Cum să urmărești adevărul (21) Partea a treia
Referitor la chestiunea distanțării față de diversele forțe sociale, pe lângă diferitele forțe pe care le întâlnesc oamenii în viețile lor, există și diverse forțe ce apar frecvent în societate: ar trebui să te ferești și de ele. Atât în viața personală, cât și la serviciu, evită să ai vreo legătură sau interacțiune cu ele. Gestionează-ți pe cont propriu viața și serviciul și, totodată, nu te lăsa intimidat de înfățișarea formidabilă a acestor forțe. În timp ce le respingi și te distanțezi de ele în inima ta, dă dovadă de înțelepciune în gestionarea relației tale cu ele și păstrează distanța față de ele. Asta ar trebui să faci. Trebuie să-ți fie clar în inima ta că faci această meserie doar pentru a-ți asigura mâncarea, pentru a-ți câștiga existența. Scopul tău e simplu, să ai hrană și îmbrăcăminte, nu să lupți cu ele pentru un final anume. Chiar dacă îți spun lucruri sau îți vorbesc aspru; chiar dacă te afli într-o țară unde credințele religioase sunt persecutate, unde creștinismul e persecutat și unii oameni râd de credința ta, fac remarci sarcastice sau răspândesc zvonuri despre ea, nu poți decât să înduri. Protejează-te, rămâi calm înaintea lui Dumnezeu, roagă-te frecvent Lui, vino cu regularitate în prezența Lui și nu te lăsa intimidat de imensitatea sau de ferocitatea exterioară a acestor forțe. Pe lângă practicarea discernământului față de ele în adâncul inimii tale, trebuie și să te ferești de ele. Măsoară-ți cuvintele, fii atent la orice pas faci, păstrează o coexistență pașnică și dă dovadă de înțelepciune în interacțiunile tale cu ele. Nu sunt acestea principiile de practicare pe care ar trebui să le urmezi? (Ba da.) Desigur, fie că vrei să te ferești de ele, să le refuzi sau chiar să le disprețuiești în inima ta, ar trebui să fii înțelept în privința impresiei pe care o lași la exterior. N-ar trebui să le lași să simtă sau să vadă acest lucru. Trebuie să-ți fie clar în inima ta că muncești doar pentru a-ți câștiga existența, iar viața printre ele este o ultimă soluție. Mai întâi, încearcă să te ferești de ele. Când participă colectiv la orice comportament ilegal, ar trebui să te ferești de ele, să le eviți și să nu ai nicio implicare în infracțiunile lor. În același timp, protejează-te și nu permite să ajungi în situația ciudată de a fi atacat de ele reunite sau de a ți se înscena ceva. Este ușor de realizat acest lucru? Unor oameni tineri și naivi li s-ar putea părea dificil când intră pentru prima dată în acest mediu social complex. Sau poate că unor indivizi le lipsește calibrul sau adaptabilitatea, nefiind foarte pricepuți în a gestiona relațiile interpersonale și adăugând câteva dificultăți la acestea. Dar, în orice caz, un lucru este clar: este suficient să-ți folosești aptitudinile personale pentru a termina lucrul la sarcina actuală. Nu jigni pe nimeni; nu fi prea exigent față de cineva care nu are credință, limite morale, conștiință și rațiune. Nu-i predica, din cauza unui singur cuvânt sau incident, principii înalte și nu-i vorbi despre chestiuni precum credința în Dumnezeu, modul în care să se comporte sau conștiința și natura umană. Nu este necesar; păstrează-ți sfaturile bune pentru cei care înțeleg. Nici măcar nu folosi limbajul omenesc cu cei care nu sunt mai buni decât niște bestii, cu atât mai puțin să vorbești despre lucruri ce implică adevărul. Acesta e un mod nesăbuit de a acționa. Dacă sunt o forță puternică, în modul în care îi abordezi, în timp ce te distanțezi și îi respingi în inima ta, ar trebui să păstrezi la exterior o atitudine prietenoasă și armonioasă față de ei. Străduiește-te să obții rezultatul de a-ți asigura mijloacele de trai pentru a avea hrană și îmbrăcăminte – este suficient. Într-un mediu de viață atât de complex, unde se intersectează diverse forțe, Dumnezeu nu are nevoie să participi la nimic ca să demonstrezi că Îl urmezi, că urmărești adevărul sau că ești o persoană bună și onestă. În schimb, El vrea să fii fără pată ca porumbeii și înțelept ca șerpii, să vii în orice moment înaintea Lui, să te liniștești în fața Sa și să te rogi, să-L lași pe Dumnezeu să te protejeze și să atingi scopul de a te proteja pe tine însuți. Care anume este finalul pe care ar trebui să-l