Subiectul părtășiei din această perioadă a fost destul de vast. Cât de mult puteți ține minte? Cât de mult puteți pricepe? (După ce Dumnezeu Și-a terminat părtășia, putem ține minte câte ceva din ea. Pentru alte părți, putem avea o ușoară impresie deoarece experimentăm în prezent circumstanțe similare. Și, pentru alte părți, întrucât nu am experimentat niciodată astfel de situații, nu suntem în stare să reținem multe.) Când te confrunți cu circumstanțe, ai vreo impresie referitoare la lucrurile despre care am avut părtășie? (Puțin. Când mă confrunt cu circumstanțe similare, îmi pot aminti acest aspect al adevărului despre care a avut părtășie Dumnezeu, o propoziție corespunzătoare sau două dintre cuvintele Sale și, după aceea, caut aceste cuvinte ale Sale pe care să le beau și să le mănânc și simt că am o oarecare direcție.) Ai priceput principiile? (În această privință, am lipsuri destul de mari. Tot nu pricep pe deplin principiile; pot doar să mă raportez la cuvintele lui Dumnezeu și să înțeleg puțin.) Știi la ce se referă în principal înțelegerea adevărului și capacitatea de a pricepe adevărul? Când cineva nu are capacitatea de a pricepe adevărul, nu se spune deseori că: „Această persoană nu înțelege adevărul” sau „Nu a priceput acest aspect al adevărurilor-principii”? Nu spuneți adesea astfel de lucruri? (Ba da.) Când se spune că cineva înțelege adevărul și are capacitatea de a-l pricepe, la ce se referă asta? Se referă la înțelegerea doctrinei în ceea ce privește adevărul? (Nu. Interpretarea mea este că, după ce ascultă părtășia lui Dumnezeu, dacă această persoană are capacitatea de a pricepe adevărul, se poate raporta la el, poate dobândi cunoștințe despre ea însăși și poate găsi principiile pentru practicarea adevărului.) Înțelegerea adevărului și capacitatea de a-l pricepe se referă, în principal, la capacitatea unei persoane de a înțelege adevărurile-principii. Cu alte cuvinte, când avem părtășie despre un anumit adevăr, indiferent de detaliile și de conținutul specific, de numărul exemplelor enumerate sau al chestiunilor sau stărilor discutate – în toate acestea se află un adevăr-principiu. Dacă poți înțelege și pricepe acest adevăr-principiu, ai capacitatea de a pricepe adevărul. La ce se referă capacitatea de a pricepe adevărul? Înseamnă să fii capabil să înțelegi adevărurile-principii și, când te confrunți cu diverse chestiuni, să poți privi oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi pe baza adevărurilor-principii. Aceasta este ceea ce se numește a avea capacitatea de a pricepe adevărul. Unii oameni, indiferent cum avem părtășie despre adevăr cu ei, câte exemple li se oferă, despre câte stări se discută sau cât de specifică este discuția, tot nu știu despre ce adevăr se discută aici și nu sunt capabili să privească oamenii și lucrurile, să se comporte și să acționeze pe baza adevărurilor-principii. Altfel spus, nu pot să se raporteze la el sau să-l aplice. Chiar dacă pot vorbi despre unele cuvinte și doctrine ore în șir, discutând clar și logic despre ele, este păcat că sunt incapabili să aplice cuvintele lui Dumnezeu, că nu pot aplica adevărurile-principii în abordarea sau gestionarea problemelor. Asta înseamnă că nu înțeleg adevărurile-principii sau că nu au capacitatea de a pricepe adevărul. Indiferent despre cât de multe doctrine vorbesc, nu are niciun rost. Adevărurile-principii sunt criteriile de practicare specifice pentru fiecare chestiune și fiecare categorie de lucruri referitoare la adevăr. Întrucât sunt criterii de practicare specifice, sunt, cu siguranță, intențiile lui Dumnezeu. Sunt standardele pe care ți le cere El în anumite chestiuni și calea de practicare specifică pe care ar trebui să o adopți. Acestea sunt adevărurile-principii. Nu sunt doar intențiile lui Dumnezeu, ci și standardele pe care le cere El de la oameni. Presupunând că ai