Apoi sunt cei cu o sănătate șubredă, care au o constituție fragilă și sunt lipsiți de energie, care au adesea boli grave sau minore, care nu pot face nici lucrurile de bază, necesare în viața cotidiană, care nu pot trăi sau nu se pot deplasa ca oamenii normali. Oamenii ca aceștia se simt adesea inconfortabil și rău în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle; unii sunt slabi din punct de vedere fizic, alții au boli reale și, bineînțeles, există unii care au boli cunoscute și latente, de un fel sau altul. Întrucât au asemenea dificultăți fizice concrete, astfel de oameni se cufundă adesea în emoții negative și simt tulburare, anxietate și îngrijorare. În legătură cu ce simt aceste lucruri? Își fac griji că, dacă vor continua să-și îndeplinească datoria în felul acesta, sacrificându-se și alergând de colo-colo pentru Dumnezeu și simțindu-se mereu obosiți, atunci oare sănătatea lor se va deteriora tot mai mult? Când vor ajunge la 40 sau la 50 de ani, oare vor fi imobilizați la pat? Au aceste griji vreo bază? Le va oferi cineva o cale concretă de a gestiona această problemă? Cine-și va suma responsabilitatea pentru asta? Cine va răspunde? Oamenii cu o sănătate precară și care nu sunt apți din punct de vedere fizic se simt tulburați, anxioși și îngrijorați privind astfel de lucruri. Oamenii care suferă de o boală se gândesc adesea: „O, sunt hotărât să-mi îndeplinesc bine datoria, dar am boala aceasta. Îi cer lui Dumnezeu să mă ferească de rău și, cu protecția Lui, nu trebuie să-mi fie teamă. Însă dacă mă epuizez când îmi îndeplinesc îndatoririle, oare boala mea nu se va agrava? Ce o să fac în cazul în care boala se va agrava? Dacă este nevoie să mă internez ca să mă operez, nu am bani să plătesc pentru asta, așa că, dacă nu împrumut bani ca să-mi achit tratamentul, oare starea mea se va agrava și mai mult? Și dacă se agravează foarte tare, oare voi muri? Poate o astfel de moarte să fie considerată o moarte normală? Dacă eu chiar mor, oare Dumnezeu Își va aminti îndatoririle pe care le-am îndeplinit? Oare se va considera că am făcut fapte bune? Oare voi obține mântuirea?” Mai există și unii care știu că sunt bolnavi, adică știu că au o anumită boală reală, de exemplu, boli de stomac, de șale sau de picioare, artrită, reumatism, precum și boli de piele, ginecologice, de ficat, hipertensiune, boli cardiace și așa mai departe. Se gândesc: „Dacă voi continua să-mi îndeplinesc datoria, oare va plăti casa lui Dumnezeu tratamentul pentru boala mea? Dacă aceasta se agravează și-mi afectează îndeplinirea datoriei, oare Dumnezeu mă va vindeca? Alți oameni s-au însănătoșit după ce au crezut în Dumnezeu, așadar, voi fi și eu vindecat? Oare Dumnezeu mă va vindeca, la fel cum le arată bunătate altora? Dacă-mi îndeplinesc datoria cu loialitate, El ar trebui să mă vindece, dar dacă îmi doresc doar ca El să mă tămăduiască și nu mă vindecă, atunci eu ce voi face?” Ori de câte ori se gândesc la aceste lucruri, în inimile lor apare un sentiment profund de anxietate. Deși nu se opresc niciodată din a-și îndeplini datoria și fac mereu ceea ce trebuie să facă, se gândesc constant la boala lor, la sănătatea lor, la viitorul lor și la viața și moartea lor. În cele din urmă, ajung la concluzia, care este doar o dorință deșartă, că: „Dumnezeu mă va vindeca, mă va ține în siguranță. Nu mă va abandona și nu va sta cu mâinile în sân, fără să facă nimic, dacă va vedea că mă îmbolnăvesc.” Astfel de gânduri nu au nicio bază și chiar pot fi numite un fel de noțiuni. Oamenii nu vor fi niciodată capabili să-și înlăture dificultățile practice cu astfel de noțiuni și închipuiri și, în adâncul inimii lor, se simt vag tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu sănătatea și boala lor; nu au idee cine își va asuma răspunderea pentru aceste lucruri sau dacă o va face cineva.