obții? Acela de a evita să fii tras pe sfoară de oameni răi, de a evita să fii prins în mrejele diverselor forțe și de a nu deveni sacul lor de box, pionul lor de sacrificiu, țapul lor ispășitor sau ținta glumelor lor. Când vor afla că ai credință în Dumnezeu, vor râde de tine, spunând: „Privește, este un credincios religios” sau „Uită-te la persoana aceea religioasă, Dumnezeul ei este așa și pe dincolo; se roagă din nou Dumnezeului ei și spune că banii îi sunt dați de Dumnezeu.” Prin urmare, nu intra în discuții despre credință cu ei. Nu le da niciun avantaj. Nu e nevoie să-ți investești energia socializând cu ei, păstrând o relație cu ei, făcându-i să spună cât de bun ești, ce persoană bună ești sau câștigându-le aprobarea. Nu ai nevoie de aceste lucruri. Ocupă-te de problemele oficiale într-un mod principial; ești un angajat obișnuit, un membru al industriei ca oricare altul. Dumnezeu nu-ți cere să răspândești cuvintele Sale în rândul lor, să ai părtășie cu ei despre adevărul Său. Îți cere să te distanțezi de ei, să te protejezi pe tine însuți, să nu te lași prins în mocirla lor sau în vreo ispită și, mai ales, să nu te implici în diverse dispute, în haosul creat de ei, în uneltirile și capcanele lor sau în situații complicate. Ar trebui să fii conștient în permanență de scopul tău în această profesie: nu are legătură cu avansarea, cu a urca în vârf, a deveni o persoană cu posibilități sau a-ți arăta valoarea în societate. Nu are legătură cu a face ceva pentru a-ți impresiona liderii sau superiorii. Scopul tău este de a-ți câștiga pâinea cea de toate zilele, de a-ți câștiga existența, de a fi în stare să supraviețuiești în această lume și în această societate și apoi de a avea timp și condiții pentru a-ți realiza datoria, a urmări adevărul și a dobândi mântuirea. Așadar, în orice loc de muncă, nu e nevoie să lupți pentru șanse de avansare, pentru mai multă educație, studii în străinătate, opinia bună a superiorilor tăi sau chiar atenția liderilor aflați pe o treaptă superioară. Nu ai nevoie de nimic din toate acestea. Dacă încerci să supraviețuiești, să-ți asiguri mijloacele de trai, atunci poți renunța la acele lucruri din viața ta. Nu trebuie decât să te protejezi în sfera profesiei tale – este suficient. Dumnezeu nu-ți cere să faci multe. Principiul pe care ar trebui să-l respecți este să te distanțezi de diversele forțe, să eviți să intri în mașina de tocat sau să te distrugi într-un mediu relativ simplu unde îți poți câștiga existența. Acesta e un mod nesăbuit de a acționa. Ești în mod clar capabil să-ți asiguri mijloacele de trai prin cele mai simple metode de lucru, însă ești dispus adesea să te alături disputelor, să încerci marea cu degetul sau să participi la chestiuni fără legătură cu profesia și mijloacele tale de trai, ceea ce te face să te implici în diverse afaceri umane complicate, în încurcături complexe și în conflicte ale diverselor forțe sociale. Prin urmare, nu-L poți învinovăți pe Dumnezeu pentru rânduirea circumstanțelor tale; poți da vina doar pe tine, căderea ta este doar din vina ta. Spui adesea că ești prea ocupat și epuizat la lucru și că nu ai timp pentru întruniri și realizarea datoriei tale. Indiferent de motive, dacă te afli în astfel de circumstanțe, în scurt timp vei fi eliminat de casa lui Dumnezeu. Speranța ta de mântuire va dispărea. Aceea a fost calea pe care ai urmat-o tu însuți, calea pe care ai ales-o și acesta e finalul pe care îl vei obține în cele din urmă. Dacă în mediul tău practici potrivit principiilor despre care a avut părtășie Dumnezeu, dacă te protejezi bine și poți veni înaintea lui Dumnezeu cu o inimă liniștită, chiar și în timp ce cauți un echilibru între muncă și realizarea datoriei tale, tot vei avea o șansă de mântuire. Dar condiția prealabilă pentru aceasta este că trebuie să te distanțezi de diversele forțe din societate, să-ți liniștești inima și, totodată, în sfera abilităților și mijloacelor tale limitate, să fii capabil să-ți realizezi datoria și să mergi pe calea urmăririi adevărului. Astfel, oricât de dificil ar putea fi mediul tău familial sau oricât de limitate sunt mijloacele tale individuale, sub ocrotirea, binecuvântările și îndrumarea lui Dumnezeu, vei avansa în cele din urmă pas cu pas pe calea