Subiectul părtășiei noastre din această etapă este renunțarea la ceea ce urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor. La ultima noastră întrunire, am avut părtășie despre renunțarea la anumite poveri care provin din familia noastră. Referitor la poverile care provin din familia noastră, am avut părtășie mai întâi despre așteptările pe care le nutresc părinții, apoi despre așteptările părinților de la urmașii lor. Toate acestea sunt lucruri la care oamenii ar trebui să renunțe pe parcursul urmăririi adevărului, nu-i așa? (Da.) Referitor la renunțarea la ceea ce urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor, am enumerat patru categorii în total. Prima categorie cuprinde interesele și hobbyurile, a doua este căsătoria, iar a treia este familia – am avut deja părtășie despre acestea trei. Care este ultima categorie rămasă? (Cariera.) A patra categorie este cariera; ar trebui să avem părtășie despre aceasta. V-ați gândit vreunul dintre voi la acest subiect până acum? Dacă da, puteți vorbi primii despre el. (Obișnuiam să cred că succesul sau eșecul cuiva în carieră reflectă succesul sau eșecul său ca persoană. Credeam că, dacă cineva nu este dedicat carierei sale sau dacă și-o ratează, înseamnă că a dat greș ca persoană.) Acum, când vine vorba despre problema renunțării la carieră, la ce ar trebui să renunțăm? (Oamenii ar trebui să renunțe la ambițiile și dorințele privind carierele lor.) Acesta e un mod de a vedea lucrurile. La ce lucruri vă puteți gândi să renunțați când vine vorba de „cariere” în cadrul renunțării la ceea ce urmăriți, la idealurile și dorințele voastre? N-ar trebui să rezolvați diversele probleme pe care vi le provoacă o carieră pe parcursul urmăririi adevărului? (În trecut, când trăiam în lumea laică, obișnuiam să cred că trebuia să am succes în cariera mea, că trebuia să obțin recunoaștere. Ca urmare, mi-am urmărit cu disperare cariera, dorind să mă disting. Chiar și după ce am ajuns să cred în Dumnezeu, tot doream să mă fac remarcat în casa Lui, să fiu privit cu admirație de alții. Această problemă a devenit un obstacol însemnat în calea intrării mele în viață.) Ceea ce înțelegeți prin „carieră” este, în esență, ceea ce urmărești individual, dar are și legătură cu calea pe care merge cineva. Prin urmare, în părtășia noastră despre „cariere” din cadrul subiectului despre renunțarea la ceea ce urmărim, la idealurile și dorințele noastre, nu voi menționa deocamdată niciun conținut legat de ceea ce urmăresc oamenii. Vom discuta în principal despre sensul literal al termenului „carieră”. La ce se referă „cariera”? Este serviciul sau munca pe care o prestează oamenii pentru a-și întreține familiile în timp ce trăiesc în lume. Acest subiect face parte din categoria „cariere” din cadrul subiectului despre renunțarea la ceea ce urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor, despre care dorim să avem părtășie. Se referă la domeniul și principiile de desfășurare a unei slujbe pentru întreținerea familiei și selectarea unei profesii în societate, în timp ce oamenii cred în Dumnezeu și urmăresc adevărul. În mod firesc, acest subiect va atinge mai mult sau mai puțin o parte din conținutul despre ceea ce urmăresc oamenii și cerințele lui Dumnezeu privind munca pe care o desfășoară un credincios. Se poate spune și că are legătură cu gândurile și punctele de vedere pe care ar trebui să le aibă un credincios față de diversele slujbe și cariere din lume. Subiectele referitoare la cariere sunt destul de vaste; le vom clasifica în categorii și, astfel, îi vom ajuta pe oameni să înțeleagă ce standarde și cerințe are Dumnezeu pentru carierele urmate de credincioși și cei care urmăresc adevărul, precum și gândurile și punctele de vedere cerute de Dumnezeu de la credincioși și de la cei care urmăresc adevărul atunci când își exercită sau abordează profesiile. Aceasta le va permite oamenilor să renunțe la ceea ce urmăresc și la dorințele lor despre cariere care există în noțiunile și năzuințele lor. În același timp, va corecta și punctele de vedere greșite pe care le au oamenii despre profesiile pe care le exercită sau carierele pe care le urmăresc în lume. Vom împărți conținutul despre carierele la care ar trebui să renunțe oamenii în patru aspecte principale: primul aspect pe care trebuie să-l înțeleagă oamenii este să nu se implice în acțiuni de caritate; al doilea aspect este să se mulțumească doar să aibă hrană și îmbrăcăminte; al treilea aspect este să nu se apropie de diversele forțe sociale; al patrulea este să nu se implice în politică. Vom avea părtășie despre chestiunile legate de renunțarea la cariere pe baza conținutului acestor patru aspecte. Gândiți-vă, conținutul acestor patru aspecte are vreo relevanță pentru lucrurile despre care ați avut părtășie? (Nu.) Despre ce ați avut părtășie? (Despre lucrurile urmărite personal.) Subiectul părtășiei voastre nu are legătură cu adevărurile-principii, ci doar cu o mică parte din lucrurile urmărite personal. Aceste patru aspecte despre care avem părtășie implică diverse principii din cadrul subiectului despre cariere. Dacă oamenii înțeleg aceste diverse principii, le va fi ușor să renunțe la ce trebuie să renunțe în privința carierelor pe parcursul urmăririi adevărului. Le va fi ușor să renunțe la aceste lucruri deoarece înțeleg aceste aspecte ale adevărului. Dacă nu înțelegi însă aceste adevăruri, îți va fi foarte greu să renunți la aceste lucruri. Haideți să avem părtășie pe rând despre aceste patru principii ale renunțării la cariere.