De asemenea, există unii care, deși nu se simt rău cu adevărat și nu au fost diagnosticați cu nimic, știu că au o boală latentă. Ce boală latentă? De exemplu, poate fi o boală ereditară ca bolile de inimă, diabetul sau hipertensiunea. Sau poate fi Alzheimer, Parkinson sau un fel de cancer – toate acestea sunt boli latente. Unii știu că, din moment ce se nasc într-o astfel de familie, această boală genetică îi va afecta mai devreme sau mai târziu. Se întreabă: dacă ei cred în Dumnezeu și urmăresc adevărul, își îndeplinesc bine datoria, fac suficiente fapte bune și-L pot mulțumi pe Dumnezeu, oare această boală latentă va trece pe lângă ei și nu se va abate asupra lor? Totuși, Dumnezeu nu le-a promis niciodată așa ceva, iar ei n-au avut niciodată acest fel de credință în El și nu au îndrăznit niciodată să ofere garanții sau să aibă idei nerealiste. Întrucât nu pot avea nicio garanție sau asigurare, cheltuie multă energie și depun mari eforturi atunci când își îndeplinesc îndatoririle, se axează pe suferință și pe plătirea prețului și mereu vor face mai mult decât ceilalți și se vor remarca mai mult, gândindu-se: „Voi fi primul care suferă și ultimul care se bucură.” Întotdeauna se motivează cu acest tip de motto și, totuși, frica și îngrijorarea din adâncul sufletului lor, în legătură cu boala lor latentă nu poate fi alungată, iar această grijă, această tulburare este mereu cu ei. Deși e posibil să fie capabili să îndure suferința și munca grea și sunt dispuși să plătească prețul când își îndeplinesc îndatoririle, tot simt că sunt incapabili să obțină promisiunea lui Dumnezeu sau un cuvânt concret de la El pe această temă, așa că sunt în continuare plini de tulburare, anxietate și îngrijorare în privința acestei chestiuni. Deși se străduiesc să nu facă nimic în legătură cu boala lor latentă, tot caută ocazional și subconștient tot felul de remedii din popor, ca să împiedice această boală latentă să se abată brusc asupra lor într-o anumită zi, la o anumită oră sau fără ca ei să fie conștienți de acest lucru. Unii s-ar putea să pregătească din când în când niște ierburi medicinale chinezești pe care să le ia, alții merg și întreabă ocazional despre prepararea unor remedii populare pe care să le poată lua la nevoie, în vreme ce unii caută pe internet, din când în când, sfaturi despre exerciții fizice, ca să poată să facă gimnastică și să experimenteze. Deși s-ar putea să fie doar o boală latentă, este totuși în prim-plan în mintea lor; deși s-ar putea ca acești oameni să nu se simtă rău și să nu aibă niciun simptom, ei tot sunt plini de îngrijorare și anxietate în legătură cu acest lucru, iar în adâncul inimii, se simt tulburați și îngrijorați, sperând mereu să amelioreze sau să risipească aceste emoții negative dinlăuntrul lor, prin rugăciune sau prin îndeplinirea îndatoririlor pe care le au. Acești oameni care sunt într-adevăr bolnavi sau care au o boală latentă, împreună cu cei care-și fac griji că se vor îmbolnăvi în viitor și cei care s-au născut cu o sănătate precară, care nu au o boală gravă, dar care suferă constant de afecțiuni minore, se simt permanent tulburați și îngrijorați în legătură cu aceste boli și diversele dificultăți ale trupului. Își doresc să scape de ele, să fugă de ele, dar nu au cum s-o facă; își doresc să renunțe la ele, dar nu pot; vor să-L roage pe Dumnezeu să le ia aceste boli și dificultăți, dar nu pot rosti cuvintele și se rușinează, fiindcă simt că o astfel de cerință nu are nicio justificare. Știu bine că Dumnezeu nu trebuie să fie implorat în privința acestor chestiuni, dar, în inimile lor, se simt neputincioși, întrebându-se: oare dacă-și pun toate speranțele în Dumnezeu, se vor simți mai în largul lor, iar conștiința le va fi ușurată? Prin urmare, din când în când, se roagă în tăcere pentru asta, în adâncul inimilor lor. Dacă primesc vreun favor sau har suplimentar și neașteptat de la Dumnezeu, simt puțină bucurie și alinare; dacă nu primesc nicio grijă specială din partea casei lui Dumnezeu și nu simt nicio bunătate din partea lui Dumnezeu, atunci, fără să-și dea seama, alunecă iarăși în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare. Deși nașterea, bătrânețea, boala și moartea sunt constante printre oameni și inevitabile în viață, există cei cu o anumită constituție fizică sau cu o boală deosebită care, fie că-și îndeplinesc sau nu îndatoririle, se prăbușesc în tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza dificultăților și bolilor trupului; își fac griji în legătură cu boala lor, cu numeroasele greutăți pe care le poate provoca boala, dacă aceasta se va agrava, care vor fi consecințele dacă se agravează și dacă vor muri din cauza ei. În situații speciale și în anumite contexte, această serie de întrebări îi face să se împotmolească în tulburare, anxietate și îngrijorare și incapabili să scape; unii chiar trăiesc într-o stare de tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza bolii grave pe care știu deja că o au sau