priceput adevărurile-principii, atunci ai capacitatea de a pricepe adevărul. Dacă ai capacitatea de a pricepe adevărul, când te confrunți cu diverse chestiuni, vei practica pe baza adevărurilor-principii. Vei fi capabil să procedezi în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu și să Îi îndeplinești cerințele. În schimb, dacă nu înțelegi adevărurile-principii – adică, dacă nu ai capacitatea de a pricepe adevărul – ceea ce faci nu se va baza pe adevărurile-principii sau pe cuvintele lui Dumnezeu. Acțiunile tale nu au o bază și criterii, adică nu au standarde precise. Prin urmare, nu poți îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Pentru a evalua dacă cineva este capabil să facă lucrare reală, vezi dacă are capacitatea de a pricepe adevărul. Dacă o are, poate rezolva probleme reale. Dacă nu o are, indiferent cât de multă doctrină poate debita, totul este inutil. Cineva care preferă să discute despre cuvinte și doctrine, dar nu abordează probleme reale este un fariseu tipic. Oricât de multe pasaje din cuvintele lui Dumnezeu poți memora, nu are niciun rost. Fariseii puteau recita Scripturile fluent, apoi mergeau să se roage la colțurile străzilor; tot ce făceau era cu scopul de a fi văzuți de oameni, de a se da mari, nu de a aborda probleme reale. Astfel de oameni se concentrează să colecționeze tot soiul de cunoștințe, doctrine, cuvinte și sloganuri spirituale, lăudate și acceptate universal, profunde și ezoterice, proclamându-le peste tot. Ba chiar afișează un comportament bun la exterior, inducându-i pe oameni în eroare cu acesta, pentru a-i face să-i admire și venereze. Dar când vine vorba de probleme reale, în afară de a susține statutele și de a cita unele cuvinte și doctrine, ei nu pot aborda nicio problemă reală. Referitor la stările interioare sau la esențele oamenilor, precum și la modul în care se tratează și se abordează aceste chestiuni, ei nu reușesc să înțeleagă nimic sau să priceapă vreun adevăr. Pot doar să vorbească fără rost despre unele cuvinte și doctrine. Acesta e un exemplu tipic de fariseu. Motivul pentru care fariseii pot doar să discute despre cuvinte și doctrine, dar nu pot aborda nicio problemă reală, este că nu înțeleg adevărul și nu pot pricepe esența problemei de la început până la sfârșit. Așadar, când vine vremea să abordeze probleme, ei recurg la a spune neadevăruri și a susține puncte de vedere ridicole. Sunt incapabili să vadă dincolo de aparențele unei persoane sau de esența oricărei chestiuni. În consecință, sunt incapabili să rezolve vreo problemă. Le lipsește cu totul abilitatea de înțelegere. Indiferent cât de multe predici au auzit sau despre cât de multă doctrină au discutat, nu înțeleg care sunt adevărurile-principii sau intențiile lui Dumnezeu. În ciuda faptului că sunt slabi și jalnici, tot cred că înțeleg adevărul și se mândresc că sunt persoane spirituale. Nu este deplorabil? (Ba da.) Este deplorabil și dezgustător. Pot să discute despre atât de multe cuvinte și doctrine și chiar să urmeze anumite reguli, dar nu pot rezolva nicio problemă concretă. Doar vor recurge la a imita felul în care ar putea vorbi alții, spunând: „O, s-a întâmplat ceva aici. Priviți cât de complicată, bizară și neobișnuită a fost evoluția acestei chestiuni. O, acea persoană nu are conștiință și rațiune, are o umanitate rea și e lipsită de conștiință de sine. Se poartă nechibzuit de fiecare dată când i se întâmplă ceva.” Îi întrebi: „Ținând cont de acest comportament, cum ai aborda sau trata această persoană? Pe baza căror principii te-ai ocupa de ea? Care e esența comportamentului său? Este acest tip de persoană un antihrist sau urmează calea unui antihrist? Este un conducător fals, are doar o umanitate rea sau temelia credinței sale este superficială?” Dar ei spun: „Este greu de spus.” Nu știu cum să rezolve acest lucru și, când se confruntă cu