urmăririi adevărului. Atunci, speranța ta de mântuire va deveni mai puternică. Poate datorită strădaniei tale personale, eforturilor și plătirii prețului, vei dobândi în cele din urmă mântuirea. Cu toate acestea, unii ar putea renunța la jumătatea drumului. Ei văd că această viață e prea monotonă, că au devenit izolați de lume, că viețile lor sunt solitare și însingurate și simt că nu au nimic de făcut dacă nu se amestecă în diverse dispute și că sunt incapabili să-și găsească propria valoare sau să-și vadă valoarea și viitorul. Așadar, abandonează principiile cerute de Dumnezeu de la ei, alegând să nu fie singuri sau tăcuți, ci să se încurce cu diverse forțe din societate. Își pierd vremea cu orice mic detaliu, se implică în certuri și încurcături, se ceartă și se luptă cu ele. Se implică în diverse dispute, simțind că viața lor a devenit plină, valoroasă și fericită – nu mai sunt singuri. Ce anume au ales astfel de oameni? Au ales calea de a-și neglija îndatoririle și de a nu urmări adevărul. Acesta e sfârșitul: când au ajuns în acest punct al drumului, nu mai există nicio speranță de mântuire. Nu așa stau lucrurile? Destul de mulți oameni, chiar și după ce aud aceste cuvinte, au o părere bună despre ei și nu li se pare prea dificil să le pună în acțiune. Cu toate acestea, după ce le-au practicat o vreme, gândesc: „Nu este prea obositor să trăiești astfel? Oamenii mă consideră deseori neconvențional, nu am prieteni sau tovarăși; este prea singuratic, prea izolant, iar viața mea zilnică pare plictisitoare. Simt că nu e o viață cu adevărat bună sau fericită.” Atunci se întorc iarăși la viața lor anterioară, iar astfel de oameni sunt eliminați. Speranța lor de mântuire dispare. Ei nu pot îndura singurătatea, nici nu pot tolera greutatea de a fi ridiculizați și izolați deoarece trăiesc potrivit cerințelor lui Dumnezeu în mijlocul acestui grup de oameni. În schimb, le place să trăiască în rândul diverselor forțe care se luptă între ele și se integrează în diferite forțe, se lasă prinși în vâltoarea lor, se ceartă cu ele și se luptă împotriva lor. Se poate spune că astfel de oameni nu fac parte dintre aleșii lui Dumnezeu. Chiar dacă se simt bine după ce ascultă aceste predici, tot aleg să se integreze în rândul diverselor forțe sociale decât să se distanțeze de ele. Este inutil să mai spunem că astfel de oameni nu sunt în niciun caz cei cărora le este destinată mântuirea. Totuși, dacă alegi calea de a te distanța de diversele forțe din societate și, în condițiile în care îți asiguri existența, dacă îți realizezi datoria de ființă creată, atunci, cel puțin, pe baza acestei alegeri, ai o speranță de mântuire. Îndeplinești condițiile prealabile de bază; în consecință, această speranță de mântuire există.
Era cineva în cadrul bisericii care a făcut cumva cunoștință cu o persoană albă, al cărei tată era membru al Parlamentului. De fapt, să fii membru al Parlamentului nu e o funcție atât de înaltă, dar acest individ simțea că era o mare onoare să fie în relații bune cu fiul unui parlamentar din străinătate. Se considera o persoană cu statut. Mai târziu, l-a însoțit pe fiul parlamentarului, prezentându-l oricui se nimerea, spunând: „Acesta este fiul parlamentarului.” Am întrebat: „Fiul parlamentarului? La ce nivel se află tatăl lui în Parlament? Ce poate face el pentru tine?” El a răspuns: „Tatăl lui este parlamentar!” Am spus: „Are vreo legătură cu tine faptul că tatăl lui face parte din Parlament? Tu nu ești parlamentar, deci de ce te dai mare?” Individul acela era atât de mulțumit de el însuși. Doar pentru că stabilise o legătură cu fiul unui parlamentar, avea un comportament plin de îngâmfare oriunde mergea și ignora persoanele cunoscute când le vedea pe stradă. Oamenii întrebau: „De ce nu ne saluți?” El răspundea: „Merg cu fiul unui membru al Parlamentului!” Îți vine să crezi cât de înfumurat era? Este sau nu un neîncrezător? (Este.) Care este finalul ultim pentru astfel de oameni în casa lui Dumnezeu? (Vor fi eliminați.) Această persoană trebuie îndepărtată din biserică, deoarece este o neîncrezătoare și o oportunistă. Se lipește de oricine pare să aibă rang și forță și, dacă vede că există forță în casa lui Dumnezeu, se alătură ei. Ca urmare, după ce stă o vreme în casa