a unei boli latente pe care știu că nu o pot evita și sunt influențați, afectați și controlați de aceste emoții negative. Odată ce intră sub controlul acestora, unii renunță complet la orice șansă și speranță de a obține mântuirea; aleg să nu-și mai îndeplinească datoria și chiar renunță la orice șansă de a primi bunătatea lui Dumnezeu. În schimb, aleg să înfrunte și să-și gestioneze boala fără să ceară ajutorul nimănui și fără să aștepte vreo oportunitate. Se dedică tratării bolii, nu-și mai îndeplinesc datoria și, chiar dacă fizic sunt capabili, tot nu o fac. Care este motivul? Își fac griji: „Dacă boala mea avansează în felul acesta și Dumnezeu nu mă vindecă, aș putea să continui să-mi îndeplinesc datoria așa cum o fac acum și să tot mor în final. Dacă nu-mi mai fac datoria și caut un tratament, aș mai putea trăi vreo doi ani și poate că aș reuși chiar să mă vindec. Dacă voi continua să-mi îndeplinesc datoria și Dumnezeu nu a spus că mă va vindeca, sănătatea mea s-ar putea degrada și mai mult. Nu vreau să-mi îndeplinesc datoria încă 10 sau 20 de ani și apoi să mor. Vreau să mai trăiesc câțiva ani, nu vreau să mor atât de curând, atât de devreme!” Așadar, își îndeplinesc o vreme datoria în casa lui Dumnezeu, observă un timp și, am putea spune, urmăresc să vadă ce se întâmplă o vreme și apoi încep să se întrebe: „Mi-am îndeplinit datoria, dar boala mea nu s-a ameliorat și nu s-a atenuat. Se pare că nu există nicio speranță să mă însănătoșesc. Înainte aveam un plan, crezând că dacă abandonez totul și îmi îndeplinesc datoria cu credință, poate că Dumnezeu mi-ar lua boala. Nimic însă nu a ieșit așa cum am plănuit, cum mi-am închipuit și mi-am dorit. Boala mea este la fel ca înainte. Au trecut toți acești ani, iar această boală tot nu a cedat deloc. Se pare că trebuie s-o tratez singur. Nu mă pot baza pe nimeni, nimeni nu mă poate sprijini. Trebuie să-mi iau soarta în propriile mâini. Știința și tehnologia sunt foarte dezvoltate acum, la fel și medicina, sunt disponibile medicamente eficiente pentru a trata tot felul de boli și există metode avansate de tratament pentru orice. Sunt sigur că această boală poate fi tratată.” Cu astfel de planuri, încep să cerceteze pe internet sau să întrebe lumea și să se intereseze până când, în final, găsesc câteva soluții. În cele din urmă, decid ce medicament să ia, cum să-și trateze boala, cum să facă gimnastică și cum să aibă grijă de sănătatea lor. Se gândesc: „Dacă nu-mi îndeplinesc datoria și mă axez pe tratarea acestei boli, atunci există speranță să fie vindecată. Există foarte multe cazuri în care această boală a fost vindecată.” După ce plănuiesc și fac astfel de proiecte o vreme, în final, decid să nu-și mai îndeplinească datoria, iar tratarea bolii devine prioritatea lor numărul unu – pentru ei, nimic nu este mai important decât să trăiască. Tulburarea, anxietatea și îngrijorarea lor se transformă într-un fel de acțiune practică; anxietatea și îngrijorarea lor se transformă din simple gânduri într-un fel de acțiune. Necredincioșii au o zicală care spune așa: „Acțiunea este mai bună decât gândul și, chiar mai bună decât acțiunea, este acțiunea imediată.” Astfel de oameni gândesc și apoi acționează și o fac repede. Într-o zi se gândesc să-și trateze boala, iar în dimineața următoare au bagajele făcute și sunt gata de plecare. Câteva luni mai târziu, sosește vestea proastă că au murit fără să se vindece de boala lor. Și-au revenit din boală? (Nu.) Nu e neapărat posibil să vindeci o boală de unul singur, dar e sigur că nu te vei îmbolnăvi când îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu? Nimeni nu-ți va face o astfel de promisiune. Așadar, cum ar trebui să alegi și cum ar trebui să abordezi chestiunea îmbolnăvirii? Este foarte simplu și există o singură cale de urmat: urmărește adevărul. Urmărește adevărul și privește chestiunea conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii – aceasta este înțelegerea pe care ar trebui s-o aibă oamenii. Și cum ar trebui să practici? Iei toate aceste experiențe și pui în practică înțelegerea pe care ai câștigat-o și adevărurile-principii pe care le-ai înțeles conform adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu, iar apoi le transformi în realitatea și viața ta – acesta este un aspect. Celălalt aspect este că nu trebuie să-ți abandonezi datoria. Fie că suferi sau ai dureri, atât timp cât ți-a mai rămas chiar