În primul rând, nu vă implicați în acțiuni de caritate. Ce înseamnă să nu vă implicați în acțiuni de caritate? E ușor de înțeles sensul literal al cuvintelor. Aveți cu toții, mai mult sau mai puțin, o idee despre caritate, nu-i așa? De exemplu, orfelinatele, adăposturile și atâtea alte organizații caritabile din societate – toate acestea sunt organizații și denumiri legate de activitățile caritabile. Așadar, când vine vorba de carierele pe care le urmează oamenii, prima cerință a lui Dumnezeu este să nu se implice în acțiuni de caritate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că oamenii nu ar trebui să facă lucruri caritabile sau să se implice într-un domeniu asociat carității. Nu e ușor de înțeles? Fiind o persoană care crede în Dumnezeu, care trăiește într-un corp fizic, are o familie și o viață și care are nevoie de bani ca să se întrețină pe sine și familia sa, trebuie să exerciți o profesie. Indiferent ce tip de profesie exerciți, prima cerință a lui Dumnezeu de la oameni este să nu se implice în acțiuni de caritate. Nu ar trebui să faci acte de caritate deoarece crezi în Dumnezeu sau pentru a-ți câștiga propria existență fizică. Acea lucrare nu este ocupația în care ar trebui să te implici. Nu este o ocupație pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu și, cu siguranță, nu este o datorie încredințată de Dumnezeu. Lucruri precum caritatea nu sunt relevante pentru credincioșii în Dumnezeu sau pentru cei care urmăresc adevărul. Dimpotrivă, se poate spune că, dacă te implici în acțiuni de caritate, Dumnezeu nu le va comemora. Chiar dacă o faci bine, în mod satisfăcător și dobândești recunoașterea societății și chiar a fraților și surorilor, Dumnezeu nu le va recunoaște sau comemora. El nu te va comemora și, în cele din urmă, nu te va binecuvânta, nu va face o excepție îngăduindu-ți să obții mântuirea sau oferindu-ți o destinație minunată fiindcă te-ai ocupat pe vremuri de caritate, fiindcă ai fost pe vremuri un mare filantrop, ai ajutat mulți oameni, ai făcut numeroase fapte bune, ai fost de folos multor oameni sau chiar ai salvat multe vieți. Cu alte cuvinte, implicarea în lucrarea de caritate nu este o condiție necesară pentru mântuire. Atunci ce includ activitățile caritabile? De fapt, într-o măsură mai mare sau mai mică, toți se gândesc la unul sau două lucruri care pot fi considerate cu certitudine un tip de lucrare de caritate. De exemplu, adoptarea câinilor fără stăpân. Deoarece unele țări nu au un control strict al animalelor sau din cauza condițiilor economice precare, deseori sunt câini fără stăpân pe străzi sau în anumite zone. Ce înseamnă „câine fără stăpân”? Înseamnă că unii oameni nu-și permit să-și țină câinii sau nu vor, așa că îi abandonează, ori poate câinii s-au pierdut dintr-un anumit motiv și ajung să stea pe străzi. Ai putea să te gândești: „Cred în Dumnezeu, așa că ar trebui să adopt aceste animale, deoarece este intenția Lui să facem fapte bune, e ceva ce aduce slavă numelui lui Dumnezeu și este o responsabilitate pe care credincioșii în Dumnezeu ar trebui să și-o asume. Este o obligație de la care nu ne putem sustrage.” Prin urmare, când vezi câini sau pisici fără stăpân, îi iei acasă și îi adopți, trăind modest ca să le cumperi mâncare. Unii oameni chiar își investesc salariile și banii de cheltuială în scopul acesta, ajung într-un final să adopte tot mai mulți câini și pisici și sunt nevoiți să închirieze o casă. Procedând astfel, banii pentru cheltuielile lor de întreținere devin tot mai insuficienți, iar salariul lor nu le mai acoperă, așa că nu au de ales decât să împrumute bani. Dar, indiferent cât de dificile devin lucrurile, ei simt că este o obligație de la care nu se pot sustrage, o responsabilitate pe care nu o pot refuza și că ar trebui să o considere o faptă bună și să o facă în consecință. Ei consideră că practică adevărul și susțin principiile. Cheltuie o sumă mare de bani, energie și timp adoptând aceste pisici și acești câini fără stăpân, pentru a se implica în lucrarea de caritate și se simt foarte împăcați și împliniți în inimile lor, au o părere foarte bună despre ei, iar unii oameni chiar își spun: „Aceasta înseamnă să Îl slăvesc pe Dumnezeu, adopt creaturi pe care le-a creat El – este o faptă nespus de bună și Dumnezeu o va lăuda cu siguranță.” Sunt corecte aceste gânduri? (Nu sunt corecte.) Dumnezeu nu ți-a încredințat această sarcină. Nu este nici obligația, nici responsabilitatea ta. Dacă întâlnești pisici sau câini fără stăpân și îți plac, este în regulă să adopți unul sau doi. Însă dacă tratezi adoptarea animalelor fără stăpân drept o formă de operă caritabilă, considerând caritatea drept ceva ce un credincios în Dumnezeu ar trebui să facă, atunci te înșeli amarnic. Acesta este un mod denaturat de a pricepe și înțelege lucrurile.

