Cum să urmărești adevărul (4) Partea a treia

Să vorbim acum despre boală! Când vine vorba de acest trup bătrân al omului, nu contează ce boală fac oamenii, dacă se pot însănătoși sau în ce măsură suferă, niciunul dintre aceste lucruri nu ține de ei – toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Dacă, atunci când te îmbolnăvești, te supui orchestrărilor lui Dumnezeu și ești dispus să înduri și să accepți acest fapt, tot vei avea această boală; dacă nu accepți acest fapt, tot nu vei fi capabil să scapi de această boală – asta e realitatea. Într-o zi îți poți înfrunta boala în mod pozitiv și în alta în mod negativ. Adică, indiferent de atitudinea pe care o ai, nu poți schimba faptul că ești bolnav. Ce alegere fac oamenii inteligenți? Și ce alegere fac oamenii nesăbuiți? Oamenii nesăbuiți vor alege să trăiască sentimente de tulburare, anxietate și îngrijorare. Ba chiar se vor împotmoli în aceste sentimente și nu vor dori să iasă din ele. Nu ascultă niciun sfat primit și se întreabă: „O, cum m-am îmbolnăvit așa? A fost din cauza oboselii? A fost din cauza îngrijorării? Sau din cauza inhibiției?” În fiecare zi, se întreabă cum s-au îmbolnăvit și când a început, gândindu-se: „De ce nu am observat? Cum am putut să fiu atât de prost și să-mi îndeplinesc datoria cu atâta onestitate? Alți oameni merg la un control în fiecare an și, cel puțin, își iau tensiunea și fac o radiografie. Cum de nu mi-am dat seama că trebuia să merg la un control? Alții trăiesc cu foarte mare grijă. Eu cum de trăiesc prostește? Am făcut această boală și nici nu mi-am dat seama. O, trebuie să mă tratez! Ce tratament pot să iau?” Apoi intră pe internet și caută cum s-au îmbolnăvit, ce a provocat boala, cum să o trateze prin medicina chinezească, cum să o trateze cu medicina occidentală și ce remedii din popor există – ei caută toate aceste lucruri. După aceea, acasă, iau medicamente chinezești și apoi medicamente occidentale, fiind mereu gravi, anxioși și nerăbdători în legătură cu îmbolnăvirea lor și, cu timpul, nu-și mai îndeplinesc datoria, renunță la credința în Dumnezeu, nu mai cred și se gândesc numai cum să-și vindece boala; datoria lor este acum de a-i vindeca boala. Boala lor îi consumă, în fiecare zi se simt tulburați din cauza ei, iar când se întâlnesc cu cineva, spun: „O, așa am făcut această boală. Ce mi se întâmplă mie să-ți fie învățătură de minte și, când te îmbolnăvești, să mergi la control și să iei tratament. Cel mai important lucru e să ai grijă de sănătatea ta. Trebuie să fii ager și să nu trăiești prostește.” Ei spun aceste lucruri tuturor celor pe care îi întâlnesc. Îmbolnăvindu-se, au această experiență și învață această lecție. Odată ce se îmbolnăvesc, sunt atenți când mănâncă și când se plimbă, și învață să aibă grijă de sănătatea lor. În cele din urmă, ajung la o concluzie: „Oamenii trebuie să se bazeze pe ei înșiși ca să aibă grijă de sănătatea lor. În ultimii câțiva ani, nu prea am avut grijă de sănătatea mea, iar în clipa în care nu am fost atent, am făcut această boală. Din fericire, am descoperit-o devreme. Dacă aș fi descoperit-o mai târziu, acesta mi-ar fi fost sfârșitul. Ar fi un mare ghinion să mă îmbolnăvesc și să mor tânăr. Încă nu am putut să mă bucur de viață, sunt atât de multe mâncăruri bune pe care nu le-am gustat încă și atât de multe locuri distractive în care nu am fost încă!” Se îmbolnăvesc și trag această concluzie. Se îmbolnăvesc, dar nu mor și se consideră isteți și cred că au descoperit boala la timp. Nu spun niciodată că toate acestea depind de suveranitatea lui Dumnezeu și că sunt prestabilite de El și că, dacă cineva nu trebuie să moară, atunci indiferent cât de grav bolnav este, tot nu va putea muri și că, dacă cineva trebuie să moartă, atunci va muri și fără să se îmbolnăvească – nu înțeleg acest lucru. Cred că boala lor i-a făcut isteți, când, de fapt, merg prea departe cu „istețimea” lor și sunt prea nesăbuiți. Când oamenii care urmăresc adevărul dau piept cu boala, oare se vor împotmoli în sentimente de tulburare, anxietate și îngrijorare? (Nu.) Ce abordare vor avea față de boala lor? (Mai întâi, ei sunt capabili să se supună și apoi, cât sunt bolnavi, caută să înțeleagă voia lui Dumnezeu și reflectează asupra firilor corupte pe care le au.) Pot aceste câteva cuvinte să rezolve problema? Dacă nu fac decât să reflecteze, oare tot nu va trebui să-și trateze boala? (De asemenea, vor căuta tratament.) Da, dacă este o boală care ar trebui să fie tratată, o boală gravă sau una care s-ar putea agrava fără tratament, atunci trebuie să fie tratată – asta fac oamenii inteligenți. Când oamenii nesăbuiți nu sunt bolnavi, își fac mereu griji: „O, oare sunt bolnav? Și dacă sunt, oare se va agrava? Voi lua acea boală? Și dacă o voi lua, oare voi avea o moarte prematură? Voi suferi când voi muri? Voi duce o viață fericită? Dacă fac acea boală, atunci oare trebuie să fac pregătiri pentru moartea mea și să mă bucur de viață cât de curând posibil?” Oamenii nesăbuiți se vor simți adesea tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu astfel de lucruri. Nu caută niciodată adevărul sau adevărurile pe care ar trebui să le înțeleagă în legătură cu această chestiune. Cu toate acestea, oamenii inteligenți înțeleg într-o oarecare măsură și pătrund această chestiune, fie atunci când se îmbolnăvește altcineva sau atunci când ei înșiși nu sunt încă bolnavi. Așadar, ce ar trebui să înțeleagă și să pătrundă? În primul rând, oare boala va ocoli pe cineva pentru că se simte tulburat, anxios și îngrijorat? (Nu.) Spune-Mi, nu este sortit deja când cineva va face o anumită boală, cum va fi sănătatea lui la o anumită