Spuneți-Mi, de ce trebuie cei care risipesc ofrandele să fie pedepsiți aspru? Vom avea acum părtășie despre acest subiect. Mai întâi, să vorbim despre modul în care au apărut ofrandele lui Dumnezeu. Toți frații și toate surorile știu că ofrandele lui Dumnezeu Îi sunt dăruite de către aleșii Săi. Potrivit învățăturilor biblice, oamenii ar trebui să dea o zecime din veniturile lor, deși firește că numeroși oameni donează mai mult decât doar o zecime în zilele noastre, iar unii indivizi bogați dăruiesc mai mult de o zecime. În plus, în cazul fraților și surorilor nevoiași care dăruiesc o zecime, de unde provin banii lor? Există mulți oameni care îi economisesc trăind modest. De exemplu, la țară și în zonele rurale, unii oameni dăruiesc o zecime din veniturile lor provenite din vânzarea de cereale, alții din vânzarea de ouă de găină și alții din vânzarea de capre și găini. Mulți oameni trăiesc modest pentru a dărui o zecime sau mai mult – de aici provin acești bani. Majoritatea știu că acești bani sunt greu de câștigat. Deci de ce donează frații și surorile? Este o cerință a casei lui Dumnezeu? Se poate spune că, fără să doneze, mântuirea e imposibilă? Vor să respecte învățăturile din Biblie? Sau să sprijine casa lui Dumnezeu în lucrarea ei, crezând că lucrarea casei lui Dumnezeu este importantă și nu poate fi realizată fără fonduri și că, prin urmare, ar trebui să dea mai mult? Este acesta singurul lor motiv? (Nu.) Atunci, de ce donează frații și surorile? Este posibil să fie naivi? Sau au bani de dat? Donează banii în plus sau cei pe care nu au reușit să-i cheltuie? Cui îi sunt oferite aceste donații? (Lui Dumnezeu.) De ce donează oamenii? Uitând de toate celelalte, cel mai simplu motiv pentru care donează mulți oameni este faptul că recunosc lucrarea lui Dumnezeu. El vorbește și lucrează pentru a le oferi cu mărinimie viață și adevăr oamenilor și pentru a-i conduce. Astfel, oamenii ar trebui să ofere o zecime din ceea ce câștigă. Aceasta este ofranda. De-a lungul istoriei, Dumnezeu i-a binecuvântat pe oameni cu mâncare, apă și lucrurile necesare vieții și a pregătit totul pentru ei. Când oamenii se pot bucura de toate acestea, ar trebui să ofere înapoi o zecime din ce le-a dat Dumnezeu la altar, reprezentând o parte pe care oamenii o înapoiază lui Dumnezeu, îngăduindu-I să Se bucure de recolta lor. Acesta e semnul afecțiunii pe care oamenii, ca ființe create, ar trebui să-l aibă și să-l ofere. Mai există și un alt aspect. Unii oameni spun: „Lucrarea lui Dumnezeu e atât de măreață! Eu nu pot face multe de unul singur, așa că voi dărui o ofrandă, partea mea.” Ei își arată astfel sprijinul pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și se comportă ca niște susținători. Indiferent de sursa sau cuantumul acestor donații, nu sunt puțini oameni printre aceștia care economisesc banii ducând o viață modestă. Pe scurt, dacă nu ar fi Dumnezeu și lucrarea Sa, dacă ar fi doar biserica și aceste organizații și asociații omenești, donațiile oamenilor n-ar avea nicio valoare sau însemnătate, deoarece fără lucrarea lui Dumnezeu și cuvintele Sale, acestea n-ar avea niciun folos. Dar cu Dumnezeu vorbind și lucrând, cu progresul lucrării Sale de mântuire a omenirii, aceste donații și ofrande devin deosebit de importante. Motivul pentru care sunt deosebit de importante este că acești bani donați sunt folosiți pentru lucrarea bisericii și nu ar trebui delapidați, confiscați, deturnați sau chiar irosiți de cei cu intenții greșite. Nu este așa? (Ba da.) Întrucât sunt foarte importanți, fiecare bănuț ar trebui folosit în domenii esențiale; nimic nu ar trebui risipit sau cheltuit iresponsabil. În consecință, cei care irosesc, deturnează, confiscă sau delapidează donațiile și ofrandele trebuie abordați în mod special și pedepsiți aspru. Întrucât