diverse chestiuni, privesc doar la suprafața fenomenelor și a condițiilor. Când vine vorba mai exact de anumite comportamente, manifestări, cuvinte și acțiuni individuale, pot doar să le descrie sau să le enumere ori ar putea face unele determinări simple și preliminare, dar nu pot înțelege esența chestiunii. Nu știu cum să trateze sau să se ocupe de astfel de oameni; cum să aibă părtășie despre adevăr pentru a-i face să reflecteze, să se cunoască pe ei înșiși și să se raporteze la cuvintele lui Dumnezeu; cum să-i ajute cu pătrunderea lor în viață sau cum să-i plaseze corespunzător pe acești oameni în ceea ce privește administrația și personalul. Pot doar să vorbească despre diverse comportamente și condiții ale anumitor categorii de oameni. Când îi întrebi: „Te-ai ocupat de acești oameni?”, ei răspund: „Nu încă, îi observ în continuare.” Acesta e finalul. Nu indică acest lucru o lipsă a capacității de rezolvare a problemelor? (Ba da.) Oare lipsa capacității de rezolvare a problemelor nu indică o incapacitate de a pricepe adevărul? (Ba da.) Fără capacitatea de a pricepe adevărul, nu sunt acești oameni incapabili să înțeleagă adevărurile-principii? Motivul pentru care nu înțeleg adevărurile-principii nu este că nu au auzit destule predici; este că nu au capacitatea de a pricepe adevărul – nu dispun de acest calibru. Atunci de ce pot în general să vorbească și să discute atât de elocvent? Întrucât au auzit și au experimentat multe și au învățat pe de rost toate aceste doctrine, sunt capabili în mod firesc să discute despre unele cuvinte și doctrine. Mai ales cei care au slujit în calitate de conducători sau lucrători mai mulți ani, aceștia s-au perfecționat printr-o practică regulată, pot discuta și vorbi despre diverse cuvinte și doctrine și vorbesc deosebit de fluent, ca și cum ar rosti discursuri sau eseuri. Dar asta nu înseamnă că au statură sau realitate, nici că înțeleg adevărurile-principii. Trebuie să aveți un discernământ bun și să nu vă lăsați induși în eroare de astfel de oameni. Când vedeți pe cineva capabil să vorbească fără oprire o zi sau două în timpul întrunirilor, fără să se repete, sunteți atât de impresionați, încât rămâneți muți de uimire; nu arată asta o lipsă de discernământ? Nu arată că nu înțelegeți adevărul? (Ba da.) Asta arată că nu înțelegi adevărul. Dacă ai înțelege adevărul, ai fi capabil să discerni dacă o parte din conținutul discursului său conține principii specifice de practicare pentru a aborda anumite stări sau probleme. Să presupunem că asculți cu atenție și descoperi că nu există nici măcar o propoziție care să abordeze stările sau problemele reale ale oamenilor, că spusele sale sunt doar o grămadă de sloganuri, de cuvinte, de doctrine lipsite de principii, de soluții specifice și de căi concrete de practicare și, chiar dacă ar vorbi două sau trei zile, este doar o doctrină goală. Să presupunem că pare benefic și rodnic în momentul în care asculți, însă după ce reflectezi, îți spui: „Cum rezolv această problemă? Nu a părut să o abordeze adineaori” și, când îl întrebi din nou, doar debitează o mulțime de doctrine, iar tu tot nu știi cum să procedezi. Nu înseamnă asta că ești amăgit și înșelat? (Ba da.) Deși tot nu știi cum să procedezi, continui să admiri această persoană și să ai o deosebită considerație pentru ea; asta înseamnă să fii amăgit și înșelat. Nu sunteți adesea păcăliți în acest mod? (Ba da.) Atunci, în calitate de conducători și lucrători, nu-i înșelați adesea pe alții în acest mod? (Ba da.) Înțelegeți acum puțin mai bine ce înseamnă să aveți capacitatea de a pricepe adevărul și ce sunt adevărurile-principii? (Le înțeleg puțin mai bine.) Ce sunt adevărurile-principii? (Adevărurile-principii sunt anumite criterii de practicare atunci când ne confruntăm efectiv cu probleme; ele conțin intențiile lui Dumnezeu, dar și anumite standarde și căi