lui Dumnezeu, își dă seama că nu are cum să facă bani aici, așa că-și găsește o slujbă ca livrator de mâncare. Dar acea slujbă nu-l face să se simtă destul de demn și, mai târziu, caută să intre în grațiile fiului parlamentarului, crezând că are statut acum și nu mai este nevoit să livreze mâncare. Spune-Mi, nu e ceva nesăbuit? Oare o parte din oamenii din biserică nu sunt de acest fel? (Ba da.) Unii oameni se simt mândri doar fiindcă cunosc pe cineva cu rang sau forță. Sunt de părere că au valoare și că sunt diferiți de ceilalți. Unii au o mică funcție oficială și, odată cu aceasta, puțină forță, dar se cred diferiți de ceilalți din biserică și consideră că ar trebui să aibă ultimul cuvânt. Nu sunt acești oameni niște neîncrezători? (Ba da.) Apoi sunt și cei care nu au influență reală, dar se laudă tot timpul, spunând: „Îl cunosc pe președinte!” sau „Îl cunosc pe prietenul vărului secretarei președintelui!” Fac astfel de asocieri întortocheate și încă au tupeul să spună astfel de lucruri. De ce au obrazul atât de gros? Povestea lor este atât de încâlcită, încât nimeni nu știe la cine se referă cu adevărat, iar alții sunt prea neinteresați ca să asculte pentru că nu le pasă de aceste lucruri. Doar acești indivizi consideră că astfel de chestiuni sunt cele mai importante, cele mai semnificative și cele mai impresionante. Unii oameni spun adesea că au cunoștințe miniștri, directori sau înalți funcționari. Unii merg atât de departe încât să afirme: „Cunosc oameni de ambele laturi, în societatea care respectă legea și în lumea interlopă; merg pe ambele cărări la fel de ușor ca pe un teren plat.” Alții ar putea spune: „O cunosc pe cumnata șefului de district.” Și mai există cei care declară: „O cunosc pe prietena mamei primarului de la biserică.” Le folosesc ca pe niște motive de laudă. La ce bun să-i cunoști pe acești oameni? Te pot ajuta să obții ceva? Chiar dacă ești primar, director, guvernator de provincie sau chiar mama sau tatăl guvernatorului, are statutul tău vreo întrebuințare în biserică? (Nu are.) Oare primarii, guvernatorii și alții de felul acesta nu fac parte din rasa umană? Pot deveni mai mari decât Dumnezeu? Nu este dezgustător faptul că acești neîncrezători prețuiesc astfel de forțe? (Este dezgustător.) Unii oameni chiar susțin că-l cunosc pe șeful poliției, iar alții spun: „Pe vremuri eram polițist comunitar și șef de secție la secția locală”, iar alții spun: „Pe vremuri eram director al oficiului de cartier și purtam banderola roșie.” Cum vă simțiți când îi auziți vorbind despre aceste așa-numite forțe? Unii neîncrezători, cei care nu urmăresc adevărul și sunt credincioși doar cu numele, sunt atât de stupizi, încât nu știu dacă acei oameni spun adevărul sau nu, prin urmare îi cred pe cuvânt și au multă stimă față de ei. Cât despre cei care urmăresc adevărul, ce simt ei în inimile lor când aud aceste lucruri? Cum îi evaluează pe acei oameni? Își dau seama la prima vedere că sunt neîncrezători, că vorbesc doar despre diversele forțe și chestiuni lumești și că au venit în casa lui Dumnezeu să se dea mari cu aceste lucruri. Nici nu e nevoie să mai vorbim despre faptul că le cunosc pe rudele îndepărtate ale vreunei oficialități sau vedete; chiar dacă ar fi ei înșiși oficialități sau vedete, în casa lui Dumnezeu nu valorează nimic, titlurile și pozițiile lor nu valorează nimic, deci cu ce se dau ei mari? Dețin ei adevărul? Își fac datoria potrivit principiilor? Nu sunt nimic, dar au tupeul să se dea mari! Nu este o nerușinare? Nu este dezgustător? (Ba da.) Cât de dezgustător este? Ba chiar se vor lăuda că au contacte de ambele părți ale legii – oare oamenii care se laudă cu asta sunt proști? Nu sunt nesăbuiți? (Ba da.) Nici măcar nu se tem că vor da de necazuri. Asocierea cu ambele părți ale legii: cineva de acest tip nu este un infractor? Infractorii și șmecherii nu sunt prețuiți în casa lui Dumnezeu; locul lor este printre neîncrezători și ar trebui excluși! Totuși, ei se folosesc de acest lucru ca motiv de laudă. Nu sunt înceți la minte? Este ceva cu care să te mândrești? Ei chiar se laudă cu asta! Unii oameni poartă lanțuri mari de aur la mână și, când se îmbată, le arată altora, spunând: „Strămoșii mei erau jefuitori de morminte și priceperea lor s-a