aceste donații și ofrande sunt esențiale pentru lucrarea lui Dumnezeu și ținând cont de scopul pentru care frații și surorile dăruiesc acești bani și aceste ofrande, donațiile ar trebui alocate celor mai importante domenii. Fiecare bănuț ar trebui să fie folosit pe baza principiilor și să obțină rezultate; nu ar trebui irosit și, cu siguranță, nu ar trebui confiscat de oameni răi. Acesta e un aspect. Pe lângă asta, indiferent dacă donația este mare sau mică, ea provine de la frați și surori. Sursa acestor bani nu provine din implicarea bisericii în activități comerciale, deschiderea de afaceri sau administrarea unor fabrici pentru a câștiga profit din societate. Nu provine din dividende obținute din producția unor bunuri, din dividendele sau veniturile bisericii, ci din donațiile oamenilor. În termeni simpli, o donație este ceva dăruit lui Dumnezeu de către frați și surori; banii dăruiți lui Dumnezeu ar trebui să-I aparțină lui Dumnezeu. La ce sunt folosiți banii Lui? Unii spun: „Banii și ofrandele lui Dumnezeu se folosesc pentru desfătarea Lui.” Sunt toți banii pentru desfătarea lui Dumnezeu? De cât de mulți Se poate bucura El? Sunt destul de limitați, nu-i așa? În perioada în care Dumnezeu Se întrupează, hrana, îmbrăcămintea, adăpostul și nevoile Lui, precum și cele trei mese ale Sale pe zi sunt modeste, iar El Se bucură de lucruri limitate. Desigur, e foarte normal. Principala utilizare a donațiilor și ofrandelor de la frați și surori este de a menține funcționarea normală a lucrării bisericii, nu de a satisface dorința anumitor oameni de a cheltui. Ofrandele nu sunt menite să fie cheltuite de oameni, nici folosite de ei. Nu e vorba de faptul că oricine ar gestiona finanțele ar avea prioritate la folosirea acestor bani sau că oricine ar fi conducător ar avea autoritatea specială de a aloca fonduri. Indiferent de persoana care utilizează donațiile, acestea ar trebui folosite în conformitate cu principiile stabilite de casa lui Dumnezeu. Acesta este principiul. Așadar, care e natura cuiva care încalcă acest principiu? Nu a încălcat decretele administrative? (Ba da.) De ce se spune că a încălcat decretele administrative? Ofrandele pe care oamenii I le dau lui Dumnezeu sunt destinate desfătării Lui. Deci cum le folosește El? Dumnezeu le folosește pentru lucrarea bisericii, pentru a menține funcționarea normală a lucrării ei. Acesta e principiul potrivit căruia Dumnezeu folosește ofrandele. Însă, antihriștii și oamenii răi nu folosesc ofrandele în acest mod. Ei le risipesc, le irosesc sau le donează în mod nechibzuit, încălcând pe față acest principiu pentru a utiliza ofrandele. Nu este o încălcare a decretelor administrative? Te-a lăsat Dumnezeu să le folosești astfel? Ți-a dat El dreptul să le folosești în acest mod? Ți-a spus El să le folosești astfel? Nu ți-a spus, nu-i așa? Atunci de ce le folosești astfel, atât de nechibzuit și de risipitor? Aceasta e o încălcare a principiului! Acest principiu nu este unul de rând; are legătură cu decretele administrative. Întrucât aceste ofrande nu sunt obținute prin intermediul unor activități economice sau comerciale, ci sunt donații oferite lui Dumnezeu de frați și surori, rezultă că fiecare cheltuială trebuie controlată îndeaproape și gestionată riguros. Nu ar trebui să existe nicio irosire sau risipă. Irosirea sau risipirea oricărei sume de bani nu duce doar la pierderi semnificative în lucrarea casei lui Dumnezeu, ci constituie și o pierdere financiară importantă pentru casa Lui. Risipirea ofrandelor nu se rezumă numai la atât; arată și o lipsă de responsabilitate față de dragostea exprimată atunci când frații și surorile donează. Prin urmare, cei care risipesc ofrandele trebuie pedepsiți aspru. Dojeniți-i pe cei cu greșeli mai mici și cereți în același timp restituirea banilor. Pentru