ce ar trebui puse în practică. Dacă o persoană înțelege adevărurile-principii, are capacitatea de a pricepe adevărul.) Capacitatea de a pricepe adevărul îi permite cuiva să înțeleagă adevărurile-principii. Aceasta e relația dintre cele două. Când înțelegi adevărurile-principii nu înseamnă neapărat că ai capacitatea de a pricepe adevărul. În schimb, când ai capacitatea de a pricepe adevărul, poți înțelege adevărurile-principii. Nu așa funcționează? (Ba da.) Așadar, aveți majoritatea dintre voi capacitatea de a pricepe adevărul? Puteți înțelege adevărurile-principii din toate subiectele despre care am părtășie de fiecare dată? Dacă le poți înțelege, atunci ai capacitatea de a pricepe adevărul și ai înțelegere spirituală. Dacă, după ce asculți, reții doar unele lucruri, unele comportamente specifice sau moduri de a face lucrurile în legătură cu anumite persoane sau categorii de oameni despre care am discutat în timpul părtășiei, dar nu înțelegi care sunt, de fapt, adevărurile-principii despre care am avut părtășie aici și, când te confrunți cu probleme, nu știi să le raportezi la faptele specifice despre care am avut părtășie sau nu știi cum să acționezi pe baza adevărurilor-principii, atunci nu ai înțelegere spirituală. Lipsa înțelegerii spirituale înseamnă că nu ai capacitatea de a pricepe adevărul. Indiferent cât de multe predici asculți, nu înțelegi adevărurile-principii și, când apar probleme, ești nedumerit; poți vedea doar condițiile, manifestările sau alte aspecte superficiale. Nu poți vedea esența problemei și nu poți găsi căi de practicare sau modalitatea de a aborda problemele. Aceasta indică o neînțelegere a adevărurilor-principii și o incapacitate de a primi adevărul. Astfel de oameni nu au înțelegere spirituală. Acordați-vă suficient timp pentru a cugeta și a aprofunda aceste chestiuni și veți ajunge la concluzii. Dacă nu cugeți niciodată la aceste chestiuni, dacă mintea ta este încețoșată, atunci nu ai o înțelegere autentică.

Să continuăm părtășia despre conținutul pe care îl discutăm permanent în această perioadă. La întrunirea anterioară, am discutat despre a patra parte din renunțarea la ceea ce urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor – conținutul specific despre „cariere”. Referitor la conținutul specific din subiectul „carierelor”, înțelegerea corectă pe care ar trebui să o aibă oamenii despre acestea sau căile specifice de practicare și criteriile de practicare pe care le cere Dumnezeu de la oameni în privința carierelor, am enumerat patru aspecte. Care sunt aceste patru aspecte? (1. Să nu ne implicăm în acțiuni de caritate; 2. Să ne mulțumim cu hrană și îmbrăcăminte; 3. Să ne ferim de diversele forțe sociale; 4. Să nu ne implicăm în politică.) Am discutat despre două din aceste patru aspecte. Primul aspect este să nu ne implicăm în acțiuni de caritate, iar al doilea este să ne mulțumim cu hrană și îmbrăcăminte. Oare exprimarea specifică a fiecăreia dintre aceste patru aspecte nu constituie principiile concrete de practicare pentru renunțarea la cariere? (Ba da.) Aceste patru principii specifice de practicare constituie standardele cerute de Dumnezeu de la omenire în ceea ce privește renunțarea la cariere. Desigur, standardele pe care le cere Dumnezeu de la omenire sunt adevărurile-principii ale renunțării la cariere, fiind căile specifice de practicare atunci când oamenii se confruntă cu aceste chestiuni; cu alte cuvinte, făcând ce se cuvine să faci în acest domeniu, respecți cerințele lui Dumnezeu, dar dacă depășești acest domeniu, te împotrivești principiilor, adevărului și cerințelor lui Dumnezeu. Referitor la subiectul carierelor, am avut părtășie despre două principii de practicare: primul este să nu ne implicăm în acțiuni de caritate, iar al doilea este să ne mulțumim cu hrană și îmbrăcăminte. Privind primul aspect, al neimplicării în