transmis în familia mea de la o generație la alta. Uită-te la acest lanț mare de la mâna mea, l-am găsit într-un mormânt somptuos într-o noapte, târziu, la data cutare și mi l-am însușit. Ce zici de asta? Nu-i impresionant?” Unele persoane aud asta și îi raportează, iar ei sunt arestați fără să-și dea măcar seama ce lege au încălcat. Unii îi întreabă: „Lanțul acela de aur de la mâna ta este din această epocă? E o relicvă!” Prostia lor îi incriminează. Nu te lăuda orbește cu lucruri care nu s-au întâmplat niciodată; ai grijă să nu atragi poliția și să nu intri în necazuri. Este ușor să intri în necazuri lăudându-te; dacă te joci cu focul, poți să te arzi și vei sfârși prin a te distruge singur – e doar vina ta. Nici măcar nu știi ce să spui, nu poți să-i dai de capăt – nu este o dovadă de imbecilitate? (Ba da.) Dacă te lauzi că ești în stare să mănânci douăzeci de chifle la o masă, e în regulă; nu e o chestiune de încălcare a principiului. Cel mult, oamenii vor crede doar că ești ridicol și nu te vor lua în serios, dar nu e împotriva legii. Principiul de a te feri de diversele forțe sociale se referă în fond la necesitatea de a avea înțelepciune în orice colț al societății și în orice grup te afli. Este așa cum a spus Dumnezeu în Epoca Harului: „Fiți deci înțelepți ca șerpii și fără pată ca porumbeii” (Matei 10:16). Protejează-te bine; atât timp cât îți poți asigura mijloacele de trai, este suficient. Nu încerca și nu-ți face iluzii că vei profita de forțele sociale pentru a te face cunoscut în societate, devenind unul dintre ei, câștigând recunoașterea și acceptarea lor. Acestea sunt idei nesăbuite și gânduri decadente. Perspectivele oamenilor ar trebui corectate. Indiferent de mediul social sau de comunitatea în care se află, dacă urmează calea lui Dumnezeu, va duce la respingerea de către societate sau umanitate. Dar, atât timp cât Dumnezeu îți dă suflare, nu vei fi lăsat fără o cale de supraviețuire. Trebuie să ai acest tip de încredere. Viețile oamenilor nu depind de diverse forțe pentru a le garanta siguranța, mijloacele de trai, viitorul sau tot ceea ce dețin. Ei se bazează pe un singur cuvânt de la Dumnezeu, pe porunca, îndrumarea și protecția Sa – această încredere este obligatorie pentru tine. Prin urmare, pentru a supraviețui în societate, mijlocul tău fundamental de supraviețuire trebuie să fie alegerea unei profesii pentru a-ți câștiga existența, în loc să te bazezi pe orice tip de forță. Să te bazezi pe o profesie pentru a te întreține: acest principiu este acela că oamenii, sub îndrumarea și porunca lui Dumnezeu, se bucură de tot ce le-a dat Dumnezeu, inclusiv de bunuri materiale și bani – fără să se bazeze pe pomană sau pe distribuirea din partea diverselor forțe sociale pentru a-și asigura mijloacele individuale de trai. Lucrurile materiale și banii pe care te bazezi în fiecare zi în care supraviețuiești, la fel ca suflarea ta, toate vin de la Dumnezeu, sunt dăruite de El și nimeni nu poate lua ceea ce ți-a dat Dumnezeu. Lucrurile materiale, orice lucru extern corpului tău, cum este suflarea ta, nu-ți sunt acordate prin milostenia nimănui și, bineînțeles, nimeni nu ți le poate lua. Dacă Dumnezeu ți le-a dat, nimeni nu ți le poate lua. Putem vedea acest lucru în experiențele lui Iov și ar trebui să ai această încredere. Cu această încredere sinceră, vei avea baza și motivația pentru a susține principiul de a te feri de diversele forțe sociale. Apoi, pe această bază, corpul și mintea ta se pot liniști înaintea lui Dumnezeu, poți să vii înaintea Sa și să-ți oferi trupul, mintea și spiritul, să-ți îndeplinești datoria, să urmărești adevărul și să obții frumosul rezultat al mântuirii. Ar trebui să deții această cunoaștere și să înțelegi aceste adevăruri. Prin urmare, deși sintagma „să te ferești de diversele forțe sociale” poate părea facilă, când te confrunți cu probleme, trebuie să-ți cântărești deciziile pe baza diverselor principii și situații reale. Pe scurt, obiectivul final nu este doar de a te distanța și a te elibera de ele, ci de a folosi metoda și calea de practicare de a te feri de diversele forțe sociale pentru a reuși să fii liniștit înaintea lui Dumnezeu, a-ți oferi trupul și mintea lui Dumnezeu și a veni înaintea Sa, a porni pe calea urmăririi