și o suflare, atât timp cât încă trăiești, atât timp cât încă poți să vorbești și să mergi, înseamnă că ai energie să-ți îndeplinești datoria și ar trebui să te comporți bine în îndeplinirea datoriei tale, cu picioarele pe pământ. Nu trebuie să-ți abandonezi datoria de ființă creată sau responsabilitatea pe care ți-a dat-o Creatorul. Atât timp cât încă nu ești mort, ar trebui să-ți îndeplinești datoria și s-o îndeplinești bine. Unii zic: „Aceste lucruri pe care le spui Tu nu prea țin cont de oameni. Sunt bolnav și mi-e greu să suport!” Când îți este greu, poți să te odihnești, să ai grijă de tine și să primești tratament. Dacă tot vrei să-ți îndeplinești datoria, poți reduce volumul de muncă și poți îndeplini o datorie potrivită, una care să nu-ți afecteze recuperarea. Asta va dovedi că, în inima ta, nu ți-ai abandonat datoria, că inima ta nu s-a îndepărtat de Dumnezeu, că, în sufletul tău, nu ai negat numele lui Dumnezeu și nu ai abandonat dorința de a fi o ființă creată adecvată. Unii spun: „Am făcut toate astea, deci îmi va lua Dumnezeu boala?” O va face? (Nu neapărat.) Fie că Dumnezeu îți ia sau nu boala, fie că te vindecă sau nu, ceea ce faci este ceea ce se cuvine să facă o ființă creată. Fie că ești sau nu capabil fizic să-ți îndeplinești datoria, fie că poți sau nu să-ți asumi o parte din lucrare, fie că sănătatea îți permite sau nu să-ți îndeplinești datoria, inima ta nu trebuie să se îndepărteze de Dumnezeu, iar tu nu trebuie, în sufletul tău, să-ți abandonezi datoria. În felul acesta, îți vei îndeplini responsabilitățile, obligațiile și datoria – aceasta este loialitatea pe care trebuie să o păstrezi. Doar pentru că nu-ți mai poți folosi mâinile și nu mai poți vorbi, sau ți-ai pierdut vederea, sau nu te mai poți mișca, nu trebuie să te gândești că Dumnezeu trebuie să te vindece și, dacă nu o face, vrei să-L negi în adâncul inimii tale, să-ți abandonezi datoria și să-L lași în urmă pe Dumnezeu. Care este natura unei asemenea fapte? (Este o trădare a lui Dumnezeu.) Este o trădare! Când nu sunt bolnavi, unii vin adesea înaintea lui Dumnezeu pentru a se ruga, iar când sunt bolnavi și speră că Dumnezeu îi va vindeca, punându-și toate speranțele în El, tot vin înaintea Lui și nu-L abandonează. Totuși, după ce trece ceva timp și Dumnezeu tot nu-i vindecă, devin dezamăgiți de El, Îl abandonează adânc în inimile lor și-și abandonează îndatoririle. Când boala lor nu este atât de gravă și Dumnezeu nu-i vindecă, unii nu-L abandonează; totuși, când boala lor se agravează și ei privesc moartea în față, știu sigur că Dumnezeu chiar nu i-a vindecat, că în tot acest timp n-au așteptat decât moartea și astfel Îl abandonează și-L neagă pe Dumnezeu în inimile lor. Ei cred că, dacă Dumnezeu nu i-a vindecat, atunci înseamnă că nu există; dacă Dumnezeu nu i-a vindecat, atunci El nu e deloc Dumnezeu și nu merită să creadă în El. Pentru că Dumnezeu nu i-a vindecat, ei regretă că au crezut vreodată în El și încetează să mai creadă. Nu este aceasta o trădare a lui Dumnezeu? Aceasta este o trădare gravă a lui Dumnezeu. Prin urmare, nu trebuie să mergi sub nicio formă pe această cale – doar cei care I se supun lui Dumnezeu până la moarte au credință adevărată.

Când boala bate la ușă, care e calea pe care ar trebui să meargă oamenii? Cum ar trebui să aleagă? Oamenii nu ar trebui să se cufunde în tulburare, anxietate și îngrijorare și să-și contemple propriile perspective și căi de mers înainte. Cu cât se regăsesc mai mult în astfel de vremuri, în asemenea situații și contexte speciale și în asemenea dificultăți imediate, oamenii ar trebui, mai degrabă, să caute și să urmărească mai mult adevărul. Numai dacă faci asta, predicile pe care le-ai auzit în trecut și adevărurile pe care le-ai înțeles nu vor fi în zadar și vor avea efect. Cu cât te regăsești mai mult în asemenea dificultăți, cu atât mai mult ar trebui să renunți la propriile dorințe și să te supui orchestrărilor lui Dumnezeu. Scopul Lui când creează o astfel de situație și rânduiește aceste condiții pentru tine nu este să te facă să te adâncești în emoțiile de tulburare, anxietate și îngrijorare și nici ca tu să-L poți testa pe Dumnezeu, ca să vezi dacă te va vindeca atunci când te îmbolnăvești, sau să descoperi adevărul în această privință; El creează aceste situații și condiții speciale pentru tine, ca să poți învăța lecțiile practice din acestea, să obții o pătrundere