vârstă și dacă va face vreo boală majoră sau gravă? Ba da, și acest lucru este sigur, îți spun Eu. Nu vom discuta acum despre felul în care Dumnezeu predestinează aceste lucruri pentru tine; înfățișarea oamenilor, trăsăturile lor, forma corpului și data nașterii sunt lucruri știute clar de toți. Acei ghicitori și astrologi necredincioși și cei care pot citi în stele și în palmele, chipurile și datele de naștere ale oamenilor atunci când aceștia din urmă vor suferi un dezastru și vor întâmpina vreo nenorocire – aceste lucruri au fost deja stabilite. Așadar, când cineva se îmbolnăvește, poate părea că e din cauza epuizării, a sentimentelor de mânie sau pentru că a trăit prost și nu s-a hrănit suficient – așa poate părea la suprafață. Această situație se aplică tuturor, așadar, de ce unii oameni din același grup de vârstă fac această boală, în vreme ce alții, nu? E sortit să fie așa? (Da.) În termeni simpli, este sortit. Cum spunem asta în cuvinte care sunt în conformitate cu adevărul? Toate acestea țin de suveranitatea și de rânduielile lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent cum sunt hrana, băutura, locul și mediul în care trăiești, acestea nu au nicio legătură cu momentul în care te vei îmbolnăvi sau cu felul de boală care te va afecta. Oamenii care nu cred în Dumnezeu caută mereu motive din punct de vedere obiectiv și subliniază mereu cauzele bolii, spunând: „Trebuie să faci mai multă mișcare și să mănânci mai multe legume și mai puțină carne.” Chiar așa stau lucrurile? Oamenii care nu mănâncă niciodată carne tot pot avea tensiunea arterială ridicată și diabet, iar vegetarienii tot pot avea colesterolul mărit. Știința medicală nu a oferit o explicație precisă și rezonabilă pentru aceste lucruri. Dă-mi voie să-ți spun, toate alimentele diferite pe care Dumnezeu le-a creat pentru om sunt lucruri pe care omul trebuie să le mănânce; doar că nu în exces, ci cu moderație. Trebuie să înveți cum să ai grijă de sănătatea ta, dar e greșit să vrei mereu să studiezi cum să previi boala. Cum tocmai am spus, felul în care va fi sănătatea cuiva la o anumită vârstă sau dacă va face o boală gravă, toate sunt rânduite de Dumnezeu. Necredincioșii nu cred în Dumnezeu și se duc să caute pe cineva care să le vadă aceste lucruri în palmă, în datele de naștere și pe chipurile lor, și cred aceste lucruri. Crezi în Dumnezeu și asculți adesea predici și părtășii despre adevăr, așa că dacă nu crezi asta, atunci nu ești altceva decât un non-credincios. Dacă tu crezi cu adevărat că totul este în mâinile lui Dumnezeu, atunci ar trebui să crezi că aceste lucruri – boli grave, boli majore, boli minore și sănătatea – toate se supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Apariția unei boli grave și felul în care va fi sănătatea cuiva la o anumită vârstă nu sunt lucruri care se întâmplă accidental, iar înțelegerea acestui lucru înseamnă să ai o înțelegere pozitivă și precisă. Este acest lucru în conformitate cu adevărul? (Da.) Este conform adevărului, este adevărul, ar trebui să accepți asta, iar atitudinea și părerile pe care le ai față de această chestiune ar trebui să se schimbe. Și ce se rezolvă odată ce aceste lucruri se schimbă? Nu sunt îndepărtate sentimentele tale de tulburare, anxietate și îngrijorare? Cel puțin, emoțiile tale negative de tulburare, anxietate și îngrijorare față de boală sunt, teoretic, înlăturate. Întrucât înțelegerea ta ți-a transformat gândurile și părerile, pe cale de consecință, îți înlătură emoțiile negative. Acesta este un aspect: dacă cineva se va îmbolnăvi sau nu, ce boală gravă va face și cum va fi sănătatea lui în fiecare etapă a vieții, aceste lucruri nu pot fi schimbate prin voia omului, ci sunt toate predestinate de Dumnezeu. Unii spun: „Așadar este în regulă să nu vreau să mă îmbolnăvesc? E în regulă dacă vreau să-I cer lui Dumnezeu să-mi ia boala? E în regulă dacă vreau să-I cer să mă ferească de acest dezastru și de această nenorocire?” Voi ce credeți? Sunt aceste lucruri în regulă? (Nu.) Spuneți asta cu multă certitudine, dar nimeni nu este capabil să înțeleagă clar aceste lucruri. Poate că cineva își îndeplinește datoria cu loialitate și are determinarea de a urmări adevărul și este esențial pentru o anumită lucrare din casa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu poate că ia în serios boala care îi afectează datoria, lucrarea, energia și puterea fizică, fiindcă Dumnezeu Își va asuma responsabilitatea pentru lucrarea Sa. Dar există o astfel de persoană? Cine este așa? Nu știți, nu-i așa? Poate că există astfel de oameni. Dacă ar exista cu adevărat astfel de oameni, atunci oare Dumnezeu nu ar fi capabil să le ia boala și nenorocirea cu un singur cuvânt? N-ar fi capabil Dumnezeu s-o facă printr-un simplu gând? Gândul Lui ar fi: „Această persoană va întâlni o boală într-o anumită lună, la această vârstă. Acum este foarte ocupată cu datoria ei, așa că nu se va îmbolnăvi. Nu are nevoie să experimenteze această boală. Fie s-o ocolească!” Nu există niciun motiv pentru care să nu se întâmple asta și ar fi nevoie de un singur cuvânt de la Dumnezeu, nu-i așa? Dar cine ar putea primi o astfel de binecuvântare? Oricine posedă cu adevărat o astfel de determinare și loialitate și poate cu adevărat să îndeplinească această funcție în lucrarea lui Dumnezeu, acela este posibil să primească o astfel de binecuvântare. Nu acesta este subiectul despre care trebuie să vorbim, așa că nu-l vom discuta acum. Vorbim despre boală; acesta este un lucru pe care majoritatea oamenilor îl vor experimenta pe parcursul vieții. Prin urmare, felul de boală care va afecta trupurile oamenilor, momentul sau vârsta