acțiuni de caritate, am dat câteva exemple concrete și am discutat despre unele situații speciale. La ce chestiuni se referă în principal acest subiect? Se referă la ce ar trebui să facă oamenii când aleg o profesie sau în legătură cu cariera. Primul aspect este, cel puțin, să nu se implice în activități asociate carității; este suficient să se implice doar în cariere legate de viața sau de mijloacele de trai proprii. Dacă există o organizație caritabilă unde ești angajat și lucrezi doar pentru că ai răspuns la un anunț de angajare, nu e același lucru cu a fi implicat în acțiuni de caritate – este o situație specială. Poți să fii angajat aici și să primești salarii, dar ești doar un muncitor, nimic mai mult decât un angajat care primește o leafă. Cât privește activitatea în care se implică organizația caritabilă, fie că e vorba de fundații, asistență socială, adopția de copii orfani sau animale, ajutarea persoanelor din zone afectate de calamitate sau sărace, primirea refugiaților sau de altă natură, aceste activități principale nu au nicio legătură cu tine. Nu ești principala persoană responsabilă și nu e cazul să contribui cu timpul și energia ta la această cauză caritabilă. Aceasta este cu totul altă chestiune. Nu faci muncă de caritate; ești angajat de o organizație caritabilă. Nu sunt lucruri diferite prin natura lor? (Ba da.) Naturile lor sunt diferite, iar această situație specială nu a încălcat principiul. În afară de aceasta, fie că e vorba de acțiuni de caritate la scară mică sau mare, indiferent de domeniul muncii de caritate, nu are nicio legătură cu tine. Nu e ceva ce îți cere Dumnezeu să faci. Nu încalci adevărul nefăcând-o și, chiar dacă o faci, Dumnezeu nu o laudă. Întrucât îți propui să urmărești adevărul și mântuirea, nu ar trebui să-ți investești energia și timpul în chestiuni care nu au nicio legătură cu mântuirea, urmărirea adevărului sau supunerea față de Dumnezeu, deoarece munca de caritate nu are nicio valoare sau semnificație. De ce nu are nicio valoare sau semnificație? Indiferent pe cine salvezi sau ajuți, nu se poate schimba nimic. Nu poate schimba destinul cuiva sau rezolva problemele legate de destinul său, iar ajutarea ocazională a oamenilor nu înseamnă că îi salvezi cu adevărat. Prin urmare, în cele din urmă, astfel de strădanii sunt zadarnice și lipsite de valoare sau semnificație. De exemplu, unii oameni adoptă lupi: încep cu unul sau doi și ajung să crească sute sau mii. Consideră că acest lucru e cariera lor, investindu-și toate economiile, implicându-și întreaga familie și dedicându-și toată energia în următorii ani. Toată energia și viața lor se învârt în jurul acestui lucru, iar rezultatul final, în ciuda salvării și protejării cu succes a lupilor, este că au irosit mult timp și mulți ani cu această chestiune. Nu au timp și energie în plus pentru a urmări adevărul și a-și îndeplini îndatoririle. Prin urmare, în comparație cu îndeplinirea îndatoririlor și primirea mântuirii, orice inițiativă, chiar dacă e recunoscută de mulți oameni și lăudată de societate, nu este la fel de importantă ca urmărirea mântuirii, adevărul și îndeplinirea îndatoririlor de către oameni. Nu este la fel de semnificativă sau valoroasă ca urmărirea acestora. Mai e și altă chestiune importantă: dacă ești ales de Dumnezeu și ești unul dintre aleșii Săi, Dumnezeu nu-ți va încredința în absolut niciun caz o carieră în munca de caritate ce poate fi recunoscută de lume sau societate. Dumnezeu nu-ți va încredința în absolut niciun caz astfel de lucruri. Dacă ești unul dintre aleșii Săi, care e cea mai mare speranță a lui Dumnezeu pentru tine? Să-ți faci datoria de ființă creată, să fii capabil să urmărești adevărul și să te întorci înaintea lui Dumnezeu și să poți să primești mântuirea și să rămâi. Aceasta mulțumește cel mai bine și în cea mai mare măsură intențiile lui Dumnezeu, nu