mai profundă în adevăr și în supunerea față de Dumnezeu și ca să știi mai clar și mai precis cum orchestrează Dumnezeu toți oamenii, toate evenimentele și toate lucrurile. Sorțile oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu și, indiferent dacă oamenii pot simți sau nu asta, indiferent dacă sunt cu adevărat conștienți de lucrul acesta sau nu, ar trebui să I se supună și să nu I se împotrivească, să nu-L respingă și mai ales să nu-L testeze pe Dumnezeu. Poți muri oricum și, dacă te împotrivești, Îl respingi și-L testezi pe Dumnezeu, atunci este de la sine înțeles care va fi sfârșitul tău. Pe de altă parte, dacă în aceleași situații și condiții, ești capabil să cauți felul în care se cuvine ca o ființă creată să se supună orchestrărilor Creatorului, să cauți lecțiile pe care trebuie să le înveți și ce firi corupte trebuie să cunoști în situațiile pe care le creează Dumnezeu pentru tine, să înțelegi intențiile Lui în astfel de situații și să fii mărturie bună ca să răspunzi cerințelor lui Dumnezeu, atunci asta ar trebui să faci. Când Dumnezeu rânduiește ca un om să se îmbolnăvească, fie de o boală grea sau de una ușoară, scopul Lui nu este să te facă să cunoști amănuntele bolii, răul pe care ți-l face, greutățile și dificultățile pe care ți le provoacă și nenumăratele sentimente pe care te face să le ai – scopul Lui nu este ca tu să cunoști boala trecând prin ea. Scopul Lui este mai degrabă ca tu să tragi învățăminte din boală, să înveți cum să cauți intențiile lui Dumnezeu, să cunoști firile corupte pe care le dezvălui și atitudinile greșite pe care le adopți față de Dumnezeu atunci când ești bolnav și să înveți cum să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, astfel încât să poți ajunge la o supunere adevărată față de Dumnezeu și să fii capabil să rămâi ferm în mărturia ta – acest lucru este esențial. Dumnezeu Își dorește să te mântuiască și să te curățească prin boală. Ce anume vrea să curățească la tine? Vrea să curățească toate dorințele și cerințele tale extravagante de la Dumnezeu și chiar diversele planuri, judecăți și intrigi pe care le faci cu orice preț, ca să supraviețuiești și să rămâi în viață. Dumnezeu nu-ți cere să faci planuri și să judeci și nu-ți permite să ai dorințe extravagante față de El; îți cere doar să I te supui și, prin practicarea ta și experimentarea supunerii tale, să-ți cunoști atitudinea față de boală și față de aceste afecțiuni trupești pe care ți le dă, precum și propriile dorințe. Când ajungi să cunoști aceste lucruri, poți aprecia beneficiile pe care ți le aduce faptul că Dumnezeu a rânduit circumstanțele bolii pentru tine sau că ți-a dat aceste afecțiuni trupești; și poți aprecia cât de mult te ajută acestea să-ți schimbi firea, să obții mântuirea și să pătrunzi în viață. De aceea, atunci când boala îți bate la ușă, nu trebuie să te întrebi mereu cum poți să scapi, să fugi de ea sau s-o respingi. Unii spun: „Zici că nu trebuie să fug de ea sau s-o resping și că nu trebuie să încerc să scap de ea, așa că ceea ce vrei să spui de fapt este să nu merg să mă tratez!” N-am spus niciodată asta; aceea este înțelegerea ta greșită. Te sprijin să-ți tratezi activ boala, dar nu vreau să trăiești acaparat de ea și să te cufunzi în tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza impactului bolii tale, până când, în final, te îndepărtezi de Dumnezeu și-L abandonezi din cauza durerii provocate de boala ta. Dacă boala ta îți cauzează o suferință enormă, îți dorești să primești tratament și ca boala ta să dispară, atunci e în regulă, bineînțeles. Este dreptul tău; ai dreptul de a alege să mergi să primești tratament și nimeni nu are dreptul să te oprească. Totuși, nu trebuie să trăiești acaparat de boala ta și să refuzi să-ți îndeplinești datoria sau s-o abandonezi, sau să respingi orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu pentru că primești tratament. Dacă ai o boală incurabilă, te vei cufunda în tulburare, anxietate și îngrijorare și, prin urmare, vei avea nenumărate plângeri și îndoieli cu privire la Dumnezeu și chiar îți vei pierde credința în El și speranța, iar unii vor alege să-și abandoneze îndatoririle – acesta este un lucru pe care chiar nu ar trebui să-l faci. Când înfrunți boala, poți să cauți activ tratament, dar ar trebui și s-o abordezi cu o atitudine pozitivă. Cât despre măsura în care poate fi tratată boala ta sau dacă poate fi vindecată și ce s-ar putea întâmpla la sfârșit, ar trebui să te supui mereu și să nu te plângi. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui s-o adopți, fiindcă ești o ființă creată și nu ai altă opțiune. Nu poți să spui: „Dacă mă vindec de boala asta, atunci voi crede că este marea putere a lui Dumnezeu, dar dacă nu mă vindec, atunci nu voi fi mulțumit de Dumnezeu. De ce mi-a dat această boală? De ce nu vindecă această boală? De ce m-am îmbolnăvit eu și nu altcineva? Nu o vreau! De ce trebuie să mor atât de devreme, la o vârstă atât de fragedă? Cum se face că alți oameni pot continua să trăiască? De ce?” Nu întreba de ce, este orchestrarea lui Dumnezeu. Nu există niciun motiv și nu ar trebui să întrebi de ce. Dacă faci asta, sunt vorbe de răzvrătire, iar aceasta nu este o întrebare pe care ar trebui s-o pună o ființă creată. Nu întreba de ce, nu există un motiv. Dumnezeu a rânduit și a planificat lucrurile în felul acesta. Dacă întrebi de ce, atunci se poate spune doar că ești prea răzvrătit, prea intransigent. Când ceva te nemulțumește sau Dumnezeu nu face așa cum îți dorești sau nu te lasă să faci cum vrei tu, devii nefericit, ești nemulțumit și întrebi mereu de ce. Așadar, Dumnezeu te întreabă: „În calitate de ființă creată, de ce nu ți-ai făcut bine datoria? De ce nu ți-ai îndeplinit-o cu fidelitate?” Și tu cum vei răspunde? Spui: „Nu există un motiv, pur și simplu așa sunt eu.” Este acceptabil? (Nu.) Este acceptabil ca Dumnezeu să-ți vorbească în felul acela, dar nu este acceptabil ca tu să-I vorbești Lui așa. Punctul tău de vedere este greșit, iar tu ești prea absurd. Indiferent ce dificultăți întâlnește o ființă creată, este absolut firesc și justificat faptul că ar trebui să te supui rânduielilor și orchestrărilor Creatorului. De exemplu, părinții tăi ți-au dat viață, te-au crescut, iar tu le spui mamă și tată – acest lucru este absolut firesc și justificat și așa ar trebui să fie; nu există un motiv. Așadar, Dumnezeu orchestrează toate aceste lucruri pentru tine și, fie că te bucuri de binecuvântări sau suferi greutăți, și acest lucru este absolut firesc și justificat, iar tu nu ai un cuvânt de spus în chestiunea aceasta. Dacă te poți supune până la bun sfârșit, atunci vei obține mântuirea, la fel ca Petru. Totuși, dacă-L învinuiești pe Dumnezeu, Îl abandonezi și-L trădezi din cauza unei boli trecătoare, atunci degeaba ai renunțat, te-ai sacrificat, ți-ai îndeplinit datoria și ai plătit prețul înainte. Asta pentru că toată truda ta din trecut nu va fi pus nicio bază pentru ca tu să-ți îndeplinești bine datoria de ființă creată sau să-ți iei locul cuvenit de ființă creată și nu va fi schimbat nimic la tine. Acest lucru te va face apoi să-L trădezi pe Dumnezeu din cauza bolii tale, iar sfârșitul tău va fi la fel ca al lui Pavel, să fii, în cele din urmă, pedepsit. Motivul acestei hotărâri este că tot ceea ce ai făcut în trecut a fost ca să poți obține o cunună și de dragul binecuvântărilor. Dacă, atunci când, în cele din urmă, înfrunți boala și moartea, tot ești capabil să te supui fără să te plângi deloc, asta dovedește că tot ce ai făcut înainte a fost făcut sincer și de bunăvoie pentru Dumnezeu. Ești supus față de Dumnezeu și, în final, supunerea ta va fi un sfârșit perfect pentru viața ta de credință în Dumnezeu, iar acest lucru este lăudat de El. Prin urmare, o boală te poate face să ai un sfârșit bun sau unul rău; tipul de sfârșit pe care-l ai depinde de calea pe care o urmezi și de atitudinea ta față de Dumnezeu.

S-a rezolvat acum problema oamenilor care se cufundă în emoții negative din cauza bolii? (Da.) Aveți acum ideile și părerile corecte despre cum trebuie înfruntată boala? (Da.) Știți cum să practicați acest lucru? Dacă nu, vă voi da atuul, lucrul cel mai bun de făcut. Știți care este acesta? Dacă o boală se abate asupra ta și, indiferent cât de multă doctrină înțelegi, nu poți s-o depășești, inima ta tot va deveni tulburată, anxioasă și îngrijorată și nu numai că vei fi incapabil să înfrunți chestiunea cu calm, dar, de asemenea, inima ta va fi plină de doleanțe. Te vei întreba mereu: „De ce nu mai are nimeni boala asta? De ce m-a făcut pe mine să am această boală? Cum de mi s-a întâmplat asta? Pentru că sunt ghinionist și am o soartă rea. Nu am ofensat niciodată pe nimeni și nici n-am comis niciun păcat, deci de ce mi s-a întâmplat asta? Dumnezeu mă tratează foarte nedrept!” Vezi, în afară de tulburare, anxietate și îngrijorare, cazi și în depresie, cu o emoție negativă după alta și fără să poți scăpa de ele oricât de mult ți-ai putea dori. Întrucât este o boală reală, nu îți poate fi luată ușor sau vindecată, deci ce ar trebui să faci? Vrei să te supui, dar nu poți și, dacă te supui într-o zi, în următoarea, starea ta se agravează și te doare foarte mult, iar apoi nu mai vrei să te supui și începi să te plângi din nou. Te gândești și te răzgândești așa tot timpul, deci ce ar trebui să faci? Lasă-Mă să-ți spun secretul succesului. Fie că înfrunți o boală gravă sau una ușoară, în momentul în care se agravează și ești în pragul morții, doar amintește-ți un lucru: nu te teme de moarte. Chiar dacă ești în ultimele stadii ale cancerului, chiar dacă rata de mortalitate pentru boala ta este foarte ridicată, nu te teme de moarte. Indiferent de cât de mult suferi, dacă te temi de moarte, nu te vei supune. Unii oameni spun: „Auzindu-Te spunând asta, mă simt inspirat și am o idee și mai bună. Nu numai că nu mă voi teme de moarte, dar voi implora să vină. Oare nu-mi va fi mai ușor așa?” De ce să implori să vină moartea? E o idee extremă, pe când frica de moarte este o atitudine rezonabilă de adoptat. Nu-i așa? (Ba da.) Care este atitudinea corectă pe care ar trebui s-o adopți ca să nu te temi de moarte? Dacă boala ta se agravează atât de mult încât ai putea muri, rata ei de mortalitate este mare indiferent de vârsta persoanei care face boala și intervalul de timp dintre debutul bolii și moarte este foarte scurt, ce ar trebui să gândești în inima ta? „Nu trebuie să mă tem de moarte, toată lumea moare în final. Totuși, majoritatea oamenilor nu se pot supune lui Dumnezeu, iar eu pot folosi această boală ca să practic supunerea față de El. Ar trebui să am gândirea și atitudinea de supunere față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și nu trebuie să mă tem de moarte.” Să mori e ușor, mult mai ușor decât să trăiești. Poți să ai durere enorme și să nu fii conștient de asta și, imediat ce închizi ochii, respirația încetează, sufletul tău părăsește trupul și viața ta se încheie. Asta este moartea; atât este de simplă. Atitudinea pe care trebuie să o adopți este să nu te temi de moarte. Pe lângă asta, nu trebuie să-ți faci griji dacă boala ta se va agrava sau nu, dacă vei muri în cazul în care nu poți să te vindeci, cât va dura până vei muri, sau ce dureri vei avea când va veni vremea să mori. Nu trebuie să te îngrijorezi în legătură cu aceste lucruri; acestea nu sunt lucruri în legătură cu care să-ți faci griji. Asta pentru că ziua trebuie să sosească și trebuie să sosească într-un anumit an, o anumită lună și într-o anumită zi. Nu te poți ascunde și nu poți scăpa de ea – este soarta ta. Așa-zisa ta soartă a fost predestinată de Dumnezeu și rânduită deja de El. La câți ani vei ajunge, vârsta și vremea la care vei muri sunt deja stabilite de Dumnezeu, deci de ce îți faci griji? Poți să te îngrijorezi, dar asta nu va schimba nimic; poți să te îngrijorezi, dar nu o poți împiedica să se întâmple; te poți îngrijora, dar nu poți opri acea zi să nu sosească. Prin urmare, îngrijorarea ta este superfluă și nu face decât să-ți îngreuneze și mai mult povara bolii. Un aspect este să nu-ți faci griji și alt aspect este să nu te temi de moarte. Un alt aspect este să nu te simți anxios, spunând: „Oare soțul meu (sau soția mea) se va recăsători după moartea mea? Cine va avea grijă de copilul meu? Cine îmi va prelua datoria? Cine-și va aduce aminte de mine? După moartea mea, ce sfârșit va hotărî Dumnezeu pentru mine?” Nu trebuie să-ți faci griji în legătură cu astfel de chestiuni. Oamenii care mor au cu toții locul cuvenit în care să meargă, iar Dumnezeu a făcut rânduielile. Cei care trăiesc vor continua să trăiască; existența unei singure persoane nu va afecta activitatea și supraviețuirea normală a omenirii și nici dispariția unei singure persoane nu va schimba nimic, astfel încât nu trebuie să-ți faci griji în privința acestor lucruri. Nu-i nevoie să te îngrijorezi pentru diversele tale rude și cu atât mai puțin necesar să te îngrijorezi dacă își va aminti cineva de tine după moartea ta. Pentru ce să-și amintească cineva de tine? Dacă ai fost ca Petru, atunci amintirea ta ar fi valoroasă; dacă ai fost ca Pavel, atunci nu le vei aduce oamenilor decât calamități, așa că de ce ar vrea cineva să-și amintească de tine? Mai există un motiv de îngrijorare, un gând foarte realist pe care îl au oamenii. Ei spun: „După moartea mea, nu voi mai vedea niciodată lumea asta și nu mă voi mai putea bucura de viața materială a tuturor acestor lucruri. După moartea mea, nimic din lumea asta nu mă va mai preocupa, iar sentimentul de a trăi va dispărea. Unde voi merge, după moartea mea?” Locul în care vei merge nu trebuie să te îngrijoreze și nici să-ți provoace anxietate. Nu vei mai fi în viață și tu îți faci griji că nu vei mai fi capabil să simți toți oamenii, toate evenimentele, lucrurile, mediile și așa mai departe din lumea materială. Cu atât mai mult nu ar trebui să-ți faci griji în legătură cu acest fapt și, chiar dacă nu poți renunța la aceste lucruri, tot va fi în zadar. Totuși, ceea ce-ți poate aduce puțină alinare este că poate moartea sau plecarea ta ar putea fi un nou început pentru următoarea ta încarnare, un început mai bun, sănătos, cu totul bun, un început pentru întoarcerea sufletului tău. Nu va fi neapărat un lucru rău, întrucât te-ai putea întoarce să exiști într-un mod diferit și într-o formă diferită. Cât despre forma exactă în care te vei întoarce, asta depinde de rânduielile lui Dumnezeu și ale Creatorului. Cu privire la acest aspect, se poate spune că fiecare ar trebui pur și simplu să aștepte și să vadă. Dacă alegi să trăiești într-un mod mai bun și într-o formă mai bună după ce mori în viața asta, atunci, indiferent de cât de mult se agravează boala ta, cel mai important lucru este cum o înfrunți și ce fapte bune ar trebui să pregătești, și nu tulburarea, anxietatea și îngrijorarea ta inutilă. Când gândești în felul acesta, nu-ți scade nivelul fricii, al terorii și al respingerii tale față de moarte? (Ba da.) Despre câte aspecte am vorbit mai înainte? Unul a fost să nu te temi de moarte. Care au fost celelalte? (Nu trebuie să ne facem griji dacă boala noastră se va agrava sau nu și nu trebuie să ne simțim anxioși în legătură cu partenerii sau copiii noștri, sau cu propriile sfârșituri și destinații și așa mai departe.) Lăsați totul în mâinile lui Dumnezeu. Și ce altceva? (Nu trebuie să ne facem griji în legătură cu locul în care mergem după ce murim.) Nu are rost să vă faceți griji în legătură cu astfel de lucruri. Trăiește în prezent și fă bine lucrurile pe care ar trebui să le faci aici și acum. Nu știi cum vor decurge lucrurile în viitor, așa că ar trebui să lași totul în mâinile lui Dumnezeu. Ce altceva? (Ar trebui să ne grăbim să pregătim fapte bune pentru viitoarea noastră destinație.) Așa e, oamenii ar trebui să pregătească mai multe fapte bune pentru viitor, ar trebui să urmărească adevărul, să înțeleagă adevărul și să fie în posesia adevărului-realitate. Unii spun: „Acum vorbești despre moarte, deci vrei să spui că toată lumea va trebui să înfrunte moartea în viitor? Este acesta un semn rău?” Nu este un semn rău și nici o inoculare preventivă, cu atât mai puțin un blestem de moarte – aceste cuvinte nu sunt blesteme. Deci, ce sunt ele? (Sunt o cale de practică pentru oameni.) Corect, sunt ceea ce oamenii ar trebui să practice, sunt părerile și atitudinile corecte pe care ar trebui să le păstreze și adevăruri pe care ar trebui să le înțeleagă. Chiar și oamenii care nu au nicio boală ar trebui să adopte acest fel de atitudine față de moarte. Așadar, unii spun: „Dacă nu ne temem de moarte, asta înseamnă că nu se va abate asupra noastră?” Este acesta adevărul? (Nu.) Atunci, ce este? (Este o noțiune și închipuirea lor.) Este denaturat, un raționament logic și o filosofie satanică – nu este adevărul. Nu este vorba că, dacă nu te temi de moarte și nu te îngrijorezi în privința ei, atunci nu se va abate asupra ta și tu nu vei muri – acesta nu este adevărul. Eu vorbesc despre atitudinea pe care ar trebui s-o aibă oamenii față de moarte și de boală. Când adopți această atitudine, poți apoi să lași în urmă emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare. Atunci nu vei mai fi acaparat de boala ta, iar gândirea și lumea duhului tău nu vor mai fi afectate sau tulburate de faptul că ești bolnav. Una dintre dificultățile personale pe care le înfruntă oamenii este legată de perspectivele lor și alta o reprezintă boala și moartea. Perspectivele și mortalitatea pot acapara inimile oamenilor, dar dacă poți să înfrunți corect aceste două probleme și îți poți depăși emoțiile negative, atunci dificultățile banale nu te vor învinge.