la care se va întâmpla asta și cum va fi sănătatea lor sunt toate lucruri rânduite de Dumnezeu, iar oamenii nu le pot decide singuri; exact ca data la care se naște cineva – oamenii nu sunt capabili să o decidă singuri. Așadar, nu este o nesăbuință să te simți tulburat, anxios și îngrijorat de lucruri pe care nu le poți decide singur? (Ba da.) Oamenii ar trebui să se apuce să rezolve lucrurile pe care le pot rezolva singuri, iar pentru acele lucruri pe care nu le pot face singuri, ar trebui să-L aștepte pe Dumnezeu; oamenii ar trebui să se supună în tăcere și să-I ceară lui Dumnezeu să-i protejeze – aceasta este mentalitatea pe care ar trebui s-o aibă oamenii. Atunci când boala chiar lovește și moartea e aproape, oamenii ar trebui să se supună, să nu se plângă și să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu sau să spună lucruri care Îl hulesc sau Îl atacă. În schimb, oamenii ar trebui să ia postura de ființe create și să experimenteze și să aprecieze tot ce vine de la Dumnezeu – nu ar trebui să încerce să aleagă lucruri pentru ei înșiși. Aceasta ar trebui să fie o experiență specială care îți îmbogățește viața și nu e neapărat un lucru rău, nu-i așa? Prin urmare, când vine vorba de boală, oamenii ar trebui mai întâi să-și înlăture gândurile și părerile greșite cu privire la originea bolii și apoi nu-și vor mai face griji în privința asta; în plus, oamenii nu au dreptul de a controla lucruri cunoscute sau necunoscute și nici nu sunt capabili să le controleze, întrucât toate aceste lucruri se supun suveranității lui Dumnezeu. Atitudinea și principiile de practică pe care ar trebui să le aibă oamenii sunt să aștepte și să se supună. De la înțelegere la practică, totul ar trebui să se facă în conformitate cu adevărurile-principii – asta înseamnă să urmărești adevărul.

Unii oameni se îngrijorează mereu în legătură cu boala lor, spunând: „Oare voi fi capabil să o îndur dacă se agravează? Dacă starea mea se deteriorează, oare îmi va lua viața? Voi avea nevoie de o operație? Și dacă mă operez, oare voi muri pe masă? M-am supus. Oare Dumnezeu îmi va lua viața din cauza acestei boli?” Ce rost are să te gândești la aceste lucruri? Dacă nu te poți abține și te gândești la aceste lucruri, atunci ar trebui să te rogi lui Dumnezeu. Nu are rost să te bazezi pe tine însuți, sigur nu vei fi capabil să reziști. Nimeni nu vrea să fie nevoit să îndure boala și nimeni nu radiază, zâmbind, nu se bucură și nu sărbătorește când se îmbolnăvește. Nu există un astfel de om pentru că aceasta nu este o umanitate normală. Când oamenii normali se îmbolnăvesc, ei vor suferi mereu, se vor simți deprimați și au o limită la ceea ce pot îndura. Totuși, trebuie remarcat un lucru: dacă oamenii s-ar gândi întotdeauna să depindă de propriile forțe atunci când sunt bolnavi, ca să se elibereze de boală și să scape de ea, care ar fi rezultatul final? Pe lângă boala lor, nu ar suferi și s-ar simți și mai abătuți? De aceea, cu cât oamenii sunt mai acaparați de boală, cu atât mai mult ar trebui să caute adevărul și calea de a practica, pentru a fi în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Cu cât oamenii sunt mai acaparați de boală, cu atât mai mult ar trebui să vină înaintea lui Dumnezeu și să-și cunoască propria corupție și cerințele absurde pe care le au față de Dumnezeu. Cu cât ești mai acaparat de boala ta, cu atât mai mult îți este testată supunerea. Prin urmare, când ești bolnav, abilitatea ta de a continua să te supui orchestrărilor lui Dumnezeu și să te răzvrătești împotriva propriilor doleanțe și cerințe absurde arată că ești un om care urmărește realmente adevărul și se supune cu adevărat lui Dumnezeu, că ești mărturie, că loialitatea și supunerea ta față de Dumnezeu sunt reale și pot trece testul și că ele nu sunt doar sloganuri și doctrine. Astfel trebuie să practice astfel oamenii atunci când se îmbolnăvesc. Când te îmbolnăvești, asta se întâmplă ca toate cerințele tale absurde, toate închipuirile și noțiunile tale nerealiste despre Dumnezeu să fie dezvăluite și ca să-ți testeze credința în Dumnezeu și supunerea față de El. Dacă treci testul acestor lucruri, atunci ai o mărturie adevărată și o dovadă reală a credinței tale în Dumnezeu, a loialității și supunerii tale față de El. Asta vrea Dumnezeu și este ceea ce o ființă creată ar trebui să aibă și să trăiască. Nu sunt toate acestea lucruri pozitive? (Ba da.) Toate acestea sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le urmărească. Mai mult decât atât, dacă Dumnezeu permite să te îmbolnăvești, oare nu poate, de asemenea, să-ți ia boala oricând și oriunde? (Ba da.) Dumnezeu îți poate lua boala oricând și oriunde, așadar, nu poate face în așa fel încât boala ta să persiste și să nu te părăsească niciodată? (Ba poate.) Și dacă Dumnezeu face ca această boală să nu te părăsească niciodată, oare îți mai poți îndeplini datoria? Îți poți păstra credința în Dumnezeu? Nu este acesta un test? (Ba este.) Dacă te îmbolnăvești și apoi, după câteva luni, îți revii, atunci credința ta în Dumnezeu, loialitatea și supunerea ta față de El nu sunt testate, iar tu nu ai nicio mărturie. E ușor să înduri boala timp de câteva luni, dar dacă aceasta persistă timp de doi sau trei ani, iar credința ta și dorința de a fi supus și loial față de Dumnezeu nu se schimbă, ci devin tot mai reale, oare asta nu arată că ai crescut în viață? Nu culegi aceste roade? (Ba da.) Așadar, atunci când cineva care chiar urmărește adevărul este bolnav, el experimentează personal și este supus nenumăratelor beneficii aduse de boala lui. El nu încearcă, anxios, să scape de boala sa sau nu-și face griji dacă boala lui