adevărului și, în cele din urmă, a dobândi speranța mântuirii și realizarea dorințelor tale. În consecință, pentru a dobândi această mântuire finală, trebuie să respecți principiul de a te feri de diversele forțe sociale. Aceasta e o cale necesară, una dintre căile esențiale pentru dobândirea mântuirii. Nu este așa? (Ba da.) Am avut părtășie în mod clar despre principiul de a te feri de diversele forțe sociale. A mai rămas ceva neclar pentru voi în legătură cu acest principiu? Când vine vorba de anumite situații speciale, știți cum să le abordați? Dacă participarea la o anumită forță este doar o formalitate sau o necesitate pentru o anumită profesie, încalcă principiul de a te feri de diversele forțe sociale? Dacă e doar o necesitate sau o formalitate în cadrul profesiei voastre, atunci este acceptabil. Forțele despre care vorbim nu au nicio legătură cu asta, cu organizațiile sau grupurile superficiale; aici discutăm despre forțe. La ce se referă termenul „forțe”? Se referă la autorități, la puterea grupurilor și la puterea cu care aceste lucruri acționează sau chiar își fac de cap în societate, nu-i așa? (Da.) Dacă ați înțeles acest principiu de practicare, să trecem la părtășia despre următorul.
Al patrulea principiu este să nu ne implicăm în politică. Politica este un subiect sensibil. Acum 30 de ani, discuțiile despre anumiți lideri, anumite politici sau chestiuni politice curente, chiar și în cadrul bisericii, atrăgeau criticile unui număr de oameni. Mulți găseau o scuză să plece imediat ce venea vorba despre politică și nu îndrăzneau să discute astfel de subiecte, spunând: „Discuțiile despre politică înseamnă că ești împotriva partidului și a națiunii; ești un contrarevoluționar și o să fii arestat. Dacă n-ar fi frații și surorile, te-aș raporta.” Pe atunci, oamenii erau deosebit de sensibili în privința politicii. Este la fel și acum? Dacă se discută despre politică sau se fac dezvăluiri despre aceasta, dacă marele balaur roșu și Satana sunt dați în vileag sau dacă se aduc în discuție subiecte care par politice, încă au cei mai mulți oameni această atitudine? Nu s-a schimbat ceva? (Ba da.) La întrunirile din trecut, când vorbeam despre lucruri precum ce demon I se opunea lui Dumnezeu sau îi persecuta pe creștini, unii oameni tușeau, de parcă le rămăsese ceva în gât și mergeau afară ca să-și dreagă vocea. După o vreme, ascultau puțin și își ziceau: „O, au încetat discuțiile contrarevoluționare” și se întorceau. Dar când veneau înapoi și vedeau că încă discutai despre asta, începeau din nou să tușească și plecau. Mă întrebam: de ce tușesc întruna? Discutam despre cum să-l discernem pe Satana și cum să-i dezvăluim esența și chipul abject. Este aceasta o discuție politică? (Nu.) Unii oameni absurzi, acei așa-ziși oameni spirituali cărora le lipsește înțelegerea spirituală, se opuneau cu tărie acestor subiecte. Ei nu puteau face deosebirea între adevăr și implicarea politică reală și nu înțelegeau la ce se referea Partidul Comunist prin „contrarevoluționari”. Erau ignoranți, spălați pe creier de Partidul Comunist și se temeau să nu fie ei înșiși considerați contrarevoluționari. Nu îndrăzneau să discute sau să menționeze subiectul dării în vileag a marelui balaur roșu. Să dai în vileag marele balaur roșu înseamnă că te implici în politică? Să te răzvrătești împotriva marelui balaur roșu este o acțiune contrarevoluționară? (Nu este.) Acum îndrăzniți să spuneți că nu este, dar ați îndrăzni să spuneți același lucru în China continentală? Sunt cei care-L urmează pe Dumnezeu niște criminali politici care acționează împotriva partidului și a statului? (Nu.) De ce spui „nu”? Ce este un criminal politic? Te-ai implicat în politică? (Nu.) Dacă nu te-ai implicat în politică, cum ai devenit un criminal politic? (Eticheta este aplicată de marele balaur roșu.) Dacă iei parte la hoții, ești un hoț. Dacă iei parte la crimă, ești un criminal. Dacă iei parte la tâlhării, ești un tâlhar. Pe ce bază se aduc aceste acuzații? Ești acuzat de asta când participi la aceste activități infracționale, iar tu devii făptașul acelui comportament infracțional. Dar dacă nu ai participat, această infracțiune și această acuzație nu au nicio legătură cu tine. Dacă nu-l urmezi pe Satana sau partidul, dacă