cei cu greșeli mai grave, pe lângă restituire, aceștia trebuie îndepărtați sau excluși. Există și un alt motiv principal pentru care trebuie aplicate pedepse aspre celor care risipesc ofrandele. Biserica este diferită de orice organizație socială. Este izolată în orice țară și în orice mediu social, abandonată de lume și de omenire. Nu doar că nu poate primi sprijinul sau protecția niciunei țări, dar totodată nu poate obține nici asistență sau ajutoare sociale de la stat. În cel mai bun caz, în țările occidentale, după ce se înregistrează și se înființează o biserică, donațiile pentru biserică sunt scutite de impozitele personale sau materialele donate pot fi folosite pentru a primi unele deduceri fiscale. Pe lângă aceasta, biserica nu poate primi ajutoare sociale sau asistență de la nicio țară sau în niciun sistem social. În cazul în care congregația bisericii se micșorează și aceasta nu mai poate funcționa, statul nu va veni în ajutorul ei. În schimb, o va lăsa mai degrabă să dispară de la sine, deoarece biserica nu generează venituri și nu poate plăti taxe statului. Așadar, existența sau inexistența bisericii este lipsită de importanță pentru stat. Biserica se află într-o astfel de situație de supraviețuire în orice sistem social. Spuneți-Mi, este ușor? (Nu e ușor.) Într-adevăr, nu e deloc ușor. Biserica este respinsă de societate și omenire, nu primește nicio recunoaștere sau compasiune, cu atât mai puțin sprijin, de la niciun sistem social. Biserica există în aceste condiții de supraviețuire. Dacă cineva este totuși în stare să irosească ofrandele, să fie nemilos, aruncând banii pe apa sâmbetei, neasumându-și nicio responsabilitate, risipind 100.000 de yuani într-o clipă, cheltuind 1.000.000 de yuani de parcă ar fi doar un număr, fără să clipească măcar, fără să simtă vreo remușcare, crezi că o astfel de persoană are umanitate? Oare astfel de indivizi nu merită blesteme? (Ba da.) Rezumând diversele situații enumerate mai sus, în cazul celor care risipesc ofrandele, care le irosesc sau chiar nutresc intenții rele față de ele, dorind să le delapideze sau, neîndrăznind să le delapideze, le risipesc în schimb: toți ar trebui pedepsiți aspru, nu ar trebui să li se arate nicio clemență. Spuneți-Mi, este aceasta o abordare corectă? (Da.) Atunci, dacă vi se va oferi în viitor ocazia de a avea autoritate asupra folosirii ofrandelor, cum vă veți comporta? Dacă nu vă puteți controla, dacă risipiți ofrandele, când va veni timpul să vă pedepsească aspru biserica, veți avea vreo plângere sau nemulțumire? (Nu.) E bine că nu veți avea nicio nemulțumire. Va fi ceea ce meritați!

Cât despre acei oameni care risipesc ofrandele, nu-i așa că îi urâți? Nu vă înfurie? Ești capabil să-i supraveghezi sau să-i oprești? Lucrurile ajung la un nou nivel – este timpul să fii testat. Dacă cineva din jurul tău risipește ofrandele și insistă să cheltuie 20.000 de yuani pe un aparat ce poate fi cumpărat cu 2.000 de yuani – care vrea să cumpere cel mai bun, de cea mai înaltă calitate, cel mai modern și cel mai la modă aparat, care vrea să cheltuie bani pe cel mai scump aparat, doar pentru că banii aparțin casei lui Dumnezeu și nu provin din propriile sale buzunare – ești capabil să-l oprești? Dacă nu-l poți opri, îl poți avertiza? Îl poți raporta superiorilor? Dacă ești responsabil de gestionarea ofrandelor, poți refuza să-ți dai acordul în această situație? Dacă nu puteți face nimic din toate acestea, atunci ar trebui să fiți și voi aspru pedepsiți. Și voi risipiți ofrandele; sunteți în cârdășie cu acea persoană rea, sunteți complicii ei și ar trebui să fiți amândoi aspru pedepsiți. Ce fel de atitudine are cineva față de Dumnezeu dacă poate să risipească și să fie iresponsabil cu ofrandele? Îl are pe Dumnezeu în inima sa? (Nu.) În opinia Mea, astfel de oameni