Mai sunt și oameni care, crezând în capacitatea lor de supraviețuire, folosesc puținii bani în plus pe care îi au pentru a-i ajuta pe cei sărmani din jurul lor. Le oferă haine, mâncare, lucruri necesare zilnic și chiar bani, considerând că este un tip de obligație pe care ar trebui să și-o asume. Ba chiar pot să aducă oameni săraci în casele lor, să le împărtășească Evanghelia și să le ofere bani de cheltuială. Acești oameni sărmani acceptă să creadă în Dumnezeu. După aceea, le oferă mâncare și adăpost, crezând că-și îndeplinesc datoria și obligația proprie. De asemenea, există oameni care observă că unii orfani din societate nu au fost încă adoptați. Au puțini bani de cheltuială în plus, așa că merg și-i ajută pe acești orfani, înființând case sociale și orfelinate și adoptând orfanii. După ce-i adoptă, le asigură hrană, adăpost și educație și chiar îi cresc până devin adulți. Nu doar continuă să facă acest lucru, dar îl și transmit generației următoare. Consideră că este o faptă incredibil de bună, ceva ce trebuie binecuvântat și o acțiune demnă de a fi lăudată de Dumnezeu. Chiar și în perioadele de răspândire a Evangheliei, unii văd potențiali destinatari ai Evangheliei din medii sărace, care au convingeri religioase, și se simt obligați să-i ajute și să le dea de pomană. Dar răspândirea Evangheliei e răspândirea Evangheliei, nu este muncă de caritate sau acordare de ajutor. Scopul predicării Evangheliei este de a-i aduce pe cei care pot să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și să accepte adevărul, și anume pe oile lui Dumnezeu, în casa Lui, în prezența Lui, dându-le o șansă la mântuire. Nu are legătură cu ajutorarea oamenilor săraci, ca aceștia să aibă ce mânca și ce îmbrăca, să aibă viața unei persoane normale și să nu moară de foame. Prin urmare, din orice perspectivă și în orice privință, fie că este vorba de ajutorarea animalelor sau de sprijinirea săracilor ori a celor care nu-și pot satisface nevoile de bază, această chestiune a implicării în acțiuni de caritate nu este ceea ce Dumnezeu cere în cadrul datoriei, responsabilității sau obligației pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană. Nu are legătură cu credința oamenilor în Dumnezeu și cu practicarea adevărului. Dacă oamenii au o inimă bună și sunt dispuși să facă asta sau dacă întâlnesc ocazional anumiți indivizi care au nevoie de sprijin, pot să ajute dacă sunt capabili. Totuși, nu ar trebui să consideri asta o sarcină încredințată ție de Dumnezeu. Dacă ai posibilitatea și condițiile, poți ajuta ocazional, dar te reprezintă doar pe tine personal, nu casa lui Dumnezeu și, în mod sigur, nu cerințele Sale. Desigur, aceste fapte nu înseamnă că ai satisfăcut intențiile lui Dumnezeu și, cu siguranță, nu înseamnă că practici adevărul. Reprezintă, pur și simplu, conduita ta personală. Dacă procedezi astfel ocazional, Dumnezeu nu te va condamna pentru asta, dar nici nu va lăuda acest lucru – asta e tot. Dacă faci din asta o carieră, deschizând aziluri, case sociale, orfelinate, adăposturi de animale sau chiar luând atitudine în vremuri de dezastru și strângând fonduri de la frații și surorile din biserică sau din comunitate pentru a le dona zonelor sau persoanelor calamitate, cât de bine crezi că procedezi? Mai mult, când în anumite zone au loc cutremure, inundații sau alte dezastre naturale sau provocate de om, unii indivizi abordează biserica pentru a cere donații de la frați și surori. Mai rău decât atât, unii chiar folosesc ofrandele pentru a ajuta aceste zone și persoane afectate de dezastre. Ei consideră că aceasta este obligația fiecărui credincios și o obligație pe care biserica, drept organizație a comunității sociale, ar trebui să o îndeplinească. O consideră o cauză dreaptă, nu doar cerând contribuții de la frați și surori, ci și îndemnând biserica să aloce ofrandele pentru a ajuta aceste zone calamitate. Ce părere aveți despre asta? (Este rău.) Este doar rău? Discutați despre natura acestei chestiuni. (Ofrandele sunt destinate răspândirii Evangheliei, pentru a extinde lucrarea evanghelică. Nu sunt destinate sprijinirii în caz de dezastre sau ajutorării celor sărmani.) (Sprijinul în caz de dezastre nu are legătură cu adevărul; acordarea lui nu înseamnă că este practicat adevărul și, cu siguranță, nu este mărturia unei schimbări a firii.) Fiindcă toată lumea trăiește pe aceeași planetă, unii oameni cred că locuitorii de pe Pământ formează o mare familie și, când o parte dintre ei au necazuri, ceilalți ar trebui să facă front comun pentru a oferi sprijin. Ei consideră că ar trebui să depună toate eforturile pentru ca oamenii dintr-o zonă calamitată să simtă căldura semenilor lor și să beneficieze de căldură sufletească și sprijin din partea bisericii. Consideră acest lucru o faptă nespus de bună, care Îl onorează pe Dumnezeu și o șansă minunată de a fi martor pentru El. Când le ceri să nu se abată de la principii în timp ce își îndeplinesc îndatoririle și să-și alinieze practicile cu rânduielile de lucru și cuvintele lui Dumnezeu, unii oameni se simt lipsiți de entuziasm și motivație. Ei nu contemplă aceste lucruri în inima lor. Dar când vine vorba de alocarea ofrandelor pentru a-i ajuta pe oamenii din națiunile sărace sau înapoiate, cumpărându-le echipamente pentru realizarea îndatoririlor și ajutându-i să ducă o viață cu hrană și haine suficiente, devin deosebit de entuziasmați și dornici să se apuce de treabă, dorind să facă din ce în ce mai