se prelungește în legătură cu finalul, ce probleme va provoca, dacă se va agrava sau dacă el va muri – el nu-și face astfel de griji. Pe lângă faptul că nu se îngrijorează cu privire la aceste lucruri, el este capabil să pătrundă în mod pozitiv, să aibă credință adevărată în Dumnezeu și să fie cu adevărat supus și loial față de El. Practicând în felul acesta, el ajunge să aibă mărturie, iar acest lucru aduce, de asemenea, mari beneficii pătrunderii sale în viață și schimbării firii și construiește o fundație solidă pentru obținerea mântuirii. Ce minunat este acest lucru! În plus, boala poate fi gravă sau ușoară, însă, oricum ar fi, ea rafinează mereu oamenii. După ce au trecut printr-o anumită boală, oamenii nu-și pierd credința în Dumnezeu, sunt supuși și nu se plâng, comportamentul lor este în principiu acceptabil și, ulterior, ei pot culege anumite roade după ce boala a trecut, iar ei sunt foarte mulțumiți – asta se întâmplă când oamenii întâmpină o boală obișnuită. Ei nu sunt bolnavi mult timp și sunt capabili să îndure, iar boala se încadrează practic în sfera a ceea ce pot ei îndura. Cu toate acestea, există unele boli care, deși se ameliorează după ce sunt tratate o vreme, recidivează și se agravează. Acest lucru se tot întâmplă până când, în cele din urmă, boala ajunge într-un asemenea stadiu încât nu mai poate fi tratată, iar toate mijloacele medicinii moderne nu mai sunt de niciun folos. În ce stadiu ajunge boala? Ajunge în stadiul în care persoana afectată poate muri oriunde și în orice moment. Ce semnifică acest lucru? Faptul că viața acelei persoane este limitată. Nu este un moment în care nu este bolnavă, iar moartea este îndepărtată și nu se simte, ci acea persoană simte ca ziua morții ei se apropie și că se confruntă moartea. Înfruntarea morții anunță sosirea celui mai greu moment crucial din viața unei persoane. Așadar, ce faci? Cei care se simt tulburați, anxioși și îngrijorați se vor simți tot timpul anxioși, tulburați și îngrijorați cu privire la moartea lor, până când, în cele din urmă, cel mai greu moment din viața lor sosește, iar lucrul în privința căruia sunt anxioși, tulburați și îngrijorați devine, în final, o realitate. Cu cât se tem mai mult de moarte, cu atât mai mult aceasta se apropie și cu atât mai puțin vor s-o înfrunte atât de curând și, totuși, moartea îi atacă pe neașteptate, fără veste. Ce trebuie să facă ei? Să încerce să fugă de moarte, s-o respingă, să i se împotrivească, să se plângă de ea sau să încerce să negocieze cu Dumnezeu? Care dintre aceste metode va da roade? Niciuna, iar tulburarea și anxietatea lor sunt inutile. Care este cel mai trist lucru atunci când ajung în clipa morții lor? Înainte, le plăcea să mănânce carne de porc înăbușită, dar în ultimii ani nu au mâncat prea des, au suferit enorm și sunt la sfârșitul vieții lor. Se gândesc la carnea de porc înăbușită și vor s-o mănânce din nou, dar nu le permite sănătatea și n-o pot mânca, este prea grasă. Înainte, le plăcea să se facă atrăgători și să se îmbrace frumos. Acum sunt în pragul morții și tot ce pot face este să se uite la dulapul lor plin de haine frumoase, fără să poată purta niciuna. Ce tristă este moartea! Moartea este cel mai dureros lucru dintre toate, iar atunci când se gândesc la ea, ei simt că li se răsucește un cuțit în inimă și că toate oasele din trup se transformă în gelatină. Când se gândesc la moarte, sunt îndurerați și vor să plângă, vor să se jelească și chiar plâng, chiar se jelesc și se simt răniți că sunt pe cale să înfrunte moartea. Se gândesc: „De ce nu vreau să mor? De ce mă tem atât de mult de moarte? Înainte, când nu eram grav bolnav, nu credeam că moartea era înspăimântătoare. Cine nu va înfrunta moartea? Cine nu moare? Lăsați-mă să mor atunci! Acum, când mă gândesc la asta, nu este un lucru atât de ușor de spus, iar atunci când moartea vine cu adevărat, nu este un lucru atât de ușor de rezolvat. De ce sunt atât de trist?” Sunteți triști când vă gândiți la moarte? Oricând vă gândiți la moarte, sunteți triști și îndurerați, iar acest lucru care vă provoacă cea mai multă anxietate și îngrijorare sosește, în cele din urmă. Prin urmare, cu cât gândiți mai mult astfel, cu atât mai înfricoșați și neajutorați vă simțiți și cu atât mai mult suferiți. Inimile voastre sunt neconsolate, iar voi nu vreți să muriți. Cine poate rezolva această chestiune a morții? Nimeni. Și cu siguranță n-o puteți rezolva voi înșivă. Nu vreți să muriți, deci ce puteți face? Tot trebuie să muriți și nimeni nu poate scăpa de moarte. Moartea îi încătușează pe oameni; în inimile lor, ei nu vor să moară, însă nu se gândesc decât la moarte. Nu înseamnă asta că mor chiar înainte să fie morți? Chiar pot muri? Cine îndrăznește să spună cu certitudine când va muri sau în ce an? Cine poate ști aceste lucruri? Unii oameni spun: „Mi s-a citit viitorul și știu anul, luna și ziua morții mele și cum voi muri.” Îndrăznești să spui cu certitudine acest lucru? (Nu.) Nu poți ști sigur acest lucru. Nu știi când vei muri – acesta este un lucru secundar. Cel mai important este ce atitudine vei adopta atunci când boala ta te va aduce, cu adevărat, în pragul morții. Aceasta este o întrebare la care ar trebui să meditezi și să te gândești. Vei înfrunta moartea cu o atitudine de supunere sau o vei aborda cu o atitudine de împotrivire, respingere și reticență? Ce atitudine ar trebui să ai? (O atitudine de supunere.) Această supunere nu este realizabilă și practicabilă doar cu vorba. Cum poți obține această supunere? Ce înțelegere trebuie să ai înainte să poți obține supunerea de bunăvoie? Nu e un lucru simplu, nu-i așa? (Nu, nu este.) Așadar, spuneți