realizarea de acțiuni pe care oamenii din această lume sau societate le consideră semnificative, însemnate sau magnifice. Dacă ești o persoană aleasă de Dumnezeu, ce îți încredințează El este datoria pe care ar trebui să o faci, aflată exclusiv în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu și cu lucrarea bisericii. Orice depășește lucrarea bisericii și gestionarea de către Dumnezeu nu te privește. Orice activitate faci, chiar dacă o consideri bună și ești dispus să o faci, nu are nicio valoare, nu merită să fie lăudată și Dumnezeu nu o laudă. Indiferent dacă devine o moștenire nepieritoare, dacă este ținută minte pe vecie sau primește lauda contemporanilor, toate acestea nu sunt importante. Indiferent câți oameni o recunosc, nu înseamnă că fapta ta este lăudată de Dumnezeu sau se bucură de laudele Lui. Nu înseamnă că fapta ta este semnificativă sau valoroasă. Opiniile și evaluările acestei lumi și societăți nu reprezintă evaluarea pe care ți-o face Dumnezeu ție. Prin urmare, când vine vorba de cariere, n-ar trebui să-ți irosești timpul limitat și energia prețioasă cu strădanii lipsite de sens. În schimb, concentrează-ți energia și timpul asupra datoriei pe care ți-a dat-o Dumnezeu și asupra chestiunilor legate de urmărirea adevărului și a mântuirii. Asta are cu adevărat valoare și semnificație. Dacă trăiești astfel, viața ta va deveni valoroasă și semnificativă. Unii oameni adoptă mii de câini și își petrec fiecare zi îngrijind și trăind pentru acești câini pe care i-au adoptat. Abia dacă au timp să mănânce și să doarmă, darămite să-și spele hainele sau să vorbească cu lumea. Sarcinile pe care și le asumă depășesc sfera abilităților lor. Duc vieți epuizante, demne de milă. Nu e absurd? (Ba da.) Nu ești un salvator, nu încerca să devii unul. Orice idee de a dori să salvezi sau să schimbi lumea ori de a-ți folosi propria putere ca să transformi starea actuală sau această lume este absurdă. Desigur, astfel de încercări sunt și mai absurde, iar eventualele consecințe doar te vor aduce într-o stare îngrozitoare, te vor istovi, îți vor provoca o suferință de nedescris și te vor face să nu știi dacă să râzi sau să plângi. Oamenii nu au atât de multă energie, iar capacitatea și abilitățile lor nu sunt nici ele suficient de mari ca să schimbe ceva. Puținul tău de energie și timp ar trebui oferit și folosit pentru îndeplinirea datoriei tale de ființă creată. Mai important, desigur, ar trebui folosit și dedicat pentru urmărirea adevărului, astfel încât să obții mântuirea și supunerea față de Dumnezeu. În afară de aceste lucruri, orice altă strădanie este lipsită de sens. O carieră este ceva ce trebuie făcut în cadrul vieții fizice a unei persoane. Nu poate fi considerată semnificativă; este doar necesară pentru viața fizică și supraviețuire. Pentru a trăi și supraviețui, trebuie să ai o ocupație; această ocupație este doar o slujbă care îți permite să te întreții singur. Fie că această ocupație se desfășoară în straturile inferioare sau superioare ale societății, este doar o modalitate de a asigura mijloacele de trai; nobilitatea și însemnătatea ei nu intră în discuție. Mai mult, indiferent de însemnătatea ei, cerința lui Dumnezeu de la omenire e aceasta: dacă dorești să urmărești adevărul și să mergi pe calea mântuirii, atunci standardul pentru alegerea unei ocupații ca să-ți asiguri mijloacele de trai este să te mulțumești cu hrană și îmbrăcăminte. Nu-ți folosi excesiv energia și timpul alergând de colo-colo și dându-te peste cap pentru hrana, îmbrăcămintea, adăpostul și transportul tău – e suficient să-ți asiguri nevoile de bază. Când ai stomacul plin și corpul tău este la căldură și acoperit; când îți asiguri aceste condiții de bază pentru supraviețuire, ar trebui să-ți faci datoria de ființă creată, să-ți oferi energia și timpul prețios pentru datoria ta, pentru ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu și să-ți dăruiești inima. În timp ce-ți faci datoria, cel mai important aspect este că trebuie să depui eforturi și pentru adevăr, să urmărești adevărul și să mergi pe calea urmăririi adevărului – nu te lăsa doar purtat de val. Acesta este principiul. Dumnezeu nu-ți cere să-ți folosești toată puterea doar pentru a supraviețui și a continua să trăiești. El nu are nevoie ca tu să duci o viață strălucitoare și să-L slăvești prin asta, nici nu-ți cere să faci fapte mărețe în această lume, să săvârșești miracole, să contribui cu ceva la omenire, să oferi asistență unui număr oarecare de oameni sau să rezolvi problemele de angajare ale unui număr oarecare de oameni. Nu e necesar să ai o carieră măreață, să devii faimos în toată lumea și apoi să folosești aceste lucruri ca să slăvești numele lui Dumnezeu, proclamând întregii lumi: „Sunt creștin, cred în Dumnezeu Atotputernic.” Dumnezeu speră doar să poți fi o persoană obișnuită și un individ de rând în această lume. Nu e nevoie să săvârșești vreun miracol; nu e nevoie să excelezi în diverse profesii sau domenii ori să devii o persoană faimoasă sau o mare personalitate. Nu e nevoie să câștigi admirația sau respectul oamenilor, nici să ai succese sau distincții în diverse domenii. Cu siguranță, nu e nevoie să aduci vreo contribuție în diverse profesii pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Cerința Sa pentru tine este, pur și simplu, să-ți trăiești viața bine, să ai necesitățile de bază, să nu suferi de foame, să te îmbraci călduros iarna și adecvat vara. Atât timp cât viața ta e normală și ai capacitatea de a supraviețui, este suficient – asta e cerința lui Dumnezeu pentru tine. Indiferent ce înzestrări, talente sau abilități speciale ai, Dumnezeu nu dorește să le folosești pentru a dobândi succesul lumesc. În schimb, dorește să aplici orice înzestrări sau ce calibru ai pentru îndeplinirea datoriei tale, pentru ceea ce îți încredințează El, precum și pentru urmărirea adevărului, dobândind în cele din urmă mântuirea. Acesta e cel mai important lucru și Dumnezeu nu cere nimic altceva. Dacă trăiești bine, Dumnezeu nu va spune că ești o persoană care-L slăvește. Dacă viața ta e obișnuită și faci parte din clasa inferioară a societății, acesta nu este un afront adus lui Dumnezeu. Dacă familia ta e relativ săracă, dar respecți standardul lui Dumnezeu de a te mulțumi cu hrană și îmbrăcăminte, nici acesta nu este un afront adus Lui. În timp ce trăiești și supraviețuiești, scopul a ceea ce urmărești tu este de a te mulțumi cu hrană și îmbrăcăminte, de a avea necesitățile de bază și a trăi normal, de a fi în stare să-ți asiguri mesele zilnice și a-ți acoperi cheltuielile zilnice – e suficient. Când ești mulțumit, și Dumnezeu este mulțumit – asta cere El de la oameni. Nu-ți cere să fii bogat, faimos sau măreț, dar nici nu te lasă să fii un cerșetor. Cerșetorii nu prestează nicio muncă; toată ziua cerșesc mâncare, arată jalnic, mănâncă resturile altora, se îmbracă în zdrențe, poartă haine peticite sau chiar se acoperă cu un sac de pânză – calitatea vieții lor este deosebit de scăzută. Dumnezeu nu-ți cere să trăiești ca un cerșetor. În chestiunile referitoare la viața fizică, Dumnezeu nu-ți cere să-L slăvești, nici nu definește anumite situații drept dezonorante pentru El. Dumnezeu nu va judeca o persoană pe baza faptului că are probleme financiare sau trăiește în belșug. În schimb, El te evaluează pe baza modului în care practici și dacă Îi respecți cerințele privind urmărirea adevărului și principiile pe care ți le cere. Ai înțeles și priceput aceste două principii de practicare privind carierele? Primul principiu este să nu te implici în acțiuni de caritate, iar al doilea principiu este să te mulțumești cu hrană și îmbrăcăminte. Aceste două principii sunt ușor de înțeles.