au aceeași atitudine ca Satana față de Dumnezeu. Unii spun: „Tot ce are legătură cu Dumnezeu, cu numele Său, cu ofrandele Sale sau mărturia Sa – nimic din acestea nu mă privește pe mine. Ce treabă am eu cu acei oameni care risipesc ofrandele?” Ce sunt ei? Există unii conducători și supraveghetori care aprobă totul, orice i-ar solicita bisericii să cumpere. Ei nu pun niciodată întrebări despre cereri, nu le examinează cu atenție și nu verifică dacă există probleme; fiecare cerere de a cumpăra bunuri, indiferent dacă bunurile sunt scumpe sau ieftine, practice sau nepractice, necesare sau inutile – absolut fiecare este aprobată prin semnătura lor. Ce este aprobarea ta? Este doar o semnătură? În opinia Mea, e atitudinea ta față de Dumnezeu. Atitudinea ta față de ofrandele lui Dumnezeu este atitudinea ta față de Dumnezeu. Fiecare iscălitură cu stiloul tău, de fiecare dată când îți scrii numele, este o dovadă a păcatului tău de blasfemie și lipsă de respect față de Dumnezeu. De ce n-ar fi aspru pedepsiți cei care Îl blasfemiază și sunt lipsiți de respect față de Dumnezeu în acest mod? Trebuie să fie aspru pedepsiți! Dumnezeu te aprovizionează cu adevărul, viața, tot ce ai, iar tu Îl tratezi pe El și lucrurile care Îi aparțin cu acest tip de atitudine – ce ești tu? Fiecare semnătură pe o factură este dovada păcatului tău de blasfemie față de Dumnezeu și a atitudinii tale lipsite de respect față de El; aceasta e cea mai concludentă dovadă. Indiferent ce materiale sunt cumpărate, indiferent de sumă, nici măcar nu verifici formularul de aprobare, doar semnezi dintr-o trăsătură de condei. Ești gata să aprobi în mod arbitrar achiziții de 100.000 sau de 200.000 de yuani. Într-o bună zi, va trebui să plătești prețul pentru semnătura ta – cine semnează poartă răspunderea! Întrucât te comporți astfel, întrucât poți semna la întâmplare, fără ca măcar să verifici întâi cererile și risipești în mod arbitrar ofrandele, ar trebui să porți răspunderea și să plătești prețul pentru acțiunile tale. Dacă nu te temi să înfrunți consecințele, atunci n-ai decât să-ți iscălești numele. Semnătura ta reprezintă atitudinea ta față de Dumnezeu. Dacă te poți purta astfel chiar și față de Dumnezeu, tratându-L astfel în mod deschis și nerușinat, atunci cum te aștepți să te trateze Dumnezeu? El a fost deja suficient de răbdător cu tine, ți-a dat suflare și ți-a îngăduit să trăiești până acum. În loc să continui să-L tratezi pe Dumnezeu în același mod și cu aceeași atitudine, ar trebui să mărturisești și să te căiești în fața Lui și să-ți schimbi complet atitudinea. Nu continua să rivalizezi orbește cu Dumnezeu. Dacă Îl tratezi în continuare în același mod și cu aceeași atitudine, știi care vor fi consecințele. Dacă ești incapabil să obții iertarea lui Dumnezeu, credința ta va fi fost în zadar. Ce folos va avea atunci credința ta? Crezi în Dumnezeu, dar irosești încrederea Lui în tine și însărcinarea pe care ți-a dat-o. Spune-Mi, ce ești tu? Unii oameni au rolul de conducători sau supraveghetori în casa lui Dumnezeu. Își îndeplinesc îndatoririle de mulți ani și se poate spune că am interacționat cu ei de mulți ani. În cele din urmă, am ajuns la o concluzie în privința lor: acești oameni sunt mai răi decât niște câini. Acțiunile lor nu sunt doar sfâșietoare, sunt de-a dreptul dezgustătoare. Îmi place să cresc câini și să interacționez cu ei. Câinii pe care i-am crescut de-a lungul anilor au ajuns cu toții destul de bine. În general, câinii care Îmi plac nu sunt ostili oamenilor în mod intenționat. Dacă îi arăți unui câine puțină bunătate, ți-o va înapoia înzecit. Atât timp cât ești într-adevăr bun cu el, chiar dacă lași un ziar sau o pereche de pantofi în curte, se va așeza lângă ele și le va păzi pentru tine. Uneori, dacă arunci ceva ce nu-ți trebuie, câinele va crede că ai pierdut acel lucru și-l va păzi pentru tine, fără să se îndepărteze. După o vreme, am făcut rezumatul celor observate și am spus: „Oamenii sunt mai răi decât câinii!” Câinii păzesc casele – își folosesc abilitățile și aptitudinile pentru a-ți păzi casa cu prețul vieții. Oamenii nu au nici măcar inimă, cu atât mai puțin să păzească lucrurile cu prețul vieții lor. Nu vor să spună nici măcar un cuvânt ca să protejeze lucrarea bisericii. Nu fac nici cât un câine de pază! Aceasta e deosebirea pe care am observat-o între oameni și câini. Acești oameni care risipesc ofrandele sunt inferiori unor câini de pază. Ești de acord că ar trebui aspru pedepsiți? (Da.) Dumnezeu Își pune încrederea în oameni și le încredințează lucrări și îndatoriri. Astfel, Dumnezeu îi preamărește și are o părere bună despre ei. Asta nu înseamnă că merită să facă acea lucrare, că au un calibru bun și o umanitate bună sau că se ridică la înălțimea așteptărilor acelei slujbe. Și, totuși, oamenii nu reușesc să recunoască favoarea care li se face, cred mereu că sunt capabili să facă lucrarea bisericii, că au câștigat acest merit prin muncă grea și sacrificii proprii. Tot ce au le este dăruit de Dumnezeu. Ce au câștigat ei? Se culcă pe lauri? Dumnezeu îi preamărește pe oameni prin faptul că-și îndeplinesc îndatoririle, dar ei nu reușesc să recunoască favoarea care li s-a făcut sau să înțeleagă ce este bine pentru ei. Nu se ridică la înălțimea încrederii sau a preamăririi Sale. Risipesc încrederea și preamărirea lui Dumnezeu. În astfel de cazuri, Îmi pare rău, dar trebuie să fie aspru pedepsiți. Dumnezeu le oferă ocazii oamenilor, dar ei nu știu ce este bine pentru ei, nu știu să prețuiască ocaziile date de Dumnezeu. El le oferă o șansă, dar ei nu o vor. Cred că Dumnezeu este ușor de manevrat, că este iertător și nu va vedea sau ști ce se întâmplă. Prin urmare, îndrăznesc să risipească ofrandele fără scrupule, trădând încrederea lui Dumnezeu, fiind complet lipsiți de un caracter și o conștiință umană de bază. De ce mai au credință? N-ar trebui să-și bată capul cu credința, ar trebui să-l venereze pur și simplu pe Satana. Dumnezeu nu are nevoie de venerația lor. Nu sunt demni!

Oare nu am avut părtășie mai mult sau mai puțin suficient despre primul subiect al renunțării la cariere – neimplicarea în activități de caritate? Ați înțeles adevărurile-principii din acest subiect? Care sunt principiile de aici? (Principiile sunt că munca de caritate nu este misiunea încredințată oamenilor de Dumnezeu. Nu are absolut nicio legătură cu practicarea adevărului sau cu urmărirea mântuirii. Când o persoană face câteva fapte bune, sunt doar o reflectare a comportamentului său individual.) Implicarea în activitățile caritabile nu are legătură cu urmărirea adevărului. Să nu crezi în mod eronat că, făcând acte de caritate, practici adevărul sau ai dobândit mântuirea. Aceasta e o concepție cât se poate de greșită. Practicarea adevărului nu include caritatea, nici implicarea în activități de caritate. Scopul credinței în Dumnezeu este de a dobândi mântuirea. Credința în Dumnezeu nu înseamnă să acumulezi merite sau să faci fapte bune, să te bucuri făcând fapte bune sau acte de filantropie, nici să te implici în activități de caritate. Credința în Dumnezeu nu are nicio legătură cu implicarea în activități de caritate; înseamnă să urmărești adevărul și să accepți mântuirea lui Dumnezeu. Prin urmare, toate ideile oamenilor potrivit cărora credința în Dumnezeu înseamnă să faci acte caritabile sau să te implici în activități de caritate sau că actele caritabile sunt echivalente cu credința în Dumnezeu și mulțumirea Lui sunt îngrozitor de eronate. Activitățile de caritate în care te implici sau orice lucruri faci care au legătură cu caritatea te reprezintă doar pe tine personal. Indiferent dacă sunt acțiuni ocazionale sau activități în care te implici în cariera ta, acestea reflectă doar bunul tău comportament. Acest comportament ar putea avea legătură cu o religie, cu un comportament social sau criterii morale, dar nu are absolut nicio legătură cu credința în Dumnezeu, cu urmărirea adevărului sau urmarea căii Sale și nu are nimic de-a face cu cerințele Lui. Pe de altă parte, de ce n-am face acte de caritate? Dumnezeu este un Dumnezeu milos față de oameni, care dă dovadă de compasiune și dragoste. El compătimește omenirea, deci de ce nu laudă El faptele caritabile ale oamenilor? De ce munca de caritate nu câștigă lauda lui Dumnezeu? Nu este aceasta o problemă? Cerința ca oamenii să nu facă muncă de caritate este cumva un semn că Dumnezeu nu iubește omenirea? Nu contrazice acest lucru mila lui Dumnezeu față de omenire? (Nu.) De ce nu? (Pentru că există principii în compasiunea și iubirea lui Dumnezeu, iar compasiunea și iubirea Sa sunt îndreptate spre anumiți indivizi. El le acordă celor care acceptă și practică adevărul și se căiesc în mod sincer. Cât despre acei neîncrezători care nu pot accepta adevărul, aceștia nu sunt cei pe care Dumnezeu intenționează să-i mântuiască.) Există principii pentru compasiunea și iubirea lui Dumnezeu, iar compasiunea și iubirea Sa sunt îndreptate spre anumiți indivizi. Continuă, ce mai există? Există o legătură între implicarea în acțiuni de caritate și credința în Dumnezeu? (Nu.) Prin urmare, implicarea în acțiuni de caritate intră în conflict cu credința în Dumnezeu? Când participă la orice formă de muncă de caritate, oamenii nu trebuie să-și investească timpul, energia și chiar banii? Când te implici în acțiuni de caritate, nu poți să te rezumi la vorbe goale, fără să te gândești la muncă sau fără să ții seama de ea. Dacă o tratezi cu adevărat ca pe o profesie, va trebui cu siguranță să investești timp, energie și chiar sume considerabile de bani. Odată ce ai investit timp, energie și bani, nu vei fi atunci înrobit și controlat de munca de caritate pe care o faci? Vei mai avea energie să urmărești adevărul? Vei mai avea energie să-ți faci datoria? (Nu.) Când urmărești orice carieră în viață, indiferent de cariera în care te implici, dacă o practici cu normă întreagă, vei investi și îți vei sacrifica inevitabil energia de-o viață și întreaga ta viață. Te va costa casa, sentimentele, plăcerile trupești și timpul tău. În mod similar, dacă tratezi cu adevărat caritatea drept profesie și o urmezi ca atare, îți va consuma tot timpul și toată energia. Un om are o cantitate finită de energie. Dacă ești controlat de munca de caritate și vrei să o iei în considerare atât pe aceasta, cât și credința ta în Dumnezeu, într-o măsură egală și echilibrată și, mai mult, dorești să faci ambele lucruri bine, nu va fi o sarcină ușoară. Dacă vrei să echilibrezi aceste două lucruri în același timp, dar nu ești în stare, va trebui să faci o alegere. Dacă trebuie să alegi pe care să o păstrezi și la care să renunți, cum vei decide? N-ar trebui să selectezi cel mai însemnat și mai valoros efort pe care să-l depui? Dacă atât credința în Dumnezeu, cât și implicarea în acțiuni de caritate apar în același timp în viața ta, ce alegere ar trebui să faci? (Ar trebui să aleg credința în Dumnezeu.) Oare majoritatea oamenilor nu aleg să creadă în Dumnezeu? Văzând că toți ați făcut această alegere, nu e normal ca Dumnezeu să nu le permită oamenilor să se implice în activități de caritate? (Ba da.) Munca de caritate a ajutat multe ființe vii și a oferit ajutor multor oameni, dar ce vei câștiga în cele din urmă din asta? Îți vei satisface vanitatea. Înseamnă cu adevărat că ai câștigat ceva și este ceea ce ar trebui să câștigi? Idealul tău se va fi realizat, valoarea ta va fi fost demonstrată și asta e tot – dar este aceasta calea pe care ar trebui să mergi în viață? (Nu.) Ce vei câștiga în cele din urmă din asta? (Deșertăciune.) Nu vei câștiga absolut nimic. Vanitatea ta va fi temporar satisfăcută, vei primi câteva laude de la alții sau medalii și onoruri în societate, dar asta e tot și toată energia și timpul tău se vor fi epuizat. Ce vei fi câștigat? Onoare, o reputație bună și elogii – toate acestea sunt lucruri deșarte. Însă adevărurile pe care ar trebui să le înțeleagă oamenii și căile pe care ar trebui să meargă în această viață nu pot fi înțelese sau dobândite prin simpla implicare în activități de caritate. Credința în Dumnezeu e diferită. Dacă te sacrifici cu sinceritate pentru Dumnezeu și urmărești adevărul, atunci timpul și energia investită de tine vor produce rezultate bune și pozitive. Dacă știi și înțelegi lucrurile pe care oamenii ar trebui să le priceapă cel mai mult – cum să trăiască și să-L slăvească pe Dumnezeu, cum să privească diferite chestiuni, ce puncte de vedere și atitudini ar trebui să aibă când acționează, care este cel mai corect mod de a se comporta și cum să se comporte într-un mod ce va fi lăudat de Creator, într-un mod care înseamnă că persoana merge pe calea corectă – atunci aceasta e calea corectă și înseamnă să câștigi într-adevăr ceva. În viața ta, vei fi câștigat multe lucruri pe care non-credincioșii nu le pot învăța, lucruri pe care cineva cu umanitate ar trebui să le aibă. Aceste lucruri vin de la Dumnezeu, de la adevăr și vor fi devenit viața ta. Pe baza lor, te vei transforma într-o persoană care consideră adevărul drept viața sa; viața ta nu va mai fi deșartă, iar tu nu vei mai fi nedumerit și nu vei mai șovăi. Oare acestea nu sunt câștiguri superioare și mai valoroase? Nu sunt mai valoroase decât să faci câteva fapte caritabile pentru a-ți satisface vanitatea o clipă? (Ba da.) Aceste câștiguri care implică adevărul și calea pe care ar trebui să meargă oamenii, îți vor da o nouă viață. Nimic din lumea omenească nu se poate compara cu această nouă viață și nimic nu o poate înlocui. Desigur, această viață nouă e neprețuită și veșnică. Este ceva ce vei obține după ce ți-ai dedicat timpul, energia și tinerețea, după ce ai plătit un anumit preț și ai făcut anumite sacrificii. Nu merită oare? Merită mai mult ca sigur. Dar ce vei câștiga dacă te implici în activități de caritate? Nu vei câștiga nimic. Acele onoruri și medalii nu sunt câștiguri. Aprobarea și confirmarea celorlalți, faptul că alții spun că ești o persoană bună sau un mare filantrop – pot fi acestea considerate câștiguri? (Nu.) Toate acestea sunt lucruri temporare și vor păli curând, pe măsură ce trece timpul. Când nu vei mai putea ține aceste lucruri, când nu le vei mai putea simți, vei fi plin de regrete, spunând: „Ce am făcut în viața mea? Am avut grijă de câteva pisici și de câțiva câini, am adoptat niște orfani, am ajutat câțiva oameni sărmani să ducă vieți bune, să mănânce mâncare bună și să aibă haine frumoase de purtat, dar cum rămâne cu mine? Pentru ce am trăit eu? E posibil să fi trăit doar pentru ei? Asta e misiunea mea? Asta e responsabilitatea pe care mi-a încredințat-o Cerul? Asta e obligația pe care mi-a dat-o Cerul? Cu siguranță nu. Atunci pentru ce trăiește o persoană în această viață? De unde vin oamenii și unde se vor duce ei în viitor? Nu înțeleg aceste chestiuni fundamentale.” Și, astfel, când vei ajunge în acest stadiu, vei simți că acele onoruri nu sunt câștiguri, că sunt doar lucruri exterioare. Aceasta deoarece vei fi fost aceeași persoană dacă nu te-ai fi implicat în munca de caritate ca după realizarea actelor caritabile până în ziua respectivă, obținând toate acele elogii și onoruri – în ambele cazuri, viața ta interioară nu se va fi schimbat. Lucrurile pe care nu le înțelegi îți vor fi tot necunoscute, vei fi în continuare derutat și nedumerit. Și, în acel moment, vei fi nu doar mai nedumerit și mai confuz, dar te vei simți și mai neliniștit. În acest punct, va fi prea târziu pentru regrete. Viața ta se va fi scurs, cea mai bună perioadă a ta se va fi dus, iar tu vei fi ales calea greșită. Prin urmare, înainte de a lua decizia de a te implica în activități de caritate sau când abia ai început munca de caritate, dacă dorești să urmărești adevărul și să obții mântuirea, ar trebui să renunți la astfel de idei. Bineînțeles, ar trebui să renunți și la toate activitățile legate de această muncă și să te avânți din toată inima pe calea credinței în Dumnezeu și a urmăririi mântuirii. În cele din urmă, chiar dacă ceea ce obții și câștigi nu este la fel de mult sau de tangibil precum ți-ai imaginat inițial, cel puțin nu vei fi plin de regrete. Oricât de puțin vei câștiga, tot va fi mai mult decât ceea ce vor primi cei care și-au petrecut toată viața în sânul religiei, crezând în Domnul. Asta e realitatea. Prin urmare, când alegi o carieră, într-o privință, oamenii trebuie să renunțe la ideile și planurile lor de a se implica în acțiuni de caritate. În altă privință, ar trebui și să-și corecteze noțiunile referitoare la gândurile lor. Nu e cazul să-i invidieze pe acei oameni din societate care se implică în munca de caritate sau să-și spună cât de altruiști, măreți, nobili și dezinteresați sunt, zicând: „Privește cât de nobil și altruist se poartă în timp ce ajută alți oameni. Noi de ce nu putem fi altruiști? De ce nu putem face asta?” În primul rând, nu e nevoie să-i invidiezi. În al doilea, nu e nevoie să-ți faci reproșuri. Dacă Dumnezeu nu i-a ales, au propriile misiuni și preocupări. Orice ar urmări, fie că e vorba de faimă și profit sau de a-și realiza propriile idealuri și dorințe, acest lucru nu trebuie să te preocupe. Ce ar trebui să te preocupe este ce se cuvine să urmărești și ce tip de cale ar trebui să urmezi. Cea mai practică chestiune este că, întrucât Dumnezeu te-a ales, ai intrat în casa Lui, ești un membru al bisericii și, mai mult, te afli în rândul celor care își îndeplinesc îndatoririle, ar trebui să cugeți la felul în care să pornești pe calea mântuirii în timp ce-ți îndeplinești datoria, la modul în care să practici adevărul, să intri în adevărul-realitate și să ajungi în punctul în care cuvintele lui Dumnezeu îți sunt întipărite în minte și devin viața ta prin ceea ce urmărești și diversele prețuri pe care le plătești. În viitorul nu prea îndepărtat, când vei privi înapoi la starea în care erai când ai ajuns pentru prima dată să crezi în Dumnezeu, vei descoperi că viața ta interioară s-a schimbat. Nu vei mai fi o persoană a cărei viață se bazează pe firile sale corupte. Nu vei mai fi o persoană arogantă, ignorantă, agresivă și nesăbuită care se consideră fără egal, așa cum ai fost odată. În schimb, cuvântul lui Dumnezeu va fi devenit noua ta viață. Vei ști cum să urmezi calea lui Dumnezeu și cum să te ocupi de tot ceea ce întâlnești în viață potrivit intențiilor lui Dumnezeu și în conformitate cu adevărurile-principii. Vei petrece fiecare zi într-o astfel de manieră chibzuită și vei avea un obiectiv și o direcție precisă în tot ceea ce faci. Vei ști ce ar trebui și ce nu ar trebui să faci. Toate aceste lucruri vor fi clare ca lumina zilei în mintea ta. Viața ta zilnică nu va fi derutantă, epuizantă sau deprimantă. În schimb, va fi plină de lumină, va avea țeluri și o direcție. În același timp, vei simți motivație în inima ta. Vei simți că te-ai schimbat, că ai câștigat o nouă viață și că ai devenit o persoană care a transformat cuvintele lui Dumnezeu în viața sa. Nu este bine? (Ba da.) Vom încheia aici părtășia noastră despre neimplicarea în activități de caritate, care este primul principiu din subiectul renunțării la cariere.