te opui Partidului Comunist, dacă te opui și-l urăști pe marele balaur roșu și Îl urmezi pe Dumnezeu, te implici în politică? (Nu.) Atunci, dacă te condamnă pentru că ești contrarevoluționar sau criminal politic, are vreo bază acea acuzație? (Nu are.) Nu are nicio bază; este absurdă. Este ca situația unui fermier care nu are o profesie, doar cultivă puțin pământ, adună recoltele și merge la piață să le vândă. Apoi, cineva cu o banderolă roșie îl vede și spune: „Hei, ai permis de muncă? Ai un certificat sanitar?” Fermierul spune: „De unde să fac rost de un permis de muncă? Nu am o profesie, nu sunt angajat, de ce aș avea nevoie de un permis de muncă?” Fermierul nu are un titlu sau o profesie, totuși i se cere permisul de muncă doar ca să vândă ceva – nu este absurd? Când crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, marele balaur roșu te acuză că te implici în politică. La formularea cărui articol din constituția națională ți-ai adus contribuția? La planificarea cărei campanii politice ai fost de ajutor? Ce grad de funcționar guvernamental ai? Ai participat la disensiunile interne de la orice nivel al guvernului? La ce ședințe ale congresului național sau la ce conferințe de stat ai participat? (La niciuna.) Nici măcar nu ai acces la informații, cu atât mai puțin participi la politică, totuși, în cele din urmă, ai fost condamnat ca fiind criminal politic – nu este o acuzație falsă? Spune-Mi, nu este absurdă această țară? (Ba da.) Unii oameni sunt în continuare proști. Își spun: „O, nu, să fii condamnat drept criminal politic sau contrarevoluționar este o mare rușine pentru credincioșii în Dumnezeu!” Nu este ridicol? Ba chiar există oameni care, după ce au fost condamnați drept contrarevoluționari sau criminali politici din cauza credinței în Dumnezeu la 15 sau 20 de ani de închisoare, când sunt eliberați, simt că este o chestiune rușinoasă. Aceștia cred că nu pot da ochii cu nimeni, nici cu prietenii, colegii de clasă și familia. Mai ales când oamenii îi arată cu degetul și șoptesc pe la spatele lor, simt că au făcut ceva rușinos. Nu este ridicol? (Ba da.) Această epocă te respinge și marele balaur roșu te persecută – oare sunt drepți? Dacă întreaga umanitate se ridică să te persecute, înseamnă că adevărul nu mai este adevăr? Adevărul este întotdeauna adevăr, indiferent cât de mulți oameni i se opun. Esența adevărului rămâne neschimbată, la fel cum esența rea a Satanei rămâne neschimbată. Chiar dacă nimeni nu recunoaște sau nu acceptă adevărul, acesta rămâne adevăr și asta nu se va schimba niciodată. Dacă întreaga umanitate s-ar ridica împotriva lui Dumnezeu și ar refuza să-I accepte cuvintele, aceasta ar arăta că umanitatea este în continuare rea. Forța răului Satanei nu poate deveni dreaptă doar pentru că sunt mulți oameni sau forțe puternice în spatele ei. O minciună repetată de zece mii de ori devine adevărul; acesta e sofismul Satanei, logica Satanei, nu adevărul. În cazul în care credincioșii se confruntă cu respingerea întregii lumi și cu persecuția și defăimarea din partea marelui balaur roșu, ar trebui să se rușineze? (Nu.) Nu ar trebui să se rușineze. Când suferi persecuții de dragul dreptății, este o dovadă că această lume este cu adevărat rea, confirmând cuvintele lui Dumnezeu: întreaga lume se află în puterea celui rău. Când ești persecutat de dragul dreptății, oricât de adecvată este calea ta și oricât de drepte sunt acțiunile tale, nimeni nu se va ridica și nu te va aplauda. În schimb, orice afaceri murdare fac oamenii în această lume, atât timp cât sunt frumos ambalate și promovate, când sunt prezentate publicului, acestea devin lucruri pozitive. Aceia sunt oamenii răi; toate faptele lor sunt șiretlicuri murdare.