ce este în inimile voastre. (Dacă m-aș îmbolnăvi grav, m-aș gândi că, și dacă aș muri, totul ar fi sub suveranitatea lui Dumnezeu și rânduit de El. Omul este atât de profund corupt încât, dacă ar fi să mor, ar fi prin dreptatea lui Dumnezeu. Nu e ca și cum ar trebui neapărat să trăiesc; omul nu este calificat să aibă astfel de cerințe de la Dumnezeu. În plus, consider că, acum că eu cred în Dumnezeu, orice s-ar întâmpla, am văzut calea corectă în viață și am înțeles atât de multe adevăruri încât, chiar dacă aș muri în curând, totul ar merita.) Este acesta modul corect de a gândi? Constituie aceasta o teorie pe care te poți baza? (Da.) Cine altcineva va vorbi? (Dumnezeule, dacă într-o zi chiar întâmpin o boală și e posibil să mor, atunci oricum nu am cum să evit moartea. Aceasta este predestinarea și suveranitatea lui Dumnezeu și, oricât de mult m-aș agita sau îngrijora, nu ar folosi la nimic. Ar trebui să-mi petrec puținul timp rămas axându-mă pe modul în care să-mi îndeplinesc bine datoria. Chiar dacă mor, nu voi avea regrete. Să fii capabil, în final, să te supui lui Dumnezeu și rânduielilor Sale este mult mai bine decât să trăiești în frică și teroare.) Ce credeți despre această înțelegere? Nu e puțin mai bună? (Ba da.) Așa e, acesta este modul în care ar trebui să privești chestiunea morții. Toți trebuie să înfrunte moartea în viața aceasta, adică moartea este lucrul pe care toți trebuie să-l înfrunte la sfârșitul călătoriei lor. Totuși, există multe atribute diferite ale morții. Unul dintre acestea este că, la momentul predestinat de Dumnezeu, tu ți-ai îndeplinit misiunea și Dumnezeu trage o linie sub viața ta trupească, iar aceasta ajunge la sfârșit, deși asta nu înseamnă că viața ta s-a încheiat. Când o persoană este lipsită de trup, viața ei s-a încheiat – așa stau lucrurile? (Nu.) Forma în care viața ta există după moarte depinde de felul în care ai tratat, în timpul vieții, lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu – acest lucru este foarte important. Forma în care exiști după moarte sau dacă vei exista sau nu va depinde de atitudinea pe care o ai față de Dumnezeu și adevăr în timpul vieții. Dacă, în timpul vieții, atunci când înfrunți moartea și tot felul de boli, atitudinea ta față de adevăr este una de răzvrătire, împotrivire și aversiune față de adevăr, atunci, când vine vremea ca viața ta trupească să se sfârșească, în ce fel vei exista după moarte? Cu siguranță vei exista într-un alt fel, iar viața ta sigur nu va continua. Dimpotrivă, dacă, în timpul vieții, atunci când ești conștient în trupul tău, atitudinea ta față de adevăr și de Dumnezeu este una de supunere și loialitate și ai credință adevărată, atunci, chiar dacă viața ta trupească ajunge la final, viața ta va continua să existe într-o altă formă, într-o altă lume. Aceasta este una dintre explicațiile morții. Mai există un lucru de care trebuie să se țină cont și anume că problema morții are aceeași natură ca alte chestiuni. Nu depinde de oameni să aleagă pentru ei înșiși și cu atât mai puțin poate fi schimbată prin voința omului. Moartea este la fel ca orice alt eveniment important din viață: se află în întregime sub predestinarea și suveranitatea Creatorului. Dacă cineva ar implora ca moartea să vină, e posibil să nu moară; dacă ar implora să trăiască, e posibil să nu trăiască. Toate acestea sunt sub suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu și sunt lucruri schimbate și hotărâte de autoritatea Sa, de firea Lui dreaptă și de suveranitatea și rânduielile Sale. Prin urmare, să spunem că faci o boală gravă, posibil fatală, nu vei muri neapărat – cine decide dacă vei muri sau nu? (Dumnezeu.) Dumnezeu decide. Și, de vreme ce Dumnezeu decide și oamenii nu pot hotărî un asemenea lucru, în legătură cu ce se simt ei anxioși și tulburați? Ca și părinții tăi, momentul și locul în care te-ai născut – nu poți alege nici aceste lucruri. Cea mai înțeleaptă alegere în aceste chestiuni este să lași lucrurile să-și urmeze cursul natural, să te supui și să nu alegi, să nu te gândești mult la asta sau să consumi energie în legătură cu această chestiune și să nu te simți tulburat, anxios sau îngrijorat în privința acestor lucruri. De vreme ce oamenii nu sunt capabili să aleagă pentru ei înșiși, să cheltuie atât de multă energie și să aibă atât de multe gânduri în privința acestei chestiuni reprezintă o nesăbuință și o lipsă de înțelepciune. Ceea ce ar trebui să facă oamenii atunci când se confruntă cu chestiunea extraordinar de importantă a morții este să nu se tulbure, să nu se agite sau să se teamă de ea, dar ce? Oamenii ar trebui să aștepte, da? (Da.) Nu-i așa? Așteptarea înseamnă să aștepte moartea? Să aștepte să moară atunci când se confruntă cu moartea? Așa este? (Nu, oamenii ar trebui să o înfrunte în mod pozitiv și să se supună.) Așa e, nu înseamnă să aștepți moartea. Nu rămâne împietrit în fața morții și nu-ți folosi toată energia gândindu-te la moarte. Nu te gândi toată ziua: „Oare voi muri? Când voi muri? Ce voi face după ce voi muri?” Pur și simplu nu te gândi la asta. Unii spun: „De ce să nu mă gândesc la asta? De ce să nu mă gândesc la asta când sunt în pragul morții?” Fiindcă nu se știe dacă vei muri sau nu și nici dacă Dumnezeu îți va permite să mori – aceste lucruri sunt necunoscute. Mai exact, nu se știe când vei muri, unde, la ce oră sau cum te vei simți când vei muri. Oare nu ești nesăbuit dacă îți macini creierul, gândindu-te și meditând la lucruri pe care nu le cunoști și fiind neliniștit și îngrijorat din cauza lor? De vreme ce asta te face un nesăbuit, nu ar trebui să îți macini creierul pentru aceste lucruri.

