mai bună a adevărului, să pătrundă în adevărul-realitate și să știe care sunt principiile pentru fiecare acțiune. Toate aceste lucruri despre care are părtășie și pe care le menționează casa lui Dumnezeu au legătură cu subiecte, chestiuni practice și așa mai departe, care intră în sfera vieților oamenilor și a îndeplinirii îndatoririlor lor și sunt menite să-i ajute pe oameni să se ocupe de lucrarea lor reală și să pășească pe calea corectă. Acești indivizi care nu se ocupă de lucrarea lor reală și care fac ce vor ei nu doresc să facă aceste lucruri reale. Țelurile finale pe care vor să le atingă făcând orice doresc sunt confortul, plăcerea și tihna fizică și să nu fie îngrădiți sau nedreptățiți în vreun fel. Să poată să mănânce suficient din orice vor ei și să facă ce doresc. Din cauza calității umanității lor și a căutărilor lor lăuntrice se simt ei adesea ținuți în frâu. Indiferent cum ai părtășie cu ei despre adevăr, nu se vor schimba și sentimentul că sunt ținuți în frâu nu le va fi înlăturat. Pur și simplu, acesta este felul lor; sunt doar niște lucruri care nu se ocupă de lucrarea lor reală. Deși la suprafață nu par să fi comis vreun mare rău sau să fie oameni răi și cu toate că, aparent, doar au eșuat să susțină principiile și regulamentele, în realitate, natura-esență a acestora este că ei nu se ocupă de lucrarea lor reală și nici nu urmează calea corectă. Oamenii de acest fel sunt lipsiți de conștiința și rațiunea umanității normale și nu pot dobândi inteligența umanității normale. Nu se gândesc, nu reflectează și nu urmăresc țelurile pe care oamenii cu umanitate normală s-ar cuveni să le urmărească, sau atitudinile de viață și metodele de existență pe care ar trebui să le adopte oamenii cu umanitate normală. Mințile lor sunt în fiecare zi pline de gânduri despre cum să găsească tihnă și plăcere fizică. Totuși, în mediul de viață al bisericii, ei nu-și pot satisface preferințele fizice, deci se simt stânjeniți și ținuți în frâu. Așa ajung să aibă aceste emoții. Spuneți-Mi, nu au vieți epuizante oamenii de acest fel? (Ba da.) Sunt viețile lor jalnice? (Nu, nu sunt jalnice.) Așa este, nu sunt jalnice. Ca să ne exprimăm cu blândețe, aceștia sunt genul de oameni care nu se ocupă de lucrarea lor reală. În societate, cine sunt oamenii care nu se ocupă de lucrarea lor reală? Sunt trântorii, nesăbuiții, leneșii, huliganii, ticăloșii și derbedeii – oamenii de acest fel. Ei nu-și doresc să deprindă calificări sau abilități noi și nu vor să urmeze cariere serioase sau să găsească o slujbă, ca să se poată descurca. Ei sunt trântorii și derbedeii societății. Se infiltrează în biserică și apoi vor să obțină lucruri gratis și să-și obțină partea lor de binecuvântări. Sunt oportuniști. Acești oportuniști nu sunt niciodată dispuși să-și îndeplinească îndatoririle. Dacă lucrurile nu merg cum vor ei, chiar și într-o mică măsură, se simt ținuți în frâu. Întotdeauna își doresc să trăiască liber, nu vor să facă niciun fel de lucrare și totuși, vor să mănânce mâncare bună și să poarte haine frumoase, să mănânce orice doresc și să doarmă oricând vor. Ei cred că, atunci când va veni o astfel de zi, cu siguranță va fi minunat. Nu vor să îndure nici măcar puține greutăți și își doresc o viață de răsfăț. Acestor oameni li se pare epuizant chiar și să trăiască; ei sunt controlați de emoții negative. Se simt adesea obosiți și derutați, fiindcă nu pot face ce vor. Nu vor să se ocupe de lucrarea lor reală sau să-și gestioneze afacerile lor reale. Nu vor să rămână fideli unei slujbe și să o facă în mod constant, de la început până la sfârșit, tratând-o ca pe propria profesie și datorie, ca pe obligația și responsabilitatea lor; nu vor să o finalizeze și să obțină rezultate, sau să o facă la cel mai înalt standard posibil. Nu au gândit niciodată așa. Vor doar să acționeze într-un mod superficial și să-și folosească datoria drept mijloc de a-și câștiga existența. Când se confruntă cu puțină presiune sau vreo formă de control, sau când se așteaptă de la ei un standard puțin mai ridicat, sau sunt puși să își asume puțină responsabilitate, se simt stânjeniți și ținuți în frâu. Aceste emoții negative iau naștere în ei, a trăi li se pare epuizant și sunt nefericiți. Un motiv fundamental pentru care a trăi li se pare epuizant este faptul că oamenii de acest fel nu au rațiune. Rațiunea lor este defectuoasă, ei își petrec toată ziua complăcându-se în fantezii, trăind într-un vis, în nori, închipuindu-și mereu cele mai extraordinare lucruri. Din acest motiv, sentimentul că sunt ținuți în frâu este foarte greu de înlăturat. Ei nu sunt interesați de adevăr, sunt neîncrezători. Singurul lucru pe care-l putem face este să le cerem să plece din casa lui Dumnezeu, să se întoarcă în lume și să-și găsească propriul loc de tihnă și confort.