Să continuăm părtășia despre această chestiune a neimplicării în politică. Ce este politica? Trebuie să știi ce e politica înainte de a putea înțelege cum să te distanțezi de ea. Ce este politica? La nivelul ei de bază, implică o dorință de a ocupa o funcție și de a avea o carieră de funcționar public. Acesta e un domeniu al politicii. Politica înseamnă să ocupi o funcție și să ai o carieră de funcționar public. De la funcționari de rang înalt la cei de rang inferior, de la directori de departamente mici și șefi de secții din instituțiile guvernamentale la secretari ai filialelor de partid și secretari ai comitetului de partid, la directori, șefi de birou, miniștri și conducători la diverse niveluri – toți aceștia intră în categoria politicii. La ce se referă politica? Cea mai simplă modalitate de descriere este că înseamnă forță și autoritate, este un simbol al unui tip de autoritate din societate. Aceasta este o fațetă a politicii. Ce altceva mai implică politica? (Dumnezeule, politica nu înseamnă și lupta de a acapara, înființa sau consolida puterea politică a statului?) Conflictele din cadrul personalului și luptele pentru putere fac parte toate din politică. Ce altceva există? Comploturile, strategiile și metodele folosite în aceste lupte, precum și diversele alegeri, campanii și eforturi depuse pentru publicitate legate de politică și putere – toate fac parte din politică. Acesta e cel mai simplu mod de a înțelege politica pe care îl putem avea. Apropierea de organizație și de partid și aspirația la progres – nu asta este politica pentru oamenii obișnuiți? Ei o numesc: „O mică entitate care poate vedea imaginea de ansamblu.” Deși poziția lor e umilă, ei au o perspectivă vastă. Prin urmare, se apropie de organizație și de partid, aspirând la progres. Încep prin a se înscrie în Liga Tineretului Comunist, apoi în Partidul Comunist. Treptat, se apropie de partid, ascultând instrucțiunile acestuia, urmându-i politicile călăuzitoare și orientarea. Respectă cu strictețe liniile directoare indicate de partid, implementându-le și întruchipând pe deplin calitățile unui membru de partid. Vorbesc și acționează pentru partid, protejează interesele, conducerea, statutul și imaginea partidului în mințile oamenilor. Protejează totul pentru partid. Nu fac toate acestea parte din politică? (Ba da.) Protejezi organizația, iar acea organizație este partidul. Indiferent despre ce partid politic sau organizație formată de partid este vorba, imediat ce începi să participi, iei parte la politică. A participat vreunul dintre voi? (Nu.) Atunci poți fi liniștit; nu ești un criminal politic, nici nu ai calificările pentru a te numi așa. Un criminal politic ar trebui cel puțin să meargă în străinătate și să înființeze o organizație sau un grup pentru drepturile omului, să se implice în diverse activități legate de drepturile omului, să se opună politicii și conducerii actualului guvern, precum și diverselor acțiuni întreprinse de guvern. În plus, trebuie să stabilească regulamente, sisteme, reguli și o constituție, alături de diferite clauze pe care trebuie să le respecte membrii organizației. Trebuie să fie organizat și disciplinat, având conducători deasupra și membri activi dedesubt, formând o structură organizațională completă și sistematică de sus în jos. Doar atunci poate fi numit grup politic și doar activitățile desfășurate în acel grup politic pot fi considerate o participare la politică. A participat vreunul dintre voi la așa ceva? Dacă nu, ai vreo intenție de a participa sau intenționezi să te înscrii într-un partid politic și să ocupi cel puțin o funcție cum este cea de legislator sau de consilier? E cineva care se potrivește acestei descrieri? Dacă ai astfel de planuri, înseamnă că ești deja implicat în politică; chiar dacă n-ai participat încă, deja ai intenția să faci asta. Dar dacă nu ai o astfel de intenție, este destul de bine. Participarea la alegeri, votând în calitate de cetățean, poate fi considerată o implicare în politică? Dacă sistemul unei țări se bazează pe libertate și democrație, iar cetățenii au dreptul de a vota, exercitarea votului pentru un candidat oarecare poate fi considerată o participare la politică? (Nu.) Nu poate, acestea sunt politica și sistemul țării respective, unde oamenii au dreptul de a vota. Nu este considerată o participare la politică. Doar îți exprimi preferința personală alegând o anumită persoană, dar nu te implici în lupta pentru puterea politică. Nu ai legătură cu nicio activitate politică. Pur și simplu îți acorzi votul pentru cineva în calitate de cetățean al acelei țări. Această acțiune este doar o simplă exercitare a drepturilor tale cetățenești și nu este o formă de activitate sau comportament politic.
All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!