Cu orice chestiune s-ar confrunta oamenii, ar trebui s-o abordeze întotdeauna cu o atitudine activă și pozitivă, iar acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când vine vorba de chestiunea morții. Să ai o atitudine activă și pozitivă nu înseamnă să fii de acord cu moartea, să o aștepți sau să o urmărești în mod pozitiv și activ. Dacă nu înseamnă să urmărești moartea, să fii de acord cu ea sau s-o aștepți, atunci ce înseamnă? (Să te supui.) Supunerea este un fel de atitudine față de chestiunea morții, iar a renunța la moarte și a nu te gândi la ea este cea mai bună cale de a o aborda. Unii oameni spun: „De ce să nu mă gândesc la ea? Dacă nu mă gândesc bine la ea, oare voi fi capabil să o înving? Dacă nu mă gândesc bine la ea, oare voi fi capabil să renunț la ea?” Da, vei fi capabil. Și care este motivul? Spune-Mi, atunci când părinții tăi ți-au dat viață, a fost ideea ta să te naști? Felul în care arăți, vârsta ta, domeniul în care lucrezi, faptul că stai aici acum și felul în care te simți în momentul acesta – tu ai înfăptuit toate acestea? Nu tu le-ai înfăptuit, ele s-au întâmplat prin trecerea zilelor și a lunilor și prin faptul că ți-ai trăit viața normală de la o zi la alta, zi după zi, până ai ajuns acolo unde ești acum, iar acesta este un lucru foarte natural. Moartea este la fel. Fără să-ți dai seama, crești și devii adult, ajungi la vârsta mijlocie, îmbătrânești, ajungi la ultimii tăi ani și atunci vine moartea – nu te gândi la ea. Nu poți evita lucrurile la care nu te gândești dacă nu te gândești la ele și nici nu vor veni mai devreme dacă te gândești la ele; acestea nu pot fi schimbate prin voia omului, nu-i așa? Nu te gândi la ele. La ce Mă refer când spun „nu te gândi la ele”? Vreau să spun că dacă acest lucru chiar urmează să se întâmple în viitorul apropiat, atunci faptul că te gândești mereu la el va fi ca o presiune invizibilă asupra ta. Această presiune te va face să te temi de viață și de a trăi, vei fi lipsit de o atitudine activă și pozitivă și, în schimb, vei deveni și mai deprimat. Întrucât o persoană care înfruntă moartea nu este interesată de nimic și nu are o atitudine pozitivă față de nimic, se simte tot timpul deprimată. Va muri, totul s-a sfârșit, nu mai are niciun sens să urmărească sau să facă ceva, nu mai are perspective de viitor sau motivație, iar tot ceea ce face are scopul de a se pregăti pentru moarte și de a se îndrepta în direcția ei, așadar, ce sens mai are orice face? Prin urmare, tot ceea ce face conține elemente ale negativității și morții și o natură a acestora. Așadar, poți să nu te gândești la moarte? E un lucru ușor de realizat? Dacă această chestiune este pur și simplu un rezultat al rațiunii și închipuirii tale, atunci te-ai alarmat degeaba, te sperii și pur și simplu nu se va întâmpla în viitorul apropiat. Prin urmare, de ce te gândești la ea? A te gândi la ea devine și mai inutil. Ce trebuie să se întâmple se va întâmpla întotdeauna; ce nu trebuie să se întâmple nu se va întâmpla, indiferent cum te-ai gândi la acel lucru. Să te temi de ea e inutil, la fel și să te îngrijorezi în privința ei. Moartea nu poate fi evitată dacă te îngrijorezi în privința ei și nici nu te va cruța doar pentru că ți-e frică de ea. Prin urmare, un aspect este acela că ar trebui să renunți din inimă la chestiunea morții și să nu-i dai importanță; ar trebui să o încredințezi lui Dumnezeu, ca și cum nu ar avea nicio legătură cu tine. Este un lucru rânduit de Dumnezeu, deci lasă-L pe El să-l rânduiască – nu devin lucrurile simple atunci? Un alt aspect este că ar trebui să ai o atitudine activă și pozitivă față de moarte. Spuneți-Mi, cine dintre miliardele de oameni din toată lumea este atât de binecuvântat să audă atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, să înțeleagă atât de multe adevăruri despre viață și atât de multe taine? Cine dintre ei poate primi personal îndrumarea, aprovizionarea, grija și protecția lui Dumnezeu? Cine e atât de binecuvântat? Foarte puțini. Așadar, faptul că voi, cei puțini, sunteți capabili să trăiți astăzi în casa lui Dumnezeu, să-I primiți mântuirea și aprovizionarea, face să merite totul, chiar dacă ar fi să muriți acum. Sunteți atât de binecuvântați, nu-i așa? (Ba da.) Privind lucrurile din această perspectivă, oamenii nu ar trebui să fie îngroziți de chestiunea morții și nici n-ar trebui să fie constrânși de ea. Chiar dacă nu te-ai bucurat deloc de gloria și bogăția lumii, ai primit, totuși, mila Creatorului și ai auzit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu – nu este aceasta o mare fericire? (Ba da.) Oricâți ani trăiești în viața asta, totul merită și nu ai regrete, fiindcă ți-ai făcut mereu datoria în lucrarea lui Dumnezeu, ai înțeles adevărul, tainele vieții, calea și obiectivele pe care ar trebui să le urmărești în viață – ai câștigat atât de mult! Ai trăit o viață însemnată! Deși nu poți explica asta foarte clar, ești capabil să practici unele adevăruri și să deții o parte din realitate, iar asta dovedește că ai dobândit o oarecare aprovizionare a vieții și ai înțeles câteva adevăruri din lucrarea lui Dumnezeu. Ai câștigat atât de mult – un adevărat belșug – iar asta e o binecuvântare grozavă! De la începutul istoriei omenirii, de-a lungul veacurilor, nimeni nu s-a bucurat de această binecuvântare, totuși, voi vă bucurați de ea. Sunteți dispuși să muriți acum? Având o astfel de disponibilitate, atitudinea voastră față de moarte ar trebui să fie cu adevărat supusă, nu-i așa? (Ba da.) Un aspect este acela că oamenii ar trebui să aibă o înțelegere adevărată, să coopereze pozitiv și activ, să se supună cu adevărat și să aibă atitudinea corectă față de moarte. Astfel, oare sentimentelor oamenilor de tulburare, anxietate și îngrijorare față de moarte nu se vor atenua foarte mult? (Ba da.) Se vor atenua foarte mult. Unii spun: „Tocmai am terminat de ascultat această părtășie, dar nu simt că aceste sentimente s-au atenuat prea mult. Poate că durează ceva timp. Mai ales oamenii în vârstă și cei care sunt bolnavi se gândesc mult la moarte.” Oamenii își cunosc dificultățile. Când sunt bolnavi de mult timp, ei trag linie și se gândesc: „Am crezut în Dumnezeu în toți acești ani, iar oamenii care au avut aceeași boală ca mine au murit demult. Dacă s-au reîntrupat, probabil că acum au vreo