În biserică, sunt unii indivizi care cred în continuare cu tărie că a face acte de caritate este un lucru bun. Ei se gândesc: „Oriunde există nevoi, se cuvine să dăm o mână de ajutor. Cât despre mine personal, am donat haine și ceva bani și chiar merg în zone afectate de dezastre și lucrez ca voluntar.” Cum evaluați această chestiune? Ar trebui să o oprim sau să intervenim? (Nu ar trebui să intervenim.) Mai sunt și cei care spun: „Când văd oameni cerșind, mai ales copii flămânzi, mi-e milă de ei.” Ei duc rapid astfel de oameni la ei acasă, le pregătesc mâncare bună și apoi îi lasă să plece cu niște haine și lucruri frumoase sau chiar îi vizitează ocazional. Sunt dispuși să facă aceste fapte de bunătate și să se comporte astfel, crezând că acest mod de a se comporta vine în sprijinul dreptății și că, procedând astfel, vor fi lăudați de Dumnezeu și vor deveni cei mai încântători oameni din lume. În privința unor astfel de oameni, îi oprește biserica sau se amestecă în treburile lor? (Nu se amestecă.) Împărtășim predicile ce se cuvine să fie împărtășite cu ei și le explicăm intențiile lui Dumnezeu și adevărurile-principii. După ce înțeleg și au cunoștințe despre tot, dacă insistă în continuare să facă lucrurile așa cum vor, acționând după bunul lor plac, nu intervenim. Fiecare individ trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propriile cuvinte și acțiuni, iar oamenii sunt răspunzători pe cont propriu pentru finalul definitiv și pentru modul în care îi etichetează Dumnezeu. Nu e nevoie ca alții să poarte acea responsabilitate, să achite nota de plată. Dacă întâlnim astfel de oameni care înțeleg totul, dar insistă totuși să facă acte de caritate, nu le vom corecta gândurile și punctele de vedere, nici nu vom interveni și, cu siguranță, nu-i vom condamna. Mai există unii oameni care, după ce cred în Dumnezeu, urmăresc lucruri lumești, bogății, funcții în guvern sau o carieră. Ne amestecăm în treburile lor? (Nu.) Aveți părtășie cu ei despre adevărurile relevante, astfel încât să înțeleagă și, după ce terminați părtășia, pot alege singuri. Ei decid ce drum să urmeze. Ce aleg, ce doresc să facă și cum fac acel lucru – nu intervenim în aceste chestiuni. Responsabilitatea noastră este să avem părtășie cu ei despre intențiile lui Dumnezeu și despre adevărurile-principii. Dacă înțeleg și pricep, îi poți întreba: „Deci care ar trebui să fie următorul tău pas? Când vei începe să răspândești Evanghelia?” Atunci ei spun: „Stai puțin, am un transport de bunuri de adus, am câteva afaceri și un proiect de care trebuie să mă ocup, ceva ce-mi va aduce o grămadă de bani la final. Hai să revenim mai târziu la discuția despre răspândirea Evangheliei.” Iar tu spui: „Cât timp ar trebui să aștept?” Atunci ei răspund: „Poate doi sau trei ani.” Ei bine, rămas-bun atunci. Nu trebuie să-ți mai bați capul cu astfel de oameni. Așa poate fi abordată situația. Nu e ușor? (E ușor.) Asta se numește a cunoaște adevărata cale și a păcătui totuși cu bună știință. Astfel de oameni nu vor avea o jertfă pentru păcat. Dumnezeu nu-i oprește pe astfel de oameni și nu intervine asupra lor; nici măcar în acel moment, El nu-i evaluează în niciun mod. Îi lasă să aleagă liber. Și voi trebuie să învățați acest principiu. Indiferent cât de multe pot să înțeleagă, pe scurt, responsabilitatea noastră este să le transmitem clar intențiile lui Dumnezeu. Ce aleg ei după aceasta, care ar trebui să fie următorii lor pași este doar treaba lor și ține de libertatea lor. Nimeni n-ar trebui să intervină și nu este nevoie să explicăm argumentele pro și contra ca să-i presăm. Este aceasta o abordare adecvată? (Este adecvată.) Dacă este adecvată, ar trebui să se procedeze așa. Nu vă împotriviți principiilor și nu-i forțați împotriva voinței lor. Acestea sunt primele două principii ale renunțării la carieră; acestea două sunt relativ ușor de înțeles și accesibile.