mult. De ce sunt atât de entuziasmați? Pentru că doresc să devină mari filantropi. Imediat ce este menționat un mare filantrop, încep să se simtă deosebit de nobili. Se simt onorați mai ales să-și sacrifice eforturile de dragul vieților acestor oameni săraci și să-și răspândească propria lumină și căldură sufletească. Sunt extrem de încântați de acest lucru și, în consecință, unii oameni sunt dornici în special să se implice în aceste activități. Dar care este scopul din spatele acestei dorințe remarcabile de a face aceste lucruri? Este cu adevărat de a-L cinsti pe Dumnezeu? Oare Dumnezeu are nevoie de acest tip de cinste? Are El nevoie de acest tip de mărturie? Se poate ca numele Său să sufere vreo umilință dacă nu dai bani sau nu oferi sprijin? Își va pierde Dumnezeu slava? Este posibil ca Dumnezeu să fie slăvit când faci acest lucru? Va fi El mulțumit? Așa stau lucrurile? (Nu.) Atunci ce se întâmplă? De ce sunt acești oameni atât de dornici să facă asta? Oare au intenția de a-și satisface propria vanitate? (Da.) Intenția este de a primi o apreciere de la cei pe care i-au ajutat, de a fi lăudați pentru generozitatea, mărinimia și averea lor. Unii oameni au mereu un spirit eroic: doresc să fie salvatori. De ce nu te salvezi pe tine însuți? Știi ce fel de lucru ești? Dacă ești capabil să-i salvezi pe alții, de ce nu poți să te salvezi pe tine? Dacă ești atât de generos, ce-ar fi să te vinzi pe tine și să le dai banii acelor oameni ca să-i ajuți? De ce să folosești ofrandele? Dacă ești în stare, ar trebui să nu mai mănânci și să nu mai bei sau să mănânci o singură masă pe zi și să folosești banii pe care-i economisești pentru a-i ajuta pe acei oameni, așa încât să mănânce bine și să poarte haine călduroase. De ce folosești greșit ofrandele lui Dumnezeu? Nu înseamnă asta că ești generos pe cheltuiala casei lui Dumnezeu? (Ba da.) Ești generos pe cheltuiala casei lui Dumnezeu, primești titlul de „mare filantrop” de la alții, îți satisfaci propria dorință vanitoasă de a fi necesar altora – nu este o nerușinare? (Ba da.) Întrucât este o acțiune nerușinată, ar trebui sau nu să fie întreprinsă? (Nu ar trebui.) Natura răspândirii Evangheliei de către casa lui Dumnezeu nu este de a face acte de caritate; este de a căuta oi care pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu, de a-i aduce pe acești oameni înapoi în prezența Lui, de a accepta mustrarea și judecata Sa și de a primi mântuirea Lui. Este o cooperare cu planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, nu o implicare în acțiuni de caritate, nu oferirea de sprijin sau predicarea Evangheliei oriunde există sărăcie. Aceasta echivalează cu a face muncă de caritate sub pretextul de a răspândi Evanghelia, pentru a asigura că acești oameni sunt bine hrăniți și îmbrăcați, că folosesc tehnologie modernă și se bucură de o viață modernă – pot aceste acțiuni să îi mântuiască pe oameni? Astfel de acțiuni nu pot atinge scopul de a răspândi Evanghelia și de a mântui oamenii. Răspândirea Evangheliei nu înseamnă implicarea în acțiuni de caritate, ci câștigarea inimilor, aducerea oamenilor înaintea lui Dumnezeu, permițându-le să accepte adevărul și mântuirea Sa – nu are legătură cu a oferi ajutor. Din cauza nevoilor lucrării bisericești, unii oameni își abandonează serviciul și familia, pentru a se concentra în permanență asupra îndatoririlor proprii, iar casa lui Dumnezeu le asigură cheltuielile de trai. Dar acesta nu este un ajutor, nici nu reprezintă o muncă de caritate. Când casa lui Dumnezeu răspândește Evanghelia și întemeiază biserica, nu înființează instituții de binefacere sau adăposturi. Scopul nu este de a utiliza aceste beneficii sau fonduri pentru a-i mitui pe oameni sau pentru a-i lăsa în casa lui Dumnezeu ca să primească mâncare și băutură de pomană. Casa lui Dumnezeu nu tolerează paraziții sau cerșetorii, nu găzduiește vagabonzi sau orfani, nici nu oferă ajutor oamenilor care nu au ce mânca. Dacă cineva nu-și permite să mănânce, înseamnă că e leneș sau incapabil. E vina lui și nu are nicio legătură cu răspândirea Evangheliei de către noi. Răspândim Evanghelia ca să câștigăm oameni, ca să-i câștigăm pe cei care pot să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și să accepte adevărul, nu pentru a vedea cine e sărac, cine e demn de milă, cine e oprimat sau cine nu are la cine apela, astfel încât să-l putem găzdui sau ajuta. Răspândirea Evangheliei are propriile principii și standarde și există cerințe și standarde privind potențialii destinatari ai Evangheliei. Nu înseamnă să căutăm cerșetori. Prin urmare, dacă privești răspândirea Evangheliei ca pe un efort caritabil, te înșeli. Sau dacă ești de părere că te implici în acțiuni de caritate atunci când faci această datorie de răspândire a Evangheliei și când te implici în această lucrare, te înșeli și mai mult. Atât această direcție, cât și punctul de plecare sunt inerent greșite. Dacă cineva are un astfel de punct de vedere sau aplică o astfel de direcție în acțiunile sale, ar trebui să-și corecteze și să-și schimbe rapid punctul de vedere. Lui Dumnezeu nu Îi este niciodată milă de săraci sau de cei oprimați din păturile de jos ale societății. Față de cine are Dumnezeu compasiune? Trebuie să fie, cel puțin, cineva care crede în Dumnezeu, cineva care poate accepta adevărul. Dacă nu-L urmezi pe Dumnezeu, te împotrivești Lui și-L hulești, va avea El compasiune față de tine? Acest lucru este imposibil. Prin urmare, oamenii nu ar trebui să creadă în mod greșit: „Dumnezeu este plin de compasiune. Îi este milă de cei oprimați, de cei căzuți în dizgrație, de cei umiliți, de cei care sunt marginalizați și nu au la cine să apeleze în societate. Lui Dumnezeu Îi este milă de toți și îi lasă să intre în casa Lui.” Acest lucru este greșit! Sunt noțiunile și închipuirile tale. Dumnezeu n-a spus sau n-a făcut niciodată astfel de lucruri. Sunt doar dorințele tale deșarte, ideile tale despre bunătatea umană, care nu au legătură cu adevărul. Privește oamenii pe care Dumnezeu i-a ales și i-a adus în casa Lui. Indiferent de clasa socială, I-a fost lui Dumnezeu milă sau a compătimit El pe cineva pentru că nu avea nimic de mâncare și l-a adus în casa Lui? Nu a făcut asta cu absolut nimeni. Dimpotrivă, acei oameni care au fost aleși de Dumnezeu, indiferent de clasa lor socială – chiar dacă erau agricultori – nu s-a întâmplat niciodată să nu aibă ce mânca și nu există niciun cerșetor printre ei. Aceasta este o mărturie a binecuvântărilor lui Dumnezeu. Dacă El te-a ales și ești unul dintre aleșii Săi, nu te va lăsa să ajungi atât de nevoiaș încât să nu-ți permiți să mănânci sau să ajungi în punctul în care trebuie să cerșești mâncare. În schimb, Dumnezeu îți va da îmbrăcăminte și mâncare din belșug. Unii oameni care cred în Dumnezeu au mereu unele concepții greșite. Ce cred ei? „Cei mai mulți dintre credincioșii în Dumnezeu provin din cele mai joase pături ale societății, iar unii pot fi chiar cerșetori.” Așa stau lucrurile? (Nu, nu stau așa.) Există chiar oameni care răspândesc zvonuri potrivit cărora Eu aș fi fost pe vremuri cerșetor. Am spus: „Bine atunci, M-am înveștmântat vreodată în pânză de sac și am purtat un toiag? Dacă spui că am fost cerșetor, cum de Eu n-am știut asta?” Despre Mine este vorba, dar nici măcar Eu nu știu; n-are absolut nicio noimă! Când Dumnezeu a spus: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Și odihnească capul”, ce înseamnă asta? Spune Dumnezeu că a devenit un cerșetor? Spune că nu era sprijinit și n-avea ce mânca? (Nu, nu spune asta.) Nu spune. Atunci ce înseamnă această afirmație? Înseamnă că lumea și omenirea Îl abandonaseră pe Dumnezeu; arată că nu exista niciun loc pentru Dumnezeu, iar El a venit să mântuiască omenirea, însă nu L-au acceptat. Nimeni nu era dispus să-L primească pe Dumnezeu. Această afirmație arată latura urâtă a omenirii corupte și reflectă suferința pe care Dumnezeu întrupat a îndurat-o în lumea umană. Când Dumnezeu a spus asta, unii oameni s-au gândit: „Lui Dumnezeu Îi plac cerșetorii, iar noi ne descurcăm mult mai bine decât ei, așa că avem un statut mai înalt în ochii lui Dumnezeu.” Prin urmare, sunt dispuși să-i ajute pe cerșetori. Aceasta este o înțelegere complet greșită din partea oamenilor, ține de gândurile și punctele lor de vedere false. Nu are absolut nicio legătură cu esența lui Dumnezeu, cu firea Lui sau cu iubirea și compasiunea Sa.

Unii oameni spun: „Vorbești despre renunțarea la «carieră» în cadrul subiectului despre renunțarea la ceea ce urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor și le spui să nu facă acte de caritate. Dar de ce subliniezi mereu să tratăm bine animalele și să nu le facem rău? Ce înseamnă asta? Câinii și pisicile sunt chiar ținute în casa lui Dumnezeu și oamenii nu au voie să le facă rău.” Spuneți-Mi, e vreo deosebire între asta și a face acte de caritate? Este același lucru? (Nu, nu este.) Ce se întâmplă aici? (A nu face rău diverselor tipuri de animale este o exprimare a umanității normale.) Aceasta e o exprimare a umanității normale. Atunci care ar trebui să fie practica și manifestarea umanității normale? (Întrucât cineva alege să le țină, trebuie să-și îndeplinească responsabilitatea.) Să-și îndeplinească responsabilitatea – există ceva mai exact? (Trebuie să aibă grijă de ele.) Aceasta este o acțiune exactă. Ce principii ar trebui urmate? Aceasta implică adevărul. Dați-Mi voie să explic, iar voi ascultați și vedeți dacă implică adevărul. A avea grijă de creaturile pe care le-a creat Dumnezeu este o exprimare a umanității normale. Mai concret, înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea față de ele și să ai mare grijă de ele. Întrucât ai ales să le ții, trebuie să-ți îndeplinești responsabilitatea. Animalele de companie trebuie ținute și îngrijite de oameni. Ele se deosebesc de animalele sălbatice, care nu au nevoie să ai grijă de ele. Cel mai mare respect și cea mai mare grijă pe care le-o poți arăta animalelor sălbatice este să eviți să le distrugi intenționat habitatul și să nu le vânezi sau ucizi. Cât privește păsările domestice, vitele sau animalele de companie pe care oamenii le țin în casele lor, întrucât ai ales să le ții, ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitatea. Cu alte cuvinte, în funcție de situația ta, ține-le puțin companie dacă ai timp, iar dacă ești ocupat, asigură-te măcar că sunt hrănite și îngrijite. În esență, ar trebui să le prețuiești. Ce înseamnă să le prețuiești? Să respecți viața pe care a creat-o Dumnezeu și să ai grijă de creaturile pe care le-a creat El. Prețuiește-le, ai grijă de ele: asta nu înseamnă caritate, înseamnă să le tratezi cum se cuvine. Este acesta un principiu? (Da.) Nu sunt acțiuni de caritate. La ce se referă caritatea? Nu se referă la îndeplinirea unei responsabilități sau la prețuirea vieții. Înseamnă să depășești sfera capacității și energiei tale și să faci din asta o carieră. Nu are nicio legătură cu creșterea animalelor de companie. Dacă cineva nu poate da dovadă nici de puțină dragoste sau responsabilitate față de animalele pe care le ține, ce fel de persoană este? Are umanitate? (Nu are umanitate.) Acestei persoane îi lipsește cel puțin umanitatea. În realitate, câinii și pisicile nu cer foarte multe de la oameni. Indiferent cât de mult le iubești sau dacă îți plac sau nu, ar trebui cel puțin să fii responsabil să ai grijă de ele, ar trebui să le hrănești la timp și să nu le maltratezi – e suficient. În funcție de situația ta economică, ar trebui să le oferi mâncarea sau condițiile de trai pe care ți le permiți. Asta-i tot. Condițiile lor de supraviețuire nu sunt foarte solicitante. Ar trebui, pur și simplu, să te abții de la a le maltrata. Dacă oamenii nu pot da dovadă nici măcar de acest strop de dragoste, asta arată cât de precară este umanitatea lor. La ce se referă maltratarea? Să le lovești și să le cerți fără motiv, să nu le hrănești când au nevoie de mâncare, să nu le plimbi când au nevoie de o plimbare și să nu ai grijă de ele când sunt bolnave. Dacă ești nefericit sau prost dispus, îți verși nervii pe ele lovindu-le sau certându-le. Le tratezi într-un mod inuman. Aceasta este maltratarea. Dacă eviți maltratarea și îți poți îndeplini, pur și simplu, responsabilitatea este suficient. Dacă nu ai nici măcar această fărâmă de compasiune încât să-ți îndeplinești responsabilitatea, nu ar trebui să ții un animal de companie. Ar trebui să-i dai drumul, să găsești o persoană căruia îi place de el și să o lași să-l îngrijească, să-i dai o șansă la viață. Unii oameni care au câini nu sunt capabili nici măcar să se abțină de la a-i maltrata. Țin câini cu unicul scop de a-și vărsa frustrările, folosindu-i ca supapă de eliberare când au o dispoziție proastă sau când sunt supărați și trebuie să se descarce. Nu îndrăznesc să lovească sau să certe altă persoană; se tem de consecințele și repercusiunile pe care vor trebui să le suporte. Se întâmplă să aibă un animal de companie acasă, un câine, așa că-și varsă frustrările pe el pentru că, la urma urmei, acesta nu înțelege și nu va îndrăzni să se opună. Astfel de oameni sunt lipsiți de umanitate. Există și indivizi care țin câini și pisici, dar nu-și pot îndeplini responsabilitățile. Dacă nu-ți place, nu ține un animal de companie. Dar dacă alegi să-l ții, trebuie să-ți îndeplinești responsabilitatea. Animalul are viața lui și nevoi emoționale proprii. Are nevoie de apă când îi este sete și de mâncare când îi este foame. În plus, are nevoie să stea aproape de oameni și să fie mângâiat de ei. Dacă ești într-o dispoziție proastă și spui: „N-am timp să-ți acord atenție, pleacă de aici!”, acesta nu e un tratament bun față de un animal de companie. Există conștiință sau rațiune în acest comportament? (Nu.) Unii oameni spun: „De când nu ți-ai mai spălat câinele și pisica? Sunt atât de murdari!” „Ha! Să-i spăl? Nu știu nici măcar cine o să mă spele pe mine. Când trec zile întregi fără să mă spăl, nimănui nu pare să-i pese!” E un comportament uman sau reflectă vreo sensibilitate umană? (Nu.) Indiferent dacă sunt sau nu într-o dispoziție bună, când o pisică sau un câine se lipește de ei și este afectuos cu ei, îl lovesc pur și simplu cu piciorul, spunând: „Pleacă de aici, pacoste! Ești exact ca un cămătar, aduci mereu necazuri când ești prin preajmă. Vrei doar să mănânci și să bei. N-am chef să mă joc cu tine!” Dacă nu ai nici măcar un strop de compasiune, atunci nu ar trebui să ții animale de companie. Ar trebui să le dai drumul imediat. Acea pisică sau acel câine suferă din cauza ta! Ești prea egoist și nu meriți să ai animale de companie. Oricând ții o pisică sau un câine, mâncarea și apa sa depind de grija ta. Ar trebui să înțelegi acest principiu. De ce concurezi cu animalele? Spui: „Nu am pe nimeni care să-mi facă baie, cine o să mă spele?” Cine o să te spele? Ești om. Ar trebui să te speli singur. Poți să ai grijă de tine, dar pisicile și câinii au nevoie de grija ta pentru că tu îi crești și, din acest motiv, ai obligația să ai grijă de ei. Dacă nu poți îndeplini nici măcar această obligație, atunci nu meriți să le ții. Ce nevoie ai să concurezi cu ele? Ba chiar spui: „Eu am grijă de tine, dar cine are grijă de mine? Când ești supărat, vii la mine să te alin, dar când eu sunt supărat, cine mă alină pe mine?” Nu ești om? Oamenii ar trebui să se controleze și să se adapteze singuri. Pisicile și câinii sunt mult mai simpli: nu se pot controla singuri, așa că au nevoie să fie alinați de oameni. Aceasta este deosebirea dintre modul în care tratezi animalele și actele de caritate. Care este principiul pentru modul în care tratezi animalele? Să prețuiești viața, să respecți viața și să nu le maltratezi. Când interacționezi cu toate lucrurile create de Dumnezeu, respectă legile lor naturale, tratează diversele creaturi pe care le-a creat Dumnezeu în mod corect, în conformitate cu legile pe care le-a stabilit El, păstrează relații adecvate cu toate tipurile de creaturi și nu le distruge sau strica habitatul. Acestea sunt principiile pentru respectarea și prețuirea vieții. Cu toate acestea, principiile pentru respectarea și prețuirea vieții nu se referă la acțiunile de caritate. Acesta este un principiu din rândul legilor universale date de Dumnezeu, pe care ar trebui să-l respecte fiecare ființă creată. Dar urmarea acestui principiu nu este echivalentă cu realizarea acțiunilor de caritate.

Dar unii oameni întreabă: „De ce nu ne lasă Dumnezeu să facem acte de caritate când vine vorba de carieră? Dacă nu ne lasă să facem acte de caritate, ce ar trebui făcut în societate în legătură cu acei oameni sau acele ființe vii care au nevoie de sprijin? Cine le va veni în ajutor?” Are vreo legătură cu tine cine le vine în ajutor? (Nu are nicio legătură cu noi.) Nu faci parte din omenire? Are vreo legătură cu tine? (Nu, nu este misiunea oamenilor.) Exact, nu e misiunea ta și nici nu e ceva încredințat ție de Dumnezeu. Care este misiunea ta? Să îndeplinești datoria unei ființe create, să asculți cuvintele lui Dumnezeu, să te supui lor, să accepți adevărul pentru a dobândi mântuirea, să faci ce-ți spune Dumnezeu să faci și să te ferești de lucrurile pe care Dumnezeu îți spune să nu le faci. Cine se va ocupa de chestiunile legate de caritate? Nu e treaba ta cine se va ocupa de ele. În orice caz, nu ți se cere să te ocupi de ele sau să te îngrijorezi în privința lor. Fie că e vorba de guvern sau de diverse organizații comunitare care se ocupă de caritate, acesta nu e un subiect care să ne îngrijoreze. Pe scurt, cei care cred în Dumnezeu și urmăresc adevărul ar trebui să ia urmarea căii lui Dumnezeu și voia Sa drept criteriile, scopul practicării și direcția lor. E ceva ce oamenii ar trebui să înțeleagă și este un adevăr etern ce nu se va schimba niciodată. Desigur, a face ocazional ceva pentru a-i ajuta pe alții nu înseamnă o carieră; e o acțiune ocazională, iar Dumnezeu nu te învinovățește pentru asta. Unii oameni întreabă: „Dumnezeu nu laudă astfel de lucruri?” Dumnezeu nu le laudă. Dacă i-ai dat odată bani unui cerșetor sau cuiva care nu are bani să ajungă acasă, ori ai ajutat o persoană fără adăpost; dacă ai făcut ocazional așa ceva sau chiar de câteva ori în viața ta, în ochii lui Dumnezeu, laudă El astfel de lucruri? Nu, Dumnezeu nu le laudă. Atunci cum evaluează El aceste acțiuni? Dumnezeu nu le laudă, nici nu le condamnă – nu le evaluează. De ce? Nu au nicio legătură cu urmărirea adevărului. Sunt acțiuni personale, care nu au nicio relevanță privind urmarea căii lui Dumnezeu sau îndeplinirea voii Sale. Dacă ești dispus personal să le faci, dacă faci o faptă bună dintr-un impuls trecător de bunăvoință sau dintr-o mustrare temporară a conștiinței tale, ori dacă faci o faptă bună într-un moment de entuziasm sau dintr-un impuls, indiferent dacă regreți sau nu mai târziu, dacă primești sau nu o recompensă, nu are nicio relevanță în ceea ce privește urmarea căii lui Dumnezeu sau îndeplinirea voii Sale. Dumnezeu nu laudă acest lucru, dar nici nu te condamnă pentru el. Ce înseamnă faptul că Dumnezeu nu-l laudă? Înseamnă că El nu te va cruța de mustrarea și judecata Lui pe parcursul mântuirii tale deoarece ai făcut acest lucru o dată, nici nu va face o excepție și nu-ți va îngădui să fii mântuit pentru că ai făcut câteva fapte bune sau caritabile. Ce înseamnă că Dumnezeu nu te condamnă pentru asta? Înseamnă că aceste fapte bune pe care le-ai făcut nu au nicio legătură cu adevărul, reprezintă doar comportamentul tău bun, nu contravin decretelor administrative ale lui Dumnezeu și nici nu încalcă interesele nimănui. Desigur, nici nu fac de râs numele lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să-I slăvească numele. Nu nesocotesc cerințele lui Dumnezeu, nici nu se împotrivesc intențiilor Sale și, cu siguranță, nu implică o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu nu te va condamna pentru ele; reprezintă doar un tip de faptă bună personală. Deși astfel de fapte bune pot atrage laude din partea lumii și recunoaștere din partea societății, în ochii lui Dumnezeu, ele nu au nicio legătură cu adevărul. El nu le laudă, nici nu condamnă pe cineva pentru ele, ceea ce înseamnă că aceste acțiuni nu reprezintă mare lucru înaintea lui Dumnezeu. Există însă o posibilitate, și anume dacă salvezi pe cineva și îi oferi ajutor financiar, ori vreo formă de ajutor material sau chiar ajutor emoțional și îi permiți acelei persoane rele să-și fructifice eforturile, îngăduindu-i să comită mai multe nelegiuiri și să reprezinte o amenințare pentru societate și omenire, conducând la anumite pierderi, atunci ar fi cu totul altă problemă. În cazul unei acțiuni caritabile obișnuite, punctul de vedere al lui Dumnezeu este că El nici nu o laudă, nici nu o condamnă. Dar faptul că nici nu o laudă, nici nu o condamnă nu înseamnă că Dumnezeu te susține sau te încurajează să te implici în activități de caritate. Oricum, tot există speranța că nu-ți vei investi energia, timpul și banii în chestiuni care nu au nicio legătură cu mântuirea sau cu practicarea adevărului și îndeplinirea datoriei tale, întrucât ai lucruri mai importante de făcut. Timpul, energia și viața ta nu sunt menite pentru munca de caritate și nu sunt menite să-ți etaleze caracterul personal și carisma printr-o carieră în domeniul filantropiei. Mai ales în cazul celor care deschid fabrici, se ocupă de școli sau conduc o afacere cu scopul de a asigura nevoile de bază ale oamenilor mai săraci sau de a-i ajuta să-și atingă idealurile, ei fac aceste lucruri pentru a-i ajuta pe cei sărmani. Dacă alegi să-i ajuți pe cei sărmani prin aceste metode, cu siguranță îți va consuma mult timp și multă energie. Vei ajunge să aloci și să folosești o parte însemnată a timpului și energiei din viața ta pentru această cauză și, în consecință, vei avea puțin timp la dispoziție pentru a urmări adevărul; ba chiar s-ar putea să nu ai deloc timp pentru a urmări adevărul și în mod sigur nu vei avea ocazia de a-ți face datoria. În schimb, îți vei irosi energia cu oameni, evenimente și lucruri care nu au legătură cu adevărul sau lucrarea bisericii. Acesta e un comportament nesăbuit. Acest comportament nesăbuit se reduce la faptul că unii oameni vor mereu să schimbe destinul uman și lumea prin bunele lor intenții și câteva abilități limitate. Ei doresc să schimbe destinul omenesc prin eforturile și bunăvoința lor. Aceasta e o strădanie nesăbuită. Întrucât este o strădanie nesăbuită, nu ți-o asuma. Desigur, premisa pentru a nu ți-o asuma este faptul că ești o persoană care urmărește adevărul, faptul că dorești să urmărești adevărul și mântuirea. Dacă spui: „Nu mă interesează mântuirea, iar urmărirea adevărului nu este importantă pentru mine”, atunci poți să faci ce vrei. Referitor la chestiunea carității, dacă este idealul tău și ceea ce urmărești, dacă ești de părere că așa se exprimă valoarea ta, că munca de caritate este singurul lucru care poate exprima valoarea vieții tale, atunci ești liber să continui. Poți folosi orice aptitudini și abilități ai, nimeni nu te împiedică. Premisa despre care avem părtășie aici pentru a nu te implica în acțiuni caritabile este faptul că, întrucât dorești să urmărești adevărul și mântuirea, ar trebui să renunți la idealul și dorința de a face acte de caritate. Nu o urmări ca pe idealul și dorința vieții tale. Nu te implica în acest domeniu la nivel personal și nici casa lui Dumnezeu nu se va implica. Desigur, există o situație în casa lui Dumnezeu, și anume grija față de viața de familie a anumitor frați și surori nevoiași. Aceasta presupune o premisă. Cred că sunteți cu toții conștienți de ea: nu este vorba de caritate, este o rânduială de lucru din interiorul casei lui Dumnezeu referitoare la viețile fraților și surorilor. Nu are legătură cu implicarea în acțiuni de caritate. În casa lui Dumnezeu, pe lângă neimplicarea în acțiuni de caritate, mai există și neimplicarea în niciuna dintre activitățile caritabile ale societății; de exemplu, casa lui Dumnezeu nu construiește școli, nu deschide fabrici și nu conduce afaceri. Dacă cineva deschide fabrici, construiește școli, conduce o afacere sau participă la orice activitate comercială cu scopul de a asigura resurse economice pentru funcționarea normală a lucrării bisericești, toate acestea contravin decretelor administrative ale casei lui Dumnezeu și ar trebui oprite. Deci care este sursa financiară pentru funcționarea lucrării casei lui Dumnezeu? Știți cumva? Aceasta provine din donațiile fraților și surorilor, din ofrandele pentru susținerea funcționării normale a lucrării. Ce implică acest lucru? Banii donați de frați și surori, donațiile lor pentru Dumnezeu, sunt ofrande, și care este rostul unei ofrande? De a proteja funcționarea normală a lucrării bisericii. Firește, există diverse cheltuieli asociate acestei funcționări normale, iar aceste cheltuieli ar trebui gestionate conform principiilor și nu ar trebui să le încalce. Prin urmare, când lucrarea bisericii implică aspecte financiare și unii conducători și lucrători risipesc ofrandele și provoacă pierderi însemnate ale acestor ofrande, casa lui Dumnezeu le va aplica pedepse severe. De ce vor exista pedepse severe? De ce nu scapă nepedepsit niciun individ care risipește ofrandele? (Pentru că ofrandele lui Dumnezeu sunt dăruite de frați și surori lui Dumnezeu și doar El Se poate bucura de acestea. În altă ordine de idei, aceste ofrande sunt menite să mențină funcționarea adecvată a lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă liderii sau lucrătorii risipesc ofrandele, lucrarea casei lui Dumnezeu va fi afectată direct și va suferi pierderi. Aceasta tulbură și perturbă lucrarea casei lui Dumnezeu, prin urmare, ea trebuie să aplice pedepse aspre.) Spuneți-Mi, ar trebui casa lui Dumnezeu să aplice pedepse aspre? (Da.) De ce ar trebui să procedeze astfel? De ce trebuie să aplice pedepse aspre? (Risipirea ofrandelor este un comportament al antihriștilor. Atitudinea unei persoane față de ofrande reflectă atitudinea sa față de Dumnezeu. Dacă această persoană poate risipi ofrandele, înseamnă că nu are deloc o inimă cu frică de Dumnezeu.) Ai acoperit doar un aspect al problemei; încă există principii importante în cadrul acesteia despre care trebuie să avem părtășie.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.