douăzeci-treizeci de ani. Am trăit atât de mulți ani datorită harului lui Dumnezeu. I-am primit pe toți gratuit. Dacă n-aș crede în Dumnezeu, aș fi mort demult. Când am mers la spital pentru consultație, doctorii au fost uluiți. Ce avantaj și binecuvântare mare am! Dacă aș fi murit acum 20 de ani, atunci n-aș mai fi auzit aceste adevăruri și predici și nu le-aș fi înțeles. Dacă aș fi murit în felul acela, n-aș fi câștigat nimic. Chiar dacă aș fi dus o viață lungă, n-ar fi fost decât o viață deșartă și irosită. Acum, am trăit toți acești ani în plus și am fost foarte favorizat. Nu m-am gândit la moarte în toți acești ani și nu mi-e teamă de ea!” Dacă oamenii se tem mereu de moarte, atunci se vor gândi mereu la toate întrebările legate de moarte. Dacă oamenilor nu le e frică să moară și nu sunt îngroziți de moarte, atunci asta arată că au suferit mai mult decât suficient și că nu mai sunt îngroziți de ea. Unii spun: „Dacă cineva nu e îngrozit de moarte, înseamnă asta că el o caută?” Nu, nu este așa. Căutarea morții este un tip de atitudine negativă, evazivă, în vreme ce tot ce am spus mai devreme despre a nu te gândi la moarte este o atitudine obiectivă, pozitivă; adică, a privi moartea cu indiferență, ca nesemnificativă, ca nefiind un eveniment atât de dureros care provoacă anxietate; a nu-ți mai face griji în privința ei, a nu mai fi preocupat de ea, a nu te mai agita din cauza ei, a o lăsa departe în urma ta – oamenii care pot face asta au o anumită cunoaștere și experiență personală a morții. Dacă un om e mereu înrobit și constrâns de boală și moarte, cufundat mereu în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare, nu-și poate îndeplini datoria în mod normal sau nu poate trăi normal, atunci ar trebui să asculte mai multe mărturii experiențiale despre moarte, să vadă cum o experimentează și o înțeleg în experiența lor cei care pot privi moartea cu indiferență și apoi vor fi capabili să câștige un lucru prețios.

Moartea nu este o problemă ușor de rezolvat și este cea mai mare dificultate a omului. Dacă cineva îți spune: „Firile tale corupte sunt prea profunde și nici umanitatea ta nu este bună. Dacă nu urmărești cu sinceritate adevărul și faci multe lucruri rele în viitor, atunci vei merge jos, în iad, și vei fi pedepsit!”, s-ar putea să te simți mâhnit o vreme după aceea. S-ar putea să te gândești bine la asta și să te simți mult mai bine după o noapte de somn și apoi nu mai ești atât de mâhnit. Cu toate astea, dacă te îmbolnăvești de ceva incurabil și nu mai ai mult de trăit, atunci acesta este un lucru care nu poate fi rezolvat cu o noapte de somn și nu e un lucru la care să poți renunța atât de ușor. O vreme, ți se cere să fii temperat în această chestiune. Cei care urmăresc sincer adevărul pot să lase în urmă această chestiune, să caute adevărul în toate și să folosească adevărul ca s-o rezolve – nu există nicio problemă pe care să n-o poată rezolva. Totuși, dacă oamenii folosesc căile omenești, atunci, în final, nu vor fi capabili decât să se simtă tot timpul tulburați, anxioși și îngrijorați în privința morții. Când lucrurile nu pot fi rezolvate, ei iau măsuri extreme ca să încerce să le rezolve. Unii au o abordare deprimată și negativă, spunând: „Atunci o să mor și gata. Cine se teme de moarte? După moarte, pur și simplu mă voi reîntrupa și voi trăi din nou!” Poți verifica asta? Tu doar cauți niște cuvinte de alinare, iar asta nu rezolvă problema. Toate lucrurile și fiecare dintre ele, vizibile sau invizibile, materiale sau imateriale sunt controlate și conduse de mâinile Creatorului. Nimeni nu-și poate controla destinul și singura atitudine pe care ar trebui s-o aibă omul față de boală sau de moarte este aceea de înțelegere, acceptare și supunere; oamenii n-ar trebui să se bazeze pe închipuirile sau noțiunile lor, nu ar trebui să caute să scape de aceste lucruri și cu atât mai puțin ar trebui să le respingă sau să li se împotrivească. Dacă încerci orbește să rezolvi problema bolii și a morții prin propriile metode, atunci cu cât trăiești mai mult, cu atât mai mult vei suferi, cu atât mai deprimat vei deveni și cu atât mai prins în capcană te vei simți. În cele din urmă, tot va trebui să mergi pe calea morții, iar finalitatea ta va fi într-adevăr aceeași ca moartea ta – chiar vei muri. Dacă poți căuta adevărul în mod activ și, fie că e vorba de a înțelege boala pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru tine sau a înfrunta moartea, poți să cauți în mod pozitiv și activ adevărul, să cauți orchestrările, suveranitatea și rânduielile Creatorului privind acest fel de eveniment major și să obții adevărata supunere, atunci asta e în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Dacă te bazezi pe puterile și metodele omului ca să faci față acestor lucruri și încerci din răsputeri să le rezolvi sau să scapi de ele, atunci, chiar dacă nu mori și reușești temporar să eviți dificultatea morții, întrucât nu ai înțelegere, acceptare și supunere adevărată față de Dumnezeu și adevăr, ceea ce te face să nu fii mărturie în această chestiune, atunci rezultatul final va fi că, atunci când reîntâlnești aceeași problemă, ea va fi în continuare un test important pentru tine. Vei avea în continuare posibilitatea de a-L trăda pe Dumnezeu și de a cădea, iar acesta va fi, fără îndoială, un lucru periculos pentru tine. Așadar, dacă acum chiar înfrunți boala sau moartea, atunci lasă-Mă să-ți spun, e mai bine să profiți de această situație practică în acest moment, pentru a căuta adevărul și a rezolva problema de la rădăcină, în loc să aștepți ca moartea să vină cu adevărat doar ca să te prindă nepregătit, să te simți pierdut, perplex și neajutorat, determinându-te astfel să faci lucruri pe care le vei regreta tot restul vieții. Dacă faci lucruri pe care le regreți și în legătură cu care ai remușcări, atunci asta te poate duce la pieire. Prin urmare, oricare ar fi problema, întotdeauna ar trebui să începi pătrunderea cu înțelegerea pe care ar trebui să o ai asupra chestiunii și cu adevărurile pe care ar trebui să le înțelegi. Dacă te simți tot timpul tulburat, anxios și îngrijorat în legătură cu lucruri precum boala și trăiești cuprins de astfel de emoții negative, atunci ar trebui să începi să cauți adevărul chiar acum și să rezolvi aceste probleme cât de curând posibil.

Emoții negative precum tulburarea, anxietatea și îngrijorarea au aceeași natură ca alte diverse tipuri de emoții negative. Ele sunt tot felul de emoții negative care apar în oameni fiindcă aceștia nu înțeleg adevărul și trăiesc încătușați de numeroasele lor firi corupte satanice sau trăiesc asediați și afectați de tot felul de gânduri satanice. Aceste emoții negative îi fac pe oameni să trăiască perpetuu cu tot felul de gânduri și păreri greșite, precum și să fie mereu controlați de tot felul de gânduri și opinii greșite, ceea ce le afectează și obstrucționează urmărirea adevărului. Desigur, aceste tipuri de emoții negative de tulburare, anxietate și îngrijorare tulbură și dirijează viețile oamenilor, le afectează urmărirea adevărului și îi împiedică să îl urmărească. Prin urmare, deși aceste emoții negative sunt emoții într-un sens simplu, funcția lor nu trebuie subestimată; efectul pe care îl au asupra oamenilor și consecințele pe care le provoacă asupra a ceea ce urmăresc oamenii și a căii pe care merg aceștia sunt periculoase. În orice caz, când un om are adesea tot felul de emoții negative care ies la suprafață ca să-l perturbe, el ar trebui imediat să descopere și să disece de ce aceste emoții negative apar adesea și de ce este adesea deranjat de ele. De asemenea, într-un anumit mediu special, aceste emoții negative vor deranja tot timpul acea persoană și îi va perturba grav urmărirea adevărului – acestea sunt lucruri pe care oamenii trebuie să le înțeleagă. Odată ce au înțeles aceste lucruri, următorul lucru pe care trebuie să-l facă este să se gândească cum să caute și să înțeleagă adevărul în această chestiune, să se străduiască să nu mai fie deranjați și afectați de aceste gânduri și opinii greșite și să le înlocuiască cu adevărurile-principii învățate de la Dumnezeu. Odată ce au înțeles adevărurile-principii, următorul pas este să practice în conformitate cu adevărurile-principii învățate de la Dumnezeu. În timp ce fac asta, toate emoțiile lor negative vor ieși la iveală ca să-i perturbe, doar ca să fie treptat îndepărtate și ca ei să se răzvrătească împotriva lor, una câte una, până când, fără ca ei să-și dea seama, vor lăsa în urmă toate aceste emoții negative. Așadar, pe ce se bazează îndepărtarea diverselor emoții negative? Se bazează pe faptul că oamenii le disecă și le înțeleg, pe faptul că oamenii acceptă adevărul și, mai mult decât atât, pe faptul că oamenii urmăresc și practică adevărul. Nu-i așa? (Așa este.) Pe măsură ce oamenii urmăresc și practică treptat adevărul, ei îndepărtează și renunță treptat la toate diversele lor emoții negative. Așadar, privind lucrurile acum, care credeți că sunt mai ușor de îndepărtat și la care se renunță mai ușor, la aceste emoții negative sau la firile corupte? (Emoțiile negative sunt mai ușor de îndepărtat.) Credeți că emoțiile negative sunt mai ușor de îndepărtat? Diferă de la om la om. Unele nu sunt mai greu sau mai ușor de îndepărtat decât celelalte, doar depinde de persoană. În orice caz, începând cu părtășia despre renunțarea la emoțiile negative, am adăugat un anumit conținut la urmărirea de către oameni a schimbării firii, și anume renunțarea la diverse emoții negative. Renunțarea la emoțiile negative se face în primul rând pentru înlăturarea unor gânduri și opinii greșite, pe când înlăturarea firilor corupte necesită o înțelegere a esenței firilor corupte. Spuneți-Mi, care e mai ușoară, înlăturarea emoțiilor negative sau a firilor corupte? De fapt, niciuna dintre probleme nu este ușor de rezolvat. Dacă ești cu adevărat hotărât și poți căuta adevărul, atunci orice problemă încerci să rezolvi nu va fi deloc o problemă. Totuși, dacă nu urmărești adevărul și nu ești capabil să simți cât de grave sunt cu adevărat aceste probleme, atunci nu va fi ușor, indiferent ce problemă încerci să rezolvi. Când vine vorba despre aceste lucruri negative, ostile, trebuie să accepți adevărul, să-l practici și să i te supui, pentru a le rezolva și a le înlocui cu lucruri pozitive. Procesul e mereu același și necesită mereu ca oamenii să se răzvrătească împotriva lucrurilor negative și să accepte lucrurile pozitive și active și pe cele care sunt în conformitate cu adevărul. Un aspect este să lucrezi asupra gândurilor și opiniilor tale, iar altul este să lucrezi asupra firilor tale; unul este să-ți înlături gândurile și opiniile, iar altul este să-ți înlături firile corupte. Desigur, aceste două lucruri uneori apar împreună și se implică unul pe celălalt. În orice caz, renunțarea la emoțiile negative este un lucru pe care oamenii ar trebui să-l practice când urmăresc adevărul. Bine, să încheiem aici părtășia de azi.

29 octombrie 2022

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger